Şedinţa publică din data de 20 februarie 2020
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal la data de 29.06.2017, reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtele Administraţia Fiscală pentru Contribuabili Mijlocii Bucureşti şi Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti, a solicitat pronunţarea unei hotărâri prin care să se dispună:
- anularea Deciziei nr. 861616A/23.06.2017 emisă de AFCMB, prin care a fost respinsă contestaţia administrativă înregistrată de reclamantă sub nr. x/02.09.2016
- anularea actului administrativ fiscal emis sub nr. x/20.07.2016, prin care a fost respinsă cererea reclamantei înregistrată la AS2FP sub nr. x/18.03.2016, de acordare a dobânzilor fiscale pentru rambursarea cu întârziere a TVA;
- constatarea dreptului A. S.R.L. la dobânzi pentru rambursarea cu întârziere a TVA aferentă deconturilor: - x/25.04.2014 (dobânzi în cuantum de 95.890,97 RON); - x/24.05. 2014 (dobânzi în cuantum de 491.17186 RON); - x/24.06. 2014 (dobânzi în cuantum de 306.849,05 RON);- x/27.10. 2014, care include şi sumele negative de TVA evidenţiate anterior, fară opţiunea de rambursare, pe deconturile x/22.07.2014, x/21.08.14 şi x/21.08.2014 (dobânzi în cuantum de 1.083.746,70 RON) şi obligarea pârâta DGRFPBJ la plata către reclamantă a dobânzilor de întârziere în cuantum de 1.977.659 RON.
2. Hotărârea instanţei de fond
Prin sentinţa civilă nr. 4269 din 10 noiembrie 2017, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal a admis acţiunea formulată de către reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtele Administraţia Fiscală pentru Contribuabilii Mijlocii Bucureşti şi Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti, având ca obiect anulare act administrativ decizia nr. 532294A şi decizia nr. 86161A.
A anulat Decizia nr. 861616A/23.06.2017 emisă de Administraţia Fiscală pentru Contribuabilii Mijlocii Bucureşti şi Actul administrativ fiscal nr. x/20.07.2016.
A obligat pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti la plata către reclamantă a dobânzilor de întârziere în cuantum de 1 977 659 RON, aferente rambursării cu întârziere a TVA aferentă deconturilor x/25.04.2014, y/24.05.2014, z/24.06.2014 şi x/27.10.2014.
3. Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva sentinţei civile recurate a formulat recurs pârâta Direcţia Generală a Finanţelor Publice Bucureşti, în reprezentarea Administraţiei Fiscale pentru Contribuabili Mijlocii Bucureşti.
Reclamanta A. S.R.L. a formulat recurs incident.
Recurenta-pârâta Direcţia Generală a Finanţelor Publice Bucureşti, în reprezentarea Administraţiei Fiscale pentru Contribuabili Mijlocii Bucureşti, a invocat cazul de casare prev. de art. 488 pct. 8 C. proc. civ.
A arătat recurenta că soluţionarea Deconturilor cu sume negative de TVA cu opţiune de rambursare pentru perioada martie 2014- septembrie 2017, s-a efectuat conform prevederilor OMFP nr. 263/201 pentru aprobarea Procedurii de soluţionare a deconturilor cu sume negative de taxa pe valoarea adăugata cu opţiune de rambursare, cu modificările si completările ulterioare.
Potrivit dispoziţiilor OMFP nr. 263/2010, deconturile cu suma negativa de TVA cu opţiune de rambursare sus menţionate, au fost încadrate la risc fiscal mare fiind soluţionate cu control anticipat.
In baza ordinului de serviciu nr. F-S2 281/04.07.2014 a fost iniţiata inspecţia fiscala pentru soluţionarea deconturilor cu sume negative de TVA cu opţiune de rambursare aferente perioadei 01.10.2014-31.10.2014 cuprinzând si deconturile x/25.04.2014, nr. x/24.05.2014. nr. x/24.06.2014, nr. x/27.10.2014, vizate de cererea de dobânzi. Perioada desfăşurării inspecţiei fiscale a fost 04.07.2014-15.02.2016.
