Ședințe de judecată: Decembrie | | 2022
Sunteți aici: Pagina de început » Detalii jurisprudență

Plângere împotriva ordonanţei de clasare. Schimbarea temeiului în drept al soluției de clasare. Prescripţia răspunderii penale

 

Cuprins de materiiDrept procesual penal. Partea specială. Urmărirea Penală. Plângerea împotriva măsurilor şi actelor de urmărire penală

Drept procesual penal. Partea generală. Acţiunea penală şi acţiunea civilă în procesul penal. Acţiunea penală

Index alfabetic:       - drept procesual penal

- plângere împotriva ordonanţei de clasare

- prescripţia răspunderii penale

- clasare

                     

C. proc. pen., art. 16 alin. (1) lit. a), lit. b) teza II, art. 18,

art. 305 alin. (3), art. 309 alin. (1), art. 340

 

1.   Schimbarea temeiului în drept al soluției de clasare, respectiv din cel prevăzut de art. 16 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură penală urmând a se reţine incidența art. 16 alin. (1) lit. b) din Codul de procedură penală, în sensul că nu există vinovăţia prevăzută de lege, se notează că poate fi incident numai în ipoteza în care se constată existența unei ”fapte”, adică a unei manifestări în sfera realității obiective.

2.   Titularul dreptului de a solicita, în temeiul dispozițiilor art. 18 din Codul de procedură penală, continuarea procesului penal în caz de prescripție este numai suspectul sau inculpatul, persoanei vătămate nefiindu-i atribuită normativ o atare prerogativă.

 

I.C.C.J, Secția penală, încheierea nr. 604 din 23 noiembrie 2021 a judecătorului de

cameră preliminară

 

Prin ordonanța din data de 17 februarie 2021, emisă de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație şi Justiție - Direcția Națională Anticorupție, Secția de combatere a corupției, în dosarul nr. x/P/2020, în baza dispoziţiilor art. 314 alin. (1) lit. a) şi art. 315 alin. (1) lit. b) raportat la art. 16 alin. (1) lit. a) şi f) din C. proc. pen. s-a dispus clasarea cauzei cu privire la:

  • abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, faptă prevăzută de art. 132 din Legea 78/2000 raportat la art. 297 din C. pen. cu aplicarea art. 5 din C. pen. (faptă descrisă la punctul 1), întrucât fapta nu există;
  • şantaj, faptă prevăzută de art. 207 din C. pen. raportat la art. 131 din Legea 78/2000 (faptă descrisă la punctul 1), întrucât fapta nu există;
  • luare de mită, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 289 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 din C. pen. (faptă descrisă la punctele 1 si 5), întrucât a intervenit prescripţia răspunderii penale;
  • dare de mită, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 290 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 din C. pen. (faptă descrisă la punctele 1 si 5), întrucât a intervenit prescripţia răspunderii penale;
  • cumpărare de influenţă, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 292 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 din C. pen. (faptă descrisă la punctele 1 şi 5), întrucât a intervenit prescripţia răspunderii penale;
  • luare de mită, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 289 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 6 şi art. 7 lit. a) din Legea nr. 78/2000 (faptă descrisă la punctul 2), întrucât fapta nu există;
  • trafic de influenţă, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 291 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 faptă descrisă la punctul 2), întrucât fapta nu există;
  • luare de mită, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 289 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 6 şi art. 7 lit. a) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 din C. pen. (faptă descrisă la punctul 3), întrucât a intervenit prescripţia răspunderii penale;
  • luare de mită, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 289 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 din C. pen. (faptă descrisă la punctul 3), întrucât a intervenit prescripţia răspunderii penale;
  • şantaj, faptă prevăzută de art. 207 din C. pen. raportat la art. 13 din Legea 78/2000, cu aplicarea art. 5 din C. pen. (faptă descrisă la punctul 3), întrucât a intervenit prescripţia răspunderii penale;
  • abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, faptă prevăzută de art. 132 din Legea 78/2000 raportat la art. 297 din C. pen. cu aplicarea art. 5 din C. pen. (faptă descrisă la punctul 3), întrucât a intervenit prescripţia răspunderii penale;
  • folosirea funcţiei pentru favorizarea unor persoane, faptă prevăzută de art. 301 din C. pen. cu aplicarea art. 5 din C. pen. faptă descrisă la punctul 3), întrucât a intervenit prescripţia răspunderii penale;
  • abuz în serviciu, prevăzută de art. 297 din C. pen. cu aplicarea art. 5 din C. pen. (faptă descrisă la punctul 3), întrucât a intervenit prescripţia răspunderii penale;
  • ameninţare, prevăzută de art. 206 din C. pen. (faptă descrisă la punctul 3), întrucât a intervenit prescripţia răspunderii penale;
  • fals intelectual, faptă prevăzută de art. 321 din C. pen., cu aplicarea art. 5 din C. pen. (faptă descrisă la punctul 3), întrucât a intervenit prescripţia răspunderii penale;
  • uz de fals, faptă prevăzută de art. 323 teza I din C. pen., cu aplicarea art. 5 din C. pen. (faptă descrisă la punctul 3), întrucât a intervenit prescripţia răspunderii penale;
  • trafic de influenţă, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 291 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 (faptă descrisă la punctul 4), întrucât fapta nu există;
  • luare de mită, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 289 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 6 şi art. 7 lit. a) din Legea nr. 78/2000 (faptă descrisă la punctul 6), întrucât fapta nu există;
  • complicitate la luare de mită, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 48 C. pen. raportat la art. 289.alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000 (faptă descrisă la punctul 6), întrucât fapta nu există;
  • dare de mită, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 290 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 (faptă descrisă la punctul 6), întrucât fapta nu există.

Pentru a dispune astfel, Ministerul Public a reținut, în esență, faptul că:

1. Prin plângerea înregistrată la data de 09.04.2015 şi în baza căreia a fost înregistrat dosarul penal nr. x/P/2015, numitul A, printre alții, a sesizat faptul că în cursul anului 2008 a donat Primăriei Voineasa o suprafaţă de teren, în vederea dezvoltării unui proiect denumit „Dezvoltarea Potenţialului Turistic al Staţiunii Voineasa, zona Obârşia Lotrului - Mioarele". Ulterior, au fost întreprinse demersurile necesare în vederea obţinerii avizelor necesare dezvoltării proiectului în parteneriat public-privat.

Din conținutul sesizării formulate, s-a notat că petentul a susținut că în cursul anului 2010, în urma unor întâlniri şi discuţii cu B secretar general şi C director, ambii din cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului, s-ar fi stabilit că pentru dezvoltarea proiectului, persoanele care donaseră iniţial prima suprafaţă de teren trebuia să mai cedeze o suprafaţă de aproximativ 6 (şase) hectare, în vederea construirii clădirilor destinate administraţiei pârtiei.

