Ședințe de judecată: Mai | | 2024
Sunteți aici: Pagina de început » Detalii jurisprudență

R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
Secţia de Contencios Administrativ şi Fiscal

Decizia nr. 1793/2021

Decizia nr. 1793

Şedinţa publică din data de 23 martie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Cererea de chemare în judecată

Prin acţiunea înregistrată la data de 22.08.2017, iniţial pe rolul Tribunalului Cluj, reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtele AGENŢIA NAŢIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ - DIRECŢIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANŢELOR PUBLICE CLUJ-NAPOCA şi ADMINISTRAŢIA JUDEŢEANĂ A FINANŢELOR PUBLICE CLUJ, a solicitat instanţei anularea Deciziei de impunere nr. x/29.09.2016 emise de AJFP Cluj, în sensul anulării obligaţiilor fiscale în cuantum de 1.059.253 RON, reprezentând impozit pe veniturile din salarii şi asimilate salariilor şi contribuţii sociale obligatorii, precum şi a Raportului de Inspecţie Fiscală nr. x/29.09.2016, respectiv anularea Deciziei de soluţionare a contestaţiei nr. 174/06.03.2017 a DGRFP Cluj-Napoca ca fiind netemeinică şi nelegală, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 6621/2017 din data 05.12.2017 a Tribunalului Cluj, pronunţată în dosarul nr. x/2017 a fost admisă excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Cluj, invocată din oficiu şi s-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei, având ca părţi pe reclamanta S.C. A. S.R.L., prin administrator special B. şi pârâtele AGENŢIA NAŢIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ - DIRECŢIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANŢELOR PUBLICE CLUJ-NAPOCA şi ADMINISTRAŢIA JUDEŢEANĂ A FINANŢELOR PUBLICE CLUJ, în favoarea Curţii de Apel Cluj, secţia de contencios administrativ.

Pe rolul Curţii de Apel Cluj cauza a fost înregistrată la data de 07.05.2018, păstrându-se numărul dosarului.

Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 194/2018 pronunţată în data de 16 iulie 2018, Curtea de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtele Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Cluj-Napoca şi Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Cluj, ca neîntemeiată.

Totodată, a aplicat sancţiunea neluării în seamă, în ceea ce priveşte excepţia tardivităţii acţiunii invocată prin concluziile scrise de Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Cluj.

Cererea de recurs

Împotriva sentinţei nr. 194/2018 din data de 16 iulie 2018 a Curţii de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs reclamanta S.C. A. S.R.L., aflată în faliment, prin lichidator judiciar C., încadrând în drept criticile sale în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Prin recursul său recurenta -reclamantă a susţinut în esenţă că, instanţa de fond a apreciat în mod greşit că cesionarii contractelor de cesiune de drepturi de autor nu au calitatea de fabricanţi de baze de date în condiţiile în care:

- A interpretat greşit dispoziţiile art. 1221 alin. (4) din Legea nr. 8/1996 privind noţiunea de investiţie substanţială cantitativă şi calitativă ce stă la baza deţinerii activităţii de fabricare a bazei de date;

- A interpretat greşit prevederile art. 1222 alin. (2) din Legea nr. 8/1996 privind dreptul patrimonial, exclusiv al fabricantului unei baze de date de a autoriza şi interzice extragerea şi reutilizarea unei baze de date;

- A interpretat greşit prevederile art. 1224 alin. (1) din Legea nr. 8/1996 privind drepturile fabricantului bazei de date.

Instanţa de fond a apreciat greşit că activitatea desfăşurată de cesionarii din contractele de cesiune de drepturi de autor este o activitate dependentă, în raport de dispoziţiile art. 7 pct. 3 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal.

Arată recurenta că art. 122 din Legea nr. 8/1996 transpune prevederile Directivei 9/1996 referitoare la protecţia juridică a bazelor de date, care instituie două forme de protecţie juridică a unor astfel de baze de date.

Prima formă reglementată de articolele 3-6 din Directiva constă în protecţia prin dreptul de autor şi este aplicabilă conform art. 3 alin. (1) Directiva, bazele de date care prin alegerea sau depunerea elementelor, constituie o creaţie intelectuală proprie autorului.

Cea de-a doua formă reglementată de art. 7-11 din Directiva constă în protecţia printr-un drept sui generis şi este aplicabilă conform art. 7 alin. (1) din Directivă, bazele de date a căror obţinere, verificare sau prezentare a conţinutului atestă o investiţie substanţială din punct de vedere cantitativ sau calitativ.