Cererea depusa de contribuabil, privind deconturile de TVA cu suma negativa si opţiune de rambursare au fost transmise către activitatea de inspectie fiscala, in conformitate cu prevederile legale in vigoare, fiind necesara efectuarea inspecţiei fiscale parţiale in vederea luării deciziei de rambursare.
Inspecţia fiscala a fost suspendata in perioadele 31.07.2014-03.10.2014, 06.10.2014-11.02.2015 si 12.03.2015-11.01.2016 pentru efectuarea de cercetări specifice in vederea identificării unor persoane si stabilirii unor tranzacţii conform dispoziţiilor art. 2 alin. (2) lit. e) din OPANAF nr. 14/2010 privind condiţiile si modalităţile de suspendare a inspecţiei fiscale, cu modificările si completările ulterioare, înştiinţând in acest sens si contribuabilul verificat, acesta semnând si stampilând de primire "Comunicarea suspendării" nr. 744134/31.07.2014 in data de 31.07.2014.
Prin adresa nr. x/31.07.2014 au fost solicitate către B. S.A. informaţii si documente privind realitatea si legalitatea tranzacţiei privind achiziţionarea imobilului situat in str. x.
În urma primirii informaţiilor si documentelor solicitate, contribuabilul a fost înştiinţat de data reluării inspecţiei fiscale prin adresa nr. x/02.10.2014, potrivit dispoziţiilor art. 8 alin. (2) din OPANAF 467/2013 privind condiţiile si modalităţile de suspendare a inspecţiei fiscale, de efectuarea mai multor controale încrucişate in vederea verificării realităţii si legalităţii documentelor si operaţiunilor impozabile ale contribuabilului suspus inspecţiei fiscale conform art. 2 lit. a) din OPANAF 467/2013 privind condiţiile si modalităţile de suspendare a inspecţiei fiscale, societatea fiind instiintata de aceste lucru, semnând si stampilând de primire " Comunicarea suspendării" nr. 15/06.10.2014 in data de 06.10.2014.
Prin solicitarea de control încrucişat nr. 744761/19.09.2014 transmisa către DGRFP Timişoara a fost solicitat un control incrucisat la C. S.A. privind realitatea si legalitatea tranzacţiilor efectuate de către A. S.A. -C. si C. -B. S.A. privind achizitia/vanzarea imobilului situat in strada x nr. 88.
În urma primirii informaţiilor si documentelor solicitate, societatea a fost instiintata de data reluării inspecţiei fiscale prin Comuicarea reluării inspecţiei fiscale nr. x/11.02.2015; efectuarea de cercetări specifice in vederea identificării unor persoane si stabilirii unor tranzacţii conform art. 2 lit. e) din OPANAF nr. 14/2010, societatea fiind instiintata de acest lucru prin transmiterea prin posta cu confirmare de primirea "Comunicării suspendării" nr. 03/12.03.2015. S.C. A. S.R.L. a pus la dispoziţia organului fiscal extrase de carte funciara al căror conţinut a fost verificat ulterior cu extrasele puse la dispoziţie de Oficiul de cadastru de Publicitate Imobiliara, solicitate cu adresa nr. x/20.01.2015 si transmise cu adresa nr. x/09.02.2015.
În urma analizării extraselor de carte funciara transmise de OCPl coroborate cu documentele puse la dispoziţie de societate si DGRFPB s-a procedat la întocmirea unei noi adrese către OPCPl înregistrata sub nr. x/07.04.2015 prin care s-au solicitat noi informaţii, adresa la care nu s-a primit răspuns pana la data Încheierii raportului de inspecţie fiscala.
A mai susţinut recurenta - pârâtă faptul ca inspecţia fiscala privind deconturile cu sume negative de TVA cu opţiune de rambursare eferente lunilor martie, aprilie, mai si septembrie 2014, s-a încheiat prin emiterea raportului de inspecţie fiscala nr. x/.23.02.2016, care a stat la baza Deciziei de nemodificare a bazei de impunere.