În acest sens, s-a precizat că A şi sora sa E au încheiat cu persoanele indicate de C, respectiv F şi G, patru contracte de vânzare, pentru suprafaţa totală de 50.974 metri pătraţi, în valoare de 43.600 lei. La acel moment, numiţii F şi G  ar fi fost consilieri în cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice şi, conform înţelegerii, ar fi trebuit să plătească preţul suprafeţelor de teren şi să transfere proprietatea astfel dobândită Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice. În cuprinsul sesizării s-a precizat că vânzătorii nu au intrat niciodată în posesia sumei de bani reprezentând preţul vânzării celor patru terenuri.

În continuare s-a susținut că A ar fi efectuat demersuri pentru a i se remite contravaloarea contractelor de vânzare - cumpărare încheiate la data de 08.07.2010, asupra sa fiind efectuate acte de constrângere morală, cu scopul de a-1 determina să renunţe la încercarea de recuperare de la F şi G a sumei de bani ce reprezenta contravaloarea terenurilor vândute. Ulterior, D ar fi avut unele probleme la H Bank, cu privire la creditele contractate de la această unitate bancară, şi, totodată, ar fi avut loc mai multe controale efectuate de ANAF la societăţile sale.

În acest context, analizându-se materialul probator administrat în cauză, cu privire la infracţiunile ce au făcut obiectul sesizării indicate anterior la punctul 1, respectiv de abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, și de şantaj, în modalitatea normativă prevăzută de Legea nr. 78/2000, s-a reținut că aceste fapte nu există în materialitatea lor.

În ceea ce privește infracțiunea de abuz în serviciu, s-a notat că fapta ce se circumscrie acestei infracţiuni trebuie să fie săvârşită în exercitarea atribuţiilor de serviciu, neîndeplinirea sau îndeplinirea defectuoasă a unui act în exercitarea acestor atribuţii reprezentând modalităţi de realizare a elementului material al laturii obiective a infracţiunii.

Prin decizia nr. 405 din 15.06.2016, Curtea Constituţională a României a statuat că doar legiuitorul poate stabili conduita pe care destinatarul legii este obligat să o respecte, în caz contrar supunându-se sancţiunii penale, deci comportamentul interzis trebuie impus de către legiuitor chiar prin lege (înţeleasă ca act formal adoptat de Parlament, precum şi ca act material, cu putere de lege, emis de Guvern, în temeiul delegării legislative, respectiv, prin ordonanţe şi ordonanţe de urgenţă). Aşa fiind, neîndeplinirea sau îndeplinirea defectuoasă a unui act trebuie analizată numai prin raportare la atribuţii de serviciu reglementate prin legislaţia primară.

Astfel, s-a apreciat că petentul nu a indicat în mod concret care au fost dispoziţiile legale încălcate în cauză şi în ce ar fi constat respectivele încălcări, iar nici din verificările efectuate nu au rezultat probe care să fundamenteze bănuiala rezonabilă că B sau C şi-ar fi îndeplinit în mod defectuos, prin încălcarea legii, atribuţiile de serviciu, în legătură cu implementarea proiectului de dezvoltare a turismului montan în zona Voineasa, prin construirea unui domeniu schiabil. Din conţinutul actului de sesizare şi declaraţiile martorului denunţător a reieșit că acesta a fost nemulţumit de faptul că proiectul respectiv a fost realizat, în final, într-o modalitate diferită de cea urmărită de el, pentru a-şi atinge interesele, motiv pentru care a considerat, generic, că ar fi fost comise abuzuri, însă simplele sale afirmaţii, nesusţinute de alte probe administrate în cauză, nu sunt de natură să atragă răspunderea penală cu privire la cele sesizate.

În ceea ce priveşte infracţiunea de şantaj, s-a reținut că aceasta presupune, sub aspectul elementului material, o constrângere exercitată asupra unei persoane, fie de natură fizică, fie de natură psihică, pentru a impune acesteia să facă ceea ce i se cere, să nu facă sau să sufere ceva. Constrângerea trebuie să fie de aşa natură încât să prilejuiască o stare de temere (de alarmare), care să determine victima să acţioneze într-un alt mod decât cel pe care şi-1 doreşte şi să aibă drept scop un anumit comportament sau acţiune din partea victimei, de pe urma căreia făptuitorul sau o altă persoană să obţină un folos injust.

Din probele administrate în cauză nu a rezultat vreo acţiune întreprinsă de B, C sau alte persoane din categoria celor menţionate de art. 1 din Legea nr. 78/2000, de natură să fi produs o stare de temere numitului A, cu scopul ca acesta să renunţe la primirea preţului terenurilor vândute, aspectele sesizate de acesta, referitoare la anumite controale din partea autorităţilor statului ori acţiuni ale reprezentanţilor H Bank, care ar fi fost efectuate în urma unor solicitări ale reprezentanţilor MDRT anterior menţionaţi, reprezentând doar aprecieri subiective ale sale, nesusţinute de probe.

Pentru motivele mai sus expuse, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen., s-a dispus clasarea cauzei sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de:

- abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, faptă prevăzută de art. 132 din Legea 78/2000 raportat la art. 297 din C. pen. cu aplicarea art. 5 din C. pen., întrucât fapta nu există;

- şantaj, faptă prevăzută de art. 207 din C. pen. raportat la art. 132 din Legea 78/2000, întrucât fapta nu există.

În subsidiar, în ceea ce priveşte pretinsele fapte care constituie infracţiunea de şantaj şi care ar fi fost săvârşite, potrivit autorului sesizării, în perioada 2010-2011, s-a reținut că pentru acestea s-a împlinit termenul de prescripţie a răspunderii penale, cel mai târziu la finele anului 2019.

Totodată, s-a apreciat că din ansamblul probator administrat în cauză au rezultat neconcordanţe semnificative între declaraţiile martorilor cu privire la plata/neplata terenurilor care au făcut obiectul contractelor de vânzare-cumpărare, beneficiarii reali ai terenurilor înstrăinate şi chiar asupra realităţii acestor acte juridice. S-a apreciat astfel că, deşi denunţătorul a prezentat aspectele sesizate într-un mod diferit, prin care se prezenta ca victima unei induceri în eroare, din probatoriul administrat reies puternice indicii că terenurile forestiere care au făcut obiectul contractelor de vânzare - cumpărare ar fi fost în realitate oferite şi date fie cu titlu de mită funcţionarilor publici care aveau în atribuţii aprobarea investiţiei pentru construirea unei pârtii de schi în localitatea Voineasa, fie ca preţ al influenţei traficate faţă de funcţionarii publici respectivi, iar transmiterea proprietăţii asupra terenurilor în cauză prin acte de vânzare - cumpărare ar fi fost tocmai modalitatea de ascundere a mitei/traficului de influenţă şi crearea unei aparenţe de legalitate.

Astfel, în urma analizei situaţiei de fapt reţinută mai sus, în ceea ce priveşte infracţiunile de luare de mită, trafic de influenţă şi, corelativ, de dare de mită, cumpărare de influenţă, s-a constatat, însă, că a intervenit un caz care împiedică punerea în mişcare a acţiunii penale, respectiv prescripţia răspunderii penale.

