Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor cauzei, constată următoarele:

I. Acţiunea disciplinară

1. Prin acţiunea disciplinară înregistrată pe rolul secţiei pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii sub nr. x/2020, Inspecţia Judiciară a solicitat aplicarea uneia dintre sancţiunile prevăzute de art. 100 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare (Legea nr. 303/2004), pârâtei A., judecător în cadrul Tribunalului Bihor, pentru săvârşirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. a) din Legea nr. 303/2004.

II. Hotărârile pronunţate de secţia pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii în Dosarul nr. x/2020

Încheierile din camera de consiliu de la 19 februarie 2020

2. Prin încheierile din camera de consiliu de la 19 februarie 2020, secţia pentru judecători în materie disciplinară, a respins, ca neîntemeiate, cererile formulate de pârâta judecător A. privind recuzarea judecătorilor B. şi C. şi a respins, ca inadmisibilă, cererea formulată de pârâtă privind recuzarea tuturor membrilor care compun completul disciplinar.

3. În ceea ce priveşte cererile de recuzare privind pe judecătorii B. şi C., secţia pentru judecători în materie disciplinară, a reţinut următoarele: (i) Pârâta a susţinut că este afectată aparenţa de imparţialitate a judecătorilor recuzaţi, fiind incidentă ipoteza prevăzută de art. 42 alin. (1) pct. 13 C. proc. civ., motivat de faptul că, în cadrul interviului acordat revistei D., i-a nominalizat pe judecătorii respectivi în răspunsul la una dintre întrebările adresate de reporter, iar cercetarea disciplinară în prezenta cauză a vizat afirmaţiile făcute în cadrul interviului. (ii) În raport cu art. 42 alin. (1) pct. 13 C. proc. civ. şi în lumina jurisprudenţei CEDO în materie, simpla indicare de către pârâtă, în cuprinsul interviului, a numelor judecătorilor nu constituie o împrejurare aptă prin ea însăşi să pună la îndoială imparţialitatea în lipsa altor elemente de natură obiectivă ori a unei minime baze factuale care să susţină aspectele invocate în cerere. Într-adevăr, percepţia subiectivă a părţii este importantă, dar nu suficientă pentru a putea concluziona că este afectată imparţialitatea, chiar şi la nivelul aparenţelor.

4. În ceea ce priveşte cererea de recuzare a tuturor membrilor secţiei pentru judecători în materie disciplinară, s-au reţinut următoarele: (i) Prin cererea de recuzare, invocând motivul prevăzut de art. 42 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., pârâta susţine că membrii completului disciplinar s-au antepronunţat cu privire la excepţia nulităţii cercetării disciplinare pentru neaplicarea măsurilor de protecţie procedurală reglementate de art. 7 din Legea nr. 571/2004 privind protecţia personalului din autorităţile publice, instituţiile publice şi din alte unităţi care semnalează încălcări ale legii (Legea nr. 571/2004), întrucât au respins cererea sa de invitare la procedura disciplinară a presei şi a unui reprezentant al unei asociaţiei profesionale. Pe cale de consecinţă, pârâta a solicitat aplicarea art. 50 alin. (2) C. proc. civ. (ii) Raportat la solicitarea de aplicare a dispoziţiilor art. 50 alin. (2) C. proc. civ., conform cărora "Când, din pricina abţinerii sau recuzării, nu se poate alcătui completul de judecată, cererea se judecă de instanţa ierarhic superioară", s-a apreciat, în temeiul art. 49 alin. (7) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii (Legea nr. 317/2004), că dispoziţiile respective nu sunt compatibile cu procedura disciplinară, întrucât Consiliul Superior al Magistraturii (CSM), în exercitarea rolului de instanţă disciplinară, nu este o instanţă de judecată în sensul art. 2 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările şi completările ulterioare (Legea nr. 304/2004), ci o instanţă extrajudiciară, aşa cum s-a reţinut şi în jurisprudenţa Curţii Constituţionale (Deciziile nr. 391/2007, nr. 788/2007, nr. 514/2007, nr. 632/2016) şi a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (Decizia Completului de 5 judecători nr. 185/2016). În consecinţă, s-a reţinut că judecarea unor cereri incidentale, cum este şi cererea de recuzare, nu poate fi realizată de către o altă secţie sau de către o altă instanţă, în condiţiile în care singura autoritate competentă să soluţioneze acţiunea disciplinară exercitată împotriva judecătorilor este CSM, prin secţia pentru judecători în materie disciplinară. (iii) Motivele invocate în susţinerea cererii de recuzare nu se încadrează în situaţiile de incompatibilitate reglementate de art. 41 şi art. 42 C. proc. civ., fiind inadmisibilă conform art. 47 alin. (2) C. proc. civ., iar inadmisibilitatea se constată chiar de către completul în faţa căruia este formulată cererea, cu participarea judecătorului recuzat conform art. 47 alin. (4) C. proc. civ. (iv) Potrivit art. 42 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., judecătorul este incompatibil numai dacă şi-a exprimat opinia în legătură cu soluţia ce poate fi pronunţată în pricina concretă pe care o judecă, înainte de a ajunge la deliberare şi pronunţare. Or, faptul că, în speţă, completul învestit cu soluţionarea acţiunii disciplinare exercitate pentru săvârşirea abaterii prevăzute de art. 99 lit. a) din Legea nr. 303/2004 s-a pronunţat asupra unei cereri prealabile, pe care a respins-o motivat, în condiţiile legii, nu atrage incidenţa cazului de incompatibilitate prevăzut de art. 42 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. Nu se poate susţine că, prin soluţionarea cererii prealabile, completul şi-a exprimat părerea în legătura cu pricina dedusă judecăţii, lăsând să se întrevadă rezultatul final al procesului prin modul în care a dat eficienţă unui text de lege, motiv pentru care nu există elemente care să contureze o eventuală lipsă de imparţialitate a judecătorilor. Prin formularea unei asemenea cereri de recuzare colective, se tinde la deturnarea dispoziţiilor legale de la scopul în care au fost edictate, urmărindu-se, în realitate, imposibilitatea constituirii completului de judecată, ceea ce reprezintă expresia unui abuz procesual în condiţiile în care interesul justiţiei nu îngăduie ca, sub pretextul unei cauze de incompatibilitate inexistente, un subiect procesual să se poată sustrage de la îndatoririle sale ori să poată fi înlăturat de la îndeplinirea acestora.

Încheierea din şedinţa publică de la 31 martie 2021

5. Prin Încheierea şedinţei publice din 31 martie 2021, secţia pentru judecători în materie disciplinară, a respins probele solicitate de pârâta judecător A. în susţinerea excepţiilor invocate prin întâmpinare şi a respins, ca neîntemeiate, excepţiile invocate de pârâta judecător A. prin întâmpinare.

6. În ceea ce priveşte excepţia nulităţii cercetării disciplinare, cu consecinţa nulităţii acţiunii disciplinare şi a Rezoluţiei nr. x/2019, pentru neaplicarea măsurilor de protecţie procedurală prevăzute de art. 7 din Legea nr. 571/2004, instanţa disciplinară a reţinut că dispoziţiile legii respective nu se aplică în prezenta procedură disciplinară, întrucât autoritatea judecătorească nu se regăseşte printre instituţiile enumerate expres şi limitativ în cuprinsul dispoziţiilor art. 2 alin. (1) din lege.

7. Referitor la excepţia nulităţii absolute a acţiunii disciplinare şi a Rezoluţiei nr. x/2019, a cercetării disciplinare şi a Rezoluţiei nr. x/2019, pentru situaţia de incompatibilitate în care s-a aflat inspectorul-şef E. atunci când a avizat cele două rezoluţii, în condiţii de lipsă de imparţialitate, instanţa disciplinară a reţinut că este neîntemeiată pentru următoarele considerente: (i) Pârâta a invocat faptul că, în cuprinsul interviului acordat, a făcut referire şi la inspectorul-şef E., astfel că imparţialitatea acestuia a fost afectată. În susţinere, pârâta a solicitat ataşarea la dosar a declaraţiei sau referatului de abţinere aparţinând inspectorului F. în lucrarea nr. x, apreciind că aceasta este o declaraţie de abţinere care vizează tocmai acest aspect de bănuială legitimă cu privire la imparţialitatea sau parţialitatea inspectorului judiciar în acest caz, ca urmare a afirmaţiilor şi susţinerilor făcute în materialul de presă şi în sesizarea depusă la Inspecţia Judiciară de către petent. (ii) Proba solicitată nu este utilă soluţionării excepţiei, având în vedere motivele invocate în susţinerea acesteia. (iii) În ceea ce priveşte excepţia invocată, simpla împrejurare că pârâta a acordat un interviu în cuprinsul căruia a făcut o referire şi la inspectorul-şef, nu constituie o împrejurare aptă prin ea însăşi să pună la îndoială imparţialitatea acestuia în lipsa oricăror alte elemente de natură obiectivă care să contureze o astfel de concluzie. Din această perspectivă, simpla indicare a numelui inspectorului-şef în cadrul interviului nu demonstrează existenţa unei stări de incompatibilitate în lipsa unei minime baze factuale care să susţină aspectele invocate, iar, în plus, nu există alte elemente care să pună la îndoială imparţialitatea inspectorului-şef în contextul exercitării atribuţiei legale de confirmare a rezoluţiilor de începere a cercetării disciplinare şi de exercitare a acţiunii disciplinare.

8. Cu privire la excepţia nulităţii absolute a acţiunii disciplinare şi a Rezoluţiei nr. x/2019, a cercetării disciplinare şi a Rezoluţiei nr. x/2019, a verificărilor prealabile, pentru nelegala compunere a echipei de inspectori, instanţa disciplinară a reţinut următoarele: (i) În susţinerea excepţiei, pârâta a invocat următoarele aspecte: inspectorul judiciar G. nu a invocat o incompatibilitate sub aspect subiectiv, ci sub aspect obiectiv; împrejurarea de fapt că inspectorul judiciar G. a exercitat acţiunea disciplinară în Dosarul nr. x/2011, în care pârâta judecător a avut calitatea de martor, dosar menţionat în interviul ce formează obiectul acţiunii disciplinare, nu este, în sine, o împrejurare aptă a sugera o stare de incompatibilitate, de lipsă de imparţialitate, fiind şi vorba de un fapt petrecut în urmă cu 8 ani; prin excluderea inspectorului judiciar G. din prezentul dosar disciplinar, în absenţa oricărei aparenţe de lipsă de imparţialitate, s-a urmărit, în fapt, desemnarea unui alt inspector. (ii) Relativ la aspectele invocate în susţinerea excepţiei, s-au reţinut următoarele: în lucrările conexate nr. x şi nr. x, inspectorul judiciar G. a declarat că se abţine, invocând lipsa aparenţei de imparţialitate, întrucât a exercitat acţiunea disciplinară în Dosar nr. x/2012, împotriva unui judecător de la Curtea de Apel Oradea, exclus din magistratură, în care pârâta a avut calitatea de martor; cererea de abţinere a fost apreciată ca întemeiată de către inspectorul-şef, în condiţiile legii; prin urmare, lucrarea a fost redistribuită inspectorului judiciar H. care făcea parte din echipa nr. 3, poziţia 3, în condiţiile art. 72, art. 73 alin. (1) lit. b) şi 74 alin. (1) lit. a) şi alin. (2) din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Inspecţiei Judiciare, aprobat prin Ordinul inspectorului-şef al Inspecţiei Judiciare nr. 134/2018 (Regulamentul Inspecţiei Judiciare). (iii) Cu referire la susţinerea pârâtei că nu a existat o creştere a complexităţii lucrării, secţia pentru judecători a reţinut că echipa de inspectori a fost formată în mod legal în condiţiile art. 76 din Regulamentul Inspecţiei Judiciare şi art. 16 alin. (5) din Regulamentul privind normele de efectuare a lucrărilor de inspecţie, aprobat prin Hotărârea Plenului CSM nr. 1027/2012 (Regulamentul lucrărilor de inspecţie), ca urmare a aprecierii inspectorului-şef asupra referatului întocmit de inspectorul judiciar H.

9. Referitor la excepţia nulităţii absolute a acţiunii disciplinare şi a Rezoluţiei nr. x/2019, a cercetării disciplinare şi a Rezoluţiei nr. x/2019 pentru încălcarea principiului imparţialităţii şi independenţei inspectorilor judiciari ca urmare a nerepartizării aleatorii a lucrării, secţia pentru judecători a reţinut următoarele: (i) Fişele de repartizare a lucrării nr. x din 01.08.2019, cât şi a lucrării nr. x din 20.08.2019, cuprind toate elementele prevăzute de lege, inclusiv menţionarea situaţiei care a determinat modificarea ordinii de repartizare în cazul lucrării nr. x, fiind respectate dispoziţiile art. 72 şi art. 73 alin. (1) din Regulamentul Inspecţiei Judiciare. (ii) Sub un al doilea aspect, pârâta susţine că, în condiţiile în care repartizarea lucrărilor este efectuată de către o persoană desemnată cu repartizarea aleatorie, trebuie verificată modalitatea concretă în care are loc această repartizare, şi anume cum a fost repartizată lucrarea x din 01.08.2019 inspectorului judiciar G., care face parte din echipa 3 poziţia 2, iar lucrarea x din 20.08.2019, inspectorului judiciar I., care face parte din echipa 12 poziţia 1; atât lucrarea x din 01.08.2019, cât şi lucrarea x din 20.08.2019 nu au fost repartizate în aceeaşi zi, ci în a doua zi după înregistrare 02.08.2019, respectiv la 21.08.2019. Raport de criticile formulate, pârâta solicită proba cu următoarele înscrisuri: extras după registrul de intrări al Inspecţiei Judiciare, pentru perioada 1 - 2 august 2019, 19 - 20 august 2019 şi 6 august 2019; extras din registrul de evidenţă a lucrărilor Inspecţiei Judiciare, pentru perioada 1 - 2 august 2019, 19 - 20 august 2019 şi 6 august 2019; actele de sesizare primite şi înregistrate, pentru perioada 1 - 2 august 2019, 19 - 20 august 2019 şi 6 august 2019; fişele de repartizare şi procesele-verbale de repartizare aleatorie întocmite în perioadele 1 - 2 august 2019, 19 - 20 august 2019 şi 6 august 2019; procedura operaţională privind repartizarea aleatorie în sistem ciclic a lucrărilor în: cadrul Inspecţiei Judiciare, respectiv redistribuirii lucrărilor pentru perioada 1 - 2 august 2019, 19 - 20 august 2019 şi 6 august 2019; situaţia concediilor pentru perioada 1 - 2 august 2019, 19 - 20 august 2019 şi 6 august 2019 a inspectorilor judiciari din cadrul Direcţiei pentru judecători. (iii) secţia pentru judecători a respins proba solicitată de pârâtă, ca neutilă, având în vedere că modalitatea de repartizare poate fi verificată pe baza înscrisurilor depuse la dosarul cauzei. (iv) Având în vedere prevederile art. 66 alin. (9) din Regulamentul Inspecţiei Judiciare, conform cărora repartizarea se realizează, "de regulă", în ziua primirii documentelor, nu este obligatoriu ca repartizarea să se realizeze chiar în ziua primirii sesizării, prevederile menţionate făcând posibilă şi repartizarea la o dată ulterioară. (v) Repartizarea aleatorie a celor două lucrări s-a făcut cu respectarea principiului repartizării al lucrărilor, în condiţiile art. 69 alin. (1) şi art. art. 73 alin. (1) din Regulamentul Inspecţiei Judiciare, aşa cum rezultă din înscrisurile ataşate la dosarele disciplinare, după cum urmează: sesizarea formulată de petentul J. a fost înregistrată la Direcţia de inspecţie pentru judecători la 1 august 2019, sub nr. x, fiind repartizată la 2 august 2019, astfel cum rezultă din fişa de repartizare întocmită de repartizor K.; sesizarea formulată de petentul L. a fost înregistrată la Direcţia de inspecţie pentru judecători la 20 august 2019, sub nr. x, fiind repartizată la 21 august 2019, astfel cum rezultă din fişa de repartizare întocmită de acelaşi repartizor; prin referatul din 30 august 2019, în temeiul art. 45 alin. (6) din Legea nr. 317/2004 şi art. 16 din Regulamentul lucrărilor de inspecţie, s-a dispus conexarea lucrării x la lucrarea x.

10. Relativ la excepţia nulităţii absolute a acţiunii disciplinare şi a Rezoluţiei nr. x/2019, a cercetării disciplinare şi a Rezoluţiei nr. x/2019, ca urmare a nulităţii actelor inspectorului-şef nelegal numit, secţia pentru judecători a reţinut că - faţă de susţinerile pârâtei, în sensul că Hotărârea Plenului CSM nr. 82 din 15 mai 2019, prin care a fost numit inspectorul-şef, face obiectul acţiunii în anulare în Dosarul nr. x/2019 aflat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu termen de judecată fixat la 29 aprilie 2020 - în condiţiile în care nu a fost anulat sau suspendat, actul administrativ menţionat îşi produce în continuare efectele.

11. În ceea ce priveşte susţinerile pârâtei referitoare nulitatea verificării prealabile şi cercetării disciplinare, pentru nerespectarea dreptului la apărare, motivat de faptul că acestea au fost formale deoarece i-au fost respinse cererile în probaţiune, secţia pentru judecători a reţinut că Inspecţia Judiciară a respins motivat probele solicitate, astfel cum rezultă din procesul-verbal din 10 decembrie 2019, iar pârâta judecător are posibilitatea să propună probe, în susţinerea apărărilor sale, în faţa instanţei disciplinare.

Încheierea din camera de consiliu de la 17 iunie 2020

12. Prin încheierea din camera de consiliu de la 17 iunie 2020, secţia pentru judecători în materie disciplinară, a respins, ca inadmisibile, cererile de recuzare formulate de pârâta judecător A. cu privire la judecătorii M., C., N. şi B., reţinând următoarele: (i) Pârâta judecător a formulat cererile de recuzare în temeiul art. 42 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., susţinând că, faţă de faptul că, prin încheierea de şedinţă din 31 martie 2020, a fost respinsă excepţia nulităţii cercetării disciplinare pentru neaplicarea art. 7 din Legea nr. 571/2004, se prefigurează că judecătorii recuzaţi vor opta pentru respingerea apărărilor de fond întemeiate pe dispoziţiile legii respective. (ii) Instanţa disciplinară a reţinut că motivul invocat în susţinerea cererii de recuzare supuse soluţionării este, în esenţă, identic celui invocat în cererea de recuzare soluţionată prin încheierea din 19 februarie 2020, astfel că, având în vedere dispoziţiile art. 47 alin. (3) C. proc. civ., cererea este inadmisibilă, întrucât reprezintă o reiterare a cererii soluţionate anterior şi este îndreptată împotriva aceloraşi judecători şi pentru acelaşi motiv de incompatibilitate. Formularea cererilor de recuzare doar pentru o parte dintre judecătorii recuzaţi la termenul din 19 februarie 2020 nu este în măsură a influenţa soluţia referitoare la admisibilitatea prezentelor cereri şi nici modalitatea procedurală de soluţionare a acestora de către completul în faţa căruia au fost formulate, cu participarea judecătorilor recuzaţi, pentru următoarele motive.

