Ședințe de judecată: August | | 2022
Sunteți aici: Pagina de început » Detalii jurisprudență

R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
Completurile de 5 judecători

Decizia nr. 45/2022

Şedinţa publică din data de 10 mai 2022

Deliberând asupra cauzei penale de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

A. JUDECATA ÎN FOND

Prin sentinţa penală nr. 398 din data de 28 iunie 2018, pronunţată de secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în dosarul nr. x/2016 s-au dispus următoarele:

1. În baza art. 386 alin. (1) C. proc. pen., a fost schimbată încadrarea juridică a faptelor inculpatului A. din trei infracţiuni de fals în declaraţii, prev. de art. 28 din Legea nr. 176/2010 raportat la art. 326 C. pen., cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen., în infracţiunea de fals în declaraţii prev. de art. 292 C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din1969 şi art. 5 C. pen.

În baza art. 292 C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. 1969 şi art. 5 C. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 5.000 RON amendă penală.

În baza art. 631 C. pen. din 1969, i s-a atras atenţia inculpatului că în cazul în care se sustrage cu rea-credinţă de la executarea amenzii, instanţa poate înlocui această pedeapsă cu pedeapsa închisorii.

În baza art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., a fost achitat inculpatul A. sub aspectul infracţiunii de complicitate la luare de mită prev. de art. 26 raportat la art. 254 alin. (1) C. pen. din 1969, cu aplicarea dispoziţiilor art. 6 şi 7 din Legea nr. 78/2000 şi a dispoziţiilor art. 5 C. pen.

2. În baza art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., a fost achitat inculpatul B. sub aspectul infracţiunii de dare de mită prev. de art. 255 alin. (1) C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000 şi a dispoziţiilor art. 5 C. pen.

3. În baza art. 386 alin. (1) C. proc. pen., a fost schimbată încadrarea juridică a faptelor inculpatului C. din trei infracţiuni de fals în declaraţii, prev. de art. 28 din Legea nr. 176/2010 raportat la art. 326 C. pen., cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen., în infracţiunea de fals în declaraţii prev. de art. 292 C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 şi art. 5 C. pen.

În baza art. 292 C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 şi art. 5 C. pen., a fost condamnat inculpatul C. la pedeapsa de 5.000 RON amendă penală.

În baza art. 631 C. pen. din 1969, i s-a atras atenţia inculpatului că în cazul în care se sustrage cu rea-credinţă de la executarea amenzii, instanţa poate înlocui această pedeapsă cu pedeapsa închisorii.

În baza art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., a fost achitat inculpatul C. sub aspectul infracţiunii de luare de mită prev. de art. 254 alin. (1) C. pen. din 1969, cu aplicarea dispoziţiilor art. 6 şi 7 din Legea nr. 78/2000 şi a dispoziţiilor art. 5 C. pen.

În baza art. 404 alin. (4) lit. c) C. proc. pen., a fost ridicată măsura asiguratorie a sechestrului, instituit prin ordonanţa din data de 28.03.2016, asupra bunurilor mobile şi imobile ale inculpaţilor A. şi C..

În baza art. 404 alin. (4) lit. c) C. proc. pen., a fost ridicată măsura asiguratorie a sechestrului, instituit prin ordonanţa din 11.04.2014, asupra sumelor de 18.550 euro şi 114 dolari USA ridicate de la inculpatul C. cu ocazia percheziţiei domiciliare.

S-a constatat că inculpaţii C. şi B. au fost reţinuţi preventiv pe o durată de 24 de ore începând de la data de 08.04.2014 până la data de 09.04.2014.

În baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen. au fost obligaţi inculpaţii la plata sumei de câte 2.000 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., restul cheltuielilor judiciare au rămas în sarcina statului.

Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a constatat:

I. Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie nr. 2/P/2014 din 31.03.2016 s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaţilor C. pentru săvârşirea în concurs a infracţiunilor de luare de mită şi fals în declaraţii (3 infracţiuni) prev. de art. 289 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 6 şi 7 din Legea nr. 78/2000, art. 28 din Legea nr. 176/2010 raportat la art. 326 C. pen., art. 28 din Legea nr. 176/2010 raportat la art. 326 C. pen., art. 28 din Legea nr. 176/2010 raportat la art. 326 C. pen. cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen., A. pentru săvârşirea în concurs a infracţiunilor de complicitate la luare de mită şi fals în declaraţii (3 infracţiuni) prev. de art. 48 C. pen. raportat la art. 289 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 6 şi 7 din Legea nr. 78/2000 şi a dispoziţiilor art. 5 alin. (1) C. pen., art. 28 din Legea nr. 176/2010 raportat la art. 326 C. pen., art. 28 din Legea nr. 176/2010 raportat la art. 326 C. pen., art. 28 din Legea nr. 176/2010 raportat la art. 326 C. pen. cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen., B. pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită prev. de art. 255 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000 şi a dispoziţiilor art. 5 alin. (1) C. pen.

În actul de acuzare s-a reţinut, în esenţă, că în cursul anului 2011, B., reprezentantul S.C. D. S.R.L., i-a dat lui C., primarul municipiului Constanţa de la acea vreme, suma totală de 175.000 de euro pentru a facilita câştigarea de către această societate, în condiţii avantajoase, a licitaţiei având ca obiect contractul de construire a Campusului social E. în valoare de 40.964.030 RON fără TVA (circa 10 milioane de euro).

Ajutorul acordat de A. a constat în faptul că a pus la dispoziţie contul său deschis în Israel pentru primirea unei părţi din suma de 175.000 de euro.

În acelaşi timp, C. şi A. nu au consemnat în declaraţiile de avere existenţa şi disponibilul conturilor personale deschise în Israel, unde au primit aceste sume de bani întrucât C. era, la data săvârşirii faptelor, primarul Municipiului Constanţa, iar A., frate cu C., era, la data săvârşirii faptelor, senator în Parlamentul României.

Astfel, în ceea ce priveşte încadrarea juridică a faptelor, s-a reţinut că fapta inculpatului C. care, în anul 2011, în calitate de primar al mun. Constanţa, a primit suma de 175.000 de euro (95.000 de euro în contul personal deschis la F. şi 80.000 de euro în conturile personale ale fraţilor săi) în schimbul efectuării de demersuri atât în cadrul atribuţiilor de serviciu, cât şi contrare acestor atribuţii, în vederea câştigării licitaţiei organizate de RAEDPP Constanţa pentru construirea de locuinţe modulare în cadrul Campusului social E. de către societatea D. S.R.L., în condiţii favorabile acestei societăţi, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de luare de mită prev. de art. 289 alin. (1) C. pen., cu aplicarea dispoziţiilor art. 6 şi 7 din Legea nr. 78/2000 şi a dispoziţiilor art. 5 alin. (1) din C. pen.

Fapta inculpatului C. care, în declaraţia de avere depusă la data de 23.05.2011, completată şi depusă în calitate de primar al mun. Constanţa, nu a indicat existenţa contului său personal deschis la F. şi nici a disponibilului existent în acest cont întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de fals în declaraţii prev. de art. 28 din Legea nr. 176/2010 rap. la art. 326 din C. pen.

Fapta inculpatului C. care, în declaraţia de avere depusă la data de 11.05.2012, completată şi depusă în calitate de primar al mun. Constanţa, nu a indicat suma de 95.000 de euro obţinută cu titlul de onorarii ("fees") de la G. în anul fiscal anterior întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de fals în declaraţii prev. de art. 28 din Legea nr. 176/2010 rap. la art. 326 din C. pen.

Fapta inculpatului C. care, în declaraţia de avere depusă la data de 29.06.2012, completată şi depusă în calitate de primar al mun. Constanţa, nu a indicat suma de 95.000 de euro obţinută cu titlul de onorarii ("fees") de la G. în anul fiscal anterior întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de fals în declaraţii prev. de art. 28 din Legea nr. 176/2010 rap. la art. 326 din C. pen.

Fapta inculpatului A. care l-a ajutat pe inculpatul C. pentru ca acesta, în calitate de primar al mun. Constanţa, să primească în anul 2011 suma de 175.000 de euro în schimbul efectuării de demersuri atât în cadrul atribuţiilor de serviciu, cât şi contrare acestor atribuţii, în vederea câştigării licitaţiei organizate de RAEDPP Constanţa pentru construirea de locuinţe modulare în cadrul Campusului social E. de către societatea D. S.R.L., în condiţii favorabile acestei societăţi, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de complicitate la luare de mită prev. de art. 48 C. pen. rap. la art. 289 alin. (1) C. pen., cu aplicarea dispoziţiilor art. 6 şi 7 din Legea nr. 78/2000 şi a dispoziţiilor art. 5 alin. (1) din C. pen.

Ajutorul a constat în punerea în punerea la dispoziţie a contului său personal din Israel pentru a primi o parte din banii daţi drept mită.

Fapta inculpatului A. care, în declaraţia de avere depusă la data de 25.05.2011, completată şi depusă în calitate de senator, nu a indicat existenţa contului său personal deschis la F. şi nici a disponibilului existent în acest cont întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de fals în declaraţii prev. de art. 28 din Legea nr. 176/2010 rap. la art. 326 din C. pen.

Fapta inculpatului A. care, în declaraţia de avere depusă la data de 30.05.2012 (completată la data de 29.05.2012) completată şi depusă în calitate de senator, nu a indicat suma de 80.000 de euro obţinută cu titlul de onorarii ("fees") de la G. în anul fiscal anterior întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de fals în declaraţii prev. de art. 28 din Legea nr. 176/2010 rap. la art. 326 din C. pen.

Fapta inculpatului A. care, în declaraţia de avere depusă la data de 18.12.2012, completată şi depusă în calitate de senator, nu a indicat suma de 80.000 de euro obţinută cu titlul de onorarii ("fees") de la G. în anul fiscal anterior întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de fals în declaraţii prev. de art. 28 din Legea nr. 176/2010 rap. la art. 326 din C. pen.

Fapta inculpatului B. care, în calitate de administrator unic al societăţii D. S.R.L., a dat în anul 2011 primarului municipiului Constanţa de la acea vreme, inculpatul C., prin intermediul unui apropiat al celor doi, H., suma totală de 175.000 de euro pentru ca acesta să facă demersuri atât în cadrul atribuţiilor de serviciu cât şi în afara (contrare) lor pentru a facilita câştigarea de către societatea pe care o reprezenta, în condiţii avantajoase, a licitaţiei având ca obiect contractul de construire a Campusului social E. în valoare de 40.964.030 RON fără TVA (circa 10 milioane de euro) întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de dare de mită prev. de art. 255 alin. (1) din vechiul C. pen., cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000 şi a dispoziţiilor art. 5 alin. (1) din noul C. pen.

În ceea ce priveşte reţinerea aplicării art. 7 din Legea nr. 78/2000 în cazul inculpaţilor C. şi A., s-a reţinut că acest fapt este dat de calitatea acestora de demnitari (primar, respectiv senator), precum şi de faptul că inculpatul C., în calitate de primar, avea atribuţii de constatare şi sancţionare a contravenţiilor, calitate care are caracterul unei circumstanţe reale, care se răsfrânge şi asupra complicelui A..

II. Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 01 aprilie 2016.

În cauză, în termenul prevăzut de art. 344 alin. (3) din C. proc. pen., au fost formulate cereri şi excepţii privind legalitatea sesizării instanţei, legalitatea administrării probelor şi legalitatea actelor de urmărire penală de către cei trei inculpaţi trimişi în judecată.

1. Prin încheierea nr. 450 din 06 iunie 2016 pronunţată de către Judecătorul de cameră preliminară din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală în dosarul nr. x/2016 au fost respinse, ca nefondate, cererile şi excepţiile invocate de inculpaţii C., A. şi B., s-a constatat legalitatea sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu rechizitoriul nr. x/2014 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, secţia de Combatere a Infracţiunilor Asimilate Infracţiunilor de Corupţie, legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală şi s-a dispus începerea judecăţii.

2. Prin încheierea din 06 septembrie 2016 pronunţată de către Completul de 2 Judecători de cameră preliminară din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală în dosarul nr. x/2016.2 s-a luat act de retragerea contestaţiei formulate de inculpatul C. împotriva încheierii nr. 450 din 6 iunie 2016 pronunţate de Judecătorul de cameră preliminară din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală în dosarul nr. x/2016.

3. Prin încheierea din 14 septembrie 2016 pronunţată de către Completul de 2 Judecători de cameră preliminară din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală în dosarul nr. x/2016.2 s-a luat act de retragerea contestaţiei formulate de inculpatul A. împotriva încheierii nr. 450 din 6 iunie 2016 pronunţată de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală în dosarul nr. x/2016.

Analizând actele şi lucrările dosarului, în baza probelor administrate pe parcursul urmăririi penale, precum şi prin raportare la probatoriul administrat nemijlocit de instanţa de judecată, Înalta Curte a reţinut următoarele:

I. Cu privire la inculpatul C., în legătură cu primirea sumei de 175.000 euro de la inculpatul B., prin intermediul lui H., probele au relevat următoarele:

La data de 16.01.2009 între S.C. D. S.R.L. - reprezentată de inculpatul B. în calitate de beneficiar şi I. - societate înfiinţată şi care funcţionează în conformitate cu legislaţia din Cipru, reprezentată de J. în calitate de prestator, s-a încheiat contractul nr. x/16.01.2009 de prestări servicii. Obiectul contractului l-a constituit, printre altele, prestarea de către I. către D. a serviciilor de colectare şi analiza informaţiilor referitoare la piaţă şi concurenţă, furnizarea serviciilor pentru a asista clientul în cadrul achiziţionării şi dezvoltării de noi afaceri; prestarea serviciilor cu privire la formularea strategiilor şi la implementarea acestora; prestarea serviciilor privind pregătirea licitaţiilor pentru proiecte de construcţii; prestarea serviciilor pentru prezentarea proiectelor de construcţii, ş.a.

S-a prevăzut că valoarea totală a contractului este de 3.500.000 euro, iar prestatorul - adică I. să factureze beneficiarului contravaloarea serviciilor.

S-a mai stipulat că prezentul contract se derulează pe o perioadă iniţială de trei ani de la data semnării şi este reînnoit automat pe perioade succesive de câte un an.

În baza contractului sus-menţionat, I. a emis factura nr. x/11.08.2011 către D. S.R.L. pentru servicii de consultanţă tehnică în valoare totală de 250.000 euro. În anexa la factura emisă de I. suma de 250.000 euro se detaliază astfel:

- 175.000 euro cu explicaţia - "onorariu de succes pentru proiectul construcţii montaj inclusiv a serviciului de proiectare - PT, PAC, DDE - aferent obiectivului de investiţii construire unităţi locative modulare în municipiul Constanţa şi lucrări tehnico-edilitare aferente - Campus social E. - str. x pentru zona I şi servicii privind depunerea, verificarea, controlarea şi urmărirea acestei oferte". Aşadar, suma de 175.000 euro reprezenta onorariu de succes pentru proiect, dar şi servicii;

- 75.000 euro cu explicaţia - serviciile privind politicile de dezvoltare şi coordonare pentru experţi şi condiţiile de muncă la nivel local, inclusiv urmărire şi onorariul de management tehnic pentru angajaţii experţi (10 persoane - august 2011).

La data de 16.08.2011, Societatea D. S.R.L. a solicitat băncii K. S.A. Bucureşti să efectueze o plată externă în sumă de 250.000 euro în contul beneficiarului I. deschis la L..

Potrivit descrierii operaţiunii din cadrul dispoziţiei de plată externe, obiectul plăţii îl constituie factura nr. x/11.08.2011.

Potrivit extrasului de cont emis de L. pentru contul aparţinând I. aferent datei de 17.08.2011, I. a încasat suma de 250.000 euro de la S.C. D. S.R.L..

Prin urmare, în baza contractului de prestări servicii nr. x/16.01.2009 şi a facturii nr. x din 11.08.2011, la data de 16.08.2011 Societatea D. S.R.L., reprezentată de B., plăteşte firmei I. suma de 250.000 euro reprezentând servicii de consultanţă tehnică.

În actul de sesizare s-a susţinut că scopul pentru care a fost dată suma de 175.000 euro este înscrisă în anexa la factura nr. x din 11.08.2011, respectiv onorariu de succes pentru proiectul privind construirea ansamblului de locuinţe sociale E.. "Valoarea probatorie ridicată a acestui înscris ..., reprezintă un martor obiectiv care explică ...faptul că suma de 175.000 de euro este menită să garanteze câştigarea licitaţiei pentru construirea Campusului E. spre deosebire de mărturia unor persoane care poate fi influenţată de percepţia subiectivă sau de trecerea timpului, înscrisurile nu prezintă aceste riscuri" (a reţinut procurorul).

Instanţa de fond a apreciat că înscrisul la care se face referire nu face o astfel de dovadă - garantarea câştigării licitaţiei - fiind infirmată o astfel de concluzie chiar de înscrisurile invocate.

Aşa cum s-a arătat, factura nr. x/11.08.2011 emisă de I. s-a făcut în baza contractului nr. x/16.01.2009 de prestări servicii încheiat între D. S.R.L. şi I. pentru servicii de consultanţă tehnică. Valoarea totală a facturii a fost de 250.000 euro şi a reprezentat: 175.000 euro - onorariu de succes pentru proiectul ... construcţii montaj inclusiv a serviciului de proiectare PT, PAC, DDE aferent obiectivului de investiţii construire unităţi locative ...campus social E. şi servicii privind depunerea, verificarea, controlarea şi urmărirea acestei oferte, plus servicii privind politicile de dezvoltare şi coordonare pentru experţi şi condiţiile de muncă la nivel local, inclusiv urmărire şi onorariul de management tehnic pentru angajaţii experţi (10 persoane - august 2011) în valoare de 75.000 euro.

Prin urmare, anexa la factura nr. x din 11.08.2011 face dovada plăţii unor servicii de depunere, verificare, controlare, urmărirea ofertei privind (campusul social), onorariu de succes pentru proiectul E., servicii privind politici de dezvoltare şi coordonare experţi, onorariul de management pentru 10 experţi angajaţi.

Aşadar, fac dovada unor servicii de consultanţă tehnică conform contractului încheiat între cele două societăţi.

La dosar au fost depuse facturi emise de I. către Societatea D. S.R.L. în baza contractului de prestări servicii încheiat între D. şi I., pentru servicii de consultanţă tehnică şi au exact aceleaşi menţiuni ca şi anexa facturii x din 11.08.2011 considerată de parchet "un martor obiectiv" în dovedirea garantării câştigării licitaţiei.

Astfel, în anexa la factura nr. x din 30.09.2010 emisă de I. pentru D. S.R.L., suma de 715.000 euro se detaliază astfel: - servicii privind depunerea, verificarea, controlarea şi urmărirea certificatelor privind activităţile clientului; servicii pentru consultanţă tehnică şi supervizarea tuturor proiectelor de construcţii curente 3 luni; ...taxă de reuşită pentru proiectul reabilitarea drumului judeţean DJ 108, DN 1F Românaşi - Creaca - Jibou - Benesat şi servicii privind depunerea, verificarea, controlarea şi urmărirea acestei oferte; ...avans pentru taxă de reuşită pentru proiectul Reabilitare DN6 şi servicii privind depunerea, verificarea, controlarea şi urmărirea acestei oferte; servicii privind politicile de dezvoltare şi coordonare pentru experţi şi condiţiile de muncă la nivel local; taxă de management tehnic pentru angajaţii experţi (8 persoane - august 2010 - septembrie 2010, octombrie 2010).

În anexa la factura nr. x/31.12.2009 emisă de I. pentru D. S.R.L. suma de 350.000 euro se detaliază astfel: taxă de reuşită pentru proiectul "lucrări de ranforsare şi reparare a traumei stradale, dezafectare linie de tramvai şi transformarea acestuia în carosabil auto în municipiul Constanţa (august 2008) şi servicii privind politicile de dezvoltare şi coordonare pentru experţi şi condiţiile de muncă la nivel local inclusiv urmărire, taxă de management tehnic pentru angajaţi experţi (5 persoane - noiembrie 2009).

De asemenea, I. a emis pentru M. şi factura privind proiectul de construirea de locuinţe ieftine în zona N..

Se detaliază în cuprinsul facturii: - 1.300 euro - servicii pentru întocmirea ofertelor pentru construirea de locuinţe ieftine în zona N. Constanţa şi servicii privind depunerea, verificarea, controlarea şi urmărirea acestei oferte; 26.500 euro - taxă de reuşită pentru proiectul construirea de locuinţe ieftine în zona N. - Constanţa (august 2009) şi servicii privind depunerea, verificarea, controlarea şi urmărirea acestei oferte; 49.000 euro - servicii pentru întocmirea precalificării pentru oferte aferente O. şi servicii privind depunerea, verificarea, controlarea şi urmărirea acestei oferte ... 10.000 euro - servicii privind întocmirea ofertelor pentru lucrări de reparare, întreţinere şi construcţii de drumuri şi proiectare pentru aceste lucrări în mun. Cluj Napoca - str. x, Cluj Napoca şi servicii privind depunerea, verificarea, controlarea şi urmărirea acestor oferte ş.a.

La data de 17.08.2011, contul societăţii I., deschis la L. avea soldul iniţial la începutul zilei suma de 1.266.815,38 euro, aspect reţinut şi de experta desemnată de Direcţia Naţională Anticorupţie. În aceeaşi zi, 17.08.2011, I. încasează suma de 250.000 euro de la S.C. D. S.R.L., astfel că soldul final al societăţii I. la sfârşitul zilei de 17.08.2011 era de 1.516.804,38 euro (compus din 1.266.815,38 euro sold iniţial şi 250.000 euro încasată de la S.C. D. SRL).

La data de 22.08.2011, contul Societăţii I. deschis la L. avea soldul iniţial la începutul zilei suma de 1.516.804,38 euro.

La aceeaşi dată - 22.08.2011, din soldul de 1.516.804,38 euro, I. efectuează o plată valutară externă în valoare de 173.012 euro către societatea G. (aparţinând lui H.) din Liechtenstein, cont deschis la P. cu explicaţia invoice.

La data de 24.08.2011, suma de 173.012 euro a fost încasată de societatea G. de la I. cu explicaţia invoice.

Sintetizând:

Documentele bancare, expertiza efectuată încă din cursul urmăririi penale, dovedesc că transferul bancar de 173.012 euro (iar nu de 175.000 euro) către G. s-a realizat din suma de 1.516.804,38 euro existentă în contul I. la momentul transferului, iar nu exclusiv din suma de 250.000 euro cum susţine parchetul, pentru că este imposibil de probat o asemenea împrejurare.

Banii sunt bunuri fungibile - pot fi înlocuite unele cu altele în executarea unei obligaţii - şi de aceea nu se poate stabili că plata sumei de 173.012 euro s-a realizat direct din suma de 250.000 euro, dar s-a dovedit cu certitudine că plata sumei de 173.012 euro către G. s-a făcut din suma de 1.516.804,30 euro existentă în contul I. la momentul transferului.

Tocmai datorită caracterului fungibil al disponibilităţilor băneşti (nu pot fi individualizate), este posibil ca plata sumei de 173.012 euro către G. să se fi făcut din soldul de 1.266.815,38 euro existent deja în contul I..

Pe de altă parte, nu se explică motivul pentru care, deşi D. S.R.L. transferă Societăţii I. suma de 250.000 euro, aceasta transferă societăţii G. doar suma de 173.012 euro din 250.000 euro, iar nu 175.000 euro cum reţine acuzarea.

Oricum, proba certă este aceea că transferul bancar de 173.012 euro către G. s-a realizat de Societatea I. din disponibilul bănesc de 1.516.804,32 euro existent în contul I. la momentul transferului şi revine parchetului să facă dovada certă că transferul bancar de 173.012 euro către G. s-a realizat de I. exclusiv şi direct din suma de 250.000 euro primită de la D. S.R.L. pentru că banii nu pot fi individualizaţi.

Deosebit de important de precizat că, încă din data de 7.02.2009, exista un contract de consultanţă încheiat între I. (prin cesionare de la I.) şi G. conform căruia G. în calitate de consultant se obligă să presteze şi să execute serviciile stipulate în contract, iar onorariu pentru consultanţă urmând să-i fie achitat pentru fiecare proiect.

În acest sens a declarat şi inculpatul B., anume că G. a semnat un contract cu I., conform căruia G. s-a angajat să presteze servicii de consultanţă privind identificarea de proiecte noi în România şi în alte locuri din lume, asistenţă pentru proiecte existente, identificare de surse de finanţare, consultanţă privind achiziţionarea de terenuri.

La data de 13.09.2011, contul Societăţii G. din Liechtenstein, cont deschis la P., avea soldul iniţial la începutul zilei de 13.09.2011 suma de 135.580,62 euro din care 135.000 euro provenită din depozite constituite anterior de societate (la care se adaugă suma de 283.000 euro rămasă în depozite bancare).

În aceeaşi zi, 13.09.2011, din soldul creditor al contului în sumă de 135.580,62 euro, G. transferă în contul personal al lui C. deschis la F., Israel suma de 95.000 euro cu explicaţia "fees" şi în contul personal al lui A. (deţinut împreună cu Q.), cont deschis la F., Israel - suma de 40.000 euro cu explicaţia fees.

În octombrie 2011, A. şi Q. îşi închid contul bancar din Israel.

La data de 7.12.2011, acelaşi cont al Societăţii G. avea soldul iniţial la începutul zilei de 7.12.2011 suma de 50.420,75 euro, din care 50.000 euro provenită din depozite constituite anterior de societate - aspect reţinut şi de experta desemnată de D.N.A. în expertiză. În aceeaşi zi, 7.12.2011, din soldul creditor al contului în sumă de 50.420,75 euro G. efectuează o plată valutară în sumă de 40.000 euro către A. cu explicaţia "fees". Întrucât contul lui A. şi Q. era închis, la data de 18.12.2011, G. notifică către bancă redirecţionarea sumei către R..

Astfel, la 20.12.2011, în contul bancar deţinut de R. la aceeaşi bancă din Israel este transferată de G. suma de 40.000 euro.

Prin urmare, documentele bancare şi expertiza dovedesc că transferul bancar de 95.000 euro către C. s-a realizat din suma de 135.580,62 euro din care 135.000 euro proveneau din depozite constituite anterior de societate şi existente în contul G. la momentul transferului.

Şi în acest caz incumbă parchetului să dovedească că transferul bancar de 95.000 euro către C. s-a realizat de G. exclusiv şi direct din suma de 173.012 euro primită de la I., pentru că banii nu pot fi individualizaţi, iar, pe de altă parte, s-a menţionat în cuprinsul expertizei că suma de 135.000 euro existentă în contul G. din care s-a făcut plata către C. provenea din depozite constituite anterior de societate.

Parchetul a susţinut că inculpatul C. a primit în anul 2011 suma totală de 175.000 euro de la B. - reprezentant al S.C. D. S.R.L., însă probele au relevat o altă situaţie de fapt.

În primul rând, s-a dovedit că la 13.09.2011 G. îi transferă în contul din Israel al inculpatului C. suma de 95.000 euro. Ca atare, a primit 95.000 euro, iar nu 175.000 euro având în vedere că transferurile bancare către A. şi R. nu pot fi reţinute şi în sarcina inculpatului C.. R. nu este cercetat în cauză şi a dat o declaraţie amplă în legătură cu banii primiţi de la H. prin intermediul Societăţii G. în contul personal din Israel în cuantum de 40.000 euro, iar inculpatul A. a explicat detaliat provenienţa sumei de 40.000 euro de la H., dovedind cu martori aspectele susţinute.

Pe de altă parte, nu s-a putut reţine că inculpatul C. a primit bani şi pentru fraţii săi pentru că nu poate fi dovedită o astfel de împrejurare şi nu există nicio probă care să ateste o înţelegere a fraţilor C., A. şi R. în sensul menţionat de parchet.

Inculpatul C. a declarat că este prieten cu H. din anul 1998.

În anul 2003 a întocmit un acord cu acesta, conform căruia se obliga să identifice oportunităţi de investiţii, urmând ca H. să le finanţeze.

În acelaşi an şi-a deschis un cont bancar în Israel şi i-a dat o procură prietenului său să opereze pe contul respectiv.

În legătură cu suma de 95.000 euro transferată în contul personal din Israel de H. prin intermediul societăţii sale G., inculpatul C. a arătat că reprezenta rambursarea unei părţi dintr-o datorie. Mai precis, în anul 2004 a împrumutat un cetăţean grec S. cu suma de 600.000 euro, fiind prieteni din anul 1996. În anul 2006, cu ocazia zilei sale de naştere, S. s-a cunoscut cu H., iar ulterior a aflat că acesta din urmă a fost ajutat de S. să-i achiziţioneze un teren în Ucraina. În anul 2007, toţi trei au convenit ca datoria de 600.000 euro să fie preluată de H. în locul lui S., stabilindu-se ca H. să-i ramburseze suma de 600.000 euro inculpatului C.. Ca atare, suma de 95.000 euro virată în contul său de H. prin intermediul societăţii sale G., la data de 13.09.2011, s-a făcut în contul datoriei de 600.000 euro preluată de H. de la S..

Despre acest transfer bancar a aflat doar în luna mai 2013 de la fratele său A..

Titlul sub care banii i-au fost transferaţi în cont de G. a fost de "fees" însemnând onorariu, plată, taxă, comision. Din contul firmei G. aparţinând lui H., cu exact acelaşi titlu de "fees" au fost făcute plăţi către diverse persoane fizice - T., U., ş.a. Pe toate aceste transferuri bancare era menţionat "fees" fiind o formulare generică a băncii.

Din suma de 600.000 euro împrumutată şi-a recuperat doar 95.000 euro, diferenţa urmând să o recupereze de la H..

De menţionat că în declaraţiile de avere ale inculpatului C. din perioada 2012-2014 a fost consemnat împrumutul de 600.000 euro acordat lui S..

Contractul de împrumut (depus la dosar), încheiat la data de 22.01.2004, atestă că, într-adevăr, inculpatul C. i-a împrumutat lui S. suma de 600.000 euro, urmând a-i fi restituită pe parcursul a 10 ani de la data încheierii contractului.

În cursul urmăririi penale, procurorul a dispus efectuarea unei constatări tehnico-ştiinţifice de către specialişti din cadrul UM 0232 Bucureşti care să analizeze caracteristicile fizico-chimice ale substanţelor prezente pe acest document, identificarea echipamentelor de imprimare şi a instrumentelor de scriere pe acest document, în vederea stabilirii dacă acest document a fost întocmit la data de 22.01.2004.

Conform raportului de constatare tehnico-ştiinţifică nr. x din 25.04.2014 întocmit de Serviciul Român de Informaţii - Unitatea Militară 0232 Bucureşti s-a concluzionat că nu se poate stabili dacă documentul - contractul de împrumut - a fost întocmit la data de 22.01.2004.

Raportul de constatare tehnico-ştiinţifică efectuat de Serviciul Român de Informaţii a fost înlăturat întrucât SRI nu are competenţă să efectueze constatări tehnico-ştiinţifice.

Constatarea tehnico-ştiinţifică este un mijloc de probă prin care se obţine o probă în procesul penal, iar probele în cursul urmăririi penale se strâng şi administrează de organul de urmărire penală. SRI - UM 0232 nu este organ de urmărire penală, specialist în cadrul organelor judiciare sau în afara acestora cum este spre exemplu Institutul Naţional de Expertize Criminalistice pentru a administra probe.

Martorul S. a confirmat încă din faza urmăririi penale apărarea inculpatului C., în sensul că sunt prieteni din 1996, că în anul 2004 inculpatul l-a împrumutat cu suma de 600.000 euro, încheind şi un contract de împrumut în acest sens.

În anul 2006, cu ocazia unei petreceri, prin intermediul inculpatului, l-a cunoscut pe H., ajutându-l pe acesta din urmă ulterior să achiziţioneze un imobil în Ucraina pentru derularea unor afaceri.

În anul 2007, toţi trei - C., martorul şi H. au hotărât ca datoria de 600.000 euro să-i fie compensată de H. către C.. După această înţelegere, nu l-a mai întrebat niciodată pe C. dacă şi-a primit banii - 600.000 euro - de la H. (în acest sens, declaraţia martorului S. din cursul urmăririi penale şi al cercetării judecătoreşti).

Martorii V. şi W. au confirmat că au fost martori la încheierea contractului de împrumut din 22.01.2004, conform cărora C. l-a împrumutat pe S. cu suma de 600.000 euro, fără ca banii să fi fost remişi efectiv la momentul respectiv.

S. le-a relatat martorilor că suma de 600.000 euro a fost împrumutată de la C. în tranşe, iar ulterior că a rezolvat cu restituirea împrumutului.

Martorul R. a declarat că, în anul 2004, C. l-a împrumutat pe S. cu suma de 600.000 euro. În anii următori, S. l-a ajutat pe H. într-o afacere comercială pe care acesta din urmă voia să o desfăşoare în Ucraina. Ca urmare a acestor servicii, H. i-a rămas dator lui S. cu o sumă de bani ce depăşea 600.000 euro, astfel că cei trei, C., H. şi S. au convenit să transfere acest tip de creanţă de la S. către H., urmând ca acesta din urmă să-i restituie suma de 600.000 euro lui C.. Astfel, suma de 95.000 euro transferată de H. în contul bancar din Israel aparţinând lui C. reprezintă o parte din datoria respectivă, după cum i-a relatat H..

A. a relatat că, în cursul anului 2013 a aflat de la H. că suma de 95.000 euro pe care a transferat-o în contul personal al lui C. reprezintă preluarea unei datorii de către H..

De asemenea, fratele său C. a împrumutat unui cetăţean grec suma de 600.000 euro, plata acestui împrumut fiind preluată de H..

Apărarea a depus la dosar şi o declaraţie notarială a numitului H..

Cu toate că este o declaraţie extrajudiciară, înscrisul oferă unele date ce se impun a fi reliefate, cu atât mai mult cu cât parchetul, în cuprinsul rechizitoriului, deşi nu constituie obiectul cauzei, arată că sub aspectul vinovăţiei, "este evident că H. cunoştea faptul că C. era primarul Constanţei şi este evident că ştia că, având în vedere această calitate, nu poate avea întâlniri private cu oameni de afaceri care intenţionează să participe la licitaţie. În acelaşi timp, este evident că H. ştia că edilul nu poate primi sume de bani de la aceşti oameni de afaceri cu titlu de onorariu. În consecinţă, acţionând în acest mod, inculpatul H. a realizat elementul material al infracţiunii reţinute în sarcina sa".

Este evident că H. nu este inculpat în cauză pentru ca procurorul să-i stabilească vinovăţia şi să concluzioneze că a realizat elementul material al infracţiunii reţinute în sarcină în prezenta cauză.

Astfel, în declaraţia notarială H. a menţionat în esenţă că nu a fost implicat în niciun mod în derularea proiectului privind Campusul social E.; nu a participat niciodată la întâlniri private sau de altă natură, nici cu C., nici cu B. şi nici cu alte persoane la care să se discute ori să se stabilească aspecte referitoare la contractul de construire a Campusului social E.. Nu a intermediat darea sumei de 175.000 euro şi nici a vreunei sume de bani cu titlu de mită şi nici cu vreun orice alt titlu în proiectul E. sau în legătură cu acesta. Din firma G. a efectuat în timp multiple transferuri de bani către diferite persoane fizice şi juridice cu indicaţii complete sau sumare.

Explicaţia "fees" era completată automat de către bancă în situaţiile în care ordonatorul plăţii nu oferea explicaţii la dispunerea tranzacţiei. Conturile fraţilor X. au fost deschise în Israel la recomandarea avocatului său, care a şi întocmit mare parte din documentele iniţiale.

În multe împrejurări, transferurile bancare către A. reprezentau sume de bani pe care partenera sa de viaţă de la un moment dat, Q. i le dădea în cash pentru a le depune în cont în Israel, cunoscând că respectivele sume de bani proveneau din afaceri licite pe care le avea în România.

În anul 2006 a cunoscut un cetăţean grec, Y., care avea afaceri în mai multe ţări, inclusiv Ucraina. A aflat că îl poate ajuta cu un teren în Donetsk de care era interesat. Tranzacţia a reuşit în prima etapă, astfel că i-a achitat 50.000 euro, urmând să-i achite încă 600.000 euro. Restul de 600.000 euro erau condiţionaţi de intabularea terenului şi obţinerea autorizaţiilor de construcţie. Această etapă a reuşit în proporţie de 80%, drept pentru care a tergiversat plata a doua. Prin 2006/2007 s-au reîntâlnit la ziua lui C., unde Y. a abordat subiectul cu C.. Având la rândul lui de recuperat o datorie de la Y., C. a folosit momentul considerând că debitele pot fi reglate printr-o operaţiune tripartită, rămânând ca ceea ce îi datorează lui Y. să îi plătească direct lui C., în contul datoriei pe care Y. la rândul său o avea la C.. Ca atare, i-a plătit lui C. sume de bani reprezentând părţi din această datorie. Nu a formalizat anumite convenţii cu diferite persoane, iar acest model de relaţionare se regăseşte şi în cel puţin următoarele două cazuri: i-a transferat Z. din firma G. suma de 2.800.000 euro în contul indicat de aceasta în Monaco, ea urmând să-i transfere ulterior acţiuni în două firme, însă nu i-a mai transferat acţiunile promise şi nici nu i-a returnat banii primiţi.

