Şedinţa publică din data de 18 februarie 2021
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul cererii de chemare în judecată
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Galaţi, secţia de contencios administrativ şi fiscal la data de 09 noiembrie 2017, completată la data de 22 februarie 2018, reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanţelor Publice prin Administraţia pentru Contribuabili Mici şi Mijlocii, a solicitat:
- anularea Deciziei nr. 001/18.01.2018, emisă de Ministerul Finanţelor Publice - Direcţia Generală de Management al Domeniilor Reglementate Specific, prin care a fost soluţionată contestaţia administrativă;
- anularea Deciziei nr. 062/19.07.2017, emisă de Ministerul Finanţelor Publice - Comisia pentru autorizarea operatorilor de produse supuse accizelor armonizate.
2. Hotărârea instanţei de fond
Prin sentinţa civilă nr. 98 din 21 iunie 2018, Curtea de Apel Galaţi, secţia de contencios administrativ şi fiscal a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanţelor Publice prin Administraţia pentru Contribuabili Mici şi Mijlocii constituită la nivelul regiunii Galaţi şi a dispus anularea Deciziei nr. 001/18.01.2018 de soluţionare a contestaţiei, emisă de pârâtul Ministerul Finanţelor Publice - Direcţia Generală de Management al Domeniilor Reglementate Specific şi a Deciziei nr. 062/19.07.2017, emisă de pârâtul Ministerul Finanţelor Publice - Comisia pentru autorizarea operatorilor de produse supuse accizelor armonizate.
3. Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva sentinţei civile nr. 98 din 21 iunie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Galaţi prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Vrancea în numele Ministerului Finanţelor Publice, întemeiat în drept pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi, rejudecând cauza, respingerea cererii de chemare în judecată.
Recurenta-pârâtă a învederat că sentinţa recurată a fost pronunţată cu aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 102 alin. (1) şi ale art. 103 alin. (1) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, din care rezultă că la data emiterii actului administrativ contestat în cauză, reclamanta nu se afla în procedura reorganizării judiciare pe bază de plan, întrucât planul propus nu era confirmat de judecătorul sindic.
Totodată, în susţinerea tezei potrivit căreia societatea reclamantă înregistrează obligaţii bugetare restante, a arătat că obligaţiile înscrise la masa credală şi prevăzute a fi parţial reduse, parţial plătite prin programul de plăţi anexat planului de reorganizare sunt în cuantum de 1.828.576 RON, restul obligaţiilor restante fiind ulterioare deschiderii procedurii.
Chiar dacă prin anexa la plan denumită "flux de trezorerie" autorul planului a prevăzut plata eşalonată a acestor obligaţii, după un scadenţar ce se desfăşoară pe durata a 9 trimestre, în realitate aceste obligaţii trebuie plătite potrivit art. 64 alin. (6) din Legea nr. 85/2006. Prin urmare, indiferent de confirmarea planului, creanţele curente sunt restante întrucât ele nu pot face obiectul restructurării financiare.
4. Apărările formulate în cauză
4.1. Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data de 28 septembrie 2018, intimata-reclamantă a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, învederând că nu deţine creanţe fiscale restante începând cu data aprobării Planului de reorganizare, respectiv 22 iulie 2016, având în vedere dispoziţiile art. 7 din Ordinul Preşedintelui ANAF nr. 3654/2015, ale art. 157 alin. (2) lit. c) şi ale art. 158 Codul de procedură fiscală.
II. Soluţia instanţei de recurs
Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Galaţi prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Vrancea în numele Ministerului Finanţelor Publice este nefondat, pentru următoarele considerente:
Motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., ce vizează aplicarea sau interpretarea greşită a normelor de drept material este nefondat, iar în acest sens, Înalta Curte are în vedere că, potrivit acestui motiv de recurs, casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.
Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greşită a legii materiale, nu şi a legii procesuale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii atunci când instanţa a recurs la textele de lege aplicabile speţei dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omiţând unele condiţii pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greşit.
În cauza de faţă aceste motive nu sunt incidente, soluţia primei instanţe fiind expresia interpretării şi aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în procedura judiciară.
Intimata-reclamantă face obiectul procedurii insolventei în dosarul nr. x/2012 al Tribunalului Prahova.
Procedura generală a insolvenţei s-a deschis în anul 2012 şi este guvernată de dispoziţiile Legii nr. 85/2006, care ultraactivează în cauză.