Încheierea şedinţei publice de la 17 iunie 2020

13. Prin Încheierea şedinţei publice de la 17 iunie 2020, secţia pentru judecători în materie disciplinară, a respins excepţia nulităţii absolute a acţiunii disciplinare, a Rezoluţiei nr. x/2019, a cercetării disciplinare, a Rezoluţiei nr. x/2019 şi a verificărilor prealabile, reţinând următoarele: (i) Pârâta invocat încălcarea dispoziţiilor art. 73 din Legea nr. 317/2004, în ceea ce priveşte repartizarea aleatorie a sesizării, arătând, în esenţă, că, ulterior soluţionării excepţiei prin încheierea de şedinţă din 31 martie 2020, a intervenit Decizia Curţii Constituţionale nr. 121/2020, prin care s-a statuat, cu titlu de principiu, că reglementările vizând aspecte esenţiale ale carierei magistraţilor nu pot face obiectul unor reglementări infralegale, astfel că Regulamentul Inspecţiei Judiciare nu poate fi aplicat în cauză. (ii) Instanţa disciplinară a reţinut că, prin încheierea de şedinţă din 31 martie 2020, a fost respinsă, ca neîntemeiată, excepţia respectivă, apreciindu-se că repartizarea aleatorie s-a făcut în condiţii legale şi regulamentare, cu respectarea principiului repartizării lucrărilor. Decizia Curţii Constituţionale nr. 121/2020 vizează neconstituţionalitatea art. 106 lit. d) din Legea nr. 303/2004, referitoare la Regulamentul privind organizarea şi desfăşurarea concursului de admitere în magistratură, astfel că nu vizează Regulamentul Inspecţiei Judiciare şi nu interzice reglementarea prin acte administrative inferioare legii a oricăror aspecte ce ţin de statutul magistraţilor, ci doar a aspectelor esenţiale, aşa cum rezultă din considerentele de la parag. 17 - 19 şi 28 ale deciziei.

Încheierea şedinţei publice de la 17 iunie 2020

14. Prin Încheierea şedinţei publice de la 17 iunie 2020, instanţa disciplinară, în temeiul art. 258 raportat la art. 255 C. proc. civ., a respins cererile de probaţiune formulate de pârâtă, apreciind că nu este utilă administrarea acestora în raport cu obiectul cauzei, pentru următoarele considerente: (i) În cadrul cererii de probatorii, pârâta a solicitat: reaudierea judecătorului O., care a confirmat faptul că cele afirmate în interviurile date de pârâtă au o bază factuală; audierea judecătoarei P., care a participat la discuţia cu judecătorul O., relatată ulterior pârâtei şi adusă la cunoştinţa Inspecţiei Judiciare, care nu a făcut nimic în privinţa judecătoarei P., pentru a se clarifica dacă acea discuţie a avut loc şi ce s-a discutat la momentul respectiv; încuviinţarea probelor care au fost respinse în etapa cercetării disciplinare; depunerea la dosarul cauzei a Hotărârii CSM de restituire a raportului Inspecţiei Judiciare privind apărarea reputaţiei profesionale a judecătorilor P., Q. şi R. şi raportul Inspecţiei Judiciare, astfel cum a fost refăcut, deoarece nu se află la dosar în acest moment. Hotărârea iniţială privind raportul se află la dosar, însă Hotărârea CSM prin care s-a dispus restituirea la Inspecţia Judiciară şi raportul refăcut nu se află la dosar. Solicită depunerea acestora deoarece motivul pentru care a fost trimisă în judecată disciplinară pârâta este că ar fi afectat reputaţia judecătorilor respectivi. (ii) Apărătorul pârâtei a arătat că probelor care au fost respinse în faza cercetării disciplinare sunt următoarele: efectuarea unei adrese către CSM în vederea comunicării la dosar a raportului din 16.10.2019, în lucrarea nr. x, care vizează rezultatele cererii de apărare a reputaţiei profesionale; audierea judecătoarei R. pentru a se stabili raporturile dintre aceasta şi P., în sensul celor declarate de judecătorul O.; audierea judecătoarei S. în dovedirea veridicităţii faptului relatat în cadrul interviului acordat, în sensul că ar fi prestat o activitate remunerată în cadrul cabinetului avocaţial L.; audierea judecătoarei P. pentru aspectele relevate de judecător O.; audierea suplimentară a judecătorului O. cu privire la faptul că a relatat aceste aspecte şi altor judecători.

15. Având în vedere solicitarea formulată de apărătorul pârâtei, secţia pentru judecători în materie disciplinară, a dispus audierea pârâtei, la termenul respectiv din 17 iunie 2020, prin sistemul de videoconferinţă, întrucât, faţă de dispoziţiile art. 254 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ. şi momentul procesual la care a fost solicitată proba, administrarea acesteia nu poate duce la amânarea judecării cauzei.

16. Faţă de cele dispuse de instanţă, apărătorul pârâtei a solicitat acordarea unui termen în vederea pregătirii pentru audiere, arătând că a luat legătura telefonic cu pârâta, iar aceasta i-a comunicat că se află în concediu medical şi îngrijeşte un membru al familiei care este grav bolnav, aflându-se la domiciliul acestuia 24 de ore şi se poate deplasa la un termen ulterior la sediul instanţei în vederea audierii prin videoconferinţă.

17. Instanţa disciplinară a respins solicitarea pârâtei, având în vedere dispoziţiile art. 254 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ., precum şi modalitatea în care pârâta a formulat solicitările pentru administrarea de probe în prezenta cauză, reţinând următoarele: (i) Pârâta nu a solicitat expres să fie audiată prin nota de probe depusă în şedinţă la termenul din 19 februarie 2020, odată cu întâmpinarea, iar, potrivit art. 254 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ., dovezile care nu au fost propuse prin întâmpinare nu vor mai putea fi cerute şi încuviinţate în cursul procesului dacă administrarea lor ar conduce la amânarea judecării cauzei. Contrar acestor dispoziţii legale, pârâta nu a fost disponibilă pentru a fi audiată la termenul din 17 iunie 2020, nu a încunoştinţat în prealabil secţia cu referire la această imposibilitate şi nici nu a depus dovezi în acest sens. (ii) În acest context şi faţă de dispoziţiile art. 12 C. proc. civ., care prevăd îndatorirea părţilor de a-şi exercita drepturile procesuale cu bună-credinţă, s-a apreciat că pârâta, prin comportamentul procesual adoptat, tinde la tergiversarea cauzei. Acest comportament este reliefat de formularea unui număr de şapte cereri de recuzare, revocarea mandatului reprezentantului ales cu două zile înainte de termenul de judecată acordat în cauză şi comunicarea revocării la dosarul cauzei în ziua anterioară termenului de judecată, precum şi formularea mai multor cereri de probe pentru prima dată cu ocazia acordării cuvântului cu privire la acest aspect şi chiar cu ocazia acordării cuvântului pe fondul cauzei.

18. Conform celor consemnate în cuprinsul aceleiaşi încheieri, instanţa disciplinară a luat act de renunţarea avocatei T. la mandatul de reprezentare a pârâtei, renunţare motivată de faptul că nu poate să aducă la îndeplinire mandatul în condiţiile în care nu a fost administrată niciuna dintre probele solicitate, iar dreptul magistratului de a fi audiat nu a fost respectat, cauza aflându-se doar la al doilea termen de judecată.

19. De asemenea, secţia pentru judecători a luat act de renunţarea procurorului U. la mandatul de reprezentare a pârâtei, renunţare motivată de faptul că nu s-a constatat efectuarea în cursul cercetării disciplinare a unui minim de probatoriu pentru a se stabili dacă pârâta este sau nu autoarea interviului şi, în măsura în care acestea ar fi cuvintele sale, în ce condiţii le-a spus sau dacă a fost sau nu conştientă de interviu, aspecte care puteau fi lămurite prin audierea sa.

Hotărârea nr. 9J din 15 iulie 2020

20. Prin Hotărârea nr. 9J din 15 iulie 2020, secţia pentru judecători în materie disciplinară, cu majoritate, a admis acţiunea disciplinară exercitată de Inspecţia Judiciară şi, în baza art. 100 lit. d) din Legea nr. 303/2004, a aplicat pârâtei A., judecător în cadrul Tribunalului Bihor, sancţiunea disciplinară constând în "suspendarea din funcţie pentru o perioadă de 6 luni" pentru săvârşirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. a) din Legea nr. 303/2004.

21. În ceea ce priveşte situaţia de fapt, instanţa disciplinară a reţinut aspectele arătate în continuare.

22. Pe rolul Inspecţiei Judiciare s-a aflat lucrarea nr. x, având ca obiect sesizarea formulată de avocatul L. privind desemnarea în cadrul Tribunalului Bihor, până la 20.11.2018, a unui singur judecător de drepturi şi libertăţi, în persoana judecătoarei A.. În această lucrare, prin Rezoluţia nr. x/21.02.2019, a fost pronunţată o soluţie de clasare faţă de judecător A., infirmată prin Rezoluţia inspectorului-şef nr. x/12.03.2019, prin care s-a dispus completarea verificărilor prealabile. Ulterior, prin Rezoluţia nr. x/11.04.2019, s-a dispus începerea cercetării disciplinare faţă de următorii judecători din cadrul Tribunalului Bihor: A., V., W., X., Y., Z. şi AA., sub aspectul săvârşirii abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. o) din Legea nr. 303/2004. După efectuarea cercetării disciplinare, prin Rezoluţia nr. x/10.06.2019, s-a dispus exercitarea acţiunii disciplinare faţă de pârâta judecător A. şi respingerea sesizării cu privire ia ceilalţi judecători.

23. Ulterior, la 10 iulie 2019, pe site-ul https://www.x.ro a fost publicat articolul intitulat "Judecătoare la judecată: Inspecţia Judiciară cere sancţionarea disciplinară a judecătoarei A., de la Tribunalul Bihor", în cuprinsul căruia pârâta judecător a afirmat că procedura disciplinară împotriva sa este derulată pentru motive neînţelese, tendenţioasă, subiectivă şi pe lângă lege şi este sancţionată pentru cum gândeşte.

24. Ulterior, pârâta judecător a acordat pentru D. un interviu în două părţi, care a fost publicat în două articole distincte pe site-ul https://D..ro.

25. Astfel, la 26 iulie 2019, a fost publicată prima parte a interviului, sub titlul "Judecătoarea A.: S-au reactivat reţele de interese în justiţia locală", în cuprinsul căruia pârâta A. a formulat următoarele afirmaţii: (i) se poate vorbi despre reactivarea unor reţele de interese în justiţia locală, chiar de o tendinţă de construire de noi reţele de interese, argumentând afirmaţia prin prezentarea legăturilor de familie şi relaţiilor profesionale dintre avocaţi şi judecători de la Curtea de Apel Oradea şi Tribunalul Bihor; (ii) în considerarea intereselor persoanelor respective, se afirmă că, la nivelul instanţei, au fost efectuate demersuri pentru înlăturarea sa din funcţia de judecător de drepturi şi libertăţi, care au fost respinse de colegiul de conducere al instanţei; (iii) în media locală şi naţională au avut loc mai multe intervenţii ale avocatului L. vizând activitatea sa profesională, existând interese comune şi demersuri concomitente ale avocatului şi ale preşedintelui Tribunalului Bihor în privinţa magistratului desemnat să exercite funcţia de judecător de drepturi şi libertăţi, cu referire la soluţionarea dosarului nr. x/2016; (iv) se afirmă că, în considerarea relaţiilor de familie şi profesionale dintre avocaţi şi judecători, există posibilitatea obiectivă ca aceste persoane să îşi procure avantaje reciproc, disimulat sub demersuri administrative, sub pretexte de "normalizare" a justiţiei; (v) se afirmă că un coleg magistrat i-a relatat că preşedintele Tribunalului Bihor i-a transmis unui judecător de la această instanţă o doleanţă cu privire la soluţia ce urma a fi pronunţată într-un dosar penal; (vi) răspunzând întrebării ziaristului cu privire la modul în care a deranjat reţeaua locală de interese, pentru a se activat împotriva sa, pârâta judecător a afirmat că, în 2013, a fost audiată, în calitate de martor, în acţiunea disciplinară promovată împotriva unui judecător de la Tribunalul Bihor, exclus din magistratură şi condamnat ulterior la patru ani de închisoare cu executare, pentru fapte de corupţie, audiere în cadrul căreia a vorbit despre lejeritatea cu care se accepta imixtiunea în cauze şi tolerarea unui astfel de fenomen de conducerea de atunci a instanţelor locale, susţinând că afirmaţiile sale au deranjat cercurile infracţionale; pârâta a afirmat că, ulterior audierii, împotriva sa a început o campanie de presă, cu insulte, ameninţări şi o "supraveghere" a programului de muncă, surprinsă de activităţile de supraveghere tehnică dispuse în dosarul de şantaj în care a participat ca persoană vătămată, împotriva unui fost avocat, care a fost ulterior condamnat definitiv pentru corupţie, beneficiar al unor contacte/relaţionări în cadrul instanţelor locale, de natura celor descrise anterior; toată această campanie s-a canalizat în final pe activitatea sa vizând emiterea mandatelor de supraveghere tehnică, iar, ulterior, a fost audiată ca martor, împreună cu alţi trei colegi magistraţi, în cauza în care patru judecători au fost cercetaţi pentru săvârşirea unor infracţiuni şi nu a avut o poziţie favorabilă acestora, deranjând faptul că nu a acceptat să devină complice moral al unor astfel de fapte; (vii) avocatul L. face parte din reţelele de interese ale justiţiei locale, vechi şi noi, în contextul relaţional pe care l-a menţionat şi al demersurile concomitente cu cele ale preşedintelui Tribunalului Bihor cu privire la emiterea mandatelor de supraveghere tehnică şi dispunerea măsurilor preventive, ceea ce indică existenţa unor interese private şi reactivarea unor reţele, a unor practici neconforme legii, şi nicidecum dorinţa de "normalizare" a justiţiei locale; (viii) avocatul L. a asigurat sau asigură asistenţă juridică în dosare importante, în care au fost judecaţi: fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Bihor, condamnat pentru cumpărare de influenţă; fostul şef al Poliţiei Beiuş, judecat în dosarul în care este trimis în judecată fostul şef al Poliţiei Române; fostul şef al Inspecţiei Fiscale Bihor, fostul decan al Facultăţii de Sociologie din Oradea, rectorul Universităţii Oradea, dosar în curs de judecată, intens mediatizat într-o anumită parte a presei; un şef de serviciu în Administraţia Financiară Judeţeană Satu Mare, un fost director general al Direcţii Generale a Finanţelor Publice Satu Mare; un afacerist condamnat de Tribunalul Bihor; primarul Comunei Zărand, condamnat pentru corupţie. Se precizează că ultimele două condamnări au fost dispuse de judecător S., cu câteva luni înainte de a-şi începe activitatea în Biroul avocatului L. (ix) sunt menţionate persoane de notorietate şi cu influenţă locală, asistate de avocatul L. în dosare soluţionate de pârâtă în calitate de judecător de drepturi şi libertăţi. (x) în ceea ce priveşte sesizarea Inspecţiei Judiciare, "există un interes exclusiv personal şi nelegitim al avocatului" L., care "urmăreşte în realitate (...) o justiţie locală care să nu mai incomodeze, o justiţie în care clienţii avocatului L. şi avocaţi cu comportamentul avocatului L. să fie lipsiţi de grija propriilor fapte". "În fapt, această sesizare la Inspecţia Judiciară e pretextul avocatului pentru implicarea sa într-un mecanism complex de "liniştire" a unei părţi din magistratură".

26. La 4 august 2019, a fost publicată a doua parte a interviului, sub titlul "Judecătoarea A.: Nu cunosc ca epoca BB. să fi fost marcată de atâta ipocrizie", în care pârâta formulează următoarele afirmaţii: (i) în urmare demersurilor avocatului L. şi preşedintelui Tribunalului Bihor, a fost revocată din funcţia de judecător delegat la Biroul de Executări Penale şi din funcţia conducător al Compartimentului de Documente Clasificate, măsuri care nu au fost fundamentate obiectiv şi prin care s-a urmărit limitarea activităţilor profesionale pe care le desfăşura pentru transferarea controlului asupra acestor compartimente spre alte persoane; (ii) soluţia inspectorului-şef de infirmare a rezoluţiei de clasare din lucrarea x a fost "cerută". "În prezent, funcţionează foarte eficient mecanismele prin care un magistrat, care a produs un deranj, poate fi hărţuit, tracasat, indiferent câte argumente ar avea ca să-şi justifice munca. (...) Nu există motive obiective care să justifice soluţia de infirmare". (iii) "Având în vedere acuzaţiile aberante care se reţin şi contextul în care s-a derulat procedura disciplinară, (...) mă simt vânată de Inspecţia Judiciară. Mi se reproşează un mod de gândire mai restrictiv în ce priveşte un sector cu activitate judiciară confidenţială, într-o instanţă marcată de probleme dovedite de corupţie, într-o instanţă în care au fost falsificate hotărâri judecătoreşti, fiind urmăriţi penal mai mulţi grefieri. (...) Pot doar să sper că inspectorii judiciari implicaţi în aceste demersuri au fost desemnaţi aleatoriu şi au fost cu totul imparţiali, aceştia fiind inspectorii CC., DD., EE., din câte cunosc, soţii ale unor oameni politici din FF. sau agreaţi de FF., iar în sesizarea din oficiu, inspectorul F. este soţul doamnei judecător B., membru CSM". (iv) "Se doreşte sancţionarea mea pentru că sunt considerată parte a unei justiţii penale care în plan local a devenit extrem de incomodă persoanelor influente din domeniul politic, din mediul de afaceri, din instituţii publice importante ale statului (poliţie, administraţia locală, instituţii financiare), cât şi din mediul judiciar local. În fiecare din aceste domenii există cauze de corupţie, de infracţionalitate economică sau de alt tip dovedite prin pronunţarea unor hotărâri de condamnare definitive". (v) "Se urmăreşte restaurarea acelei justiţii confortabile, o justiţie perfect pregătită să asigure salvarea persoanelor importante, atunci când acestea, accidental, vor fi deferite justiţiei. Faptul că mecanismul care permite acest lucru implică instituţii din sistemul judiciar e o problemă extrem de gravă, ridicată, de altfel, în plan naţional şi internaţional prin demersuri judiciare concrete ce vizează conducerea Inspecţiei Judiciare". (vi) "Au fost promovate mai multe acţiuni disciplinare împotriva unor magistraţi, care s-au evidenţiat prin atitudini incomode, atât unor persoane ce deţin funcţii importante în sistemul judiciar, cât şi unor persoane politice. Cred că putem vorbi nu de tendinţe, ci de acţiuni concrete ale Inspecţiei Judiciare, menite a sancţiona magistraţii care în prezent reacţionează la acele probleme ce au creat convulsii şi poziţionări diferite în sistemul judiciar". (vii) La întrebarea reporterului "CSM este condus de C., catalogată de presă drept apropiată de anumiţi politicieni aflaţi la putere. (...) Ce spune despre integritatea şi independenţa magistraţilor faptul că un personaj contestat, inclusiv de unii profesionişti din justiţie, conduce CSM?", pârâta judecător a răspuns, printre altele:

"Cred că această perioadă din justiţie nu va fi uşor uitată." (viii) "Magistraţii nu au libertatea de a vorbi despre probleme esenţiale şi intrinseci sistemului judiciar, fără a risca sancţiuni pentru această libertate".

