Şedinţa publică din data de 18 februarie 2021
Deliberând asupra prezentului recurs, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
1. Cererea de chemare în judecată
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 22 februarie 2018, reclamanta Compania Naţională Poşta Română S.A., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Finanţelor Publice - Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili - Serviciu Inspecţie Economico-Financiară şi Ministerul Finanţelor Publice - Serviciul de Soluţionare a Plângerilor Prealabile şi a Contestaţiilor, a solicitat anularea Deciziei nr. 67/P/31.08.2017, emisă de pârâtul Ministerul Finanţelor Publice - Serviciul de soluţionare a plângerilor prealabile şi a contestaţiilor ca urmare a soluţionării plângerii prealabile formulate împotriva Dispoziţiei obligatorii nr. 114.945/25.05.2017, emisă de pârâta Direcţia Generală de Inspecţie Economico-Financiară, precum şi a Dispoziţiei obligatorii nr. x/25.05.2017, emisă de pârâta Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili - Serviciul Inspecţie Economico-Financiară.
2. Soluţia instanţei de fond
Prin sentinţa civilă nr. 3246 din 09 iulie 2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a dispus următoarele:
- a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta Compania Naţională Poşta Română S.A., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Finanţelor Publice - Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili - Serviciu Inspecţie Economico-Financiară şi Ministerul Finanţelor Publice - Serviciul de Soluţionare a Plângerilor Prealabile şi a Contestaţiilor;
- a anulat Decizia nr. 67/P/31.08.2017, emisă de pârâta Ministerul Finanţelor Publice - Serviciul de soluţionare a plângerilor prealabile şi a contestaţiilor;
- a anulat în parte Dispoziţia obligatorie nr. 114.945/25.05.2017, emisă de pârâta Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili - Serviciul Inspecţie Economico-Financiară, numai în ceea ce priveşte Măsurile nr. 2, 6 şi 8.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut, în esenţă, că în enumerarea temeiurilor de drept care au fundamentat cele trei măsuri de recuperare, a fost menţionat şi art. 12 alin. (2) din O.G. nr. 2/2001: (2) Dacă sancţiunea prevăzută în noul act normativ este mai uşoară se va aplica aceasta. În cazul în care noul act normativ prevede o sancţiune mai gravă, contravenţia săvârşită anterior va fi sancţionată conform dispoziţiilor actului normativ în vigoare la data săvârşirii acesteia.
Cu toate acestea, O.G. nr. 2/2001 nu este incident în cauză, întrucât prin măsurile dispuse în cadrul dispoziţiei obligatorii nu s-au constatat contravenţii şi nu s-au aplicat sancţiuni. Pe de altă parte, dacă obligaţia operatorilor economici prevăzuţi la art. 1 privind recuperarea contravalorii amenzii reprezintă o sancţiune complementară celei principale a amenzii, astfel cum ar rezulta din raţionamentul pârâtelor privind aplicarea în timp a dispoziţiilor din legi contravenţionale şi din invocarea art. 12 din O.G. nr. 2/2001, ea nu mai putea fi aplicată la data de 25.05.2017 în raport chiar de dispoziţiile art. 12 alin. (2) invocate de pârâte, care prevăd că dacă sancţiunea prevăzută în noul act normativ este mai uşoară se va aplica aceasta. Or, noul act normativ - art. 13 alin. (5) din O.G. nr. 26/2013 astfel cum a fost modificat prin O.G. nr. 11/2016 - nu mai prevedea la data aplicării acestei sancţiuni (25.05.2017) obligaţia operatorilor economici de a recupera contravaloarea amenzii şi a eventualelor prejudicii.
