Şedinţa publică din data de 23 ianuarie 2020
Asupra conflictului negativ de competenţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Circumstanţele cauzei
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, la data de 17.09.2018, sub nr. x/2018, reclamanta A. a chemat în judecată pe parata Compania Naţionala de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A., solicitând instanţei să dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 25.234,64 RON reprezentând penalităţi contractuale, stipulate la clauza 13.2. din Contractul de servicii nr. x din 05.01.2015 ("Contractul"), calculate de la data de 11.12.2015, ziua imediat următoare scadenţei facturii fiscale nr. x/26.10.2015 emisă de reclamantă pentru serviciile stipulate la clauza 4.1. pct. 2 din contract, şi până la 27.08.2018 data încasării facturii fiscale (urmare pronunţării sentinţei prin care pârâta a fost obligată la plată), precum şi obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
Prin sentinţa civilă nr. 7106/07.11.2018, instanţa a respins, ca neîntemeiată, excepţia prescripţiei invocată de către pârâtă prin întâmpinare şi a admis acţiunea formulată de reclamanta A A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâta Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A., pârâta fiind obligată la plata sumei de 25234,64 RON către reclamantă, reprezentând penalităţi contractuale calculate pentru perioada 11.12.2015-27.08.2018 prin raportare la debitul de 94190,40 RON, precum şi la plata cheltuielilor de judecată.
Împotriva sentinţei civile nr. 7106/07.11.2018, pronunţată de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, a declarat recurs pârâta Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. solicitând casarea în tot a sentinţei civile nr. 7106/07.11.2018 pentru nemotivarea hotărârii, reţinerea cauzei spre rejudecare, iar pe fond, respingerea cererii de chemare în judecată ca nefondată şi neîntemeiată.
2. Hotărârile care au generat conflictul de competenţă
2.1. Prin decizia civilă nr. 153/24.10.2019, Tribunalul Bucureşti, secţia civilă a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Pentru a pronunţa această soluţie, a reţinut că potrivit prevederilor art. 53 alin. (1)1 din Legea nr. 101/2016, "Procesele şi cererile care decurg din executarea contractelor administrative se soluţionează în primă instanţă, de urgenţă şi cu precădere, de către instanţa civilă de drept comun în circumscripţia căreia se află sediul autorităţii contractante."
Conform prevederilor art. 55 alin. (3) din Legea nr. 101/2016 "Hotărârea poate fi atacată cu recurs, în termen de 10 zile de la comunicare, la secţia contencios administrativ şi fiscal a curţii de apel, care judecă în complet specializat în achiziţii publice (…)."
Din dispoziţiile legale mai sus evocate, rezultă că instanţa competentă să soluţioneze recursul declarat împotriva hotărârilor prin care au fost soluţionate cererile ce decurg din executarea contractelor administrative, este secţia contencios administrativ şi fiscal a curţii de apel care judecă în complet specializat în achiziţii publice.
Prin urmare, instanţa competentă să soluţioneze recursul declarat împotriva sentinţei pronunţate de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti este Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal care judecă în complet specializat în achiziţii publice, conform prevederilor art. 55 alin. (3) din Legea nr. 101/2016.
Dosarul a fost înregistrat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal iar la primul termen de judecată, a fost invocată din oficiu excepţia necompetenţei materiale.
2.2. Prin decizia civilă nr. 1258/19.11.2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a recursului formulat pârâtă Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. împotriva sentinţei civile nr. 7106/07.11.2018 a Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia civilă.
Totodată, a constatat intervenit un conflict negativ de competenţă şi a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, în vederea pronunţării regulatorului de competenţă.
Pentru a pronunţa această hotărâre, Curtea de apel a reţinut că prezentul litigiu a fost iniţiat ulterior intrării în vigoare a Legii 212/2018 care a adus o serie de modificări importante în derularea contenciosului contractelor administrative.
Una dintre modificările importante constă în segregarea litigiilor decurgând din contractele administrative, după cum urmează:
a) litigiile care apar în fazele premergătoare încheierii unui contract administrativ şi litigiile legate de încheierea contractului administrativ, inclusiv litigiile având ca obiect anularea unui contract administrativ, sunt în competenţa instanţei de contencios administrativ;
b) litigiile care decurg din executarea contractelor administrative sunt în competenţa instanţelor de drept comun.
Aşadar, litigiile decurgând din executarea contractelor administrative au fost atribuite în competenţa instanţelor de drept comun, acesta fiind şi motivul pentru care prezentul litigiu a fost soluţionat, în primă instanţă, de judecătorie, secţia civilă.
Referitor la noţiunea de instanţă de drept comun, aceasta ar fi instanţa civilă şi, în funcţie de calitatea părţilor şi de obiectul contractului administrativ, completurile specializate în litigii între profesionişti.