Prin Decizia nr. 062/19.07.2017, emisă de recurentul-pârât, au fost revocate autorizaţiile de antrepozit fiscal nr. x şi x din 27 aprilie 2017, deţinute de societatea A. S.A., reţinându-se, în esenţă, incidenţa dispoziţiilor art. 369 alin. (2) lit. f) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal.
Problema de drept care se cere a fi dezlegată în cauză este dacă la momentul emiterii Deciziei nr. 062/19.07.2017, de revocare a autorizaţiilor de antrepozit fiscal deţinute de societatea A. S.A., aceasta se afla în ipoteza reglementată de dispoziţiile art. 369 alin. (2) lit. f) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal.
Potrivit art. 369 alin. (2) lit. f) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal "Autoritatea competentă poate revoca autorizaţia pentru un antrepozit fiscal (…) antrepozitarul autorizat înregistrează obligaţii fiscale restante la bugetul general consolidat, de natura celor administrate de A.N.A.F., mai vechi de 60 de zile faţă de termenul legal de plată".
Conform art. 157 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală "Nu sunt considerate obligaţii fiscale restante: (…) obligaţiile fiscale cu termene de plată viitoare stabilite în planul de reorganizare judiciară aprobat în condiţiile legii".
Procedând la propria analiză, instanţa de control judiciar reţine că, potrivit art. 157 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 207/2015, nu sunt obligaţii fiscale restante obligaţiile fiscale cu termen de plată viitoare stabilite în planul de reorganizare judiciară aprobat în condiţiile legii.
Contrar susţinerilor recurentei-pârâte, acest text de lege este clar în ceea ce priveşte existenţa unui plan de reorganizare aprobat şi nu confirmat de către judecătorul sindic.
Cu privire la acest aspect, instanţa de recurs reţine că, prin hotărârea Adunării Creditorilor din 22 iulie 2016, a fost aprobat planul de reorganizare, iar contestaţiile formulate au fost respinse prin sentinţa civilă nr. 1238/22.12.2016 a Tribunalului Prahova, rămasă irevocabilă prin respingerea recursurilor prin decizia nr. 116/14.06.2017 a Curţii de Apel Ploieşti, pronunţată în dosarul nr. x/2012.
Totodată, certificatele de atestare fiscală, emise la data de 21 februarie 2017 şi respectiv la data de 05 mai 2017, atestă existenţa planului de reorganizare aprobat şi faptul că nu sunt obligaţii fiscale restante.
În consecinţă, Înalta Curte, în acord cu opinia instanţei de fond, reţine incidenţa dispoziţiilor art. 157 alin. (2) lit. c) Codul de procedură fiscală, text care era aplicabil şi care în mod imperativ şi explicit stabileşte faptul că nu sunt creanţe fiscale restante obligaţiile fiscale cu termene de plată viitoare stabilite în planul de reorganizare judiciară aprobat în condiţiile legii.
Înalta Curte va respinge ca neîntemeiate şi criticile recurentei-pârâte privind obligaţiile restante ulterioare deschiderii procedurii, având în vedere că prin decizia irevocabilă nr. 1662/23.04.2018, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, a fost confirmat planul de reorganizare al debitoarei - reclamante, rezultând că, începând cu data aprobării planului din 22 iulie 2016 nu au fost înregistrate creanţe fiscale restante, acestea fiind cuprinse în planul de reorganizare, urmând a fi achitate conform termenelor stipulate.
Prin urmare, având în vedere că prin planul de reorganizare aprobat şi confirmat în condiţiile legii, sunt stabilite termene de plată viitoare atât pentru creanţele înscrise în tabelul definitiv, cât şi pentru obligaţiile fiscale născute în perioada de observaţie, sunt aplicabile dispoziţiile art. 157 alin. (2) lit. c) din Codul de procedură fiscală, în sensul că acestea nu pot fi considerate creanţe restanţe în sensul celor prevăzute de prevederile art. 369 alin. (2) lit. f) din Codul fiscal.
În concluzie, se reţine că în mod nelegal autoritatea publică a dispus revocarea autorizaţiilor de antrepozit fiscal deţinute de societatea reclamantă A. S.A., Înalta Curte constatând că hotărârea instanţei de fond care a sancţionat această conduită este dată cu interpretarea şi aplicarea corectă a normelor de drept material aplicabile.
Pentru considerentele expuse, nefiind identificat motivul de casare a sentinţei prin prisma prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Galaţi prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Vrancea în numele Ministerului Finanţelor Publice împotriva sentinţei civile nr. 98 din 21 iunie 2018 a Curţii de Apel Galaţi, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 februarie 2021.