Dreptul sui generis conferit fabricantului de baze de date protejează orice fel de bază de date din perspectiva investiţiei efectuate de autor pentru strângerea, verificarea şi selectarea informaţiilor introduse în conţinutul bazei de date fără a lua în calcul originalitatea, respectiv investiţiile realizate pentru crearea respectivei baze de date. Importantă este în acest caz contribuţia cantitativă şi organizarea datelor colectate iar nu efortul/investiţia pentru creaţia inedită.

Premisa de la care prima instanţă a primit în analiză prevederile art. 1221 alin. (2) din Legea nr. 8/1996 este greşită deoarece întrunirea condiţiilor a acestui text a fost raportată la activitatea de realizare a creaţiilor, iar nu la cea de obţinere, verificare şi prezentare a conţinutului bazei de date la pag. 13 din sentinţă instanţa de fond reţine că " astfel cum rezultă din conveţiile supuse analizei, în art. 1 privitor la definirea obiectului contractului se menţionează explicit că iniţiativa în realizarea creaţiilor aparţine fie cesionarului, fie cedentului".

Or, în momentul încheierii contractului este cesiune de drepturi cedenţii aveau deja realizate bazele de date şi se bucurau de forma de protecţie conferită de dreptul sui generis al fabricantului de baze de date. Aceste baze de date au fost dezvoltate cantitativ şi calitativ pe parcursul contractelor de cesiune de drepturi, prerogativele conferite de dreptul sui generis protejând atât baza de date în forma iniţială cât şi dispoziţiile cantitative şi calitative ulterioare.

Prima instanţă a analizat condiţia existenţei unei investiţii substanţiale cantitative şi calitative în vederea obţinerii, verificării sau prezentării conţinutului bazei de date conform art. 1221 alin. (2) din Legea nr. 8/1996 strict în raportul de activităţile de extindere realizate de persoanele fizice pe parcursul derulării contractelor şi a concluzionat că nu poate exista o investiţie substanţială cantitativă şi calitativă a fabricantului, în evidenţele în care, obţinerea conţinutului datelor s-a realizat prin utilizarea telefonului personal şi a internetului, aceste mijloace nefiind de natură să conducă la costuri ridicate pe utilizator.

Apreciază recurenta că un astfel de raţionament este de natură să excludă în orice situaţie existenţa unei investiţii substanţiale, în această materie a fabricării bazelor de date.

De asemenea, prima instanţă a interpretat greşit prevederile art. 1224 din Legea nr. 8/1996 apreciind că nu a existat o bază de date anterioară şi la remunerarea lunară aferentă autoritzării dreptului de extragere trebuia corelată cu definitivarea tuturor dezvoltatorilor bazelor de date şi nu au numărul de poziţii extrase lunar.

În fine recurenta apreciază că soluţia instanţei de fond este greşită şi în ceea ce priveşte interpretarea prevederilor art. 7 pct. 2 din Legea nr. 571/2003 şi ale art. 7 pct. 3 din Legea nr. 207/2015.

Persoanele fizice dispune cu privire la delegarea locului şi a modalităţii de a-şi desfăşura activitatea şi totodată, de libertatea de a desfăşura activităţile pentru mai mulţi clienţi.

De asemenea au utilizat patrimonii proprii şi capacităţile doar intelectuale, asumându-şi riscurile inerente activităţii, ceea ce conduce la concluzia că persoanele fizice desfăşurau o activitate independentă.

Apărările formulate în cauză

Împotriva recursului promovat de reclamantă a formulat întâmpinare intimata - pârâtă Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Cluj în nume propriu şi în calitate de reprezentant al celeilalte intimate -pârâte, Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Cluj-Napoca, solicitând respingerea recursului, ca tardiv, în cazul în care nu s-a exercitat calea de atac în termenul legal de 15 zile şi, pe fond, respingerea, ca neîntemeiată a cererii de recurs, cu consecinţa menţinerii actelor administrativ-fiscale contestate, ca temeinice şi legale.

Procedura de soluţionare a recursului

Cu privire la examinarea recursului în completul filtru

În cauză, au fost avute în vedere modificările aduse prin Legea nr. 212/2018 dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal, precum şi măsurile luate prin Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018 prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie adoptată la data de 13 septembrie 2018 în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal.