S-a mai arătat şi faptul că din nota de fundamentare a O.G. nr. 11/2016, prin care s-a eliminat obligaţia operatorilor economici de a recupera contravaloarea amenzii şi a eventualelor prejudicii, rezultă că schimbările preconizate de legiuitor au avut în vedere că, în urma analizei, avizării şi semnării de către Ministerul Finanţelor Publice a proiectelor bugetelor de venituri şi cheltuieli pentru anul 2015, au fost relevate unele aspecte insuficient reglementate sau care au generat interpretări, precum şi aspecte nereglementate prin O.G. nr. 26/2013, aprobată cu completări prin Legea nr. 47/2014, cu modificările şi completările ulterioare. Pentru aceste motive, prin ordonanţă s-au propus modificări în sensul eliminării mai multor obligaţii pentru operatorii economici vizaţi de lege, dar şi diminuarea şi/sau eliminarea unor contravenţii.
În consecinţă, prima instanţă a apreciat că scopul eliminării din art. 13 alin. (5) din O.G. nr. 26/2013 a sintagmei "urmând ca aceştia să recupereze atât contravaloarea amenzii, cât şi eventualele prejudicii, în condiţiile legii" a fost eliminarea obligaţiei operatorilor economici de a mai recupera sumele reprezentând contravaloarea amenzilor.
Dispoziţiile legale invocate de pârâte în susţinerea măsurii nr. 8 nu conduc la o altă concluzie.
3. Recursurile exercitate în cauză Împotriva sentinţei civile nr. 3246 din 09 iulie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, au declarat recurs pârâţii Ministerul Finanţelor Publice şi Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului şi, în principal, casarea sentinţei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă, iar în subsidiar, casarea sentinţei recurate cu reţinere spre rejudecare, iar în rejudecarea cauzei, respingerea cererii de chemare în judecată.
1. Prin recursul formulat pârâtul Ministerul Finanţelor Publice a invocat dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., arătând în esenţă următoarele:
- în mod eronat instanţa a apreciat că apărarea MFP priveşte temeinicia Procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor nr. x/23.12.2016, întrucât raţionamentul prezentat a avut la bază faptul că premisa de la care instanţa de fond ar fi trebuit să înceapă propria analiză în justificarea recuperării amenzilor contravenţionale este reprezentată de elementul de vinovăţie al contravenţiei.
- în ceea ce priveşte reţinerea instanţei de fond potrivit căreia "O.G. nr. 2/2001 nu este incident în cauză întrucât prin măsurile dispuse în cadrul dispoziţiei obligatorii nu s-au constatat contravenţii şi nu s-au aplicat sancţiuni", se solicită a se reţine că argumentele prezentate de către instanţa de fond sunt eronate, întrucât deşi prin actul administrativ a cărui anulare s-a solicitat de către intimata - reclamantă s-a dispus exclusiv recuperarea contravalorii amenzii dispuse prin Procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor nr. x/23.12.2016, este evidentă strânsa legătură dintre existenţa contravenţiei, a sancţiunii reprezentată de aplicarea unei amenzi contravenţionale şi implicit a temeiniciei măsurii de recuperare a amenzii aplicate.
- instanţa de fond în mod total greşit reţine că în opinia pârâtului Ministerul Finanţelor Publice măsura de recuperare a amenzii contravenţionale ar fi o sancţiune complementară, întrucât pe de o parte Ministerul Finanţelor Publice nu a făcut o astfel de afirmaţie în apărările formulate, iar pe de altă parte, sancţiunile complementare sunt reglementate prin dispoziţiile art. 5 alin. (3) din O.G. nr. 2/20011 sau prin acte normative speciale.
- instanţa de fond în mod greşit a reţinut că dispoziţiile O.G. nr. 119/1999 şi implicit prevederile art. 5 sunt neaplicabile în cauză ca urmare a faptului că organul de inspecţie economico financiară nu a desfăşurat un control financiar preventiv.