În raport de dispoziţiile legale incidente, s-a reținut că în cazul infracţiunilor de luare de mită, trafic de influenţă, dare de mită şi cumpărare de influenţă, indiferent de forma participaţiei penale, termenul de prescripție este de 8 ani.

Din probatoriul administrat în cauză a rezultat faptul că infracţiunile de corupţie, în modalitatea promiterii/acceptării promisiunii, s-ar fi comis în cursul anului 2009 - prima parte a anului 2010, iar în modalitatea dării/primirii, la data de 08.07.2010, ultima dată de la care s-a putut aprecia că a început să curgă termenul de prescripţie.

Astfel, cu toate că sesizarea organelor de urmărire penală a fost făcută la aproximativ 5 ani de la data săvârşirii faptelor, în condiţiile în care, de la înregistrarea sesizării, în cauză au fost întocmite numeroase acte de procedură, care, potrivit dispoziţiilor penale aplicabile la acel moment, întrerupeau cursul prescripţiei, termenul maxim al prescrierii răspunderii penale în această cauză ar fi fost data de 07.07.2026, în conformitate cu prevederile art. 155 alin. (4) din C. pen. referitoare la prescripţia specială.

Dând eficiență prevederilor Deciziei nr. 297 din 27 aprilie 2018 a Curţii Constituţionale a României, publicată în Monitorul Oficial nr. 518 din 25.06.2018 și prevederilor art. 5 C. pen. (privind aplicarea legii penale mai favorabile), s-a constatat că termenul de prescripţie aplicabil în cauză, de 8 ani, s-a împlinit la data de 07.07.2018 (la 10 zile dupa publicarea acestei decizii), în cazul tuturor infracţiunilor de corupţie menționate anterior, întrucât până la data menţionată nu a fost efectuat vreun act întreruptiv de prescripţie, precum efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă de o persoană, care să dobândească calitatea de suspect.

Pentru aceste motive, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., s-a dispus clasarea cauzei sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de luare de mită, prevăzută de art. 289 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, dare de mită, prevăzută de art. 290 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, trafic de influenţă prevăzută de art. 291 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 şi cumpărare de influenţă prevăzută de art. 292 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, toate cu aplicarea art. 5 din C. pen., întrucât a intervenit prescripţia răspunderii penale.

2) La data de 06.05.2015, petentul A a formulat o completare a plângerii inițiale, prin care a solicitat efectuarea de cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de luare de mită, trafic de influenţă şi cumpărare de influenţă faţă de numiţii I, J, K și L, constând în aceea că persoanele anterior menţionate, având calitatea de funcţionari ai statului, au exercitat presiuni asupra persoanei vătămate în scopul obţinerii ilegale a unor terenuri forestiere în zona staţiunii Voineasa.

Referitor la infracțiunile sesizate de petent, descrise la punctul 2 al ordonanței atacate, în urma analizei situației de fapt precum și a mijloacelor de probă administrate s-a reținut că acestea că nu sunt de natură a fundamenta în vreun fel concluzia că I, L, J şi K ar fi urmărit obţinerea unor avantaje materiale în anul 2011, în sensul intrării în posesia terenurilor deţinute la acel moment de martorul denunţător şi familia acestuia în zona pârtiei de schi Voineasa. În acest sens s-a reținut faptul că persoanele menţionate nu i-au pretins petentului sume de bani sau alte bunuri, aspect ce a fost reliefat explicit chiar de A în declaraţia sa.

Astfel, s-a apreciat că simplele supoziţii ale martorului denunţător, care se raportează doar la anumite zvonuri din anturajul său, dar care nu sunt susţinute de probele administrate în cauză, nu sunt de natură să atragă răspunderea penală cu privire la faptele sesizate.

Întrucât nu au existat mijloace de probă care să confirme existenţa în materialitatea lor a faptelor sesizate, s-a dispus în temeiul art. 16 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen. clasarea cauzei, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de:

- luare de mită, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 289 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 6 şi art. 7 lit. a) din Legea nr. 78/2000, întrucât fapta nu există;

- trafic de influenţă, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 291 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, întrucât fapta nu există.

3) A a formulat, la data de 11.05.2015, o nouă completare a plângerii sale iniţiale, de această dată împotriva numiţilor M primar comuna Voineasa, N fost secretar al Primăriei com. Voineasa, O, P fost secretar Ministerul Pădurilor, Q fost prefect al judeţului Vâlcea, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de abuz în serviciu, conflict de interese, fals intelectual, uz de fals, şantaj, luare de mită, trafic de influenţă şi cumpărare de influenţă, constând în aceea că N ar fi obţinut calitatea de avocat prin acte false în luna decembrie 2004 şi, ulterior, cu sprijinul lui O, a preluat Asociaţia de Proprietari de Păduri din România în scopul obținerii ilegale de terenuri forestiere. De asemenea, petentul A a precizat că i s-ar fi cerut în anul 2006 de către O (ministru la acea vreme) si R (director al Regiei Naţionale a Pădurilor) material de cherestea ce a fost transportat în Moldova, însă fără ca acest transport să fie plătit, iar, în scopul renunţării de către A la plata transportului, O a dispus efectuarea mai multor controale la Ocolul Silvic Voineasa.

S-a menţionat că în perioada 2003 - iulie 2004, N, pe atunci jurist la Primăria Voineasa, împreună cu M, care în acea perioadă era membru al comisiei locale şi judeţene de fond funciar, au reconstituit drepturi de proprietate având la bază documente falsificate. În acest mod, cei doi au pus în posesie, pe o suprafaţă de 14.000 de hectare de pădure, persoane care nu aveau acest drept, cum ar fi: Obştea S, Obştea Ș, Obştea T, Obştea Ț.

În anul 2007, N a devenit membru al Comisiei Judeţene Vâlcea, deşi în aceeaşi perioadă reprezenta şi obştile de moşneni membre ale Asociaţiei Proprietarilor de Păduri din România, fapt considerat de denunţător ca intrând sub incidenţa dispoziţiilor art. 301 C. pen.. În consecință, în perioada 2006 - 2008, denunţătorul a sesizat în mod repetat prefectului judeţului Vâlcea, R, ilegalităţile săvârşite de N şi membrii Comisiei Judeţene Vâlcea, mergând inclusiv în audienţă la aceasta în anul 2007, însă prefectul nu a luat măsurile legale ce se impuneau potrivit Legii nr. 247/2005, întrucât N ar fi fost protejat de S.

În anul 2013, martorul A a luat la cunoştinţă de o adresă întocmită de primarul M, ce a fost depusă la Tribunalul Mureş, unde exista pe rol un dosar civil privind retrocedarea terenurilor de către obşti către mama sa şi rudele acesteia, adresă în care se specifica că mama martorului şi rudele ei nu sunt îndreptăţite la aceste retrocedări, pe motiv că pădurile aparţin obştilor. A a considerat că acel înscris este fals, iar primarul a emis această adresă fără a se consulta cu membrii comisiei locale de fond funciar.