Tot din G. i-a transferat 50.000 - 70.000 euro lui AA., primarul din Monaco în contul personal pentru a încerca o afacere împreună. Nicio sumă de bani pe care a transferat-o lui C., A. sau R. nu avea nicio legătură directă sau indirectă cu B. sau cu M., cu licitaţia pentru proiectul Campusului social E. şi nici cu vreo altă licitaţie.

I. a transferat către G. diverse şi importante sume de bani, în virtutea unei colaborări îndelungate. În perioada de referinţă, I. a transferat către G. nu suma de 175.000 euro, ci în două tranşe suma de 282.847 euro, expresie a relaţiilor de afaceri pe care cele două societăţi le aveau pe cu totul alte proiecte.

Încă din anul 1998 a oferit diferite servicii de consultanţă constând în identificarea unor proiecte noi, verificarea unora aflate în derulare, acces la finanţari, informaţii despre concurenţă, intermedierea achiziţiei unor terenuri, imobile.

Inculpatul B. a declarat că G. a încheiat cu I. un contract de consultanţă, conform căruia G. s-a angajat să presteze pentru I. servicii de consultanţă privind identificarea de proiecte noi în România şi în alte locuri din lume, asistenţă pentru proiecte existente, identificarea de surse de finanţare.

Plăţile între M. şi I. au fost în concordanţă cu contractul dintre S.C. BB. şi S.C. I., iar plăţile între S.C. I. şi G. au fost realizate în conformitate cu contractul semnat între S.C. I. şi S.C. G.. Nu a existat nicio legătură între transferul sumei de 250.000 euro de la S.C. M. la I. cu transferul bancar de 173.015 euro de la I. la G..

Concluzionând, sub aspectul transferurilor bancare:

La data de 16.08.2011, în baza contractului de prestare servicii nr. x/16.01.2009 încheiat între S.C. D. S.R.L. şi I. şi a facturii nr. x/11.08.2011 emisă în baza contractului menţionat, D. S.R.L. plăteşte firmei I. suma totală de 250.000 euro reprezentând servicii diverse: experţi - 10 persoane, onorariu management tehnic - în sumă de 75.000 euro şi onorariu de succes pentru proiectul E., cât şi servicii privind depunerea ...urmărirea acestei oferte - în sumă de 175.000 euro.

Însă, în baza aceluiaşi contract, în derularea activităţii celor două societăţi, I. a emis facturi către D. pentru servicii de consultanţă tehnică cu exact aceleaşi menţiuni ca acelea din anexa facturii x/11.08.2011: taxă de reuşită pentru proiectul reabilitarea drumului judeţean, servicii pentru depunerea ...urmărirea ofertei; taxă de reuşită pentru complexul de locuinţe tineri N. (derulat între Primăria Constanţa şi S.C. M.) ş.a.

Aşadar, plata sumei de 250.000 euro efectuată de S.C. M. către I. a fost justificată de prestarea serviciilor menţionate în anexa facturii de către I..

La data de 22.08.2011, din suma de 1.516.804,38 euro existentă în contul I. această societate efectuează o plată de 173.012 euro către G. - societatea aparţinând lui H..

Plata respectivă cu titlul invoice s-a făcut în baza contractului de consultanţă încheiat între cele două societăţi încă din data de 7.02.2009 (înscris depus la dosar) confirmat de inculpatul B..

Aşadar, cele două transferuri bancare între S.C. D. S.R.L. şi I., respectiv între I. şi G. s-au făcut în baza unor contracte încheiate privind prestarea unor servicii între aceste societăţi. În cauză nu se poate dovedi că suma de 173.012 euro primită de G. de la I. se referă la Campusul social E..

Nu există nicio probă a acuzării care să ateste că H., prin societatea sa G., a primit în contul său bancar suma de 173.012 euro de la I. în legătură cu licitaţia privind Campusul social E.. Nu există vreo interceptare telefonică între B. şi H. sau declaraţia vreunui martor sau inculpat care să confirme o astfel de împrejurare, o înţelegere între B., H., C. referitoare la Campusul social E. şi primirea banilor de către H., prin transfer bancar, de la I..

Există numai deducţii, supoziţii care nu pot fundamenta o soluţie de condamnare.

Aşa cum s-a arătat, proba certă este că transferul bancar de 173.012 euro către G. aparţinând lui H. s-a realizat de I. din disponibilul său bănesc de 1.516.804,32 euro existent şi parchetul să facă dovada certă că transferul bancar de 173.012 euro către G. s-a realizat de I. exclusiv şi direct din suma de 250.000 euro primită de I. de la D..

Tot acuzarea avea obligaţia să dovedească că suma de 173.012 euro primită de G. de la I. se referă la licitaţia privind Campusul social E., întrucât instanţa nu a identificat astfel de probe.

Instanţa de fond a reţinut că apărarea inculpatului C. nu poate fi înlăturată întrucât este confirmată de martori şi înscrisuri.

Titlul sub care banii i-au fost transferaţi a fost aceea de "fees" - o formulare generică a băncii uzitată şi în cazul altor transferuri bancare operate de G. către alte persoane.

Pe de altă parte, transferul bancar de 95.000 euro către C. s-a realizat din suma de 135.580,62 euro existent în contul G., iar 135.000 euro proveneau din depozite anterioare ale societăţii, conform expertizei efectuate.

Prin urmare, s-a reţinut că nu se poate dovedi că suma de 95.000 euro transferată inculpatului C. provine din suma de 173.012 euro primită de G. de la I..

De asemenea, s-a reţinut că nu se poate dovedi că suma de 95.000 euro transferată inculpatului C. de H. are legătură cu licitaţia privind Campusul social E., atâta vreme cât inculpaţii şi martorii menţionaţi au arătat că, în fapt, banii reprezentau restituirea unei datorii, iar probatoriile nu pot fi infirmate de acuzare decât prin alte probe cu aceeaşi valoare.

Existenţa dubiului cu privire la titlul cu care inculpatul a primit suma de bani are drept consecinţă lipsa unuia dintre elementele constitutive ale infracţiunii de luare de mită şi nu poate decât să profite inculpatului.

II. În legătură cu licitaţia privind Campusul social E., s-au reţinut următoarele:

La data de 17.03.2011, comisia nr. 1 de studii, prognoze economico-sociale, buget finanţe şi administrarea domeniului public şi privat al municipiului Constanţa, din Primăria Constanţa, analizând proiectul de hotărâre privind aprobarea programului Campusul social E., în conformitate cu prevederile art. 44 alin. (1) din Legea nr. 215/2001 rep. privind administraţia publică locală, a avizat favorabil proiectul de hotărâre.

La data de 21.03.2011 - Direcţia Tehnic Achiziţii din cadrul Primăriei Constanţa a întocmit raportul cu privire la proiectul de hotărâre privind aprobarea "Programului de construire unităţi locative modulare sociale în municipiul Constanţa şi lucrări tehnico-edilitare aferente - Campusul social E.".

Raportul a fost aprobat de directorul Direcţiei Tehnic - Achiziţii CC. şi şef Birou Programe Locuinţe - DD..

Prin Hotărârea nr. 65 din 31.03.2011, Consiliul local al municipiului Constanţa a aprobat programul de construire unităţi locative modulare în municipiul Constanţa şi lucrări tehnico-edilitare aferente - Campusul social E..

S-a declarat obiectiv de interes public local şi ca urmare, Campusul social E., primul proiect derulat în cadrul acestuia şi toate proiectele şi obiectivele de investiţii permanente în cadrul programului sunt obiective de interes public local.

S-a aprobat instalarea în parcul primăriei, pe domeniul public aflat în administrarea municipiului Constanţa, pentru o perioadă de 6 luni calendaristice a trei unităţi modulare de prezentare şi echiparea acestora în scopul funcţionării Biroului de primire a dosarelor solicitanţilor de unităţi locative sociale modulare.

S-a luat în dezbatere expunerea de motive a primarului C. înregistrată sub nr. x/7.03.2011 şi avându-se în vedere avizul favorabil al comisiei nr. 1 de studii, prognoze economice-sociale, buget, finanţe şi administrarea domeniului public şi privat al municipiului Constanţa, avizul favorabil al comisiei nr. 5 Administraţie publică locală, juridică, apărarea ordinii publice, adresa Direcţiei Urbanism nr. x/15.03.2011 şi raportul direcţiei Tehnic Achiziţii nr. x/21.03.2011, Consiliul Local al municipiului Constanţa a adoptat Hotărârea nr. 65/31.03.2011.

La data de 4.07.2011 - Direcţia Tehnic Achiziţii din cadrul Primăriei Constanţa a întocmit raportul privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici pentru etapa I a obiectivului de investiţii, construire unităţi locative modulare în municipiul Constanţa şi lucrări tehnico-edilitare aferente Campusului social E.. Raportul a fost aprobat de directorul Direcţiei Tehnic - Achiziţii CC., şef serviciu tehnic investiţii EE., consilier juridic FF. şi inspector GG..

Prin Hotărârea nr. 148 din 8.07.2011, Consiliul Local Constanţa a aprobat indicatorii tehnico-economici pentru etapa I a obiectivului de investiţii Campus social E. - Studiu de fezabilitate.

Consiliul Local Constanţa a luat în dezbatere expunerea de motive a primarului C., consultând raportul Direcţiei Tehnic - Achiziţii şi având în vedere avizul favorabil al Comisiei nr. 1 buget finanţe din cadrul Primăriei Constanţa, Consiliul Local al Municipiului Constanţa a adoptat Hotărârea nr. 148/8.07.2011.

Prin Hotărârea nr. 150 din 8.07.2011, Consiliul Local al Municipiului Constanţa a aprobat transferul "Programului de construire unităţi locative modulare în municipiul Constanţa şi lucrări tehnico-edilitare aferente - Campusul social E., către RAEDPP Constanţa - Regia Autonomă Exploatarea Domeniului Public şi Privat Constanţa.

Ca efect al transferului, toate atribuţiile legate de promovarea la etapa următoare de proiectare şi execuţie, finanţarea şi finalizarea unităţilor locative realizate prin acest program ce reveneau Primăriei Municipiului Constanţa, se transferă în sarcina RAEDPP Constanţa.

S-a aprobat predarea către RAEDPP Constanţa a studiului de fezabilitate şi a indicatorilor tehnico-economici pentru obiectivul de investiţii Campus social E..

Direcţiile din cadrul primăriei cu atribuţii în promovarea programului au transferat toate atribuţiile către RAEDPP.

S-a luat în dezbatere expunerea de motive a primarului C. şi avându-se în vedere avizul favorabil al comisiei nr. 1 de studii, prognoze economico-sociale, avizul favorabil al comisiei nr. 5 - administraţie publică locală, juridică, apărarea ordinii publice şi raportul Direcţiei tehnic - achiziţii nr. x/4.07.2011, Consiliul Local al Municipiului Constanţa a adoptat Hotărârea nr. 150/8.07.2011.

Prin Hotărârea nr. 207 din 24.08.2011, Consiliul Local Constanţa a aprobat documentaţia de achiziţie lucrări de construcţii montaj şi a serviciului de proiectare - PT, PAC, DDE pentru obiectivul de investiţii Campus social E. pentru zona I constând în nota de estimare, caiet de sarcini, fişa de date a achiziţiei publice şi propunerea de contract.

S-a abilitat RAEDPP Constanţa în vederea organizării procedurii de achiziţie publică şi încheierea contractului care va cuprinde elaborarea proiectului tehnic, a proiectului de autorizare de construire, a detaliilor de execuţie, execuţia efectivă a lucrărilor de construcţii montaj.

S-a luat în dezbatere expunerea de motive a primarului C. şi avându-se în vedere avizul favorabil al Comisiei nr. 1 de studii, prognoze economico-sociale, buget, finanţe şi administrarea domeniului public şi privat al municipiului Constanţa, avizul favorabil al Comisiei nr. 5 - administraţie publică locală, juridică şi raportul RAEDPP Constanţa nr. 6592/11.08.2011, Consiliul Local al Municipiului Constanţa a adoptat Hotărârea nr. 207 din 24.08.2011.

Caietul de sarcini privind contractul de achiziţie lucrări Campus social E. prevede că realizarea acestei investiţii se va finanţa 90% din valoarea obiectivului din sursele proprii ale antreprenorului, selectat în baza unei proceduri de achiziţie publică, iar sumele investite vor fi plătite din bugetul local şi/sau din alte surse legal constituite; 10% din bugetul local, sub formă de avans acordat la începerea lucrărilor.

Biletele de ordin vor fi eliberate de RAEDPP Constanţa şi avalizate de Primăria Municipiului Constanţa.

Durata totală a contractului a fost stabilită la 13 luni din care: pentru elaborare proiectare 1 lună, iar pentru execuţie de lucrări 12 luni în două etape: etapa I - 9 blocuri (octombrie 2011 - aprilie/mai 2012); etapa II - 8 blocuri şi construcţii anexe (mai 2012 - octombrie 2012).

Prin dispoziţia nr. x/12.08.2011, directorul general al RAEDPP Constanţa - HH. a dispus constituirea comisiei pentru evaluarea ofertelor depuse în vederea atribuirii contractului de achiziţie publică privind execuţia lucrărilor de construcţie montaj, inclusiv a serviciului de proiectare PT, PAC, DDE aferente obiectivului de investiţii Campus social E., cu următoarea componentă: II. - preşedinte cu drept de vot şi membri JJ., KK., LL., MM., NN., OO..

Prin adresa nr. x/21.09.2011, RAEDPP a solicitat Primăriei Constanţa desemnarea de experţi pentru achiziţia publică Complexul social E. încă de la începutul procesului de evaluare.

Prin referatul Direcţiei tehnic - achiziţii din cadrul Primăriei Constanţa întocmit de CC. - director, EE. - şef serviciu investiţii şi PP. - consilier, în temeiul dispoziţiilor art. 73, art. 74, art. 75, H.G. nr. 925/19.07.2006, art. 68, art. 115 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 215/2001, s-a propus emiterea unei dispoziţii pentru nominalizarea de experţi cooptaţi, reprezentanţi ai Primăriei Constanţa, după cum urmează: CC. - Director Direcţia tehnic Achiziţii, EE. - şef serviciu tehnic - investiţii şi QQ. - şef serviciu achiziţii.

Prin Dispoziţia nr. 3700 din 22.09.2011 primarul Constanţei - C. a nominalizat experţi pe lângă comisia de evaluare a ofertelor depuse, în vederea atribuirii contractului de achiziţie publică privind execuţia Campusului social E., după cum urmează: CC. - director Direcţia tehnic - achiziţii, EE. - şef serviciu tehnic investiţii şi QQ. - şef serviciu achiziţii. S-a prevăzut că experţii au ca atribuţii verificarea şi evaluarea propunerilor tehnice, elaborarea unui raport de specialitate cu privire la aspectele tehnice care va fi destinat să faciliteze comisiei de evaluare adoptarea deciziilor în cadrul procesului de analiză a ofertelor şi de stabilire a ofertelor câştigătoare.

La data de 27.08.2011 a fost publicat anunţul de achiziţie în SEAP sub nr. x.

Tipul procedurii alese a fost licitaţie deschisă, termenul limită pentru depunerea ofertelor fiind stabilit pentru data de 11.10.2011.

S.C. D. S.R.L. a fost singura societate care şi-a depus oferta - la 4.11.2011 - şi care a participat la licitaţia privind Campusul social E..

Prin hotărârea nr. 293 din 28.11.2011, Consiliul Local al Municipiului Constanţa a aprobat garantarea unei finanţări rambursabile interne în valoare de 46.308.754 RON, cu o maturitate de 4 ani. S-a aprobat garantarea plăţilor efectuate de RAEDPP Constanţa în valoare de 46.308.754 RON pentru partea creditată din contractul privind execuţia lucrărilor de construcţii montaj inclusiv a serviciului de proiectare pentru obiectivul de investiţii Campusul social E. prin avalizarea biletelor la ordin emise.

S-a luat act de expunerea de motive a primarului C., iar pe baza raportului Direcţiei Financiare şi a raportului comisiei de specialitate a Consiliului Local de studii, prognoze economico-sociale, buget finanţe, s-a adoptat hotărârea Consiliului Local Constanţa nr. 293/28.11.2011.

Astfel, Direcţia Financiară din Primăria Constanţa prin directorul executiv RR. a întocmit raportul pentru aprobarea garantării unei finanţări rambursabile interne în valoare de 46.308.754 RON pentru obiectivul Campus social E. prin avalizarea biletelor la ordin.

De asemenea, la aceeaşi dată - 25.11.2011 - Comisia nr. 1 de studii, prognoze economico-sociale în conformitate cu prevederile art. 44 alin. (1) din Legea nr. 215/2001 a avizat favorabil proiectul de hotărâre nr. 293 din 28.11.2011 a Consiliului Local Constanţa.

Totodată, Comisia nr. 5 pentru administraţia publică din cadrul Primăriei Constanţa a avizat favorabil proiectul de hotărâre nr. 293/28.11.2011 a Consiliului Local Constanţa.

Aşa cum s-a arătat, S.C. D. S.R.L. a fost singurul ofertant, a câştigat licitaţia organizată de RAEDPP Constanţa privind Campusul social E. şi a încheiat contractul nr. x/22.12.2011 cu autoritatea contractantă.

Încheierea contractului de achiziţie nr. x/22.12.2011 între Regia Autonomă Exploatarea Domeniului Public şi Privat Constanţa şi S.C. D. S.R.L. a fost precedat de încheierea a 7 acorduri de subcontractare la data de 13.12.2011 între S.C. D. S.R.L. şi subcontractanţii săi: S.C. SS. S.R.L. - acord nr. x/13.12.2011; TT. -acord nr. y/13.12.2011; UU. - acord nr. z/13.12.2011; VV. - acord nr. s/13.12.2011; WW. - acord nr. t/13.12.2011; XX. - acord nr. u/13.12.2011 şi S.C. YY. - acord nr. v/13.12.2011. Încheierea acestor subcontracte era obligatorie anterior încheierii contractului principal, conform dispoziţiilor art. 96 alin. (1) din H.G. nr. 925/2006.

S-a reţinut de parchet că inculpatul C. a efectuat o serie de demersuri, unele intrând în atribuţiile sale de serviciu (iniţierea unor hotărâri de consiliu prin care au fost aprobate diversele etape ale proiectului de construire a Campusului social E., altele contrare atribuţiilor sale de serviciu (participarea la întâlniri private cu B. şi H., pe parcursul desfăşurării procedurii de licitaţie, în care erau discutate şi stabilite aspecte referitoare la contractul de construire a campusului social, deşi acest contract ar fi trebuit să fie rezultatul exclusiv al procedurii de licitaţie şi nu al unor negocieri private între B. şi C.).

În fapt, toate hotărârile Consiliului Local Constanţa privind Campusul social E. s-au luat pe baza unor rapoarte aprobate fie de directorul Direcţiei Tehnic Achiziţii CC., şef Birou program locuinţe - DD., şef serviciu tehnic investiţii EE., consilier juridic FF., inspector GG., fie de directorul executiv RR. al Direcţiei Financiare. Hotărârile Consiliului Local Constanţa au fost adoptate de consilieri cu avizul favorabil al comisiilor nr. 1 de studii, prognoze economico-sociale, buget finanţe şi administrarea domeniului public şi privat al municipiului Constanţa, comisiei nr. 5 a administraţiei publice locale, juridică, apărarea ordinii publice, a raportului direcţiei tehnic achiziţii.

Inculpatul C. nu a participat la adoptarea niciunei hotărâri de consiliu, rapoarte, avize ale comisiilor din cadrul primăriei.

Este adevărat că a realizat o expunere de motive referitoare la proiectele de hotărâri ale Consiliului local, care s-au dezbătut sau pur şi simplu s-a luat act de acestea, însă hotărârile Consiliului Local Constanţa nu au fost adoptate de consilierii locali pe baza expunerii de motive a inculpatului, ci a rapoartelor şi a avizelor favorabile ale comisiilor primăriei.

Licitaţia a fost organizată şi derulată de RAEDPP - Regia Autonomă Exploatarea Domeniului Public şi Privat, condusă de directorul general HH., iar nu de Primăria Constanţa.

De asemenea, comisia pentru evaluarea ofertelor nu a fost desemnată de primarul C., ci de directorul general al RAEDPP Constanţa - HH. prin dispoziţia nr. x/12.08.2011, dintre persoanele din cadrul RAEDPP, iar nu a Primăriei Constanţa.

Tot RAEDPP, prin adresa nr. x/21.09.2011 a solicitat Primăriei Constanţa desemnarea unor experţi pe lângă comisia de evaluare din cadrul RAEDPP, cu scopul de a sprijini activităţile de evaluare şi i-a propus în acest sens pe CC. - director Direcţia Tehnic Achiziţii, EE. - şef serviciu tehnic-investiţii şi QQ. - şef serviciu achiziţii - toţi din Primăria Constanţa.

Pe baza raportului RAEDPP, primarul C. i-a desemnat pe cei indicaţi de RAEDPP, respectiv CC., EE., QQ..

Niciuna dintre persoanele care a făcut parte din comisia de evaluare a ofertelor sau dintre experţii cooptaţi în comisie nu au confirmat vreo implicare a inculpatului C. în derularea licitaţiei în urma căreia S.C. D. S.R.L. a câştigat-o, fiind de altfel şi singura participantă la licitaţie.

Astfel, martora NN. a precizat că a făcut parte din comisia de licitaţie privind Complexul social E., iar pe parcursul derulării procedurii niciunul dintre inculpaţi, cu atât mai mult inculpatul C. nu a luat legătura cu aceasta. În cadrul comisiei a fost numită de directorul RAEDPP, iar cu ocazia desfăşurării licitaţiei nu a primit vreo indicaţie, recomandare din partea directorului Regiei.

Martora OO. a relatat că a fost numită în comisia de evaluare a ofertelor pentru Complexul social E. de către conducerea RAEDPP, iar pe parcursul licitaţiei niciunul dintre inculpaţi (pe care de altfel nici nu îi cunoştea) nu a discutat cu aceasta. Societatea S.C. D. S.R.L. a fost singurul ofertant, iar verificările au vizat corespondenţa ofertei cu caietul de sarcini.

În acelaşi sens a declarat şi martora LL., în sensul că a fost desemnată de conducerea RAEDPP în cadrul comisiei de evaluare a ofertelor; caietul de sarcini cu documentaţia aferentă au fost aprobate de Consiliul Local Constanţa. Niciunul dintre inculpaţi nu a luat legătura cu aceasta.

Martora KK. a menţionat în calitate de membru al comisiei de achiziţie din cadrul RAEDPP că documentaţia proiectului privind Complexul social E. a fost aprobată prin hotărâre a consiliului local până la faza de achiziţie a proiectului şi execuţia lucrării.

Martora RR. a declarat că proiectul Complexului social E. a fost votat în Consiliul Local Constanţa, iar ulterior prin hotărâre a Consiliului Local Constanţa s-au aprobat indicatorii tehnico-economici ai investiţiei. Programul s-a derulat printr-o regie a Primăriei întrucât aceasta din urmă nu avea posibilitatea legală să elibereze bilete la ordin.

Documentaţia licitaţiei şi caietul de sarcini au fost aprobate de Consiliul Local Constanţa, iar licitaţia s-a derulat prin intermediul RAEDPP - o regie din subordinea primăriei.

Pentru avalizarea biletelor la ordin emise de regia din subordine, primăria întocmea documentaţia ce presupunea inclusiv emiterea unei hotărâri a Consiliului local care prevedea valoarea biletelor la ordin garantate de primărie.

Documentaţia a fost înaintată comisiei din cadrul Ministerului Finanţelor Publice care a avizat-o favorabil.

Pe parcursul derulării programului s-a realizat o majorare a valorii contractului, în sensul că RAEDPP a întocmit un act adiţional avizat de comisie.

Martorul ZZ. a declarat că, în perioada respectivă era consilier local în cadrul Consiliului Local Constanţa, iar anterior demarării proiectului Campusului social E. a existat o companie de publicitate, fiind cunoscută zona unde urma să fie amplasat.

Martora JJ. - director economic la RAEDPP Constanţa a relatat că licitaţia pentru construirea Campusului social E. s-a desfăşurat conform legii, pe baza studiului de fezabilitate, prin hotărâre a Consiliului Local Constanţa, fiind întocmit caietul de sarcini de către Direcţia tehnică.

Caietul de sarcini a fost predat biroului de achiziţii care l-a publicat în SEAP (sistem economic de achiziţii publice). A existat un singur ofertant pentru construirea campusului social - respectiv societăţile S.C. D. S.R.L.. A analizat oferta financiară, iar oferta tehnică a fost studiată de Direcţia tehnică şi a constatat că oferta financiară depăşea cu 9,99% valoarea estimată în studiu de fezabilitate de autoritatea contractantă.

Cu toate acestea, oferta se încadra în legea achiziţiilor publice, care prevedea că se putea realiza o depăşire de maxim 10%.

La data respectivă, inculpatul C. era primarul municipiului Constanţa însă acesta nu i-a spus absolut nimic în legătură cu acest proiect.

În continuare, s-a emis o adresă Consiliului Local Constanţa, în sensul că oferta financiară a firmei M. depăşea cu 9,99% valoarea estimată a autorităţii contractante.

Prin hotărâre a Consiliul Local Constanţa s-a aprobat valoarea contractului inclusiv cu această depăşire a valorii estimate întrucât se încadra în dispoziţiile legale şi a fost încheiat contractul între RAEDPP şi societatea S.C. D. S.R.L., derularea proiectului realizându-se în anul 2012. Cu privire la acest proiect nu a discutat vreun aspect cu inculpatul C.. Martora a mai precizat că s-a înfiinţat o comisie la nivelul RAEDPP alcătuită din 3 persoane desemnate prin dispoziţia primarului din care făceau parte angajaţi ai primăriei din cadrul Direcţiei Tehnice Achiziţii, cât şi din cadrul Direcţiei Tehnice a RAEDPP pentru a acorda asistenţă tehnică cu privire la licitaţia organizată de RAEDPP.

În perioada 2014-2015, RAEDPP a mai organizat o licitaţie privind construirea şi a altor locuinţe sociale, în prezent urmând a fi finalizate 10 imobile noi destinate persoanelor defavorizate.

Martora MM. a declarat că a participat la procedura de licitaţie pentru construirea Campusului social E. în calitate de membru al comisiei de evaluare, la acea dată fiind şeful Departamentului Achiziţii Publice din cadrul RAEDPP Constanţa. În luna august 2011, la solicitarea martorului HH. - director general al RAEDPP Constanţa, împreună cu martora LL. - director al Direcţiei Juridice a RAEDPP s-au deplasat la primăria Constanţa, unde au luat legătura cu 3 experţi desemnaţi, formată din martorii CC., EE., QQ..

Deschiderea ofertelor a avut loc la sediul RAEDPP în prezenţa celor 3 experţi, a comisiei de evaluare şi a unui reprezentant al firmei M. - singurul ofertant. S-a constatat că oferta financiară a Societăţii D. S.R.L. depăşea valoarea estimată cu 9,99%, însă legea permitea un prag de până la 10%. A existat o singură ofertă, respectiv a Societăţii D. S.R.L., ce a fost examinată de trei experţi în termenul legal şi desemnată câştigătoare a licitaţiei. Martora a mai precizat că organizarea licitaţiei a fost transferată în cadrul RAEDPP întrucât se depăşise gradul de îndatorare al primăriei, fiind necesară avalizarea unor bilete la ordin.

Una dintre condiţiile de participare la licitaţie a fost aceea ca avansul să fie 5%, urmând a se elibera bilete la ordin de către Regie avalizate de Primăria Constanţa. Condiţiile de participare la licitaţie erau relativ restrictive întrucât se solicita ca ofertantul să dispună de 5 milioane de euro, iar puţine societăţi îndeplineau această condiţie. În legătură cu inculpatul C., martora a arătat că nu l-a cunoscut şi nu a existat nicio discuţie referitoare la această licitaţie.

Martorul EE. a relatat că a fost desemnată în comisia de licitaţie privind Campusul social E., ca expert tehnic. În această calitate a verificat oferta tehnică comparativ cu studiul de fezabilitate aprobat, respectiv indicatorii tehnici aprobaţi conform legii în Consiliul local. Astfel, a formulat câteva observaţii tehnice referitoare la numărul de parcări, contorizarea apei, ş.a., iar ulterior primirii răspunsului de la ofertant cei 3 experţi au întocmit un raport care concluziona că oferta este conformă cu studiul aprobat.

Raportul a fost predat comisiei de licitaţie. Experţii tehnici desemnaţi din Primăria Constanţa au fost CC., QQ. şi martorul. Motivul numirii acestora pe lângă comisia RAEDPP a fost acela că erau specialişti în domeniu atât sub aspect tehnic, cât şi al achiziţiilor publice şi au participat la procedura licitaţiei la solicitarea RAEDPP şi după nominalizarea lor prin dispoziţie de primar, conform procedurii. Pe parcursul derulării licitaţiei, niciodată C. nu a intervenit şi nici nu a discutat vreun aspect legat de licitaţie cu cei trei experţi sau cu vreun membru al comisiei de licitaţie.

Comisia de licitaţie avea responsabilitatea analizării, verificării ofertei şi aprobării, iar opiniile experţilor aveau rol consultativ, însă nu determinant în adoptarea hotărârii de comisia de licitaţie, care putea decide contrar celor menţionate în raportul experţilor.

Martora QQ. a relatat că prin dispoziţie a primarului Constanţa a fost desemnată expert tehnic pentru verificarea propunerii tehnice a ofertantului cu caietul de sarcini. Astfel, a verificat corespondenţa cerinţelor tehnice cu propunerea existentă în caietul de sarcini, a întocmit raportul de specialitate şi l-a predat comisiei de licitaţie. Pe parcursul derulării licitaţiei, inculpatul C. nu a intervenit "sub nicio formă" în sensul de a-i da vreo indicaţie cu privire la firma M. şi de altfel nici nu a avut vreo discuţie cu inculpatul referitoare la licitaţie. De asemenea, martorul CC. care la rândul său era expert cooptat în comisie nu i-a spus nimic în legătură cu licitaţia şi nu i-a dat vreo recomandare în acest sens.

Martorul CC. a declarat că în anul 2013 era director în cadrul Direcţiei Tehnic Achiziţii Primăria Constanţa. Problema locuinţelor sociale destinate persoanelor defavorizate constituia o preocupare constantă a municipalităţii, în sensul că din anul 2009 se căutau soluţii pentru amplasamentul unui cartier cu locuinţe destinate persoanelor fără venituri sau cu venituri reduse. Întrucât fusese construit un complex de locuinţe destinat tinerilor, s-a hotărât să fie realizat şi un campus social pentru persoane defavorizate. În acest scop a fost întocmită documentaţia programului, s-a elaborat programul pentru locuinţe modulare aprobate de Consiliul Local Constanţa, s-a întocmit documentaţia pentru studiul de fezabilitate şi s-au aprobat indicatorii tehnico-economici în Consiliul Local Constanţa. Având în vedere modalităţile de plată, cât şi faptul că Primăria Constanţa nu putea emite bilete la ordine, întreaga documentaţie care era elaborată a fost transferată la RAEDPP Constanţa în baza aprobării Consiliului Local.

În acest context, RAEDPP Constanţa a procedat la organizarea licitaţiei pentru realizarea proiectului. A existat o singură ofertă, a firmei M.. Întrucât regia nu avea experienţa necesară în licitaţii, aceasta a solicitat Primăriei Constanţa numirea unor experţi.

Astfel, a propus numirea unor persoane cu experienţă în domeniul achiziţiilor, respectiv martora EE. - şef serviciu tehnic investiţii, QQ. - şef serviciu achiziţii publice inclusiv prin participarea sa care era director al Direcţiei Tehnic Achiziţii. Inculpatul C. a aprobat propunerile formulate.

În comisia de licitaţie, ce s-a desfăşurat la sediul RAEDPP au fost deschise ofertele, iar în urma analizării propunerii tehnice a ofertantului - societatea M., s-a apreciat că sunt necesare completări. După împlinirea acestora, experţii au întocmit un referat în cuprinsul căruia au menţionat că propunerile tehnice sunt conforme caietului de sarcini. Referatul a fost înaintat comisiei de licitaţie, care în final a admis oferta firmei S.C. D. S.R.L., declarând-o câştigătoare.

S-a încheiat contractul, iar după acest moment a fost solicitat frecvent de către directorul tehnic al RAEDPP Constanţa cu privire la execuţia proiectului.

De asemenea, a discutat şi cu inculpatul C., dar nu în sensul de a-i da dispoziţii într-un anume sens, ci în legătură cu derularea proiectului după licitaţie, cu coordonarea persoanelor juridice angrenate ca AAA. (apă şi canal), BBB., Regia de Drumuri inclusiv cu privire la execuţia lucrării la termenele stabilite.

În prezent, campusul social funcţionează, s-au construit 17 blocuri cu un număr de 1275 apartamente, fiind realizată şi etapa a doua a proiectului, constând în construirea a 6-7 blocuri din cele 16 ce urmează a fi realizate.

Martorul a mai relatat că în niciun moment inculpatul C. nu i-a spus înainte de licitaţie că firma M. va fi cea câştigătoare.

Oferta acestei societăţi a depăşit valoarea estimată, dar nu pragul legal, pentru că în caz contrar ar fi fost respinsă.

La complexul de tineret N. (distinct de cel în cauză) trei blocuri au rămas nefinalizate de câştigătoarea licitaţiei, însă firma M. le-a preluat, finalizat şi dat în folosinţă în anul 2011.

Întrucât primăria nu putea emite bilete la ordin, s-a decis ca proiectul să fie transferat RAEDPP Constanţa care putea emite bilete la ordin, primăria urmând să garanteze plata acestora prin avalizarea lor.

Martorul HH. - director al Regiei Autonome de Exploatare a Domeniului Public şi Privat Constanţa (RAEDPP) în perioada 2004 - 2012, a declarat în legătură cu Campusul social E. că licitaţia a fost organizată de Regie în conformitate cu dispoziţiile legale şi a preluat de la Primăria Constanţa organizarea licitaţiei întrucât putea avaliza biletele la ordin.

În calitatea sa de director a numit membrii comisiei de licitaţie, iar Primăria Constanţa a desemnat mai mulţi experţi în domeniul achiziţiilor publice pe care i-a numit în cadrul comisiei de licitaţie. Regia nu deţinea un serviciu specializat în achiziţii, nu avea experţi, astfel că dată fiind valoarea proiectului, dar şi mediatizarea acestuia a apreciat că se impune şi cooptarea în cadrul comisiei a unor experţi în achiziţii publice din cadrul Primăriei Constanţa. Pe parcursul derulării licitaţiei niciodată nu a avut vreo discuţie cu C. legată de această licitaţie.

La numirea membrilor comisiei de evaluare s-a avut în vedere că II. era directorul tehnic al Regiei, JJ. era director economic al regiei, MM. era consilier juridic al Regiei.

La încheierea contractului, inculpatul C. nu a fost prezent, contractul fiind semnat de martor în calitatea sa de reprezentant al Regiei, inculpatul C. neavând niciun fel de atribuţii cu privire la licitaţia respectivă.

Nu au fost exercitate niciun fel de presiuni asupra membrilor comisiei de licitaţie pentru ca firma M. să fie declarată câştigătoare.

Martorul CCC. - viceprimar al municipiului Constanţa în perioada 2004-2016 a declarat că, în calitatea sa primea numeroase cereri pentru atribuirea de locuinţe de la persoane cu venituri reduse, familii cu mai mulţi copii, persoane evacuate din casele naţionalizate şi retrocedate, la nivelul anilor 2010-2011 existând un număr de 8.000 de astfel de cereri. A discutat frecvent cu C. aceste probleme, aşa încât martorul a propus Primăriei Constanţa să fie realizat un campus pentru oameni nevoiaşi. În anul 2011 au început să fie demarate procedurile pentru organizarea unei licitaţii. Licitaţia a fost organizată de RAEDPP, regie aflată în subordinea Consiliului Local Constanţa, iar nu a Primăriei. Anterior derulării proiectului Complexului social E., Primăria Constanţa de această dată a derulat un proiect privind "locuinţe ieftine pentru tineri", în sensul că imobilele au fost realizate de Primăria Constanţa, iar apartamentele au fost vândute tinerilor până în 35 ani, fără costuri suplimentare adăugate construcţiei.

Proiectul respectiv s-a derulat pe parcursul a 2-3 ani în perioada 2010 - 2012, aşa încât atunci când a început proiectul privind Campusul social E., cel cu privire la locuinţele tinerilor se finalizase. În timpul construirii imobilelor destinate tinerilor, au fost mai mulţi constructori şi au existat la nivelul primăriei numeroase discuţii între reprezentanţi ai primăriei, ai constructorilor şi utilităţilor, unul dintre constructorii pentru campusul destinat tinerilor fiind şi firma D. S.R.L..