- în mod greşit s-a reţinut că măsura de recuperare a sumelor reprezentând amenzi contravenţionale este nelegală ca urmare a faptului că organele de inspecţie economico-financiară nu au constatat abateri distincte de contravenţiile sancţionate prin Procesul-verbal nr. x/23.12.2016, pentru a fi incidenţă lit. d)3 din H.G. nr. 1257/2012, întrucât această măsură este în mod evident o consecinţă a abaterilor constatate şi sancţionate prin procesul-verbal anterior menţionat şi s-a fundamentat pe de o parte pe dispoziţiile art. 5 alin. (1) din O.G. nr. 119/1999 (act normativ aplicabil intimatei-reclamante), iar pe de altă parte pe faptul că intimata este subiectul activ al contravenţiei constatate, ceea ce implică existenţa unei fapte ilicite ce atrage după sine răspunderea personală şi solidară a celor care au săvârşit-o.
2. Prin recursul formulat pârâta Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili a invocat dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., arătând în esenţă următoarele:
- hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, instanţa de fond în mod eronat a reţinut faptul că "masurile nr. 2, 6 şi 8 din cuprinsul dispoziţiilor obligatorii nr. 114.945/25.05.2017 sunt nelegale în raport de dispoziţiile legale incidente, care nu mai prevăd obligaţia operatorilor economici vizaţi de O.G. nr. 26/2013 de a recupera contravaloarea amenzii aplicate" încălcând prevederile art. 13 din O.G. nr. 26/2013, art. 28 alin. (1) si (4) din H.G. nr. 101/2012 pentru aprobarea Normelor metodologice privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea inspecţiei economico-financiare şi art. 2 din H.G. nr. 1257/2012.
- referitor la prevederea art. 13 alin. (5) din O.G. nr. 26/2013 care instituia măsura recuperării contravalorii amenzii, se menţionează că această prevedere nu este relevantă cu privire la legalitatea masurilor nr. 2, 6 şi 8, întrucât masurile dispuse nu sunt masuri contravenţionale complementare, ci sunt măsuri dispuse de echipa de inspecţie fiscală în baza competentelor acesteia prevăzuta de art. 2 lit. d) din H.G. nr. 1257/2012 de a dispune masuri pentru protejarea fondurilor publice şi a patrimoniului public şi/sau pentru repararea prejudiciului produs, după caz, în situaţia constatării de abateri.
4. Apărările formulate în cauză
Intimata-reclamantă Compania Naţională Poşta Română S.A. a formulat întâmpinări la cererile de recurs, solicitând respingerea acestora, ca nefondate.
Se apreciază că atâta vreme cât teza a II - a art. 13 alin. (5) din O.G. nr. 26/2013 a fost abrogată, măsurile de recuperare a cuantumului amenzilor nu mai pot face obiectul reglementarii. Sintagma "urmând ca aceştia să recupereze atât contravaloarea amenzii, cat şi eventualele prejudicii, în condiţiile legii", a dispărut din textul legal după modificarea dispoziţiilor art. 13 alin. (5) din O.G. nr. 26/2013, prin dispoziţiile art. I pct. 16 din O.G. nr. 11 din 27 ianuarie 2016 publicată în MO nr. 68 din 29 ianuarie 2016.
Prin urmare, noul act normativ - art. 13 alin. (5) din O.G. nr. 26/2013 astfel cum a fost modificat la 01 februarie 2016, prin O.G. nr. 11/2016 - nu mai prevedea la data aplicării sancţiunilor (25.05.2017) obligaţia operatorilor economici de a recupera contravaloarea amenzii şi a eventualelor prejudicii.
5. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Analizând sentinţa recurată prin prisma motivelor de casare invocate, a actelor dosarului şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată următoarele: Intimata-reclamantă Compania Naţională Poşta Română S.A. a investit instanţa de contencios administrativ şi fiscal, pe calea prevăzută de art. 213 alin. (13) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu o acţiune prin care a solicitat anularea Deciziei nr. 67/P/31.08.2017, emisă de pârâtul Ministerul Finanţelor Publice - Serviciul de soluţionare a plângerilor prealabile şi a contestaţiilor, precum şi a Dispoziţiei obligatorii nr. x/25.05.2017, emisă de pârâta Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili - Serviciul Inspecţie Economico-Financiară.