Din declaraţia martorului A rezultă că în anul 2014, M, în prezenţa mai multor persoane, printre care şi viceprimarul U, 1-a ameninţat că va face tot posibilul ca martorul şi mama acestuia să piardă terenurile pe care le revendică în instanţă. M i-a spus că, la insistenţele lui şi ale lui N, în anul 2006, ministrul mediului de la acea perioadă, respectiv O, 1-a schimbat din funcţia de şef ocol silvic Voineasa. O 1-a schimbat pe martor din funcţie, deoarece A nu semna punerile în posesie a pădurilor pentru obştile reprezentate de către M şi N.

A a mai declarat că în anul 2006 a venit la ocolul Voineasa conducerea Direcţiei Silvice Vâlcea, formată din V si W, care i-au spus să pregătească un camion de cherestea care trebuie transportat la Suceava, la cabana lui O, solicitare care s-a realizat. Contravaloarea materialului lemnos nu a fost plătită de către cei doi.

În ceea ce privește infracțiunile sesizate și indicate de petent la punctul 3, Ministerul Public, analizând conţinutul actului de sesizare şi actele dosarului, a constatat că pentru toate infracţiunile menţionate a intervenit prescripţia răspunderii penale.

Astfel, s-a reținut că presupusele fapte de luare de mită săvârşite de către O, în calitate de ministru al mediului şi de către R, în calitate de director general al Regiei Naţionale a Pădurilor Romsilva, ar fi fost săvârşite în anul 2006, când, potrivit martorului denunţător, au primit, cu titlu de mită, un camion de cherestea.

În acest context, având în vedere perioada comiterii faptelor, respectiv anul 2006, ţinând cont de dispoziţiile Deciziei nr. 297 din 27 aprilie 2018 a Curţii Constituţionale a României referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 155 alin. (1) din C. pen., publicată în Monitorul Oficial nr. 518 din 25.06.2018, prevederile art. 5 C. pen., s-a constatat că termenul de prescripţie aplicabil în cauză, de 10 ani, în cazul infracţiunii de luare de mită săvârşită în forma agravată, respectiv de către o persoană care exercită o funcţie de demnitate publică, s-a împlinit cel mai târziu la data de 31.12.2016, întrucât până la data respectivă nu a fost dispusă efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă de vreo persoană care să dobândească calitatea de suspect, iar termenul de 8 ani, în cazul infracţiunii de luare de mită în modalitatea prevăzută de art. 289 alin. (1) C. pen., s-a împlinit cel mai târziu la data de 31.12.2014, anterior sesizării organelor de urmărire penală, astfel încât s-a dispus clasarea.

Aceeaşi soluţie a fost dispusă şi în cazul infracţiunii de şantaj, în modalitatea prevăzută de Legea nr. 78/2000, reclamată a fi fost săvârşită de către O în anul 2006, termenul de prescripție a răspunderii penale fiind de 8 ani, situaţie în care fapta s-a prescris cel mai târziu la data 31.12.2014, respectiv anterior sesizării Direcţiei Naţionale Anticorupţie.

De asemenea, în cazul infracţiunilor de abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, faptă prevăzută de art. 132 din Legea 78/2000 raportat la art. 297 din C. pen. cu aplicarea art. 5 din C. pen. (fapte ce ar fi fost săvârşite de N şi M în perioada 2003-2004, respectiv în anul 2006) şi de folosirea funcţiei pentru favorizarea unor persoane, prevăzută de art. 301 din C. pen. cu aplicarea art. 5 din C. pen. (faptă ce ar fi fost comisă de N în anul 2007), termenul de prescripţie a răspunderii penale era împlinit anterior sesizării organelor penale.

Referitor la infracţiunea de abuz în serviciu, prevăzută de art. 297 din C. pen. cu aplicarea art. 5 din C. pen. (care ar fi fost comisă de R în perioada 2006 - 2008), s-a notat că prescripţia a intervenit cel mai târziu la finele anului 2016, infracţiunea de ameninţare (care ar fi fost săvârşită de M în anul 2014) s-a prescris în anul 2017, iar infracţiunile de fals intelectual şi uz de fals ce ar fi fost săvârşite de M în anul 2013 s-au prescris cel mai târziu la 31.12.2018.

Pentru aceste motive, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., s-a dispus clasarea cauzei sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de:

- luare de mită, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 289 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 6 şi art 7 lit. a) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 din C. pen.;

-luare de mită, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 289 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 din C. pen.;

- şantaj, faptă prevăzută de art. 207 din C. pen. raportat la art. 131 din Legea 78/2000, cu aplicarea art. 5 din C. pen.;

-abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, faptă prevăzută de art. 132 din Legea 78/2000 raportat la art. 297 din C. pen.. cu aplicarea art. 5 din C. pen.;

-folosirea funcţiei pentru favorizarea unor persoane, faptă prevăzută de art. 301 din C. pen. cu aplicarea art. 5 din C. pen.;

- abuz în serviciu, prevăzută de art. 297 din C. pen.. cu aplicarea art. 5 din C. pen.;

- ameninţare, prevăzută de art. 206 din C. pen.;

- fals intelectual, faptă prevăzută de art. 321 din C. pen. cu aplicarea art. 5 din C. pen.;

- uz de fals, faptă prevăzută de art. 323 teza I din C. pen.. cu aplicarea art. 5 din C. pen., întrucât a intervenit prescripţia răspunderii penale.

4) A a formulat o nouă sesizare, de această dată împotriva numiţilor X, Y, Z și AA sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de luare de mită, trafic de influenţă, cumpărare de influenţă şi şantaj.

În conţinutul sesizării, petentul a menționat că în anul 2009 a fost contactat telefonic de către Z, comisar la Garda de Mediu, care i-a transmis că, dacă vrea să preia custodia sitului Parâng, trebuie să încheie un contract de consultanţă cu o societate autorizată în domeniul mediului.

Astfel, A a arătat că, din acest motiv, a fost încheiat contractul cu societatea lui X, custodia sitului fiind preluată în luna februarie a anului 2010. Ulterior, petentului i s-a spus de către X şi soţul acesteia că vor întocmi un proiect pentru obţinerea de fonduri europene pentru planul de management al sitului Parâng, în valoare de 2.000.000 de euro, ei urmând a se ocupa de obţinerea tuturor aprobărilor şi avizelor, denunţătorul trebuind să cotizeze cu 20% din valoare la Bucureşti, în caz contrar neobţinându-se aprobările.

La momentul finalizării redactării proiectului, petentul a sesizat că a fost sunat de X care i-a comunicat că va veni o persoană de la Bucureşti şi trebuie semnat un contract de publicitate cu aceasta că „o să fie bine". Persoana care s-a prezentat pentru semnarea unui contract în valoare de 200.000 de euro era cântăreţul AB, denunţătorul refuzând semnarea contractului. În acest context, s-a precizat că numita X 1-a îndemnat pe denunţător să semneze, deoarece cântăreţul este trimis de „AC", soţul AA şi în acest mod „i se va aproba proiectul pe fonduri europene", însă acesta a refuzat, renunţând la proiect.