Martorul DDD. - viceprimar al municipiului Constanţa în perioada 2009 - 2016 a declarat în legătură cu Campusul social E. că a fost un proiect necesar având în vedere existenţa a numeroase cereri de atribuire a unei locuinţe formulate de persoane cu venituri reduse. În legătură cu convorbirea telefonică avută cu inculpatul C. la data de 19.07.2011, martorul DDD. a arătat că se referea la un alt proiect derulat de primărie "Locuinţe ieftine pentru tineri" din zona N., derulat în mare parte de firma M., în sensul că aceasta urma să construiască 3 din cele 18 blocuri destinate tinerilor. Societatea M. preluase de la o altă firmă care nu finalizase construcţia celor 3 blocuri şi obţinuse după preluarea contractului o singură autorizaţie pentru construcţia celor 3 imobile. Întrucât la acea dată coordona Direcţia Tehnică din cadrul Primăriei, cea care supraveghea execuţia proiectului "Locuinţe ieftine pentru tineri", directorul direcţiei i-a adus la cunoştinţă că noul constructor, firma M. doreşte ca în cuprinsul autorizaţiei de construire să fie operate modificări în sensul de separare a autorizaţiei de construcţie în 3 autorizaţii, câte una pentru fiecare bloc, întrucât pe măsură ce se finaliza un imobil se putea încheia contractul de vânzare-cumpărare între Primăria Constanţa, firma M. şi cumpărător. Dacă nu s-ar fi produs această divizare a autorizaţiei de construcţie în 3 autorizaţii ar fi însemnat ca acest contract să fie valorificat doar la finalizarea tuturor celor 3 blocuri, ceea ce însemna pierderi financiare pentru dezvoltator, iar pe de altă parte, realizarea cu întârziere a cererilor tinerilor de atribuire a unei locuinţe.

Aşadar, convorbirea telefonică din 19.07.2011 dintre martor şi C. nu se referă la construcţia Campusului social E., ci la proiectul de locuinţe ieftine pentru tineri N..

De menţionat că, în rechizitoriu, procurorul a menţionat că "într-o convorbire purtată de C. şi viceprimarul DDD. în data de 19.07.2011, în prezenţa lui B., primarul se asigură că acesta va răspunde prompt solicitărilor societăţii M., arată că B. a făcut blocurile "fiindcă l-am rugat eu", arată că dacă nu era el nu era nici angajata care trebuia să-i rezolve problema lui B. şi solicita ca problema să fie rezolvată în aceeaşi zi, în caz contrar urmând să se ocupe el de toată direcţia de urbanism".

Convorbirea telefonică dintre inculpatul C. şi martorul DDD. nu a fost reţinută în acuzarea inculpaţilor pentru că nu se referă la Complexul social E., ci la Ansamblul N. - construire ansamblu de locuinţe ieftine pentru tineri astfel cum martorul DDD. a precizat. Însuşi procurorul a menţionat că, din această convorbire rezultă că "primarul intervine autoritar pentru soluţionarea cererilor inculpatului B. referitoare la un alt proiect imobiliar" (pag. 9 rechizitoriu).

Prin urmare, convorbirea dintre C. şi DDD. este irelevantă şi nu dovedeşte nimic pentru că luarea şi darea de mită a celor doi inculpaţi C. şi B. are legătură cu licitaţia Campusului social E., iar nu cu Ansamblul N. după cum însuşi procurorul a precizat că se referă la un alt proiect imobiliar.

În continuare, martorul DDD. a relevat că în prezent se continuă finanţarea etapei a doua a Campusului social E. cu 10 blocuri noi cu o altă firmă câştigătoare a licitaţiei.

Martorul II. a declarat că a fost preşedintele comisiei de evaluare în cadrul procedurii de achiziţie publică având ca obiect proiectul obiectivul de investiţii "Construire unităţi locative modulare în municipiul Constanţa şi lucrări tehnico-edilitare aferente - Campus social E..

În această calitate a fost implicat în toate fazele procedurii de achiziţie, iar pe parcursul întregii proceduri nu a avut discuţii cu inculpatul C..

În urma deschiderii ofertei societăţii S.C. D. S.R.L. la data de 4.11.2011 împreună cu comisia a constatat că oferta financiară depăşea valoarea estimată a contractului cu 9,99%. Prin adresa nr. x/15.11.2011 a solicitat Primăriei Constanţa să comunice existenţa alocării unor fonduri suplimentare, ceea ce s-a realizat.

Firma S.C. D. S.R.L. a fost singurul ofertant care a îndeplinit condiţiile prevăzute în caietul de sarcini, iar la licitaţie nu s-a mai prezentat nicio altă societate. În calitatea sa de director tehnic al RAEDPP Constanţa şi a comisiei de licitaţie nu a intervenit nicio persoană pentru ca licitaţia să fie atribuită firmei M. şi nu a avut nicio discuţie cu C. referitoare la organizarea acestei licitaţii.

În ceea ce priveşte depăşirea valorii estimate a contractului cu 9,99%, martorul a precizat că a fost analizată de compartimentele din cadrul Primăriei Constanţa şi a RAEDPP Constanţa, respectiv de compartimentele juridic şi economic, care au apreciat că depăşirea este corectă şi legală întrucât se înscria în cadrul de depăşire legal admis, sub 10%.

Periodic aveau loc întâlniri la care participau persoane din RAEDPP, constructor, Primăria Constanţa, BBB., în cadrul cărora aveau loc discuţii referitoare la executarea proiectului respectiv, însă la niciun astfel de comandament C. nu a participat.

După Complexul social E., în anul 2016 RAEDPP a mai organizat un proiect pentru zona II-a Constanţa şi sunt în curs de construire 10 blocuri de către S.C. EEE., câştigătoarea licitaţiei, după ce în cadrul primului proiect s-au construit 17 blocuri de către firma M..

Martorul FFF. a declarat că a lucrat în firma D. S.R.L. în perioada 2008-2014 când societatea a intrat în insolvenţă, iar pe parcursul derulării procedurii de achiziţie pentru Campusul social E. nu au avut loc întâlniri între C. şi B..

Martorul GGG. a precizat că în perioada 2008-2010 a participat cu o societate al cărei administrator era - S.C. HHH. S.A. - la construcţia a 2 blocuri în complexul rezidenţial pentru tineret N., derulat de Primăria Constanţa. Pe parcursul derulării contractului privind complexul N. aveau loc întâlniri frecvente la care participau primarul C., directorii generali, preşedinţii firmelor implicate.

Cu acea ocazie, C. i-a anunţat că urmează să se desfăşoare şi proiectul Complexului social E. şi le-a cerut să se înscrie la licitaţie.

Martorul III. a declarat că anterior câştigării licitaţiei proiectului E. a fost invitat de inculpatul B. la domiciliul inculpatului C., unde s-au discutat chestiuni tehnice legate de proiect.

Inculpatul C. a declarat că, în cursul anului 2008, Primăria Municipiului Constanţa a demarat proiectul social "Locuinţe ieftine pentru tineri N.". În cadrul acestui proiect primăria punea la dispoziţie terenul, infrastructura (utilităţi, apă, canalizare), proiectarea, iar constructorii edificau blocurile.

În modalitatea descrisă, Primăria Constanţa a finalizat 16 blocuri P + 10, aproximativ 1600 de unităţi locative, toate destinate tinerilor care nu beneficiau de o locuinţă.

În proiectul derulat în perioada 2008-2012, una dintre firmele constructoare a fost şi D. S.R.L. al cărui administrator era B., cu precizarea că societatea se substituise unui alt constructor care falimentase.

În perioada noiembrie - decembrie 2010 au avut mai multe discuţii cu viceprimarul de la acea dată, CCC., referitoare la faptul că proiectul de locuinţe pentru tineri nu asigura imobile pentru cei cu venituri reduse. În acelaşi timp, în calitatea sa de primar, zilnic primea în audienţe numeroase persoane care solicitau atribuirea unei locuinţe întrucât fie fuseseră evacuate din imobilele retrocedate, fie erau fără adăpost, cu dizabilităţi ş.a. CCC. i-a arătat modelul unor construcţii pe structură metalică, practicate în Olanda, Turcia, al căror costuri se situau mult sub construcţia clasică din beton, astfel că s-au hotărât ca terenul ce fusese dat în administrarea Primăriei Constanţa de către guvern să-l folosească pentru astfel de imobile modulare pentru persoane defavorizate.

Compartimentele din cadrul primăriei au întocmit un prestudiu de fezabilitate - costuri, dotarea minimă obligatorie, criteriile de repartizare a locuinţelor, utilităţile. Au fost finalizate rapoartele de către direcţiile din subordinea Primăriei, care au ca atribuţii întocmirea proiectelor de hotărâre de Consiliu local. Proiectele de hotărâre de consiliu erau înaintate comisiilor de specialitate din cadrul Consiliului local.

Proiectul de hotărâre nr. 65/31.03.2011 prin care a fost aprobat programul de construire unităţi locative modulare în Constanţa - Campusul social E. a fost avizat de comisiile de specialitate din cadrul Consiliului local, introdus în plen şi votat de Consiliul local.

A realizat expunerea de motive, după ce, în prealabil, proiectul fusese avizat de comisiile de specialitate ale Consiliului local.

Prin aceeaşi hotărâre 65/31.03.2011, pe lângă detaliile proiectului, s-a prevăzut să fie amplasat un model de unităţi şi în faţa primăriei pentru a fi vizionat de cei care urmau să le primească. Acest model de locuinţă împreună cu proiectul a fost prezentat mass-media în aprilie 2011.

Proiectul a fost discutat în media, în multe emisiuni televizate pentru că viza 6.000 de cereri, iar problema oamenilor fără adăpost nu era rezolvată.

Întrucât preţul de construcţie pe metru pătrat al acestei locuinţe era foarte scăzut a făcut un apel public, inclusiv în mass-media la constructori, să se înscrie la licitaţie, i-a rugat să participe chiar dacă profitul în urma derulării proiectului nu era consistent.

În paralel, se desfăşura proiectul de construcţie de locuinţe destinat tinerilor, avea discuţii frecvente cu cei 8 constructori implicaţi în construirea proiectului de locuinţe pentru tineri, printre aceştia cu S.C. D. S.R.L. al cărui administrator era B.. În acest context, i-a rugat pe aceşti 8 constructori, inclusiv pe B. să participe la viitoarea licitaţie pentru construirea Campusului social E..

În 8 iulie 2011 s-a adoptat hotărârea nr. 148 care prevedea indicatorii tehnico-economici în vederea organizării licitaţiei.

Raportul care a stat la baza adoptării hotărârii de consiliu a fost întocmit de directorul Direcţiei tehnico-achiziţii din cadrul primăriei. Pe baza raportului Direcţiei tehnico-achiziţii a întocmit expunerea de motive, după ce raportul a fost avizat de comisiile Consiliului local. La toate hotărârile de consiliu, în proporţie de 98% semnează expunerea de motive, iar procentul de 2% se referă la proiectele de hotărâri pe care le iniţiază consilierii.

La aceeaşi dată, 8.07.2011 s-a emis hotărârea consiliului local nr. 850 prin care s-a dispus transferarea proiectului către Regia Autonomă, Exploatarea Domeniului Public şi Privat Constanţa.

Transferul s-a realizat pentru că primăria nu dispunea de bani să finanţeze construcţia şi apoi dorea să achite eşalonat întrucât nu dispunea de toţi banii. Pentru plata investiţiei era necesară emiterea biletelor la ordin, cu scadenţă până la 3 ani, iar conform legii, primăria nu putea emite bilete la ordin, însă putea să le avalizeze. RAEDPP era o regie în subordinea Consiliului local care prezintă bilanţ şi raport Consiliului local, regia nefiind în subordinea primarului. Totodată, Consiliul local numeşte directorul Regiei, iar nu primarul. Un alt motiv pentru care s-a transferat acest program către regie a fost că, după finalizarea cartierului acesta trebuia urmărit ca funcţionalitate. Mai exact, încasate chiriile, asigurarea pazei, curăţeniei ş.a.

La data de 24 august 2011, prin Hotărârea Consiliului local nr. 207 s-a aprobat documentaţia de achiziţie şi abilitarea RAEDPP pentru realizarea procedurii de achiziţie, respectiv de licitaţie şi pentru încheierea contractului cu câştigătorul licitaţiei. Comisia de licitaţie a fost numită de către directorul general al regiei - HH. şi niciodată nu a avut vreo discuţie cu vreunul dintre membrii comisiei despre licitaţia respectivă.

La data de 19 iulie 2011 a avut o discuţie telefonică cu viceprimarul de la acea dată, DDD. cu privire la o autorizaţie de construcţie care urma să-i fie emisă firmei M. pentru a putea conecta infrastructura la unul dintre blocurile din cartierul pentru tineri N.. În cadrul discuţiei, a solicitat funcţionarilor, prin intermediul viceprimarului să urgenteze emiterea autorizaţiei firmei M.. În acest sens este şi interceptarea convorbirii telefonice avute cu DDD., care se referă la urgentarea emiterii autorizaţiei de construcţii pentru racordarea utilităţilor la locuinţele pentru tineri din Complexul N., iar nu la Campusul social E..

Prin dispoziţia de primar din data de 22.09.2011 au fost numiţi experţii în cadrul comisiei de evaluare a licitaţiei - 3 funcţionari ai primăriei. Cele 3 persoane au fost propuse de către directorul Direcţiei tehnico-achiziţii şi a avizat propunerea respectivă.

La data de 19.10.2011 s-a întâlnit cu B. la locuinţa sa, însă discuţiile nu au avut legătură cu Campusul social E., ci cu complexul pentru tineri N., mai precis cu construirea celui de-al doilea bloc pentru tineri. B. i-a relatat că, în legătură cu cel de-al doilea bloc pentru tineri întâmpina dificultăţi legate de emiterea unor autorizaţii care să-i permită finalizarea racordurilor la utilităţi până în data de 31 octombrie 2011. La discuţia respectivă l-a chemat şi pe CC., care era responsabil cu derularea proiectului de construcţii pentru tineri N..

În cadrul discuţiei, tangenţial, B. i-a spus că doreşte să participe la licitaţia pentru Cartierul E.. Din martie 2011 B. ştia că urmează să aibă loc o licitaţie din mass-media pentru că fusese făcut public acest proiect. În cazul Campusului social E. a fost aparte pentru că a făcut apel la mai mulţi constructori să participe la licitaţie, fiindu-i teamă ca datorită preţului foarte mic nu vor exista constructori. De altfel, singurul care s-a înscris la licitaţie a fost firma M. cu toate că a făcut numeroase apeluri publice pentru a se înscrie la licitaţie cât mai mulţi constructori.

Aşadar, la întâlnirea avută cu B. din data de 19.10.2011, a discutat chestiuni legate de blocul ce-l construia destinat tinerilor în cadrul proiectului N., apoi au discutat tangenţial despre proiectul Campusului social E., în sensul că i-a explicat că nu este necesar să aibă spălătorii şi camere de luat vederi. B. i-a spus că se gândeşte să participe la licitaţie.

A mai avut o singură întâlnire cu B. la data de 2.11.2011 în Bucureşti şi au discutat probleme legate de contractul de asfaltare pe care S.C. D. S.R.L. îl derula cu Primăria Constanţa.

La data de 28.11.2011 Consiliul local a adoptat hotărârea nr. 293, prin care s-a aprobat majorarea sumei alocate proiectului Campusului social E. cu până la 10% din valoare. Proiectul de hotărâre a fost întocmit de directorul Direcţiei financiare din cadrul Primăriei Constanţa, respectiv de RR..

După ce s-a încheiat contractul de achiziţie între RAEDPP şi S.C. D. S.R.L., contractul a fost înaintat Ministerului de finanţe, dată fiind valoarea contractului. Contractul nu se putea derula decât numai după ce primea un aviz de la Ministerul de finanţe care se referea la legalitatea procedurii de achiziţie şi oportunitate, astfel că fără avizul Ministerului de Finanţe nu putea fi derulat. Avizul a fost obţinut în martie 2012.

Inculpatul C. a mai precizat că nu s-a implicat în niciun mod în încheierea celor 7 acorduri de subcontractare dintre M. şi firmele respective, anterioare contractului de achiziţie.

Inculpatul B. a declarat că din anul 2000 a început să lucreze în România în cadrul societăţii JJJ. - cea mai mare societate privată pentru infrastructura din Israel. A fost directorul filialei acestei companii din România timp de 14 ani, până în februarie 2014. Societatea JJJ. a fost vândută M. S.R.L. din Israel în luna decembrie 2015. Ca urmare, S.C. JJJ. din România a trecut în proprietatea M., care este una dintre cele mai mari societăţi din Israel, cu o cifră de afaceri de 800 milioane euro/an.

În noiembrie 2008, S.C. JJJ. şi-a schimbat denumirea în S.C. D. S.R.L.. Nu este deţinător de acţiuni în S.C. D. S.R.L., S.C. I. din Cipru şi la niciuna dintre societăţile grupului M., fiind doar salariat.

Grupul D. S.R.L. este alcătuit din mai multe societăţi, respectiv KKK., LLL., S.C. I. şi D. S.R.L..

Până în 2014 a fost administratorul S.C. D. S.R.L.. În perioada în care a fost administrator al S.C. D. S.R.L. - 14 ani - societatea a câştigat un număr mare de licitaţii organizate de CNADNR, Primăria Constanţa ş.a.

Firma D. S.R.L. se ocupa în principal de infrastructură, inginerie civilă - construcţia de clădiri.

Nu a dat vreo sumă de bani inculpatului C., respectiv suma de 175.000 euro pentru a câştiga licitaţia în condiţii preferenţiale.

Cu privire la licitaţia organizată pentru construcţia Complexului social E., a fost o licitaţie publică şi M. a luat în considerare să participe.

S.C. D. S.R.L. a fost invitată de către Primăria Constanţa, mai precis de C. la data de 24.05.2011. La această întâlnire, care a avut loc la Primăria Constanţa, C. a explicat importanţa deosebită a proiectului pentru primărie, fiind amenajate în parcarea instituţiei modele ale unor astfel de apartamente.

S.C. D. S.R.L. a lucrat în Constanţa încă din anul 2008, a construit 3 clădiri de locuinţe, de 10 etaje fiecare, 174 de unităţi locative, cartierul numindu-se N.. Construcţia acestui complex s-a realizat în perioada 2011-2012, au lucrat mai mulţi antreprenori şi a fost adus la cunoştinţa tuturor constructorilor care au lucrat la complexul N., aspecte legate de viitorul proiect E..

Condiţiile licitaţiei pentru Campusul social E. au fost dintre cele mai grele, în sensul că bugetul alocat proiectului era mic, iar plăţile se efectuau prin intermediul unor instrumente de plată, bilete la ordin, ce aveau scadenţă la 2 ani, 2 ani şi 6 luni.

S.C. M. a primit de la banca din Israel surse de credit în sumă de 5 milioane euro pentru a finanţa proiectul E.. Suplimentar, a semnat un acord de înţelegere cu banca MMM., care s-a obligat să facă scontarea biletelor la ordin.

S.C. D. S.R.L. a fost singura societate care s-a înscris la licitaţie, iar după executarea acestui proiect, firma nu a avut niciun beneficiu, ci pierderi de 400.000 euro întrucât pe parcursul derulării materialele de construcţie, forţa de muncă s-au scumpit.

Cu inculpatul C. a avut relaţii exclusiv profesionale.

Referitor la interceptarea convorbirii dintre C. şi viceprimarul DDD. expusă în rechizitoriu, B. a arătat că se referea la proiectul N., unde firma M. a construit 174 de locuinţe pentru familiile tinere. Acest proiect, N., despre care se făcea vorbire în discuţia celor doi nu avea nicio legătură cu Complexul social E.. Ultima fază de execuţie a proiectului N. se desfăşura în paralel cu Complexul social E..

Documentele licitaţiei pentru Campusul social E. au fost publicate la data de 27 august 2011, iar întâlnirile avute cu C. au avut loc după publicarea anunţului de licitaţie. La aceste două întâlniri nu a participat şi H..

Inculpatul a precizat că avea drept de semnătură ale conturilor bancare ale societăţii I. împreună cu unul dintre directorii societăţii I. din Cipru.

Proiectul Campusului social E. fusese publicat pe site-ul Primăriei Constanţa încă din data de 31.03.2011.

La întâlnirea avută cu C. la data de 2.11.2011 s-au discutat probleme legate de reabilitarea infrastructurii din Constanţa, iar la cea din data de 19.10.2011 s-au discutat aspecte legate de Complexul de locuinţe N..

Instanţa de fond a reţinut că Parchetul îşi fundamentează acuzaţia şi pe 5 interceptări ale convorbirilor telefonice al căror conţinut le redă (unele) de 2 ori în cuprinsul rechizitoriului, astfel:

- convorbirea din 19.07.2011 dintre C. şi DDD.;

- convorbirea din 18.10.2011 dintre C. şi B.;

- convorbirile din 2.11.2011 dintre C. şi B. (expuse la pag. 19 în rechizitoriu şi reluate la pag. 36);

- convorbirea din 2.11.2011 dintre B. şi FFF. (expuse la pag. 19, reluate la pag. 36);

- convorbirea din 13.12.2011 dintre NNN. şi un bărbat (pag. 40 în rechizitoriu).

Toate aceste interceptări au fost realizate de SRI pe baza unor mandate de siguranţă naţională dispuse în temeiul dispoziţiilor art. 3 lit. f) din Legea nr. 51/1991 privind securitatea naţională a României.

Însă, prin Decizia nr. 91 din 28.02.2018 Curtea Constituţională a decis că sintagma "aduc atingere gravă drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor români" cuprinsă în art. 3 lit. f) din Legea nr. 51/1991 privind securitatea naţională a României este neconstituţională.

În considerente (obligatorii în aceeaşi măsură ca şi dispozitivul) s-a reţinut că săvârşirea unor infracţiuni determinate, precum cele de corupţie, sau cele contra patrimoniului nu vor putea fi calificate drept o ameninţare la adresa securităţii naţionale, chiar dacă faptele aduc atingere gravă anumitor drepturi şi libertăţi fundamentale ale cetăţenilor români. Aceasta deoarece, deşi unele infracţiuni sunt de natură să aducă atingere gravă anumitor drepturi şi libertăţi fundamentale fiind în interesul general sancţionarea acestor fapte, acestea nu au amploarea necesară calificării lor ca ameninţări la adresa securităţii naţionale. Pe de altă parte, săvârşirea de fapte îndreptate împotriva unui grup, spre exemplu săvârşirea infracţiunilor de genocid sau infracţiunilor contra umanităţii, se pot constitui în ameninţări la adresa securităţii naţionale.

Curtea a constatat că dispoziţia de lege criticată se referă, în general, la atingeri grave aduse drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor români, indiferent de calitatea de subiect individual sau colectiv a acestora. Astfel, din modul de reglementare a sintagmei analizate, rezultă că se poate circumscrie unei ameninţări la adresa securităţii naţionale orice faptă/acţiune cu sau fără conotaţie penală care afectează un drept sau o libertate fundamentală. Cu alte cuvinte, sfera de aplicare a dispoziţiei criticate este atât de largă încât faţă de orice persoană se poate reţine exercitarea unei acţiuni care constituie ameninţare la adresa securităţii naţionale.

Curtea a constatat că dispoziţiile criticate nu instituie reguli clare pentru a oferi cetăţenilor o indicaţie adecvată cu privire la circumstanţele şi condiţiile în care organele cu atribuţii în domeniul securităţii naţionale sunt împuternicite să recurgă la măsura supravegherii tehnice.

Având în vedere caracterul intruziv al măsurilor de supraveghere tehnică, Curtea a reţinut că este obligatoriu ca aceasta să se realizeze într-un cadru normativ clar, precis şi previzibil, atât pentru persoana supusă acestei măsuri, cât şi pentru organele de urmărire penală şi pentru instanţele de judecată. În mod contrar, s-ar ajunge la posibilitatea încălcării într-un mod aleatoriu/abuziv a drepturilor fundamentale, esenţiale într-un stat de drept, privind viaţa intimă, familială şi privată şi secretul corespondenţei.

Aşadar, temeiul legal în baza căruia au fost emise mandatele de siguranţă naţională a fost declarat neconstituţional.

Se pune problema în ce măsură aceste interceptări ale convorbirilor telefonice dispuse pe baza unor mandate de siguranţă naţională mai pot fi avute în vedere în soluţionarea cauzei.

Este adevărat că prin încheierea judecătorului de cameră preliminară s-a constatat legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală, implicit şi a interceptărilor telefonice.

Însă, decizia Curţii Constituţionale a fost pronunţată după camera preliminară, în cursul judecării cauzei, iar prin Decizia nr. 802/5.12.2017 a Curţii Constituţionale s-a statuat că o verificare a loialităţii/legalităţii administrării probelor, din această perspectivă este admisă şi în cursul judecăţii. Altfel spus, probele menţinute ca legale de judecătorul de cameră preliminară pot face obiectul unor noi verificări de legalitate în cursul judecăţii (paragraf 29 din Decizie).

Ca atare, interceptările convorbirilor telefonice au fost realizate de SRI în baza unor mandate de siguranţă naţională emise în temeiul unor dispoziţii legale neconstituţionale şi privesc infracţiuni care nu reprezintă o ameninţare la adresa securităţii naţionale.

Din acest motiv instanţa de fond nu le-a avut în vedere la soluţionarea cauzei.

Pe de altă parte, admiţând că se va aprecia în sens contrar, în sensul că odată verificate în camera preliminară rămân câştigate cauzei, cele 5 interceptări ale convorbirilor telefonice realizate de SRI pe baza unor mandate de siguranţă naţională care privesc infracţiuni care nu reprezintă o ameninţare la adresa securităţii naţionale - nu dovedesc ceea ce susţine parchetul, existenţa unei înţelegeri între C. şi B. referitoare la faptul că societatea D. S.R.L. urma să câştige licitaţia.

Astfel, convorbirea din 19.07.2011 dintre C. şi DDD. nu se referă la Campusul social E., ci la Complexul N. - locuinţe pentru tineri, proiect în care era implicată şi Societatea D. S.R.L. - reprezentată de B..

În acest sens au precizat inculpaţii C., B., martorul DDD., dar şi procurorul în cuprinsul rechizitoriului, anume că discuţia se referă la un alt proiect imobiliar.

La dosar a fost depusă autorizaţia de construcţie nr. x din 19.07.2011 emisă de Primăria Constanţa conform căruia se autorizează executarea lucrărilor de construire pentru modificare proiect construire ansamblu de locuinţe ieftine pentru tineri, organizare de şantier şi racorduri utilităţi - etapa VIII blocurile 9, 10 şi 11 P + 9 ET în ansamblu N. program municipal de construire locuinţe ieftine.

Aşadar, despre această autorizaţie de construcţie se făcea vorbire în interceptarea dintre C. şi DDD..

Conform actului adiţional nr. x la protocolul de înţelegere nr. 154 989 din 22.10.2008 modificat prin actul adiţional nr. x/21.08.2009 şi nr. y/26.10.2010 (depus la dosar) încheiat între Primăria Constanţa şi S.C. D. S.R.L., S.C. D. S.R.L. a preluat de la S.C. OOO. S.R.L. toate drepturile şi obligaţiile în legătură cu execuţia şi finalizarea lucrărilor aferente blocului de locuinţe BN9 şi cu vânzarea apartamentelor situate în blocul de locuinţe BN9 din cadrul etapei VIII a proiectului Construire locuinţe ieftine pentru tinei N..

Aceasta confirmă declaraţiile inculpaţilor în sensul că S.C. D. S.R.L. a preluat o parte din proiectul N. şi avea nevoie de autorizaţia emisă de primărie.

Din convorbirile din 18.10.2011 şi 2.11.2011 dintre C. şi B. reiese că aceştia stabilesc o întâlnire pentru ziua următoare - 19.10.2011, respectiv 3.11.2011.

În ceea ce priveşte convorbirea telefonică din data de 13.12.2011 dintre NNN. şi un bărbat, nu prezintă relevanţă pentru că a avut loc după derularea procedurii de licitaţie, iar acuzaţia se referă la efectuarea de demersuri de către primarul C. în vederea câştigării licitaţiei de către S.C. D. S.R.L. în condiţii favorabile. Aşadar, convorbirea se referă la momente ulterioare derulării licitaţiei, ceea ce excede acuzaţiei.

Infracţiunea de luare de mită constă în fapta funcţionarului care, direct sau indirect, pretinde ori primeşte bani sau alte foloase care nu i se cuvin ori acceptă promisiunea unor astfel de foloase sau nu o respinge în scopul de a îndeplini, a nu îndeplini ori a întârzia îndeplinirea unui act privitor la îndatoririle sale de serviciu sau în scopul de a face un act contrar acestor îndatoriri.

Actul pentru a cărui îndeplinire, neîndeplinire etc. funcţionarul pretinde, primeşte etc. bani sau foloase trebuie să facă parte din sfera atribuţiilor de serviciu ale acestuia, adică să fie un act privitor la îndatoririle sale de serviciu.

În speţă, inculpatul C. nu a îndeplinit niciun act privitor la îndatoririle sale de serviciu în legătură cu licitaţia privind Campusul social E..

Astfel, ideea construirii campusului social destinat persoanelor defavorizate nu a aparţinut inculpatului C. ci martorului CCC. - viceprimar al Primăriei Constanţa în perioada 2004 - 2016, astfel cum a rezultat din depoziţiile martorului şi ale inculpatului C..

RAEDPP Constanţa - instituţia care a organizat licitaţia privind construirea Campusului social E. se afla în subordinea Consiliului Local Constanţa, iar nu a Primăriei Constanţa, cum greşit a reţinut parchetul. În acest sens sunt declaraţiile martorului CCC., inculpatului C..

Licitaţia privind Campusul social E. în urma căruia a fost declarată câştigătoare S.C. D. S.R.L. al cărui administrator era inculpatul B. - a fost organizată şi derulată exclusiv de RAEDPP Constanţa - Regia Autonomă Exploatarea Domeniului Public şi Privat - aflată în subordinea Consiliului Local Constanţa.

Comisia de licitaţie a fost desemnată de directorul general al RAEDPP - HH. şi a avut următoarea componenţă: II., JJ., KK., LL., MM., NN., OO. - toţi făcând parte din RAEDPP Constanţa, iar nu din Primăria Constanţa.

Pe lângă comisia de licitaţie au fost desemnaţi şi 3 experţi - CC., EE. şi QQ., la cererea RAEDPP, prin dispoziţia primarului C..

Însă, competenţa exclusivă a analizării, verificării şi aprobării ofertelor aparţinea numai comisiei de licitaţie din cadrul RAEDPP, după cum martorii au relatat.

Toţi membrii comisiei de licitaţie, inclusiv experţii desemnaţi pe lângă comisie au declarat în cursul cercetării judecătoreşti că inculpatul C. nu a avut nicio implicare în derularea procedurii de licitaţie, iar pe B. nu îl cunosc.

Susţinerea parchetului, în sensul că S.C. D. S.R.L. cunoştea despre faptul că va fi organizată o licitaţie pentru construirea Campusului social E. înainte ca această informaţie să fie accesibilă publicului, prin publicarea în SEAP - 27.08.2011 este reală, dar nu are nicio semnificaţie penală.

S-a reţinut că odată cu adoptarea Hotărârii Consiliului Local nr. 65 din 31.03.2011 de aprobare a programului campusului social s-a decis şi instalarea în parcul Primăriei Constanţa, pe domeniul public pentru o perioadă de 6 luni a trei unităţi modulare de prezentare şi echipare a acestora, ce urmau să fie construite în cadrul proiectului.

Inculpatul C. a precizat că aceste modele de locuinţe modulare împreună cu proiectul ce urma să fie derulat a fost promovat în mass-media încă din aprilie 2011. În acest sens, a făcut un apel public la toţi constructorii inclusiv la D. (care finalizase anterior proiectul pentru tineri N.) să se înscrie la viitoarea licitaţie pentru construirea Campusului E..

În acelaşi sens a declarat şi martorul GGG. - administrator al Societăţii HHH. S.A. anume că inculpatul C., cu ocazia întâlnirilor ce le avea cu constructorii complexului pentru tineri N., i-a anunţat că urmează să se deruleze şi proiectul E. şi i-a rugat să se înscrie la licitaţie.

Aşadar, mai mulţi constructori, nu numai D. S.R.L., ştiau despre proiectul E. şi licitaţia ce urma să se deruleze încă din martie - aprilie 2011, aşa cum rezultă din probe.

De asemenea, toate hotărârile Consiliului local privind Campusul social E. ce au precedat licitaţia au fost adoptate de către consilierii din Consiliul Local Constanţa pe baza rapoartelor întocmite de direcţiile de specialitate şi a avizelor favorabile ale comisiilor din cadrul primăriei. Inculpatul C. nu a făcut parte din niciuna dintre acestea.

În consecinţă, pentru aceste motive, instanţa de fond a dispus achitarea inculpatului C. sub aspectul infracţiunii de luare de mită şi, corelativ, a inculpatului B. sub aspectul infracţiunii de dare de mită.

Ca şi în cazul inculpatului C., existenţa dubiului cu privire la titlul cu care inculpatul B. a transferat suma de 250.000 euro, are drept consecinţă lipsa unuia dintre elementele constitutive ale infracţiunii de dare de mită şi nu poate decât să profite inculpatului B. (in dubio pro reo).

III. Cu privire la inculpatul A. s-a reţinut de acuzare că l-a ajutat pe inculpatul C. pentru ca acesta, în calitate de primar al municipiului Constanţa să primească în anul 2011 suma de 175.000 euro în schimbul efectuării de demersuri atât în cadrul atribuţiilor de serviciu, cât şi contrare acestor atribuţii, în vederea câştigării licitaţiei organizate de RAEDPP Constanţa pentru construirea de locuinţe modulare în cadrul Campusului social E. de către Societatea D. S.R.L., în condiţii favorabile acestei societăţi. Ajutorul a constat în punerea la dispoziţie a contului său personal din Israel pentru a primi o parte din banii daţi drept mită.

Inculpatul A. a declarat că nu a cunoscut aspecte legate de Campusul social E., de hotărârile de consiliu local adoptate cu ocazia derulării proiectului respectiv. În perioada 1998 - 2011 a locuit împreună cu martora Q., fiind concubini. La cererea acesteia, au deschis în Israel un cont bancar întrucât martora dorea să-şi transfere o parte din economiile din România. Anterior, martora a avut o înţelegere cu H. (cu care se cunoştea din anul 1998) în sensul că banii proveniţi din afacerile proprii, pe care martora îi remitea acestuia să îi transfere în contul bancar din Israel. Astfel, periodic Q. i-a dat bani (proveniţi din afacerile derulate) numitului H. în România iar acesta îi transfera în contul din Israel.

În anul 2011 s-a deplasat împreună cu Q. în Israel pentru închiderea contului bancar.

Închiderea contului s-a realizat la cererea martorei Q. şi la momentul respectiv a aflat de la martoră că a fost realizat un transfer bancar în contul lor comun din Israel de societatea lui H..

De asemenea, la momentul închiderii contului din Israel a aflat de la Q. de transferul sumei de 40.000 euro făcut de societatea lui H..

Titlul transferului bancar de la societatea lui H. în contul său şi a lui Q. a fost acela de "fee", titulatură folosită de bancă şi în alte transferuri bancare efectuate de la firma lui H. către alte persoane: T., U..

A. a mai precizat că, după deschiderea contului în Israel, i-a transmis datele de identificare numitului H..

Martora Q. a confirmat relatarea inculpatului A.. Datorită unor experienţe negative avute cu băncile PPP. şi QQQ. care au dat faliment, în anul 2005 s-a deplasat împreună cu A. în Israel pentru a-şi deschide un cont bancar în euro, după ce în prealabil s-a consultat cu H., pe care-l cunoştea din anul 1997. În România, martora îi remitea bani lui H., iar acesta când ajungea în Israel făcea depunerile bancare, astfel că în perioada 2005 - 2011 a fost depus în contul bancar din Israel aproximativ suma de 300.000 euro în tranşe de câte 20.000 euro - 50.000 euro. Martora a precizat că banii remişi lui H. proveneau din afacerile sale derulate în România, dar şi din banii familiei sale.

Împreună cu H. şi R. au stabilit să realizeze investiţii imobiliare cu banii proveniţi din contul bancar din Israel. Martora a arătat că nu îl cunoaşte pe B. şi nu a auzit de firma D. S.R.L..

Suma de 300.000 euro din contul bancar din Israel i-a folosit pentru investiţii imobiliare, mai precis pentru achiziţionarea unui teren în America de Sud - Brazilia, achiziţionat împreună cu R., H. şi C. şi realizarea unei investiţii în Madagascar, prin construirea unui complex de bungalouri.

Martora Q. a precizat că A. nu a avut absolut nicio legătură cu banii din contul bancar din Israel. H. locuia şi derula afaceri în România, martora îi remitea periodic sume de bani cuprinse între 10.000 euro - 50.000 euro, acesta îi cheltuia în România, iar când ajungea în Israel contravaloarea banilor pe care-i dăduse îi depunea în contul bancar din Israel deschis pe numele său şi A..

După închiderea contului bancar din Israel în anul 2011, ca de obicei, H. a completat ordin de plată pentru plata sumei de 40.000 euro, dar pentru că închisese contul, i-a cerut lui H., să vireze banii în contul lui R., ceea ce s-a şi întâmplat.