Faţă de aceste aspecte, în temeiul art. 494, raportat la art. 475 alin. (2) şi art. 201 din C. proc. civ., astfel cum au fost completate prin dispoziţiile XVII alin. (3), raportat la art. XV din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. şi dispoziţiile art. 109 din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, prin Rezoluţia din data de 07.01.2019 s-a fixat primul termen pentru judecata recursului la data de 23 martie 2021, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

Recurenta-reclamantă a supus controlului de legalitate al instanţei de contencios administrativ şi fiscal Decizia nr. 174/06.03.2017 emisă de DGRFP Cluj Napoca prin care a fost respinsă contestaţia administrativă formulată împotriva Deciziei de impunere nr. x/29.09.2011 a DJFP Cluj, prin care au fost stabilite obligaţii fiscale suplimentare în cuantum de 1.059.253 RON reprezentând impozit pe veniturile din salarii şi asimilate salariilor şi contribuţii sociale.

În esenţă organele fiscale au reţinut că în perioada 1.07.2015-28.04.2016 reclamanta a înregistrat în contabilitate, în contul 621 "cheltuieli cu colaboratorii", suma totală de 1.608.238 RON reprezentând cesiune drepturi de autor D., apreciind contravaloarea serviciilor prestate ca reprezentând "venituri din activitate independentă" pentru persoanele fizice respective. Organele fiscale au apreciat însă, că sumele înregistrate constituie contravaloarea serviciilor prestate de persoanele fizice în temeiul unor contracte denumite "contracte de cesiune drepturi de autor", servicii ce au constat în efectuarea de apeluri telefonice către persoane fizice (înscrise pe liste puse la dispoziţie de chiar reclamantă), cu scopul de a culege date din care să reiasă disponibilitatea persoanelor de a achiziţiona produsele S.C. A. S.R.L..

Instanţa de fond, soluţionând cauza a respins acţiunea ca neîntemeiată, apreciind că persoanele fizice au desfăşurat o activitate de prestare servicii şi nu au utilizat exclusiv patrimoniul şi capacităţile lor intelectuale, acestora fiindu-le puse la dispoziţie baze de date de identificare a potenţialilor clienţi de către societatea reclamantă. Astfel, nu sunt întrunite cerinţele cumulative prevăzute de art. 7 alin. (3) din Legea nr. 227/2015 pentru a se putea concluziona că activitatea cedenţilor reprezintă o activitate independentă, aşa cum în mod neîntemeiat susţine recurenta-reclamantă.

Concluzia instanţei de fond este împărtăşită de instanţa de control judiciar pentru că reflectă interpretarea şi aplicarea judicioasă a dispoziţiilor legale incidente.

Problema de drept ce se impune a fi dezlegată este aceea a naturii juridice a contractelor de "cesiune dreptului de autor" şi implicit calificarea activităţii desfăşurate de persoanele fizice ca fiind activitate independentă sau dependentă, în raport de dispoziţiile art. 7 pct. 1,3 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal.

Potrivit dispoziţiilor legale sus arătate activitatea dependentă este activitate desfăşurată de o persoană fizică într-o relaţie de angajare generatoare de venituri, iar activitatea independentă este orice activitate desfăşurată de către o persoană fizică în scopul obţinerii de venituri şi care îndeplineşte cel puţin patru dintre următoarele criterii:

- persoana fizică dispune de libertatea de alegere a locului şi a modului de desfăşurare a activităţii, precum şi a programului de lucru;

- persoana fizică dispune de libertatea de a desfăşura activitatea pentru mai mulţi clienţi;

- riscurile inerente activităţii sunt asumate de către persoana fizică ce desfăşoară activitatea;

- activitatea se realizează prin utilizarea patrimoniului persoanei fizice care o desfăşoară;

- activitatea se realizează de persoana fizică prin utilizarea capacităţii intelectuale şi/sau a prestaţiei fizice a acesteia, în funcţie de specificul activităţii;

- persoana fizică face parte dintr-un corp/ordin profesional cu rol de reprezentare, reglementare şi supraveghere a profesiei desfăşurate, potrivit actelor normative speciale care reglementează organizarea şi exercitarea profesiei respective;

- persoana fizică dispune de libertatea de a desfăşura activitatea direct, cu personal angajat sau prin colaborare cu terţe persoane în condiţiile legii.