Cu privire la faptele pretins săvârșite și precizate la punctul 4, în urma analizei situaţiei de fapt precum și a mijloacelor de probă administrate, în esență, s-a reținut că infracţiunea de trafic de influenţă nu există în materialitatea ei, în cauză nu s-a putut stabili existenţa niciuneia dintre acţiunile prevăzute de norma de incriminare, care ar realiza infracţiunea de trafic de influenţă

Astfel, s-a apreciat că, întrucât nu există mijloace de probă care să confirme existenţa în materialitatea sa a faptei sesizate, modalităţile de investigare, cercetare şi administrare a probelor fiind epuizate, s-a dispus în temeiul art. 16 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen. clasarea cauzei, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trafic de influenţă, faptă prevăzută şi ped. de art. 291 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, întrucât fapta nu există.

În subsidiar, s-a constatat și incidenţa prevederilor art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., în condiţiile în care fapta sesizată ar fi fost săvârşită în anul 2010.

5) La data de 18.02.2015, denunţătorul B a sesizat, între altele, faptul că în cursul anului 2010, A, proprietarul unor terenuri din zona unde se realiza un proiect de investiţii în domeniul schiabil pe raza localităţii Voineasa ar fi oferit funcţionarilor din conducerea Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice mai multe suprafeţe de teren, pentru ca ministerul să asigure finanţarea lucrărilor de infrastructură.

Ministerul Public a arătat că aspectele sesizate de denunţătorul B prin sesizarea din 18.02.2015 indicată la punctul 5, făceau deja obiectul urmăririi penale efectuate în cauză, situaţia de fapt fiind descrisă la punctul 1 al ordonanţei atacate.

Așadar, având în vedere motivele descrise anterior la punctul 1, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., s-a dispus clasarea cauzei sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de luare de mită, prevăzută de art. 289 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, dare de mită, prevăzută de art. 290 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, trafic de influenţă prevăzută de art. 291 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 şi cumpărare de influenţă prevăzută de art. 292 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, toate cu aplicarea art. 5 din C. pen., întrucât a intervenit prescripţia răspunderii penale.

6) Tot la data de 18.02.2015, denunţătorul B a sesizat faptul că în cursul anului 2011 a participat la petrecerea organizată cu ocazia nunţii lui AD. Nunta a avut loc la Galaţi, iar denunţătorul a fost invitat de primarul oraşului AE, AF, care a fost naşul lui AD. Cu acel prilej, B 1-a cunoscut pe AG, administratorul societăţii AH S.R.L. Administratorul societăţii 1-a întrebat pe denunţător când se vor face plăţile către consiliile judeţene, deoarece are foarte mulţi bani de încasat pentru lucrări de infrastructură locală care urmau să fie finanţate de către M.D.R.T.

Cu aceeaşi ocazie, s-a reținut că AG i-ar fi spus denunţătorului că el a dat foarte mulţi bani la Bucureşti unei persoane cu funcţie mare şi că trebuie să îi recupereze din încasările realizate. Ulterior, B a constatat că în cursul aceluiaşi an, 2011, ministrul M.D.R.T. aprobase o alocare neobişnuit de mare pentru unul dintre contractele încheiate de societatea AH S.R.L. şi a înţeles că AG a dat sume de bani, cu titlu de mită, ministrului L. Denunţătorul a presupus că banii au fost daţi prin intermediul lui AI, având în vedere modul în care s-a exprimat AG.

B a menţionat că, de regulă, alocările ministerului reprezentau doar o fracţiune din solicitările autorităţilor locale. În acest sens, a exemplificat că, în cazul în care se solicita 1.000.000 de lei, se alocau cam 100.000 - 200.000 de lei. În general, prioritatea era reprezentată de lucrările care se apropiau de finalizare, iar diferenţa era repartizată acestor lucrări. Potrivit denunţătorului, alocarea către societatea AH ar fi vizat un contract încheiat cu CJ. Vrancea, Galaţi, Brăila sau Constanţa şi 1-a frapat prin valoarea foarte mare, raportat la toate celelalte alocări.

Organele de urmărire penală au solicitat Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice să comunice date referitoare la contractele de achiziţie publică finanţate cu fonduri MDRT, încheiate în perioada 2009 - 2012, între minister sau unităţi administrativ-teritoriale şi societatea AH S.R.L.

În răspunsurile sale, MDRAP a comunicat faptul că societatea AH S.R.L. a încasat sume de bani provenite din Programul Phare 2006 (fonduri europene), Programul Operaţional Regional 2007 - 2013 (fonduri europene), Programul National de Dezvoltare a Infrastructurii (fonduri naţionale), Programul Naţional de Dezvoltare Locală (fonduri naţionale), pentru executare lucrări de reabilitare/modernizare drumuri judeţene şi comunale în judeţele Galaţi, Vrancea, Buzău, Neamţ şi Iaşi şi pentru alimentare cu apă comune din judeţul Vrancea.

Din studierea înscrisurilor puse la dispoziţie, s-a constatat faptul că plăţi pentru anul 2011 au fost făcute doar pentru proiectele implementate prin Programul Operaţional Regional. În acest caz, M.D.R.A.P., în calitate de Autoritate de Management POR, nu efectua plata direct către contractorii cu care beneficiarii (UAT) au încheiat contracte de lucrări, ci doar autoriza cheltuielile efectuate de către beneficiarii contractelor de finanţare, în vederea rambursării acestora. Marea majoritate a contractelor de execuţie lucrări au fost atribuite de către UAT- uri către societatea AH S.R.L. în urma procedurii de licitaţie deschisă.

În cadrul proiectului de reabilitare şi modernizare (...) între Tecuci şi Galaţi au fost efectuate de către beneficiari, la datele de 11.05.2011 si 14.05.2011, două plăţi în valoare de 5.626.384 lei, respectiv 6.100.037 lei, dintr-un total de 41.337.461 lei, sumă plătită în perioada 2010 - 2011 de parteneriatul dintre UAT Jud. Galaţi şi UAT com. Cudalbi, UAT com. Slobozia Conachi, UAT com. Pechea.

De asemenea, în cadrul proiectului „Dezvoltare reţea rutieră în zona culturală, istorică şi turistică a Mun. Iaşi" au fost efectuate de către beneficiarul UAT Iaşi, la datele de 31.10.2011, 30.11.2011 şi 22.11.2011, trei plăţi în valoare de 6.213.866 lei, 2.907.107 lei, respectiv 3.458.829 lei, dintr-un total de 52.240.205 lei, sumă plătită în perioada 2011 - 2013.

Astfel, cu privire la faptele sesizate, s-a dispus începerea urmăririi penale sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de luare de mită, săvârşită de către o persoană care ocupă o funcţie de demnitate publică, complicitate la infracţiunea de luare de mită şi dare de mită.

În ceea ce privește faptele ce au făcut obiectul sesizării din data de 18.02.2015 și care au fost indicate la punctul 6 al ordonaței atacate, s-a reținut că infracţiunile de luare de mită săvârşită de o persoană care exercită o funcţie de demnitate publică şi, respectiv, complicitate la luare de mită, nu există în materialitatea lor.