Martora Q. a relatat încă din faza urmăririi penale că alimentarea contului bancar din Israel s-a făcut de H. căruia îi dădea banii în numerar în România - sume cuprinse între 20.000 euro şi 30.000 euro, periodic, în perioada 2005-2011. Îi remitea banii lui H. întrucât contul bancar era în Israel, acesta avea procură să depună banii în contul comun (ce-l avea cu A.) şi se deplasa frecvent în Israel. În anul 2011 i-a transferat toţi banii lui R.. Banii depuşi de H. în contul său bancar din Israel, comun cu A. proveneau din afacerile personale derulate şi din veniturile familiei.

Martorul R. a declarat că suma de 40.000 euro virată în contul său reprezenta suma de bani care trebuia să ajungă în contul bancar al martorei Q.. Aceasta i-a remis banii lui H. în România, urmând să-i alimenteze contul martorei din Israel cum de altfel a procedat şi cu alte sume de bani anterioare.

Au mai existat plăţi făcute anterior în acelaşi cont din Israel, sume aparţinând Q. care erau înmânate lui H., acesta alimentând contul din Israel. Întrucât la finalul anului 2011 Q. şi-a închis contul din Israel, înainte ca H. să realizeze ultima plată, banii au fost viraţi în contul său din Israel.

În continuare, martorul a precizat că relaţia sa cu H. datează din 1996, fiind colaborator, prieten al acestuia. În anul 1999 H. a încheiat o tranzacţie pe piaţa media internaţional din care a obţinut 19 milioane de dolari în urma vânzării firmei de publicitate media. În anul 2003, împreună cu H. şi C. au încheiat o convenţie pentru derularea unor afaceri, respectiv identificarea unor oportunităţi atractive pentru investiţii. În acelaşi an şi-au deschis fiecare câte un cont la F.. În conturile respective H. vira sume de bani, urmând ca la momentul identificării unei afaceri să folosească banii respectivi.

A. nu a cunoscut înţelegerile dintre martor, C. şi H.; de asemenea nu a cunoscut nimic în legătură cu operaţiunile derulate, fiind "doar trecut" pe cont datorită relaţiei pe care o avea la momentul respectiv cu Q..

Instanţa de fond a reţinut că nu există nicio probă în susţinerea acuzării, ci numai simple deducţii, supoziţii, prezumţii ce nu pot fundamenta o hotărâre de condamnare.

Niciunul dintre martorii sau inculpaţii audiaţi atât în cursul urmăririi penale, cât şi al cercetării judecătoreşti, nu au indicat că inculpatul A. a cunoscut vreun aspect legat de licitaţia organizată de RAEDPP.

De asemenea, nu au relatat despre vreo implicare a inculpatului A. în desfăşurarea licitaţiei.

La dosar nu există nicio interceptare a vreunei convorbiri telefonice dintre A. şi inculpaţi sau dintre A. şi alte persoane care să ateste că A. l-a ajutat pe C. "să încaseze o parte din mită".

De asemenea, instanţa de fond a arătat că şi martorului R. i s-a transferat în contul bancar deschis la F. de către G. - societate aparţinând lui H. suma de 40.000 euro, ceea ce înseamnă că situaţia de fapt este aceeaşi cu cea a inculpatului A.. Însă, Parchetul a formulat acuzaţia de complicitate la luare de mită numai în ceea ce-l priveşte pe A., deşi situaţiile sunt identice.

În ceea ce priveşte transferurile bancare, instanţa a făcut anumite precizări.

Potrivit documentelor bancare din Israel, astfel cum şi Parchetul a reţinut, contul bancar din Israel a fost deschis pe numele lui A. şi a lui Q., cu care inculpatul avea o relaţie la momentul respectiv.

Aşadar, era un cont bancar comun al celor doi - A. şi Q..

Conform extrasului de cont al G. - Liechtenstein, cont deschis la P. - la data de 13.09.2011 în soldul creditor al contului era evidenţiată suma de 135.580,32 euro din care suma de 135.000 euro provenea din lichidarea unui depozit.

Din această sumă de 135.580,32 euro se efectuează o plată valutară externă în sumă de 95.000 euro către beneficiar C., cont deschis la F., Israel cu explicaţia "fees" şi o plată valutară externă în sumă de 40.000 euro către beneficiar A., cont deschis la F., Netanya, Israel cu explicaţia "fees".

Conform extrasului de cont al G. - Liechtenstein, la data de 7.12.2011 în soldul creditor al contului era evidenţiată suma de 50.420,75 euro din care suma de 50.000 euro provenind din lichidarea unui cont de depozit.

Din această sumă, societatea efectuează o plată valutară externă la data de 7.12.2011 în sumă de 40.000 euro către beneficiar A., cont deschis la F. cu explicaţia "fees", plată ce nu a putut fi operată deoarece contul beneficiarului figura închis potrivit evidenţelor F., astfel că plătitorul G. notifică către bancă redirecţionarea sumei în data de 18.12.2011 către beneficiarul R..

Însăşi experta desemnată de Direcţia Naţională Anticorupţie a menţionat în raportul de expertiză contabilă judiciară efectuat în cursul urmăririi penale că la începutul zilei de 13.09.2011 contul societăţii G. avea soldul iniţial de 580,62 euro la care se adaugă suma de 135.000 euro provenită din depozite constituite anterior de societate, fiind debitat cu sumele de 95.000 euro, respectiv 40.000 euro cu explicaţia "fees".

De asemenea, la începutul zilei de 7.12.2011 soldul contului Societăţii G. era de 420,75 euro la care se adaugă suma de 50.000 euro provenită din depozite constituite anterior de societate fiind debitat cu suma de 40.000 euro cu explicaţia "fees".

Cu alte cuvinte, la data de 13.09.2011, Societatea G. avea în contul bancar din Liechtenstein, cont deschis la P. suma totală de 135.580,68 euro, iar la data de 7.12.2011 în acelaşi cont bancar avea suma totală de 50.420,75 euro.

Din acest cont bancar, la data de 13.09.2011 G. transferă în contul lui A. şi Q., deschis în Israel suma de 40.000 euro, iar la data de 7.12.2011 aceeaşi societate transferă (redirecţionează) suma de 40.000 euro în contul bancar aparţinând lui R., cont deschis la aceeaşi bancă din Israel.

Ca atare, doar suma de 40.000 euro este transferată de G. în contul comun bancar a lui A. şi Q. pentru că cealaltă sumă de 40.000 euro a fost redirecţionată de G. în contul bancar lui R..

Însă, cu privire la contul bancar aparţinând lui A. şi Q. din Israel, în care G. a transferat suma de 40.000 euro, atât martorii Q., R., cât şi inculpatul A. au explicat că banii proveneau din afacerile martorei Q. şi a familiei sale derulate în România, remişi de martoră lui H. şi depuşi de acesta din urmă în contul bancar din Israel, comun al inculpatului A. şi Q..

Contul bancar a fost activ în perioada 2005-2011, fiind alimentat cu suma totală de 300.000 euro în modalitatea descrisă.

Susţinerea Parchetului, în sensul că martora Q. nu a oferit o provenienţă credibilă a banilor, că nu a putut dovedi existenţa acestor sume nu a fost reţinută de către instanţa de fond întrucât incumbă acuzării să facă dovada contrară, să infirme declaraţiile martorilor dovedite şi cu înscrisuri.

În consecinţă, întrucât nu există nicio probă (martori, interceptări ale convorbirilor telefonice, înscrisuri) din care să rezulte că A. a fost implicat în vreun fel, a cunoscut aspectele de fapt referitoare la licitaţia organizată de RAEDPP privind Campusul social E., instanţa de fond a reţinut că se impune achitarea inculpatului A. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de complicitate la luare de mită.

Simplul fapt că A. este fratele inculpatului C. - primar al municipiului Constanţa la acea dată este insuficient pentru reţinerea infracţiunii, cu atât mai mult cu cât licitaţia nici nu a fost organizată de Primăria Constanţa, ci de RAEDPP.

Nu rezultă din nicio probă că A. şi-a pus contul personal deschis în Israel la dispoziţia fratelui său - C., aşa cum susţine Parchetul.

În primul rând, contul bancar - deschis la F., Israel - în euro este comun pe numele lui A. şi Q., după cum chiar acuzarea a menţionat în rechizitoriu.

La data de 13.09.2011, societatea G. avea în contul bancar suma totală de 135.580,68 euro, din care suma de 135.000 euro provenea din depozite constituite anterior de societate, astfel cum a arătat şi experta desemnată de D.N.A.

Din acest disponibil bănesc, la 13.09.2011, S.C. G. transferă în contul comun al lui A. şi Q. 40.000 euro cu explicaţia "fee".

Prin urmare, nu se poate dovedi că suma de 40.000 euro provenea de la D. S.R.L., atâta vreme cât expertiza a menţionat că, la momentul transferului bancar, soldul societăţii era de 580,62 euro şi 135.000 euro provenită din depozite constituite anterior de societate.

Cât priveşte transferul bancar din 7.12.2011 al S.C. G. în sumă de 40.000 euro, acesta s-a realizat în fapt către R., iar nu către A. şi Q. pentru că aceştia deja îşi închiseseră contul bancar. De aceea, cel de-al doilea transfer bancar, cel din 7.12.2011 (iar nu din 6.12.2011 cum greşit a reţinut Parchetul) nu poate fi reţinut inculpatului A. întrucât banii au ajuns în contul bancar deschis la aceeaşi bancă, aparţinând lui R., iar martorul nu face obiectul prezentei cauze.

IV. Cu privire la faptele de fals în declaraţii reţinute în sarcina inculpaţilor C. şi A.:

În urma probelor administrate, constând în documente bancare, declaraţii ale inculpaţilor C., A., R., Q., au rezultat următoarele:

În declaraţia de avere depusă la data de 23.05.2011 completată şi depusă în calitate de primar al municipiului Constanţa, C. nu a indicat existenţa contului său personal deschis la F. şi nici a disponibilului bănesc existent în acest cont.

De asemenea, în declaraţiile de avere depuse la data de 11.05.2012, respectiv la 29.06.2012, completate şi depuse în calitate de primar al municipiului Constanţa, C. nu a menţionat suma de 95.000 euro transferată de G..

În declaraţia de avere depusă la data de 25.05.2011, completată şi depusă în calitate de senator, A. nu a indicat existenţa contului său personal (şi al martorei Q.) deschis la F. şi nici a disponibilului existent în acest cont.

De asemenea, în declaraţiile de avere depuse la data de 30.05.2012 (completată la data de 29.05.2012) respectiv la 18.12.2012 completate şi depuse în calitate de senator, A. nu a indicat suma de 40.000 euro (iar nu de 80.000 euro cum se reţine în acuzare) transferată de la G..

Ambii inculpaţi şi-au deschis personal conturile bancare în Israel, după cum au declarat, depoziţiile acestora fiind confirmate de R., Q. şi documentele bancare.

Astfel, este obligatorie consemnarea în declaraţia de avere a tuturor conturilor, inclusiv a celor deţinute în străinătate, dacă valoarea însumată a acestora depăşeşte suma de 5.000 euro.

Apărările inculpaţilor, în sensul că nu au fost încunoştinţaţi de bancă cu privire la transferurile bancare în conturile din Israel nu au putut fi reţinute de instanţa de fond.

Întrucât nu au consemnat în declaraţiile de avere conturile deschise în Israel şi soldul acestora, inculpaţii A. şi C. au săvârşit infracţiunea de fals în declaraţii în forma continuată astfel încât instanţa de fond a dispus condamnarea acestora pentru această infracţiune (ulterior schimbării încadrării juridice a faptelor inculpaţilor din trei infracţiuni de fals în declaraţii prevăzute de art. 28 din Legea nr. 176/2010 raportat la art. 326 C. pen. cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen. în infracţiunea de fals în declaraţii prevăzută de art. 292 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 5 C. pen. întrucât au săvârşit la diferite intervale de timp, dar în realizarea aceleiaşi rezoluţii, acţiuni care prezintă fiecare în parte conţinutul aceleiaşi infracţiuni).

Pentru inculpaţii C. şi A., s-a reţinut că legea penală mai favorabilă este legea veche, iar, în conformitate cu dispoziţiile art. 72 C. pen., la stabilirea pedepsei au fost avute în vedere gradul de pericol social al faptelor săvârşite, persoana inculpaţilor, necunoscuţi cu antecedente penale, împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală, timpul scurs de la data faptelor - 6 ani, astfel încât s-a aplicat celor doi inculpaţi câte o amendă penală în cuantum de câte 5.000 RON.

B. JUDECATA ÎN APEL

Împotriva sentinţei penale nr. 398 din data de 28 iunie 2018, pronunţată de secţia Penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. x/2016, în termen legal, au formulat apel Ministerul Public- Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie şi inculpaţii C. şi A..

Cauza a fost înregistrată la 09 ianuarie 2019 pe rolul Completului de 5 Judecători, sub nr. x/2019, primind, urmare repartizării aleatorii, prim termen de judecată la 18 februarie 2019.

La termenul din 18 februarie 2019, a fost admisă cererea de amânare a judecării cauzei în vederea angajării unui apărător ales, formulată de apelantul-intimat A..

La termenul din 18 martie 2019, urmare dezbaterilor asupra probelor, instanţa de apel a admis, în parte, cererea de probatorii formulată de Ministerul Public Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie constând în reaudierea martorilor FFF., CC., HH., MM., EE., QQ., III., NNN., V. şi W., respingând cererea privind reaudierea martorilor II., ZZ., LL., JJ. şi RR..

De asemenea, a încuviinţat proba testimonială formulată de apelantul-intimat C. constând în audierea martorei RRR. şi s-a luat act de poziţia exprimată de apelantul inculpat A. de a uza de dreptul la tăcere, de poziţia apelantului intimat C., exprimată prin intermediul apărătorului ales, în sensul că nu doreşte să dea declaraţii şi de poziţia intimatului inculpat B., exprimată prin intermediul apărătorului ales, în sensul că nu doreşte să dea declaraţie în faţa instanţei de apel.

La termenul din 15 aprilie 2019, au fost audiaţi martorii MM. şi HH..

La termenul din 20 mai 2019, au fost audiaţi martorii CC., QQ., FFF. şi III..

La termenul din 10 iunie 2019, au fost audiaţi martorii EE., W., RRR. şi a fost prorogată pronunţarea asupra cererii formulate de apărătorul ales al apelantului - inculpat C., vizând principiul specialităţii prevăzut de art. 74 din Legea nr. 302/2004, precum şi cu privire la cererea de disjungere a cauzei.

La termenul din 24 iunie 2019, în considerarea principiului specialităţii consacrat de legislaţiile naţionale ale statelor implicate în procedura extrădării, Înalta Curte, Completul de 5 Judecători a sesizat Ministerul Justiţiei în vederea formulării solicitării către autorităţile din Republica Madagascar referitoare la obţinerea consimţământului pentru judecarea persoanei extrădate C. pentru săvârşirea unei infracţiuni de luare de mită, prevăzuta de art. 289 alin. (1) C. pen., cu aplicarea dispoziţiilor art. 6 şi 7 din Legea nr. 78/2000 şi a dispoziţiilor art. 5 alin. (1) C. pen. şi a trei infracţiuni de fals în declaraţii, prevăzute de art. 28 din Legea nr. 176/2010 raportat la art. 326 C. pen., toate în concurs real prevăzut de art. 38 alin. (1) C. pen.

La termenul din 18 septembrie 2019, având în vedere lipsa răspunsului autorităţilor judiciare străine, cauza a fost amânată, dispunându-se, totodată, reluarea procedurii cu martorii NNN. şi V., după obţinerea relaţiilor de la autoritatea judiciară a statului Madagascar.

La termenul din 16 octombrie 2019, faţă de lipsa răspunsului autorităţilor judiciare străine, cauza a fost amânată.

La termenul din 13 noiembrie 2019, având în vedere că, din motive obiective, compunerea completului a suferit modificări pentru termenul din data de 13 noiembrie 2019, în vederea respectării principiului continuităţii completului de judecată, cauza a fost amânată.

La termenul din 09 decembrie 2019, Înalta Curte a constatat că este necesar ca autorităţile competente din Republica Madagascar să precizeze, în mod explicit, dacă răspunsul astfel transmis are sau nu semnificaţia unui consimţământ la judecarea inculpatului C. pentru săvârşirea infracţiunilor ce fac obiectul cauzei astfel încât s-a solicitat a se comunica dacă răspunsul transmis la solicitarea autorităţilor române, la data de 18.10.2019, are sau nu semnificaţia unui consimţământ la judecarea inculpatului C. pentru săvârşirea infracţiunilor de luare de mită, prev. de art. 289 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 6 şi 7 din Legea nr. 78/2000 şi art. 5 C. pen. şi a trei infracţiuni de fals în declaraţii, prev. de art. 28 din Legea nr. 176/2010 rap. la art. 326 C. pen., toate în concurs real prev. de art. 38 alin. (1) C. pen., iar, în caz negativ, s-a solicitat autorităţilor malgaşe o poziţie explicită cu privire la cererea autorităţilor române, în sensul acordării consimţământului sau respingerii cererii, dat fiind caracterul absolut necesar al unui răspuns neechivoc sub acest aspect.

De asemenea, cu majoritate, s-a dispus suspendarea judecării cauzei până la soluţionarea cauzei preliminare înregistrate pe rolul CJUE sub nr. C-811/19.

Prin încheierea din 04 ianuarie 2022, având în vedere că motivul care a condus la suspendarea cauzei a încetat, a fost repusă cauza pe rol, stabilindu-se termen pentru judecarea cauzei la data de 17 ianuarie 2022.

La termenul din data de 17 ianuarie 2022, s-a dispus amânarea cauzei în vederea continuării cercetării judecătoreşti cu audierea martorilor NNN. şi V., astfel cum a fost încuviinţată prin încheierea de şedinţă din data de 18 martie 2019.

1. Sinteza motivelor de apel

1.1. Ministerul Public- Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie a criticat sentinţa apelată, sub aspectul laturii penale, pentru greşita achitare a inculpaţilor C. şi B. sub aspectul infracţiunii de luare/dare de mită, greşita achitare a inculpatului A. sub aspectul infracţiunii de complicitate la luare de mită, greşita individualizare a pedepselor aplicate inculpaţilor C. şi A. pentru săvârşirea infracţiunii de fals în declaraţii, iar sub aspectul laturii civile a avut în vedere greşita ridicare a măsurii asiguratorii a sechestrelor instituite prin ordonanţele din data de 28.03.2016 şi din 11.04.2014 asupra bunurilor mobile şi imobile ale inculpaţilor A. şi C. şi asupra sumelor de 18.550 euro şi 114 dolari USA ridicate de la inculpatul C. cu ocazia percheziţiei domiciliare.

Astfel, a solicitat în temeiul dispoziţiilor art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., admiterea apelului şi pe cale de consecinţă:

- desfiinţarea în parte a sentinţei penale nr. 398 din 28 iunie 2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală în dosarul nr. x/2016 şi rejudecând, condamnarea inculpaţilor C. şi B. pentru săvârşirea infracţiunii de luare/dare de mită, prev. de art. 289 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea dispoziţiilor art. 6 şi 7 din Legea nr. 78/2000/art. 255 alin. (1) C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000 şi a dispoziţiilor art. 5 C. pen. şi a dispoziţiilor art. 5 alin. (1) C. pen. şi a inculpatului A. sub aspectul infracţiunii de complicitate la luare de mită prev. de art. 26 raportat la art. 254 alin. (1) C. pen. din 1969, cu aplicarea dispoziţiilor art. 6 şi 7 din Legea nr. 78/2000 şi a dispoziţiilor art. 5 C. pen.

- aplicarea inculpaţilor C. şi A. a unor pedepse cu închisoare pentru săvârşirea infracţiunea de fals în declaraţii prev. de art. 292 C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 şi art. 5 C. pen.

- aplicarea pentru toţi inculpaţii a unor pedepse orientate spre maximul special prevăzut de lege şi dispunerea executării lor în regim de privare de libertate;

- în baza dispoziţiilor art. 65 alin. (1) cu raportare la art. 66 alin. (1) lit. a), b) din C. pen. aplicarea pedepselor accesorii şi complementare faţă de inculpaţii C., B. şi A.;

- obligarea inculpaţilor la plata cheltuielilor judiciare către stat în temeiul dispoziţiilor art. 398 raportat la art. 272 alin. (1) din C. proc. pen.

1.2. Apelantul intimat inculpat C., prin apărător ales, a criticat sentinţa apelată sub aspectul condamnării sale la pedeapsa amenzii penale în cuantum de 5.000 RON pentru săvârşirea infracţiunii de fals în declaraţii în formă continuată prevăzută de art. 292 din C. pen. anterior cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. anterior şi art. 5 din C. pen.

Astfel, a solicitat admiterea apelului şi achitarea sa, în baza art. 16 alin. (1) lit. b) teza a II-a din C. proc. pen., apreciind că fapta nu este săvârşită cu forma de vinovăţie prevăzută de legea penală.

Inculpatul C. a susţinut prin motivele de apel, în esenţă, că nu a avut nicio intenţie de a săvârşi infracţiunea de fals în declaraţii, de a denatura adevărul şi, având în vedere faptul că infracţiunea de fals în declaraţii presupune săvârşirea faptei cu intenţia directă de a denatura adevărul în scopul producerii unei consecinţe juridice, faptei îi lipseşte vinovăţia, sub forma intenţiei.

Prin urmare, simpla omisiune de a menţiona în formularul tipizat al declaraţiei de avere, a unei sume de bani, nu poate conduce automat la reţinerea infracţiunii de fals în declaraţii atâta timp cât, din ansamblul mijloacelor de probă existente la dosar, nu rezultă intenţia directă de a denatura adevărul în vederea producerii unei consecinţe juridice şi implicit nu este identificată o consecinţă juridică care s-ar fi putut produce ca urmare a săvârşirii acestei infracţiuni.

1.3. Apelantul intimat inculpat A., prin apărător ales, a criticat sentinţa apelată sub aspectul condamnării sale la pedeapsa amenzii penale în cuantum de 5.000 RON pentru săvârşirea infracţiunii de fals în declaraţii în formă continuată prevăzută de art. 292 din C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. din 1969.

Astfel, a solicitat admiterea apelului, desfiinţarea în parte a sentinţei apelate şi, rejudecând, să se dispună achitarea sa, în baza art. 16 alin. (1) lit. b) teza a II-a din C. proc. pen., pentru inexistenţa intenţiei privind infracţiunea de fals în declaraţii.

Inculpatul A. a susţinut prin motivele de apel, în esenţă, că acel cont comun având ca titular real pe martora Q. şi ca titular formal pe inculpatul A., nu i-a aparţinut niciodată, iar conţinutul acestui cont nu i-a fost cunoscut şi nici nu a fost utilizat de către acesta.

În consecinţă, cele trei omisiuni din cursul anului 2011, respectiv 2012 din declaraţia de avere a acestuia depusă în calitate de senator în Parlamentul României privind existenta contului comun al martorei Q. şi al inculpatului A. din Israel şi disponibilul acestuia, sunt săvârşite fără intenţie, întrucât declaraţia/omisiunea din perspectiva inculpatului A. nu este "necorespunzătoare adevărului" astfel încât se impune achitarea, infracţiunea de fals în declaraţii putând fi săvârşită numai cu vinovăţie sub forma intenţiei directe.

2. Analiza criticilor formulate

Aspecte preliminare

A. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători, în majoritate, la data de 9 decembrie 2019 a constatat că se impune suspendarea judecării prezentei cauze până la soluţionarea de către Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a cauzei înregistrate sub nr. C-811/19, având ca obiect sesizarea în vederea pronunţării unei hotărâri preliminare formulată în dosarul nr. x/2019 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 judecători.

Înalta Curte, Completul de 5 Judecători, a observat că pe rolul Curţii de Justiţie a Uniunii Europene este înregistrată sub nr. C-811/19 o cauză cu obiect asemănător celei pendinte, respectiv infracţiuni de corupţie, iar hotărârea preliminară ce urmează a fi pronunţată, în procedură accelerată, de către instanţa Uniunii vizează interpretarea unor norme de drept comunitar incidente şi în prezenta cauză.

Astfel, prin cererea preliminară înregistrată sub nr. C-811/19, s-a solicitat Curţii de Justiţie a Uniunii Europene să se pronunţe, printre altele, dacă art. 19 alin. (1) din Tratatul privind Uniunea Europeană, art. 325 alin. (1) din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, art. 4 din Directiva UE nr. 2017/1371 a Parlamentului European şi a Consiliului din 5 iulie 2017 privind combaterea fraudelor îndreptate împotriva intereselor financiare ale Uniunii prin mijloace de drept penal, trebuie interpretate în sensul că se opun adoptării unei decizii de către un organ exterior puterii judecătoreşti, Curtea Constituţională a României, care să soluţioneze o excepţie procesuală care ar viza o eventuală nelegală compunere a completurilor de judecată în raport de principiul specializării judecătorilor la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (neprevăzut de Constituţie) şi să oblige o instanţă de judecată să trimită cauzele aflate în calea de atac a apelului spre rejudecare, în primul ciclu procesual la aceeaşi instanţă.

Problematica ce a stat la baza acestei sesizări a fost generată de pronunţarea Deciziei nr. 417/03.07.2019 a Curţii Constituţionale (publicată în M.Of nr. 825/10.10.2019) şi este similară celei ridicate în speţa de faţă, de vreme ce aceasta din urmă are ca obiect, printre altele, judecarea unor infracţiuni de corupţie prevăzute de Legea nr. 78/2000, iar elemente cum ar fi durata procedurilor, riscul prescripţiei răspunderii penale şi analiza legalităţii procedurilor în primă instanţă impun interpretarea dreptului Uniunii.

Or, prin decizia antereferită a instanţei constituţionale s-a constatat existenţa unui conflict juridic de natură constituţională între Parlament, pe de o parte, şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pe de altă parte, generat de neconstituirea de către instanţa supremă a completurilor de judecată specializate pentru judecarea în primă instanţă a infracţiunilor prevăzute în Legea nr. 78/2000, contrar celor prevăzute de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 161/2003. Totodată, s-a statuat că urmează a fi rejudecate cauzele înregistrate pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi soluţionate de aceasta în primă instanţă anterior Hotărârii Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 14 din 23 ianuarie 2019, în măsura în care nu au devenit definitive, în condiţiile art. 421 pct. 2 lit. b) din C. proc. pen., de completurile specializate alcătuite potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 161/2003.

Decizia autorităţii constituţionale este obligatorie în toate cauzele pendinte ce au ca obiect infracţiuni prevăzute de Legea nr. 78/2000, astfel că interpretarea ce urmează a fi dată dreptului comunitar în contextul prezentat este aplicabilă, la rândul său, în toate aceste cauze.

Prin urmare, luând în considerare dispoziţiile art. 148 alin. (2) din Constituţie, imperativul aplicării prioritare a dreptului Uniunii Europene reclamă, în speţă, evitarea pronunţării unei hotărâri aflată într-o posibilă contradicţie cu dreptul comunitar, astfel cum urmează să fie interpretat acesta de CJUE, în cauza nr. C-811/19.

Curtea de Justiţie a subliniat, în cauza C-106/77, Amministrazione delle Finanze dello Stato şi Simmenthal S.A., hotărârea din 09.03.1978, că "(...) faptul de a recunoaşte o anumită eficienţă juridică unor acte normative naţionale care încalcă domeniul în cadrul căruia Comunitatea îşi exercită atribuţia legislativă sau care sunt incompatibile într-un alt mod cu dispoziţiile de drept comunitar, ar echivala cu negarea, în această privinţă, a caracterului efectiv al angajamentelor asumate în mod necondiţionat şi irevocabil de către statele membre, în temeiul tratatului, şi ar pune astfel în discuţie înseşi fundamentele Comunităţii".

În plus, în măsura în care hotărârea instanţei naţionale contravine dreptului comunitar, astfel cum urmează a fi interpretat ulterior prin hotărârea Curţii de Justiţie, şi s-ar cauza, astfel, prejudicii persoanelor particulare, devine aplicabil şi principiul răspunderii unui stat membru, care este "valabil în orice ipoteză de încălcare a dreptului comunitar şi oricare ar fi organul din statul membru a cărui acţiune sau omisiune a determinat încălcarea" (cauza C-224/01, Gerhard Kobler împotriva Republicii Osterreich, hotărârea din 30.09.2003).

În considerarea acestor argumente, Înalta Curte, Completul de 5 Judecători, în majoritate, a constatat că se impune suspendarea judecării prezentei cauze până la soluţionarea cauzei preliminare înregistrate pe rolul CJUE, sub nr. C-811/19.

La data de 21 decembrie 2021, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene, Marea Cameră, a pronunţat hotărârea în cauzele conexate C-357/19, C-379/19, C-547/19, C-811/19 şi C-840/19, statuând astfel:

"1. Decizia 2006/928/CE a Comisiei din 13 decembrie 2006 de stabilire a unui mecanism de cooperare şi de verificare a progresului realizat de România în vederea atingerii anumitor obiective de referinţă specifice în domeniul reformei sistemului judiciar şi al luptei împotriva corupţiei este, atât timp cât nu a fost abrogată, obligatorie în toate elementele sale pentru România. Obiectivele de referinţă care figurează în anexa la aceasta urmăresc să asigure respectarea de către acest stat membru a valorii statului de drept prevăzute la articolul 2 TUE şi au caracter obligatoriu pentru statul membru respectiv, în sensul că acesta din urmă este ţinut să ia măsurile adecvate pentru atingerea acestor obiective, ţinând seama în mod corespunzător, în temeiul principiului cooperării loiale prevăzut la articolul 4 alin. (3) TUE, de rapoartele întocmite de Comisia Europeană pe baza deciziei respective, în special de recomandările formulate în rapoartele menţionate.

2. Articolul 325 alin. (1) TFUE coroborat cu articolul 2 din Convenţia elaborată în temeiul articolului K.3 din Tratatul privind Uniunea Europeană, privind protejarea intereselor financiare ale Comunităţilor Europene, semnată la Luxemburg la 26 iulie 1995, precum şi Decizia 2006/928 trebuie interpretate în sensul că se opun unei reglementări sau unei practici naţionale potrivit căreia hotărârile în materie de corupţie şi de fraudă în domeniul taxei pe valoarea adăugată (TVA) care nu au fost pronunţate, în primă instanţă, de completuri de judecată specializate în această materie sau, în apel, de completuri de judecată ai căror membri au fost desemnaţi toţi prin tragere la sorţi sunt lovite de nulitate absolută, astfel încât cauzele de corupţie şi de fraudă în domeniul TVA-ului în discuţie trebuie, dacă este cazul, în urma unei căi extraordinare de atac împotriva unor hotărâri definitive, să fie rejudecate în primă instanţă şi/sau în apel, în măsura în care aplicarea acestei reglementări sau a acestei practici naţionale este de natură să creeze un risc sistemic de impunitate a faptelor ce constituie infracţiuni grave de fraudă care aduce atingere intereselor financiare ale Uniunii sau de corupţie în general. Obligaţia de a se asigura că astfel de infracţiuni fac obiectul unor sancţiuni penale care au un caracter efectiv şi disuasiv nu scuteşte instanţa de trimitere de verificarea respectării necesare a drepturilor fundamentale garantate la articolul 47 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, fără ca această instanţă să poată aplica un standard naţional de protecţie a drepturilor fundamentale care să implice un asemenea risc sistemic de impunitate.

3. Articolul 2 şi articolul 19 alin. (1) al doilea paragraf TUE, precum şi Decizia 2006/928 trebuie interpretate în sensul că nu se opun unei reglementări sau unei practici naţionale potrivit căreia deciziile curţii constituţionale naţionale sunt obligatorii pentru instanţele de drept comun, cu condiţia ca dreptul naţional să garanteze independenţa curţii constituţionale menţionate în special faţă de puterile legislativă şi executivă, astfel cum este impusă de aceste dispoziţii. În schimb, aceste dispoziţii din Tratatul UE şi decizia menţionată trebuie interpretate în sensul că se opun unei reglementări naţionale potrivit căreia orice nerespectare a deciziilor curţii constituţionale naţionale de către judecătorii naţionali de drept comun este de natură să angajeze răspunderea lor disciplinară.

4. Principiul supremaţiei dreptului Uniunii trebuie interpretat în sensul că se opune unei reglementări sau unei practici naţionale potrivit căreia instanţele naţionale de drept comun sunt ţinute de deciziile curţii constituţionale naţionale şi nu pot, din acest motiv şi cu riscul săvârşirii unei abateri disciplinare, să lase neaplicată din oficiu jurisprudenţa rezultată din deciziile menţionate, chiar dacă ele consideră, în lumina unei hotărâri a Curţii, că această jurisprudenţă este contrară articolului 19 alin. (1) al doilea paragraf TUE, articolului 325 alin. (1) TFUE sau Deciziei 2006/928."

Constatând incidenţa în cauză a hotărârii CJUE, Înalta Curte, Completul de 5 Judecători, va expune sintetic motivele pentru care va lăsa neaplicată Decizia nr. 417/2019 din 3 iulie 2019 a Curţii Constituţionale, având în vedere că inculpaţii nu au mai susţinut oral, cu ocazia dezbaterilor, motivul de apel vizând trimiterea cauzei spre rejudecare.

Preliminar, se notează că prezenta cauză are ca obiect o acuzaţie în materie penală vizând infracţiuni de corupţie la nivel înalt, inculpatul A. fiind senator la data la care se reţine săvârşirea faptelor.

Or, Curtea, reunită în Marea Cameră, a confirmat jurisprudenţa sa rezultată din hotărârea pronunţată în cauzele conexate C-83/19, C-127/19, C-195/19, C-291/19, C-355/19 şi C-397/19, potrivit căreia MCV este obligatoriu în toate elementele sale pentru România, actele adoptate înainte de aderare de instituţiile Uniunii fiind obligatorii de la data aderării sale. Aceasta este situaţia Deciziei 2006/928, care este obligatorie în toate elementele sale pentru România atât timp cât nu a fost abrogată. Obiectivele de referinţă care urmăresc să asigure respectarea statului de drept au de asemenea caracter obligatoriu, România fiind ţinută să ia măsurile adecvate pentru atingerea acestor obiective, ţinând seama de recomandările formulate în rapoartele întocmite de Comisie.

Curtea a amintit că, chiar dacă normele care guvernează organizarea justiţiei în statele membre, în special cea referitoare la compunerea completurilor de judecată în materie de fraudă şi de corupţie, intră, de principiu, în competenţa statelor respective, acestea sunt totuşi ţinute să respecte obligaţiile care decurg pentru ele din dreptul Uniunii.

Printre astfel de obligaţii figurează combaterea oricărei activităţi ilegale, care cuprinde infracţiunile de corupţie care aduc atingere intereselor financiare ale Uniunii prin măsuri disuasive şi efective, obligaţia menţionată fiind completată pentru statul român de obligaţia care rezultă din Decizia 2006/928, de a lupta în mod efectiv împotriva corupţiei şi în special a corupţiei la nivel înalt.

În considerarea obligaţiei ce incumbă instanţei naţionale de a lăsa neaplicate dispoziţiile interne care împiedică aplicarea unor sancţiuni efective şi disuasive, obligaţie consacrată în jurisprudenţa CJUE şi reamintită în decizia antemenţionată, Înalta Curte constată că, aplicarea Deciziei nr. 417/2019 din 3 iulie 2019 a Curţii Constituţionale ar avea drept consecinţă rejudecarea în primă instanţă a cauzei de faţă, iar o astfel de rejudecare are în mod inevitabil ca efect prelungirea duratei procedurilor penale aferente. Or, pe lângă faptul că România s-a angajat să reducă durata procedurii pentru cauzele de corupţie, Curtea de Justiţie a reamintit că, ţinând seama de obligaţiile specifice care îi incumbă României în temeiul Deciziei 2006/928, reglementarea şi practica naţionale în această materie nu pot avea drept consecinţă prelungirea duratei anchetelor privind infracţiunile de corupţie sau slăbirea în orice alt mod a luptei împotriva corupţiei (par. 197 din decizie).

Pe de altă parte, în raport de reperele de interpretare a dreptului Uniunii necesare pentru soluţionarea litigiului principal oferite de instanţa de contencios european menţionate la paragrafele 200-202, aplicarea deciziei Curţii Constituţionale, prin acţiunea conjugată cu normele naţionale de prescripţie, este de natură a împiedica sancţionarea, în mod efectiv şi disuasiv, a persoanelor care ocupă cele mai importante poziţii în statul român şi care au fost condamnate pentru săvârşirea, în exercitarea funcţiilor lor, a unor fapte de fraudă gravă şi/sau de corupţie gravă. Având un impact direct şi generalizat asupra cauzelor soluţionate de Înalta Curte şi impunând o rejudecare a cauzelor de fraudă şi/sau de corupţie în discuţie, decizia menţionată are ca efect imediat şi inevitabil prelungirea duratei procedurilor penale aferente.

Or, reluarea ciclurilor procesuale dată fiind complexitatea cauzelor şi durata considerabilă de timp a procedurii până la pronunţarea unei hotărâri definitive, face aproape inevitabil ca prin această prelungire să se depăşească termenele de prescripţie aplicabile, riscul de impunitate devenind în acest fel sistemic faţă de categoria de persoane menţionată. Prin urmare, riscul de impunitate ar deveni sistemic pentru această categorie de persoane şi ar repune în discuţie obiectivul combaterii corupţiei la nivel înalt (par. 200-202 din decizie).