Astfel deconturile cu sume negative de TVA cu opţiune de rambursare pentru perioada martie- septembrie 2014, pentru care s-a emis Decizia de nemodificare a bazei de date, au intrat in baza de date naţionala pentru selecţia la nivel naţional în vederea efectuării restituirii sumei aprobate.
Soluţionarea deconturilor cu suma negativa de TVA cu opţiune de rambursare s-a încheiat prin emiterea Notelor de restituire a taxei pe valozare adăugata rămasa de rambursat si operarea acestora de către Trezoreria Municipiului Bucureşti conform circularei ANAF nr. 804882/2009, astfel:
- pentru decontul x/25.04.2014, suma aprobata a fost restiuita conform Notei de restituire nr. x/08.03.2016 in data de 10.03.2016;
- pentru decontul x/24.05.2014, suma aprobata a fost restituita conform Notei de restituire nr. x/10.03.2016;
- pentru decontul x/24.06.2014, suma aprobata a fost restituita cnform notei de restituire nr. x/10.03.2016;
- pentru decontul x/27.10.2016, suma aprobata a fost restituita conform Notei de restituire nr. x/10.03.2016.
Restituirea taxei pe valoare adăugata aferenta lunilor martie aprilie, mai si septembrie 2014 s-a efectuat la data menţionata, data de restituire menţionata de reclamanta este data ereditarii de banca a contului societăţii pe baza instrumentelor de decontare specifice
Soluţionarea deconturilor de TVA s-a efectuat in termenul legal cu respectarea prevederilor legale incidente si a calendarului si metodologiei aprobate la nivelul ANAF, astfel că reclamante nu se datorează dobânzile solicitate in valoare de 1.977.659 RON, pentru soluţionarea cu întârziere a DNOR aferente lunilor martie, aprilie, mai- septembrie 2014, calculate de la data expirării celor 45 de zile de la data depunerii deconturilor până la data compensării/restituirii efective.
Avand in vedere cele mai sus reiterate, a arătat recurenta că in mod greşit instanţa de fond a reţinut in considerentele sentinţei recurate ca, [...], in cazul in care sunt necesare informaţii suplimentare operează (prelungirea termenului de soluţionare) pentru întreaga suma solicitata, neputand opera pentru sume parţiale, este evident ca, atita timp cat informaţia suplimentara nu vizează decât anumite sume solicitate, pentru celelalte sume solicitate, cu privire la care nu sunt necesare astfel de informaţii, nu operează prelungirea termenului."
În ceea ce priveşte anularea Deciziei nr. 532294A/20.07.2016, a susţinut recurenta că aceasta este o adresa prin care Serviciul Rambursări TVA din cadrul Administraţiei Fiscale pentru Contribuabili Mijlocii a răspuns la cererea S.C. A. S.R.L. înregistrata la A.S.2F.P. sub nr. x/18.03.2016, prin care societatea solicita acordarea de dobânzi aferente sumelor reprezentând TVA aprobate la rambursare conform Raportului de Inspecţie Fiscala nr. x/23.02.2016.
În concluzie pentru motivele menţionate a solicitat admiterea recursului schimbarea, in tot, a sentinţei recurate în sensul respingerii acţiunii reclamantei, ca neîntemeiata.
Recurenta-reclamantă A. S.R.L. a invocat prin recursul incident cazul de casare prev. de art. 488 pct. 8 C. proc. civ.
Recurenta a solicitat respingerea recursului formulat de către DGRFPB ca fiind neîntemeiat şi, pe cale de consecinţă, menţinerea sentinţei civile nr. 4269/10.11.2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti.