Din probele administrate în cauză nu a rezultat că L, în calitate de ministru al Dezvoltării Regionale şi Turismului, ar fi aprobat plăţi către executantul AH S.R.L. în cursul anului 2011 sau ar fi primit anterior sume de cu titlu de mită, prin intermediul soţului ei, AI, pentru a efectua aceste plăţi, declaraţiile în acest sens ale denunţătorului B necoroborându-se cu alte probe ale cauzei.

Mai mult, cu privire la contextul în care denunţătorul ar fi aflat faptele sesizate, s-a arătat că din consultarea de surse publice a reieşit că nunta sportivului AD a avut loc la data de 15.06.2013, dată la care L nu mai deţinea funcţia de ministru.

Reținându-se dispozițiile art. 103 alin. (1) din C. proc. pen. conform cărora ”probele nu au o valoare dinainte stabilit. p)rin lege şi sunt supuse liberei aprecieri a organelor judiciare în urma evaluării tuturor probelor administrate în cauza" s-a concluzionat că, întrucât nu au existat mijloace de probă care să confirme existenţa în materialitatea lor a faptelor sesizate, s-a dispus, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen., clasarea cauzei sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de luare de mită, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 289 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 6 şi art. 7 lit. a) din Legea nr. 78/2000, complicitate la luare de mită, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 4.8 C. pen.. raportat la art. 289 alin. (1) din C. pen.. cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000, dare de mită, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 290 alin. (1) din C. pen.. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, întrucât faptele nu există.

În subsidiar, în cazul infracţiunii de dare de mită, s-a reținut că sunt incidente şi prevederile art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen. referitoare la prescripţia răspunderii penale. Astfel, în condiţiile în care oferirea sau remiterea unor sume de bani cu titlu de mită s-a făcut în cursul anului 2011, rezultă că termenul de prescripţie pentru această infracţiune, de 8 ani, s-ar fi împlinit cel mai târziu la data de 31.12.2019.

*****

Împotriva ordonanței din data de 17 februarie 2021, dispusă în dosarul penal nr. x/P/2020 al Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Secţia de combatere a corupţiei, petentul A.  a formulat plângere, în condiţiile prevăzute de art. 339 Cod de procedură penală.

Prin ordonanţa nr. 39/II-2/2021 din data de 30 martie 2021 a procurorului şef adjunct al Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Secţia de combatere a corupţiei s-a dispus respingerea, ca nefondată, a plângerii formulate de petentul A. pentru argumente, în substanţă, similare celor prezentate în cuprinsul ordonanţei atacate.

Ulterior, împotriva soluției de clasare dispusă prin ordonanța din data de 17 februarie 2021 în dosarul nr. x/P/2020 al Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Secţiei de combatere a corupţiei, petentul A.  a formulat plângere, în temeiul art. 340 Cod de procedură penală, pe care a adresat-o, inițial, Tribunalului București.

Prin încheierea din data de 21 iulie 2021, pronunțată în dosarul nr. x/3/2021 al Tribunalului București – Secția I penală, s-a admis excepția necompetenței după calitatea persoanei a Tribunalului București și s-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Subsecvent declinării, cauza având ca obiect plângerea formulată de A, conform dispozițiilor art. 340 şi urm. C. proc. pen., a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție – Secția penală la data de 26 iulie 2021, sub numărul de dosar x/3/2021, fiind acordat termen de judecată la 28 septembrie 2021.

În motivarea plângerii, dar și în notele de concluzii scrise depuse la dosar, petentul a susţinut, în esenţă, că soluţia de clasare este netemeinică şi nelegală, deoarece faptele reclamate nu au fost efectiv cercetate, iar persoanele indicate ca făptuitori nu au fost audiate.

În acest context, petentul a precizat că, prin primele 3 denunţuri formulate, a descris săvârşirea faptelor penale de către numiții L, B, C, G şi alţii, iar din declaraţiile date de B reiese cel puţin săvârşirea infracţiunilor de trafic de influență și abuz în serviciu.

De asemenea, având în vedere probatoriul administrat, petentul a apreciat că sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de influență săvârşită de către numiţii I, AJ, AK, deoarece aceştia au acţionat prin primirea de foloase şi daruri, direct şi indirect, cu scopul de a determina funcţionarii cu atribuţii în cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului să acţioneze în aşa fel încât să dispună favorabil cu privire la implementarea proiectului având ca obiect "Dezvoltarea infrastructurii de agrement în staţiunea turistică Voineasa, judeţul Vâlcea - Construirea pârtiei de schi Mioarele”.

Referitor la numitul M, petentul a precizat că a formulat un denunţ separat care nu are legătură cu primele trei denunţuri, cu menţiunea că intimatul a exercitat funcția de primar în perioada 2013-2015 și, în exercitarea acestei funcții, a emis o adresă către Tribunalul Mureş în luna decembrie 2014, prin care se preciza în mod neadevărat că la Comisia Locală de Fond Funciar Voineasa nu au fost înregistrate cereri de revendicare formulate în temeiul dispoziţiilor Legii nr. 247/2005, astfel încât mama și rudele acestuia nu erau îndreptăţiţe la reconstituirea dreptului de proprietate, cu mențiunea că aceste suprafețe de teren ar aparține Obştilor S, Ș, T și Ț.

Concluzionând, petentul a apreciat că are un interes legitim în vederea anulării soluţiei de clasare dispusă în cauză, astfel încât a solicitat, în principal, în temeiul dispoziţiilor art. 340 din C. proc. pen., admiterea plângerii, anularea în parte a ordonanței din data de 17 februarie 2021 emisă de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație şi Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Secția de combatere a corupției, în dosarul nr. x/P/2020, trimiterea cauzei în vederea completării urmăririi penale iar, în subsidiar, modificarea temeiului de drept al soluției de clasare.

La termenul de judecată din 9 noiembrie 2021, în cursul dezbaterilor, a fost invocată inadmisibilitatea plângerii formulate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de corupție, având în vedere că petentul nu are calitatea de persoană ale cărei interese legitime să fi fost vătămate prin soluțiile de clasare dispuse în cauză, concluziile participanților procesuali sub acest aspect fiind detaliat redate în încheierea de dezbateri de la acel termen.

Examinând actele şi lucrările dosarului, prin prisma dispozițiilor legale incidente, judecătorul de cameră preliminară va respinge plângerea formulată de petentul A. , printre altele, în considerarea următoarelor argumente:

Verificând întregul material de urmărire penală, judecătorul de cameră preliminară constată că soluţia de clasare dispusă sub aspectul infracțiunilor de abuz în serviciu, șantaj (descrise la punctele 1 și 3) și amenințare (descrisă la punctul 3), prin ordonanţa ce face obiectul verificărilor în speță, este legală şi temeinică.

A. Sub aspectul faptelor de abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, respectiv de șantaj, în modalitatea normativă prevăzută de Legea nr. 78/2000, sesizate de petentul A.  și analizate de organele de urmărire penală la punctul 1 al ordonanței atacate, judecătorul de cameră preliminară reține caracterul întemeiat al soluției de clasare dispusă în baza art. 16 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen..