27. În ceea ce priveşte sesizările adresate Inspecţiei Judiciare, verificările prealabile, cercetarea disciplinară şi exercitarea acţiunii disciplinare, s-au reţinut următoarele: (i) Prin sesizarea înregistrată la 1 august 2019 sub numărul x, petentul J. a solicitat efectuarea de verificări cu privire la afirmaţiile făcute de judecător A. în cuprinsul articolului publicat la 26 iulie 2019, sub aspectul săvârşirii abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. a) şi j) din Legea nr. 303/2004. (ii) Prin sesizarea înregistrată la 20 august 2019, sub numărul x, petentul L. a solicitat efectuarea de verificări faţă de judecător A. cu privire la posibila săvârşire a abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. a), c), d), j) şi p) din Legea nr. 303/2004, ca urmare a afirmaţiilor pe care judecătorul le-a făcut în cadrul interviurilor din 8 iulie, 26 iulie şi 2 august 2019. (iii) Prin Referatul din 30 august 2019, lucrarea nr. x a fost conexată la lucrarea nr. x. (iv) La 30 septembrie 2019, au fost finalizate verificările prealabile, conform procesului-verbal încheiat şi depus la dosar. (v) Prin Rezoluţia nr. x/A din 30 septembrie 2019 (Rezoluţia nr. x/2019), s-a dispus clasarea sesizării petentului J., conexată cu sesizarea formulată de petiţionarul L., sub aspectul abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. c), d) şi p) din Legea nr. 303/2004. (vi) Prin Rezoluţia nr. x din 30 septembrie 2019 (Rezoluţia nr. x/2019), s-a dispus începerea cercetării disciplinare faţă de A., judecător în cadrul Tribunalului Bihor, sub aspectul abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. a) şi j) din Legea nr. 303/2004. (vii) La 18 noiembrie 2019, judecător A. a transmis un punct de vedere prin care şi-a formulat apărările şi a solicitat administrarea probei cu înscrisuri şi a probei testimoniale, constând în audierea, în calitate de martor, a judecătorului O.. La 19 noiembrie 2019, s-a procedat la audierea, în calitate de martor, a judecătorului O.. (viii) În baza Referatului din 20.11.2019, aprobat de inspectorul-şef, a fost prelungit termenul pentru efectuarea cercetării disciplinare cu 30 de zile. (ix) La 10 decembrie 2019, pârâta A. a formulat un nou punct de vedere, solicitând totodată şi suplimentarea probatoriului, respectiv: reaudierea judecătorului O., audierea judecătorilor menţionaţi de judecătorul O. şi proba cu înscrisuri. Probele au fost admise parţial, fiind întocmit în acest sens procesul-verbal din 10 decembrie 2019. La 11 decembrie 2019, pârâta a formulat o nouă cerere de probatoriu, aceasta fiind soluţionată prin procesul-verbal încheiat la aceeaşi dată. (x) Prin intermediul apărătorului ales, judecătorului cercetat disciplinar i s-au adus la cunoştinţă toate activităţile desfăşurate în cadrul verificărilor prealabile şi cercetării disciplinare, iar cercetarea a fost finalizată la 12 decembrie 2019, conform procesului-verbal întocmit cu această ocazie. (xi) Prin Rezoluţia nr. x/B din 20 decembrie 2019 (Rezoluţia nr. x/2019), s-a dispus exercitarea acţiunii disciplinare faţă de A., judecător în cadrul Tribunalului Bihor, pentru săvârşirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. a) din Legea nr. 303/2004 şi a fost respinsă sesizarea privind săvârşirea de către judecător A. a abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. j) din Legea nr. 303/2004.

28. Instanţa disciplinară a reţinut că sunt întrunite elementele constitutive ale abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. a) din Legea nr. 303/2004, constând în "manifestările care aduc atingere onoarei sau probităţii profesionale ori prestigiului justiţiei, săvârşite în exercitarea sau în afara exercitării atribuţiilor de serviciu", pentru considerentele arătate în continuare.

29. Pentru existenţa acestei abateri disciplinare, sub aspectul laturii obiective, trebuie îndeplinite cumulativ următoarele condiţii: să existe manifestări ale magistratului de natură a aduce atingere onoarei, probităţii profesionale ori prestigiului justiţiei, acestea să fie săvârşite în exercitarea sau în afara exercitării atribuţiilor de serviciu, să fi avut loc în public sau să fi ajuns la cunoştinţa publicului, astfel încât, legătura de cauzalitate între aceste manifestări şi urmarea produsă să fie neîndoielnică.

30. Natura specifică a funcţiei de judecător şi nevoia de a păstra demnitatea acesteia impune ca judecătorul să se comporte în aşa fel încât să se asigure că, în ochii unui observator rezonabil, conduita sa este ireproşabilă nu numai în exercitarea funcţiei, ci şi în societate, în aşa fel încât publicul să aibă încredere în integritatea corpului judiciar. Aflându-se permanent în atenţia publică, datorită importanţei activităţii sale, magistratul trebuie să accepte, în mod liber şi de bunăvoie, anumite restricţii personale care cetăţeanului obişnuit nu îi sunt aplicabile.

31. Restricţiile impuse magistratului prin prisma profesiei sale, rezultă din următoarele dispoziţii legale şi regulamentare, atât interne cât şi internaţionale: art. 90 din Legea 303/2004 prevede că magistraţii "sunt datori să se abţină de la orice acte sau fapte de natură să compromită demnitatea lor în profesie şi în societate" Codul deontologic al judecătorilor şi procurorilor reia aceste obligaţii şi le transpune în norme de etică profesională în cuprinsul art. 17 şi, suplimentar, art. 18 stabileşte că "Relaţiile judecătorilor şi procurorilor în cadrul colectivelor din care fac parte trebuie să fie bazate pe respect şi bună credinţă, indiferent de vechimea în profesie şi funcţia acestora" Codul de conduită judiciară, intitulat şi Principiile de la Bangalore, stabileşte printre standardele de conduită, aplicabile şi sistemului nostru judiciar, atât pentru judecători, cât şi pentru procurori, prevederi referitoare la imparţialitate şi etichetă care impun magistratului obligaţia de a adopta un comportament, atât în cadrul exercitării funcţiei, cât şi în afara acesteia, de aşa natură încât să menţină încrederea publicului, a juriştilor şi a justiţiabililor în corectitudinea şi imparţialitatea magistratului şi de a-şi exercita drepturile şi libertăţile cetăţeneşti în conformitate cu demnitatea funcţiei judiciare; obligaţia de integritate este prevăzută şi la pct. 1.2 din Principiile de bază ale independenţei justiţiei (Principiile O.N.U.), art. 3 din Statutul Universal al Judecătorilor, Principiul V pct. 2 din Recomandarea R (94) 12 a Consiliului Europei.

32. Obligaţia de rezervă reprezintă un comportament cvasi-ireproşabil care se aşteaptă de la judecător şi determină o serie de aşteptări atât în interiorul corpului de magistraţi, cât şi în raport cu justiţiabilii ori cu societatea privită în sens larg.

33. Sub aspectul laturii obiective, întrunirea elementelor constitutive ale abaterii disciplinare a fost analizată şi din perspectiva dreptului la liberă exprimare şi obligaţiei de rezervă ce incumbă judecătorilor.

34. Potrivit Constituţiei (art. 30 alin. (1) şi (6) şi Convenţiei (art. 10 parag. 2), dreptul la liberă exprimare este garantat, dar poate fi supus unor restrângeri determinate, printre altele, şi de necesitatea protejării reputaţiei sau drepturilor altei persoane.

35. În jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului s-a statuat că o persoană care îndeplineşte o funcţie publică a acceptat anumite restricţii ale exerciţiului libertăţii de exprimare, restricţii care sunt inerente acestei funcţii (Hotărârea din 3 mai 1988, Morissens împotriva Belgiei), iar Norma 4 din cuprinsul Principiilor de la Bangalore cu privire la conduita judiciară (2002) cuprinde următoarele recomandări:

"Fiind conştient că se află permanent în vizorul ochiului public, judecătorul trebuie să accepte, de bunăvoie şi fără constrângeri, anumite renunţări care, cetăţeanului de rând i-ar părea o povară. Chiar şi în viaţa particulară, judecătorul se va comporta astfel încât să nu impieteze asupra demnităţii funcţiei sale. (...) Judecătorul, ca orice alt cetăţean, are dreptul la libertatea de exprimare, libertatea convingerilor, libertatea de asociere, de a forma grupuri, dar, îşi va exercita aceste drepturi în aşa fel încât să nu prejudicieze demnitatea funcţiei judecătoreşti sau imparţialitatea şi independenţa puterii judecătoreşti".

36. Din cuprinsul dispoziţiilor enunţate se conturează obligaţia de rezervă a magistratului în exercitarea dreptului la liberă exprimare, pentru menţinerea prestigiului justiţiei şi protecţia reputaţiei sau drepturilor celorlalţi colegi magistraţi. Obligaţia de rezervă a magistraţilor presupune, prin însăşi natura sa, moderaţie şi reţinere în ceea ce priveşte prezentarea opiniilor de către magistrat.

37. Pârâta are dreptul la liberă exprimare, recunoscut de art. 8 şi 10 din Convenţie şi de art. 26 şi 30 din Constituţie, însă opiniile exprimate în cadrul interviurilor acordate publicaţiilor menţionate mai sus contravin obligaţiei de rezervă, pentru următoarele considerente: (i) Pârâta a acordat interviurile menţionate în aceeaşi perioadă în care activitatea sa profesională făcea obiectul unei proceduri disciplinare nefinalizate, respectiv lucrarea disciplinară nr. x. (ii) Prin prisma funcţiei deţinute, judecătorului supus unei proceduri legale civile, penale sau disciplinare îi revine obligaţia de a adopta o atitudine neutră, care să se circumscrie exigenţelor impuse de statutul deţinut şi să se abţină de la orice manifestări de natură a afecta prestigiul justiţiei şi încrederea cetăţenilor în sistemul judiciar. (iii) Cu titlu de principiu, un magistrat vizat de o procedură legală trebuie să manifeste o prudenţă sporită în exercitarea dreptului la liberă exprimare şi să îşi exercite dreptul la apărare în cadrul conferit de lege, având în vedere că procedurile în discuţie sunt conduse tot de către magistraţi, iar expunerea publică a unor opinii critice într-o modalitate de natură a crea îndoieli asupra imparţialităţii şi legalităţii procedurilor pendinte, în lipsa unor dovezi concrete, este aptă a afecta imaginea sistemului judiciar în ansamblul său şi de a submina încrederea cetăţenilor în actul de justiţie. În plus, orice informaţie cu privire la eventuale nereguli în desfăşurarea procedurilor menţionate mai sus trebuie să fie supusă verificărilor organelor competente, în limitele stabilite de lege.

38. Prin afirmaţiile formulate în cadrul interviurilor analizate, pârâta nu a respectat exigenţele menţionate anterior, întrucât: (i) Afirmaţiile prin care magistratul califică procedurile disciplinare derulate în privinţa sa ca fiind nelegale, sunt de natură a pune la îndoială credibilitatea, independenţa şi imparţialitatea Inspecţiei Judiciare, singura instituţie cu competenţe legale în verificarea activităţii magistraţilor. (ii) Expunerea unor astfel de afirmaţii în cadrul unui interviu public şi folosirea unor expresii incisive, cu puternică tentă emoţională şi personală, poate fi interpretată drept o formă de presiune asupra activităţii Inspecţiei Judiciare. (iii) Afirmaţiile pârâtei judecător, expuse în cadrul interviurilor, deşi în aparenţă vizează probleme de interes general pentru sistemul de justiţie, în concret se rezumă la exprimarea unor acuzaţii directe, îndreptate fie împotriva unor colegi magistraţi, fie împotriva unor avocaţi şi chiar a unor instituţii publice, fără existenţa unor dovezi de fapt edificatoare. (iv) Astfel, în cadrul interviului publicat la 26 iulie 2019, respectiv 4 august 2019, pârâta se referă expres Ia "reactivarea unor reţele de interese în justiţia locală", precum şi la "o tendinţă de construire de noi reţele de interese". Aceste afirmaţii, nesusţinute de dovezi, afectează în mod grav prestigiul justiţiei şi, mai ales, încrederea cetăţeanului în actul de justiţie. (v) Pârâta nu a respectat exigenţele menţionate anterior, întrucât menţionarea expresă a numelui mai multor judecători din cadrul instanţelor bihorene şi indicarea relaţiilor de căsătorie a unora dintre aceştia cu anumiţi avocaţi, care îşi desfăşoară activitatea în cadrul Baroului Bihor, pentru a explica cine face parte dintr-o presupusă reţea locală de interese, în lipsa oricărui minim probatoriu obiectiv, aduce o atingere gravă onoarei, probităţii profesionale şi prestigiului justiţiei.

39. De o gravitate semnificativă sunt şi afirmaţiile referitoare la Dosarul nr. x/2016, prin care se acreditează ideea că soluţiile pronunţate de magistraţii menţionaţi sunt subiective şi influenţate de interese personale, nefiind susţinute de documente oficiale emise de autorităţi competente, aceste afirmaţii depăşind cu mult obligaţia de rezervă impusă magistratului în exercitarea dreptului la liberă exprimare şi aducând un prejudiciu grav prestigiului justiţiei, precum şi onoarei şi probităţii funcţiei de magistrat.

40. Pârâta nu a respectat obligaţia de rezervă în exercitarea libertăţii lor de exprimare, aşa cum a fost reţinută de CEDO în cauza Kudeshkina împotriva Rusiei şi nici nu a oferit vreun motiv pentru care nu a urmat căile prevăzute de lege pentru sesizarea disfuncţionalităţilor, la care face referire în cuprinsul interviurilor, organelor competente să le soluţioneze.

41. Faţă de susţinerile pârâtei, judecătorul O., audiat în calitate de martor, a declarat că a relatat pârâtei aspectele pe care aceasta le-a afirmat, aproximativ în lunile martie- aprilie 2019 şi că este vorba de împrejurări petrecute în anul 2011, declaraţia martorului neputând justifica în mod concret afirmaţiile pârâtei din cuprinsul interviurilor, în condiţiile în care se referă la o întâmplare care a avut loc în urmă cu 8 ani, faţă de data interviurilor şi a cărei veridicitate nu poate fi confirmată în niciun mod, nicio altă persoană nefiind prezentă la acel moment.

42. Aduc un grav prejudiciu prestigiului justiţiei, onoarei şi probităţii profesiei de magistrat şi afirmaţiile pârâtei prin care se induce ideea că soluţiile pronunţate de instanţele de judecată bihorene pot fi influenţate de avocatul ales al părţilor, că sistemul de justiţie este subordonat intereselor personale ori că organizarea instanţelor judecătoreşti serveşte interesului anumitor persoane.

43. Astfel, deşi exprimarea unor critici în sine este permisă tocmai în considerarea libertăţii de exprimare şi cu expunerea unor argumente rezonabile, bazate pe aspecte concrete, factuale, totuşi, în cauza de faţă, a fost depăşită cu mult şi această limită.

44. Modalitatea de exprimare depăşeşte cu mult obligaţia de rezervă a magistratului în exercitarea dreptului la liberă exprimare, în condiţiile în care procedura la care se face referire nu este finalizată, pârâta judecător având posibilitatea de a-şi formula toate apărările în cadrul conferit de lege, atât în faţa secţiei pentru Judecători a Consiliului Superior al Magistraturii, cât şi, eventual, în faţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

45. În plus, trimiterea la funcţionarea unor "mecanisme prin care un magistrat, care a produs un deranj, poate fi hărţuit, tracasat, indiferent câte argumente ar avea ca să-şi justifice munca", fără prezentarea unor probe concrete, induce, în mod direct, ideea lipsei de independenţă a sistemului judiciar, aspect ce afectează grav prestigiul justiţiei şi, mai ales, încrederea cetăţeanului injustiţie. Totodată susţinerea potrivit căreia "Magistraţii nu au libertatea de a vorbi despre probleme esenţiale şi intrinseci sistemului judiciar, fără a risca sancţiuni pentru această libertate", sugerează ideea unei justiţii controlate, subordonate unor diverşi factori, afectând în mod grav onoarea şi probitatea profesiei de magistrat, precum şi prestigiul justiţiei.

46. Faţă de conţinutul acuzator şi incisiv al interviurilor acordate, s-au depăşit limitele exercitării unui drept la replică, pârâta judecător făcând adevărate acuzaţii publice la adresa unor colegi magistraţi, respectiv avocaţi, nominalizaţi expres, fără a prezenta în susţinere documente oficiale sau alte probe concrete.

47. Instanţa disciplinară a respins apărările pârâtei, cuprinse în întâmpinarea formulată, reţinând următoarele: (i) Dispoziţiile Legii nr. 571/2004 nu se aplică în prezenta procedură disciplinară, întrucât autoritatea judecătorească nu se regăseşte printre instituţiile enumerate expres şi limitativ în cuprinsul art. 2 alin. (1) din Legea nr. 571/2004. (ii) Apărarea întemeiată pe faptul că afirmaţiile făcute reprezintă aspecte pe care pârâta le-a sesizat şi Inspecţiei Judiciare nu justifică prezentarea publică a acestor afirmaţii în modalitatea descrisă mai sus, aptă a aduce o atingere gravă prestigiului justiţiei, precum şi onoarei şi probităţii profesiei de magistrat. (iii) Faptul că interviurile au fost acordate în urma mediatizării rezoluţiei Inspecţiei Judiciare din lucrarea nr. x nu prezintă relevanţă sub aspectul existenţei abaterii disciplinare, având în vedere că afirmaţiile din cuprinsul interviului nu se rezumă la procedura disciplinară menţionată, care nu era finalizată, iar pârâta avea posibilitatea de a-şi formula apărările în cadrul prevăzut de lege, iar nu în mod public.

48. Sub aspectul laturii subiective, vinovăţia pârâtei judecător, sub forma intenţiei indirecte, rezultă din faptul că a ales să se exprime, în spaţiul public, de o manieră neconformă statutului deţinut, iar, prin modalitatea în care s-a manifestat, pârâta a acceptat posibilitatea ca afirmaţiile exprimate să fie accesibile şi altor persoane, cu toate consecinţele care decurg din aceasta. Chiar dacă nu a urmărit prin acţiunile sale să afecteze imaginea sistemului judiciar, totuşi a acceptat posibilitatea ca acest rezultat să se producă.

