Asupra apelului de faţă,
În baza actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 41/F din data de 05 martie 2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuentul condamnat A. împotriva Sentinţei penale nr. 85 din 28.02.2013 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în Dosarul nr. x/2012.
În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., a obligat pe revizuent la plata sumei de 300 RON, cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul cuvenit avocatului din oficiu de 260 RON s-a avansat din fondurile Ministerului Justiţiei.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de apel Bucureşti, secţia I penală, la data de 11 ianuarie 2018 sub nr. x/2018, petentul A. a solicitat revizuirea Sentinţei penale nr. 85 din 28.02.2013 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în Dosarul nr. x/2012 (prin care s-a admis sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti. A fost recunoscută Sentinţa penală nr. 93/2011 din 19.09.2011 a Audienţei provinciale don Palma de Mallorca. S-a dispus transferarea persoanei condamnate A. într-un penitenciar din România în vederea continuării executării pedepsei de 14 ani, 10 luni închisoare cu aplicarea art. 71 - 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. A dedus din pedeapsă perioada executată, de la 28.08.2009 la 28.02.2013. A dispus emiterea mandatului de executare. Onorariul apărătorului din oficiu, în sumă de 320 RON, fiind suportat din fondul Ministerului Justiţiei).
În drept, petentul revizuent nu a invocat niciunul dintre cazurile de revizuire prev.de art. 453 C. proc. pen.
Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa de fond a reţinut că potrivit art. 452 alin. (1) C. proc. pen., hotărârile judecătoreşti definitive pot fi supuse revizuirii, atât cu privire la latura penală, cât şi cu privire la latura civilă, cazurile de revizuire fiind prevăzute expres şi limitativ de art. 453 alin. (1) lit. a) - f) C. proc. pen. Din dispoziţiile legale care reglementează calea extraordinară de atac a revizuirii rezultă indubitabil că obiect al unei cereri de revizuire pot face numai sentinţele penale prin care s-a pronunţat o soluţie de condamnare, achitare sau încetare a procesului penal.
Altfel spus, sunt supuse revizuirii numai hotărârile prin care se soluţionează un conflict de drept substanţial.
În cauza de faţă, s-a constatat că petentul a înţeles să atace cu revizuire o sentinţă care nu evocă fondul cauzei şi care potrivit art. 452 şi 453 C. proc. pen. nu este supusă revizuirii.
Împotriva Sentinţei penale nr. 41/F din data de 05 martie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, a formulat apel revizuentul condamnat A. pentru motivele arătate pe larg în partea introductivă a prezentei hotărâri.
În esenţă, a solicitat admiterea apelului, desfiinţarea sentinţei penale atacată şi, în rejudecare, admiterea cererii de revizuire şi trimiterea cauzei spre rejudecare, având în vedere că sunt incidente dispoziţiile art. 453 alin. (1) lit. e) C. proc. pen., când două hotărâri judecătoreşti definitive nu se pot concilia, respectiv o hotărâre de condamnare la pedeapsa de 14 ani închisoare şi una la pedeapsa de 12 ani închisoare pentru acelaşi fapte pronunţate de autorităţile judiciare spaniole.
Examinând apelul declarat de condamnatul revizuent A. prin prisma textelor legale incidente, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:
Analizând sentinţa atacată prin prisma motivelor de apel invocate de apelantul revizuent condamnat şi din oficiu, în raport, cu dispoziţiile Legii nr. 302/2004, cu referire la dispoziţiile cuprinse în legea ante-menţionată privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, astfel cum acestea sunt prevăzute la art. 155 ş.u., raportate la dispoziţiile art. 435 alin. (1) lit. e) C. proc. pen., Înalta Curte constată că prin Sentinţa penală nr. 85 din 28.02.2013 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în Dosarul nr. x/2012 s-a admis sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti. A fost recunoscută Sentinţa penală nr. 93/2011 din 19.09.2011 a Audienţei provinciale don Palma de Mallorca şi s-a dispus transferarea persoanei condamnate A. într-un penitenciar din România în vederea continuării executării pedepsei de 14 ani, 10 luni închisoare cu aplicarea art. 71-64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. A dedusă din pedeapsă perioada executată, de la 28.08.2009 la 28.02.2013 şi s-a dispus emiterea mandatului de executare.
În faţa instanţei de fond, în drept, petentul revizuent nu a invocat niciunul dintre cazurile de revizuire prev.de art. 453 C. proc. pen.
În apel, apelantul revizuent a înţeles să invoce dispoziţiile art. 453 alin. (1) lit. e) C. proc. pen., când două hotărâri judecătoreşti definitive nu se pot concilia, respectiv o hotărâre de condamnare la pedeapsa de 14 ani închisoare şi una la pedeapsa de 12 ani închisoare pentru acelaşi fapte pronunţate de autorităţile judiciare spaniole.