În altă ordine de idei, CJUE a statuat că obligaţia de a se asigura că astfel de infracţiuni fac obiectul unor sancţiuni penale care au caracter efectiv şi disuasiv nu scuteşte instanţa naţională de verificarea respectării drepturilor fundamentale garantate la articolul 47 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, fără ca această instanţă să poată aplica un standard naţional de protecţie a drepturilor fundamentale care să implice un asemenea risc sistemic de impunitate. Or, cerinţele care decurg din acest articol nu împiedică o eventuală neaplicare a jurisprudenţei Curţii Constituţionale referitoare la specializarea şi la compunerea completurilor de judecată în materie de corupţie (a se vedea par. 205-209 din decizie).

Astfel, cerinţa specializării care rezultă din Decizia nr. 417/2019 a Curţii Constituţionale a fost considerată ca îndeplinită prin simpla adoptare a unui act formal precum hotărârea din 23 ianuarie 2019 a Colegiului de conducere, împrejurare care nu face decât să confirme că judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie care au făcut parte din completurile de judecată în materie de corupţie înainte de adoptarea acestei hotărâri erau specializaţi în această materie. Ca urmare, deşi Curtea Constituţională a statuat că practica Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie referitoare la specializarea completurilor de judecată în materie de corupţie nu era conformă cu dispoziţiile naţionale aplicabile, această practică nu era viciată de o încălcare vădită a unei norme fundamentale a sistemului judiciar din România de natură să pună în discuţie caracterul de instanţă "constituită în prealabil prin lege" al completurilor de judecată în materie de corupţie ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

De altfel, constituirea unor complete specializate la nivelul Înaltei Curţi apare ca fiind o chestiune pur formală în considerarea specializării judecătorilor din cadrul secţiei penale a instanţei supreme, relevante în această privinţă fiind chiar considerentele Deciziei nr. 417/2019 a Curţii Constituţionale dintre care cităm exemplificativ paragraful 147:

"Faptul că toţi judecătorii sunt specializaţi nu înseamnă decât că alegerea componenţei completurilor specializate se va face dintre toţi aceştia."

În fine, în ce priveşte principiul supremaţiei dreptului comunitar, Curtea a stabilit în jurisprudenţa sa că instituirea prin Tratatul CEE a unei ordini juridice proprii, acceptată de statele membre pe bază de reciprocitate, are drept corolar imposibilitatea statelor menţionate de a face să prevaleze, împotriva acestei ordini juridice, o măsură unilaterală ulterioară sau de a opune dreptului născut din Tratatul CEE norme de drept naţional, indiferent de natura acestora, existând altfel riscul ca acest drept să îşi piardă caracterul comunitar şi ca fundamentul juridic al Comunităţii înseşi să fie pus în discuţie. Curtea a considerat astfel că, deşi a fost încheiat sub forma unui acord internaţional, Tratatul CEE constituie carta constituţională a unei comunităţi de drept, iar caracteristicile esenţiale ale ordinii juridice comunitare astfel constituite sunt în special supremaţia acesteia în raport cu dreptul statelor membre şi efectul direct al unei întregi serii de dispoziţii aplicabile statelor membre şi resortisanţilor lor.

Curtea a adăugat că, întrucât articolul 4 alin. (2) TUE prevede că Uniunea respectă egalitatea statelor membre în raport cu tratatele, aceasta nu poate respecta o astfel de egalitate decât dacă statele membre se află, în temeiul principiului supremaţiei dreptului Uniunii, în imposibilitatea de a face să prevaleze, împotriva ordinii juridice a Uniunii, o măsură unilaterală, indiferent de natura acesteia. În acest context, Curtea a arătat că, în exercitarea competenţei sale exclusive de a furniza interpretarea definitivă a dreptului Uniunii, acesteia îi revine sarcina de a preciza întinderea principiului supremaţiei dreptului Uniunii în raport cu dispoziţiile relevante ale acestui drept, întinderea menţionată neputând depinde nici de interpretarea unor dispoziţii ale dreptului naţional, nici de interpretarea unor dispoziţii de drept al Uniunii reţinută de o instanţă naţională, care nu corespund interpretării Curţii.

Potrivit Curţii, efectele asociate principiului supremaţiei dreptului Uniunii se impun tuturor organelor unui stat membru, fără ca dispoziţiile interne, inclusiv de ordin constituţional, să poată împiedica acest lucru. Instanţele naţionale sunt ţinute să lase neaplicată, din oficiu, orice reglementare sau practică naţională contrară unei dispoziţii de drept al Uniunii care are efect direct, fără a trebui să solicite sau să aştepte eliminarea prealabilă a acestei reglementări sau practici naţionale pe cale legislativă sau prin orice alt procedeu constituţional (par. 245-252 din decizia amintită).

Ca atare, în aplicarea hotărârii pronunţate de Curtea Europeană de Justiţie, Marea Cameră, la data de 21 decembrie 2021, în cauzele conexate C-357/19, C-379/19, C-547/19, C-811/19 şi C-840/19, Înalta Curte, Completul de 5 Judecători, va lăsa neaplicată Decizia nr. 417/2019 din 3 iulie 2019 a Curţii Constituţionale, aplicarea standardului instituit prin decizia ultim menţionată, relativ la noţiunea de instanţă constituită potrivit legii, fiind de natură a genera un risc sistemic de impunitate a faptelor ce constituie infracţiuni grave de fraudă care aduce atingere intereselor financiare ale Uniunii sau de corupţie în general, cu încălcarea dispoziţiilor menţionate de CJUE care prevăd sancţiuni efective şi disuasive pentru combaterea infracţiunilor de această natură, în condiţiile în care viciul constatat nu este de natură să afecteze dreptul la un proces echitabil potrivit standardelor europene.

B. În referire la legalitatea, loialitatea probelor, precizăm următoarele:

Apelantul Ministerul Public a apreciat că în mod greşit a dispus instanţa de fond excluderea interceptărilor convorbirilor telefonice realizate de SRI în baza unor mandate de siguranţă naţională, deoarece au fost emise în temeiul unor dispoziţii legale neconstituţionale şi privesc infracţiuni care nu reprezintă o ameninţare la adresa securităţii naţionale.

Se invocă, în scris, că în cauză nu este incidentă decizia nr. 51/2016 a Curţii Constituţionale, pentru următoarele considerente: Legalitatea unei probe înseamnă că aceasta este prevăzută de lege sau interzisă de lege, proba însemnând elemente de fapt (art. 97 alin. (1) C. proc. pen.), iar procedeul probator este modalitatea prin care se obţine un mijloc de probă, ceea ce, la rândul său, înseamnă stabilirea faptelor sau împrejurărilor ce constituie probe. Între probe, mijloace de probă şi procedeul probator există o legătură, principiul legalităţii administrării probelor fiind regula potrivit căreia în procesul penal trebuie administrate probe cu respectarea dispoziţiilor legale, prin mijloace de probă prevăzute de lege. În cauză, mandatele de supraveghere tehnică au fost emise de judecătorul competent de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, având competenţa de a aprecia, la acel moment, în concret, temeinicia şi legalitatea solicitării ce i s-a adresat. În susţinerea orală a motivelor de apel, Parchetul a indicat şi deciziile Curţii Constituţionale nr. 91/2018 şi nr. 802/2017.

În cauză au fost respectate dispoziţiile C. proc. pen., în forma în vigoare la momentul înregistrării convorbirilor telefonice, respectiv Capitolul V din C. proc. pen. care reglementează condiţiile şi cazurile de interceptare şi înregistrare a convorbirilor sau comunicărilor efectuate prin telefon sau prin orice mijloc electronic de comunicare, iar în momentul în care s-a realizat supravegherea tehnică de către SRI textul art. 142 alin. (1) din C. proc. pen. nu era declarat neconstituţional.

Sancţiunea excluderii acestor convorbiri în sensul înlăturării acestora ar trebui să intervină numai în situaţia în care ele au fost obţinute în mod nelegal în condiţiile prevăzute de art. 102 din C. proc. pen. or, aceste interceptări nu au fost obţinute prin încălcarea principiului nelegalităţii ori neloialităţii.

Pe de altă parte, potrivit doctrinei de specialitate nu orice încălcare a unei prevederi legale atrage în mod automat excluderea probei administrate nelegal, ci doar acelea care reprezintă o încălcare substanţială şi semnificativă, dacă prin aceasta se aduce atingere caracterului echitabil al procesului penal prin vătămarea drepturilor părţilor ori ale subiecţilor procesuali principali, vătămare care să nu poate fi înlăturată altfel decât prin excluderea probei ori dacă această vătămare ar ridica un dubiu serios cu privire la fiabilitatea probei.

Tot literatura de specialitate a subliniat că nu trebuie să se dispună excluderea automată a probelor, ci este necesar să se analizeze dacă încălcarea are caracter substanţial şi semnificativ şi dacă aceasta, în împrejurările concrete ale cauzei, face ca menţinerea mijlocului de probă astfel administrat să aducă atingere caracterului echitabil al procesului penal în ansamblu.

Ministerul Public a apreciat că în cauză nu sunt întrunite nici cerinţele nulităţii şi nici cerinţele excluderii, deoarece interceptările nu au fost administrate cu încălcarea principiului neloialităţii.

Administrarea unei probe constând în interceptarea unor convorbiri telefonice sau în mediul ambiental cu încălcarea dispoziţiilor legale nu conduce, de plano, la încălcarea dispoziţiilor art. 6 din Convenţie

Având în vedere aceste argumente, se apreciază că în mod greşit a procedat instanţa de fond la excluderea interceptărilor convorbirilor telefonice realizate de SRI în cauză.

Pe de altă parte, apărarea a invocat că, potrivit deciziei nr. 91/2018, prin care a fost declarat ca neconstituţional temeiul legal în baza căruia au fost emise mandatele de siguranţă naţională utilizate în prezenta cauză, sancţiunea care se impune este nulitatea absolută a mandatelor. În considerentele deciziei Curţii Constituţionale se face referire inclusiv la faptele de corupţie, astfel că prima instanţă, în mod corect, a dispus neluarea în considerare a acestora, cu raportare şi la decizia nr. 302/2017 care permite instanţei, ca după finalizarea procedurii de cameră preliminară, să analizeze legalitatea acestora.

Aşadar, apărarea a opinat că prima instanţă a procedat în mod corect la excluderea interceptărilor din dosar. Cu toate acestea, fiind folosite în acuzare, apărarea a înţeles să facă referire şi la conţinutul efectiv al unora dintre acestea.

Înalta Curte, Completul de 5 judecători, reţine următoarele:

Prin decizia Curţii Constituţionale nr. 51/2016 s-a constatat că sintagma "ori de alte organe specializate ale statului" din cuprinsul dispoziţiilor art. 142 alin. (1) din C. proc. pen. este neconstituţională, forma anterioară a textului prevăzând că procurorul pune în executare supravegherea tehnică ori poate dispune ca aceasta să fie efectuată de organul de cercetare penală sau de lucrători specializaţi din cadrul poliţiei ori de alte organe specializate ale statului. Din considerentele deciziei a rezultat că actele îndeplinite de organele prevăzute la art. 142 alin. (1) teza a doua din C. proc. pen. reprezintă procedee probatorii care stau la baza procesului-verbal de consemnare a activităţii de supraveghere tehnică, ce constituie un mijloc de probă. Organele care pot participa la realizarea acestora sunt numai organele de urmărire penală (par. 34) şi nicio reglementare din legislaţia naţională în vigoare, cu excepţia dispoziţiilor art. 142 alin. (1) din C. proc. pen., nu conţine vreo normă care să consacre expres competenţa unui alt organ al statului, în afara organelor de urmărire penală, de a efectua interceptări, respectiv de a pune în executare un mandat de supraveghere tehnică (par. 47).

Reiterând considerentele expuse prin deciziile nr. 51 din 16 februarie 2016 şi nr. 302 din 4 mai 2017 prin care a constatat că soluţiile legislative care reglementau competenţa altor organe specializate ale statului de a pune în executare mandatul de supraveghere tehnică şi eliminarea din categoria nulităţilor absolute a nerespectării dispoziţiilor referitoare la competenţa materială şi după calitatea persoanei a organului de urmărire penală contraveneau dispoziţiilor art. 1 alin. (3) privind statul de drept şi alin. (5) în componenta sa de calitate a legilor, respectiv ale art. 1 alin. (3) privind statul de drept şi alin. (5) privind principiul legalităţii şi art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil, instanţa de contencios constituţional a concluzionat că în cauzele pendinte revine Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi celorlalte instanţe judecătoreşti, precum şi Ministerului Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi unităţilor subordonate să verifice în ce măsură s-a produs o încălcare a dispoziţiilor referitoare la competenţa materială şi după calitatea persoanei a organului de urmărire penală, şi să dispună măsurile legale corespunzătoare (par. 211 din DECIZIA nr. 26 din 16 ianuarie 2019 asupra cererii de soluţionare a conflictului juridic de natură constituţională dintre Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Parlamentul României, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi celelalte instanţe judecătoreşti).

Înalta Curte, Completul de 5 judecători, făcând referiri concrete la temeiul legal avut în vedere la emiterea mandatelor de siguranţă naţională, reţine, cu referire la mandatul din data de 25.03.2011 şi la cele două mandate din data de 23.09.2011, că temeiul de drept pentru care au fost emise a fost reprezentat de dispoziţiile art. 3 lit. e) şi f) din Legea nr. 51/1991, acest din urmă articol fiind declarat neconstituţional.

Referitor la valoarea probatorie a datelor obţinute în urma punerii în executare a mandatului de securitate naţională şi a posibilităţii folosirii acestora în procesul penal, Înalta Curte, Completul de 5 judecători reţine că prin decizia nr. 91/2018, Curtea Constituţională a constatat că dispoziţiile C. proc. pen. au o finalitate diferită de cea a Legii nr. 51/1991, fapt care subliniază caracterul preponderent extra procesual penal al activităţilor reglementate de această lege, act normativ al cărui domeniu de reglementare îl constituie cunoaşterea, prevenirea şi înlăturarea ameninţărilor interne şi externe ce pot aduce atingere securităţii naţionale. Ulterior, prin decizia nr. 802/2018, Curtea Constituţională a arătat că scopul în care sunt utilizate activităţile întreprinse în domeniul securităţii naţionale este diferit de cel al activităţilor procesual penale, primele se axează pe cunoaşterea, prevenirea şi înlăturarea ameninţărilor interne sau externe cu scopul realizări securităţii naţionale, iar celelalte au ca scop tragerea la răspundere penală a persoanelor care au săvârşit infracţiuni.

În consecinţă, Curtea Constituţională a concluzionat că dispoziţiile Legii nr. 51/1991 nu conferă datelor obţinute în urma desfăşurării activităţilor autorizate în baza unui mandat de securitate naţională calitatea de probe în procesul penal.

Concluzia a fost întărită ulterior prin decizia nr. 55/2020 a Curţii Constituţionale, unde în contextul analizei de constituţionalitate a dispoziţiilor art. 139 alin. (3) C. proc. pen., instanţa de contencios constituţional a arătat că lipsa unei proceduri clare şi efective care să permită analiza legalităţii a unui mijloc de probă şi a procedeului prin care aceasta a fost obţinută determină neconstituţionalitatea includerii în categoria mijloacelor de probă în procesul penal a unor asemenea date sau informaţii. Or, în ceea ce priveşte înregistrările rezultate ca urmare a desfăşurării unor activităţi specifice culegerii de informaţii care presupun restrângerea exerciţiului unor drepturi sau libertăţi fundamentale ale omului, realizate în baza Legii nr. 51/1991 privind securitatea naţională, calitatea de magistrat a celui care dispune şi supraveghează înregistrările nu implică ipso facto legalitatea şi conformitatea acestora cu art. 8 din Convenţie (CEDO), iar legiuitorul nu a reglementat o procedură specifică aplicabilă în cazul contestării legalităţii acestora, astfel încât prin reglementarea posibilităţii conferirii calităţii de mijloc de probă acestor înregistrări legiuitorul a legiferat fără a respecta cerinţele de claritate şi previzibilitate.

În raport cu toate aceste aspecte, Înalta Curte, Completul de 5 judecători constată întemeiate susţinerile primei instanţe în cauză şi reţine că înregistrările rezultate în urma punerii în executare a mandatelor emise de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu au valoarea unor probe în procesul penal şi nu pot fi avute în vedere la pronunţarea hotărârii în prezenta cauză.

Pe de altă parte, Înalta Curte, Completul de 5 judecători reţine că aplicabilitatea deciziilor instanţei de contencios constituţional ce conduc la concluzia imposibilităţii folosirii înregistrărilor în procesul penal nu exclude analiza celor expres invocate în apărare, pe fondul acestora - urmând a se face cuvenitele aprecieri în acest sens.

C. Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor de apel invocate, cât şi din oficiu, conform art. 417 C. proc. pen.. cu referire la art. 420 C. proc. pen.., instanţa de apel constată, prioritar, incidenţa unor cazuri care împiedică exercitarea acţiunii penale în cauză, prevăzute de art. 16 C. proc. pen.

Astfel,

Privitor la situaţia inculpatului B. sunt incidente prevederile art. 16 lit. f) C. proc. pen.., respectiv a intervenit prescripţia răspunderii penale.

B. a fost trimis în judecată sub aspectul săvârşirii infracţiunii de dare de mită, prev. de art. 255 alin. (1) din vechiul C. pen., cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000 şi a dispoziţiilor art. 5 alin. (1) din noul C. pen.

Fapta de dare de mită imputată inculpatului B. s-ar fi realizat cu intenţie directă, acesta ştiind că în schimbul dării sumei de 175.000 de euro îi va fi facilitată câştigarea licitaţiei în cauză. De asemenea, ar fi cunoscut faptul că inculpatul C., în calitatea sa de primar, avea un ascendent asupra subordonaţilor săi, în raport de atribuţiile sale de serviciu şi prin acţiunile sale ilicite îi va favoriza câştigarea licitaţiei.

În concret, în baza contractului de prestări servicii nr. x/16.01.2009 şi a facturii nr. x din 11.08.2011, la data de 16.08.2011 Societatea D. S.R.L., reprezentată de B., plăteşte firmei I. suma de 250.000 euro reprezentând servicii de consultanţă tehnică.

Aşadar, suma de 175.000 de euro a plecat din contul societăţii D. S.R.L. la data de 16.08.2011 cu justificarea de onorariu de succes (success fee) pentru proiectul "Construcţii montaj inclusiv a serviciului de proiectare - PT,PAC,DDE - aferent obiectivului de investiţii Construire unităţi locative modulare în Municipiul Constanţa şi lucrări tehnico-edilitare aferente - Campus social E. - str. x pentru Zona I" şi servicii privind depunerea, verificarea, controlarea şi urmărirea ofertei pentru acest proiect.

La datele de 13.09.2011 şi 06.12.2011 suma de 175.000 de euro a intrat în conturile personale ale fraţilor Mazăre (la data de 13.09.2011 suma de 95.000 de euro în contul lui C. şi suma de 40.000 de euro în contul lui A., iar la data de 6.12.2011 suma de 40.000 de euro a fost transferată către contul lui A. însă, întrucât acest cont fusese închis în luna octombrie 2011, suma a fost redirecţionată către contul lui R., cel de-al treilea frate).

Aşadar, sub aspect temporal infracţiunea de dare de mită s-a consumat la data de 16.08.2011 chiar dacă mita în integralitatea ei ar fi fost ulterior remisă/luată în mai multe tranşe:

- în contul personal al lui C. deschis la F., Israel, suma de 95.000 euro la data de 13.09.2011;

- în contul personal al lui A. deschis la F., Israel, suma de 40.000 euro în 13.09.2011;

- tot în contul personal al lui A. deschis la F., Israel, G.. a mai transferat suma de 40.000 euro în data de 06.12.2011.

Potrivit prevederilor art. 255 alin. (1) din vechiul C. pen. - Promisiunea, oferirea sau darea de bani ori alte foloase, în modurile şi scopurile arătate în art. 254, se pedepsesc cu închisoare de la 6 luni la 5 ani.

În ceea ce priveşte termenul de prescripţie a răspunderii penale, potrivit vechiul C. pen., lege penală mai favorabilă în cauză, conf. art. 122 lit. d) C. pen. acesta este de 5 ani, când legea prevede pentru infracţiunea săvârşită pedeapsa închisorii mai mare de un an, dar care nu depăşeşte 5 ani; iar potrivit art. 124 C. pen. - Prescripţia înlătură răspunderea penală oricâte întreruperi ar interveni, dacă termenul de prescripţie prevăzut în art. 122 este depăşit cu încă jumătate.

Calculul aritmetic corespunzător conduce la concluzia că faţă de inculpatul B. sunt incidente prevederile art. 16 lit. f) C. proc. pen.., respectiv a intervenit prescripţia răspunderii penale.

Este adevărat însă că, potrivit art. 18 C. proc. pen.., inculpatul a solicitat continuarea procesului penal, subiect asupra căruia se va insista în continuare.

Privitor la situaţia inculpatului C. sunt incidente prevederile art. 16 lit. e) C. proc. pen.. - în teza privitoare la "lipseşte o altă condiţie prevăzută de lege necesară pentru punerea în mişcare a acţiunii penale"

În esenţă, inculpatul C. a formulat o cerere de încetare a procesului penal, având în vedere corespondenţa purtată cu autorităţile din Madagascar, motivat de faptul că inculpatul C. a fost extrădat din respectiva ţară în România, însă nu şi pentru faptele ce fac obiectul prezentei cauze, solicitând să se aibă în vedere inclusiv ultimul răspuns din 15 iulie 2020, comunicat Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie de către Ministerul de Justiţie din România la data de 03 decembrie 2020, prin care autorităţile malgaşe precizează expres că Ministerul Justiţiei din acest stat nu poate extinde consimţământul în vederea judecării inculpatului C. şi pentru faptele ce fac obiectul prezentului dosar.

Având în vedere răspunsul autorităţilor malgaşe, precum şi faptul că pentru continuarea judecăţii în prezentul dosar trebuie respectat principiul specialităţii, reglementat de art. 74 din Legea nr. 302/2004, precum şi faptul că în momentul de faţă nu sunt îndeplinite cele două excepţii care înlătură aplicabilitatea acestui principiu, respectiv statul de extrădare îşi dă acordul şi pentru judecarea în alte cauze, (or răspunsul explicit din 15 iulie afirmă că statul malgaş nu îşi dă acordul), sau trecerea unui termen de 45 de zile în care partea interesată poate să părăsească teritoriul ţării, şi nu îl părăseşte, doar în acest mod putându-se acoperi principiul specialităţii, nefiind în prezent în faţa acestor excepţii, inculpatul a considerat că există un impediment la judecată iar în conformitate cu dispoziţiile art. 396 alin. (6) din C. proc. pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. e) din C. proc. pen. se solicită încetarea procesului penal, aflându-ne sub imperiul principiului specialităţii.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 judecători, în majoritate, apreciază întemeiată solicitarea, urmând a se face cuvenitele precizări:

Cooperarea judiciară internaţională în materie penală reprezintă un proces de colaborare între autorităţile judiciare ale statelor, care se desfăşoară de regulă în baza unor norme juridice existente atât la nivel naţional, cât şi internaţional, cu scopul principal de a combate infracţionalitatea transfrontalieră.

Când cooperarea are loc pe plan internaţional cu state non-membre UE, relaţiile se desfăşoară în baza convenţiilor internaţionale, tratatelor multilaterale sau bilaterale ori în virtutea curtoaziei internaţionale, pe cale diplomatică.

Ca în orice domeniu al dreptului, regăsim şi în procedura cooperării judiciare internaţionale, atât principii generale, care reprezintă ideile fundamentale ale materiei, cât şi principii specifice, aplicabile doar unor instituţii juridice.

Principiul specialităţii se întâlneşte în procedura extrădării, în materia mandatului european de arestare şi în domeniul transferării persoanelor condamnate în străinătate.

Principiul este prevăzut în mod expres într-o serie de documente internaţionale, precum şi în Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară în materie penală, fiind cunoscut pe plan internaţional sub denumirea de "the speciality rule", "the principle of speciality" sau "doctrine of speciality".

În dreptul intern, cu incidenţă directă în cauză, principiul se regăseşte reglementat în art. 74 din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, care preia în mare parte dispoziţiile art. 14 din Convenţia europeană de extrădare. Conform art. 74 din Legea nr. 302/2004: (1) Persoana predată ca efect al extrădării nu va fi nici urmărită, nici judecată, nici deţinută în vederea executării unei pedepse, nici supusă oricărei alte restricţii a libertăţii sale individuale, pentru orice fapt anterior predării, altul decât cel care a motivat extrădarea, în afară de cazurile când:

a) statul care a predat-o consimte; în acest scop, autorităţile române competente vor transmite statului solicitat o cerere însoţită de actele prevăzute la art. 36 alin. (2) şi de un proces-verbal în care se consemnează declaraţiile persoanei extrădate;

b) având posibilitatea să o facă, persoana extrădată nu a părăsit, în termen de 45 de zile de la liberarea sa definitivă, teritoriul României, ori dacă a revenit în România după ce a părăsit teritoriul statului român.

Aşadar, principiul specialităţii reprezintă, în esenţă, un obstacol sau impediment care limitează competenţele statului emitent al unei cereri de extrădare să urmărească, să judece, să condamne la pedeapsa închisorii ori să supună persoana predată unei măsuri restrictive de libertate, pentru fapte anterioare emiterii cererii de extrădare, dacă acestea nu au făcut obiectul cererii de extrădare.

Condiţiile prevăzute de dispoziţiile art. 74 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, pentru incidenţa acestui principiu în cauză, sunt întrunite, în mod cumulativ:

a) Există situaţia premisă cerută de textul legal, adică este vorba despre o "persoană predată ca efect al extrădării", respectiv inculpatul C., în privinţa căruia statul malgaş a admis cererea de extrădare formulată de statul solicitant român şi a fost predat acestuia din urmă.

În concret, fostul primar al Constanţei a fugit, în luna decembrie 2017, din România în Madagascar, iar în mai 2019 a fost extrădat, admiţându-se o cerere de extrădare formulată de statul solicitant român.

b) Pe lângă dosarul în care s-a desfăşurat procedura extrădării, persoana predată să figureze într-un alt dosar/alte dosare în calitate de suspect/inculpat, indiferent de faza procesuală în care acesta se află (urmărire penală, cameră preliminară ori judecată).

În concret este de făcut trimitere la cauza pendinte.

c) Infracţiunea care face ori care a făcut obiectul dosarului să fi fost săvârşită anterior predării sale.

Infracţiunile de luare de mită şi fals în declaraţii pentru care persoana predată este judecată în prezentul dosar nu au făcut obiectul cererii de extrădare, fiind diferite de infracţiunile care au motivat predarea.

Astfel, potrivit documentelor transmise la dosarul cauzei în data de 13 iunie 2019, la solicitarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 judecători, inculpatul C. a fost extrădat din Republica Madagascar la solicitarea statului român şi a fost predat autorităţilor române la data de 20 mai 2019, în autorizaţia de extrădare emisă de autorităţile statului solicitat menţionându-se că predarea are loc în vederea punerii în executare a mandatului de arestare preventivă numărul 1/10 ianuarie 2018 emis de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală, în dosarul nr. x/2015, precum şi a mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 269/7 februarie 2019 emis de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în dosarul nr. x/2018.

În contextul manifestării de voinţă din partea inculpatului C. în cauza de faţă, în sensul invocării regulii specialităţii şi reţinând totodată, în mod expres, că în actul de extrădare emis de autorităţile malgaşe nu există menţiuni referitoare la această cauză, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin încheierea din 24 iunie 2019 a contatat necesitatea obţinerii consimţământului statului malgaş în vederea judecării persoanei extrădate C. şi pentru prezentele infracţiuni.

În consecinţă, pentru ca procesul penal să poată fi finalizat în dosarul de faţă, organul judiciar trebuie să solicite extinderea consimţământului statului care a admis cererea de extrădare.

În acest sens, prin încheierea nr. 172/24.06.2019, ÎCCJ, în prezentul dosar, a sesizat Ministerul Justiţiei în vederea formulării solicitării către autorităţile din Madagascar referitoare la obţinerea consimţământului pentru judecarea persoanei extrădate pentru săvârşirea unei infracţiuni de luare de mită, prevăzută de art. 289 alin. (1) C. pen., cu aplicarea dispoziţiilor art. 6 şi 7 din Legea nr. 78/2000 şi a dispoziţiilor art. 5 alin. (1) C. pen. şi a trei infracţiuni de fals în declaraţii, prevăzute de art. 28 din Legea nr. 176/2010 raportat la art. 326 C. pen., toate în concurs real prevăzut de art. 38 alin. (1) C. pen.

Or, aparte de orice motivare aferentă, autorităţile malgaşe au precizat cât se poate de neechivoc că nu extind consimţământul în vederea judecării inculpatului C. şi pentru prezentul dosar (corespondenţă purtată cu Ministerul Justiţiei- ultimul răspuns a fost emis la data de 15 iulie 2020 când Ministerul Justiţiei din Madagascar evidenţiază importanţa/necesitatea respectării principiului specialităţii, principiu care guvernează şi legislaţia malgaşă, şi faptul că autorităţile din Madagascar refuză să-şi dea consimţământul ca dl. C. să fie judecat în alte cauze).

Din momentul în care condiţiile enumerate anterior sunt îndeplinite, persoana extrădată "nu mai poate fi urmărită, judecată ori deţinută în vederea executării unei pedepse şi nici supusă vreunei alte restricţii a libertăţii sale individuale".

Constatăm aşadar că acest principiu este stabilit sub forma unei reguli prohibitive pentru autorităţile judiciare ale statului solicitant.

Tendinţa la nivel european este aceea ca regula să fie văzută ca o condiţie de procedibilitate şi implicit o garanţie procedurală, sens în care chiar Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în jurisprudenţa sa, a analizat acest principiu în lumina art. 6 din Convenţie, care reglementează dreptul la un proces echitabil.

Astfel, în cauza Zandbergs contra Letoniei (cererea nr. x/01) petentul s-a plâns că autorităţile judiciare din Letonia au încălcat art. 6 parag. 1 din Convenţia europeană a drepturilor omului pe motiv că nu au obţinut un consimţământ valid din partea Statelor Unite ale Americii pentru a fi judecat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de omor. Sub acest aspect, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reţinut (parag. 82) că Letonia nu a încălcat art. 6 parag. 1 din Convenţie, având în vedere că Statele Unite ale Americii au aprobat în mod expres extrădarea petentului pentru acuzaţia de omor, iar toate instanţele interne au apreciat ca fiind suficient acest consimţământ pentru ca inculpatul să fie judecat. Mai mult decât atât, Curtea de la Strasbourg a observat că autorităţile judiciare letone au clasat acuzaţiile aduse petentului, de port nelegal de armă şi distrugere, având în vedere că extrădarea sa nu a vizat şi aceste infracţiuni.

Aşadar, principiul specialităţii este stabilit în principal în vederea protejării drepturilor inculpatului, cu toate că în jurisprudenţă s-a arătat că justificarea sa are legătură şi cu suveranitatea statului membru de executare.

Faţă de modalitatea de reglementare a principiului analizat şi având în vedere jurisprudenţa în materie, putem conchide că regula specialităţii oferă o dublă garanţie, pe două paliere: pe de o parte, statelor implicate într-o formă de cooperare judiciară internaţională şi pe de altă parte, persoanei predate.

În consecinţă, procedural, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 judecători apreciază, în majoritate, fondată solicitarea inculpatului C. de constatare a incidenţei prevederilor art. 16 lit. e) C. proc. pen.. - în teza privitoare la "lipseşte o altă condiţie prevăzută de lege necesară pentru punerea în mişcare a acţiunii penale" raportat la săvârşirea infracţiunilor în formula juridică menţionată în cuprinsul actului de sesizare - şi, pe cale de consecinţă, de încetare a procesului penal pentru săvârşirea unei infracţiuni de luare de mită, prevăzută de art. 289 alin. (1) C. pen., cu aplicarea dispoziţiilor art. 6 şi 7 din Legea nr. 78/2000 şi a dispoziţiilor art. 5 alin. (1) C. pen. şi a trei infracţiuni de fals în declaraţii, prevăzute de art. 28 din Legea nr. 176/2010 raportat la art. 326 C. pen., toate în concurs real prevăzut de art. 38 alin. (1) C. pen.

D. Analizând probele administrate, atât în faza de urmărire penală, cât şi în faza cercetării judecătoreşti întreprinse în primă instanţă şi în apel, în măsura strict necesară lămuririi acuzaţiilor aduse celorlalţi inculpaţi, Completul de 5 Judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, punând accent pe probele necontestate precum şi pe cele administrate nemijlocit în apel, reţine următoarele:

Instanţa de fond, în aprecierea pronunţării unei soluţii de achitare a inculpaţilor C. şi B. sub aspectul infracţiunii de luare/dare de mită, respectiv a inculpatului A. pentru complicitate la luare de mită a a avut în vedere, într-o notă rezumativă, următoarele argumente:

- plata sumei de 175.000 de euro reprezintă plata unor servicii de consultanţă tehnică, conform contractului nr. x/16.01.2009 încheiat între D. S.R.L. şi I.;

- înscrisul la care face referire parchetul- anexa la factura nr. x din 11.08.2011- nu face dovada garantării câştigării licitaţiei. Valoarea totală a facturii a fost de 250.000 euro şi a reprezentat: 175.000 euro - onorariu de succes pentru proiectul ... construcţii montaj inclusiv a serviciului de proiectare PT, PAC, DDE aferent obiectivului de investiţii construire unităţi locative ...campus social E. şi servicii privind depunerea, verificarea, controlarea şi urmărirea acestei oferte, plus servicii privind politicile de dezvoltare şi coordonare pentru experţi şi condiţiile de muncă la nivel local, inclusiv urmărire şi onorariul de management tehnic pentru angajaţii experţi (10 persoane - august 2011) în valoare de 75.000 euro.

La dosar au fost depuse facturi emise de I. către Societatea D. S.R.L. în baza contractului de prestări servicii încheiat între D. şi I., pentru servicii de consultanţă tehnică şi au exact aceleaşi menţiuni ca şi anexa facturii x din 11.08.2011 considerată de parchet "un martor obiectiv" în dovedirea garantării câştigării licitaţiei".

- plata sumei de 250.000 euro efectuată de S.C. D. S.R.L. către I. a fost justificată de prestarea serviciilor menţionate în anexa facturii de către I., pe baza contractului încheiat între cele două societăţi, iar suma de 95.000 euro primită de C. de la H. nu are legătură cu licitaţia Campusului social E., ci reprezintă restituirea unei datorii preluată de H., după cum probele au confirmat.

Ca şi în cazul inculpatului C., existenţa dubiului cu privire la titlul cu care inculpatul B. a transferat suma de 250.000 euro are drept consecinţă lipsa unuia dintre elementele constitutive ale infracţiunii de dare de mită şi nu poate decât să profite inculpatului B. (in dubio pro reo)."

- transferul bancar între I. şi G. s-a realizat în baza unor contracte economice reale şi reprezintă plata unor facturi pentru servicii prestate, iar suma de 95.000 de euro viraţi de G. în contul lui C. reprezintă restituirea unei datorii preluată de H., iar sumele de 80.000 de euro transferaţi către contul lui A. reprezintă în realitate sume economisite de martora Q. - în consecinţă, nu au avut vreo legătură cu campusul E.;

- în referire la inculpatul A. a reţinut instanţa de fond că nu există nicio probă: martori, interceptări ale convorbirilor telefonice, înscrisuri din care să rezulte că A. a fost implicat în vreun fel, a cunoscut aspectele de fapt referitoare la licitaţia organizată de RAEDPP privind Campusul social E.. Simplul fapt că este fratele inculpatului C. - primar al municipiului Constanţa la acea dată este insuficient, cu atât mai mult cu cât licitaţia nici nu a fost organizată de Primăria Constanţa ci de RAEDPP.

Nu rezultă din nicio probă că A. şi-a pus contul personal deschis în Israel la dispoziţia fratelui său - C., aşa cum susţine parchetul.

Contul bancar - deschis la F., Israel - în euro este comun pe numele lui A. şi Q., după cum chiar acuzarea menţionează în rechizitoriu.

La data de 13.09.2011 societatea G. avea în contul bancar suma totală de 135.580,68 euro, din care suma de 135.000 euro provenea din depozite constituite anterior de societate, astfel cum arată şi experta desemnată de D.N.A.. Din acest disponibil bănesc, la 13.09.2011 S.C. G. transferă în contul comun al lui A. şi Q. 40.000 euro cu explicaţia "fee". Prin urmare, nu se poate dovedi că suma de 40.000 euro provenea de la D. S.R.L., atâta vreme cât expertiza menţionează că la momentul transferului bancar soldul societăţii era de 580,62 euro şi 135.000 euro provenită din depozite constituite anterior de societate.

Cât priveşte transferul bancar din 7.12.2011 al S.C. G. în sumă de 40.000 euro, acesta s-a realizat în fapt către R., iar nu către A. şi Q. pentru că aceştia deja îşi închiseseră contul bancar".

