Şedinţa publică din data de 22 februarie 2021
Deliberând asupra prezentei cauze, din examinarea actelor dosarului, constată următoarele:
I. Procedura în faţa primei instanţe
1. Cadrul procesual
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal la data de 31 mai 2017, reclamanta A., a chemat în judecată pe pârâtul Guvernul României, solicitând anularea Capitolului III (art. 106-120) al Titlului III din H.G. nr. 611/2008 pentru aprobarea normelor privind organizarea si dezvoltarea carierei funcţionarilor publici, cu modificările si completările ulterioare, publicarea sentinţei în Monitorul Oficial al României, Partea I, după rămânerea definitivă a acesteia, în temeiul art. 23 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, şi obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.
La data de 18 septembrie 2017, Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici a depus prin e-mail cerere de intervenţie accesorie în favoarea pârâtului.
2. Hotărârea instanţei de fond
Prin încheierea de şedinţă din 18.09.2017, cererea de intervenţie accesorie formulată de Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici a fost admisă în principiu.
Prin sentinţa nr. 291 din 29.09.2027, Curtea de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal a respins ca neîntemeiată acţiunea formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României.
S-a admis cererea de intervenţie accesorie formulată de intervenienta Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a constatat că, prin acţiunea formulată, reclamanta a invocat, în esenţă, trei motive de nelegalitate:
- dispoziţiile atacate sunt contrare prevederilor art. 4 alin. (3), art. 58 alin. (3) din Legea nr. 24/2000 şi ale art. 69 alin. (5) din Legea nr. 188/1999, întrucât hotărârea deşi este dată în executarea acestei legi, cuprinde dispoziţii care nu sunt prevăzute în Legea nr. 188/1999;
- au fost încălcate dispoziţiile art. 73 alin. (3) lit. j), p) din Constituţie, care stabilesc că statutul funcţionarilor publici şi regimul general privind raporturile de muncă se stabilesc doar prin lege organică;
- H.G. nr. 611/2008 a fost emisă cu încălcarea prevederilor Legii nr. 52/2003, în procedura de elaborare a acestui act normativ nefiind respectate prevederile art. 6 şi art. 7 din lege.
Curtea de apel a reţinut cu prioritate că H.G. nr. 611/2008 pentru aprobarea normelor privind organizarea si dezvoltarea carierei funcţionarilor publici a fost emisă în baza dispoziţiilor art. 69 alin. (5) din Legea nr. 188/1999, pentru organizarea executării legii, conform prevederilor art. 108 alin. (2) din Constituţie, în speţă nefiind vorba de o modificare a dispoziţiilor Legii nr. 188/1999, iar faptul că actul normativ atacat cuprinde dispoziţii care nu sunt prevăzute în legea a cărei executare o organizează nu reprezintă un aspect de nelegalitate, ci tocmai scopul adoptării sale.
A apreciat că dispoziţiile art. 77 şi urm. din Legea nr. 24/2000 nu au relevanţă în cauză, întrucât vizează o altă categorie de acte normative decât cel în litigiu, iar în ceea ce priveşte motivele de nelegalitate privind încălcarea dispoziţiilor art. 73 alin. (3) lit. j) şi p) din Constituţie şi art. 6, art. 7 din Legea nr. 52/2003, a reţinut că acestea nu au făcut obiectul criticilor din plângerea prealabilă adresată pârâtului, contrar prevederilor art. 7 şi art. 8 din Legea nr. 554/2004, şi - de altfel - sunt neîntemeiate.
Astfel, regimul general privind raporturile de muncă şi statutul funcţionarilor publici sunt reglementate prin legi organice, dispoziţiile art. 106-120 din H.G. nr. 611/2008 stabilind doar procedura de evaluare a performanţelor profesionale individuale ale funcţionarilor publici, a cărei reglementare cu caracter general se regăseşte în art. 69 din Legea nr. 188/1999 (legea organică la care fac referire dispoziţiile art. 73 alin. (3) lit. j) din Constituţie).