Stabilind competenţa instanţei de drept comun, legiuitorul a schimbat în profunzime regimul juridic şi regulile după care aceste litigii se vor desfăşura (termen de prescripţie, lipsa impunerii parcurgerii procedurii prealabile) şi, cu toate că legea de modificare nu face nicio referire la legea de procedură pe care instanţa de drept comun o va aplica, sunt argumente solide în sensul aplicării dreptului comun (definiţia noţiunii de "contencios administrativ" cuprinsă în art. 2 alin. (1) lit. (f) din Legea nr. 554/2004 care exclude activitatea instanţelor de drept comun şi posibilitatea instanţelor de drept comun de a aplica Legea nr. 554/2004; procedura de soluţionare prevăzută în capitolul II din Legea nr. 554/2004 vizează doar soluţionarea cererilor în contenciosul administrativ; căile de atac şi termenele reglementate de Legea nr. 554/2004 vizează exclusiv hotărârile pronunţate de instanţele de contencios administrativ, prin urmare dispoziţiile legale care le reglementează nu se aplică hotărârilor pronunţate de instanţele de drept comun).
Raportat la aceste statuări, Curtea de apel a reţinut că norma prevăzută la art. 55 alin. (3) din Legea 101/2016 este inaplicabilă prezentului litigiu, atribuit de la început în competenţa instanţelor de drept comun, întrucât aceasta se referă doar la litigiile prevăzute de art. 53 alin. (1) din lege care, fiind soluţionate în primă instanţă de către secţia de contencios administrativ şi fiscal a tribunalului în circumscripţia căruia se află sediul autorităţii contractante, prin completuri specializate în achiziţii publice, sunt supuse recursului la secţia contencios administrativ şi fiscal a curţii de apel, care judecă, de asemenea, în complet specializat în achiziţii publice, aplicând legea contenciosului administrativ, în completarea legii speciale.
În cauză, calea de atac şi termenul pentru declararea acesteia sunt cele de drept comun, iar instanţa competentă cu soluţionarea căii de atac este instanţa ierarhic superioară celei care a judecat în primă instanţă, respectiv Tribunalul Bucureşti, secţia civilă, complet specializat în litigii cu profesionişti.
3. Soluţia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie asupra conflictului negativ de competenţă
Înalta Curte, constatând îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 133 alin. (2), art. 134, 135 alin. (1) C. proc. civ., va stabili competenţa de soluţionare a recursului în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a VI a civilă.
În cauză, prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, la data de17.09.2018, reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Compania Naţionala de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A., a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 25.234,64 RON reprezentând penalităţi contractuale, stipulate la clauza 13.2. din Contractul de servicii nr. x din 05.01.2015 ("Contractul"), calculate de la data de 11.12.2015 (ziua imediat următoare scadenţei facturii fiscale nr. x/26.10.2015 emisă de reclamantă pentru serviciile stipulate la clauza 4.1. pct. 2 din contract, şi până la 27.08.2018 (data încasării facturii fiscale urmare pronunţării sentinţei prin care pârâta a fost obligată la plată), precum şi obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
Potrivit normei de competenţă prevăzută de art. 53 alin. (1)1 din Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, astfel cum a fost modificată şi completată prin Legea nr. 212/2018, procesele şi cererile care decurg din executarea contractelor administrative se soluţionează în primă instanţă, de urgenţă şi cu precădere, de către instanţa civilă de drept comun în circumscripţia căreia se află sediul autorităţii contractante".
Prin sentinţa civilă nr. 7106/07.11.2018 pronunţată de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, cererea reclamantei a fost admisă iar împotriva acestei hotărâri, a declarat recurs pârâta.
Aşadar, recursul este formulat împotriva unei hotărâri prin care fost soluţionată o cerere ce priveşte executarea unui contract de achiziţie publică.
Este adevărat că art. 55 alin. (3) din Legea nr. 101/2016 reglementează competenţa instanţei care soluţionează calea de atac a recursului, respectiv secţia de contencios administrativ şi fiscal a curţii de apel, care judecă în complet specializat în achiziţii publice, însă aşa cum a reţinut şi Curtea de Apel Bucureşti, norma se referă doar la litigiile prevăzute de art. 53 alin. (1) - Procesele şi cererile privind acordarea despăgubirilor pentru repararea prejudiciilor cauzate în cadrul procedurii de atribuire, precum şi cele privind anularea sau nulitatea contractelor- care se soluţionează în prima instanţă de secţia de contencios administrativ a tribunalului în circumscripţia căruia se află sediul autorităţii contractante.
Or, în condiţiile în care, scopul modificărilor intervenite prin Legea nr. 212/25.07.2018 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 554/2004 şi intenţia legiuitorului au fost de a stabili competenţa litigiilor care decurg din executarea contractelor administrative în favoarea instanţei civile de drept comun, care va aplica dreptul comun, este evident că art. 55 alin. (3) nu poate fi interpretat decât în sensul că recursul va fi soluţionat de secţia de contencios administrativ şi fiscal a curţii de apel, în complet specializat în achiziţii publice, doar dacă calea de atac este formulată într-o cerere ce face obiectul litigiilor prevăzute la art. 53 alin. (1) din acelaşi act normativ.
Aşadar, este evident că nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 55 alin. (3) din Legea nr. 101/2016, în speţă calea de atac şi termenul pentru declararea recursului fiind cele de drept comun, iar instanţa competentă în soluţionarea căii de atac este instanţa ierarhic superioară celei care a judecat în primă instanţă, respectiv Tribunalul Bucureşti, secţia civilă.
Pentru aceste considerente, în conformitate cu dispoziţiile art. 135 alin. (1) şi (4) din C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe recurenta-pârâta Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. şi pe intimata-reclamantă A. S.R.L. în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 23 ianuarie 2020.