49. Urmarea produsă prin săvârşirea faptei constă în deteriorarea încrederii şi a respectului opiniei publice faţă de funcţia de magistrat, cu consecinţa afectării imaginii justiţiei, ca sistem şi serviciu în apărarea ordinii de drept, precum şi în faptul că afirmaţiile formulate induc ideea unei funcţionări deficitare a sistemului judiciar, a lipsei de independenţă şi imparţialitate, cu consecinţa directă a alterării opiniei publice cu privire la competenţa şi probitatea pe care, în mod legitim, orice persoană le aşteaptă de la magistraţii cărora le încredinţează apărarea drepturilor sale.

50. La individualizarea sancţiunii, aplicată în condiţiile art. 100 din Legea nr. 303/2004, secţia pentru judecători în materie disciplinară, a avut în vedere importanţa valorii sociale lezate, consecinţele directe şi imediate ale faptei, constând în impactul negativ puternic asupra imaginii sistemului judiciar, inducând ideea unei justiţii guvernate de interese particulare şi gravitatea abaterii reflectată atât de acuzaţiile extrem de serioase şi nedovedite la adresa unor magistraţi şi avocaţi nominalizaţi în mod expres, cât şi de numărul şi amploarea interviurilor, precum şi de contextul în care au fost acordate, respectiv în aceeaşi perioadă în care împotriva pârâtei judecător era în desfăşurare o procedură disciplinară.

III. Calea de atac exercitată împotriva hotărârilor instanţei disciplinare

51. Pârâta judecător A. a declarat recurs, în temeiul art. 51 alin. (3) din Legea nr. 317/2004, împotriva Hotărârii nr. 9J din 15 iulie 2020 şi a tuturor încheierilor premergătoare, respectiv încheierile din 19 februarie 2020, 31 martie 2020, 17 iunie 2020 şi 1 iulie 2020, pronunţate în Dosarul nr. x/2020, invocând motivele prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1, 5, 6 şi 8 C. proc. civ. şi solicitând admiterea recursului, casarea în tot a hotărârii şi încheierilor recurate şi, în principal, respingerea acţiunii disciplinare, ca urmare a constatării nulităţii absolute a acesteia, iar, în subsidiar, rejudecarea în fond şi respingerea acţiunii disciplinare, ca nefondată.

Critici formulate cu privire la încheierea din 31 martie 2020

52. Recurenta invocă motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., susţinând că în mod greşit a fost respinsă excepţia nulităţii absolute a Rezoluţiei nr. x/2019, a cercetării disciplinare şi a Rezoluţiei nr. x/2019, invocată pentru faptul că inspectorul-şef E. s-a aflat în situaţie de incompatibilitate, pentru lipsă de imparţialitate, când a avizat cele două rezoluţii, pentru criticile arătate în continuare.

53. Împrejurarea că inspectorul-şef a avizat Rezoluţia nr. x/2019, în cuprinsul căreia s-a reţinut că anumite afirmaţii din cuprinsul interviului, care îl vizează în mod direct, afectează în mod grav prestigiul actului de justiţie, onoarea şi probitatea judecătorilor, generează, din perspectiva unui observator obiectiv şi rezonabil, o aparenţă de subiectivism, de lipsă de imparţialitate, inspectorul-şef fiind aparent motivat să confirme un demers pentru obţinerea sancţionării persoanei responsabile de aceste afirmaţii. Aparenţa de imparţialitate a inspectorului-şef este viciată şi de următoarele aspecte: adoptarea unor decizii cu încălcarea normelor legale şi regulamentare, ce au condus la schimbarea inspectorului judiciar căruia i-a fost repartizată iniţial cauza; majorarea ulterioară a complexităţii cauzei, cu consecinţa introducerii unui anume inspector judiciar în echipa de inspectori, fiind invocată sub acest aspect şi nelegala compunere a echipei de inspectori.

54. Recurenta critică faptul că instanţa disciplinară a interpretat în mod contradictoriu afirmaţiile din cuprinsul interviului, reţinând în considerentele încheierii că acestea nu prezintă o gravitate de natură a genera lipsa de imparţialitate şi o stare de subiectivism a inspectorului-şef, în timp ce, prin Hotărârea nr. 9J din 15 iulie 2020, a apreciat că afirmaţiile în discuţie sunt atât de grave încât au fost reţinute în conţinutul abaterii disciplinare.

55. În susţinere, se invocă situaţia diferită de apreciere a declaraţiei de abţinere a inspectorului judiciar G., întemeiată pe instrumentarea unei lucrări disciplinare în care recurenta a avut calitatea de martor, admisă de inspectorul-şef, şi situaţia inspectorului-şef, vizat în mod direct de afirmaţiile din cuprinsul articolului. În acelaşi sens, se invocă şi faptul că, în lucrarea nr. x, având ca obiect cererea de apărare a reputaţiei profesionale formulate de judecătorii R., P. şi Q. în legătură cu afirmaţiile din interviul acordat revistei D., inspectorul-şef a admis declaraţia de abţinere formulată de inspectorul-şef F., întrucât, în cuprinsul interviului, există referiri la inspectorul judiciar.

56. În susţinerea nulităţii absolute a Rezoluţiei nr. x/2019 şi a Rezoluţiei nr. x/2019, se afirmă că inspectorul-şef a încălcat dispoziţiile referitoare la imparţialitate cuprinse în art. 104 din Legea nr. 161/2003 şi art. 42 alin. (1) pct. 13 şi art. 44 alin. (1) din C. proc. civ. Sub acest aspect, sunt invocate şi dispoziţiile art. 124 alin. (1) şi (2) din Constituţie, art. 6 parag. 1 din Convenţie, art. 2 din Principiile fundamentale ale independenţei sistemului judiciar, redactate de Organizaţia Naţiunilor Unite în 1985, art. 8 din Carta europeană privind statutul judecătorilor, Avizul nr. 3 al Consiliului Consultativ al Judecătorilor Europeni, art. 4-11 din Legea nr. 303/2004, art. 3 alin. (2) şi art. 9 din Codul deontologic al judecătorilor şi procurorilor, precum şi Hotărârea CEDO în cauza Hauschildt împotriva Danemarcei.

Critici formulate cu privire la încheierea din 19 februarie 2020

57. În ceea ce priveşte încheierea din 19 februarie 2020, este criticată soluţia de respingere a cererilor de recuzare a judecătoarelor C. şi B., membrii ai secţiei pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii, a căror incompatibilitate a fost invocată motivat de faptul că au fost vizate de afirmaţiile din interviu.

58. Criticile formulate sunt circumscrise motivului prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., recurenta susţinând că Hotărârea nr. 9J din 15 iulie 2020 şi încheierile recurate au fost pronunţate de o instanţă care nu a prezentat garanţiile de imparţialitate cerute de lege. În acest sens, susţine recurenta că afirmaţiile din interviu referitoare la cei doi judecători, membri ai instanţei disciplinare, au fost reţinute în conţinutul abaterii disciplinare prin rezoluţia de începere a cercetării disciplinare, precum şi în considerentele hotărârii, în partea în care se referă la "exprimarea unor acuzaţii directe, îndreptate fie împotriva unor colegi magistraţi, fie împotriva unor avocaţi şi chiar a unor instituţii publice", iar cei doi judecători, pronunţând hotărârea, au apreciat că afirmaţiile care îi vizau aveau un caracter acuzator, astfel că s-au aflat în stare de incompatibilitate.

Critici formulate cu privire la încheierea din 31 martie 2020

59. Invocând motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 din C. proc. civ., recurenta critică susţine că în mod greşit instanţa disciplinară a respins excepţia nulităţii cercetării disciplinare pentru neaplicarea măsurilor de protecţie reglementate de art. 7 din Legea nr. 571/2004.

60. În esenţă, recurenta argumentează că afirmaţiile pe care le-a făcut în mass-media se încadrează în dispoziţiile art. 1, art. 4, art. 5 lit. a) şi d), art. 6 lit. c) şi g), art. 7 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 571/2004, iar, din interpretarea art. 2 coroborat cu art. 7 din lege, care se referă la comisia de disciplină "din cadrul autorităţilor publice, instituţiilor publice sau al altor unităţi prevăzute la art. 2", precum şi având în vedere voinţa legiuitorului, rezultă că sfera de aplicare a legii este mult mai amplă, cuprinzând toate autorităţile şi instituţiile publice, inclusiv autoritatea judecătorească.

61. Totodată, este criticat faptul că, în faza de cercetare disciplinară, a fost respinsă cererea sa de invitare a presei şi a unui reprezentant al asociaţiei profesionale, cu motivarea că, potrivit art. 32 alin. (2) din Regulamentul de efectuare a lucrurilor Inspecţiei Judiciare, cercetarea disciplinară este o procedură administrativă, nepublică şi necontradictorie. În acest context, se invocă încălcarea art. 7 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 571/2004, ceea ce atrage sancţiunea nulităţii absolute a raportului Inspecţiei Judiciare şi exonerarea de răspundere disciplinară.

Critici formulate cu privire la încheierea din 31 martie 2020

62. Pentru motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., este criticată soluţia de respingere a excepţiei nulităţii absolute a acţiunii disciplinare, a Rezoluţiei nr. x/2019, a Rezoluţiei nr. x/2019 şi a verificărilor prealabile, pentru nelegala compunere a echipei de inspectori ca urmare a admiterii cererii de abţinere formulate de inspectorul judiciar G. şi ca urmare a modificării gradului de complexitate a lucrării.

63. Se arată că, în lucrările conexate nr. x la lucrarea nr. x, inspectorul judiciar G., căruia îi fuseseră repartizate lucrările, a formulat cerere de abţinere, invocând lipsa aparenţei de imparţialitate, întrucât a exercitat acţiunea disciplinară în lucrarea nr. x/2011, împotriva fostului judecătorului GG. din cadrul Curţii de Apel Oradea, exclus din magistratură. În condiţiile în care inspectorul judiciar G. nu a fost vizată, în mod personal, de nicio afirmaţie din interviu, rezultă că a invocat o incompatibilitate sub aspect obiectiv prin prisma unui fapt petrecut în urmă cu 8 ani, care nu este, în sine, apt să reflecte o stare de incompatibilitate sau de lipsă de imparţialitate. Astfel, se susţine că, prin admiterea de către inspectorul-şef a declaraţiei de abţinere formulate de inspectorul judiciar căruia îi fuseseră repartizate lucrările, s-a urmărit desemnarea unui alt inspector, cu consecinţa nelegalei compuneri a echipei de inspectori, sancţionată cu nulitate absolută potrivit art. 174 din C. proc. civ.

64. Este criticat faptul că instanţa disciplinară nu a efectuat o analiză efectivă a temeiniciei soluţiei date de inspectorul-şef cu privire la cererea de abţinere formulată de inspectorul judiciar, ceea ce echivalează cu lipsa totală a motivării soluţiei de respingere a excepţiei invocate, critică circumscrisă motivului prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ.

65. Totodată, se argumentează că dispoziţia inspectorului-şef de înlăturare a inspectorului judiciar G. a fost dată cu încălcarea art. 42 alin. (1) pct. 13 din C. proc. civ., fără a exista niciun element de fapt care să nască în mod întemeiat îndoieli cu privire la imparţialitate inspectorului judiciar.

66. În susţinerea nulităţii absolute pentru nelegala compunere a echipei de inspectori ca urmare a modificării gradului de complexitate a lucrării, recurenta susţine că secţia pentru judecători în materie disciplinară şi-a rezumat analiza la constatarea că există un cadru legal care permitea inspectorului-şef să reevalueze complexitatea cauzei şi să desemneze un al doilea inspector, fără a efectua o analiză efectivă asupra temeiniciei deciziei inspectorului-şef de reconsiderare a gradului de complexitate a cauzei şi de desemnare a încă unui inspector.

67. Se argumentează că nu a existat o creştere a complexităţii lucrării, ci numai a numărului de petenţi, iar nu a faptelor imputate, astfel că modificarea gradului de complexitate a fost dispusă cu încălcarea dispoziţiilor art. 6 alin. (5) din Regulamentul lucrărilor de inspecţie. Corelat cu susţinerile anterioare referitoare la lipsa de imparţialitate a inspectorului-şef şi cu împrejurarea că i-au fost respinse, cu o singură excepţie, toate cererile de probaţiune, recurenta susţine că, în instrumentarea lucrării, a existat interesul de a fi sancţionată disciplinar. În acelaşi context, recurenta solicită sancţionarea modului de derulare a procedurii disciplinare, având în vedere că a fost acuzată de inspectorii judiciari de exercitare abuzivă a drepturilor procesuale şi de încercare de tergiversare a procedurii disciplinare, în condiţiile în care şi-a exercitat dreptul la apărare şi drepturile procedurale cu respectarea dispoziţiilor legale.

68. Pentru motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., este criticată soluţia de respingere a excepţiei nulităţii absolute a acţiunii disciplinare, a Rezoluţiei nr. x/2019, a cercetării disciplinare şi a Rezoluţiei nr. x/2019 pentru încălcarea principiului imparţialităţii şi independenţei inspectorilor judiciari ca urmare a nerepartizării aleatorii a lucrării.

69. Raportat la înscrisurile depuse în probaţiune de Inspecţia Judiciară, se afirmă că există elemente obiective şi o suspiciune legitimă privind modul de repartizare a lucrărilor de inspecţie, pentru următoarele critici: (i) ordinea de înregistrare din registrul de intrări nu coincide cu ordinea de înregistrare din registrul privind lucrările de inspecţie; (ii) compunerea echipei de Inspectori a fost modificată în intervalul dintre înregistrarea sesizării şi repartizarea aleatorie a acesteia, aşa cum rezultă din analiza datelor de înregistrare şi repartizare a sesizărilor înregistrate la 27-28 decembrie 2019 şi au format obiectul lucrărilor de inspecţie nr. x şi y, respectiv al dosarului disciplinar nr. x/2019; (iii) au fost încălcate dispoziţiile art. 66 alin. (9) din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Inspecţiei Judiciare, aprobat prin Ordinul inspectorului-şef al Inspecţiei Judiciare nr. 134/2018, conform cărora repartizarea se realizează, de regulă, în ziua primirii documentelor, întrucât sesizarea înregistrată la 31.07.2019 a fost repartizată la 02.08.2019 sub nr. x, iar sesizarea înregistrată la 19.08.2019 a fost repartizată la 21.08.2019 sub nr. x, ceea ce impune efectuarea de verificări sub aspectul respectării ordinii de înregistrare a sesizărilor; (iv) au fost încălcate dispoziţiile art. 69 alin. (1) din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Inspecţiei Judiciare, aprobat prin Ordinul inspectorului-şef al Inspecţiei Judiciare nr. 134/2018, întrucât, potrivit fişei de repartizare a lucrării nr. x, inspectorul judiciar I. face parte din echipa de inspectori nr. 13, iar, potrivit Ordinului inspectorului-şef din 07.01.2019, face parte din echipa nr. 7.

70. Invocând dispoziţiile art. 69, art. 64, art. 72, art. 73, art. 77 alin. (1), art. 78 alin. (2) din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Inspecţiei Judiciare, solicită a se constata că instanţa disciplinară nu a verificat, prin administrarea de probe, procesul de repartizare aleatorie, nu a realizat o analiză efectivă a excepţiei invocate, nu a cercetat aspectele concrete invocate şi nici nu a motivat sub aspectul împrejurărilor de fapt invocate, soluţia de respingere excepţiei, fiind incident motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ.

71. Subsumat motivului prevăzut de art. 488. alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., este criticată încheierea din 31 martie 2020 în ceea ce priveşte soluţia de respingere a excepţiei nulităţii absolute a acţiunii disciplinare, a Rezoluţiei nr. x/2019, a cercetării disciplinare şi a Rezoluţiei nr. x/2019, ca urmare a nulităţii actelor de numire a inspectorului-şef.

72. În esenţă, recurenta arată că Rezoluţia nr. x/2019 şi Rezoluţia nr. x/2019 au fost avizate de inspectorul-şef E., după numirea în funcţie prin Hotărârea Plenului CSM nr. 82/15.05.2019, care formează obiectul dosarului nr. x/2019 aflat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în care s-a solicitat anularea acestui act administrativ, ca urmare a vicierii procedurii de concurs. În aceste condiţii, se susţine că, în ipoteza lipsirii de efecte a hotărârii respective, actele de avizare a rezoluţiilor menţionate sunt lovite de nulitate absolută, fiind emise de o persoană care nu exercita, la data confirmării actului, atribuţiile specifice funcţiei sale.

Critici formulate cu privire la încheierile din 31 martie 2020 şi 17 iunie 2020 şi Hotărârea nr. 9/J/2020 pentru nerespectarea dreptului la apărare

73. Invocând motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., recurenta invocă nulitatea verificărilor prealabile şi cercetării disciplinare şi nulitatea Hotărârii nr. 9/J/2020 pentru nerespectarea dreptului la apărare în ceea ce priveşte fapta concretă reţinută în acţiunea disciplinară.

74. Se susţine că verificările prealabile şi cercetarea disciplinară sunt lipsite de conţinut, întrucât singura proba administrată a fost declaraţia martorului O., nu s-a solicitat notă de relaţii din partea recurentei cu privire la sesizarea formulată de petentul J., nu s-a acordat un termen pentru formularea unui punct de vedere cu privire la sesizarea formulată de petentul L., iar toate cererile de probaţiune au fost respinse, cu excepţia cererii de audiere a martorului O., aşa cum rezultă din cele consemnate în procesul-verbal din 10 decembrie 2019.

75. Aspectele reţinute în rezoluţia de exercitare a acţiunii disciplinare cu privire la lipsa oricărei baze factuale a afirmaţiilor din interviul acordat publicaţiei D. se datorează respingerii cererilor de probaţiune, cu încălcarea efectivă a dreptului la apărare, respectiv a dreptului de a administra probe în apărare.

76. Astfel, sunt criticate încheierile din 31 martie 2020 şi 17 iunie 2020 în privinţa soluţiei de respingere a tuturor probelor solicitate în ceea ce priveşte excepţiile invocate şi fondul cauzei.