A apreciat instanţa de fond că, prin înscrisurile ataşate întâmpinării, pârâtul a făcut dovada respectării prevederilor Legii nr. 52/2003, însuşi art. 69 alin. (5) din Legea nr. 188/1999 stabilind că metodologia de evaluare a performanţelor profesionale ale funcţionarilor publici se aprobă după consultarea organizaţiilor sindicale ale funcţionarilor publici, reprezentative la nivel naţional.
Faţă de soluţia de respingere a acţiunii reclamantei ca neîntemeiată, a admis cererea de intervenţie accesorie formulate în cadrul litigiului în sprijinul apărării pârâtului.
3. Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva sentinţei nr. 291 din 29 septembrie 2017 a Curţii de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal a formulat recurs recurenta-reclamantă A., pentru motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.
În motivarea căii de atac, a susţinut, în esenţă, că:
-instanţa de fond a încălcat prevederile art. 18 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, prin aceea că nu s-a pronunţat şi asupra legalităţii operaţiunilor administrative prealabile emiterii H.G. nr. 611/2008 (din perspectiva nerespectării de către emitentul actului administrativ contestat a prevederilor art. 1 alin. (1), art. 6 şi art. 7 din Legea nr. 52/2003, art. 69 alin. (3), (5) din Legea nr. 188/1999, art. 4 alin. (3) şi art. 58 alin. (3) din Legea nr. 24/2000);
- instanţa de fond nu a ţinut seama de deciziile obligatorii ale Curţii Constituţionale (contrar Deciziei nr. 223/2012 şi Deciziei nr. 895/2015, referitoare la obligativitatea, nu doar a dispozitivului, ci şi a considerentelor deciziilor Curţii, precum şi la obligaţia instanţelor judecătoreşti de a aplica în mod direct art. 21 alin. (3), art. 124 şi art. 126 alin. (1) din Constituţie până la punerea în acord a legislaţiei cu deciziile de admitere a excepţiilor de neconstituţionalitate).
II. Procedura în faţa instanţei de recurs
Intimatul pârât Guvernul României şi intimata intervenientă accesorie nu au formulat întâmpinări în cauză.
Prin rezoluţia completului învestit cu soluţionarea dosarului s-a stabilit termen de judecată în şedinţă publică a recursului la data de 31.03.2020, constatându-se că nu mai subzistă motivele fixarea termenului de judecată pentru examinarea recursului în complet de filtru potrivit dispoziţiilor art. 493 alin. (5) - (7) din C. proc. civ., faţă de Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 106 din 20.09.2018, prin care s-a luat act de Hotărârea Plenului judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, adoptată la data de 13.09.2018, (în sensul că procedura de filtrare a recursurilor reglementată de art. 493 din C. proc. civ. este incompatibilă cu specificul materiei contenciosului administrativ).
În faza procesuală a recursului nu au fost administrate probe noi.
III. Considerentele şi soluţia instanţei de recurs
Examinând hotărârea atacată prin prisma motivului de casare invocat, pe baza probelor administrate şi a dispoziţiilor legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este fondat în limitele şi pentru argumentele ce vor fi prezentate în continuare.
Reclamanta a supus controlului de legalitate al instanţei de contencios administrativ actul administrativ reprezentat de H.G. nr. 611/2008 pentru aprobarea normelor privind organizarea şi dezvoltarea carierei funcţionarilor publici, cu modificările şi completările ulterioare, în ceea ce priveşte dispoziţiile cuprinse în Cap. III (art. 106-120) din Titlul III, în forma în vigoare la data de 31.05.2017.
Acţiunea sa a fost respinsă, prima instanţă apreciind ca fiind temeinic şi legal actul administrativ contestat, validând apărările pârâtului şi admiţând cererea de intervenţie accesorie.
Hotărârea instanţei de fond a fost recurată de reclamanta A..
III.1. Argumente de fapt şi de drept relevante
Referitor la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. ("hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material"), se reţine că acesta a fost invocat prin raportare la art. 18 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, prevederile art. 1, art. 4, art. 6 şi art. 7 din Legea nr. 52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică, art. 69 alin. (5) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, prevederile Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative şi jurisprudenţa Curţii Constituţionale.