Prima instanţă, pentru considerentele arătate pe scurt la punctul 2, a admis cererea de chemare în judecată, a anulat Decizia nr. 67/P/31.08.2017, emisă de pârâta Ministerul Finanţelor Publice - Serviciul de soluţionare a plângerilor prealabile şi a contestaţiilor şi în parte Dispoziţia obligatorie nr. 114.945/25.05.2017, emisă de pârâta Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili - Serviciul Inspecţie Economico-Financiară, numai în ceea ce priveşte Măsurile nr. 2, 6 şi 8.
Împotriva sentinţei au declarat recurs pârâţii Ministerul Finanţelor Publice şi Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.
Motivul de recurs prevăzut de art. 488 pct. 6 din C. proc. civ., invocat doar de pârâtul Ministerul Finanţelor Publice, se referă la faptul că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.
Deşi aparent am fi în prezenţa unor motive distincte, în realitate este vorba de ipoteze diferite ale aceluiaşi motiv de casare - nemotivarea hotărârii -, deoarece astfel trebuie calificată şi o hotărâre care nu este deloc motivată şi una care cuprinde motive contradictorii ori motive care sunt străine pricinii.
Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., în considerentele hotărârii judecătorul trebuie să arate motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi motivele pentru care s-au respins cererile părţilor. Motivarea este de esenţa hotărârilor şi este necesară pentru a o face înţeleasă şi acceptată de părţi, dar şi pentru a permite instanţei de control judiciar să verifice, după caz, stabilirea situaţiei de fapt şi a aplicării legii sau numai aplicarea legii.
Este însă important de reţinut că judecătorul este obligat să motiveze soluţia dată fiecărui capăt de cerere, iar nu să răspundă separat diferitelor argumente ale părţilor care sprijină fiecare capăt de cerere, astfel încât, dacă soluţia este motivată, nu constituie motiv de casare faptul că nu s-a răspuns la fiecare argument.
Analizând hotărârea pronunţată de prima instanţă, Înalta Curte constată că soluţia adoptată a fost amplu motivată şi nu există o contradicţie între considerente sau între considerente şi dispozitiv, prima instanţă motivând în sensul admiterii acţiunii, considerentele reţinute în fundamentarea soluţiei pronunţate fiind dezvoltate, clar explicate, nelăsând loc de confuzii cu privire la silogismul logico-juridic reţinut.
Mai mult decât atât, prin recursul formulat, deşi se invocă acest motiv de casare, nu se aduc critici concrete care să poată fi subsumate acestui motiv de recurs, situaţie în care această susţinere apare ca nefondată.
Cel de al doilea motiv de casare, invocat de ambele recurente, este prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.. Potrivit acestui motiv de recurs, casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greşită a legii materiale, nu şi a legii procesuale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii atunci când instanţa a recurs la textele de lege aplicabile speţei dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omiţând unele condiţii pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greşit.
În cauza de faţă aceste motive nu sunt incidente, soluţia primei instanţe este expresia interpretării şi aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în procedura administrativă şi în cea judiciară.
Astfel, Dispoziţia obligatorie nr. 114.945/25.05.2017 a fost emisă de pârâta DGAMC - Serviciul Inspecţie Economico-Financiară în urma inspecţiei economico-financiare desfăşurate în perioada 01.01.2015-31.10.2016, dispunându-se nouă măsuri, din care s-au contestat cele de la punctele 2, 6 şi 8.
Prin Măsura nr. 2: Conducerea Companiei urma a dispune recuperarea contravalorii amenzii contravenţionale în sumă de 2000 RON, de la persoanele responsabile pentru abaterea de la prevederile legale, în temeiul art. 10 lit. b) şi art. 13 alin. (1) lit. e), alin. (2), (5) şi 6 din O.G. nr. 26/2013, art. 12 din O.G. nr. 2/2001, art. 2 din H.G. nr. 1257/2012.