A mai solicitat modificarea considerentelor sentinţei civile nr. 4269/10.11.2017, reţinând în favoarea sa inclusiv aplicabilitatea prevederilor Capitolul I Secţiunea B Pct. 8 din procedura de soluţionare a deconturilor cu sume negative de taxă pe valoarea adăugată cu opţiune de rambursare, aprobată prin Ordin nr. 263/2010.
Recureta - reclamantă a prezentat situaţia de fapt a cauzei, precum şi dovedirea întârzierii culpabile în soluţionarea deconturilor x/25.04.14, x/24.05.14, x/24.05.14 şi x/27.10.14, invocând aplicabilitatea capitolului I secţiunea B pct. 8 din Procedura de Soluţionare Deconturi.
Recurenta-reclamantă a făcut referiri cu privire la dreptul la dobânzi după expirarea termenului de 45 de zile de la depunerea decontului, din perspectiva legislaţiei europene, în sensul că acest drept este dovedit şi prin apel la acquis-ul comunitar.
Astfel, în numeroase cauze dintre care unele chiar împotriva Statului Român, Curtea Europeană de Justiţie a reţinut dreptul autorităţilor fiscale de a beneficia de o perioadă rezonabilă de timp pentru a efectua verificări în scopul evitării fraudelor fiscale. Cu toate acestea, având în vedere principiul neutralităţii TVA şi efectele prejudiciate asupra activităţii contribuabilului în caz de întârziere a verificărilor şi rambursării, persoana impozabilă are dreptul să solicite dobânzi pentru amânările cauzate de activitatea organului fiscal şi care au dus la depăşirea termenului rezonabil de soluţionare. Prin urmare, dobânda este datorată după momentul în care perioada normală de rambursare a TVA a expirat (respectiv 45 de zile conform legislaţiei interne în vigoare), indiferent de justificarea cu care autorităţilor fiscale au prelungit termenul de soluţionare a decontului de TVA cu sumă negativă şi opţiune de rambursare.
În concluzie, a susţinut recurenta-reclamantă că dreptul său la dobânzi pentru întârzierea în rambursarea TVA este recunoscut nu numai de legislaţia internă, dar este consacrat şi de jurisprudenţa Curţii Europene de Justiţie, care se bucură de tratamentul aplicat normelor comunitare şi care, din acest motiv, ar prevala chiar şi asupra eventualelor norme interne contrare.
4. Apărările formulate în cauză
Recurenta-reclamantă a formulat recurs incident şi întâmpinare la recursul pârâtei, prin care a solicitat în esenţă respingerea recursului formulat de către pârâtă ca fiind neîntemeiat şi, pe cale de consecinţă, menţinerea sentinţei civile nr. 4269/10.11.2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti.
II. Soluţia instanţei de recurs
1. Argumente de fapt şi de drept relevante
Înalta Curte, examinând cu prioritate, în temeiul art. 248 C. proc. civ., excepţia nulităţii recursului pârâtei, urmează a o admite, iar cu privire la recursul reclamantei va constata că acesta a rămas fără efect, pentru următoarele considerente:
Recursul este o cale extraordinară de atac care poate fi exercitată numai în condiţiile expres prevăzute de lege, pentru motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ.
Cu privire la recursul recurentei-pârâte, Înalta Curte reţine următoarele:
Potrivit dispoziţiilor art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ. "cererea de recurs va cuprinde următoarele menţiuni: … d) motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat", iar în conformitate cu prevederile art. 488 din acelaşi cod, casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru motivele de nelegalitate limitativ prevăzute în cuprinsul acestui articol.
Aceste norme imperative instituie în sarcina recurentului obligaţia de a indica şi dezvolta motivele de nelegalitate pe care se întemeiază calea de atac, iar neîncadrarea în cazurile de casare prevăzute de dispoziţiile art. 488 C. proc. civ. atrage, conform dispoziţiilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ., sancţiunea nulităţii recursului, în caz contrar neputând fi exercitat controlul judiciar de către instanţa de recurs.