În esență, prin actul de sesizare din data de 09.04.2015, petentul a reclamat săvârșirea de către numiții B (la acel moment secretar general al Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului) și C (director general în cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului) a infracțiunii de abuz în serviciu, constând în aceea că și-ar fi îndeplinit în mod defectuos, cu încălcarea legii, atribuțiile de serviciu în legătură cu implementarea și derularea proiectului ”Dezvoltarea infrastructurii de agrement în staţiunea turistică Voineasa, jud. Vâlcea”.

În acest sens, din conținutul materialului probator administrat, alcătuit din declarațiile martorilor A, AL (tatăl denunţătorului), AM (primar al localităţii Voineasa), B , AN, G, F, AO și înscrisuri, a rezultat că faptele mai sus precizate nu există în materialitatea lor.

Înalta Curte notează că existenţa infracţiunii de abuz în serviciu prevăzută de art. 297 C. pen. implică neîndeplinirea sau îndeplinirea cu încălcarea legii, de către un funcționar public, a unui act care intră în sfera atribuţiilor sale de serviciu. Ambele variante alternative de realizare a elementului material al laturii obiective a infracţiunii analizate trebuie raportate, în contextul adoptării Deciziei nr. 405/2016 a Curții Constituționale, la atribuţii și exigențe normative reglementate prin legislaţia primară.

Or, analizând întregul material probator administrat, similar procurorului, judecătorul de cameră preliminară constată că nu se poate identifica în ce ar fi constat pretinsa conduită ilicită a făptuitorilor ori care erau dispozițiile legale încălcate de către numiții B și C în exercitarea atribuțiilor acestora de serviciu referitoare la implementarea și derularea proiectului ”Dezvoltarea infrastructurii de agrement în staţiunea turistică Voineasa, jud. Vâlcea”.

Plângerea petentului relevă, de altfel, că sesizarea organelor de urmărire penală s-a grefat, în mod determinant, pe elementele factuale ce evidențiau, în opinia sa, comiterea unor fapte de corupție și de constrângere morală orientate, în principal, spre deposedarea petentului și a familiei sale de o suprafață de teren situată în vecinătatea domeniului unde urma a fi construită o pârtie de schi.

Însă, suspiciunile de săvârșire a unor acte de corupție de către funcționarii publici, în legătură cu activități subsumate atribuțiilor lor de serviciu, nu dau naștere, în mod automat, și unor suspiciuni de exercitare a acestor din urmă atribuții cu încălcarea legii. Jurisprudența națională este constantă în a statua că existența unui act de corupție nu este condiționată de îndeplinirea subsecventă, în mod ilegal, a atribuțiilor de serviciu de către funcționarul corupt, după cum nici abuzul în serviciu nu implică, întotdeauna, săvârșirea concurentă a unei fapte penale de corupție.

Cu privire la fapta de șantaj sesizată de petent, constând în aceea că a fost amenințat și constrâns de mai multe persoane, printre care și numiții B și C să nu inițieze demersuri în vederea recuperării sumei de bani datorate, cu titlu de preț, în schimbul vânzării unor suprafețe de teren la data de 08.07.2010, către numiții G și F, soluția de clasare dispusă este, de asemenea, legală.

Din examinarea actelor cauzei, judecătorul de cameră preliminară reține că petentul A., în calitate de vânzător (atât în nume propriu, cât şi ca mandatar) a încheiat cu F, în calitate de cumpărător două contracte de vânzare-cumpărare autentificate sub numerele 1589/08.07.2010 şi 1590/08.07.2010, având ca obiect două suprafeţe de teren forestier, în suprafaţă de 10.736 mp, respectiv 10.000 mp iar prin alte două contracte de vânzare cumpărare, autentificate sub numerele 1592/08.07.2010 şi 1591/08.07.2010, a vândut către numitul G două suprafeţe de teren forestier, în suprafaţă de 10.236 mp, respectiv 10.000 mp.

Deși, în conținutul contractelor de vânzare cumpărare anterior indicate se regăsea mențiunea că ”preţul a fost achitat integral de către cumpărător, în numerar, până astăzi data semnării şi autentificării prezentului act”, petentul a susținut că, în realitate, contravaloarea imobilelor tranzacționate nu ar fi fost achitată de cumpărători, iar demersurile sale de recuperare a sumelor aferente ar fi fost sistate urmare a constrângerii realizate de B, C precum și de alte persoane.

Reevaluând ansamblul probator administrat în faza de urmărire penală, Înalta Curte, judecătorul de cameră preliminară, constată, similar procurorului, că nu rezultă existența unor acte de constrângere exercitate asupra petentului de către C, D sau de alte persoane, în scopul obținerii injuste a unui folos patrimonial.

Declarația martorului AL (tatăl denunţătorului şi coproprietar al terenurilor) relevă faptul că terenurile anterior amintite au fost vândute cu acte în regulă, respectivele suprafeţe nefiind pretinse de reprezentanţii Ministerului Dezvoltării şi Turismului pentru realizarea proiectului privind pârtia de schi, iar din restul declarațiilor administrate nu rezultă alte indicii de exercitare a unor acte de constrângere asupra petentului prin mijloacele descrise de acesta (dificultăți în derularea unor raporturi contractuale ori controale ANAF), în scopul obținerii unui folos injust echivalent valorii imobilelor astfel tranzacționate. Starea conflictuală existentă între petent și numitul AO, admisă implicit și de cel din urmă în declarația dată, se plasează în contextul intereselor financiare urmărite de cei doi subiecți procesuali, fără a rezulta, însă, din probe obiective, că o atare stare s-ar fi concretizat și în acte obiective de constrângere exercitate asupra petentului.

Or, infracțiunea de șantaj, prevăzută de art. 207 din C. pen. (art. 194 C. pen. din 1969), presupune, din punct de vedere al elementului material, o acțiune de constrângere exercitată asupra unei persoane, susceptibilă a-i limita libertatea morală, în scopul dobândirii injuste a unui folos material sau nepatrimonial.

În absența oricăror elemente factuale care să confere un suport rezonabil suspiciunilor petentului cu privire la comiterea unor fapte penale de abuz în serviciu și șantaj, concluzia inexistenței faptelor sesizate și dispunerea subsecventă a soluției de clasare întemeiate pe prevederile art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. sunt legale şi temeinice.

O atare soluție are un suport probator suficient în înscrisurile existente la dosar, care permit stabilirea activităților imputate și evaluarea semnificației juridice a susținerilor petentului, aspecte care legitimează opţiunea procurorului de a dispune clasarea cauzei.

În plus, sub aspectul infracțiunii de șantaj, observația subsidiară a procurorului, referitoare la incidența prescripției ca o cauză de înlăturare a răspunderii penale este justă. Fapta pretinsă a fost comisă în perioada 2010-2011, ceea ce înseamnă, raportat la limitele de pedeapsă prevăzute de legea în vigoare la acel moment, mai favorabilă (respectiv, închisoare de la 6 luni la 7 ani, conform art. 17 lit. d)1 din Legea nr. 78/2000 coroborat cu art. 194 C. pen. din 1969), că termenul de prescripție a răspunderii penale prevăzut de art. 122 alin. (1) lit. c) C. pen. din 1969 s-a împlinit cel mai târziu la finele anului 2019.