Prin Măsura nr. 6: Conducerea Companiei urma a dispune recuperarea contravalorii amenzii contravenţionale în sumă de 4000 RON, de la persoanele responsabile pentru abaterea de la prevederile legale, în temeiul Anexei din H.G. nr. 726/2015, rd. 55, poziţia X.8, art. 10 alin. (1) lit. d) şi art. 13 alin. (1) lit. c), alin. (2), (5) şi 6 din O.G. nr. 26/2013, art. 12 din O.G. nr. 2/2001, art. 2 din H.G. nr. 1257/2012.
Prin Măsura nr. 8: Conducerea Companiei va dispune recuperarea contravalorii amenzii contravenţionale în sumă de 6000 RON, de la persoanele responsabile pentru abaterea de la prevederile legale, în temeiul art. 8 alin. (4) şi art. 13 alin. (1) lit. b), alin. (2), (5) şi 6 din O.G. nr. 26/2013, art. 12 din O.G. nr. 2/2001, art. 5 din O.G. nr. 119/1999, art. 2 din H.G. nr. 1257/2012.
Amenzile contravenţionale vizate de aceste trei măsuri au fost stabilite prin procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor nr. x/23.12.2016, în care s-a reţinut săvârşirea faptelor contravenţionale prevăzute de art. 13 alin. (1) lit. b), c) şi e) din O.G. nr. 26/2013 şi s-au aplicat amenzile contravenţionale menţionate mai sus, în temeiul art. 13 alin. (2) din O.G. nr. 26/2013.
Pentru început se impune a menţiona că nici prima instanţă nu a analizat şi nici instanţa de control judiciar nu va relua analiza elementelor constitutive ale acestor fapte contravenţionale, inclusiv a vinovăţiei, întrucât acest proces-verbal de contravenţie este definitiv.
Problema de drept ce trebuie dezlegată, în acest cadru procesual, este dacă recurenta pârâtă DGAMC - Serviciul Inspecţie Economico-Financiară avea temei legal pentru a dispune măsura de recuperare a contravalorii amenzilor contravenţionale, prin Dispoziţia obligatorie nr. 114.945/25.05.2017, în condiţiile modificării art. 13 alin. (5) din O.G. nr. 26/2013, începând cu 1 februarie 2016, prin O.G. nr. 11/2016.
Astfel, forma iniţială prevedea:
"Organele de control ale Ministerului Finanţelor Publice, prin aparatul propriu şi/sau al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, sunt abilitate să constate contravenţiile de la alin. (1) şi să aplice sancţiunile prevăzute la alin. (2) - (4) operatorilor economici prevăzuţi la art. 1, după caz, urmând ca aceştia să recupereze atât contravaloarea amenzii, cât şi eventualele prejudicii, în condiţiile legii."
Odată cu modificarea adusă prin O.G. nr. 11/2016, art. 13 alin. (5) are următorul conţinut:
"Organele de control ale Ministerului Finanţelor Publice, prin aparatul propriu şi/sau al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, sunt abilitate să constate contravenţiile prevăzute la alin. (1) şi să aplice sancţiunile prevăzute la alin. (2) operatorilor economici prevăzuţi la art. 1."
Se poate lesne observa că legiuitorul a eliminat sintagma:
"urmând ca aceştia să recupereze atât contravaloarea amenzii, cât şi eventualele prejudicii, în condiţiile legii."
Recurentele susţin că exista temei pentru dispunerea acestei măsuri de recuperare, rezultat din următoarele prevederi legale.
Potrivit art. 21 din O.U.G. nr. 94/2011 privind organizarea şi funcţionarea inspecţiei economico-financiară, (1) Rezultatul inspecţiei economico-financiare se consemnează, în scris, într-un raport de inspecţie economico-financiară în care se prezintă constatările inspecţiei economico-financiare din punct de vedere faptic şi legal.
(...)