Recurenta-reclamantă susţine că în cauză sunt întrunite cerinţele expuse pentru calificarea activităţilor prestate de cedenţi în calitatea lor de fabricanţi de date, ca fiind activitate independentă.

Prin contractele de cesiune drepturi de autor încheiate, părţile au stabilit la art. 1 că obiectul acestora este constituit de cedarea dreptului de autor asupra creaţiilor audio şi a rezultatelor survenite urmare a sondajelor telefonice precum şi a datelor obţinute prin acest demers din activităţile de contactare telefonică a bazei de date care reprezintă muncă intelectuală de creaţie realizată fie ca urmare a cererii exprese a cesionarului, fie din iniţiativa cadentului pentru firma S.C. A. S.R.L., cesionarul va putea decide forma şi conţinutul lucrărilor şi îşi rezervă dreptul de a accepta varianta iniţială propusă de cedent sau o altă formă compatibilă cu prestigiul societăţii.

Potrivit art. 2.1. cedentul de obligă să cesioneze ferm şi irevocabil la cererea cesionarului dreptului exclusiv de reproducere şi difuzare asupra materialelor menţionate la art. 1 din contract.

Rezultă cu evidenţă din cuprinsul dispoziţiilor contractuale faptul că activitatea desfăşurată de persoanele fizice contractante nu constituie obiect al dreptului de autor, iar cesionarii nu au calitate de fabricanţi de baze de date în sensul dispoziţiilor art. 1221 alin. (4) din Legea nr. 8/1996.

Condiţia impusă de textul sus menţionat este că persoana fizică sau juridică să realizeze o investiţie substanţială cantitativă şi calitativă în vederea obţinerii verificării sau prezentării conţinutului unei baze de date, condiţie ce nu este îndeplinită în prezenta cauză.

Potrivit art. 1222 alin. (1) din Legea nr. 8/1996 fabricantul unei baze de date are dreptul patrimonial exclusiv de a autoriza şi de a interzice extragerea şi/sau reutilizarea totalităţii sau a unei părţi substanţiale din aceasta, or potrivit convenţiilor încheiate de societatea reclamantă, la art. 1 privind obiectul contractului se prevede că iniţiativa în realizarea creaţiilor aparţine fie cesionarului (recurenta) fie cedentului dar pentru societatea recurentă rezultând că persoanele fizice nu au avut niciodată un drept de a autoriza sau interzice extragerea şi/sau reutilizarea listelor de date create, acţionând numai în beneficiul S.C. A. S.A..

Un argument în plus în sprijinul acestei concluzii îl reprezintă şi faptul că cesionarii şi-au asumat de la data semnării contractelor obligaţia de a cesiona ferm şi irevocabil la cererea cesionarului dreptul exclusiv de reproducere şi difuzare asupra materialelor menţionate la art. 1 din contract.

Mai mult decât atât, activitatea desfăşurată de persoanele fizice în baza contractului de cesiune este similară "cu activitatea desfăşurată de angajaţii societăţii recurente, una dintre activităţile principale pe care trebuie să le desfăşoare aceştia, conform fişelor de post, fiind aceea a administra şi dezvolta portofoliu de clienţi şi de a gestiona corect baza de date, ceea ce conduce la concluzia organelor fiscale, anume că activitatea desfăşurată este o activitate dependentă de tipul angajat-angajator.

Pornind de la dispoziţiile art. 7 pct. 3 din Legea nr. 227/2015 şi având în vedere prevederile convenţiilor încheiate de recurenta-reclamantă, concluzia ce se desprinde este aceea a unei relaţii de angajare generatoare de venituri pentru cedenţi, aceştia desfăşurând o activitate de prestare servicii, anume o acumulare şi ordonare a unei baze de date cu caracter personal şi nu una de fabricare de baze de date.

Prin urmare, în mod judicios instanţa de fond a confirmat concluziile autorităţii intimate, care a reîncadrat sumele înregistrate în contabilitatea societăţii recurente ca fiind drepturi de natură salarială cu consecinţa calculării unor obligaţii fiscale suplimentare în sarcina acesteia, în valoare de 1.059.253 RON reprezentând impozit pe veniturile din salarii precum şi contribuţiile salariale aferente acestora.

Pentru toate considerentele în temeiul dispoziţiilor art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamanta S.C. A. S.R.L. prin lichidator judiciar C. împotriva sentinţei civile nr. 194/2018 din 16 iulie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia a III-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 23 martie 2021.