Instanţa de control judiciar învestită cu judecarea recursului poate exercita un control judecătoresc eficient numai în măsura în care motivele de nelegalitate sunt indicate şi dezvoltate într-o formă concretă şi se referă la unul din cazurile de casare prevăzute de dispoziţiile art. 488 C. proc. civ.
În cauză, recurenta-pârâtă nu a formulat motive de recurs la adresa sentinţei pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, prin care să arate în ce constă nelegalitatea acesteia .
Prin sentinţa recurată s-a admis acţiunea formulată de către reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtele Administraţia Fiscală pentru Contribuabilii Mijlocii Bucureşti, şi Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti, având ca obiect anulare act administrativ dec. nr. 532294A şi 86161A.
Sub aspectul situaţiei de fapt, necontestată în cauză, s-au avut în vedere următoarele aspecte relevante:
Reclamanta a achiziţionat în cursul anului 2012 de la B. S.A. un teren de aproximativ 78.000 mp, pe care aceasta din urmă îl deţinea în Bucureşti, str. x şi 88B.
Transferul dreptului de proprietate s-a realizat în cursul anului 2013, moment de la care reclamanta a demarat proiectul de construire a unui centru comercial pe terenul achiziţionat.
Atât achiziţia terenului cât şi lucrările de construire au pus societatea reclamantă în poziţia de plătitor net de TVA deductibilă, ceea ce a născut dreptul A. S.R.L. la rambursarea TVA. Acest drept a fost exercitat prin depunerea deconturilor menţionate în petitul contestaţiei, având bifată opţiunea de rambursare.
Soluţionarea deconturilor s-a realizat cu inspecţie fiscală anticipată, fiind emise la finalul acesteia Decizia de impunere nr. x/23.02.2016 şi Raportul de inspecţie nr. x/23.02.2016.
Concluziile inspecţiei fiscale au fost parţial defavorabile, sens în care s-a respins rambursarea pentru TVA aferentă achiziţiei terenului în cuantum de 16.351.597 RON. Însă, pentru ieşirile care nu aveau legătură cu achiziţia terenului (aferente lucrărilor de construire), rambursarea TVA a fost aprobată integral, după cum urmează:
- decont x/25.04.2014 - 498.653 RON;
- decont x/24.05.2014 - 2.675.228 RON;
- decont x/24.06. 2014 - 1.760.465 RON;
- decont x/27.10.14, care include şi sumele negative de TVA evidenţiate anterior, fară opţiunea de rambursare, pe deconturile x/22.07.2014, x/21.08.14 şi x/21.08.2014 - 7.922.125 RON.
Raportat la faptul că rambursarea TVA s-a efectuat abia la data de 11.03.2016, reclamanta a solicitat plata dobânzilor, cererea de acordare a dobânzilor fiind respinsă prin Decizia nr. 532294A/20.07.2016, contestaţia administrativă împotriva acestei decizii fiind la rândul său respinsă prin Decizia nr. 861616A/23.06.2017.
Instanţa de fond a reţinut ca neîntemeiat motivul de nulitate privind nemotivarea în fapt şi în drept a deciziei de respingere, rezultând foarte clar motivele pentru care s-a respins cererea de acordare a dobânzilor, motive de altfel combătute în prezenta acţiune.
Analizând pe fond legalitatea deciziei, instanţa de fond a constatat că acţiunea este întemeiată, raportat la următoarele considerente:
În primul rând, în ceea ce priveşte termenul de soluţionare, prima instanţă a reţinut ca fiind pertinente susţinerile reclamantei.
Instanţa de fond a avut în vedere dispoziţiile art. 124 alin. (1) din Codul de Procedură Fiscală 2003; pct. 119.1 din Normele metodologice de aplicare ale Codului de Procedură Fiscală 2003; pct. 2 al Capitolului 11 din Procedura de restituire şi rambursare a sumelor de la buget precum şi de acordare a dobânzilor cuvenite contribuabililor pentru sumele restituite sau rambursate cu depăşirea termenului legal, aprobată prin Ordinul Ministerului Finanţelor Publice nr. 1899/2004.
