Ședințe de judecată: Octombrie | | 2022
Sunteți aici: Pagina de început » Detalii jurisprudență

R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
Secţia de Contencios Administrativ şi Fiscal

Decizia nr. 4415/2020

Decizia nr. 4415

Şedinţa publică din data de 17 septembrie 2020

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată la 24.06.2014, reclamanta ÎNTREPRINDEREA INDIVIDUALA A. a chemat în judecată pe pârâta AGENŢIA DE PLĂTI PENTRU DEZVOLTARE RURALĂ ŞI PESCUIT, solicitând: anularea Deciziei nr. 16.393/19.05.2014, de soluţionare a contestaţiei nr. 13.245/18.04.2014, anularea actului administrativ constând în procesul-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare, încheiat la data de 14.03.2014 şi înregistrat sub nr. x/18.03.2014, privind proiectul "Sprijin pentru crearea si dezvoltarea de micro-A."-beneficiar A., prin care a fost somată să restituie suma de 265.594,84 RON, compusa din debit aferent bugetului Uniunii Europene: 212.475,87 RON şi debit aferent bugetului de stat: 53.118,97 RON emise de către Agenţia de Plaţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit, exonerarea de la plata sumei de 265.594,84 RON creanţă bugetară stabilită în sarcina sa, conform titlului executoriu reprezentat de procesul-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare, înregistrat sub nr. x/18.03.2014.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 1895 din 20 aprilie 2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins cererea formulată de reclamanta ÎNTREPRINDEREA INDIVIDUALĂ A. în contradictoriu cu pârâta AGENŢIA PENTRU FINANŢAREA INVESTIŢIILOR RURALE ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentinţe, în condiţiile art. 483 C. proc. civ., reclamanta Întreprinderea Individuală A. a formulat recurs încadrând criticile în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Instanţa de fond a aplicat greşit prevederile art. 44 din Legea nr. 346/2004 cu privire la întreprinderile legate şi nu a ţinut seama de prevederile art. 44 alin. (2).

Situaţia în care se află recurenta-reclamantă nu se încadrează în ipoteza legală, de asemenea, nici identitatea administratorilor celor două societăţi nu îşi găseşte reflectarea în ipotezele descrise de lege.

Se invocă şi încălcarea prevederilor art. 5 alin. (3) din Regulamentul UE nr. 65/2011 al Comisiei, citate la pct. 2.1.1.

Instanţa de fond a aplicat greşit prevederile art. 4 alin. (8) din Regulamentul nr. 65/2011, întrucât nu a avut în vedere Hotărârea CJUE din data de 12.09.2013.

Pentru a putea fi declarat neeligibil proiectul trebuie să existe indicii care să dovedească existenţa unei coordonări deliberate între persoanele implicate în proiecte similare, simplul motiv că un proiect nu are autonomie funcţională sau că există o legătură juridică între candidaţi nefiind suficient.

Conflictul de interese trebuia dovedit de intimată, instanţa de fond stabilind o culpă in abstracto a beneficiarului.

În ceea ce priveşte elementul subiectiv, instanţa de fond nu a ţinut seama de faptul că intimata doar a constatat existenţa unor elemente de fapt, cunoscute încă de la momentul depunerii cererii de finanţare.

Instanţa de fond a încălcat prevederile O.U.G. nr. 66/2011 şi ale art. 6 din Regulamentul CE nr. 658/2011, cu privire la principiul proporţionalităţii, şi-a însuşit măsura dispusă de intimată, fără a analiza dacă a fost corectă determinarea cuantumului creanţei bugetare stabilit în sarcina societăţii.

Instanţa de fond nu a arătat care este avantajul obţinut de recurenta-reclamantă, care să contravină schemei de ajutor şi nu a analizat dacă au fost atinse obiectivele (specifice şi operaţionale) ale Măsurii 312.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Recurenta-reclamantă a invocat aplicarea greşită a prevederilor art. 4 alin. (8) din Regulamentul nr. 65/2011 şi a Hotărârii CJUE dată în cauza C-515/03, prin care a fost interpretat art. 4 alin. (8) din Regulament.

Hotărârea citată, precum şi hotărârea mai recentă a CJUE dată în cauza C-434/12 Slancheva, impun, pentru aplicarea prevederilor art. 4 alin. (8) din Regulament, analizarea atât a unor elemente obiective, cât şi a unor elemente subiective.

