Asupra căii de atac de faţă;
Din examinarea lucrărilor cauzei, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Hotărârea ce formează obiectul recursului
Prin încheierea din 15 septembrie 2021 pronunţată în Dosarul nr. x/2021, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, a suspendat judecata recursului declarat de recurentul-contestator A. împotriva Deciziei civile nr. 126 din 23 martie 2021 pronunţate de Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă.
2. Calea de atac exercitată împotriva hotărârii pronunţate în recurs
Împotriva încheierii menţionate la pct. 1, a declarat recurs A., cauza fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători, sub nr. x/2021.
II. Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători:
În temeiul art. 248 alin. (1) şi (2) coroborat cu art. 457 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte constată că, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare, este întemeiată excepţia inadmisibilităţii recursului, invocată din oficiu, excepţie de procedură ce face inutilă, în tot, cercetarea în fond a cauzei.
În raport cu dispoziţiile art. 129 din Constituţie şi ale art. 457 alin. (1) din C. proc. civ., admisibilitatea unei căi de atac şi, pe cale de consecinţă, provocarea unui control judiciar al hotărârii judecătoreşti sunt condiţionate de exercitarea în condiţiile legii a respectivei căi de atac. Pentru a da eficienţă acestor reglementări legale, instanţa este obligată să examineze căile de atac cu care este învestită, prin prisma îndeplinirii condiţiilor de exercitare stabilite de legea procesuală, şi să respingă orice cale de atac neconformă acestora.
În cauză, recursul a fost declarat împotriva unei încheieri de suspendare a judecării cauzei.
Potrivit art. 414 alin. (1) din C. proc. civ.:
"(1) Asupra suspendării judecării procesului instanţa se va pronunţa prin încheiere, care poate fi atacată cu recurs, în mod separat, la instanţa ierarhic superioară. Când suspendarea a fost dispusă de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, hotărârea este definitivă."
Rezultă, din dispoziţiile legale citate, că încheierea recurată, fiind pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, este o hotărâre definitivă, care nu se circumscrie categoriilor de hotărâri supuse recursului, prevăzute de art. 483 alin. (1) din C. proc. civ., de art. 24 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, sau de alte dispoziţii legale speciale.
Recunoaşterea unor căi de atac, în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesuală, constituie o încălcare a principiului legalităţii, consacrat expres de dispoziţiile art. (7) din C. proc. civ., precum şi a principiului constituţional al egalităţii în faţa legii şi a autorităţilor. Normele procesuale privind sesizarea instanţelor judecătoreşti şi soluţionarea cererilor în limitele competenţei atribuite prin lege sunt de ordine publică, potrivit principiului stabilit prin art. 126 alin. (2) din Constituţia României, neobservarea acestora fiind sancţionată cu nulitatea hotărârii judecătoreşti pronunţate cu nesocotirea lor.
Pe cale de consecinţă, va fi respins, ca inadmisibil, recursul declarat de A. împotriva încheierii din 15 septembrie 2021 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, în Dosarul nr. x/2021.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de recurentul A. împotriva încheierii din 15 septembrie 2021 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, în Dosarul nr. x/2021.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 31 ianuarie 2022.
GGC - ED