Înalta Curte reaminteşte, cu prioritate, că recursul este o cale extraordinară de atac, prin care se urmăreşte, aşa cum se precizează în art. 483 alin. (3) din C. proc. civ., să se supună instanţei competente examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.
În speţă, din probatoriul administrat în faţa instanţei de fond a rezultat că intimatul pârât Guvernul României a emis H.G. nr. 611/2008 pentru aprobarea normelor privind organizarea şi dezvoltarea carierei funcţionarilor publici, fiind indicat ca temei legal al emiterii acestui act administrativ cu caracter normativ art. 69 alin. (5) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici.
Art. 69 alin. (5) din Legea nr. 188/1999 dispune că:
"metodologia de evaluare a performantelor profesionale individuale ale funcţionarilor publici se aprobă prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici, după consultarea organizaţiilor sindicale ale funcţionarilor publici, reprezentative la nivel naţional".
Critica recurentei în sensul că în mod greşit prima instanţă, reţinând acest temei legal, nu a constatat nulitatea parţială a actului normativ contestat, deşi acesta contravenea prevederilor exprese ale art. 73 din legea fundamentală este fondată.
Înalta Curte nu poate împărtăşi concluzia instanţei de fond privind netemeinicia criticii de nelegalitate referitoare la încălcarea dispoziţiilor art. 73 alin. (3) lit. j), p) din Constituţie pe motiv că dispoziţiile art. 106-120 din H.G. nr. 611/2008 stabilesc doar procedura de evaluare a performanţelor profesionale individuale ale funcţionarilor publici, a cărei reglementare cu caracter general se regăseşte în art. 69 din Legea nr. 188/1999, care este lege organică.
Astfel, dispoziţiile art. 69 alin. (5) din Legea nr. 188/1999 nu reprezintă o "reglementare cu caracter general" în materia evaluării performanţelor în activitatea funcţionarilor publici, ca parte a statutului profesional al acestora, pe care hotărârea guvernului să o fi detaliat, aşa cum fără temei a considerat judecătorul fondului, ci reprezintă doar o normă de trimitere, având însă drept consecinţă un veritabil transfer de competenţă din sfera legislativului în cea a executivului, ceea ce contravine în mod evident prevederilor constituţionale şi ale art. 1 alin. (2) ("Actele normative se iniţiază, se elaborează, se adoptă şi se aplică în conformitate cu prevederile Constituţiei României, republicată, cu dispoziţiile prezentei legi, precum şi cu principiile ordinii de drept.") şi art. 4 ["(1) Actele normative se elaborează în funcţie de ierarhia lor, de categoria acestora şi de autoritatea publică competentă să le adopte. (2) Categoriile de acte normative şi normele de competenţă privind adoptarea acestora sunt stabilite prin Constituţia României, republicată, şi prin celelalte legi. (3) Actele normative date în executarea legilor, ordonanţelor sau a hotărârilor Guvernului se emit în limitele şi potrivit normelor care le ordonă."] din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative.
Totodată, Înalta Curte constată că în mod greşit instanţa de fond nu a avut în vedere considerentele Curţii Constituţionale din Decizia nr. 637/2015, publicată în Monitorul Oficial nr. 906 din 8 decembrie 2015, prin care se statuase deja cu privire la neconstituţionalitatea prevederilor art. 26 alin. (3) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului (prevederi având un conţinut similar cu dispoziţiile art. 69 alin. (5) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici), astfel:
"33. În aceste condiţii, Curtea constată că dispoziţiile art. 26 alin. (3) din Legea nr. 360/2002, prin trimiterea la acte administrative, cu forţă juridică inferioară legii, care să reglementeze, în absenţa unor norme cu forţa juridică a legii organice, evaluarea activităţii şi conduitei poliţistului, încalcă prevederile cuprinse în art. 73 alin. (3) lit. j) din Constituţie.