Înalta Curte, analizând actele şi lucrările dosarului, în acord cu prima instanţă, reţine că potrivit art. 452 alin. (1) C. proc. pen., hotărârile judecătoreşti definitive pot fi supuse revizuirii, atât cu privire la latura penală, cât şi cu privire la latura civilă, cazurile de revizuire fiind prevăzute expres şi limitativ de art. 453 alin. (1) lit. a) - f) C. proc. pen. (descoperirea de fapte sau împrejurări necunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei şi care dovedesc netemeinicia hotărârii pronunţate în cauză; hotărârea a cărei revizuire se cere s-a întemeiat pe declaraţia unui martor, opinia unui expert sau pe situaţiile învederate de un interpret, care a săvârşit infracţiunea de mărturie mincinoasă în cauza a cărei revizuire se cere, influenţând astfel soluţia pronunţată; un înscris care a servit ca temei al hotărârii a cărei revizuire se cere a fost declarat fals în cursul judecăţii sau după pronunţarea hotărârii, împrejurare care a influenţat soluţia pronunţată în cauză; un membru al completului de judecată, procurorul ori persoana care a efectuat acte de urmărire penală a comis o infracţiune în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere, împrejurare care a influenţat soluţia pronunţată în cauză; existenţa a două sau mai multe hotărâri judecătoreşti definitive care nu se pot concilia; hotărârea s-a întemeiat pe o prevedere legală ce a fost declarată neconstituţională după ce hotărârea a devenit definitivă, în situaţia în care consecinţele încălcării dispoziţiei constituţionale continuă să se producă şi nu pot fi remediate decât prin revizuirea hotărârii pronunţate).
Din dispoziţiile legale care reglementează calea extraordinară de atac a revizuirii, rezultă indubitabil că obiect al unei cereri de revizuire pot face numai sentinţele penale prin care s-a pronunţat o soluţie de condamnare, achitare sau încetare a procesului penal.
Altfel spus, sunt supuse revizuirii numai hotărârile prin care se soluţionează un conflict de drept substanţial.
În cauza de faţă, Înalta Curte, după cum şi instanţa de fond a reţinut, constată că revizuentul condamnat a înţeles să atace cu revizuire o sentinţă care nu evocă fondul cauzei şi care potrivit art. 452 şi 453 C. proc. pen. nu este supusă revizuirii.
În această ordine de idei, se constată că motivele de apel invocate în prezenta cauză în sensul că a fost condamnat la pedeapsa de 14 ani şi 10 luni închisoare, iar în urma contopirii i s-a stabilit pedeapsa de 12 ani şi 9 luni închisoare, cu precizarea că după ce a fost condamnat la pedeapsa de 14 ani şi 10 luni închisoare a solicitat, în anul 2012, să fie transferat într-un penitenciar din România pentru executarea pedepsei, iar, ulterior, în anul 2013 a aflat că poate beneficia de dispoziţiile art. 76 alin. (1) C. pen., fiindu-i admisă cererea de contopire a pedepselor şi că Interpol-ul, în momentul în care l-a adus în ţară, a omis să ia şi a doua hotărâre judecătorească de condamnare la pedeapsa de 12 ani şi 9 luni închisoare, prin urmare, dacă ar fi rămas în Spania ar fi avut de executat pedeapsa de 12 ani şi 9 luni închisoare, nu sunt de natură a reforma hotărârea atacată.
Pe cale de consecinţă, Înalta Curte constată că, de vreme ce revizuentul condamnat a înţeles să atace cu revizuire o sentinţă nesusceptibilă de a fi atacată cu această cale extraordinară, în mod corect prima instanţă a apreciat-o ca inadmisibilă, sancţiune procedurală care intervine în cazul în care părţile în proces efectuează acte pe care legea nu le îngăduie sau exercită drepturi procesuale epuizate prin alte căi procesuale sau neprocesuale, iar motivele de apel invocate în actuala fază procesuală sunt nefondate, în raport, cu argumentele juridice anterior expuse.
Aşa fiind, pentru toate considerentele evocate, apelul declarat de revizuentul A. fiind nefondat, Înalta Curte, în baza art. 421 alin. (1) lit. b) C. proc. pen. urmează a-l respinge ca atare.
Văzând şi disp. art. 275 alin. (2) şi (6) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, apelul formulat de revizuentul A. împotriva Sentinţei penale nr. 41/F din data de 05 martie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I Penală.
Obligă apelantul revizuent la plata sumei de 200 RON cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 260 RON, rămâne în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi, 22 martie 2018.
GGC - ED