Ședințe de judecată: Aprilie | | 2025
Sunteți aici: Pagina de început » Detalii jurisprudență

R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
Secţia de Contencios Administrativ şi Fiscal

Decizia nr. 1016/2021

Decizia nr. 1016

Şedinţa publică din data de 18 februarie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Gorj, secţia contencios administrativ şi fiscal, la data de 18 decembrie 2017, sub nr. x/2017, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Administraţia Fondului de Mediu, a solicitat anularea deciziei Comitetului director al Administraţiei Fondului de Mediu din data de 10 octombrie 2017 privind respingerea cererii de finanţare nr. x şi obligarea pârâtei la admiterea cererii de finanţare nr. x privind realizarea proiectului "Instalare Panouri Solare Presurizate", conform Ordinului nr. 1817/2016 din 20.09.2016.

Prin sentinţa civilă nr. 508 din 30 martie 2018, Tribunalul Gorj a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, dosarul fiind înregistrat pe rolul acestei instanţe la data de 02 mai 2018, sub nr. x/2018.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 348 din 26 iunie 2018, Curtea de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal a admis acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Administraţia Fondului pentru Mediu, a anulat decizia emisă de Comitetul director al A.F.M din data de 10 octombrie 2017, privind respingerea cererii de finanţare nr. x/13.10.2016 şi a obligat pârâta să emită decizie prin care sa admită cererea de finanţare nr. x/13.10.2016, formulată de reclamant.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 348 din 26 iunie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs pârâta Administraţia Fondului pentru Mediu, întemeiat în drept pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi, în rejudecarea cauzei, respingerea cererii de chemare în judecată.

Recurenta-pârâtă a învederat, în esenţă, că sentinţa recurată a fost pronunţată cu aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 13 alin. (1) lit. g), ale art. 14 alin. (1), precum şi ale art. 15 alin. (1) şi (2) din Ordinul nr. 1817/2016 pentru aprobarea Ghidului de finanţare a Programului privind instalarea sistemelor de încălzire care utilizează energie regenerabilă, inclusiv înlocuirea sau completarea sistemelor clasice de încălzire, beneficiari persoane fizice.

4. Apărările formulate în cauză

4.1. Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data de 22 octombrie 2018, initimatul-reclamant a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, învederând că sentinţa recurată a fost pronunţată cu aplicarea corectă a dispoziţiilor din Ghidul de finanţare a Programului privind instalarea sistemelor de încălzire care utilizează energie regenerabilă, inclusiv înlocuirea sau completarea sistemelor clasice de încălzire, beneficiari persoane fizice incidente în cauză.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâta Administraţia Fondului pentru Mediu este nefondat, reţinând următoarele considerente:

Motivul de casare invocat de recurentul-pârât este cel prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., potrivit căruia, casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greşită a legii materiale, nu şi a legii procesuale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii atunci când instanţa a recurs la textele de lege aplicabile speţei dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omiţând unele condiţii pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greşit.

Înalta Curte, constatând că recurentul-pârât reia în esenţă apărările învederate şi în faţa instanţei de fond, apreciază caracterul legal şi temeinic al sentinţei, prin raportare la probatoriul administrat şi la dispoziţiile legale incidente.

Astfel, în cauză, urmare a verificării dosarului de finanţare depus de reclamant la data de 13 octombrie 2016 s-au constatat neconcordanţe între adresa de implementare menţionată în cererea de finanţare (Novaci, str. x) şi cea din extrasul de carte funciară, în sensul în care din extras nu rezultă că imobilul se află la nr. 34, astfel cum se menţionează în cererea de finanţare.

Reclamantul a depus împreună cu cererea de finanţare certificatul de nomenclatură stradală şi adresă nr. 9219/07.10.2016, emis de Oraşul Novaci. Potrivit acestui document, reclamantul este proprietar al unui imobil aflat în Dumbrava, nr. 34, Novaci, judeţul Gorj, fără a se menţiona şi cartea funciară în care este înscris acesta.