34. În continuare, Curtea precizează că o dispoziţie legală trebuie să fie precisă, neechivocă, să instituie norme clare, previzibile şi accesibile a căror aplicare să nu permită arbitrariul sau abuzul. De asemenea, norma juridică trebuie să reglementeze în mod unitar, uniform, să stabilească cerinţe minimale aplicabile tuturor destinatarilor săi. Or, în cazul de faţă, apare cu evidenţă că legea relativizează în mod nepermis reglementarea domeniului evaluării poliţistului, lăsând la latitudinea ministrului de resort stabilirea unor elemente esenţiale ale raportului de serviciu al poliţistului şi, implicit, ale statutului acestuia.
35. În lumina considerentelor expuse mai sus, Curtea constată că sunt încălcate şi dispoziţiile art. 1 alin. (4) din Constituţie referitor la principiul separaţiei şi echilibrului puterilor în stat (prin delegarea unei atribuţii ce aparţine în exclusivitate legiuitorului, către un membru al Guvernului), precum şi art. 1 alin. (5) din Constituţie, în componenta sa referitoare la previzibilitatea şi accesibilitatea legii, întrucât personalul vizat, care se poate raporta, în aceste condiţii, doar la prevederile lacunare ale legii, nu este în măsură să îşi adapteze conduita în mod corespunzător şi nici să aibă reprezentarea precisă a derulării procedurii de evaluare."
Or, în conformitate cu jurisprudenţa instanţei de contencios constituţional (e.g., Decizia nr. 223/2012), deciziile Curţii de admitere a excepţiilor de neconstituţionalitate sunt obligatorii, atât în ceea ce priveşte dispozitivul, cât şi considerentele ataşate acestora.
Pe de altă parte, Înalta Curte reţine că, la data de 10 aprilie 2018, a fost publicată, în Monitorul Oficial al României nr. 311/2018, Decizia nr. 818/2017 a Curţii Constituţionale, prin care a fost admisă excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor legale mai sus menţionate, invocată de reclamanta A. în dosarul nr. x/2017 al Tribunalului Cluj, statuându-se următoarele:
"13. În ceea ce priveşte invocarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 69 alin. (5) din Legea nr. 188/1999, Curtea reţine că aceasta este întemeiată. Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 73 alin. (3) lit. j) din Constituţie, statutul funcţionarilor publici face parte dintre materiile rezervate legii organice, iar potrivit art. 73 alin. (3) lit. p) din Constituţie, regimul general al raporturilor de muncă face obiectul unei reglementări distincte, de asemenea, prin lege organică. Astfel, statutul juridic al funcţionarului public se întemeiază pe un regim juridic statutar, reglementat prin lege organică, şi care este distinct de regimul juridic contractual, al raporturilor de muncă al celorlalţi salariaţi, întemeiat pe contractul individual de muncă şi reglementat prin Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 345 din 18 mai 2011 (a se vedea Decizia Curţii Constituţionale nr. 392 din 2 iulie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 667 din 11 septembrie 2014, paragraful 17, Decizia nr. 637 din 13. octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 906 din 8 decembrie 2015, paragraful 24, şi Decizia nr. 172 din 24 martie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 315 din 25 aprilie 2016, paragraful 17).
14. În temeiul art. 2 din Legea nr. 188/1999, funcţia publică reprezintă ansamblul atribuţiilor şi responsabilităţilor, stabilite în temeiul legii, în scopul realizării prerogativelor de putere publică de către administraţia publică centrală, administraţia publică locală şi autorităţile administrative autonome, iar activităţile desfăşurate de funcţionarii publici implică exercitarea prerogativelor de putere publică. Prin urmare, funcţionarul public este subiect al unui raport de serviciu, care ia naştere, se execută şi încetează în condiţii speciale, reglementate prin Legea nr. 188/1999. Pe cale de consecinţă, aşa cum s-a statuat în jurisprudenţa anterior citată, elementele esenţiale referitoare la naşterea, executarea şi încetarea raporturilor de serviciu ale unui funcţionar public se referă în mod intrinsec la statutul acestuia. În acelaşi timp, aşa cum a reţinut în mod expres Curtea Constituţională prin Decizia nr. 637 din 13 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 906 din 8 decembrie 2015, paragraful 25, evaluarea activităţii şi conduitei unui funcţionar public se referă la modul de executare a raportului de serviciu şi, prin efectele produse, poate avea drept consecinţă chiar încetarea acestuia. Astfel, în prezenta cauză, Curtea reţine că, potrivit art. 69 alin. (2) şi (3) lit. c) din Legea nr. 188/1999, calificativele obţinute la evaluarea profesională sunt avute în vedere la eliberarea din funcţia publică. În aceste condiţii, Curtea reţine că evaluarea activităţii şi a conduitei unui funcţionar public ţine de statutul acestuia şi, prin urmare, trebuie reglementată, potrivit art. 73 alin. (3) lit. j) din Constituţie, prin lege organică.