(3) În baza constatărilor din rapoartele de inspecţie economico-financiară se dispun măsuri prin dispoziţie obligatorie emisă de organul de inspecţie economico-financiară competent.
(...)
(5) Măsurile dispuse prin dispoziţia obligatorie pentru plata obligaţiilor datorate, înlăturarea, corectarea, prevenirea neregulilor constatate în activitatea operatorilor economici controlaţi, recuperarea pagubelor produse şi pentru suspendarea aplicării măsurilor care contravin reglementărilor financiar-contabile sunt obligatorii de la data comunicării acesteia.
Potrivit art. 28 din Normele metodologice privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea inspecţiei economico-financiare, aprobate prin H.G. nr. 101/2012, (1) Dispoziţia obligatorie reprezintă actul administrativ financiar emis de organele de inspecţie economico-financiară, în aplicarea prevederilor legale privind obligativitatea operatorului economic de a îndeplini măsurile stabilite.
(...)
(3) Pentru fiecare deficienţă înscrisă în raportul de inspecţie economico-financiară remediată în timpul controlului, în dispoziţia obligatorie se consemnează atât măsura dispusă, cât şi documentele care dovedesc îndeplinirea acesteia. Pentru celelalte deficienţe înscrise în raportul de inspecţie economico-financiară, în dispoziţia obligatorie se consemnează măsurile stabilite în sarcina operatorului economic, cu nominalizarea persoanelor responsabile şi a termenelor de îndeplinire a acestora.
(4) Măsurile dispuse prin dispoziţia obligatorie pentru înlăturarea, corectarea, prevenirea neregulilor constatate în activitatea operatorilor economici controlaţi, recuperarea pagubelor produse şi pentru suspendarea aplicării măsurilor care contravin reglementărilor financiar-contabile sunt obligatorii de la data comunicării acesteia.
Din acest cadru normativ reiese că Ministerul Finanţelor Publice, atunci când efectuează inspecţia economico-financiară la un operator economic vizat atât de dispoziţiile O.U.G. nr. 94/2011 cât şi de cele ale O.G. nr. 26/2013, întocmeşte raportul cuprinzând constatările inspecţiei din punct de vedere faptic şi legal, iar în baza constatărilor, poate dispune măsuri de recuperare prin Dispoziţie obligatorie.
Aceste măsuri, conform prevederilor exprese ale art. 21 alin. (5) din O.U.G. nr. 94/2011, se pot referi la recuperarea pagubelor produse prin neregulile constatate în activitatea operatorilor economici controlaţi şi care contravin reglementărilor financiar - contabile.
Însă, prin aceste măsuri nu se mai poate dispune recuperarea amenzii contravenţionale, după data modificării art. 13 alin. (5) din O.G. nr. 26/2013, începând cu 1 februarie 2016, prin O.G. nr. 11/2016, întrucât nu mai există o dispoziţie expresă în acest sens şi nici nu se poate susţine că această măsură de recuperare intră în sintagma "recuperarea pagubelor produse", atâta timp cât chiar legiuitorul, prin actul normativ special-O.G. nr. 26/2013, a operat cu doi termeni diferiţi:
"atât contravaloarea amenzii", "cât şi eventualele prejudicii".
Aşa fiind, Înalta Curte constată că soluţia adoptată a fost corect şi amplu motivată, s-a fundamentat pe interpretarea probelor administrate raportat la prevederile legale aplicabile, astfel încât motivele de casare prevăzute de art. 488 din C. proc. civ. nu sunt incidente în cauză.
6. Soluţia instanţei de recurs şi temeiul juridic al acesteia
Pentru aceste considerente şi în temeiul art. 20 din Legea contenciosului administrativ nr. 544/2004 şi art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursurile declarate de pârâţii Ministerul Finanţelor Publice şi Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili împotriva sentinţei civile nr. 3246 din 09 iulie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursurile declarate de pârâţii Ministerul Finanţelor Publice şi Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili împotriva sentinţei civile nr. 3246 din 09 iulie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 februarie 2021.