Ședințe de judecată: Decembrie | | 2025
Sunteți aici: Pagina de început » Detalii jurisprudență

R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
Completurile de 5 judecători

Decizia nr. 27/2018

Şedinţa publică din data de 12 februarie 2018

Asupra contestaţiei la executare de faţă,

În baza actelor dosarului, constată următoarele:

I. Prin Decizia penală nr. 221 din data de 27 noiembrie 2017, pronunţată în Dosarul nr. x/2017, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 Judecători a respins, ca inadmisibilă, contestaţia formulată de contestatoarea A. împotriva Deciziei penale nr. 159 din data de 25 septembrie 2017, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 Judecători în Dosarul nr. x/2017.

Pentru a decide astfel, instanţa a reţinut că, potrivit art. 4251 alin. (1) C. proc. pen., calea de atac a contestaţiei se poate exercita numai atunci când legea o prevede expres.

S-a constatat că, în speţă, Completul de 5 Judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a fost sesizat cu o contestaţie declarată împotriva unei decizii penale definitive, care nu poate face obiectul acestei căi de atac, întrucât legea nu prevede expres o asemenea posibilitate.

II. Împotriva deciziei penale anterior menţionate, a formulat contestaţie la executare contestatoarea A., care a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu numărul x/2017.

III. Examinând calea de atac declarată de contestatoare împotriva deciziei atacate, Completul de 5 Judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie constată contestaţia la executare ca fiind inadmisibilă, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Contestaţia la executare este un mijloc procesual prin care se asigură punerea în executare şi executarea propriu-zisă a hotărârilor penale definitive în conformitate cu legea, prin aplicarea acelor dispoziţii de drept penal şi procesual penal care se referă la executarea unei hotărâri penale.

Potrivit dispoziţiilor art. 598 alin. (1) C. proc. pen., contestaţia privind executarea unei hotărâri penale se poate face doar în cazurile expres şi limitativ prevăzute de lege, respectiv de art. 598 alin. (1) lit. a) - d) C. proc. pen.

În cererea sa, contestatoarea contestă executarea deciziei nr. 221 din data de 27 noiembrie 2017, pronunţată în Dosarul nr. x/2017, definitivă, prin care Completul de 5 Judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a respins, ca inadmisibilă, o contestaţie formulată de contestatoare, în temeiul art. 4251 C. proc. pen., împotriva Deciziei penale nr. 159 din data de 25 septembrie 2017, pronunţată de aceeaşi instanţă în Dosarul nr. x/2017.

În speţă, Completul de 5 Judecători constată că solicitarea contestatoarei nu se circumscrie niciunuia dintre cazurile expres şi limitativ prevăzute de textele art. 598 alin. (1) lit. a) - d) C. proc. pen. şi, totodată, observă faptul că prezentul demers al contestatoarei constituie, în realitate, o cale de atac pe care aceasta, în mod nelegal, înţelege să o formuleze împotriva hotărârii atacate.

Astfel, din conţinutul cererii rezultă că ceea ce se critică sunt aspecte de fond, contestatoarea precizând că decizia atacată este nulă, abuzivă, falsă şi ilegală, bazându-se pe acte şi probe fabricate.

Or, în cadrul contestaţiei la executare nu este posibilă invocarea unor aspecte ce ţin de judecarea pe fond a cauzei, acestea putând fi puse în discuţie doar în căile de atac, cu condiţia îndeplinirii tuturor condiţiilor prevăzute de lege pentru exercitarea acestora.

Mai mult, datorită naturii juridice a contestaţiei la executare, legea exclude posibilitatea ca, pe această cale procedurală să fie atacată o hotărâre judecătorească de tipul celei avute în vedere de contestatoare în prezenta cerere.

Pentru considerentele ce preced, Completul de 5 Judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie va respinge, ca inadmisibilă, contestaţia la executare formulată de contestatoarea A. împotriva Deciziei penale nr. 221 din data de 27 noiembrie 2017, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 Judecători în Dosarul nr. x/2017.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen. va obliga contestatoarea la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, contestaţia la executare formulată de contestatoarea A. cu privire la Decizia penală nr. 221 din data de 27 noiembrie 2017, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 Judecători în Dosarul nr. x/2017.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., obligă contestatoarea la plata sumei de 100 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 12 februarie 2018.

Procesat de GGC - LM