Instanţa de fond a reţinut că din împrejurările obiective ale speţei se poate concluziona că finalitatea urmărită de schema de ajutor (FEADR) nu poate fi atinsă .

În acest scop, trebuie identificate indiciile care dovedesc existenţa unei coordonări deliberate între persoanele în cauză, legături juridice sau economice între persoanele implicate.

O importanţă deosebită o reprezintă faptul că obiectivul schemei de ajutor nu poate fi îndeplinit.

Or, Măsura 312 are ca obiective generale:

- îmbunătăţirea infrastructurii fizice de bază în spaţiul rural;

- îmbunătăţirea accesului la serviciile publice de bază pentru populaţia rurală;

- creşterea numărului de sate renovate;

- creşterea numărului de obiective de patrimoniu din spaţiul rural sprijinite.

Recurenta-reclamantă, urmare a încheierii contractului de finanţare şi a achiziţionării utilajelor agricole ar fi trebuit să-şi ofere serviciile populaţiei rurale, însă aceasta presta servicii numai unui alt beneficiar de fonduri nerambursabile FEADR şi către societăţi comerciale în care avea calitatea de administrator.

Este evident astfel că obiectivul general al măsurii nu a fost atins, constatarea fiind suficientă în scopul dovedirii obţinerii unui avantaj care contravine dreptului comunitar, în sensul disp. art. 4 alin. (8) din Regulamentul (UE) nr. 65/2011.

În speţă, s-a dovedit că nu au fost finanţate două proiecte independente şi acestea nu au condus la dezvoltarea zonei în care funcţionează.

Mai mult, prin prestarea de servicii reciproce sau către societăţi la care sunt asociaţi, faptul că există şi o relaţie de rudenie de gradul I (mamă-fiică), sunt îndeplinite prevederile art. 44 şi art. 45 din Legea nr. 346/2004, întreprinderile fiind legate în sensul că prima beneficiară - Întreprinderea Individuală A. este administrator al S.C. B. S.R.L., căruia îi sunt prestate serviciile, iar utilajele achiziţionate de prima beneficiară şi cea de-a doua beneficiară S.C. C. S.R.L. (recurenta-reclamantă) sunt complementare.

Elementele subiective şi indicatorii de fraudă pentru dovedirea creării de condiţii artificiale au fost în mod corect identificate de prima instanţă, respectiv similitudinile dintre cele două proiecte şi legăturile dintre beneficiari.

Culpa recurentei-reclamante nu a fost stabilită in abstracto, astfel cum invocă recurenta prin motivele de recurs, ci pe baza indicatorilor de fraudă, dovediţi în speţă şi care au condus la eludarea regulii de minimis în acordarea schemei de ajutor.

În mod corect judecătorul fondului a arătat că nu sunt aplicabile prevederile art. 5 alin. (3) din Regulamentul (UE) nr. 65/2011, deoarece autoritatea publică ce are competenţe în domeniul fondurilor europene nu a putut depista încă de la depunerea cererilor de finanţare eludarea schemei de ajutor.

Numai cu ocazia controalelor efectuate la beneficiari s-a putut stabili împrejurarea prestării serviciilor reciproce sau către alte societăţi la care sunt asociaţi, de unde rezultă că nu se poate vorbi de o eroare a autorităţii competente, în sensul disp. art. 5 alin. (3) din Regulament.

Cu privire la încălcarea de către instanţa de fond a principiului proporţionalităţii, criticile sunt nefondate, în considerentele sentinţei sunt invocate atât dispoziţiile contractului de finanţare, cât şi cele ale O.U.G. nr. 66/2011 cu privire la consecinţele constării unei nereguli cu privire la încheierea ori executarea contractului şi la cum este definită neregula.

Şi prevederile Regulamentului (CE) nr. 65/2011 se referă la recuperarea sumelor deja plătite în funcţie de gravitatea neconformităţii, or, cât timp s-a apreciat că însuşi obiectivul măsurii a fost eludat, sancţiunea nu poate fi decât aceea a recuperării întregii sume.

Faţă de acestea, nefiind întrunite motivele de recurs, în temeiul art. 496 C. proc. civ., coroborat cu art. 20 din Legea nr. 554/2004, modificată şi completată, recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de Întreprinderea Individuală A. împotriva sentinţei nr. 1895 din 20 aprilie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 17 septembrie 2020.