- din transferurile succesive de bani, pornind de la D. către I., de la I. către G. şi de la G. către fraţii X., nu a rezultat că au fost folosiţi aceiaşi bani; "Banii sunt bunuri fungibile - pot fi înlocuite unele cu altele în executarea unei obligaţii - şi de aceea nu se poate stabili că plata sumei de 173.012 euro s-a realizat direct din suma de 250.000 euro";

- pe de altă parte, primarul C. nu a avut atribuţii în legătură cu organizarea licitaţiei pentru atribuirea contractului de construire a complexului de locuinţe E., deoarece: " toate hotărârile Consiliului Local Constanţa privind Campusul social E. s-au luat pe baza unor rapoarte aprobate fie de directorul Direcţiei Tehnic Achiziţii CC., şef Birou program locuinţe - DD., şef serviciu tehnic investiţii EE., consilier juridic FF., inspector GG., fie de directorul executiv RR. al Direcţiei Financiare. Hotărârile Consiliului Local Constanţa au fost adoptate de consilieri cu avizul favorabil al comisiilor nr. 1 de studii, prognoze economico-sociale, buget finanţe şi administrarea domeniului public şi privat al municipiului Constanţa, comisiei nr. 5 a administraţiei publice locale, juridică, apărarea ordinii publice, a raportului direcţiei tehnic achiziţii. Inculpatul C. nu a participat la adoptarea niciunei hotărâri de consiliu, rapoarte, avize ale comisiilor din cadrul primăriei.

Este adevărat că inculpatul a realizat o expunere de motive referitoare la proiectele de hotărâri ale Consiliului local, care s-au dezbătut sau pur şi simplu s-a luat act de acestea, însă hotărârile Consiliului Local Constanţa nu au fost adoptate de consilierii locali pe baza expunerii de motive a inculpatului ci a rapoartelor şi a avizelor favorabile ale comisiilor primăriei.

De asemenea, comisia pentru evaluarea ofertelor nu a fost desemnată de primarul C. ci de directorul general al RAEDPP Constanţa - HH. prin dispoziţia nr. x/12.08.2011, dintre persoanele din cadrul RAEDPP, iar nu a Primăriei Constanţa.

Tot RAEDPP, prin adresa nr. x/21.09.2011 a solicitat Primăriei Constanţa desemnarea unor experţi pe lângă comisia de evaluare din cadrul RAEDPP, cu scopul de a sprijini activităţile de evaluare şi i-a propus în acest sens pe CC. - director Direcţia Tehnic Achiziţii, EE. - şef serviciu tehnic-investiţii şi QQ. - şef serviciu achiziţii - toţi din Primăria Constanţa. Pe baza raportului RAEDPP, primarul C. i-a desemnat pe cei indicaţi de RAEDPP, respectiv CC., EE., QQ..

Niciuna dintre persoanele care a făcut parte din comisia de evaluare a ofertelor sau dintre experţii cooptaţi în comisie nu au confirmat vreo implicare a inculpatului C. în derularea licitaţiei în urma căreia S.C. D. S.R.L. a câştigat-o, fiind de altfel şi singura participantă la licitaţie."

În contrast cu aceste argumente ale instanţei de fond, Înalta Curte, Completul de 5 judecători, într-o notă rezumativă, raportată la probe, reţine următoarele:

În contractul nr. x/16.01.2009 încheiat între D. S.R.L. şi I. nu există nicio referire la posibilitatea acordării unor onorarii de succes şi nu există referiri la cuantumul sau modul de calcul al unor astfel de onorarii; din analiza acestui contract rezultă că nu există nicio prevedere care să permită plata unor astfel de onorarii de succes - în consecinţă plata sumei de 175.000 de euro nu are nicio bază contractuală.

Din analiza facturii nr. x/11.08.2011 şi a anexei la această factură se constată că nu rezultă niciun element referitor la existenţa vreunui serviciu prestat efectiv. Astfel, nu există date referitoare la numele vreunei persoane care să fi prestat vreo activitate, nu există vreo referire la vreun raport de activitate întocmit sau la vreun proces-verbal de aprobare/primire a documentaţiei rezultate.

Teoretic, onorariul de succes devine exigibil doar în situaţia în care s-a atins rezultatul prevăzut de părţi şi reprezintă o recompensare suplimentară a prestatorului pentru serviciile prestate - or, aplicând acest principiu la situaţia de faţă, se constată că, în mod firesc, onorariul de succes ar fi trebuit plătit după câştigarea licitaţiei de către D. S.R.L., adică cel mai devreme în luna decembrie 2011. Analizând situaţia concretă, se constată că acest onorariu de succes este plătit însă în luna august 2011, înainte chiar de publicarea anunţului de organizare a licitaţiei.

Prima instanţa a invocat drept justificare pentru plata sumei de 175.000 de euro - şi servicii privind depunerea, verificarea, controlarea şi urmărirea acestei oferte. Or, din punct de vedere temporal, este exclus ca, înainte de publicarea anunţului de organizare a licitaţiei să se fi prestat servicii privind depunerea, verificarea, controlarea sau urmărirea ofertei, orice astfel de serviciu putând fi prestat doar ulterior publicării unui anunţ şi a caietului de sarcini.

Dincolo de aceste argumente de factură logică, caracterul fictiv al serviciilor plătite în baza facturii nr. x/11.08.2011 şi a anexei la aceasta a fost stabilit cu titlu definitiv prin sentinţa penală nr. 15 din data de 05.01.2017 a Tribunalului Bucureşti, secţia I Penală, rămasă definitivă prin decizia Curţii de Apel Bucureşti, secţia I Penală nr. 1049/A/11.08.2017, dosar nr. x/2015.

Prin sus-amintita decizie a Curţii de Apel Bucureşti din 11 august 2017 s-a decis condamnarea omului de afaceri B., inculpat în prezenta cauză, la pedeapsa de 8 ani de închisoare, iar firma acestuia, S.C. D. S.R.L. a fost obligată să achite statului suma de 320.000 de RON. Ca acuzaţie penală consemnată ca fiind dovedită, s-a arătat că, în perioada 2009 - 2014, B., în calitate de administrator al D., nu a înregistrat corespunzător veniturile obţinute din trei contracte încheiate cu Regia Autonomă Exploatarea Domeniului Public şi Privat (RAEDPP) Constanţa şi SSS. şi nici facturile fiscale aferente acestor venituri, în executarea acestor contracte.

Astfel, această acuzaţie priveşte, printre altele, contractul nr. x/22.12.2011 încheiat între S.C. D. S.R.L. şi Regia Autonomă Exploatarea Domeniului Public şi Privat (R.A.E.D.P.P.) Constanţa pentru realizarea obiectivului de investiţie "Construire unităţi locative modulare în municipiul Constanţa şi lucrări tehnico-edilitare aferente - Campus social E. - strada x" al cărui obiect a constat în: a) întocmirea documentaţiei aferentă fazelor de proiectare privind elaborarea proiectului pentru autorizaţia de construire inclusiv documentaţiile în vederea obţinerii avizelor, proiectului tehnic şi detalii de execuţie, în conformitate cu caietul de sarcini; b) execuţia lucrărilor aferente obiectivului de investiţii "Construire unităţi locative modulare în Municipiul Constanţa şi lucrări tehnico-edilitare aferente" - Campus social E..

De asemenea, prin aceeaşi decizie, s-a stabilit că plăţile efectuate de S.C. D. S.R.L. în baza contractelor încheiate cu I. şi cu TTT. nu au la baza operatiuni reale, fiind făcute doar cu scopul diminuării bazei impozabile, având drept consecinţă sustragerea de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale.

În aceste condiţii, s-a dispus condamnarea inculpatului B. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005 întrucât acesta, în perioada 2009-2014, în calitate de administrator al S.C. D. S.R.L., a înregistrat în contabilitate cheltuieli care nu au la bază operaţiuni reale în sumă totală de peste 60 milioane de RON, reprezentând consultanţă şi asistenţă tehnică pretins a fi oferite de societăţile I. Cipru şi TTT., în scopul sustragerii de la plata obligaţiilor fiscale către stat, producând un prejudiciu în cuantum total de 23.118.963,42 RON, compus din 14.587.916,17 RON, reprezentând taxa pe valoarea adăugată şi 8.531.047,25 RON, reprezentând impozit pe profit.

Aşadar, caracterul fictiv a fost cert stabilit în legătură cu toate facturile invocate şi în prezenta cauză (de consemnat că iniţiativa depunerii acestei note vizând afacerile judiciare ale omului de afaceri B., condamnarea sa pentru evaziune fiscală şi consfinţirea caracterului fictiv al facturilor din prezenta cauză, a parvenit chiar din partea apărării).

În concluzie, plata sumei de 175.000 de euro nu a avut la bază vreo prevedere contractuală sau vreun serviciu efectiv prestat, constituind, în realitate, o sumă destinată garantării câştigării licitaţiei menită să ajungă, în final, în conturile fostului primar C..

Într-un alt plan de analiză, din analiza contractului de consultanţă încheiat la data de 7.02.2009 între I. (prin cesionare de la I.) şi G., conform căruia G. în calitate de consultant se obligă să presteze şi să execute serviciile stipulate în contract, onorariul pentru consultanţă urmând să-i fie achitat pentru fiecare proiect, se constată că reprezintă înţelegerea părţilor cu privire la anumite prestaţii pe care în viitor urma să le efectueze societatea G..

Dincolo de acest aspect, contractul în mod singular nu reprezintă o dovadă a prestării efective a serviciilor, în lipsa vreunei facturi şi a altor documente justificative care să ateste acest lucru. În cadrul comisiei rogatorii efectuate în Cipru, autorităţile judiciare din această ţară nu au identificat vreo factură. În mod cert, inexistenţa facturii este explicată de inexistenţa vreunei prestaţii, aspect care rezultă inclusiv din declaraţia inculpatului B. care a declarat că societatea G. "nu a prestat nimic, rezultatul a fost zero".

În punerea în aplicare a planului infracţional, din perspectiva modului de opeare, pentru a face mai dificil de stabilit traseul obiectului infracţional, participanţii au încercat să fracţioneze sumele de bani şi să folosească cât mai multe vehicule financiare, pe numele cât mai multor persoane. Acesta este motivul pentru care suma de 175.000 de euro nu este plătită de societatea D. S.R.L. direct în contul primarului C., ci este transferată succesiv prin conturile mai multor societăţi pentru ca, în final, să ajungă în acelaşi cuantum în conturile destinatarului real şi ale apropiaţilor săi. În acelaşi timp, apare firesc ca în realizarea transferurilor bancare să nu fie indicat motivul real infracţional pentru care sunt transferaţi banii - în prezenta cauză, în anexa la factura nr. x/11.08.2011 s-a indicat detaliat obiectul sumei de 175.000 de euro, respectiv cel de onorariu de succes pentru licitaţia E..

În consecinţă, instanţa de apel consemnează că instanţa de fond în mod greşit a reţinut că suma de 95.000 de euro virată în contul lui C. reprezintă restituirea unei datorii preluată de H., în vreme ce sumele transferate către contul lui A. ar reprezinta sume economisite de martora Q..

Considerentele prezentei decizii vor insista în detalierea caracterului fictiv al împrumutului preluat de H., atâta vreme cât înscrisul depus de către C. la dosarul cauzei, din care rezulta că la data de 22.01.2004 C. l-a împrumutat pe S. cu suma de 600.000 euro, nu a fost validat de martorii implicaţi nemijlocit.

În plus, verificând resursele financiare ale inculpatului C. de la data încheierii acestui contract, pe baza datelor furnizate de ANAF-AJFP Constanţa, a rezultat că acesta nu deţinea fonduri suficiente să acorde un astfel de împrumut.

Nu trebuie omisă nici împrejurarea că nu se poate face confuzie de patrimonii între persoana juridică G. şi persoana fizică H., fie el şi proprietarul acestei companii. Nu se poate accepta că, în lipsa oricărui document care să permită acest lucru, persoana juridică G. poate face plăţi în numele persoanei fizice H. şi, cu atât mai puţin, în numele lui Q..

Un spaţiu special de analiză a fost alocat de către instanţa de fond împrejurării că inculpatul C. nu ar fi avut atribuţii în licitaţia organizată pentru construirea campusului E., sens în care sunt de precizat următoarele:

Prima instanţă acceptă şi menţionează că inculpatul a iniţiat o serie de hotărâri de consiliu necesare în desfăşurarea licitaţiei, începând de la aprobarea organizării acestei proceduri, până la majorarea bugetului alocat acestui proiect:

• HCL nr. 65/31.03.2011 prin care fost aprobat Programul de construire unităţi locative modulare în municipiul Constanţa şi lucrări tehnico-edilitare aferente - Campusul social "E.".

• HCL nr. 148/08.07.2011 privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici

• HCL nr. 150/08.07.2011 privind transferul acestui program către RAEDPP Constanţa.

• HCL nr. 207/24.08.2011 privind aprobarea documentaţiei de achiziţie

• HCL nr. 293/28.11.2011 privind aprobarea finanţării rambursabile interne în valoarea de 46.308.754 RON (fiind aprobată astfel creşterea valorii contractului faţă de valoarea estimată).

Toate hotărârile de consiliu mai sus menţionate au fost adoptate în urma unor expuneri de motive întocmite de inculpatul C..

Instanţa de apel consemnează că, potrivit unei jurisprudenţe solide şi constante în materie, în cazul infracţiunii de luare de mită nu trebuie ca inculpatul să aibă atribuţii de serviciu exclusive în legătură cu actul pentru care este solicitat/primit folosul, fiind suficient ca acesta să aibă un rol în îndeplinirea acestui act.

Or, inculpatul C. nu numai că a avut atribuţii ci, mai mult, atribuţiile sale au avut un caracter esenţial în desfăşurarea licitaţiei.

Argumentul că de organizarea şi desfăşurarea licitaţiei s-a ocupat în principal RAEDPP Constanţa nu este relevant atâta vreme cât hotărârile de aprobare a demarării licitaţiei, a indicatorilor tehnico-economici, a documentaţiei de achiziţie şi, mai ales, aprobarea suplimentării bugetului aferent acestui proiect au fost iniţiate exclusiv de inculpat.

Inculpatul a participat la organizarea desfăşurării licitaţiei inclusiv prin numirea celor trei experţi cooptaţi.

Într-o conotaţie infracţională evidentă, în afara acestor atribuţii de serviciu exercitate de inculpat, acesta a procedat la demersuri efectuate în afara atribuţiilor de serviciu menite să avantajeze societatea D. S.R.L. - întâlniri cu inculpatul B. în etapa în care societatea D. desfăşura activităţi legate de întocmirea ofertei, iar cei doi inculpaţi C. şi B. au convenit asupra unor elemente ale ofertei, atât din punct de vedere tehnic, cât şi din punct de vedere financiar, precum şi întâlnirea din etapa semnării contractului şi a acordurilor de subcontractare.

În confirmarea acestor întâlniri instanţa de apel a avut în vedere în principal declaraţiile martorilor CC. şi III., persoane audiate nemijlocit în apel, în şedinţa publică din data de 20 mai 2019.

Aşadar, instanţa de apel consemnează că în cauză există probe, înscrisuri, declaraţii de martori din care rezultă cert că inculpatul C. s-a implicat activ în procedura de licitaţie, demersurile sale fiind îndreptate către unicul scop - încheierea contractului cu D..

În ceea ce priveşte procesul de analiză a probelor, Înalta Curte, Completul de 5 judecători reaminteşte că, în acord cu dispoziţiile art. 4 C. proc. pen., până la pronunţarea unei soluţii definitive de condamnare, orice persoană este considerată nevinovată, iar după administrarea întregului probatoriu, orice îndoială în formarea convingerii organelor judiciare se interpretează în favoarea suspectului sau inculpatului. În virtutea prezumţiei de nevinovăţie, sarcina de a oferi probe suficiente care să conducă la o concluzie de vinovăţie revine organelor de urmărire penală care formulează acuzaţia, iar nu persoanei acuzate, care nu are obligaţia de a-şi dovedi nevinovăţia. De asemenea, lipsa unui probatoriu suficient pentru a conduce la o concluzie certă cu privire la situaţia de fapt determină existenţa unui dubiu în ceea ce priveşte comiterea faptei prevăzute de legea penală de către persoana acuzată, care nu poate fi interpretat decât în favoarea acesteia, teză de care s-a şi prevalat de altfel prima instanţă în cauză.

În raport cu probatoriul administrat în cauză, instanţa de apel consemnează că declaraţiile martorilor ce au constatat nemijlocit faptele constituie probe directe.

Potrivit disp, art. 420 C. proc. pen.., instanţa de apel verifică hotărârea atacată pe baza lucrărilor şi a materialului din dosarul cauzei, precum şi a oricăror probe administrate în faţa instanţei de apel. În vederea soluţionării apelului, instanţa, motivat, poate da o nouă apreciere probelor.

Trimiţând şi la cauza CEDO Lascău împotriva României, deşi revine instanţei legal învestite cu judecarea apelurilor sarcina de a aprecia probele administrate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 judecători a dat întâietate declaraţiilor martorilor date în faţa respectivei instanţe. Înalta Curte, având responsabilitatea de a decide cu privire la vinovăţia sau nevinovăţia inculpaţilor a fost ghidată de principiul că trebuie să fie în măsură să asculte martorii esenţiali personal şi să evalueze astfel credibilitatea acestora.

De altfel, după cum s-a menţionat, la termenul din 18 martie 2019, urmare dezbaterilor asupra probelor, instanţa de apel a admis, în parte, cererea de probatorii formulată de Ministerul Public Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie constând în reaudierea majorităţii martorilor din cauză - FFF., CC., HH., MM., EE., QQ., III., NNN., V. şi W., respingând cererea privind reaudierea martorilor II., ZZ., LL., JJ. şi RR.. De asemenea, s-a încuviinţat proba testimonială formulată de apelantul-intimat C. constând în audierea martorei RRR. şi s-a luat act de poziţia exprimată de apelantul inculpat A. de a uza de dreptul la tăcere, de poziţia apelantului intimat C., exprimată prin intermediul apărătorului ales, în sensul că nu doreşte să dea declaraţii şi de poziţia intimatului inculpat B., exprimată prin intermediul apărătorului ales, în sensul că nu doreşte să dea declaraţie în faţa instanţei de apel.

Ulterior, cei mai mulţi dintre martori au şi fost audiaţi nemijlocit - La termenul din 15 aprilie 2019 au fost audiaţi martorii MM. şi HH.. La termenul din 20 mai 2019 au fost audiaţi martorii CC., QQ., FFF. şi III.. La termenul din 10 iunie 2019 au fost audiaţi martorii EE., W., RRR..

De consemnat, de altfel, că niciuna dintre depoziţii nu a fost contestată de vreun participant la proces, în substanţa sa, că în esenţă fiecare dintre aceşti martori şi-au menţinut integral vechile declaraţii date în cauză.

Singurele persoane neaudiate au fost NNN. şi V., însă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 judecători, la termenul de judecată din 21 februarie 2022 a constatat că procurorul a renunţat la audierea martorului NNN.. De asemenea, s-a revenit asupra audierii martorului V., faţă de lipsa utilităţii sale având în vedere ansamblul probatoriu administrat în faza apelului - celălalt martor cosemnatar al contractului de împrumut, W., fiind audiat în apel, ude şi-a menţinut vechile declaraţii.

Cu privire la înregistrările rezultate în urma punerii în executare a mandatelor emise de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, reiterăm concluzia că acestea nu au valoarea unor probe în procesul penal şi nu pot fi avute în vedere la pronunţarea hotărârii în prezenta cauză. Pe de altă parte, conţinutul înregistrărilor, dincolo de imposibilitatea folosirii în procesul penal, nici nu este relevant.

De altfel, inculpaţii implicaţi direct în aceste interceptări nu au contestat în fapt existenţa şi conţinutul convorbirilor. Nu omitem însă împrejurarea de solicitare de analiză a anumitor înregistrări, invocate în apărare - urmând a primi cuvenitele răspunsuri din partea instanţei de judecată a apelului.

O notă aparte vizează înscrisurile premergătoare încheierii contractului cu D. şi cele vizând plata sumei de bani ce forma obiectul mitei, probe apreciate la nivelul instanţei de apel ca fiind extrem de importante având valoarea unor probe directe în ceea ce priveşte acţiunea de "primire"/corelativ "dare", corespunzătoare variantei alternative a elementului material al infracţiunilor reclamate.

De altfel, considerentele preliminare expuse anterior vizând incidenţa unor cazuri care împiedică exercitarea acţiunii penale în cauză, prevăzute de art. 16 C. proc. pen.., impun un proces de analiză şi de apreciere a probelor strict pentru necesitatea oferirii unui răspuns solicitării inculpatului B. de continuare a procesului penal în cauză; cât şi pentru conturarea activităţii derulate de inculpatul C. - acuzat în calitate de autor al faptei de luare de mită -, pentru a rezulta astfel împrejurarea că inculpatul A. a fost implicat în întreg contextul infracţional - participaţia sa constituind complicitate la săvârşirea infracţiunii de luare de mită.

În funcţie de cele anterior menţionate, în concret şi în mod detaliat, Înalta Curte, Completul de 5 judecători reţine următoarea stare de fapt şi juridică:

Darea/luarea de mită s-a realizat în cauză prin intermediul societăţii I. Cipru (unicul asociat al societăţii D. S.R.L.), sub forma unui onorariu de succes, potrivit sintagmei utilizată în factura achitată de societatea D. S.R.L, societate care transmite mai departe sume societăţii G.. Folosindu-se mecanismul de utilizare a contului escrow în relaţiile comerciale, la data de 13.09.2011 suma de 95.000 de euro s-a virat în contul lui C. iar suma de 40.000 de euro în contul lui A., pentru ca la data de 6.12.2011 suma de 40.000 de euro să fie transferată către contul lui A. însă, întrucât acest cont fusese închis în luna octombrie 2011, suma este redirecţionată către contul lui R., cel de-al treilea frate.

Elementul material al luării de mită constă în primirea sumei de 175.000 de euro de inculpatul C., în calitate de primar, în vederea efectuării unor demersuri în legătură în atribuţiile sale de serviciu (iniţierea unor hotărâri de consiliu prin care au fost aprobate diversele etape ale proiectului de construire a campusului social E., potrivit dispoziţiilor art. 39 alin. (1) şi (2) şi art. 43 din Legea nr. 215/2001 a admnistraţiei publice locale).

Pentru existenţa infracţiunii de luare de mită nu interesează dacă funcţionarul public săvârşeşte acţiunile sau inacţiunile incriminate direct, adică el însuşi, sau indirect, prin intermediul unei alte persoane. Pentru existenţa laturii obiective a infracţiunii de luare de mită este lipsit de semnificaţie dacă actul se referă la o obligaţie de serviciu generală sau specială.

Condiţia ca fapta funcţionarului să fie săvârşită în legătură cu îndeplinirea unui act privitor la îndatoririle sale de serviciu este realizată şi în situaţia în care îndeplinirea actului cade în atribuţiile altui funcţionar, dar făptuitorul, prin modul în care îşi realizează propriile sarcini de serviciu poate influenţa îndeplinirea actului de către funcţionarul competent. Infracţiunea de luare de mită subzistă în cazul în care faptele la care se referă textul de lege se săvârşesc în scopul de a îndeplini un act privitor la îndatoririle de serviciu ale funcţionarului şi în situaţia în care actul nu constituie decât componenţa unei activităţi finale, la care participă şi alţi funcţionari având atribuţii legate de aceasta.

Primirea sumei de 175.000 de euro s-a realizat prin intermediul şi cu participarea în mod direct a unui terţ - H., dar şi cu ajutorul dat de fratele său, inculpatul A..

Sumele de bani, în integralitatea lor, au fost date/luate în mai multe tranşe:

- în contul personal al lui C. deschis la F., Israel, suma de 95.000 euro la data de 13.09.2011;

- în contul personal al lui A. deschis la F., Israel, suma de 40.000 euro în 13.09.2011;

- tot în contul personal al lui A. deschis la F., Israel, G.. a mai transferat suma de 40.000 euro în data de 06.12.2011, însă, întrucât acest cont fusese închis în luna octombrie 2011, banii au fost redirecţionaţi către contul celui de al treilea frate, R., cont deschis la aceeaşi bancă din Israel.

Relevant în consemnarea acestei stări de fapt este că, la începutul anului 2011, C., în calitate de primar al Municipiului Constanţa, a lansat Programul de construire locuinţe modulare grupate in Campusul Social "E.", aprobat prin Hotărârea Consiliului Local al municipiului Constanţa nr. 65/31.03.2011 prin care fost aprobat Programul de construire unităţi locative modulare în municipiul Constanţa şi lucrări tehnico-edilitare aferente - Campusul social "E.". Această hotărâre a Consiliului Local a fost iniţiată de către inculpatul C..

De altfel, chiar inculpatul C. a prezentat această iniţiativă, în propriile declaraţii, inclusiv în ultimul cuvânt în apel, în sensul că programul de construire locuinţe modulare grupate in Campusul Social "E. a fost un proiect personal "de suflet" atâta vreme cât avea o încărcătură sentimentală deosebită, problema oamenilor fără adăpost nemaifiind anterior abordată şi nici rezolvată atât în Constanţa cât şi în niciun alt oraş din ţară, la un astfel de nivel.

S.C. D. S.R.L, reprezentată de inculpatul B., desfăşura la acel moment relaţii contractuale cu Primăria Constanţa.

Pentru a facilita transferul banilor reprezentând "mita" a fost ales de către cei doi inculpaţi C. şi B., H., prieten de încredere cu cei doi inculpaţi. H. a acţionat ca un liant între reprezentantul firmei M. şi primarul Constanţei, în condiţiile în care potrivit declaraţiei martorului FFF. dată în faza de urmărire penală la data de 8 aprilie 2014 (menţinută în apel la 20 mai 2019), a rezultat faptul că: "deşi lucrează în M. de la înfiinţare, iar în anul 2011 era director de zonă- Constanţa, nu cunoaşte nimic despre firma G.".

Inculpatul C. a facilitat câştigarea acestei licitaţii prin iniţierea unor hotărâri de consiliu prin care au fost aprobate diversele etape ale proiectului de construire a campusului social E., în conformitate cu dispoziţiile art. 39 alin. (1) şi (2) şi art. 43 din Legea nr. 215/2001 a admnistraţiei publice locale.

Astfel, prin hotărârea Consiliului Local al municipiului Constanţa nr. 65/31.03.2011, luând în dezbatere expunerea de motive a primarului C., a fost aprobat Programul de construire a unităţi locative modulare în municipiul Constanţa şi lucrări tehnico-edilitare aferente - Campusul social "E.", declarat obiectiv de interes public local.

La data de 05.04.2011, la solicitarea primarului C., a fost emis certificatul de urbanism cu nr. x, aferent acestui obiectiv de investiţii.

Tot la cererea inculpatului C. a fost adoptată HCL nr. 148/08.07.2011, luând în dezbatere expunerea de motive a primarului C., privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici pentru etapa I a obiectivului de investiţii "Construire unităţi locative modulare în municipiul Constanţa şi lucrări tehnico-edilitare aferente - Campus social E.", conform studiului de fezabilitate cuprins în anexa ce face parte din hotărâre .

La aceeaşi dată, a fost adoptată şi HCL nr. 150/08.07.2011, luând în dezbatere expunerea de motive a primarului C., fiind aprobat transferul acestui program către Regia Autonomă "Exploatarea domeniului public şi privat" Constanţa.

Un element esenţial în conturarea soluţiei de achitare de către instanţa de fond a fost acela că licitaţia nici nu a fost organizată de Primăria Constanţa ci de RAEDPP.

Instanţa de apel consemnează că RAEDPP Constanţa se afla la acel moment în subordinea primăriei şi a avut calitatea de autoritate contractantă în cadrul licitaţiei având ca obiect atribuirea contractului privind construirea campusului social E..

Această regie autonomă, aflată în subordinea primăriei Constanţa, a fost implicată în procedura de achiziţie doar pentru că Primăria nu putea emite bilete la ordin, aşa cum rezultă din declaraţia martorului CC., menţinută atât în faţa instanţei de fond, la data de 22 martie 2017 cât şi în apel, la data de 20 mai 2019:"Primăria Constanţa nu putea emite bilet la ordin, pe la jumătatea anului 2011 întreaga documentaţie care era elaborată a fost transferată către RAEDPP Constanţa în baza aprobărilor Consiliului local".

În fapt, RAEDPP a avut doar un rol formal în desfăşurarea procedurii de licitaţie având în vedere depoziţia inclusiv a directorului acestei regii autonome, menţinută şi în faţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, ca instanţă de apel, martorul HH.:" Am organizat licitaţia privind construirea de locuinţe sociale întrucât regia administra prin intermediul unui fond locativ de stat, preluând practic atribuţiile fostului UUU.. Întrucât nu aveam experţi pentru a organiza o astfel de licitaţie, am solicitat în scris primăriei să ne sprijine în acest sens". Sau, depoziţia martorei MM., dată tot în acelaşi cadru procesual: "În perioada derulării licitaţiei în cauză eram şef departament Achiziţii Publice din cadrul RAEDPP Constanţa. Îmi aduc aminte că în vara lui 2011, la solicitarea directorului regiei, dl HH., m-am deplasat împreună cu acesta la primăria Constanţa. Împreună cu noi a fost şi doamna LL., şef serviciu juridic din cadrul RAEDPP. Întâlnirea a avut loc în biroul viceprimarului DDD. şi au participat din partea primăriei dl CC., dna EE. şi dna QQ.. Cu această ocazie mi s-a adus la cunoştinţă că urmează să organizăm licitaţia, întreaga documentaţie fiind pregătită deja de primăria Constanţa. De altfel, documentaţia ne-a fost transmisă în scurt timp şi noi nu am intervenit în niciun fel asupra acesteia. Anunţul privind licitaţia a fost introdus în SEAP de doamna QQ. de pe calculatorul meu, la sediul regiei, spunându-ni-se că noi nu avem expertiza necesară în derularea unor licitaţii de această valoare. Îmi aduc aminte că cele trei persoane din partea primăriei, CC., QQ. şi EE. au făcut parte din comisia de evaluare ca experţi cooptaţi, însă nu-mi aduc aminte în ce context au fost aceştia desemnaţi. Aceştia au participat pe tot parcursul evaluării şi la deschiderea ofertelor".

Revenind la implicarea inculpatului C. în facilitarea câştigării acestei licitaţii, de reţinut că cei trei experţi din cadrul Primăriei: CC., director executiv Direcţia Tehnic Achiziţii din cadrul Primăriei municipiului Constanţa, EE., şef Serviciu Tehnic Investiţii şi QQ., şef Serviciu Achiziţii au fost desemnaţi prin dispoziţia nr. x/22.09.2011 de către inculpatul C.. Aceşti martori, în calitatea lor de experţi, au avut rolul de a întocmi şi un raport de specialitate referitor la cerinţele de natură tehnică.

O altă intervenţie a inculpatului C. în câştigarea licitaţiei de către firma M. a constat în adoptarea HCL nr. 207/24.08.2011, când s-a luat în dezbatere expunerea de motive a primarului C., şi s-a aprobat documentaţia de achiziţie fiind abilitată Regia Autonomă "Exploatarea domeniului public şi privat" Constanţa în vederea organizării procedurii de achiziţie publică şi încheierea contractului pentru acest obiectiv. Implicarea inculpatului C. a vizat întocmirea documentaţiei de achiziţie, acesta fiind autorul expunerii de motive aflate la baza adoptării HCL nr. 207/24.08.2011.

Or, tocmai în intervalul de timp cuprins între data întocmirii expunerii de motive - 12 august 2011 şi data aprobării documentaţiei de achiziţie - 24 august 2011, respectiv la data de 16.08.2011, D. S.R.L. a transferat către I. Cipru suma de 250.000 euro reprezentând plata facturii nr. x .

De asemenea, potrivit anexei la această factură, suma de 175.000 de euro (din totalul de 250.000 de euro), reprezenta onorariu de succes (success fee) pentru proiectul "Construcţii montaj inclusiv a serviciului de proiectare - PT,PAC,DDE - aferent obiectivului de investiţii Construire unităţi locative modulare în Municipiul Constanţa şi lucrări tehnico-edilitare aferente - Campus social E. - str. x pentru Zona I" şi servicii privind depunerea, verificarea, controlarea şi urmărirea ofertei pentru acest proiect; iar această sumă ajunge în contul din Cipru al societăţii I. la data de 17.08.2011.

Or, dincolo de împrejurarea că societatea D. S.R.L nu avea cum să cunoască la data de 16.08.2011 că va fi câştigatoarea licitaţiei respective, pentru a plăti un onorariu de succes, de remarcat coincidenţa perfectă între denumirea "secretă" a proiectului şi titlul în baza căruia se achită factura, respectiv aceeaşi "Construcţii montaj inclusiv a serviciului de proiectare - PT,PAC,DDE - aferent obiectivului de investiţii Construire unităţi locative modulare în Municipiul Constanţa şi lucrări tehnico-edilitare aferente - Campus social E. - str. x pentru Zona I".

Denumirea proiectului în sine, cu menţionarea tipului de lucrări care se solicitau - PT, PAC, DDE -, nu se regăseşte decât în documentele care au stat la baza HCL nr. 207/24.08.2011 de aprobare a documentaţiei de achiziţie, respectiv în raportul nr. x din 11.08.2011, întocmit de directorul HH. al Regiei Autonome de Exploatare a Domeniului Public şi Privat Constanţa şi în expunerea de motive cu nr. x din 12.08.2011 întocmită de inculpatul C.. În documentele publice anterioare, respectiv HCL 65/31.03.2011, HCL nr. 148/08.07.2011 şi HCL nr. 150/08.07.2011 nu s-a făcut vreo referire la lucrările ce urmau a fi contractate - PT, PAC, DDE. La aceste documente nici societatea cipriotă I. (emitentul anexei) şi nici societatea D. nu ar fi avut cum să aibă acces la data de 16.08.2011, respectiv nu ar fi avut cum să cunoască adevărata denumire a proiectului fără ajutorul inculpatului C..

În această situaţie nu pot fi reţinute argumentele instanţei de fond în sensul că firma D. S.R.L ar fi putut cunoaşte denumirea corectă şi completă a proiectului de construire a acestor locuinţe deoarece încă din luna aprilie 2011 proiectul a fost prezentat de C. mass-mediei, deoarece:

- potrivit Raportului cu nr. x din 21.03.2011 întocmit de către CC. director la Direcţia Tehnic Achiziţii din cadrul primăriei Constanţa, la data de 21.03.2011 proiectul era cunoscut sub denumirea Campusul social E. şi nu se cunoştea denumirea exactă a proiectului Construcţii montaj inclusiv a serviciului de proiectare - PT,PAC,DDE - aferent obiectivului de investiţii Construire unităţi locative modulare în Municipiul Constanţa şi lucrări tehnico-edilitare aferente - Campus social E. - str. x pentru Zona I".

- în conţinutul HCL al municipiului Constanţa nr. 65/31.03.2011 şi Anexei 1 la această hotărâre de consiliu se regăseşte tot denumirea incompletă de Programul Construire unităţi locative modulare în Municipiul Constanţa şi lucrări tehnico-edilitare aferente - Campus social E. - str. x, lipsind indicativul "PT,PAC,DDE şi Zona I de la str."

- în HCL nr. 148 din 8.07.2011 privind aprobarea indicatorior tehnico-economici pentru etapa I a obiectivului de investiţii apare tot denumirea incompletă de Programul Construire unităţi locative modulare în Municipiul Constanţa şi lucrări tehnico-edilitare aferente - Campus social E. - str. x, lipsind indicativul "PT,PAC,DDE şi Zona I"

- chiar inculpatul B. recunoaşte, la data de 29 noiembrie 2016, faptul că "Documentele licitaţiei Complexului E. au fost publicate la data de 27 august 2011".

În plus, trebuie remarcat că, la data de 16.08.2011, când a avut loc plata sumei respective, inculpatul C. s-a implicat direct în procedura de achiziţie, în sensul că a solicitat comisiilor de specialitate din primărie avizarea documentaţiei de achiziţie x potrivit rapoartelor întocmite la această dată - f. x comisia nr. 5 şi f. x comisia nr. 1.

Aşadar, concomitent cu demersurile prin care primarul C. solicita comisiilor de specialitate din primărie şi Consiliului Local aprobarea documentaţiei de achiziţie, societatea D. S.R.L. (viitoare câştigătoare a licitaţiei) plătea acel onorariu de succes pentru câştigarea licitaţiei, altfel neanunţată încă în mod public.

În concluzie, la data de 16.08.2011 societatea D. S.R.L. cunoştea faptul că urma să fie organizată o licitaţie pentru construirea campusului social E. şi, totodată, avea siguranţa că va şi câştiga această licitaţie din moment ce a plătit onorariul de succes.