A reţinut instanţa de fond că potrivit acestor texte de lege, este evident că legiuitorul a consacrat explicit dreptul contribuabilului la despăgubiri pentru obţinerea cu întârziere a rambursării TVA.
Prima instanţă a mai avut în vedere disp. art. 70 alin. (1) din Codul de Procedură Fiscală 2003; punctul 6 din Capitolul I al Procedurii de soluţionare a deconturilor cu sume negative de TVA cu opţiune de rambursare, aprobată prin Ordinul Ministerului Finanţelor Publice nr. 263/2010, precum şi abrogarea prevederilor pct. 6.2-6.3 de la Capitolul II Secţiunea C din Procedura de Rambursare.
Din această perspectivă, abrogarea pct. 6.2-6.3 de la Capitolul II Secţiunea C din Procedura de Rambursare prin Ordin 491/2014, la 07/04/2014. face evidentă intenţia legiuitorului de a limita durata soluţionării deconturilor de TVA la 45 de zile, chiar şi atunci se efectuează inspecţia fiscală anticipată şi indiferent dacă organul fiscal iniţiază sau nu controale încrucişate.
În ceea ce priveşte apărarea pârâtei cu privire la aplicabilitatea disp. art. 70 alin. (2) Codul de procedură fiscală, instnaţa a reţinut că şi Procedura de rambursare prevede că, În situaţiile în care pentru soluţionarea solicitării de rambursare organul de inspecţie fiscală consideră că sunt necesare informaţii suplimentare, termenul de soluţionare se prelungeşte cu perioada cuprinsă între data solicitării şi data primirii informaţiilor respective, potrivit art. 70 alin. (2) din Codul de procedură fiscală.
Prima instanţă a dat însă relevanţă apărărilor reclamantei, apreciindu-le întemeiate, rţinând că în cauză exista obligaţia organului fiscal de a soluţiona în termen deconturile care nu necesitau informaţii suplimentare, chiar dacă au existat şi deconturi, cele privitoare la achiziţionarea terenului, cu privire la care au fost apreciate necesare informaţii suplimentare.
A mai susţinut prima instanţă că, într-adevăr, dispoziţiile prevăzute la Cap. I lit. B) pct. 8 din Procedura de Rambursare, nu sunt aplicabile, nefiind vorba de inspecţii fiscale vizând perioade diferite, însă acest lucru nici nu conduce la concluzia că, fiind o singură inspecţie fiscală, nu puteau fi soluţionate deconturile cu privire la care nu erau necesare informaţii suplimentare.
Astfel, instanţa a avut în vedere şi disp. cap. II lit. C) pct. 6.4 din Procedura de rambursare conform cu care Prelungirea termenului de soluţionare se realizează pentru întreaga sumă solicitată la rambursare şi nu poate opera pentru sume parţiale.
Prin urmare, cât timp normele care reprezintă procedura de rambursare stabilesc că prelungirea termenului de soluţionare, în cazul în care sunt necesare informaţii suplimentare operează pentru întreaga sumă solicitată, neputând opera pentru sume parţiale, este evident că, atâta timp cât informaţia suplimentară nu vizează decât anumite sume solicitate (cele privind achiziţionarea terenului), pentru celelalte sume solicitate, cu privire la care nu sunt necesare astfel de informaţii, nu operează prelungirea termenului.
În cauză este vorba de sume diferite, aferente unor deconturi diferite şi care presupun tranzacţii diferite, neexistând aşadar nici un motiv de prelungire a termenului de soluţionare, cât timp pentru aceste sume nu s-au solicitat alte informaţii.
În concluzie, înlăturând astfel apărările pârâtei, prima instanţă a admis acţiunea reclamantei.
Raportat la considerentele hotărârii instanţei de fond, Înalta Curte constată că recurenta-pârâtă a făcut referire prin cererea de recurs la situaţia de fapt a cauzei, precum şi la procedura administrativă parcursă de cererea reclamantei, însă nu a formulat critici efective pentru care hotărârea instanţei de fond este nelegală, raportat la conbsiderentele acesteia.