77. În acest sens, recurenta arată că, prin întâmpinarea depusă la termenul din 19 februarie 2020, a formulat cerere pentru administrarea următoarelor probe: (i) proba cu înscrisuri, în vederea stabilirii modului vicios de repartizare, nelegalei compuneri a echipei de inspectori, constând în: extras după registrul de intrări al Inspecţiei Judiciare, pentru perioada 1 - 2 august 2019, 19 - 20 august 2019 şi 6 august 2019; extras din registrul de evidenţă a lucrărilor Inspecţiei Judiciare, pentru perioada 1 - 2 august 2019, 19 - 20 august 2019 şi 6 august 2019; actele de sesizare primite şi înregistrate pentru perioada 1 - 2 august 2019, 19 - 20 august 2019 şi 6 august 2019; fişele de repartizare şi procesele-verbale de repartizare aleatorie întocmite 1 - 2 august 2019, 19 - 20 august 2019 şi 6 august 2019; procedura operaţională privind repartizarea aleatorie în sistem ciclic a lucrărilor în cadrul Inspecţiei Judiciare, respectiv redistribuirii lucrărilor, pentru perioada 1 - 2 august 2019, 19 - 20 august 2019 şi 6 august 2019, situaţia concediilor pentru perioada 1 - 2 august 2019, 19 - 20 august 2019 şi 6 august 2019 a inspectorilor judiciari din cadrul Direcţiei pentru judecători; (ii) proba cu înscrisuri, pentru dovedirea încălcării regimului incompatibilităţilor, constând în: declaraţia sau referatul de abţinere, aparţinând inspectorului judiciar F. în lucrarea x; (iii) proba testimonială, constând în audierea, în calitate de martor, a judecătorului O., în vederea stabilirii veridicităţii afirmaţiilor făcute în mass-media.

78. Prin cererea de probe formulată la termenul din 17 iunie 2020, în condiţiile în care la termenul din 19 februarie 2020 s-au pus în discuţie doar probele aferente excepţiilor invocate, recurenta a solicitat audierea mai multor martori, respectiv a judecătorilor R., P., S. şi O. şi depunerea unor înscrisuri, respectiv: Raportul Inspecţiei Judiciare nr. x privind posibila afectare a reputaţiei profesionale, precum şi a independenţei sistemului judiciar, în ansamblul său, ca urmare a sesizării formulate de judecătorii R., Q. şi P., faţă de afirmaţiile inserate în interviul apărut în publicaţia D., întocmit după restituirea raportului iniţial Inspecţiei Judiciare.

79. Totodată, se invocă încălcarea dreptului la apărare pentru următoarele argumente: (i) nu s-a acordat un termen de judecată pentru audierea recurentei, în condiţiile în care cauza era la al treilea termen de judecată, la primul termen fiind dezbătute doar excepţiile de procedură; (ii) dezbaterea cauzei pe fond fără a fi asigurată apărarea recurentei, în condiţiile în care apărătorul ales a declarat în fata instanţei disciplinare că, fiind pus de secţia disciplinară în imposibilitatea de a face apărarea în cauză, denunţă unilateral mandatul de asistentă juridică, iar magistratul care a reprezentat-o pe recurentă în fata secţiei a denunţat la rândul său mandatul de reprezentare, pentru acelaşi motiv. secţia a respins cererea recurentei de reluare a dezbaterilor pentru a fi puse concluzii pe fondul cauzei de către un apărător ales, în condiţiile în care întreaga procedură a avut trei termene de judecată.

Critici formulate cu privire la Hotărârea nr. 9J din 15 iulie 2020

80. Critici referitoare la nulitatea absolută a hotărârii pentru nelegala compunere a instanţei, ca urmare a incompatibilităţii majorităţii membrilor secţiei pentru judecători în materie disciplinară, care au pronunţat soluţia de sancţionare.

81. Subsumat motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 1 şi 5 din C. proc. civ., recurenta critică încheierile din 19 februarie 2020 şi 17 iunie 2020 în privinţa soluţiilor de respingere a cererilor de recuzare şi susţine că membrii instanţei disciplinare s-au aflat în situaţia de incompatibilitate prevăzută de art. 42 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ., întrucât s-au antepronunţat, fiind ţinuţi de soluţiile de respingere a excepţiei nulităţii procedurii disciplinare şi a cererii de participare la procedura de judecată a presei şi a asociaţiilor profesionale, date prin încheierea din 19 februarie 2020 şi 31 martie 2020, cu motivarea că dispoziţiile Legii nr. 571/2004 nu sunt aplicabile în privinţa magistraţilor, întrucât autoritatea judecătorească nu este prevăzută de art. 2 din legea respectivă, în condiţiile în care aceleaşi apărări întemeiate pe incidenţa reglementării respective au fost invocate şi pe fondul cauzei, soluţiile menţionate prefigurând soluţia dată prin hotărâre.

Critici referitoare la nelegalitatea şi netemeinicia hotărârii

82. Se argumentează că hotărârea recurată este nelegală şi netemeinică, întrucât afirmaţiile reţinute în conţinutul abaterii disciplinare se circumscriu dreptului la liberă exprimare, astfel cum este reglementat de art. 10 din Convenţie şi în jurisprudenţa CEDO.

83. Afirmaţiile au fost emise în contextul exprimării unei opinii pe un subiect de interes public, devenind astfel incidente prevederile art. 30 din Constituţie, art. 10 din Convenţie şi art. 19 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului.

84. Interviul nu fost acordat cu intenţia de a defăima onorarea prestigiul şi imaginea justiţiei sau de a compromite interesul acesteia, ci în scopul de a atenţiona asupra situaţiei în care s-a aflat autoarea interviului în calitatea sa de judecător de drepturi şi libertăţi când a fost revocată din exercitarea atribuţiilor de judecător delegat la Biroul de executări penale, a Compartimentului de documente clasificate de către preşedintele instanţei.

85. Obligaţia de rezervă a magistraţilor nu înlătură libertatea lor de exprimare şi devine subsidiară atunci când democraţia şi implicit sistemul juridic, este în pericol, iar exprimarea unei critici a sistemului juridic trebuie să fie în sine permisă oricărui judecător tocmai în considerarea libertăţii de exprimare şi cu expunerea unor argumente rezonabile, bazate pe aspecte concrete factuale, care au existat în cauza dedusă judecăţii.

86. În cazul afirmaţiilor care au legătura cu un subiect de interes general, cum este cel privind funcţionarea sistemului judiciar, este asigurat un nivel mai ridicat al protecţiei libertăţii de exprimare (CEDO, cauza Baka împotriva Ungariei, parag. 159).

87. Săvârşirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. a) din Legea nr. 303/2004 presupune ca judecătorul să uzeze de libertatea sa fundamentală la exprimare într-o modalitate care încalcă în mod grav şi nejustificat obligaţia de rezervă.

88. Or, în speţă, din probele administrate rezultă că afirmaţiile formulate reprezintă o aducere la cunoştinţă publică a unei apărări făcute de către recurentă într-o altă acţiune disciplinară desfăşurată împotriva sa şi că această acţiune a fost determinată exclusiv de declanşarea unei campanii negative de presă împotriva sa, pornită de la publicarea în mass-media a Rezoluţiei nr. x/2 iulie 2019 a Inspecţiei Judiciare.

89. Majoritatea considerentelor hotărârii se întemeiază pe modul în care recurenta s-a poziţionat faţa de cercetările disciplinare desfăşurate împotriva sa. Or, modul în care recurenta încearcă să se apere împotriva cercetărilor disciplinare desfăşurate împotriva să nu poate constitui fundament pentru sancţionarea sa disciplinară, acesta neconstituind obiectul sesizării Inspecţiei Judiciare.

90. Nici măcar mediatizarea unei apărări într-un dosar disciplinar nu poate avea, în sine, un caracter nelegal şi nici nu poate îmbracă de plano forma unei abateri disciplinare, cum se reţine în mod nelegal în hotărârea recurată.

91. A existat o ingerinţă în limitarea dreptului la liberă exprimare atâta timp cât opiniile profesionale ale pârâtei judecător referitoare la "reţele de interese în justiţia locală" vizau în mod evident un subiect de interes naţional privind sistemul judiciar din Oradea în contextul în care au existat numeroase informaţii publice referitoare la activitatea unor procurori, judecători şi avocaţi care erau implicaţi în dosare de corupţie, inclusiv un dosar de corupţie instrumentat de DNA.

92. În interviurile sale, recurenta a abordat în mod evident subiecte de interes public, cum este cel privind funcţionarea sistemului de justiţie, iar, în abordarea unui astfel de subiect, aşa cum a reţinut şi CEDO în hotărârea Baka împotriva Ungariei, este asigurat un grad mai ridicat al protecţiei libertăţii de exprimare

93. În ceea ce priveşte aspectul bunei-credinţe, recurenta invocă jurisprudenţa CEDO în care s-a reţinut distincţia dintre "fapte" şi "judecăţi de valoare" (Lingens împotriva Austriei), susţinând că, prin majoritatea afirmaţiilor formulate în cadrul interviului acordat, a adus la cunoştinţă opiniei publice informaţii ce se încadrează în noţiunea de "judecăţi de valoare" şi foarte puţine fapte determinate. Sub acest aspect, recurenta argumentează că, potrivit jurisprudenţei CEDO (De Haes şi Gijsels împotriva Belgiei), dacă materialitatea "faptelor" poate fi dovedită, "judecăţile de valoare" nu se pretează la o demonstraţie a exactităţii lor. Pentru judecăţile de valoare, obligaţia de a le dovedi este, deci, imposibil de îndeplinit şi aduce atingere libertăţii de opinie, drept fundamental garantat de art. 10 din Convenţie (Jerusalem împotriva Austriei, Brasilier împotriva Franţei).

94. Faptele determinate afirmate de recurentă cu privire la relaţiile de familie şi profesionale, procedurile şi soluţiile judiciare ori activităţile profesionale ale persoanelor menţionate în cuprinsul interviului sunt adevărate, iar raţionamentele logice ale recurentei sunt tot "judecăţi de valoare".

95. Cât priveşte "proba verităţii" se afirmă că în presă sunt în mod constant prezentate "legăturile dintre diferite persoane" doar amintite de către recurentă, cum ar fi existenţa unui dosar penal instrumentat de DNA a cărui soluţie de clasare a fost intens mediatizată, existând relatări publice ale altor magistraţi cu privire la aspectele sesizate.

96. Este criticată înlăturarea declaraţiei judecătorului O. care a confirmat aspectele afirmate de recurentă, care a şi menţionat că afirmaţiile respective nu îi aparţin ci au fost făcute de "coleg magistrat". Sub acest aspect, recurenta invocă încălcarea dreptului la apărare prin respingerea aproape a tuturor probelor solicitate şi faptul că, în condiţiile în care nu s-a verificat niciun aspect de fapt din apărările formulate, nu se poate susţine că afirmaţiilor le lipseşte baza factuală sau că ar fi nereale.

97. Totodată, recurenta invocă practica diferită a Inspecţiei Judiciare în ceea ce priveşte libertatea de exprimare, analizată în situaţia altor magistraţi care au formulat acuzaţii grave cu privire la judecători şi procurori.

98. Astfel, recurenta arată că a relatat într-o manieră coerentă, cu indicarea unei multitudini de elemente probatorii, existenţa unei situaţii la nivelul justiţiei bihorene prin prisma acţiunilor întreprinse împotriva sa de unele dintre persoanele indicate.

99. Sunt neîntemeiate susţinerile inspecţiei judiciare în sensul că recurenta putea efectua demersuri la organele judiciare competente, în condiţiile în care Inspecţia Judiciară nu s-a sesizat din oficiu nici după administrarea de probe în prezentul dosar şi nu a audiat în cursul cercetării disciplinare persoanele vizate de acuzaţiile publice ale recurentei.

100. Sunt criticate considerentele referitoare la "folosirea unor expresii incisive, cu puternică tentă emoţională şi personală", arătându-se că art. 10 din Convenţie protejează nu numai "informaţiile" sau "ideile" care sunt primite favorabil sau care sunt considerate inofensive sau indiferente, ci şi pe acelea care ofensează, şochează sau îngrijorează statul, un anumit segment al populaţiei sau o anumită persoană. În acelaşi sens, se afirmă că, în jurisprudenţa CEDO s-a reţinut că alegerea tehnicilor de expunere aparţin persoanei care face afirmaţiile, singura în măsură să aprecieze asupra modului de expunere a faptelor şi să decidă maniera ce ar putea produce un mai mare impact asupra publicului căruia i se adresează (Oberschlick împotriva Austriei).

101. Sunt reiterate toate apărările de fond privind protecţia recurentei ca urmare a realizării unui act de avertizare, în condiţiile art. 1, art. 4, art. 5 şi art. 6 din Legea nr. 571/2004.

102. Sunt criticate considerentele referitoare la inexistenţa unei baze factuale şi la faptul că afirmaţiile recurentei au avut la bază un interes personal de a-şi realiza apărarea în procedura disciplinară, ceea ce exclude beneficiul protecţiei acordate de Legea nr. 571/2004. Sub acest aspect, se susţine că, prin afirmaţiile făcute, recurenta a adus la cunoştinţa publicului apărările făcute în dosarul disciplinar, în contextul campaniei mediatice agresive ce se derula împotriva sa şi solicitărilor presei de a acorda dreptul la replică, în condiţiile în care erau transmise presei şi mediatizate materialele din dosarele disciplinare, respectiv din Rapoartele de control, motiva pentru care derularea procedurii disciplinare a fost menţionată ca fiind un abuz.

103. În susţinere, se invocă jurisprudenţa CEDO (Kudeshkina împotriva Rusiei) în sensul că nu este exclusă concurenţa motivaţiei de avertizare cu alte elemente de ordin personal, câtă vreme acestea nu deturnează sensul avertizării. Raportat la hotărârea pronunţată în cauza Bucur şi Toma împotriva României (parag. 117), se invocă buna-credinţă a recurentei, care iniţial a ales să aducă la cunoştinţa Inspecţiei Judiciare aspectele relatate ulterior în presă, prin notele de relaţii depuse în dosarul disciplinar nr. x/2019, care au fost ignorate de Inspecţia Judiciară.

104. În ceea ce priveşte individualizarea sancţiunii disciplinare, se invocă nerespectarea criteriilor de individualizare şi a principiului proporţionalităţii, hotărârea fiind pronunţată cu încălcarea şi aplicarea greşită a art. 49 alin. (6) din Legea nr. 317/2004 şi art. 100 din Legea nr. 303/2004 şi se solicită reindividualizarea sancţiunii aplicate prin prisma următoarelor criterii: a) comportarea generală în exerciţiul funcţiei de judecător, iar recurentei nu i s-a mai aplicat nicio sancţiune disciplinară pentru o fapta concurentă cu cea din prezenta cauză, pentru a reda comportamentul recidivist al recurentei. b) împrejurările în care recurenta a săvârşit fapta; c) gradul de vinovăţie, care, în speţă, denotă o gravitate redusă a faptei; d) lipsa unor consecinţe concrete ale faptei, inclusiv din perspectiva drepturilor părţilor din dosarele cu care recurenta era învestită, ceea ce demonstrează din nou gravitatea scăzută a faptei. e) conduita profesională ireproşabilă, recurenta nefiind niciodată sancţionată disciplinar.

IV. Derularea procedurii judiciare în faţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Cererea privind sesizarea Curţii de Justiţie a Uniunii Europene pentru pronunţarea unei decizii preliminare

105. La termenul din 12 aprilie 2021, recurenta A. a formulat, în temeiul art. 267 din Tratatul pentru Funcţionarea Uniunii Europene (TFUE) raportat la art. 2 şi art. 19 din Tratatul Uniunii Europene (TUE) coroborat cu art. 2 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 340/2009 privind formularea de către România a unei declaraţii în baza prevederilor art. 35 parag. (2) din Tratatul privind Uniunea Europeană (Legea nr. 340/2009), cerere de sesizare a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE) pentru pronunţarea unei decizii preliminare, prin care să răspundă la următoarele întrebări:

"1. În interpretarea art. 2, art. 4 alin. (3) şi art. 19 alin. (1) din Tratatul Uniunii Europene (TUE), art. 2 alin. (1) lit. b) şi c) din Directiva UE 2019/1937 a Parlamentului European şi a Consiliului privind protecţia persoanelor care raportează încălcări ale dreptului Uniunii (Directiva 2019/1937) poate fi interpretat în sensul că magistraţii naţionali - judecători şi/sau procurori - beneficiază de măsurile de protecţie trasate prin directiva anterior menţionată? 2. În interpretarea art. 2, art. 4 alin. (3) şi art. 19 alin. (1) din TUE, art. 4 alin. (1) din Directiva 2019/1937 va fi interpretat în sensul că, în domeniul de aplicare al Directivei 2019/1937, vor fi incluşi şi magistraţii naţionali, ca persoane care lucrează în sectorul public, fără a avea statutul de funcţionar public în sens restrâns?"

106. Prin încheierea din 12 aprilie 2021, pronunţată în Dosarul nr. x/2020, Înalta Curte a respins cererea formulată de recurenta A. privind sesizarea Curţii de Justiţie a Uniunii Europene pentru pronunţarea unei decizii preliminare.

Cererea privind sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile

107. La termenul din 12 aprilie 2021, recurenta A. a formulat, în temeiul art. 519 şi următoarele din C. proc. civ., cerere de sesizare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept:

"Articolul 2 din Legea privind protecţia personalului din autorităţile publice, instituţiile publice şi din alte unităţi care semnalează încălcări ale legii, în raport de prevederile art. 7 din aceeaşi lege se aplică autorităţii judecătoreşti?"

108. Prin încheierea din 12 aprilie 2021, pronunţată în Dosarul nr. x/2020, Înalta Curte a respins cererea formulată de recurenta A. privind sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile.

Cererea de sesizare a Curţii Constituţionale

109. Recurenta A. a formulat cerere de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 99 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 303/2004, invocată în Dosarul nr. x/2020.

110. Prin încheierea din 12 aprilie 2021, pronunţată în dosarul asociat nr. x/2020, Înalta Curte a admis cererea de sesizare a Curţii Constituţionale formulată de recurenta A. în Dosarul nr. x/2020 şi a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 99 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 303/2004.

Amânarea pronunţării

111. La termenul de judecată din 17 mai 2021, Înalta Curte a rămas în pronunţare în Dosarul nr. x/2020 şi amânâd pronunţarea la 31 mai 2021, când pronunţarea a fost amânată la 7 iunie 2021.

Cererea de repunere pe rol

112. Prin Notele scrise înregistrate la dosar la 31 mai 2021, recurenta a solicitat repunerea cauzei pe rol pentru reluarea dezbaterilor în ceea ce priveşte fondul cauzei, excepţia nulităţii absolute a acţiunii disciplinare pentru încălcarea normelor de repartizare aleatorie şi excepţia lipsei calităţii de reprezentant legal al Inspecţiei Judiciare a inspectorului-şef E., din perspectiva Hotărârii CJUE din 18 mai 2021, pronunţată în cauzele conexate C-83/19, C-127/19. C-195/19, C-291/19, C-355/19 şi C-397/19.