Existenţa unei înţelegeri între C. şi B. referitoare la faptul că societatea D. S.R.L. urma să câştige licitaţia este confirmată de martorul III. - audiat în apel la 20 mai 2019 când şi-a menţinut vechile declaraţii: "Cred că înainte de câştigarea licitaţiei cu proiectul E. am fost invitat de către inculpatul B. în vizită la inculpatul C.. În prezenţa mea s-au discutat numai chestiuni tehnice legate de nişte dotări speciale ale cartierului E.. Şi înainte de încheierea contractului respectiv cu E., conform obiceiului său, d-nul C. ne chema şi ne solicita să raportăm stadiul lucrărilor, anumite elemente sau probleme tehnice ce trebuiau a fi rezolvate".

În aceeaşi notă de coincidenţă, la data la care a fost adoptată HCL nr. 207, respectiv 24.08.2011, societatea I. a transferat suma de 173.015 euro către societatea controlată de H., G.. .

Ca urmare a acestei hotărâri, respectiv HCLC nr. 207/24.08.2011, a fost publicat anunţul de achiziţie în SEAP, la data de 27.08.2011, purtând nr. x.

Aşadar, abia de la această dată, 27.08.2011, eventualii ofertanţi au luat la cunoştinţă despre denumirea exactă a proiectului şi de organizarea licitaţiei pentru construirea campusului social E..

Ulterior, la data de 13.09.2011, H. face primele plăţi din fondurile primite de la I., respectiv 95.000 de euro şi 40.000 de euro în conturile personale ale lui C. şi, respectiv, A., conturi deschise la F., Israel, cu titlul "fees" - onorarii .

De subliniat că, la nivelul primăriei era cunoscută relaţia apropiată a celor doi inculpaţi, C. şi B., iar atitudinea inculpatului C. faţă de angajaţii din carul primăriei era de notorietate ca fiind una autoritară.

Vizavi de relaţia apropiată cu B., inculpatul C., în apărare, a adus în discuţie convorbirea din data de 19 octombrie 2011, de la domiciliul lui, când nu s-ar fi discutat despre acest proiect, ci despre proiectul pentru tineri, sens în care B., împreună cu societatea D. S.R.L., l-au subcontractat pe III., deoarece construcţia respectivă trebuia finalizată până la data de 31 octombrie. Apărarea a precizat că B. a declarat că doreşte să participe şi la licitaţia din cauză şi a întrebat dacă la acest proiect ar fi necesară instalarea de camere de luat vederi, iar C. a precizat că nu este cazul, fiind un cartier pentru oameni care nu aveau unde să locuiască. Dar, indiferent care ar fi fost răspunsul lui C., documentaţia de licitaţie era deja aprobată prin şedinţa consiliului local din 24 august 2011, iar cel care i-a făcut oferta tehnică lui B. era III., care a declarat că ştia şi despre camerele de luat vederi. Astfel, conform susţinerilor apărării, convorbirea din data de 19 octombrie 2011 nu are nicio importanţă în contextul analizării tipicităţii infracţiunii de luare de mită.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 judecători reiterează concluzia că înregistrările nu au valoarea unor probe în procesul penal şi nu pot fi avute în vedere la pronunţarea hotărârii în prezenta cauză. Solicitarea de analiză a înregistrării din 19 oct. 2011 invocată în apărare implică însă cu necesitate oferirea unui răspuns din partea instanţei de judecată a apelului.

Or, aparte de conţinutul neechivoc al declaraţiei martorului III., care a participat la întâlnirea din 19 octombrie 2011 şi care a declarat faptul că în cadrul acesteia s-au purtat discuţii privind proiectul tehnic, primarul dând indicaţii cu privire la conţinutul acestuia, făcând referiri la elementele caietului de sarcini din cadrul documentaţiei de achiziţie elaborat de autoritatea contractantă, inclusiv din convorbirea telefonică înregistrată în prezenta cauză, din 19 octombrie 2011, a rezultat, cu certitudine, faptul că persoanele implicate în faptele de dare/luare de mită s-au întâlnit şi au discutat despre aspecte importante vizând proceduri de licitaţie în curs.

Inculpatul C. cât şi inculpatul B. au adus în discuţie şi convorbirea din data de 2 noiembrie 2011, susţinând că nu a avut legătură cu cauza, contrar speculaţiilor, că s-ar fi discutat despre o ofertă financiară.

Or, interceptările din data de 02 noiembrie 2011 au suprins întâlnirile dintre inculpatul B. şi FFF., precum şi cea dintre inculpatul B. şi inculpatul C. determinate de stabilirea valorii contractului, mărită faţă de valoarea estimativă stabilită de către autoritatea contractantă. În ceea ce priveşte cea de-a doua întâlnire, aceasta a avut loc în municipiul Bucureşti, localitate în care se afla la acel moment C., primar, persoană direct implicată neprincipial în dialog.

La rândul său, apărarea inculpatului B. a insistat asupra faptului că interceptările şi întâlnirile sunt folosite de parchet în acuzaţie, în ideea în care la aceste întâlniri s-ar fi purtat negocieri între C. şi B..

Interceptarea relevantă care ar fi legată, potrivit inculpatului, în mod artificial de acuzaţia adusă lui B. este cea dintre primarul C. şi viceprimarul DDD., acel moment reprezentând de fapt o audienţă pentru a expune problemele în legătură cu proiectul "N.", respectiv faptul că nu era eliberată autorizaţia de constuire de către funcţionarii primăriei. Or, la data de 19 iulie 2011 a avut loc atât audienţa respectivă, cât şi conversaţia telefonică dintre primarul C. şi viceprimar, dar şi eliberarea autorizaţiei de construire. Din punctul de vedere al apărării, dovada că exista un impediment nejustificat ca autorizaţia să fie emisă este dat tocmai de faptul că a fost emisă în aceeaşi zi. Totodată, a considerat că Direcţia Naţională Anticorupţie a analizat autorizaţia de construire emisă pentru proiectul "N." deşi, sub aspectul legalităţii şi temeiniciei, nu a fost formulată nicio acuzaţie.

Instanţa de apel, referitor la convorbirea dintre DDD. şi B. din data de 19 iulie 2011, reţine că, cu prilejul acelei întâlniri este posibil să se fi discutat şi despre alt proiect pe care societatea lui B. îl avea în derulare. Dialogul însă a relevat caracterul autoritar al relaţiilor de subordonare dintre instituţia primarului şi celelalte unităţi din subordine, aspect care are importanţă, reliefând totodată, prezenţa inculpatului B. în biroul primarului C., la momentul la care era demarată o procedură de achiziţie. Cu evidenţă, caracterul relaţiei apropiate dintre B. şi primarul C. nu este un element care poate fi ignorat, fiind incompatibil cu calitatea de primar a celui din urmă, în contextul existenţei unor relaţii contractuale ale primăriei şi cu alte persoane juridice.

Conivenţa infracţională a inculpaţilor B. şi C., concretizată în infracţiunea de dare/luare de mită, mai rezultă şi din faptul că oferta pe care S.C. D. S.R.L. a depus-o la data de 04.11.2011 depăşea din punct de vedere financiar cu suma de 3.722.910 RON valoarea estimată de autoritatea contractantă în anunţul publicat.

Cu privire la consecinţele pe care le poate avea o ofertă financiară care depăşeşte valoarea estimată de autoritatea contractantă, se impun a fi precizate următoarele:

- odată cu publicarea anunţului privind organizarea unei licitaţii, autoritatea contractantă face publică şi valoarea estimativă a contractului ce va fi încheiat (în cazul de faţă 37.241.120 RON, valoare publicată în data de 27.08.2011, urmare a hotărârii Consiliului Local nr. 207/24.08.2011); Practic în acel moment este aprobat şi caietul de sarcini, potrivit anexei 2 a HCL nr. 207/2011, în care apare, la capitolul 7, intitulat Garanţii: cuantumul garanţiei de participare care reprezintă 2% din valoarea estimată a contractului de achiziţie publică ce urmează a fi încheiat, respectiv 744.822,40 RON. Concret, prin modificarea acestei valori a garanţiei de participare a fost modificat şi caietul de sarcini.

- Această valoare estimativă publicată de autoritatea contractantă serveşte drept reper societăţilor care vor să participe la licitaţie, în sensul că acestea nu vor putea depune oferte financiare mai mari cu peste 10% din această valoare întrucât vor fi descalificate (cf. disp. art. 36 din H.G. nr. 925/2006 privind punerea în aplicare a O.U.G. nr. 34/2006); totodată, valoarea estimativă a contractului este suma alocată (bugetată) de autoritatea contractantă pentru încheierea contractului pentru care se organizează licitaţia;

- În cazul în care societatea participantă depune o ofertă financiară cu o valoare mai mare decât valoarea estimată de autoritatea contractantă, însă fără a depăşi 10%, există riscul descalificării acesteia, în cazul în care autoritatea contractantă nu are/nu aprobă fonduri suplimentare faţă de valoarea estimată a contractului (art. 36 lit. e) din H.G. nr. 925/2006)

- În prezenta cauză, pentru a nu se supune acestui risc, rezultă că B. a negociat această aprobare cu primarul C. anterior depunerii ofertei de către societatea M., respectiv în întâlnirea din data de 02.11.2011 (cu două zile înainte de data limită de depunere a ofertelor - 04.11.2011).

De altfel, o înregistrare punctuală criticată care, în opinia apărării inculpatului B. nu are nicio legătură cu prezenta cauză, dar este folosită nepotrivit în acuzaţie, este cea privitoare la o discuţie dintre B. şi FFF.; din analiza discuţiei rezultă, însă, că era imposibil ca aceasta să se refere la contractul cu RAEDPP. În conversaţia dintre B. şi FFF. s-a discutat despre stadiul unor lucrări deja efectuate, precum şi prognoza unor lucrări în curs de desfăşurare, discuţie ce a avut loc în anul 2011, moment la care nu putea fi vorba despre licitaţia din cadrul proiectului "E.".

Instanţa de apel reţine însă că, la data de 02.11.2011, orele 13:14:58, B. îl contactează într-adevăr pe FFF., unul dintre subordonaţii săi în cadrul societăţii D. S.R.L., pe care-l informează că a vorbit cu C., cu care a stabilit să se întâlnească a doua zi, la Bucureşti. Interlocutorul îi spune lui B. că ceea ce trebuie să rezolve, în urma acestei discuţii, este că suma stabilită în contract trebuie mărită, că, altfel, nu îşi mai recuperează banii pentru cheltuielile făcute. FFF. îi spune lui B. că va mai avea nevoie de cel puţin 200.000-300.000 de euro, pentru pregătirile prealabile lucrărilor.

Într-o discuţie din aceeaşi dată, la orele 16:13:24, B. este contactat de FFF., care-l informează că s-a documentat mai bine, iar situaţia este mai gravă decât credea, aşa că va fi nevoie să solicite mărirea sumei din contract cu cel puţin 400.000 de euro. Interlocutorul îl întreabă dacă a rămas stabilit să se întâlnească cu primarul a doua zi, la ora 10:00, dar B. îi explică acestuia că se va întâlni în aceeaşi seară, iar FFF. declară că e bine că l-a sunat pe B. la timp. B. îl întreabă pe FFF. ce mai doreşte să obţină de la C., iar interlocutorul îi spune că, deocamdată, este destul ceea ce i-a spus.

Aşadar, la data de 02.11.2011, cu două zile înainte de termenul limită de depunere a ofertei, B. s-a întâlnit cu primarul C. pentru a-i solicita o creştere a valorii contractului. Negocierile între cei doi au fost favorabile societăţii M., aceştia convenind ca oferta financiară depusă de această societate să fie mai mare decât valoarea estimată publicată în anunţul de participare cu aproape 10%. A fost ales acest prag întrucât, în cazul în care ar fi depăşit 10% din valoarea estimată, oferta societăţii M. ar fi trebuit descalificată, potrivit disp. art. 36 din H.G. nr. 925/2006 pentru aplicarea O.U.G. nr. 34/2006, după cum s-a detaliat.

În depoziţiile sale, date în faza de cerecetare judecătorească, inclusiv în apel, martorul FFF. recunoaşte faptul că a purtat acele convorbiri telefonice la data de 02.11.2011 cu inculpatul B..

Aşadar, având acordul primarului C., societatea M. a depus la data de 04.11.2011 o ofertă financiară ce depăşea valoarea estimată de autoritatea contractantă cu 9,99%, iar primarul C., în executarea înţelegerii cu B., a iniţiat HCLM Constanţa nr. 293/28.11.2011 prin care era aprobată garantarea plăţii întregii sume.

Prin Hotărârea Consiliului Local nr. 293/28.11.2011 a fost practic modificat caietului de sarcini care însoţea procedura de achiziţie .

Faptul că decizia aprobării disponibilităţilor suplimentare pentru firma M. a fost luată de primarul C. rezultă din faptul că, în expunerea sa de motive din data de 24.11.2011 se arată că iniţiază proiectul de hotărâre privind aprobarea garantării unei finanţări rambursabile interne în valoare de 46.308.754 RON, având în vedere raportul Direcţiei financiare nr. x/24.11.2011 şi raportul Comisiei nr. 1 de studii, prognoze economico-sociale, buget finanţe, administrarea domeniului public şi privat. Or, din analiza acestui document rezultă că această comisie s-a întrunit abia la data de 25.11.2011.

De altfel, persoanele audiate în calitate de membri ai comisiei de evaluare nu au putut să precizeze dacă şi în cadrul altor proceduri de achiziţii s-a mai modificat caietul de sarcini cu privire la valoarea garanţiei de participare.

Întreg acest demers a avut drept rezultat declararea, drept câştigătoare a licitaţiei, a S.C. D. S.R.L. şi încheierea între această societate şi RAEDPP Constanţa a contractului nr. x/22.12.2011.

Formal, la data de 15.12.2011, s-a încheiat contractul de achiziţie nr. x/22.12.2011, între Regia Autonomă "Exploatarea domeniului public şi privat" Constanţa şi S.C. D. S.R.L., preţul contractului fiind de 40.964.030 RON, la care se adaugă TVA.

La data de 06.12.2011, numitul H. a făcut ultima plată de 40.000 de euro în contul personal deschis la F., Israel de fratele primarului, A., bani redirecţionaţi însă în contul celuilalt frate, R..

Acest contract a fost precedat de încheierea a 7 acorduri de subcontractare, la data de 13.12.2011, între S.C. D. S.R.L. şi subcontractanţii săi:

- S.C. SS. S.R.L. (acord nr. x/13.12.2011, filele x, volumul 7);

- TT. (acord nr. y/13.12.2011, filele x, volumul 7);

- UU. (acord nr. z/13.12.2011, filele x, volumul 7);

- VV. (acord nr. s/13.12.2011, filele x, volumul 7);

- WW. (acord nr. t/13.12.2011, filele x, volumul 7);

- XX. (acord nr. u/13.12.2011, filele x, volumul 7);

- S.C. YY. (acord nr. v/13.12.2011, fila x, volumul 7).

Inculpatul C. s-a implicat în mod direct inclusiv în încheierea acestora deşi nu avea nicio calitate în procedură.

Astfel, în dimineaţa de 13.12.2011, B. se întâlneşte cu primarul C. la locuinţa acestuia din urmă, pentru a finaliza demersurile pentru încheierea contractului dintre D. S.R.L. şi RAEDPP Constanţa.

În plan probator aceste aspecte au fost confirmate în mod nemijlocit de martorul III., în declaraţia dată la urmărire penală, la 5 februarie 2016, menţinută şi în apel la 20 mai 2019: "În legătură cu semnarea acordurilor de subcontractare încheiate la data de 13.12.2011 între S.C. D. S.R.L. şi verificatorii de proiect (TT., UU., VV., WW., XX.), arăt următoarele:

Am fost sunat de dl NNN. care mi-a cerut să semnez de urgenţă acordurile de subcontractare încheiate de mine şi colaboratorii mei sus menţionaţi cu S.C. D. S.R.L..

Dl. NNN. mi-a spus că este necesară semnarea acestor acorduri, întrucât fără ele nu se poate semna contractul.

Cu prilejul aceloraşi discuţii telefonice, dl NNN. mi-a spus că aşteaptă aceste acorduri domnul C. şi dl VVV., care sunt într-o şedinţă la semnarea contractului. În acelaşi timp, mi-a spus şi că dl C. ţipa în cadrul acestei şedinţe. Eu i-am spus că, la rândul meu, sunt într-o şedinţă şi nu ştiu că voi reuşi, având în vedere că nu m-a sunat de dimineaţă.

Urmare a acestor convorbiri, m-am ocupat, prin colegii mei de la firmă, de semnarea acordurilor, care în ziua următoare au fost duse la sediul din Bucureşti al S.C. D. SRL" Această declaraţie a fost menţinută în totalitate în faza de cerecetare judecătorească în primă instanţă.

Implicarea primarului C. rezultă şi din declaraţia martorului CC. (audiat şi în apel): "îmi amintesc că, după finalizarea procedurii, am fost chemat de dl C., care m-a întrebat de ce nu se semnează contractul, iar eu i-am răspuns că acest contract nu poate fi semnat decât dacă sunt semnate acordurile de subcontractare.

Întrebare: la această întâlnire a participat şi dl B.?

Răspuns: este posibil. Îmi amintesc că odată, când primarul C. m-a chemat la el acasă, l-am găsit acolo şi pe B., însă nu ştiu exact dacă acest lucru s-a întâmplat atunci când am fost chemat să fiu întrebat despre motivul pentru care nu se semnează contractul sau altă dată.

Arăt că de mai multe ori B. "s-a plâns" primarului C. de activitatea celor de la RAEDPP Constanţa, iar primarul mă chema şi mă admonesta pe mine, eu fiind perceput ca un responsabil de proiect.

Din câte ştiu, în final s-a rezolvat problema cu acordurile de subcontractare, S.C. D. S.R.L. a prezentat aceste acorduri şi astfel a putut fi semnat contractul."

Preexistenţa acestor acorduri de subcontractare, care trebuiau prezentate la data semnării contractului între RAEDPP şi D. S.R.L., era prevăzută ca o condiţie necesară de art. 19 alin. (2) şi (3) din contract ("(2)Executantul are obligaţia de a prezenta la încheierea contractului toate contractele încheiate cu subcontractanţii desemnaţi; (3) Lista subcontractanţilor (…) şi contractele încheiate cu aceştia, ce trebuie să fie în concordanţă cu oferta, se constituie anexe la contract").

Aşadar, cunoscând necesitatea existenţei acestor acorduri, C. s-a implicat activ şi în semnarea acestora.

În final, referitor la circuitul banilor, din analiza documentelor depuse la dosar (facturi, ordine de plată, extrase de cont) şi în raport de concluziile expertului desemnat, rezultă că suma de 175.000 de euro pleacă din contul societăţii câştigătoare a licitaţiei D. S.R.L. şi ajunge în conturile personale deschise în Israel de C. (95.000 euro la data de 13.09.2011) şi A. (40.000 de euro la data de 13.09.2011 şi alţi 40.000 de euro în data de 06.12.2011).

Astfel, la data de 16.08.2011, D. S.R.L. (societatea câştigătoare a licitaţiei) a transferat către I. Cipru (această societate era unicul asociat al societăţii D. S.R.L.) suma de 250.000 euro reprezentând plata facturii nr. x .

Cele două societăţi, D. S.R.L. România şi I. Cipru, trebuie privite ca o structură unitară, având în vedere faptul că societatea I. era asociatul unic al societăţii D. S.R.L., iar B. era administratorul societăţii D. S.R.L. şi, în acelaşi timp, împuternicit pe conturile societăţii I. (după cum rezultă atât din declaraţia inculpatului, cât şi din documentele bancare din Cipru-fila x, vol. 18).

De altfel, la percheziţia domiciliară efectuată la sediul D. S.R.L. a fost identificată o ştampilă cu impresiunea I.., cu care inculpatul B. putea să întocmească orice documente provenind de la societatea I..

Potrivit anexei la această factură, din suma de 250.000 de euro, suma de 175.000 de euro reprezenta onorariu de succes (succes fee) pentru proiectul privind construirea ansamblului de locuinţe sociale E. şi servicii privind depunerea, verificarea, controlarea şi urmărirea ofertei pentru acest proiect.

Această sumă ajunge în contul din Cipru al societăţii I. la data de 17.08.2011.

Din această sumă este transferată suma de 173.012 euro în contul societăţii G. din Liechtenstein, societate deţinută de H., la data de 24.08.2011 .

Ulterior, societatea G.. transferă suma totală de 175.000 de euro în conturile personale ale fraţilor X. cu justificarea fees -- toate aceste aspecte rezultă şi din concluziile experţilor contabili - fila x, vol. 29.

Ultima tranşă este plătită la data de 06.12.2011 şi tot în luna decembrie 2011 se semnează contractul dintre RAEDPP Constanţa şi societatea D., ca urmare a câştigării licitaţiei de către această din urmă societate.

În realitate, aceşti bani constituie mita.

Toate aceste transferuri nu au avut o justificare economică:

- suma de 175.000 de euro pleacă din contul societăţii D. S.R.L. către conturile din Cipru ale lui I. - or, aşa cum reţine expertul desemnat, în cauză nu există rapoarte de lucru, situaţii de lucrări, care să justifice această plată;

- anexa întocmită de prestator la factura nr. x/11.08.2011 detaliază suma facturată ca fiind: 175.000 euro cu titlu de "onorariu de succes" şi 75.000 euro cu titlu de "servicii de management şi politici de dezvoltare", fără a exista o corelaţie cu prevederile contractuale în ceea ce priveşte onorariul de succes;

S-a specificat într-un spaţiu preliminar de analiză logică că, deşi onorariul de succes este plătit în baza acestui contract, analizând prevederile contractului se constată că părţile nu au prevăzut plata de onorarii de succes şi, evident, nici condiţiile în care astfel de onorarii ar trebui plătite, nici cuantumul pe care ar trebui să le aibă astfel de onorarii.

- ulterior, societatea I. transferă 173.012 euro la data de 22.08.2011 către beneficiar societatea G., în conturile din Liechtenstein, în condiţiile în care această din urmă societate nu a prestat niciun serviciu societăţii I., după cum iarăşi s-a demonstrat - declaraţia inculpatului B. care a arătat că "nu s-a prestat nimic, rezultatul a fost zero" - f. x;

- societatea G. transferă fraţilor C. şi A. suma de 175.000 de euro cu justificarea onorarii (fees); or, din analiza declaraţiilor de avere făcută de Agenţia Naţională pentru Integritate, a rezultat că toate fondurile aferente conturilor din Israel ale celor doi inculpaţi nu au o provenienţă licită .

Apărarea inculpatului C. s-a concentrat, în principal, pe aspecte de natură juridică - că procurorilor le revine sarcina să demonstreze acuzaţia; că în dosarul cauzei nu există probe certe şi nici măcar un început de probă care să demonstreze o înţelegere infracţională între inculpaţii C. şi B.; că doar parchetul consideră anumite iniţiative, altfel impuse de lege în sarcina primarului, ca fiind fapte penale în legătură cu îndeplinirea, neîndeplinirea ori întârzierea îndeplinirii unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu sau în legătură cu îndeplinirea unui act contrar acestor îndatoriri, ca fiind atribuţie de serviciu; sau că, RAEDPP nu se afla în subordinea primarului municipiului Constanţa, ci în subordinea consiliului local Constanţa.

Pe substanţa acuzaţiei, inculpatul arată că deşi s-a întâlnit de mai multe ori cu B. înainte de încheierea contractului între societatea D. S.R.L. şi RAEDPP Constanţa, la aceste întâlniri nu s-a discutat despre licitaţia care urma să aibă loc, ci în cadrul relaţiilor contractuale pe care Primăria Constanţa le avea deja cu societăţile administrate de acesta.

Or, instanţa de apel a explicitat deja că această apărare este în mod evident contrazisă de declaraţia martorului III. din care a rezultat, aşa cum s-a arătat, că la întâlnirile dintre B. şi C. au fost discutate chiar aspecte referitoare la licitaţia organizată pentru complexul E. - respectiv ce trebuie să conţină proiectul tehnic, ce valoare poate să aibă oferta financiară şi necesitatea încheierii acordurilor de subcontractare. De asemenea, martorul CC., unul dintre experţii cooptaţi desemnaţi de inculpatul C. să participe la procedura de licitaţie, a declarat: "îmi amintesc că, după finalizarea procedurii, am fost chemat de dl C., care m-a întrebat de ce nu se semnează contractul, iar eu i-am răspuns că acest contract nu poate fi semnat decât dacă sunt semnate acordurile de subcontractare. Întrebare: la această întâlnire a participat şi dl B.? Răspuns: este posibil".

De asemenea, din declaraţiile martorilor audiaţi în cauză FFF., CC., QQ., EE., HH. - în faza de cercetare judecătorească întreprinsă în apel aceştia şi-au menţinut vechile declaraţii -, a rezultat în mod evident implicarea inculpatului C. în derularea procedurii de achiziţie pentru ca aceasta să fie câştigată de firma M., reprezentată de inculpatul B..

În ceea ce priveşte suma de 95.000 de euro primită în contul său personal din Israel, inculpatul C. a declarat că a fost transferată de numitul H. în contul unui împrumut de 600.000 de euro pe care un cetăţean grec, S., îl avea la primar. Inculpatul a declarat că a aflat de acest transfer de 95.000 de euro de la fratele său, A., abia în vara anului 2013. În legătură cu contul din Israel, inculpatul a declarat că l-a deschis în urmă cu mai mulţi ani, că nu l-a alimentat niciodată şi că prin acest cont s-au desfăşurat operaţiuni nesemnificative - declaraţia din data de 14 noiembrie 2016 dată în faţa primei instanţe; în faţa instanţei de apel precizând că se prevalează de dreptul de a nu da declaraţie, rezumându-se în ultimul cuvânt să precizeze că - "se consideră nevinovat, îşi menţine toate declaraţiile date în cauză şi, în consecinţă, solicită respingerea apelului formulat de parchet".

Or, din documentele primite din Israel, ca urmare a comisiei rogatorii efectuate cu această ţară, rezultă că inculpatul C. a primit suma de 95.000 de euro cu titlul de onorariu (în engleză "fees") şi nu cu titlul de restituire împrumut. În acelaşi timp, rezultă că inculpatul a fost contactat de ofiţerul bancar chiar în momentul primirii banilor, confirmându-i acestuia că este de acord să plătească spezele bancare aferente transferului .

În concluzie, inculpatul a cunoscut că a primit 95.000 de euro în contul său personal deschis în Israel, aflând acest lucru de la ofiţerul bancar chiar în momentul creditării acestui cont (13.09.2011) şi a cunoscut şi titlul cu care a primit această sumă de bani.

În contrast sunt de evidenţiat chiar declaraţiile de avere depuse de inculpatul fost primar în anii 2012, 2013, 2014. În contextul în care C. a primit în 13.09.2011, în contul său din Israel, suma de 95.000 de euro în baza respectivului împrumut, atunci în declaraţiile de avere ulterioare inculpatul ar fi trebuit să declare o valoare diminuată a împrumutului acordat cetăţeanului grec. Or, declaraţiile de avere din 2012, 2013 şi 2014 consemnează aceeaşi sumă împrumutată lui S., de 600.000 de euro. În acelaşi timp, având în vedere apărarea inculpatului în sensul că împrumutul fusese preluat de numitul H., ar fi trebuit ca acesta din urmă să figureze în declaraţiile sale de avere.

Însăşi realitatea împrumutului este îndoielnică în contextul în care, deşi înscrisul se referă la o sumă importantă de bani acordată, pe o perioadă de timp îndelungată, nu sunt prevăzute niciun fel de garanţii concrete pentru un astfel de act; S. a arătat că această sumă a primit-o în mai multe tranşe anterior întocmirii înscrisului, fără a putea preciza cuantumul fiecărei tranşe sau numărul tranşelor; a arătat că a trimis banii fratelui său în Grecia care avea probleme - nu a putut indica nici problemele reale ale fratelui, nici modalitatea concretă în care a trimis aceşti bani în Grecia; nu a putut indica eventuale bănci în cazul în care banii au fost trimişi prin bancă sau declaraţii vamale în cazul în care au fost trecuţi graniţa în numerar. S. a mai declarat că ulterior împrumutul său a fost preluat de numitul H. în urma unei datorii pe care acesta din urmă o avea la cetăţeanul grec, fără a putea furniza dovezi cu privire la provenienţa unei astfel de datorii.

Cei doi martori care au semnat acel înscris privind un împrumut substanţial, V. şi W., nu confirmă acest împrumut. Din declaraţia martorului V. dată la urmărire penală la data de 23 decembrie 2014, menţinută în faza de cercetare judecătorească în primă instanţă la data de 22 mai 2017, a rezultat că a fost de faţă la semnarea înscrisului, precizând în mod expres că "la momentul semnării contractului de împrumut nu s-a remis nicio sumă de bani". Importantă însă este declaraţia martorului W., audiat în apel: "Suma împrumutată nu a fost dată în prezenţa noastră şi nu ştiu nimic despre modul în care banii au trecut efectiv de la C. la S.. Singura mea legătură cu împrumutul dintre cei doi a fost semnarea înscrisului, în calitate de martor."(pagina 4 paragraful 2). Această declaraţie a fost menţinută în faza de cercetare judecătorească întreprinsă atât în primă instanţă cât şi nemijlocit în apel, unde a precizat în mod expres:" În faţa mea nicio sumă de bani nu a fost transferată de la C. la S." - declaraţia din 10 iunie 2019.

Încheiem prin a sublinia şi aspecte de detaliu, respectiv că inculpatul nu a arătat în nicio declaraţie de avere existenţa contului din Israel, deşi în declaraţia de avere trebuie trecute toate conturile, din ţară sau străinătate, a căror valoare cumulată depăşeşte suma de 5000 de euro - aşadar, indiferent de soldul nesemnificativ existent în cont, acesta trebuia indicat în declaraţia de avere, alături de celelalte conturi ale inculpatului, întrucât valoarea cumulată a acestora depăşea 5000 de euro.

De asemenea, inculpatul a dat cu împrumut o sumă de 600.000 de Euro unui cetăţean grec, fără să facă niciun demers pentru recuperarea acesteia din 2004 până în 2010.

Nu în ultimul rând, din analiza veniturilor realizate de C. în perioada 2000-2011 rezultă că, în anul 2004, anul în care se pretinde că ar fi împrumutat cetăţeanul grec S. cu suma de 600.000 de euro, se poate constata faptul că inculpatul C. nu avea resursele financiare necesare acordării acestui împrumut. Relevante sunt, în acest sens: proces-verbal întocmit de ofiţerul de poliţie judiciară privind veniturile realizate de C. în perioada 2001-2011; datele furnizate de ANAF-AJFP Constanţa ca urmare a solicitării DNA referitoare la veniturile realizate de C. în perioada 1991-2004; Notă de Constatare întocmită de specialiştii DNA privind veniturile realizate în perioada 2000-2011 realizate de C..

Nici apărările inculpatului B. nu pot fi luate în considerare, cu privire la transferurile efectuate între societăţile I. şi G., în condiţiile în care martorul FFF., după cum s-a menţionat, a precizat faptul că "deşi lucrează în M. de la înfiinţare, iar în anul 2011 era director de zonă- Constanţa, nu cunoaşte nimic despre firma G.".

În esenţă, nu se justifică în niciun fel plata acelui onorariu de succes la data de 16.08.2011, moment la care nu se demarase oficial nicio procedură de achiziţie.

Aşadar, din toate aceste argumente rezultă greşita soluţie de achitare a inculpaţilor C. şi B. sub aspectul infracţiunii de luare/dare de mită prev. de art. 254 alin. (1) C. pen. din 1969, cu aplicarea dispoziţiilor art. 6 din Legea nr. 78/2000 şi a dispoziţiilor art. 5 C. pen., respectiv de art. 255 alin. (1) C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000 şi a dispoziţiilor art. 5 C. pen. precum şi greşita achitare a inculpatului A. sub aspectul infracţiunii de complicitate la luare de mită prev. de art. 26 raportat la art. 254 alin. (1) C. pen. din 1969, cu aplicarea dispoziţiilor art. 6 din Legea nr. 78/2000 şi a dispoziţiilor art. 5 C. pen.

Se impune astfel constatarea caracterului întemeiat al motivelor de apel formulate Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, D.N.A împotriva sentinţei penale nr. 398 din 28 iunie 2018, pronunţată în dosarul nr. x/2016, Înalta Curte de Casaţie, secţia Penală privind pe inculpaţii C., A., B..

În referire la inculpatul A., singurul inculpat faţă de care nu se evidenţiază incidenţa vreunor cazuri care împiedică exercitarea acţiunii penale în cauză, tocmai ce s-a evidenţiat concluzia instanţei de control judiciar, şi anume aceea că instanţa de fond a greşit în promovarea soluţiei că, în cauză, nu sunt întrunite elementele de tipicitate ale infracţiunilor de dare/luare de mită raportat la faptele săvârşite de către inculpaţii B. şi C., respectiv faptul că nu există nicio probă din care să rezulte că inculpatul A. a fost implicat în vreun fel.

În concret, s-a redat în mod detaliat că darea/luarea de mită s-a realizat prin intermediul societăţii I. Cipru, sub forma unui onorariu de succes, societate care transmite mai departe sume de bani societăţii G., un offshore al numitului H..

Martorul H., folosind mecanismul de utilizare a contului escrow în relaţiile comerciale, a virat la data de 13.09.2011 suma de 95.000 de euro în contul lui C. şi suma de 40.000 de euro în contul lui A., iar la data de 6.12.2011 suma de 40.000 de euro este transferată către contul lui A. însă, întrucât acest cont fusese închis în luna octombrie 2011, suma este redirecţionată către contul lui R., cel de-al treilea frate.

Elementul material al infracţiunii constă în primirea sumei de 175.000 de euro de inculpatul C., în calitate de primar, în vederea efectuării unor demersuri în legătură în atribuţiile sale de serviciu destinate garantării câştigării unei licitaţii de către firma M..

Aşadar, după cum s-a specificat, primirea sumei de 175.000 de euro s-a realizat prin intermediul şi cu participarea în mod direct a numitului H., precum şi cu ajutorul dat de fratele său, inculpatul A..

Contrar celor reţinute de către instanţa de fond, acest din urmă inculpat, A., a cunoscut despre licitaţia organizată pentru construirea campusului E., dar şi a pus la dispoziţia inculpatului C. contul său din Israel tocmai în vederea primirii unei părţi din comision.

Martorii Q., R., dar şi declaraţiile inculpatului A. nu au putut dovedi că banii proveneau din afacerile martorei Q. şi a familiei sale derulate în România, remişi de martoră lui H. şi depuşi de acesta din urmă în contul bancar din Israel, comun al inculpatului A. şi Q..

Apărarea inculpatului A. în sensul că banii proveneau din afacerile martorei Q. - a cărei depoziţie nu poate fi privită singular şi cu o valoare ierarhică supremă - este înfrântă neechivoc de înscrisurile de la dosar.

Astfel, din documentele bancare puse la dispoziţie rezultă că, deşi contul era într-adevăr comun, al inculpatului A. şi al martorei Q., transferurile din societatea G. se fac către un unic beneficiar - A.. Numele beneficiarului este trecut pe extrasele bancare ale societăţii G. şi pe ordinele de plată, care nu fac niciun fel de referire la martora Q. (f. x - extrasele bancare, filele x DUP - ordinele de plată; traducerea acestor documente se regăseşte la filele x dup).

Or, în cazul în care aceste sume ar fi fost destinate martorei Q. nu exista niciun motiv pentru care la beneficiar să fie trecut A. şi nu aceasta.

Totodată, din datele furnizate de ANAF - AJFP Constanţa a rezultat că martora Q. nu ar fi avut în niciun caz resursele necesare alimentării contului din Israel cu sumele virate de G. în acest cont.

Privitor la detaliul că suma distinctă de 40.000 de euro transferată de G. în data de 07.12.2011 a fost destinată, în realitate, celuilalt frate, R., trebuie avute în vedere următoarele considerente:

Redirecţionarea ultimei sume de 40.000 de euro destinată lui A. către contul lui R. a avut loc în baza unui ordin emis de WWW., ofiţerul bancar însărcinat cu investigaţiile de plată ("payment investigations"), la data de 18 decembrie 2011, astfel cum rezultă din ordinul bancar; Din acest ordin bancar, cât şi din istoricul tranzacţiei pus la dispoziţie de banca din Israel a rezultat că beneficiarul din ordin a rămas acelaşi, A., fiind schimbat doar contul în care au fost viraţi banii - respectiv în contul lui R.. Acest fapt rezultă din indicarea aceluiaşi beneficiar - A. - atât în detaliile tranzacţiei (documentul bancar tradus se află la fila x, vol. 29), cât şi din ordinul de redirecţionare a banilor către contul lui R., ordin emis de WWW., ofiţerul bancar, în care se arată că toate celelalte detalii rămân aceleaşi (documentul tradus se află la fila x, vol. 29).

De altfel, apărarea apelantului inculpat A. (doar în faţa instanţei de apel nu a dat nicio declaraţie, iar potrivit art. 83 C. proc. pen.. declaraţiile acestuia consimţite pot fi folosite ca mijloace de probă şi împotriva sa), în afara fondului acuzaţiei, respectiv că banii proveneau din afacerile martorei Q. - susţinere certificată ca fiind nesinceră - a vizat preponderent aspecte de circumstanţă, cu repercusiuni asupra laturii subiective -"că nu l-a cunoscut pe B. decât la ceremonia de inaugurare a cartierului pentru tineri; că nu a avut nicio înţelegere financiară sau de altă natură cu fratele său, C., legată de proiectul de locuinţe pentru tineri; că nu a cunoscut şi nu a interacţionat cu nimeni în legătură cu condiţiile de licitare şi, ulterior, de executare a proiectului; că nu a fost informat cu privire la tranzacţiile din Israel".