Din cuprinsul certificatului nr. x/07.06.2016, emis de Consiliul Local Novaci şi a adeverinţei nr. x/19.10.2017, emisă de Primăria Oraşului Novaci, reiese fără echivoc că imobilul situat în str. x, Novaci, judeţul Gorj este proprietatea reclamantului, fiind atestat de către autoritatea publică locală faptul că adresa imobilului este aceeaşi cu adresa de implementare din cererea de finanţare nr. x/13.10.2016, precum şi faptul că această adresă corespunde imobilului înscris în C.F. la nr. x.

Criticile recurentei-pârâte privind greşita aplicare de către instanţa de fond a dispoziţiilor art. 13 alin. (1) lit. g), ale art. 14 alin. (1), precum şi ale art. 15 alin. (1) şi (2) din Ordinul nr. 1817/2016 pentru aprobarea Ghidului de finanţare, sunt nefondate.

Conform prevederilor art. 13 alin. (1) lit. g) din Ghidul de finanţare "Dosarul de finanţare va cuprinde: …g) documentul eliberat de autoritatea publică locală, care atestă adresa imobilului, în situaţia în care adresa de implementare din cererea de finanţare diferă de cea din extrasul de carte funciară, în original".

Potrivit dispoziţiilor cuprinse la art. 14 alin. (1) din acelaşi act normativ "Dosarul de finanţare se va depune personal, legat, paginat şi opisat, într-un singur exemplar, în plic, la agenţia judeţeană pentru protecţia mediului pe raza căreia domiciliază solicitantul şi se va înregistra într-un registru special pentru acest program, doar în cazul în care dosarul de finanţare cuprinde toate documentele potrivit fişei conformităţii administrative. Nu se pot aduce modificări şi completări ulterioare înregistrării la agenţia judeţeană pentru protecţia mediului."

Înalta Curte reţine că, deşi autoritatea pârâtă a respins dosarul de finanţare depus de reclamant, întrucât nu ar fi făcut dovada adresei imobilului pentru care s-a solicitat finanţarea, acesta a depus împreună cu cererea de finanţare certificatul de nomenclatură stradală şi adresă nr. 9219/07.10.2016, emis de Oraşul Novaci, iar potrivit acestui document, reclamantul este proprietar al unei case de locuit şi a terenului aferent, situate în oraşul Novaci, str. x, Novaci, judeţul Gorj.

În consecinţă, chiar dacă din extrasul de carte funciară nu rezulta că imobilul se află la nr. 34, aşa cum s-a menţionat în cererea de finanţare, această neconcordanţă era suplinită de certificatul de nomenclatură stradală şi adresă nr. 9219/07.10.2016, emis de Oraşul Novaci, din care reiese fără echivoc că imobilul situat în oraşul Novaci, judeţul Gorj îi aparţine reclamantului.

Totodată, împrejurarea că reclamantul a depus ulterior la dosarul de finanţare adeverinţa nr. x/19.10.2017, emisă de Primăria Oraşului Novaci, nu atrage automat incidenţa dispoziţiilor art. 14 alin. (1) din Ghidul de finanţare, având în vedere că nu reprezintă o modificare sau completare a dosarului de finanţare, ci doar o lămurire suplimentară cu privire la imobilul pentru care s-a solicitat finanţarea.

Înalta Curte reţine că adresa ulterioară confirmă ceea ce s-a atestat şi prin certificatul de nomenclatură stradală şi adresă nr. 9219/07.10.2016, respectiv că reclamantul deţine imobilul situat în oraşul Novaci, str. x, Novaci, judeţul Gorj, menţionând în plus doar numărul cadastral al imobilului.

Criticile privind aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 15 alin. (1) şi (2) din Ordinul nr. 1817/2016 pentru aprobarea Ghidului de finanţare sunt nefondate, având în vedere că deşi reclamantul a invocat aceste dispoziţii în susţinerea cererii de chemare în judecată, instanţa de fond nu a avut în vedere aceste apărări la soluţionarea cauzei.

În concluzie, se reţine că în mod nelegal autoritatea publică a respins cererea de finanţare a reclamantului, Înalta Curte constatând că hotărârea instanţei de fond care a sancţionat această conduită este dată cu interpretarea şi aplicarea corectă a normelor de drept material aplicabile.

Pentru considerentele expuse, nefiind identificat motivul de casare a sentinţei prin prisma prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta Administraţia Fondului pentru Mediu împotriva sentinţei civile nr. 348 din 26 iunie 2018 a Curţii de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 februarie 2021.