113. Faţă de excepţia nulităţii absolute a acţiunii disciplinare şi a Rezoluţiei nr. x/2019, a cercetării disciplinare şi Rezoluţiei nr. x/2019, ca urmare a nerepartizării aleatorii a sesizării disciplinare pentru încălcarea dispoziţiilor art. 73 din Legea nr. 317/2004, recurenta arată că pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, se află, în faza de recurs, dosarul având ca obiect acţiunea în anularea art. 69, art. 73, art. 77 şi art. 78 alin. (2) din Regulamentul Inspecţiei Judiciare, aprobat prin Ordinul nr. 134/2018. Se arată că, în cadrul acţiunii respective, a fost invocat faptul că Ordinul nr. 134/2018 a fost emis de inspectorul-şef care, în perioada în perioada 1 septembrie 2018 - 15 mai 2019, a exercitat funcţia cu caracter interimar în temeiul O.U.G. nr. 77/2018, iar, prin Hotărârea CJUE din 18 mai 2021, pronunţată în cauzele conexate C-83/19, C-127/19, C-195/19, C-291/19, C-355/19 şi C-397/19, s-a reţinut că dreptul Uniunii Europene se opune unei reglementări precum O.U.G. nr. 77/2018, prin care Guvernul a făcut numiri interimare în funcţiile de conducere ale Inspecţiei Judiciare fără procedura legală de numire prevăzută de art. 67 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, atunci când această reglementare este de natură să dea naştere unor îndoieli legitime cu privire la utilizarea prerogativelor funcţiilor acestui organ ca instrument de presiune asupra activităţii judecătorilor şi procurori sau de control politic al acestei activităţi.

114. Recurenta solicită admiterea excepţiei nulităţii absolute a acţiunii disciplinare, pentru motivul realizării operaţiunii de repartizare în baza unui act administrativ nul, respectiv Ordinul inspectorului-şef nr. 134/2018, nulitate ce derivă din nevalabilitate mandatului inspectorului-şef.

115. Faţă de aceste considerente, recurenta solicită reluarea dezbaterilor asupra acestei excepţii, pentru dezbaterea în contradictoriu din perspectiva nulităţii absolute a Ordinului nr. 134/2018, şi administrarea de probe pentru a se stabili dacă procedura de repartizare a sesizării disciplinare are caracter aleatoriu raportat la prevederile art. 73 din Legea nr. 317/2004.

116. În măsura în care Înalta Curte nu va face aplicarea hotărârii menţionate a CJUE şi nu va constatata nulitatea absolută a acţiunii disciplinare, recurenta solicită, în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., suspendarea judecării cauzei până la soluţionarea acţiunii având ca obiect anularea Regulamentului Inspecţiei Judiciare, aprobat prin Ordinul nr. 134/2018, pentru motivul că, raportat la hotărârea CJUE, se prefigurează o soluţie de anulare.

117. Faţă de împrejurarea că, în prezenta cauză, a fost invocată nulitatea absolută a acţiunii disciplinare şi a Rezoluţiei nr. x/2019, a cercetării disciplinare şi a Rezoluţiei nr. x/2019, ca urmare a nulităţii actelor inspectorului-şef nelegal numit, recurenta solicită repunerea cauzei pe rol din perspectiva Hotărârii CJUE din 18 mai 2021, pronunţată în cauzele conexate C-83/19, C-127/19. C-195/19, C-291/19, C-355/19 şi C-397/19 şi solicită să se constate nulitatea mandatului inspectorului-şef E. şi a tuturor actelor subsecvente îndeplinite de acesta în funcţia deţinută în prezent.

118. Se afirmă că, deşi, potrivit hotărârii CJUE (parag. 77), statul român are obligaţia de a ţine seama de cerinţele şi recomandările din rapoartele întocmite de Comisie în temeiul Deciziei 2006/928, Consiliul Superior al Magistraturii nu a procedat nici la numirea unei echipe intermediare de conducere a Inspecţiei Judiciare, nici la numirea unei noi echipe de conducere, numind, de fapt, aceeaşi conducere şi încălcând, astfel, obiectivul trasat în Raportul întocmit în anul 2018 de către Comisia Europeană. Ca atare, actualul mandatai inspectorului-şef al Inspecţiei Judiciare este nul de drept.

119. Tot pentru considerentele precedente, în exercitarea dreptului la apărare, se solicită repunerea pe rol a cauzei pentru punerea în discuţie a aspectelor legate de dreptul la exprimare al magistraţilor în conformitate cu Raportul Comisiei Europene din 2018, întocmit în temeiul Deciziei 2006/928, din perspectiva căruia este recunoscut magistratului dreptul la liberă exprimare în ceea ce priveşte probleme legate de sistemul de justiţie, iar afirmaţiile imputate în prezenta cauză disciplinară vizează în totalitate sistemul de justiţie.

120. În continuare, recurenta argumentează obligativitatea aplicării hotărârii CJUE prin raportare la principiul supremaţiei dreptului Uniunii Europene, conform art. 148 alin. (2) şi (4) din Constituţie şi jurisprudenţei Curţii Constituţionale (Decizia nr. 1039/2012.

121. Se solicită repunerea cauzei pe rol pentru dezbaterea în prezenţa apărătorului ales, care a lipsit din motive medicale la termenul precedent.

V. Considerentele Înaltei Curţi

Cu privire la cererea de repunere pe rol şi cererea de suspendare a judecăţii

122. Prin cererea de repunere pe rol, în susţinerea excepţiei nulităţii absolute a cercetării şi acţiunii disciplinare, recurenta-pârâtă invocă noi motive, şi anume: neconformitatea Ordinului inspectorului-şef nr. 134/2018, emis în perioada în care inspectorul-şef era numit în temeiul O.U.G. nr. 77/2018, în condiţiile în care prin Hotărârea CJUE din 18 mai 2021, pronunţată în cauzele conexate C-83/19, C-127/19, C-195/19, C-291/19, C-355/19 şi C-397/19, s-a reţinut că dreptul Uniunii Europene se opune unei reglementări precum O.U.G. nr. 77/2018; existenţa pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în stadiul procesual de recurs, a acţiunii în contencios administrativ pentru anularea Regulamentului Inspecţiei Judiciare. Totodată, prin cererea de repunere pe rol, recurenta formulează apărări întemeiate pe dreptul la liberă exprimare prin raportare la aceeaşi hotărâre a CJUE.

123. Din interpretarea dispoziţiilor art. 247 alin. (1) din C. proc. civ., care prevăd că "excepţiile absolute pot fi invocate de parte sau de instanţă în orice stare a procesului", coroborate cu cele ale art. 390 şi art. 394 alin. (3) din C. proc. civ., conform cărora excepţiile care pot fi invocate în orice stare a procesului se discută înainte de a se trece la dezbaterea fondului cauzei, iar "după închiderea dezbaterilor, părţile nu mai pot depune niciun înscris la dosarul cauzei, sub sancţiunea de a nu fi luat în seamă", rezultă că nu pot fi invocate cereri, excepţii şi apărări după închiderea dezbaterilor, cum este situaţia în cauza de faţă în care instanţa a rămas în pronunţare şi a amânat pronunţarea deciziei.

124. Pentru aceleaşi considerente, după închiderea dezbaterilor, nu poate fi primită nici cererea de suspendare a judecăţii cauzei.

125. Cu toate acestea, se consideră a fi necesare considerentele arătate în continuare.

126. Prin cererea de repunere pe rol, recurenta-pârâtă invocă, în susţinerea excepţiei nulităţii absolute a cercetării şi acţiunii disciplinare, încălcarea principiului repartizării aleatorii prevăzut de dispoziţiilor art. 73 din Legea nr. 317/2004 prin raportare la nulitatea Regulamentului Inspecţiei Judiciare, pentru motivul că ordinul de aprobare a regulamentului a fost emis de inspectorul-şef în perioada în care exercita interimatul funcţiei respective în temeiul O.U.G. nr. 77/2018, în condiţiile în care prin Hotărârea CJUE din 18 mai 2021 s-a reţinut că "Articolul 2 şi articolul 19 alin. (1) al doilea paragraf TUE, precum şi Decizia 2006/928 trebuie interpretate în sensul că se opun unei reglementări naţionale adoptate de guvernul unui stat membru care îi permite acestuia din urmă să facă numiri interimare în funcţiile de conducere ale organului judiciar însărcinat cu efectuarea cercetărilor disciplinare şi cu exercitarea acţiunii disciplinare împotriva judecătorilor şi a procurorilor fără respectarea procedurii ordinare de numire prevăzute de dreptul naţional atunci când această reglementare este de natură să dea naştere unor îndoieli legitime cu privire la utilizarea prerogativelor şi a funcţiilor acestui organ ca instrument de presiune asupra activităţii respectivilor judecători şi procurori sau de control politic al acestei activităţi".

127. Se constată, însă, că, atât în faţa secţiei pentru judecători în materie disciplinară, cât şi în cadrul prezentului recurs, recurenta-pârâtă a invocat încălcarea principiului repartizării aleatorii pentru nerespectarea dispoziţiilor Regulamentului Inspecţiei Judiciare, iar nu prin prisma nulităţii regulamentului, susţineri care reprezintă o nouă apărare invocată după închiderea dezbaterilor asupra fondului, o asemenea posibilitate nefiind permisă de dispoziţiile art. 247 alin. (1) coroborat cu art. 390 şi art. 394 alin. (3) din C. proc. civ. Obiter dictum, este de remarcat antagonismul apărărilor formulate de recurenta-pârâtă reliefat de susţinerile vizând, pe de o parte, nerespectarea dispoziţiilor Regulamentului, iar, pe de altă parte, nulitatea Regulamentului.

128. Aceleaşi considerente sunt valabile şi în ceea ce priveşte noile apărări formulate de recurenta-pârâtă, sub forma excepţiei nulităţii absolute, cu referire la exercitarea interimatului funcţiei de inspector-şef în perioada emiterii Ordinului nr. 134/2018 privind aprobarea Regulamentului Inspecţiei Judiciare, prin raportare la Hotărârea CJUE din 18 mai 2021.

129. În ceea ce priveşte excepţia lipsei calităţii de reprezentant legal al Inspecţiei Judiciare a inspectorului-şef E., din perspectiva Hotărârii CJUE din 18 mai 2021, se cuvine a fi menţionat faptul că, atât la data înregistrării sesizărilor pe rolul Inspecţiei Judiciare (31 iulie şi 19 august 2019), cât şi în prezent, inspectorul-şef se afla în exercitarea mandatului acordat prin Hotărârea Plenului CSM nr. 82/15 mai 2019, iar nu în perioada de asigurare a interimatului funcţiei în temeiul O.U.G. nr. 77/2018 la care se referă hotărârea CJUE.

130. Totodată, se constată că, prin cererea de recurs, se invocă nulitatea cercetării şi acţiunii disciplinare, ca urmare a nulităţii actelor inspectorului-şef nelegal numit prin Hotărârea Plenului CSM nr. 82/15.05.2019, ca urmare a vicierii procedurii de concurs, iar nu prin raportare la O.U.G. nr. 77/2018, vizată de Hotărârea CJUE din 18 mai 2021, arătându-se, sub acest aspect, că respectiva hotărâre a CSM face obiectul dosarului nr. x/2019 aflat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

131. Or, şi în această privinţă, se constată că susţinerile din cererea de repunere pe rol, întemeiate pe Hotărârea CJUE din 18 mai 2021, reprezintă o nouă apărare, care nu poate fi primită după închiderea dezbaterilor.

Cu privire la recursul declarat în cauză

132. Analizând hotărârea instanţei disciplinare, prin prisma criticilor formulate de recurenta-pârâtă A., Înalta Curte reţine că recursul este fondat, pentru considerentele arătate în continuare.

133. Cu titlu prealabil, se constată că, atât în cuprinsul criticilor formulate prin întâmpinarea depusă în dosarul disciplinar nr. x/2020, cât şi în cuprinsul criticilor din recurs, recurenta-pârâtă se referă la Rezoluţia de exercitare a acţiunii disciplinare în lucrările conexate x şi x, identificând-o în mod greşit prin nr. x/A din 30 septembrie 2019 (care este numărul rezoluţiei de clasare a sesizărilor formulate de petenţii J. şi L. privind activitatea judecătorului A. sub aspectul abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. c), d) şi p) din Legea nr. 303/2004 - fila x la lucrarea x), deşi numărul corect al rezoluţiei este x/A din 30 septembrie 2019, aşa cum rezultă şi din prezentarea situaţiei de fapt de la parag. 27 din prezenta decizie. În consecinţă, în cuprinsul prezentelor considerente, se va face referire la Rezoluţia de exercitare a acţiunii disciplinare nr. x/A din 30 septembrie 2019 (Rezoluţia nr. x/2019).

Criticile vizând incompatibilitatea inspectorului-şef al Inspecţiei Judiciare

134. Criticile formulate cu privire la încheierea din 31 martie 2020, subsumate motivului prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ. şi întemeiate pe situaţia de incompatibilitate în care s-a aflat inspectorul-şef atunci când a confirmat Rezoluţiile nr. x/2019 şi nr. x/2019, sunt nefondate, pentru considerentele arătate în continuare.

135. În analiza criticilor formulate, în ceea ce priveşte principiul imparţialităţii în activitatea Inspecţiei Judiciare, sunt relevante următoarele dispoziţii legale şi regulamentare:

- art. 72 şi art. 73 alin. (1) şi alin. (2) lit. d) din Legea nr. 317/2004:

"Art. 72. - (1) Inspectorii judiciari îşi desfăşoară activitatea în mod independent şi imparţial.

(2) Inspectorii judiciari nu pot efectua cercetarea disciplinară sau orice alte lucrări care privesc judecători sau procurori din cadrul instanţelor ori parchetelor unde inspectorul a funcţionat. În acest caz, dosarul se repartizează altui inspector judiciar, în mod aleatoriu, cu respectarea dispoziţiilor art. 73.

Art. 73. - (1) Modul de repartizare a sesizărilor şi dosarelor disciplinare către inspectorii judiciari se face cu respectarea principiului repartizării aleatorii.

(2) Redistribuirea lucrărilor repartizate aleatoriu inspectorilor judiciari se poate face numai în următoarele cazuri, cu aplicarea alin. (1): [...]

d) ori de câte ori, faţă de calitatea persoanei cercetate, imparţialitatea cercetării disciplinare ar putea fi afectată."

- art. 7 din Regulamentul privind normele pentru efectuarea lucrărilor de inspecţie de către Inspecţia Judiciară, aprobat prin Hotărârea Plenului CSM nr. 1027/2012, potrivit cărora:

"Art. 7. - (1) În exercitarea atribuţiilor specifice, inspectorii judiciari sunt obligaţi să adopte o atitudine obiectivă, echidistantă şi neutră, de natură a înlătura orice suspiciuni privind lipsa de imparţialitate.

(2) Pentru asigurarea caracterului imparţial şi independent al activităţii, inspectorii judiciari nu pot efectua cercetarea disciplinară sau orice alte lucrări care privesc judecători sau procurori din cadrul instanţelor ori parchetelor unde inspectorul a funcţionat.

(3) Prin sintagma instanţele şi parchetele unde inspectorul a funcţionat se înţelege ultima instanţă sau ultimul parchet la care inspectorul judiciar şi-a desfăşurat activitatea anterior numirii.

(4) Imparţialitatea şi independenţa exercitării atribuţiilor de către inspectorii judiciari sunt asigurate prin repartizarea aleatorie a lucrărilor.

(5) Redistribuirea lucrărilor repartizate aleatoriu poate avea loc numai în cazurile limitativ prevăzute de lege şi de Regulamentul de organizare şi funcţionare a Inspecţiei Judiciare."

136. Pe de o parte, potrivit dispoziţiilor citate, asigurarea imparţialităţii se asigură prin repartizarea aleatorie a lucrărilor, procedură care nu este aplicabilă în privinţa atribuţiilor ce revin inspectorului-şef de confirmare/infirmare a rezoluţiilor întocmite de inspectorii judiciari în lucrărilor ce le sunt repartizate.

137. Se observă că dispoziţiile citate reglementează expres o singură ipoteză prezumată ca fiind de natură a crea o îndoială cu privire la imparţialitatea inspectorilor judiciari, aplicabilă inclusiv celor care exercită funcţii de conducere, şi anume exercitarea atribuţiilor în privinţa unor magistraţi din cadrul instanţelor ori parchetelor unde inspectorul a funcţionat. Prin reglementarea acestei ipoteze, s-a urmărit înlăturarea suspiciunilor de lipsă de imparţialitate care ar putea plana asupra inspectorului judiciar prin prisma relaţiei de colegialitate cu magistratul faţă de care se derulează procedura disciplinară.

138. Totodată, se reţine că, în privinţa activităţii Inspecţiei Judiciare, nu sunt incidente tale quale nici dispoziţiile C. proc. civ. şi nici jurisprudenţa CEDO în materia imparţialităţii instanţei, întrucât Inspecţia Judiciară desfăşoară o activitate administrativă, iar nu o activitate specifică unei instanţe judecătoreşti, motiv pentru care nu sunt aplicabile în mod automat şi fără a discerne reglementările şi jurisprudenţa invocate de recurentă cu privire la imparţialitatea instanţei. Astfel, elementele decelate din practica judiciară internă ori a CEDO cu privire la imparţialitatea instanţei sunt aplicabile Inspecţiei Judiciare numai în măsura în care sunt compatibile cu procedura administrativă derulată la nivelul acestei instituţii publice.

139. În procedura răspunderii disciplinare a judecătorilor şi procurorilor, Inspecţia Judiciară îndeplineşte rolul unui organ administrativ, aflat într-o poziţie antagonică celei pe care se află magistratul faţă de care se derulează verificări/cercetări disciplinare, astfel că susţinerile recurentei în sensul că inspectorul-şef ar fi urmărit, în exercitarea atribuţiilor sale, o soluţie de sancţionare disciplinară sunt reale, însă nu fundamentează o lipsă de imparţialitate în sensul propus de recurenta-pârâtă.

140. De altfel, a accepta argumentaţia recurentei ar echivala, ad absurdum, cu acceptarea imposibilităţii de derulare a procedurii administrative disciplinare faţă de magistratul care formulează în mass-media acuzaţii cu privire la Inspecţia Judiciară.

141. Chiar şi în contextul în care inspectorul-şef ar confirma rezoluţia de exercitare a acţiunii disciplinare faţă de conduita unui magistrat îndreptată împotriva sa, o atare împrejurare nu poate fi considerată o lipsă de imparţialitate, întrucât inspectorul-şef nu realizează o judecată, ci îndeplineşte, mutatis mutandis, rolul reclamantului, care supune judecăţii administrativ-jurisdicţionale realizate de CSM şi, ulterior, cenzurii instanţei judecătoreşti (ÎCCJ) diferendul disciplinar. Cu alte cuvinte, Inspecţiei Judiciare nu îi poate fi imputată lipsa de imparţialitate pentru motivul că ar urmări prin activitatea sa sancţionarea magistratului, acesta fiind, de altfel, chiar rolul ce îi este conferit de lege. Per a contrario, încă o dată se cuvine a fi subliniat faptul că situaţia de incompatibilitate reglementată de dispoziţiile citate vizează o prezumată părtinire în beneficiul, iar nu împotriva magistratului faţă de care se derulează procedura disciplinară.

Criticile vizând nelegala compunere a echipei de inspectori, ca urmare a aprobării de către inspectorul-şef a cererii de abţinere formulate de inspectorul judiciar G.