Instanţa de apel reţine însă, sub aspectul laturii subiective, că este evident că fapta s-a realizat sub forma intenţiei directe deoarece inculpatul A. cunoştea faptul că inculpatul C. era primarul Constanţei; totodată cunoştea de existenţa programului "pentru că a fost unul care se desfăşura în formaţiunea politică din care făceam parte; pe parcursul mandatului meu de parlamentar am primit numeroase solicitări de la persoane aflate în nevoie care îşi doreau foarte mult să aibe o locuinţă; ca toţi parlamentarii de la acest partid cunoşteam aspecte generale legate de proiect" (declaraţie inculpat); şi ţinea legătura cu fratele său - "cunosc despre împrumutul fratelui meu către un cetăţean grec, în sumă de 600000 euro, şi faptul că plata acestui împrumut a fost preluată de H." (declaraţie inculpat).

În plus, inculpatul A. cunoştea faptul că sumele de bani încasate se află în corelaţie cu relaţia fratelui său, inculpatul C., cu mediul de afaceri privitor la proiectul cartierului pentru tineri şi în final cu numitul H., persoană apropiată, de la care a şi încasat banii.

Momentului înţelegerii prealabile infracţionale dintre cei doi fraţi X. sau necunoşterea unor aspecte de detaliu legate de derularea concretă a proiectului, de către inculpatul A., nu au relevanţă în plan juridic în cauză.

În condiţiile acestor probe certe de vinovăţie, se desprinde o unică concluzie posibilă, şi o lipsă de verosimilitate a unei alte explicaţii - respectiv aceea a atestării ajutorului dat fratelui său pentru primirea sumei de 175.000 de euro drept mită. Toate acestea în contextul luării în considerare inclusiv a calităţii speciale în care se aflau cei implicaţi, primar şi parlamentar, persoane cărora le este interzis etic a primi sume de bani de la oameni de afaceri, cu titlul de onorariu.

În cauză există aşadar o legătură neîndoielnică între fapta ilicită a inculpatului A., în calitate de complice, şi primirea banilor sub formă de luare de mită de către inculpatul C..

Inculpatul A. a cunoscut de la bun început despre alimentarea contului său, fiind anunţat în acest sens de ofiţerii bancari, şi nu ulterior de către fratele său, şi a dispus de disponibilul din acest cont. Inclusiv închiderea intempestivă a contului, imediat după alimentarea sa, în octombrie 2011, clarifică elementul intenţional, certificat în final ca infracţional, al întregii tranzacţii.

În consecinţă, acţionând în acest mod, inculpatul A. a realizat elementele de tipicitate obiective şi subiective ale infracţiunii de complicitate la infracţiunea de luare de mită.

Un motiv distinct de apel a vizat săvârşirea infracţiunii de fals în declaraţii prev. de art. 292 C. pen. din 1969.

Criticile Parchetului sub aceste aspecte au privit "greşita individualizare a pedepselor aplicate inculpaţilor C. şi A. pentru săvârşirea infracţiunii de fals în declaraţii prev. de art. 292 C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din1969 şi art. 5 C. pen..".

Pe de altă parte, inculpaţii apelanţi C. şi A. au criticat tipicitatea infracţiunii sub aspectul subiectiv.

O notă specială vizează situaţia inculpatului C., respectiv constatarea incidenţei principiului specialităţii, ce va conduce Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 judecători la pronunţarea unei soluţii de încetare a procesului penal pentru săvârşirea unei infracţiuni de luare de mită, prevăzută de art. 289 alin. (1) C. pen., cu aplicarea dispoziţiilor art. 6 şi 7 din Legea nr. 78/2000 şi a dispoziţiilor art. 5 alin. (1) C. pen. şi a trei infracţiuni de fals în declaraţii, prevăzute de art. 28 din Legea nr. 176/2010 raportat la art. 326 C. pen., toate în concurs real prevăzut de art. 38 alin. (1) C. pen. împrejurare ce face de prisos orice analiză pe marginea infracţiunii de fals în declaraţii.

În acest context, rămân a fi aprofundate apelurile Parchetului sub aspectul greşitei individualizări a pedepsei aplicate inculpatului A., precum şi al inculpatului respectiv.

În concret, faptele comise de acesta sunt următoarele:

- În declaraţia de avere depusă la data de 25.05.2011, completată şi depusă în calitate de senator, A. nu a indicat existenţa contului său personal deschis la F. şi nici a disponibilului existent în acest cont;

- În declaraţia de avere depusă la data de 30.05.2012 (completată la data de 29.05.2012) completată şi depusă în calitate de senator, A. nu a indicat suma de 80.000 de euro obţinută cu titlul de onorarii ("fees") de la G. în anul fiscal anterior .

- În declaraţia de avere depusă la data de 18.12.2012, completată şi depusă în calitate de senator, A. nu a indicat suma de 80.000 de euro obţinută cu titlul de onorarii ("fees") de la G. în anul fiscal anterior .

Instanţa de fond a reţinut corect că în declaraţiile de avere date în anul 2012 nu a consemnat suma de 80.000 de euro întrucât, potrivit documentelor de la dosar, aceasta este suma transferată de societatea G. către inculpat cu titlul de onorarii. Faptul că o parte din sumă (40.000 de euro) este redirecţionată către contul lui R. se datorează exclusiv faptului că anterior contul inculpatului fusese închis.

Existenţa şi conţinutul contului inculpatului A. rezultă din documentele puse la dispoziţia organelor judiciare române de organele judiciare din Israel, care şi-au dat acordul folosirii acestora în vederea dovedirii infracţiunilor de fals.

Inculpatul a cunoscut despre existenţa contului - "La cererea lui Q. am deschis un cont în Israel în care amândoi figuram titulari de cont. Contul l-am deschis la cererea lui Q., care în prealabil discutase cu H." (declaraţie inculpat) - dar şi disponibilul existent, fiind informat în acest sens de ofiţerii bancari, imediat după primirea banilor, ocazie cu care a declarat că este de acord cu plata taxelor aferente transferurilor.

Este evident că, aşa cum a verificat soldul conturilor deţinute în România, inculpatul avea obligaţia să verifice şi soldul contului din Israel. Or, inculpatul apelant nu a procedat în acest fel tocmai pentru a ascunde existenţa şi soldul acestui cont din străinătate. Motivul pentru care în declaraţiile de avere nu a fost consemnată existenţa şi conţinutul acestui cont a fost faptul că aceste sume nu puteau fi justificate în mod legal, s-a certificat că aveau o provenienţă infracţională (din analiza declaraţiilor de avere şi a veniturilor licite obţinute de cei doi inculpaţi fraţi făcută de Agenţia Naţională pentru Integritate a rezultat că toate fondurile aferente conturilor din Israel ale celor doi inculpaţi nu au o provenienţă licită - fila x, vol. 35).

Cât priveşte tipicitatea infracţiunii sub aspectul subiectiv, până la urmă aceste infracţiuni de fals nu trebuie îndepărtate de cele două infracţiuni de luare de mită şi complicitate la luare de mită, atribuite inculpaţilor C. şi A., precum şi de toate apărările pe care le-au făcut, în sensul că nu au cunoscut şi nu au putut cunoaşte despre existenţa acelui sold în conturile respective, de 95.000 euro, respectiv 40.000 euro; în condiţiile în care la dosarul cauzei există înscrisuri suficiente contrare. Cu privire la existenţa conturilor şi soldului există acelaşi mecanism de apărare, în sensul în care inculpatul C. face referire la existenţa unor bani care ar fi aparţinut în realitate unei alte persoane, H., iar inculpatul A., cu privire la existenţa unor sume de bani care de fapt ar fi aparţinut cotitularului acelui cont, martora Q.. Or, s-a putut observa că banii au fost trimişi în contul comun cu menţiunea titularului destinatar - A..

Aşadar, cu privire la cele trei infracţiuni de fals în declaraţii prev. de art. 28 din Legea nr. 176/2010 rap. la art. 326 C. pen., toate în concurs real prev. de art. 38 alin. (1) C. pen., reţinute în sarcina inculpatului A., corect reunite juridic de către instanţa fondului - pe calea schimbării de încadrare juridică - sub forma infracţiunii de fals în declaraţii prev. de art. 292 C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din1969 şi art. 5 C. pen. (forma continuată), de consemnat este judicioasa analiză a probatoriului în stabilirea existenţei faptei şi a vinovăţiei inculpatului, derulată la nivelul fondului.

Pe cale de consecinţă, se impune respingerea apelului inculpatului A. formulat în cauză, ca nefondat.

În raport de individualizarea pedepsei aplicate de instanţa fondului, de reţinut că acesta trebuie să conducă la stabilirea unei sancţiuni care să reflecte in abstracto gravitatea atingerii valorii sociale ocrotite.

La stabilirea duratei şi cuantumul pedepsei, precum şi a modalităţii de executare, s-au avut în vedere dispoziţiile art. 74 din C. pen., complexitatea pericolului social al faptei deduse judecăţii, elementele obiective şi subiective ce au condus la săvârşirea infracţiunii, impactul social produs de săvârşirea unor astfel de fapte, poziţia adoptată de inculpat pe parcursul procesului penal, personalitatea sa şi necesităţile procesului de reeducare şi resocializare, astfel încât pedeapsa să-şi poată îndeplini atât funcţia coercitivă, de îndreptare, cât şi cea preventivă, de descurajare a săvârşirii unor fapte similare de către alte persoane.

În concluzie, pedeapsa cu amenda de 5000 RON aplicată inculpatului A. este judicios individualizată în raport cu modul de operare şi cu exigenţele impuse de dispoziţiile legale, dar şi prin raportare la jurisprudenţa în materie.

Situaţia punitivă a inculpatului A. nu se rezumă însă la amenda de 5000 RON individualizată la fond pentru comiterea infracţiunii de fals în declaraţii prev. de art. 292 C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 şi art. 5 C. pen., atâta vreme cât s-au realizat elementele de tipicitate şi ale infracţiunii de complicitate la infracţiunea de luare de mită, acuzaţia principală.

În mod cert se impune aplicarea faţă de inculpatul A. a unei pedepse cu închisoarea pentru respectiva infracţiune, echivalentă minimului special legal - 3 ani închisoare, iar pentru atingerea scopului acesteia, executarea ei în regim de detenţie.

La alegerea legii penale mai favorabile incidentă pentru infracţiunea de complicitate la infracţiunea de luare de mită, instanţa de apel a avut în vedere limitele legale de pedeapsă - în esenţă, aceleaşi, de 3 ani închisoare, prevăzute atât în codul vechi cât şi în C. pen. nou - dar cu o raportare necesară la prev. art. 6 din Legea 78/2000 de dinainte de modificarea intrată în vigoare la 1 febr. 2014, ce nu impuneau majorarea limitelor legale pentru încălcarea art. 254 C. pen. cu o treime. Prevederile art. 7 din Legea 78/2000 au dobândit incidenţă doar odată cu modificarea intrată în vigoare la 1 febr. 2014.

Individualizarea pedepsei reprezintă una dintre cele mai importante şi sensibile operaţiuni juridice de a cărei acurateţe depinde în mod direct reuşita procesului de îndreptare şi recuperare a inculpaţilor, întrucât aceasta presupune, prin evaluarea gravităţii infracţiunii comise şi a periculozităţii infractorului, determinarea gradului de răspundere penală a inculpaţilor în raport cu care urmează să se stabilească pedeapsa şi modul de executare a acesteia.

Aspectele legate de persoana inculpatului, nivelul de educaţie, vârsta, starea de sănătate, situaţia familială şi socială, antecedentele penale - toate favorabile persoanei numitului A. - pot fi avute la individualizarea pedepsei, în cadrul criteriilor generale de individualizare a pedepsei, cu consecinţa aplicării unei pedepse între minimul şi maximul acesteia, fără însă a fi reţinute drept circumstanţă atenuantă judiciară.

În cauză, la individualizarea pedepsei aplicată inculpatului s-au avut în vedere, în mod cert favorabil, împrejurările vizând atragerea sa în activitatea infracţională de către fratele său, iniţiatorul şi jucătorul principal al construcţiei infracţionale, precum şi timpul îndelungat scurs de la momentul comiterii faptei, la limita intervenirii prescripţiei, toate acestea reclamând stabilirea pedepsei la nivelul minimului special legal.

Totodată, instanţa de control judiciar apreciază că, la individualizarea pedepsei - modul de executare a acesteia, trebuie să se aibă în vedere şi complexitatea pericolului social al faptelor deduse judecăţii aşa cum au fost arătate anterior, elementele obiective şi subiective ce au condus la săvârşirea infracţiunilor sau contextul că infracţiunea de fals în declaraţii a fost realizată în ascunderea infracţiunii principale de luare de mită/complicitate la luare de mită.

Aşa cum a rezultat din probatoriul administrat în cauză, modul de operare pus la cale a fost unul elaborat, a vizat primirea unor sume semnificative de bani, fără ca inculpatul A. să aibă aparent vreo legătură cu aceasta şi fără ca acesta să primească în mod nemijlocit banii, direct de la Societatea D. S.R.L., primirea banilor făcându-se printr-un intermediar.

Toate acestea reclamă, pentru atingerea scopului pedepsei, executarea ei în regim de detenţie.

Dispoziţiile art. 6 din Legea 78/2000 de dinainte de modificarea intrată în vigoare la 1 febr. 2014 atrag incidenţa art. 254 C. pen. vechi, unde aplicarea de pedepse complementare constituie o obligaţie pentru organul judiciar, sens în care se va face aplicarea disp. art. 64 lit. a) teza a II-a şi b C. pen. pe o durată de 3 ani, cu aplicarea şi a pedepselor accesorii prev. de art. 71 alin. (2) rap. la art. 64 lit. a) teza a II-a şi b C. pen.

În procesul de contopire a pedepselor stabilite, potrivit art. 34 lit. d) C. pen., dat fiind concursul real de infracţiuni existent potrivit art. 33 lit. a) C. pen., se va ajunge la rezultanta de 3 ani închisoare alături de 5000 RON amendă penal, pedeapsa complementară prev. de disp. art. 64 lit. a) teza a II-a şi b C. pen. pe o durată de 3 ani, cu aplicarea şi a pedepselor accesorii prev. de art. 71 alin. (2) rap. la art. 64 lit. a) teza a II-a şi b C. pen.

La alegerea alăturării în executare a pedepselor stabilite (închisoarea şi amenda în totalitate), instanţa de apel a avut în vedere necesitatea conştientizării de către inculpatul A. a comiterii a două infracţiuni, de natură juridică diferită.

Potrivit aceluiaşi art. 254 vechi C. pen. - luare de mită, alin. (3) - "Banii, valorile sau orice alte bunuri care au făcut obiectul luării de mită se confiscă, iar dacă acestea nu se găsesc, condamnatul este obligat la plata echivalentului lor în bani", sens în care se vor face cuvenitele dispoziţii.

În considerentele anterioare s-a atestat ajutorul dat de către inculpatul A. fratelui său pentru primirea sumei de 175.000 de euro drept mită. Totodată însă, s-a consemnat primirea efectivă doar a sumei de 80.000 de euro de către acesta, potrivit documentelor de la dosar, aceasta fiind suma transferată de societatea G. către inculpat cu titlul de onorarii. Faptul că o parte din sumă (40.000 de euro) a fost redirecţionată de către inculpatul A. către contul lui R. este un act de dispoziţie ulterior, ce se datorează exclusiv unor împrejurări de natură administrativă, faptului că anterior contul inculpatului A. fusese închis.

În consecinţă, se va dispune confiscarea în cauza de faţă, exclusiv faţă de inculpatul A., a sumei de 80.000 de euro.

Cu privire la motivul de apel formulat de Parchet vizând greşita ridicare a măsurii sechestrului asigurator în cauză, instanţa de control judiciar, în majoritate, precizează următoarele:

Potrivit dispoziţiilor art. 249 alin. (1) C. proc. pen., "procurorul, în cursul urmăririi penale, judecătorul de cameră preliminară sau instanţa de judecată, din oficiu sau la cererea procurorului, în procedura de cameră preliminară ori în cursul judecăţii, poate lua măsuri asigurătorii, prin ordonanţă sau, după caz, prin încheiere motivată, pentru a evita ascunderea, distrugerea, înstrăinarea sau sustragerea de la urmărire a bunurilor care pot face obiectul confiscării speciale sau al confiscării extinse ori care pot servi la garantarea executării pedepsei amenzii sau a cheltuielilor judiciare ori a reparării pagubei produse prin infracţiune."

În doctrina juridică, măsurile asigurătorii sunt definite ca măsuri de constrângere reală şi constau în indisponibilizarea, până la soluţionarea definitivă a cauzei, a bunurilor mobile şi imobile precum şi a veniturilor aparţinând suspectului, inculpatului sau părţii responsabile civilmente, în vederea confiscării speciale, a confiscării extinse, executării pedepsei amenzii sau a cheltuielilor judiciare ori a acoperirii despăgubirilor civile. Ele constau în indisponibilizarea unor bunuri mobile sau imobile, prin instituirea unui sechestru şi deşi au un caracter provizoriu, blochează orice activitate a suspectului, inculpatului sau părţii responsabile civilmente sau a oricărei persoanei în posesia sau proprietatea căreia se află bunurile ce urmează să fie supuse confiscării.

Totodată, potrivit art. 249 alin. (5) C. proc. pen., "măsurile asigurătorii în vederea reparării pagubei produse prin infracţiune şi pentru garantarea executării cheltuielilor judiciare se pot lua asupra bunurilor suspectului sau inculpatului şi ale persoanei responsabile civilmente, până la concurenţa valorii probabile a acestora".

Aceste exigenţe au fost respectate de către procurorul de caz, care a dispus, în speţă, luarea măsurilor asigurătorii astfel:

- prin ordonanţa nr. 2/P/2014 din data de 11.04.2014 s-a dispus luarea măsurii asiguratorii a sechestrului asupra sumelor de 18.550 euro şi 114 dolari USA ridicate de la inculpatul C. cu ocazia percheziţiei domiciliare.

- prin ordonanţa nr. 2/P/2014 din data de 28.03.2016 s-a dispus luarea măsurii asiguratorii a sechestrului asupra bunurilor mobile şi imobile ale inculpaţilor C. şi A. până la concurenţa sumei de 156.350 euro, având în vedere că valoarea totală a sumei primite cu titlul de mită a fost 175.000 de euro. Această măsură a fost pusă în executare conform proceselor-verbale din data de 31.03.2016 .

Este real că ulterior, datorită pronunţării unor soluţii de achitare sub aspectul infracţiunilor principale de luare de mită/complicitate la luare de mită, instanţa de fond, în baza art. 404 alin. (4) lit. c) C. proc. pen., a ridicat măsura asiguratorie a sechestrului, instituit prin ordonanţa din data de 28.03.2016, asupra bunurilor mobile şi imobile ale inculpaţilor A. şi C.; instituit prin ordonanţa din 11.04.2014, asupra sumelor de 18.550 euro şi 114 dolari USA ridicate de la inculpatul C. cu ocazia percheziţiei domiciliare.

Or, reevaluând în mod corespunzător, complet şi coroborat probatoriul cauzei, în ciclul procesual superior, s-a impus concluzia pronunţării unei soluţii de condamnare, exclusiv faţă de inculpatul A., pentru toate infracţiunile reţinute în actul de acuzare în sarcina sa.

În consecinţă, ca urmare a condamnării acestuia se impune şi soluţia de luare a măsurilor asigurătorii asupra bunurilor mobile şi imobile ale inculpatului A., pentru a evita ascunderea, distrugerea, înstrăinarea sau sustragerea de la urmărire a bunurilor care fac obiectul confiscării speciale.

Contextul procesual adecvat ce permite luarea unor astfel de măsuri la nivelul celui de al doilea grad de juridicţie este dat de "Motivele de apel scrise" formulate în cauză de Ministerul Public- Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie. Astfel, în chiar preambulul acestora este inserat un capitol III alocat "Greşitei ridicări a măsurii asiguratorii a sechestrelor instituite prin ordonanţele din data de 28.03.2016 şi din 11.04.2014 asupra bunurilor mobile şi imobile ale inculpaţilor A. şi C. şi asupra sumelor de 18.550 euro şi 114 dolari USA ridicate de la inculpatul C. cu ocazia percheziţiei domiciliare".

La judecata în apel, efectul fiind devolutiv integral, se realizează o reexaminare a cauzei penale sub toate aspectele de fapt şi de drept, fără restricţii. Totuşi, fiind într-o cale de atac, judecata în apel are ca obiect numai situaţia celui care a declarat apel şi în raport cu calitatea sa procesuală. Or, formalismul declarării apelului, ce a permis o reexaminare a cauzei penale sub toate aspectele de fapt şi de drept, a fost acoperit în cauză atâta vreme cât motivele de apel scrise ale Parchetului au abordat toate tematicile specifice speţei iar cadrul dezbaterilor nu a menţionat în mod special vreo limitare în desfăşurarea judecăţii în apel.

Faţă de toate aceste considerente, în temeiul dispoziţiilor art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., se impune admiterea apelurilor declarate de Ministerul Public- Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie şi inculpatul C. şi pe cale de consecinţă:

Desfiinţarea în parte a sentinţei penale nr. 398 din 28 iunie 2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală în dosarul nr. x/2016 şi rejudecând:

- încetarea procesului penal faţă de inculpaţii C., în temeiul art. 16 lit. e) C. proc. pen.., sub aspectul săvârşirii unei infracţiuni de luare de mită prev. de art. 289 alin. (1) C. pen., cu aplicarea dispoziţiilor art. 6 şi 7 din Legea nr. 78/2000 şi a dispoziţiilor art. 5 alin. (1) C. pen. şi trei infracţiuni de fals în declaraţii prev. de art. 28 din Legea nr. 176/2010 rap. la art. 326 C. pen., toate în concurs real prev. de art. 38 alin. (1) C. pen.; şi B., în temeiul art. 16 lit. f) C. proc. pen., sub aspectul săvârşirii infracţiunii de dare de mită, prev. de art. 255 alin. (1) din vechiul C. pen., cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000 şi a dispoziţiilor art. 5 alin. (1) din noul C. pen.

- condamnarea inculpatului A. sub aspectul infracţiunii de complicitate la luare de mită prev. de art. 26 raportat la art. 254 alin. (1) C. pen. din 1969, cu aplicarea dispoziţiilor art. 6 din Legea nr. 78/2000 şi a dispoziţiilor art. 5 C. pen.. şi aplicarea unei pedepse de 3 ani închisoare, cu dispunerea executării sale în regim de privare de libertate;

- aplicarea faţă de inculpatul A. a unei pedepse rezultante de 3 ani închisoare alături de pedeapsa amenzii ce a fost aplicată de prima instanţă pentru infracţiunea de fals în declaraţii, în baza art. 292 C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. 1969 şi art. 5 C. pen.

- aplicarea faţă de inculpatul A. a pedepselor complementare şi accesorii;

- confiscarea specială a sumei de 80000 euro de la inculpatul A., cu luarea măsurilor asigurătorii asupra bunurilor mobile şi imobile ale inculpatului A., pentru a evita ascunderea, distrugerea, înstrăinarea sau sustragerea de la urmărire a bunurilor;

- obligarea inculpaţilor A., ca urmare a pronunţării unei soluţii de condamnare integrală dar şi pentru respingerea căii de atac exercitate ca nefondată; şi B., în temeiul art. 275 alin. (1) pct. 3 lit. b) C. proc. pen.., derivat din împrejurarea că a cerut continuarea procesului penal - solicitare neîntemeiată; la plata cheltuielilor judiciare majorate limitei de câte 2.000 RON, stabilită de prima instanţă, către stat; în celelalte cazuri cheltuielile judiciare avansate de stat rămânând în sarcina acestuia.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

În majoritate:

Admite apelurile declarate de Ministerul Public- Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie şi de inculpatul C. şi pe cale de consecinţă:

Desfiinţează în parte sentinţa penală nr. 398 din 28 iunie 2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală în dosarul nr. x/2016 şi rejudecând:

În baza art. 396 alin. (6) rap. la art. 16 lit. e) C. proc. pen.., încetează procesul penal faţă de inculpatul C., sub aspectul săvârşirii unei infracţiuni de luare de mită prev. de art. 289 alin. (1) C. pen., cu aplicarea dispoziţiilor art. 6 şi 7 din Legea nr. 78/2000 şi a dispoziţiilor art. 5 alin. (1) C. pen. şi trei infracţiuni de fals în declaraţii prev. de art. 28 din Legea nr. 176/2010 rap. la art. 326 C. pen., toate în concurs real prev. de art. 38 alin. (1) C. pen..

În baza art. 396 alin. (6) rap. la art. 16 lit. f) C. proc. pen.., încetează procesul penal faţă de inculpatul B., sub aspectul săvârşirii infracţiunii de dare de mită, prev. de art. 255 alin. (1) din vechiul C. pen., cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000 şi a dispoziţiilor art. 5 alin. (1) din noul C. pen.

În baza art. 26 raportat la art. 254 alin. (1) C. pen. din 1969, cu aplicarea dispoziţiilor art. 6 din Legea nr. 78/2000 şi a dispoziţiilor art. 5 C. pen., condamnă pe inculpatul A. la pedeapsa de 3 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b C. pen. pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei închisorii.

În baza art. 71 alin. (1) C. pen. anterior, interzice inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b C. pen. anterior, de la data rămânerii definitive a hotărârii şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei închisorii.

Menţine, în baza art. 292 C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. 1969 şi art. 5 C. pen., condamnarea inculpatului A. la pedeapsa de 5.000 RON amendă penală.

În baza art. 33 lit. a) raportat la art. 34 lit. d) C. pen. anterior, contopeşte pedepsele stabilite şi aplică inculpatului pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare şi 5.000 RON amendă penală.

În baza art. 35 alin. (1) C. pen. anterior, aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b C. pen. anterior pe o durată de 3 ani, după executarea pedepsei închisorii.

În baza art. 71 alin. (1) C. pen. anterior, interzice inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b C. pen. anterior de la data rămânerii definitive a hotărârii şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei închisorii.

În baza art. 631 C. pen. din 1969, atrage atenţia inculpatului că în cazul în care se sustrage cu rea-credinţă de la executarea amenzii, instanţa poate înlocui această pedeapsă cu pedeapsa închisorii.

În baza art. 254 alin. (3) C. pen. anterior, confiscă de la inculpatul A. suma de 80.000 de euro în echivalent în RON, la cursul BNR de la data plăţii.

Dispune luarea măsurii asigurătorii a sechestrului asupra bunurilor mobile şi imobile ale inculpatului A., până la concurenţa sumei de 80.000 de euro.

Respinge ca nefondat apelul formulat de inculpatul A..

Obligă inculpatul A. la plata sumei de 10.000 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate stat în fond şi în apel.

În temeiul art. 275 alin. (1) pct. 3 lit. b) C. proc. pen.., obligă inculpatul B. la plata sumei de 5.000 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate stat în fond şi în apel.

Menţine dispoziţiile sentinţei primei instanţei ce nu sunt contrare prezentei decizii.

În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen.. toate celelalte cheltuieli judiciare avansate de stat, ocazionate de soluţionarea apelurilor formulate de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie şi de inculpatul C., rămân în sarcina acestuia.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpatul C., până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 217 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 10 mai 2022.

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI

Decizia penală nr. 45

Şedinţa publică din data de 10 mai 2022

Opinie separată numai în ceea ce priveşte aplicarea principiului specialităţii faţă de inculpatul C. şi în privinţa luării măsurilor asigurătorii prin decizie

I. Aplicarea regulii specialităţii faţă de inculpatul C.

Art. 74 din Legea nr. 302/2004, privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, republicată, consacră regula specialităţii astfel:

(1) Persoana predată ca efect al extrădării nu va fi nici urmărită, nici judecată, nici deţinută în vederea executării unei pedepse, nici supusă oricărei alte restricţii a libertăţii sale individuale, pentru orice fapt anterior predării, altul decât cel care a motivat extrădarea, în afară de cazurile când:

a) statul care a predat-o consimte; în acest scop, autorităţile române competente vor transmite statului solicitat o cerere însoţită de actele prevăzute la art. 36 alin. (2) şi de un proces-verbal în care se consemnează declaraţiile persoanei extrădate;

b) având posibilitatea să o facă, persoana extrădată nu a părăsit, în termen de 45 de zile de la liberarea sa definitivă, teritoriul României, ori dacă a revenit în România după ce a părăsit teritoriul statului român.

(2) Autorităţile române vor lua măsurile necesare în vederea, pe de o parte, unei eventuale trimiteri a persoanei de pe teritoriul României, iar pe de altă parte, întreruperii prescripţiei potrivit legislaţiei române, inclusiv recurgerea la o procedură în lipsă.

(3) Când calificarea dată faptei incriminate va fi modificată în cursul procedurii, persoana extrădată nu va fi urmărită sau judecată decât în măsura în care elementele constitutive ale infracţiunii recalificate ar îngădui extrădarea.

În doctrină s-a arătat că principiu specialităţii reprezintă regula de drept potrivit căreia persoana extrădată nu poate fi urmărită penal, judecată, plasată în executarea unei pedepse ori supusă unei măsuri preventive ori de siguranţă restrictive ori privative de libertate pentru fapte anterioare predării şi neavute în vedere la momentul evaluării cererii de extrădare.

Opinia majoritară, plecând de la orientarea doctrinară preexistentă, consideră că principiul specialităţi acţionează în favoarea inculpatului, paralizând acţiunea penală. Evaluând şi aplicând principiul nemo auditur propriam turpitudine allegans (nimănui nu-i este ingăduit să îşi prezinte, ca apărare, propria turpitudine sau vină), se ajunge ca sustragerea inculpatului de la propria judecată să acţioneze ca un factor de stingere a acţiunii penale exercitate împotriva sa.

Interpretarea dată regulii specialităţii, în opinie majoritară, excede raţiunii textului şi funcţionează ca o cauză de impunitate, generând un risc real de prescripţie în cauze preexistente extrădării.

Infracţiunea care face obiectul prezentului dosar a fost săvârşită anterior predării inculpatului C., cercetarea judecătorească era pendinte, iar inculpatul s-a sustras judecăţii, ajungând pe teritoriul malgaş de unde a fost ulterior extrădat în considerarea executării unor mandate definitive. Infracţiunea pentru care persoana predată a fost judecată în prezentul dosar, cu prim termen în apel la data de 18.02.2019, nu putea face obiectul cererii de extrădare din data de 10.05.2019, neexistând la acel moment măsuri preventive privative de libertate dispuse sau o soluţie definitivă (de condamnare) a acţiunii penale. Cererea de extrădare a avut în vedere MAP nr. 1/10.01.2018, emis de ÎCCJ, secţia Penală, în dosarul nr. x/2015 şi MEPI nr. 269/2017/7.02.2019, emis de CAB, secţia a II-a Penală, în dosarul nr. x/2008.

Amintim că inculpatul C., aflat sub control judiciar în dosarul nr. x/2015 al ÎCCJ, a încetat să se prezinte la sediul IPJ Constanţa, Biroul Supravegheri Judiciare începând cu data de 30.12.2017, după ridicarea interdicţiei de a părăsi ţara. Ca urmare, prin încheierea din data de 10.01.2018, s-a reţinut că se impunea înlocuirea măsurii controlului judiciar, pe care inculpatul C. o nesocotise cu rea-credinţă, cu cea mai aspră dintre măsurile preventive, arestarea preventivă, fiind îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 242 alin. (3) şi art. 215 alin. (7) rap. la art. 223 alin. (1) lit. a) şi alin. (2) C. proc. pen.

Cauza prezentă, a fost înregistrată, în fond, pe rolul ÎCCJ, sub nr. x/2016, la data de 01.04.2016, sentinţa fiind pronunţată la data de 28.06.2018. Inculpatul C. a fost trimis în judecată, în stare de control judiciar (revocată la data de 29.11.2016), fiind prezent personal şi/sau prin avocat ales la termenele acordate, până la momentul sustragerii sale de la judecata în fond (aflată în cursul cercetării), prin părăsirea ţării.

Sustragerea de la judecată, opţiune individuală şi asumată a părţii, nu paralizează ori nu constituie un impediment la soluţionarea acţiunii penale deja declanşate, astfel că aceasta a curs nestingherită, acţiunea penală fiind, la acel moment, în cursul administrării probelor în primă instanţă şi continuând în prezenţa apărătorilor aleşi, până la soluţionarea sa prin sentinţa penală nr. 398 din data de 28.06.2018 (pronunţată în dosarul nr. x/2016).

Căile de atac, inclusiv cea declarată de inculpatul C., au fost înregistrate pe rolul Completului de 5 judecători la data de 9.01.2019, sub nr. x/2019 şi s-ar fi judecat în lipsa inculpatului menţionat, dar în prezenţa apărătorilor săi aleşi, în lipsa extrădării (dacă măsura extrădării nu s-ar fi solicitat ori executat).

Extrădarea (în considerarea mandatelor numite anterior, emise în alte cauze) a presupus aducerea în ţară a inculpatului în mai 2019 şi plasarea în detenţie, moment de la care a reluat prezenţa la judecata apelurilor, personal, inclusiv prin videoconferinţă. Apărarea sa, prin avocaţii aleşi, a fost exercitată constant.

Extrădarea, consecinţă a sustragerii de la soluţionarea dosarelor pendinte, nu poate constitui temei de impunitate tocmai pentru cel ce urmăreşte punerea la adăpost de consecinţa legii în procese deja declanşate.

Regula specialităţii trebuie înţeleasă ca vizând cercetări noi, declanşate ulterior extrădării pentru fapte anterioare sau ulterioare extrădării, iar nu cercetările pendinte la momentul sustragerii prin părăsirea teritoriului naţional.

Interpretarea extensivă, ca în opinia majoritară, a textului ce consacră regula specialităţi (art. 74 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală), generează un risc sever de impunitate în cauze în care inculpaţii sunt (deja) cercetaţi, fără a fi supuşi unor măsuri preventive, de siguranţă ori pedepse, succeptibile de punere în executare la momentul cererii de extrădare. În prezenta cauză impunitatea vizează o infracţiune de corupţie.

În concluzie, consider că nu exista un impediment la judecarea inculpatului pentru faptele pentru care fusese trimis în judecată anterior sustragerii de la cercetare şi extrădării sale, principiul specialităţii nefiind aplicabil în această ipoteză.

În ceea ce priveşte tratamentul sancţionator pentru infracţiunea de luare de mită, acesta trebuia orientat spre maximul special dată fiind tocmai conduita sa procesuală (sustragerea de la judecată), natura infracţiunii, valoarea obiectului material, atragerea în activitatea ilicită a membrilor de familie, perseverenţa în atingerea scopului şi efortul depus în acest sens. Durata procedurii putea fi evaluată ca un criteriu eficient pentru excluderea maximului special.

II. Luarea măsurilor asigurătorii prin decizie

Art. 53 alin. (2) din Constituţie, referitor la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, prevede că restrângerea poate fi dispusă numai dacă este necesară într-o societate democratică, iar măsura trebuie să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu şi fără a aduce atingere existenţei dreptului sau a libertăţii.

Instanţa de fond a ridicat măsurile asigurătorii dispuse prin ordonanţă în cursul urmăririi penale, astfel că instanţa de apel putea repune în discuţie luarea unor astfel de măsuri, în limita valorii sumei supuse confiscării.

Măsurile asigurătorii nu pot fi repuse în fiinţă prin înlăturarea menţiunii ori dispoziţiei de ridicare a acestora din sentinţa penală. Existenţa măsurii, ulterioară dispoziţiei ridicării, presupune reevaluarea condiţiilor luării acesteia în considerarea soluţiei decelate de probatoriile administrate în dovedirea acţiunii penale, în calea de atac.

Menţionarea în motivele scrise de apel şi lipsa antamării orale a problematicii în dezbatere echivalează cu renunţarea la susţinerea cererii. La momentul dezbaterilor problematica luării măsurilor asigurătorii prin decizie nu a fost antamată, astfel că, nefiind pusă în discuţia părţilor, neexistând contradictorialitate şi nefiind exercitat dreptul la apărare, măsura nu poate face obiectul deliberării. A considera că o măsură poate fi dispusă direct şi spontan prin hotărâre, în condiţiile în care vizează interdicţii ori îngrădiri ale exerciţiului unor drepturi, chiar dacă sunt prevăzute ca necesare ori obligatorii prin dispoziţii în vigoare, generează o nelegalitate prin ignorarea drepturilor procesuale, vătămarea produsă intereselor părţilor fiind evidentă. Obligativitatea luării măsurii asigurătorii nu derobează de la discutarea, evaluarea şi pronunţarea pe aspectul necesităţii şi proporţionalităţii, cum norma constituţională, ca şi cea procesuală, obligă.

Ca urmare, luarea măsurii asigurătorii, prin decizie, fără punerea anterioară în dezbatere, este afectată de un viciu de legalitate.