Şedinţa publică din data de 13 februarie 2020
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Circumstanţele cauzei
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată iniţial pe rolul Tribunalului Braşov, reclamantele A. şi B. au solicitat în contradictoriu cu pârâtele Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, Direcţia pentru Acordarea Despăgubirilor în Numerar şi Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor, în principal anularea sau constatarea nulităţii adresei nr. x/10.02.2016 emisă de A.N.R.P., obligarea pârâtelor la emiterea titlului de plată a despăgubirilor stabilite prin Decizia nr. 7295/2010 emisă pentru numitul C., în favoarea moştenitoarelor sale A. şi B., iar în subsidiar repunerea în termenul de formulare a cererii de emitere a titlului de plată şi plata despăgubirilor stabilite prin Decizia nr. 7295/2010.
2. Soluţia instanţei de fond
Prin sentinţa nr. 64 din 29 martie 2017 Curtea de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia lipsei capacităţii procesuale de folosinţă a Direcţiei pentru Acordarea Despăgubirilor invocată de pârâta A.N.R.P., a respins excepţia tardivităţii introducerii cererii de chemare în judecată invocată de pârâta A.N.R.P., a respins cererea de repunere în termenul de formulare a acţiunii formulată de reclamantele A. şi B. şi a respins ca nefondată acţiunea formulată de reclamantele A. şi B. şi a dispus anularea cererii de chemare în judecată formulată de reclamante în contradictoriu cu Direcţia pentru Acordarea Despăgubirilor ca fiind formulată împotriva unei persoane fără capacitate procesuală de folosinţă.
3. Recursul exercitat în cauză
Împotriva sentinţei au declarat recurs reclamantele A. şi B., criticând-o pentru nelegalitate şi, în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 6 C. proc. civ., au solicitat casarea hotărârii şi, în principal, trimiterea cauzei spre rejudecare, iar în subsidiar, admiterea acţiunii astfel cum a fost formulată.
În motivarea căii de atac, s-a arătat că prima instanţă a nesocotit dispoziţiile art. 425 alin. (1) C. proc. civ., nemotivând petitul subsidiar vizând cererea de repunere în termenul de formulare a cererii de emitere a titlului de plată şi de plată a despăgubirilor.
Mai mult decât atât, instanţa a confundat cererea de repunere anterior menţionată, cu o cerere de repunere în termenul de formulare a acţiunii, astfel că s-a pronunţat asupra unei cereri cu care nu a fost învestită, încălcând principiul disponibilităţii, ceea ce atrage incidenţa şi a cazului de casare reglementat de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.
Au mai arătat recurentele că există o contradicţie în dispozitivul hotărârii, întrucât, deşi s-a respins cererea de repunere în termenul de formulare a acţiunii, instanţa a respins acţiunea ca nefondată, fără să facă vreo analiză a fondului cauzei.
Pe de altă parte, în cauză se poate vorbi despre o nesocotire a dispoziţiilor art. 2537 pct. 2 C. civ. şi de o întrerupere a cursului prescripţiei, în opinia recurentelor termenul de 3 ani pentru valorificarea deciziei fiind un termen de prescripţie şi nu de decădere.
Astfel cum s-a arătat şi în faţa instanţei de fond, întocmirea dosarului ce trebuia depus la A.N.R.P. trebuia să conţină şi certificatul de moştenitor al numiţilor C. şi D., astfel cum li s-a comunicat recurentelor atunci când s-au prezentat la sediul autorităţii pentru a depune opţiunea prevăzută de lege.
Cum depunerea dosarului a fost refuzată iniţial, recurentele apreciază că procesul ce a avut ca obiect clarificarea succesiunii celei din urmă a întrerupt prescripţia şi arată că imediat ce au intrat în posesia sentinţei civile nr. 4137/2014 au reluat procedura prevăzută de lege pentru valorificarea deciziei de acordare despăgubiri.
4. Apărările formulate de intimat
Intimata-pârâtă Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor a depus întâmpinare şi, fără a invoca excepţii, a solicitat, în esenţă, respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea ca legală a hotărârii primei instanţe.
5. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată următoarele:
Reclamantele A. şi B. au învestit instanţa de contencios administrativ cu solicitarea de: - anulare a adresei nr. x/10.02.2016 emisă de Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor; - obligare a pârâtelor la emiterea titlului de plată a şi la plata despăgubirilor stabilite prin Decizia nr. 7295/2010 emisă pentru numitul C., în favoarea moştenitoarelor sale A. şi B.; - repunere în termenul de formulare a cererii de emitere a titlului de plată şi de plată a despăgubirilor stabilite prin Decizia nr. 7295/2010.
Soluţia primei instanţe de respingere a acţiunii a fost recurată de către reclamantă, în motivarea căii de atac fiind invocate cazurile de casare prevăzute de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 6 C. proc. civ.