142. Criticile din recurs invocate în susţinerea motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 6 din C. proc. civ., referitoare la încheierea din 31 martie 2020 în ceea ce priveşte soluţia de respingere a excepţiei nulităţii absolute a cercetării ca urmare a aprobării de către inspectorul-şef a cererii de abţinere formulate de inspectorul judiciar G. sunt nefondate, pentru considerentele arătate în continuare.

143. Formularea cererii de abţinere de către inspectorul judiciar G. reflectă o reţinere subiectivă în instrumentarea lucrării disciplinare, reţinere apreciată de inspectorul-şef ca fiind întemeiată.

144. Criticile recurentei în sensul că, prin aprobarea cererii de abţinere, s-a urmărit desemnarea unui alt inspector judiciar reprezintă o simplă presupunere, nesusţinută de argumente şi probe, care să demonstreze că inspectorii judiciari care au instrumentat lucrarea - H. şi I. - s-ar fi aflat într-o ipostază lipsită de imparţialitate, împrejurare care, de altfel, nici nu a fost invocată de către pârâtă.

145. Pe de altă parte, susţinerile vizând aprecierea intenţional greşită a inspectorului-şef cu privire la cererea de abţinere formulată de inspectorul judiciar G. nu pot fi primite, întrucât respectiva apreciere nu a fost arbitrară, ci a avut la bază reţinerea subiectivă a inspectorului judiciar fundamentată pe existenţa unor cauze obiective, şi anume instrumentarea lucrării nr. x/2011, în contextul afirmaţiilor făcute de pârâtă în cuprinsul interviului cu privire la această lucrare.

146. Criticile recurentei referitoare la diferenţa dintre atitudinea inspectorului judiciar G. de a se abţine şi conduita inspectorului-şef de a nu se abţine în contextul în care era vizat de afirmaţiile din interviu nu pot primi relevanţa propusă în recurs, întrucât situaţiile menţionate diferă sub aspectul împrejurărilor de fapt şi justifică în mod rezonabil o apreciere diferită.

147. Susţinerile recurentei din perspectiva motivului prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. nu pot fi primite, întrucât, în considerentele încheierii din 31 martie 2020, instanţa disciplinară a motivat soluţia de respingere a excepţiei pentru motivul nelegalei compuneri a echipei de inspectori, argumentând că, în cadrul examinării realizate, au fost respectate dispoziţiile art. 76 din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Inspecţiei Judiciare şi art. 16 alin. (5) din Regulamentul privind normele de efectuare a lucrărilor de inspecţie.

Criticile vizând nelegala compunere a echipei de inspectori, ca urmare a modificării gradului de complexitate a lucrării

148. Raportat la criticile formulate, se reţine că modificarea gradului de complexitate şi desemnarea unui al doilea inspector judiciar nu prezintă elemente de nelegalitate care să fundamenteze excepţia nulităţii acţiunii disciplinare, a Rezoluţiei nr. x/2019, a cercetării disciplinare, a Rezoluţiei nr. x/2019 şi verificărilor prealabile.

149. Este necontestat că desemnarea celui de-al doilea inspector judiciar, inspector judiciar I., învestită cu lucrarea x, a fost determinată de conexarea lucrării x la lucrarea înregistrată anterior x, în aplicarea art. 16 alin. (5) din Regulamentul lucrărilor de inspecţie şi având în vedere solicitarea inspectorului judiciar HH., învestit cu lucrarea x.

150. Astfel, desemnarea echipei de inspectori judiciari s-a făcut cu respectarea dispoziţiilor art. 16 alin. (5) din Regulamentul lucrărilor de inspecţie care prevăd că:

"În situaţia în care inspectorul-şef apreciază, pe baza referatului motivat al inspectorului prevăzut la alin. (4), că ansamblul lucrărilor de inspecţie conexate are un grad de complexitate ridicat, poate dispune, prin rezoluţie consemnată în cuprinsul referatului, soluţionarea lucrării de o echipă compusă din inspectorul solicitant şi, prin excepţie de la art. 15 alin. (4), din inspectorul desemnat pentru lucrarea cu numărul următor, în ordine crescătoare, care a fost conexată".

151. Creşterea gradului de complexitate a fost determinată de conexarea celor două lucrări, ca situaţie obiectivă, apreciată de inspectorul-şef în exercitarea atribuţiei conferite de dispoziţiile citate anterior.

152. Raportat la criticile invocate în recurs, se observă că recurenta nu arată în ce constă vătămarea produsă prin modificarea gradului de complexitate şi instrumentarea lucrării de către o echipă de inspectori judiciari, iar nu de către un singur inspector judiciar.

153. Având în vedere şi jurisprudenţa anterioară a Înaltei Curţi (Decizia nr. 130 din 12 aprilie 2021 a Completului de 5 judecători), se poate considera că desemnarea celui de-al doilea inspector judiciar este o măsură benefică magistratului cercetat disciplinar în condiţiile în care examinarea condiţiilor de exercitare a acţiunii disciplinare nu este realizată în mod unilateral, ci de către două persoane. O atare supoziţie poate fi primită prin analogia cu faptul că, în apel şi în recurs, numărul judecătorilor care intră în compunerea completului este mai mare decât în cazul completului care soluţionează cauza în primă instanţă, întemeiat pe prezumţia că a supune o chestiune analizei mai multor persoane creşte şansele de obţinere a unei aprecieri mai solide.

Criticile referitoare la încheierea din camera de consiliu de la 19 februarie 2020 prin care au fost respinse cererile de recuzare a judecătoarelor C. şi B.

154. Subsumat motivului prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., recurenta critică soluţia de respingere a cererilor de recuzare a judecătoarelor C. şi B., care fac parte din compunerea secţiei pentru judecători în materie disciplinară şi cu privire la care au fost formulate afirmaţii în cuprinsul interviului.

155. Susţinerile recurentei în sensul că afirmaţiile referitoare la cei doi judecători au fost reţinute în conţinutul abaterii disciplinare, în considerentele Hotărârii nr. 9J/2020, prin referirea la "exprimarea unor acuzaţii directe, îndreptate [...] împotriva [...] unor instituţii publice", nu pot fi primite.

156. Sub acest aspect, sunt valabile considerentele anterioare, în sensul că teoria propusă de recurentă ar echivala, ad absurdum, cu acceptarea imposibilităţii de soluţionare de către CSM a acţiunii disciplinare faţă de magistratul care formulează în mass-media afirmaţii negative cu privire la membrii secţiei pentru judecători în materie disciplinară, singura entitate abilitată de lege să soluţioneze litigiul disciplinar.

157. Cu alte cuvine, ceea ce propune recurenta-pârâtă este ca, printr-o asemenea strategie, magistratului să îi fie recunoscută posibilitatea de utilizare dolosivă în beneficiul său, ca urmare a acţiunilor sale unilaterale, a principiului imparţialităţii într-o manieră care să plaseze unicul organ administrativ-jurisdicţional competent în imposibilitate de a judeca acţiunea disciplinară.

Critici referitoare la aplicarea dispoziţiilor Legii nr. 571/2004

158. Prin criticile formulate împotriva încheierii din 31 martie 2020, recurenta-pârâtă susţine că în mod greşit instanţa disciplinară a reţinut că dispoziţiile Legii nr. 571/2004 nu se aplică în prezenta procedură disciplinară.

159. Relativ la criticile menţionate, se constată că soluţia instanţei disciplinare şi considerentele care o susţin sunt în acord cu jurisprudenţa anterioară a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în care s-a statuat că dispoziţiile Legii nr. 571/2004 "nu se aplică instanţelor judecătoreşti, ci se aplică "autorităţilor şi instituţiilor publice din cadrul administraţiei publice centrale, administraţiei publice locale, aparatului Parlamentului, aparatului de lucru al Administraţiei Prezidenţiale, aparatului de lucru al Guvernului, autorităţilor administrative autonome, instituţiilor publice de cultură, educaţie, sănătate şi asistenţă socială, companiilor naţionale, regiilor autonome de interes naţional şi local, precum şi societăţilor naţionale cu capital de stat" [potrivit art. 2 alin. (1) din lege]. Totodată, potrivit art. 3 lit. c) din lege, calitatea de avertizor public este recunoscută doar persoanelor care fac o sesizare în sensul prevederilor actului normativ şi care este încadrată în una dintre autorităţile publice, instituţiile publice sau unităţile menţionate la art. 2" (Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători nr. 266 din 9 octombrie 2017).

160. În esenţă, recurenta tinde să extindă, pe cale de interpretare, sfera de aplicare a Legii nr. 571/2004, deşi dispoziţiile art. 2 alin. (1) din lege prevăd lipsit de orice echivoc faptul că sunt aplicabile numai autorităţilor şi instituţiilor enumerate limitativ (citate în parag. anterior), printre care nu se regăseşte şi autoritatea judecătorească, iar textul nu permite o extrapolare la toate autorităţile şi instituţiile publice, aşa cum se propune prin criticile din recurs.

Criticile vizând nulitatea actelor inspectorului-şef nelegal numit

161. Raportat la criticile formulate împotriva încheierii din 31 martie 2020, sub aspectul soluţiei de respingere a excepţiei nulităţii absolute a acţiunii disciplinare, a Rezoluţiei nr. x/2019, a cercetării disciplinare şi a Rezoluţiei nr. x/2019, ca urmare a nulităţii actelor inspectorului-şef nelegal numit prin Hotărârea Plenului CSM nr. 82/15.05.2019, se constată caracterul nefondat al motivului prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., invocat de recurentă.

162. În deplin acord cu instanţa disciplinară, se reţine că, la momentul respectiv, deşi forma obiectul acţiunii în anulare în Dosarul nr. x/2019 aflat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Hotărârea Plenului CSM nr. 82/15.05.2019, prin care a fost numit în funcţie inspectorul-şef al Inspecţiei Judiciare, îşi produce efectele juridice până la momentul anulării sau suspendării, astfel că această împrejurare nu poate conferi temeinicie excepţiei nulităţii absolute invocate de pârâtă cu privire la actele întocmite de inspectorul-şef în procedura disciplinară.

Criticile vizând nulitatea absolută a acţiunii disciplinare, ca urmare a nerepartizării aleatorii a lucrării

163. În ceea ce priveşte repartizarea aleatorie a lucrărilor înregistrate pe rolul Inspecţiei Judiciare, în jurisprudenţa Completului de 5 judecători (Decizia nr. 130 din 12 aprilie 2021, parag. 55 - 58 şi 71), s-au reţinut următoarele: (i) Art. 73 alin. (1) din Legea nr. 317/2004 dispune în sensul că "Modul de repartizare a sesizărilor şi dosarelor disciplinare către inspectorii judiciari se face cu respectarea principiului repartizării aleatorii." (ii) Principiul repartizării aleatorii a lucrărilor înregistrate pe rolul Inspecţiei Judiciare este reglementat, la nivel infralegislativ, prin dispoziţiile Regulamentului de organizare şi funcţionare a Inspecţiei Judiciare, aprobat prin Ordinul inspectorului-şef al Inspecţiei Judiciare nr. 134/2018, şi ale Regulamentului privind normele de efectuare a lucrărilor de inspecţie. (iii) Raţiunea instituirii principiului repartizării aleatorii a lucrărilor înregistrate pe rolul Inspecţiei Judiciare, similar repartizării aleatorii a dosarelor înregistrate pe rolul instanţelor judecătoreşti, rezidă în preocuparea de a înlătura orice posibilitate reprobabilă de direcţionare a cauzelor către anumite persoane în considerarea unor interese incompatibile cu scopul procedurii disciplinare. (iv) Analiza respectării principiului repartizării aleatorii nu poate fi realizată într-o manieră absolută în sensul că orice eventuală neconformitate conduce eo ipso la nulitate, fără a fi necesar să se demonstreze existenţa unei vătămări a drepturilor ori intereselor legitime ale părţii, care nu ar putea fi remediată decât prin anularea întregii proceduri. (v) Actele prin care se finalizează etapa administrativă a procedurii disciplinare, care se desfăşoară în faţa Inspecţiei Judiciare, sunt acte administrative, în privinţa cărora controlul de legalitate exercitat în condiţiile contenciosului administrativ presupune atât verificarea conformităţii actului cu dispoziţiile cu forţă juridică superioară, cât şi vătămarea produsă subiectului de drept în drepturile ori interesele legitime.

164. Se observă că o parte dintre criticile formulate cu privire la procedura de repartizare aleatorie se referă la sesizările x şi y din 27 - 28 decembrie 2019 şi la dosarul disciplinar nr. x/2019, iar nu la lucrările din Dosarul nr. x/2019, în care au fost pronunţate încheierile şi hotărârea ce formează obiectul prezentului recurs. Or, raportat la jurisprudenţa menţionată anterior, a realiza o analiză a modului în care a fost efectuată procedura de repartizare aleatorie în alte lucrări decât cele care formează obiectul prezentei cauze depăşeşte limitele învestirii instanţei.

165. În cauză, recurenta critică procedura de repartizare aleatorie, exprimând suspiciuni cu privire la regularitatea repartizării lucrărilor x şi x în raport cu intervalul de timp dintre data înregistrării lucrărilor pe rolul Inspecţiei Judiciare şi data repartizării aleatorii, precum şi în raport cu ordinea de repartizare în funcţie de ordinea înregistrării sesizărilor la Inspecţia Judiciară şi compunerea echipelor de inspectori, solicitând efectuarea unei verificări a procedurii de înregistrare şi repartizare a lucrărilor, prin administrarea de probe pentru 1 - 2 august 2019, 19 - 20 august 2019 şi 6 august 2019.

166. Criticile referitoare la repartizarea lucrărilor la un interval de 3 zile de la data înregistrării sesizării pe rolul Inspecţiei Judiciare nu pot fi primite, întrucât nici legea şi nici regulamentul nu prevăd sancţiunea nulităţii pentru situaţia în care sesizarea nu este repartizată în ziua înregistrării. În această privinţă, art. 66 alin. (9) teza întâi din Regulamentul Inspecţiei Judiciare prevede că "Repartizarea se realizează, de regulă, în ziua primirii documentelor", dispoziţiile fiind de recomandare şi nereglementând sancţiunea aplicabilă în cazul nerespectării regulii de repartizare. Sub acest aspect, raportat la aceeaşi jurisprudenţă indicată anterior, nu poate fi reţinută o vătămare produsă prin intervalul de timp dintre data înregistrării sesizării şi data repartizării aleatorii, care nu ar putea fi remediată decât prin anularea întregii procedurii.

167. Pentru argumentele reţinute anterior, în cadrul prezentei cauze nu poate fi realizată o verificare a procedurii de repartizare aleatorie în cazul lucrărilor înregistrate pe rolul Inspecţiei Judiciare şi repartizate în perioada propusă de recurentă, întrucât o asemenea verificare ar echivala cu un control asupra întregii activităţi administrative desfăşurate la nivelul Inspecţiei Judiciare, examinare ce depăşesc limitele învestirii CSM, ca instanţă de judecată în domeniul răspunderii disciplinare, respectiv limitele învestirii Înaltei Curţi în temeiul art. 51 alin. (3) din Legea nr. 317/2004.

168. Pentru toate considerentele arătate, se reţine că repartizarea lucrărilor conexate şi desemnarea echipei de inspectori s-a realizat cu respectarea dispoziţiilor legale şi regulamentare, aşa cum rezultă din înscrisurile ataşate la dosarul de cercetare disciplinară, care atestă în mod transparent efectuarea operaţiunilor menţionate. Sub acest aspect, întemeiat a fost respinsă şi cererea de suplimentare a probatoriului cu referire la înregistrarea şi lucrărilor în discuţie.

169. Pentru aceste considerente, sunt nefondate motivele prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ., invocate în recurs cu privire la încheierea din 31 martie 2020, în ceea ce priveşte înregistrarea şi repartizarea lucrărilor de inspecţie ce formează obiectul prezentei cauze, inclusiv în ceea ce priveşte cererea de probe şi considerentele instanţei disciplinare aferente soluţiei date excepţiei din perspectiva aspectelor prezentate.

Criticile referitoare la încălcarea dreptului la apărare

170. Susţinerile referitoare la lipsa solicitării unei note de relaţii şi la neacordarea unui termen pentru formularea unui punct de vedere cu privire la sesizarea formulată de petentul L. nu pot fi primite, întrucât, atât în faza verificărilor prealabile şi cercetării disciplinare, cât şi în faţa secţiei pentru judecători în materie disciplinară, recurenta-pârâtă nu a fost împiedicată şi şi-a exercitat efectiv dreptul la apărare, inclusiv cu privire la sesizarea respectivă. În acest sens, se reţine că, după conexarea, la 30 august 2019, a lucrărilor nr. x (sesizarea petentului J.) şi nr. x (sesizarea petentului L.) şi începerea cercetării disciplinare la 30 septembrie 2019 (conform Rezoluţiei nr. x/2019), pârâta şi-a formulat apărările prin punctele de vedere din 18 noiembrie 2019 şi 10 decembrie 2019, astfel că nu se poate reţine vreo încălcare a dreptului de a formula apărări cu privire la sesizarea petentului L.

171. În ceea ce priveşte criticile vizând respingerea probelor prin care recurenta tindea să demonstreze existenţa bazei factuale a afirmaţiilor din interviul acordat publicaţiei D., se reţine că, subsumat abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. a) din Legea nr. 303/2004, nu se realizează o verificare a veridicităţii afirmaţiilor formulate de magistrat în exercitarea dreptului la liberă exprimare, ci, aşa cum s-a reţinut şi în hotărârea atacată, se analizează dacă au existat manifestări ale magistratului de natură a aduce atingere onoarei, probităţii profesionale ori prestigiului justiţiei.

172. Referitor la proba cu înscrisuri vizând neregulile invocate cu privire la repartizarea lucrărilor de inspecţie judiciară în discuţie, sunt avute în vedere considerentele de la parag. 167 - 169 din prezenta decizie.

173. În ceea ce priveşte proba cu înscrisuri, constând în declaraţia de abţinere, aparţinând inspectorului judiciar F. în lucrarea x, se constată că înscrisul respectiv este ataşat la fila x a lucrării x.

174. Pentru aceste considerente, nu pot fi primite criticile referitoare la încălcarea dreptului la apărare formulate cu privire la încheierile din 31 martie 2020 şi 17 iunie 2020 sub aspectul soluţiei de respingere a probelor solicitate de pârâtă.

175. Nu pot fi primite nici criticile întemeiate pe încălcarea dreptului la apărare, pentru considerentele arătate în cele ce succed.