15. Pe de altă parte, Curtea mai reţine că prevederile art. 69 alin. (5) din Legea nr. 188/1999, textul de lege criticat în prezenta cauză, transmit Executivului competenţa de a reglementa în domenii ce ţin de statutul funcţionarului public, respectiv metodologia de evaluare a performanţelor profesionale individuale ale funcţionarilor publici. În acest sens, regimul general al evaluării funcţionarilor publici a fost reglementat prin Hotărârea Guvernului nr. 611/2008 pentru aprobarea normelor privind organizarea şi dezvoltarea carierei funcţionarilor publici, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 530 din 14 iulie 2008. Or, în acord cu Decizia Curţii Constituţionale nr. 637 din 13 octombrie 2015, anterior menţionată, potrivit căreia normele privind evaluarea activităţii şi conduitei unui funcţionar public trebuie să respecte anumite exigenţe de stabilitate, previzibilitate şi claritate, Curtea reţine că, în prezenta cauză, delegarea atribuţiei de a stabili aceste norme către Guvern, prin emiterea unor acte administrative cu caracter normativ, de rang infralegal, nu respectă exigenţele principiului constituţional al securităţii juridice, în componenta sa referitoare la calitatea legii. În acest sens, Curtea reţine că o dispoziţie legală trebuie să fie precisă, neechivocă, să instituie norme clare, previzibile şi accesibile a căror aplicare să nu permită arbitrarul sau abuzul. De asemenea, norma juridică trebuie să reglementeze în mod unitar, uniform, să stabilească cerinţe minimale aplicabile tuturor destinatarilor săi. Or, în prezenta cauză, reglementarea unor elemente esenţiale ale raportului de serviciu al funcţionarului public, constând în metodologia de evaluare a activităţii profesionale, circumscrisă statutului funcţionarului public, printr-un act administrativ, ce are caracter infralegal, nu respectă exigenţele de stabilitate şi previzibilitate ale normei legale.
16. Pentru aceste considerente, Curtea mai reţine că sunt încălcate şi dispoziţiile art. 1 alin. (4) din Constituţie referitor la principiul separaţiei şi echilibrului puterilor în stat (prin delegarea unei atribuţii ce aparţine în exclusivitate legiuitorului către Guvern), precum şi art. 1 alin. (5) din Constituţie, în componenta sa referitoare la previzibilitatea şi accesibilitatea legii."
În consecinţă, Înalta Curte urmează să aibă în vedere dispoziţiile art. 31 din Legea nr. 47/1992, în conformitate cu care "(1) Decizia prin care se constată neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare este definitivă şi obligatorie. (...).
(3) Dispoziţiile din legile şi ordonanţele în vigoare constatate ca fiind neconstituţionale îşi încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curţii Constituţionale, dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pune de acord prevederile neconstituţionale cu dispoziţiile Constituţiei. Pe durata acestui termen, dispoziţiile constatate ca fiind neconstituţionale sunt suspendate de drept.(...)."
De asemenea, va da eficienţă jurisprudenţei Curţii Constituţionale (e.g., Decizia nr. 895/2015), prin care s-a stabilit că instanţele judecătoreşti au obligaţia de a aplica în mod direct art. 21 alin. (3), art. 124 şi art. 126 alin. (1) din Constituţie până la punerea în acord a legislaţiei cu deciziile de admitere a excepţiilor de neconstituţionalitate, urmând să procedeze la anularea dispoziţiilor criticate din H.G. nr. 611/2008, care au fost emise în temeiul prevederilor legale constatate ca fiind neconstituţionale.