Primul motiv de recurs sancţionează încălcarea regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii, iar cel de al doilea vizează situaţia în care hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii, ori numai motive străine de natura cauzei.
Răspunzând punctual criticilor formulate în recurs, Înalta Curte constată că în cauză nu se poate vorbi despre o pronunţare asupra unei cereri cu care instanţa nu ar fost învestită şi, implicit, despre o încălcare a principiului disponibilităţii.
De asemenea, hotărârea recurată respectă cerinţele impuse de dispoziţiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., nu conţine o contradicţie între considerente şi dispozitiv sau o contradicţie între considerente, iar motivarea acesteia este clară, precisă şi inteligibilă, fără a cuprinde considerente ce nu au legătură cu pricina, străine de aceasta.
Astfel, din verificarea considerentelor şi a dispozitivului sentinţei recurate reiese că prima instanţă a examinat cererile din acţiunea reclamantelor prin raportare la dispoziţiile Legii nr. 247/2005, în vigoare la data emiterii Deciziei nr. 7295/2010.
Potrivit art. 181 alin. (2) şi art. 182 din acest act normativ, pentru valorificarea titlului de despăgubire, titularul acestuia avea dreptul şi obligaţia de a proceda la manifestarea expresă a opţiunii sale, în sensul emiterii unui titlu de plată sau conversie, în condiţiile art. 141 şi cu respectarea termenelor prevăzute de art. 3 lit. h) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005.
De asemenea, valorificarea titlurilor de despăgubire se realizează în 3 ani de la data emiterii, termen care, însă, nu expiră mai devreme de 12 luni de la prima şedinţă de tranzacţionare a acţiunilor emise de Fondul Proprietatea.
Acţiunea reclamantelor a fost întemeiată şi pe dispoziţiile art. 41 alin. (1) din Legea nr. 165/2013, iar în privinţa acestui text de lege, prima instanţă a reţinut, în mod corect, decizia Î.C.C.J. - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 40/2016, conform căreia "Dispoziţiile art. 41 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, sa imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, cu modificările şi completările ulterioare, nu sunt aplicabile persoanelor îndreptăţite sau autorilor acestora care au obţinut titluri de despăgubire emise de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor anterior intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013 şi nu au urmat procedura administrativă prevăzută în Capitolul V1 secţiunea 1 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, cu modificările şi completările ulterioare, nerespectând termenele privind valorificarea acestor titluri."
Dat fiind caracterul obligatoriu al acestei statuări, dar având în vedere şi considerentele deciziei CCR nr. 657/2015, care confirmă faptul că "numai în această ipoteză, a exprimării anterioare, în termen legal, a opţiunii creditorului de preschimbare a titlului său de despăgubire emis în temeiul Legii nr. 247/2005, în titlu de plată, poate fi incidentă obligaţia de plată a sumelor de bani prevăzută de art. 41 din Legea nr. 165/2013", contrar susţinerilor recurentelor, se reţine că termenul de 3 ani este un termen de decădere, nesusceptibil de întrerupere sau de suspendare şi nu unul de prescripţie.
În acest context, prima instanţă a apreciat, în mod just, că împrejurările de fapt (dezbaterea succesiunii moştenitoarei D.) şi înscrisurile depuse în acest sens nu pot determina repunerea în termen solicită de reclamante şi nici nu relevă nelegalitatea adresei contestate.
De asemenea, în cuprinsul Deciziei nr. 7295/2010, la art. 4, se menţionează că pentru valorificare titularul trebuie să urmeze procedura prevăzută la Capitolul V1 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, iar reclamantele s-au adresat pârâtei abia prin adresa nr. x/2016, după finalizarea dezbaterii succesiunii defunctei D..
Atât în faţa instanţei de fond, cât şi în recurs, recurentele au susţinut că s-au prezentat la sediul autorităţii pârâte în termenul legal pentru exprimarea opţiunii anterior menţionate, dar dosarul acestora nu a fost primit.
Această suţinere, neînsoţită de indicarea unei date certe, de depunerea unui înscris care să ateste situaţia invocată (bon de ordine, număr de înregistrare etc.) nu poate avea valenţa juridică dorită de reclamante şi nu poate reprezenta îndeplinirea obligaţiei de manifestare expresă a opţiunii prevăzute de Legea nr. 247/2005 pentru valorificarea titlului deţinut, în termenul de 3 ani.
Pentru considerentele expuse, constatând că sentinţa primei instanţe nu este afectată de nelegalitate şi nu poate fi reformată prin prisma cazurilor de casare reglementate de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 6 C. proc. civ. invocate de recurente, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 496 din acelaşi cod, va respinge ca nefondat recursul promovat în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de A. şi B. împotriva sentinţei nr. 64 din 29 martie 2017 a Curţii de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 februarie 2020.