În ceea ce privește solicitarea formulată, în subsidiar, de către petent, privind schimbarea temeiului în drept al soluției de clasare, respectiv din cel prevăzut de art. 16 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen. urmând a se reţine incidența art. 16 alin. (1) lit. b) din C. proc. pen., în sensul că nu există vinovăţia prevăzută de lege, judecătorul de cameră preliminară din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție reține că acest ultim temei juridic poate fi incident numai în ipoteza în care se constată existența unei ”fapte”, adică a unei manifestări în sfera realității obiective. Or, atât în cazul infracțiunii de abuz în serviciu, cât și al celei de șantaj, probele administrate nu au relevat existența, în materialitatea lor, a unor acte îndeplinite de funcționarii publici reclamați cu încălcarea legii ori a unor acte de constrângere, interacțiunea dintre intimați și petent înscriindu-se exclusiv în contextul mai larg al unor presupuse acte de corupție, ce nu pot face, însă, obiect de cenzură în actualul cadru procesual.

B. În ceea ce privește faptele de abuz în serviciu, şantaj și amenințare sesizate, printre altele, de petentul A.  la data de 11.05.2015, și analizate la punctul 3 al ordonanței atacate, Înalta Curte, judecătorul de cameră preliminară constată caracterul nefondat al criticilor formulate cu privire la legalitatea soluției de clasare dispuse conform art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., ca efect al intervenirii prescripţiei răspunderii penale.

Identificând punctual circumstanțele temporale specifice fiecăreia dintre faptele mai sus-menționate, procurorul a reținut, în mod corect, incidența prevederilor art. 5 din C. pen. și, în consecință, a împlinirii, anterior dispunerii soluției de clasare contestate, a termenelor de prescripție a răspunderii penale prevăzute de legea penală mai favorabilă.

Astfel, pentru infracţiunea de şantaj, în modalitatea prevăzută de Legea nr. 78/2000, presupus săvârşită de către numitul O în anul 2006, termenul de prescripție a răspunderii penale este de 8 ani și el s-a împlinit, cel mai târziu, la data 31.12.2014, respectiv anterior sesizării Direcţiei Naţionale Anticorupţie ce a avut loc la data de 11.05.2015.

Pentru infracţiunile de abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, fapte prevăzute de art. 13din Legea 78/2000 raportat la art. 297 din C. pen. cu aplicarea art. 5 din C. pen., pretins săvârşite de N și M în perioada 2003-2004, respectiv în anul 2006, termenul de prescripţie a răspunderii penale, de 10 ani, s-a împlinit anterior sesizării organelor penale, respectiv anterior dispunerii soluției atacate.

Pentru infracţiunea de abuz în serviciu, prevăzută de art. 297 din C. pen. cu aplicarea art. 5 din C. pen., pretins săvârșită de R în perioada 2006-2008, prescripţia răspunderii penale a intervenit cel mai târziu la finele anului 2013, având în vedere limitele de pedeapsă prevăzute de legea veche, mai favorabilă, pentru infracțiunea de abuz în serviciu, respectiv 6 luni la 3 ani, conform art. 246 C. pen. din 1969.

În fine, pentru infracţiunea de ameninţare pretins săvârşită de M în anul 2014, termenul de prescripție a răspunderii penale de 3 ani, prevăzut de art. 154 alin. (1) lit. e) C. pen., s-a împlinit la sfârșitul anului 2017.

În ceea ce privește susținerile petentului, regăsite în memoriul depus la dosar în 18 noiembrie 2021, privind greșita reținere de către procuror a perioadei 2003-2004, în care intimatul M ar fi desfășurat presupusa activitate infracțională de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, faptă prevăzută de art. 132 din Legea 78/2000 raportat la art. 297 din C. pen., se constată că acestea sunt neîntemeiate.

Contrar celor susținute de petent, judecătorul de cameră preliminară constată că în mod corect a fost identificată situația de fapt, constând în aceea că fapta de abuz în serviciu ar fi fost comisă în perioada 2003-2004 de către intimatul M, care ar fi acționat în calitate de membru al comisiei locale și județene de fond funciar Vâlcea împreună cu intimatul N, în vederea reconstituirii drepturilor de proprietate către persoane care nu aveau acest drept, în baza unor documente falsificate, iar nu în perioada 2012-2016, când intimatul făptuitor a deținut calitatea de primar al comunei Voineasa.

Activitatea desfășurată de acesta din urmă în anii 2013 sau 2014, de înaintare la dosarul Tribunalului Mureș a unei adrese în cuprinsul căreia se consemnau date nereale, a fost circumscrisă de procuror acuzației distincte de fals intelectual și uz de fals, în raport de care s-a dispus tot o soluție de clasare. Pentru aceste două infracțiuni de pericol, Înalta Curte a constatat însă anterior, în considerentele prezentei decizii, că petentul nu are legitimarea procesuală de a contesta soluția dispusă, apreciind plângerea inadmisibilă sub acest aspect.

În fine, susținerile petentului A referitoare la omisiunea procurorului de a administra o serie de probe testimoniale apreciate relevante, detaliate de petent în memoriul scris depus la dosar, precum și solicitarea formulată oral în cuprinsul dezbaterilor, de evaluare a necesității modificării temeiului soluției de clasare prin reținerea incidenței art. 16 alin. (1) lit. b) Cod de procedură penală, sunt nefondate.

Potrivit dispozițiilor art. 18 din C. proc. pen. ”În caz de amnistie, de prescripţie, de retragere a plângerii prealabile, de existenţă a unei cauze de nepedepsire sau de neimputabilitate ori în cazul renunţării la urmărirea penală, suspectul sau inculpatul poate cere continuarea procesului penal.” Titularul dreptului de a solicita continuarea procesului penal în caz de prescripție este, prin urmare, numai suspectul sau inculpatul, persoanei vătămate nefiindu-i atribuită normativ o atare prerogativă.

Prin urmare, nedeținând, în cauză, calitatea de suspect sau inculpat în condițiile art. 305 alin. (3) sau art. 309 alin. (1) din C. proc. pen., petentul A nu face parte din categoria persoanelor îndreptățite a solicita evaluarea fondului acuzațiilor penale în caz de intervenire a prescripției, deoarece o atare măsură ar echivala cu o continuare de facto a procesului penal, în absența unei cereri a participanților procesuali cărora legea le conferă o atare posibilitate.

Pentru aceste considerente, apreciind legală si temeinică soluţia de clasare dispusă de procuror, în baza art. 341 alin. (6) lit. a) din C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, judecătorul de cameră preliminară a respins plângerea formulată de petentul A împotriva soluției dispuse prin ordonanța din data de 17 februarie 2021, emisă de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație şi Justiție - Direcția Națională Anticorupție, Secția de combatere a corupției, în dosarul nr. x/P/2020.