În condiţiile declarării neconstituţionalităţii mai sus menţionate, nu pot fi primite nici considerentele instanţei de fond, nici apărările intimatului pârât, centrate pe ideea că, prin reglementarea procedurii de evaluare a performanţelor profesionale individuale ale funcţionarilor publici în cuprinsul H.G. nr. 611/2008, nu se adaugă la lege, ci doar se pun în aplicare dispoziţiile legale, conform art. 69 alin. (5) din Legea nr. 188/1999.
De asemenea, nu se mai impune analizarea criticilor formulate de recurenta reclamantă din perspectiva art. 18 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, referitoare la neanalizarea de către judecătorul fondului a legalităţii operaţiunilor administrative prealabile emiterii H.G. nr. 611/2008 în raport cu prevederile Legii nr. 52/2003, Legii nr. 188/1999 şi Legii nr. 24/2000.
Prin urmare, în raport cu împrejurarea lipsirii de temei legal a emiterii dispoziţiilor criticate din actul normativ în discuţie în prezentul litigiu, Înalta Curte va proceda la admiterea recursului reclamantei, casarea sentinţei recurate şi, în rejudecare, la admiterea acţiunii, cu consecinţa anulării prevederilor contestate ale H.G. nr. 611/2008 pentru aprobarea normelor privind organizarea şi dezvoltarea carierei funcţionarilor publici, în forma în vigoare la data introducerii cererii de chemare în judecată, chiar dacă aceste dispoziţii nu mai sunt în prezent în vigoare, fiind abrogate prin Legea nr. 24/2019.
În acest din urmă context, Înalta Curte are în vedere că, prin Decizia nr. 766/2011, Curtea Constituţională a constatat că sintagma "în vigoare" din cuprinsul dispoziţiilor art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, este constituţională în măsura în care se interpretează în sensul că sunt supuse controlului de constituţionalitate şi legile sau ordonanţele ori dispoziţiile din legi sau din ordonanţe ale căror efecte juridice continuă să se producă şi după ieşirea lor din vigoare.
Totodată, ca o consecinţă a admiterii cererii de chemare în judecată formulate de reclamanta A., va fi respinsă cererea de intervenţie accesorie formulată de intervenienta Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici în faţa instanţei de fond pentru susţinerea apărării pârâtului Guvernul României.
III.2. Soluţia instanţei de recurs
În baza dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu art. 496 alin. (1) raportat la art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de recurenta-reclamantă A., va casa sentinţa recurată şi, rejudecând, va admite acţiunea şi va anula prevederile art. 106-120 ale Capitolului 3 - "Evaluarea performanţelor profesionale individuale ale funcţionarilor publici" din cuprinsul Titlului III - "Dezvoltarea carierei funcţionarilor publici" al H.G. nr. 611/2008 (în forma în vigoare la data introducerii acţiunii, abrogate în prezent prin art. V alin. (1) lit. b) din Legea nr. 24/2019 privind modificarea Legii nr. 188/1999).
În baza art. 61 alin. (1), (3) şi art. 67 alin. (1), (2) din C. proc. civ., va fi respinsă cererea de intervenţie voluntară accesorie formulată de intimata intervenientă accesorie Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici în favoarea intimatului pârât Guvernul României, prin care s-au invocat apărări similare cu ale acestuia din urmă.
În conformitate cu art. 23 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, prezenta decizie se va publica în Monitorul Oficial al României, Partea I.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva sentinţei civile nr. 291 din 29 septembrie 2017 a Curţii de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa recurată şi, rejudecând:
Admite acţiunea reclamantei.
Anulează prevederile art. 106-120 ale Capitolului III intitulat "Evaluarea performanţelor profesionale individuale ale funcţionarilor publici" din H.G. nr. 611/2008 pentru aprobarea normelor privind organizarea şi dezvoltarea carierei funcţionarilor publici, în forma în vigoare la data introducerii acţiunii (31.05.2017), abrogate în prezent prin art. V alin. (1) lit. b) din Legea nr. 24/2019 privind modificarea Legii nr. 188/1999.
Respinge cererea de intervenţie formulată de intimata - intervenientă Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici, ca nefondată.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 22 februarie 2021.