În motivele de recurs nu se regăsesc niciun fel de critici adresate hotărârii primei instanţe, susţinerile din recurs fiind practic reluate din apărările formulate în faţa primei instanţe.
Astfel, aspectele invocate de recurenta-pârâtă sunt consideraţii generale cu privire la situaţia de fapt, parcursul pe cale administrativă a contestaţiei, precum şi dispoziţii legale, fără a arăta în concret în ce a constat nelegalitatea hotărârii atacate, deşi cererea de recurs trebuie să vizeze, pentru motive de nelegalitate, argumentele instanţei care a pronunţat hotărârea atacată, în caz contrar neputând fi exercitat controlul judiciar de către instanţa de recurs.
Recurenta-pârâtă s-a limitat la reluarea susţinerilor sale de la instanţa de fond, fără să combată pentru nelegalitate raţionamentul instanţei şi să formuleze, astfel, critici susceptibile de examinare în recurs, la adresa hotărârii pronunţate de instanţa de fond.
Or, condiţia legală a dezvoltării motivelor de recurs implică determinarea greşelilor anume imputate instanţei şi încadrarea lor în motivele de nelegalitate limitativ prevăzute de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 1 - 8 C. proc. civ.
În aceste condiţii, Înalta Curte constată că, deşi dezvoltarea recursului pârâtei trebuie să cuprindă o motivare corespunzătoare, formularea de critici circumscrise cazurilor de casare, de natură a evidenţia nelegalitatea hotărârii, prezentul recurs reprezintă un recurs formal, prin care nu se aduc niciun fel de critici efective de nelegalitate hotărârii recurate.
În consecinţă, pentru neîncadrarea în cazurile de casare prevăzute de dispoziţiile art. 488 C. proc. civ., conform dispoziţiilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a aplica sancţiunea expres prevăzută de lege, a nulităţii recursului formulat de recurenta-pârâtă.
Cu privire la recursul incident formulat de recurenta-reclamantă A. S.R.L., Înalta Curte constată că acesta a rămas fără efect.
Potrivit dispoziţiilor C. proc. civ., respectiv art. 491, "(1) Recursul incident şi recursul provocat se pot exercita, în cazurile prevăzute la art. 472 şi 473, care se aplică în mod corespunzător. Dispoziţiile art. 488 rămân aplicabile."
Conform art. 472 C. proc. civ. (1) "Intimatul este în drept, după împlinirea termenului de apel, să formuleze apel în scris, în cadrul procesului în care se judecă apelul făcut de partea potrivnică, printr-o cerere proprie care să tindă la schimbarea hotărârii primei instanţe. (2) Dacă apelantul principal îşi retrage apelul sau dacă acesta este respins ca tardiv, ca inadmisibil ori pentru alte motive care nu implică cercetarea fondului, apelul incident prevăzut la alin. (1) rămâne fără effect."
Având în vedere aceste dispoziţii, raportat la faptul că s-a constatat nulitatea recursului principal declarat de recurenta-pârâtă Direcţia Generală a Finanţelor Publice Bucureşti, în reprezentarea Administraţiei Fiscale pentru Contribuabili Mijlocii Bucureşti, cu privire la recursul incident formulat de reclamanta A. S.R.L. Înalta Curte va constata că este rămas fără efect.
2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va constata nulitatea recursului pârâtei şi va constata că recursul formulat de reclamantă ca rămas fără efect.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Constată nulitatea recursului formulat de pârâta Direcţia Generală a Finanţelor Publice Bucureşti în reprezentarea Administraţiei Fiscale pentru Contribuabili Mijlocii Bucureşti împotriva sentinţei civile nr. 4269 din 10 noiembrie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal.
Constată recursul incident formulat de reclamanta A. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 4269 din 10 noiembrie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca rămas fără efect.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 20 februarie 2020.