176. Raportat la susţinerile din recurs, Înalta Curte reţine, în acord cu instanţa disciplinară, că, la termenul din 17 iunie 2020, comportamentul procesual adoptat de pârâtă în virtutea dreptului la apărare nu relevă o conduită de bună-credinţă în sensul dispoziţiilor art. 12 din C. proc. civ., ci o tendinţă de tergiversare a cauzei. Sub acest aspect, întemeiat s-a reţinut că pârâta a solicitat pentru prima dată în faţa instanţei disciplinare audierea sa, fără ca această probă să fi fost cerută anterior prin întâmpinare, fără ca pârâta să fie prezentă la termen şi fără a aduce la cunoştinţa instanţei şi a dovedi imposibilitatea sa de prezentare, în condiţiile în care secţia pentru judecători a apreciat compatibilitatea procedurii disciplinare cu dispoziţiile art. 254 alin. (1) şi alin. (2) pct. 4 din C. proc. civ., conform cărora dovezile care nu au fost propuse, sub sancţiunea decăderii, de către pârât prin întâmpinare, nu vor mai putea fi cerute şi încuviinţate în cursul procesului dacă administrarea lor duce la amânarea judecăţii.

177. Astfel, criticile recurentei întemeiate pe încălcarea dreptului la apărare nu au putut fi primite de instanţa disciplinară, care în mod corect a apreciat ca fiind îndreptată spre scopul tergiversării judecăţii conduita procesuală a pârâtei, reliefată de formularea a şapte cereri de recuzare, revocarea mandatului reprezentantului ales cu două zile înainte de termenul de judecată acordat în cauză şi comunicarea revocării la dosarul cauzei în ziua anterioară termenului, precum şi formularea mai multor cereri de probe pentru prima dată cu ocazia acordării cuvântului pe fondul cauzei. Aceeaşi valenţă incompatibilă cu exercitarea cu bună-credinţă a drepturilor procesuale o au şi renunţările la mandatul de reprezentare a pârâtei, renunţări formulate în şedinţă publică de apărătorul ales şi de magistratul care a reprezentat-o pe pârâtă.

178. Pentru aceste considerente, sunt nefondate criticile referitoare la dreptul la apărare invocate în susţinerea motivului prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Criticile formulate cu privire la Hotărârea nr. 9/J/2020 şi încheierile din 19 februarie 2020 şi 17 iunie 2020 pentru nelegala compunere a instanţei, ca urmare a incompatibilităţii majorităţii membrilor secţiei pentru judecători în materie disciplinară

179. În esenţă, prin criticile formulate, invocate în susţinerea art. 488 alin. (1) pct. 1 şi 5 din C. proc. civ., recurenta susţine că membrii instanţei disciplinare s-au aflat în situaţia de incompatibilitate prevăzută de art. 42 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ., întrucât s-au antepronunţat, fiind ţinuţi de soluţiile de respingere a excepţiei nulităţii procedurii disciplinare şi a cererii de participare la procedura de judecată a presei şi a asociaţiilor profesionale, date prin încheierile din 19 februarie 2020 şi 31 martie 2020, cu motivarea că dispoziţiile Legii nr. 571/2004 nu sunt aplicabile în privinţa magistraţilor.

180. Criticile recurentei sunt nefondate. Împrejurarea că secţia pentru judecători în materie disciplinară s-a pronunţat asupra excepţiilor invocate de pârâtă prin raportare la dispoziţiile Legii nr. 571/2004 nu reprezintă, în sensul propus de recurentă, o situaţie de antepronunţare a instanţei în sensul art. 42 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. Totodată, se reţine că pârâta a invocat incidenţa dispoziţiilor Legii nr. 571/2004 în susţinerea excepţiei nulităţii procedurii disciplinare, iar soluţionarea de către instanţa disciplinară a acestei excepţii nu antamează nicidecum fondul cauzei şi soluţia ce urmează a fi pronunţată cu privire la condiţiile de angajare a răspunderii disciplinare pentru săvârşirea abaterii prevăzute de art. 99 lit. a) din Legea nr. 303/2004.

Criticile formulate cu privire la Hotărârea nr. 9J din 15 iulie 2020 cu privire la abaterea disciplinară şi individualizarea sancţiunii aplicate

181. Cu titlu general, în acord cu instanţa disciplinară, Înalta Curte reţine că, în analiza condiţiilor de angajare a răspunderii disciplinare pentru săvârşirea abaterii reglementate de art. 99 lit. a) din Legea nr. 303/2004, este avută în vedere, ca reper, obligaţia impusă magistratului de a avea atât în exercitarea funcţiei, cât şi în societate, o conduită prin care, în percepţia unui observator rezonabil, să fie asigurate onoarea sau probitatea profesională şi prestigiul justiţiei. Cu alte cuvinte, sunt sancţionabile din perspectiva acestei abateri disciplinare manifestările magistratului contrare etalonului de conduită prescris.

182. Respectarea etalonului de conduită prescris pentru asigurarea onoarei sau probităţii profesionale şi prestigiului justiţiei presupune acceptarea şi promovarea de către magistrat a comportamentelor, specifice obligaţiei de rezervă, astfel cum acestea rezultă din următoarele reglementări naţionale şi internaţionale: art. 90 din Legea 303/2004 (magistraţii "sunt datori să se abţină de la orice acte sau fapte de natură să compromită demnitatea lor în profesie şi în societate"); art. 17 şi art. 18 din Codul deontologic al judecătorilor şi procurorilor ("Relaţiile ... bazate pe respect şi bună-credinţă ..."); Codul de conduită judiciară, intitulat şi Principiile de la Bangalore (obligaţia de a adopta un comportament, atât în cadrul exercitării funcţiei, cât şi în afara acesteia, de natură să menţină încrederea în corectitudinea şi imparţialitatea magistratului şi obligaţia de exercitare a drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti în conformitate cu demnitatea funcţiei judiciare); obligaţia de integritate este prevăzută şi la pct. 1.2 din Principiile de bază ale independenţei justiţiei, art. 3 din Statutul Universal al Judecătorilor, Principiul V pct. 2 din Recomandarea R (94) 12 a Consiliului Europei.

183. În speţă, existenţa unei manifestări circumscrise abaterii disciplinare în discuţie este analizată prin raportare la interviul acordat de magistrat şi publicat în mass-media, iar principalele apărări ale recurentei sunt întemeiate pe recunoaşterea şi exerciţiul dreptul la liberă exprimare.

184. Cu referire la dreptul la liberă exprimare al magistratului, este avută în vedere jurisprudenţa anterioară a Completului de 5 judecători (Decizia nr. 128 din 27 mai 2019, Decizia nr. 62 din 18 mai 2020), în cadrul căreia s-au reţinut următoarele: (i) Din perspectiva dreptului la liberă exprimare, este necontestat faptul că judecătorului, în calitate de simplu cetăţean, îi este recunoscut inviolabilitatea dreptului la liberă exprimare. Însă, inclusiv în reglementarea art. 10 alin. (2) din Convenţie, exercitarea dreptului la liberă exprimare, "ce comportă îndatoriri şi responsabilităţi, poate fi supusă unor formalităţi, condiţii, restrângeri sau sancţiuni prevăzute de lege, care constituie măsuri necesare, într-o societate democratică, pentru securitatea naţională, integritatea teritorială sau siguranţa publică, apărarea ordinii şi prevenirea infracţiunilor, protecţia sănătăţii sau a moralei, protecţia reputaţiei sau a drepturilor altora pentru a împiedica divulgarea de informaţii confidenţiale sau pentru a garanta autoritatea şi imparţialitatea puterii judecătoreşti". Astfel, inviolabilitatea dreptului la liberă exprimare nu este absolută, iar în cazul judecătorului, libertatea de exprimare este subordonată obligaţiei de rezervă, limitare inerentă statutului specific funcţiei de magistrat (CEDO, Morissens contra Belgiei). (ii) Prin incriminarea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. a) din Legea nr. 303/2004, s-a urmărit respectarea obligaţiei de rezervă ce incumbă magistratului, obligaţie ce reprezintă o sinteză practică a principiilor generale ale deontologiei profesiei (independenţă, imparţialitate, integritate) şi presupune moderaţie şi reţinere în viaţa profesională, socială şi privată. Obligaţia de rezervă trebuie analizată şi din perspectiva necesităţii ca magistratul să-şi conformeze conduita în raport cu principiile morale şi etice recunoscute ca atare de societate şi să acţioneze în toate împrejurările cu bună-credinţă, corectitudine şi decenţă, fiind, practic, imposibil de enumerat într-un text toate faptele care pot fi de natură să încalce obligaţia de rezervă. (iii) Prin limitele impuse dreptului la liberă exprimare, este necesar să fie asigurat un just echilibru între exercitarea dreptului la liberă exprimare şi necesitatea de a proteja, în cazul magistraţilor, autoritatea puterii judecătoreşti. Astfel, magistraţilor le incumbă obligaţia de a-şi exprima opiniile într-o manieră prudentă şi echilibrată, subordonat dreptului cetăţeanului la o justiţie independentă, echidistantă faţă de politic, echilibrată şi verticală.

185. Este necontestat faptul că, potrivit art. 30 din Constituţie, art. 10 din Convenţie şi art. 19 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, pârâta judecător are dreptul la liberă exprimare, circumstanţiat, însă, de obligaţia de rezervă specifică funcţiei de magistrat, pentru a se asigura un just echilibru între exerciţiul acestui drept privat fundamental şi interesul legitim public preeminent asociat actului de justiţie, ca serviciu public esenţial în definirea şi funcţionarea statului de drept.

186. Or, în circumstanţele de fapt, astfel cum au fost expuse detaliat în hotărârea secţia pentru judecători în materie disciplinară, afirmaţiile pe care pârâta judecător le-a colportat în mass-media prin intermediul interviului acordat au condus la ruperea justului echilibru dintre interesul public prevalent şi interesul privat urmărit de către pârâtă, într-o manieră de natură a afecta prestigiul actului de justiţie.

187. Din afirmaţiile pe care pârâta le-a făcut în spaţiul public rezultă cu evidenţă faptul că judecătorul a sugerat publicului că actul de justiţie în circumscripţia teritorială a instanţei în cadrul căreia îşi desfăşoară activitatea este subordonat unor reţele de interese particulare la care concură judecători şi avocaţi.

188. Totodată, în cuprinsul interviului recurenta a formulat critici şi acuzaţii atât cu privire la credibilitatea, independenţa şi imparţialitatea Inspecţiei Judiciare în contextul procedurilor disciplinare derulate împotriva sa, cât şi acuzaţii directe, îndreptate fie împotriva unor colegi magistraţi, fie împotriva unor avocaţi şi chiar a unor instituţii publice, ceea ce reflectă cu evidenţă intenţia magistratului de a contura în spaţiul public o imagine a sistemului de justiţie caracterizată de lipsa probităţii profesionale a unor magistraţi şi avocaţi şi de subordonarea actului de justiţie unor interese incongruente cu sistemul judiciar specific statului de drept.

189. În aceste condiţii, cu deplin temei s-a reţinut că afirmaţiile pe care pârâta judecător le-a făcut în spaţiul public, prin intermediul interviului acordat, au fost de natură să perturbe echilibrul între dreptul la liberă exprimare şi interesul public preeminent de asigurare a onoarei şi probităţii profesionale a magistraţilor şi a prestigiului justiţiei.

190. Sub acest aspect, contrar susţinerilor din recurs, Înalta Curte reţine că, în cauza Kudeshkina împotriva Rusiei, CEDO a subliniat rolul special în societate al sistemului judiciar, în calitate de garant al justiţiei, ca valoare fundamentală într-un stat de drept, reţinând că miza în privinţa protecţiei autorităţii judecătoreşti este încrederea pe care instanţele dintr-o societate democratică trebuie să o inspire publicului larg/justiţiabilului, iar funcţionarii publici care deservesc sistemul judiciar trebuie să dea dovadă de reţinere în exercitarea libertăţii lor de exprimare în toate cazurile în care sunt susceptibile a fi puse în discuţie autoritatea şi imparţialitatea puterii judecătoreşti.

191. Or, în circumstanţele cauzei se constată că modul în care pârâta judecător a ales să îşi exercite dreptul la liberă exprimare se îndepărtează de obligaţia de rezervă ce îi revenea de a se abţine de la formularea în mass-media a unor afirmaţii care să pună la îndoială credibilitatea actului de justiţie şi a celor care concură la realizarea sa.

192. Etalonul de conduită aşteptată din partea magistratului presupune că, în ipoteza în care ia cunoştinţă de deficienţe în modul de realizare a actului de justiţie, magistratul cunoaşte procedurile legale de sesizare a acestora în vederea identificării şi aplicării remediilor adecvate şi se aşteaptă în mod rezonabil să uzeze de mijloacele legale în acest scop. Însă, în condiţiile în care nu recurge la procedurile legale şi, sub umbrela dreptului la liberă exprimare, expune public acuzaţii cu privire la persoane determinate şi instituţii publice, magistratul depăşeşte obligaţiile de rezervă specifice statutului său.

193. Cu toate acestea, nu poate fi trecută cu vederea contradicţia dintre afirmaţiile pârâtei referitoare la reţelele de interese în justiţia locală subordonate unor scopuri contrare actului de justiţie şi afirmaţiile pârâtei care reflectă aspecte ale funcţionării adecvate a sistemului de justiţie (derularea procedurilor penale şi condamnarea unor persoane notabile pe plan local care s-au făcut vinovate de încălcări ale legii).

194. Totodată, în cronologia evenimentelor nu se poate face abstracţie de faptul că pârâta a acordat interviul după începerea procedurilor disciplinare împotriva sa, ceea ce permite concluzia rezonabilă că afirmaţiile din interviu reprezintă reacţia pârâtei faţă de procedurile care o vizau.

195. Într-adevăr, este necontestat faptul că funcţionarea optimă şi, în mod corelativ, deficienţele sistemului judiciar reprezintă o chestiune de interes public. Însă, existenţa acestui subiect de interes public nu poate justifica o conduită publică a magistratului care în mod explicit formulează acuzaţii cu privire la probitatea profesională a unor persoane implicate în realizarea actului de justiţie ori cu privire la legalitatea şi scopul procedurilor legale derulate împotriva sa.

196. Sub acest aspect, este de netăgăduit faptul că afirmaţiile denigratoare şi acuzaţiile formulate în cuprinsul interviului sunt legate de persoana care a formulat sesizarea ce formează obiectul prezentului litigiu disciplinar, motiv pentru care nu pot fi privite decât ca o reacţie publică de contraofensivă faţă de procedura disciplinară aflată în derulare, conduită inadecvată din perspectiva cadrului în care magistratul îşi poate formula apărările şi sub aspectul atingerii aduse onoarei şi probităţii profesionale şi prestigiului justiţiei.

197. Contrar susţinerilor din recurs, criticile şi acuzaţiile formulate în cadrul interviului sunt îndreptate unor persoane şi situaţii determinate în contextul nemulţumirilor pârâtei cu privire la situaţii profesionale punctuale care o privesc, precum revocarea din funcţia de judecător delegat la Biroul de Executări Penale sau din funcţia de conducător al Compartimentului de Documente Clasificate, astfel că nu reprezintă, aşa cum propune recurenta, critici constructive la adresa sistemului judiciar subsumat interesului public vizând funcţionarea sistemului judiciar, care în mod necesar trebuie să aibă un caracter constructiv, iar nu o vizibilă tentă profund acuzatoare la adresa unor persoane, instituţii şi proceduri legale în contextul particular al autorului afirmaţiilor.

198. Criticile din recurs întemeiate pe jurisprudenţa CEDO nu pot fi primite, întrucât nu analizează libertatea de exprimare în contextul obligaţiei de rezervă impuse magistraţilor, ci libertatea de exprimare a presei (Lingens împotriva Austriei, Hotărârea din 8 iulie 1986; De Haes şi Gijsels împotriva Belgiei, Hotărârea din 24 februarie 1997, cererea nr. x/92; Oberschlick împotriva Austriei) ori a discursului politic (Jerusalem împotriva Austriei, CEDO, Hotărârea din 27 februarie 2001, cererea nr. x/95; Brasilier împotriva Franţei, Hotărârea din 11 aprilie 2006, cererea nr. x/01).

199. În cauză, subsumat abaterii disciplinare, este analizată conduita magistratului din perspectiva prezervării onoarei sau probităţii profesionale ori prestigiului justiţiei în raport cu obligaţia sa de rezervă, astfel cum a fost recunoscută inclusiv în jurisprudenţa CEDO, în sensul obligaţiei de reţinere care interzice magistraţilor să acţioneze inclusiv în situaţia în care sunt supuşi unor atacuri din partea presei (De Haes şi Gijsels împotriva Belgiei, parag. 37). În acest context nu pot fi primite nici apărările prin care recurenta tinde să justifice conduita sa prin prisma campaniei mediatice împotriva sa.

200. Astfel, ceea ce se analizează în prezenta cauză nu este veridicitatea ori baza factuală a afirmaţiilor formulate de magistrat, ci modalitatea şi contextul în care acesta a expus public acuzaţii cu privire funcţionarea sistemului judiciar, îndreptate împotriva unor persoane, instituţii publice şi proceduri legale care îl vizau în mod particular.

201. Or, apărările din recurs nu pot fi primite întrucât ar echivala cu a recunoaşte magistratului limite ale libertăţii de exprimare specifice presei ori discursului politic, ceea ce reprezintă o transgresare a limitelor cadrului impus de statutul său şi o plasare a sa în rolul specific altor categorii socio-profesionale (jurnalist sau om politic), cu încălcarea obligaţiei de rezervă impuse judecătorului prin lege şi pe cale jurisprudenţială în sensul celor arătate anterior.

202. Sub aspectul laturii subiective, în acord cu instanţa disciplinară, se reţine că fapta a fost săvârşită cu intenţie indirectă, care rezultă din conduita magistratului care, în cunoştinţă de cauză, a optat pentru expunerea în mass-media a opiniilor sale, acceptând posibilitatea ca afirmaţiile pe care le-a făcut să fie accesibile publicului şi, chiar dacă nu a urmărit, a acceptat posibilitatea afectării probităţii profesionale şi prestigiului justiţiei.

203. Urmarea produsă prin săvârşirea faptei imputate rezidă, în sensul celor arătate în precedent, în faptul că un reprezentant al sistemului judiciar a indus publicului percepţia - credibilă în contextul în care provine din interiorul sistemului - funcţionării deficitare a sistemului judiciar şi lipsei de independenţă şi imparţialitate a unor magistraţi, fiind astfel alterate probitatea profesională şi prestigiul justiţiei.

204. Pentru aceste considerente, criticile referitoare la întrunirea elementelor constitutive ale abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. a) din Legea nr. 303/2004 sunt nefondate, instanţa disciplinară apreciind întemeiat că, în circumstanţele cauzei, se reţine săvârşirea de către pârâtă a abaterii respective.

205. În ceea ce priveşte individualizarea sancţiunii, se apreciază că sunt întemeiate criticile din recurs, Înalta Curte apreciind că scopul procedurii disciplinare poate fi atins prin aplicarea sancţiunii prevăzute de art. 100 lit. b) din Legea nr. 303/2004 constând în "diminuarea indemnizaţiei de încadrare lunare brute cu 25% pe o perioadă de 3 luni".

206. Sub acest aspect, se consideră că, întrucât pârâta judecător nu a mai fost sancţionată anterior, principiul aplicării graduale a sancţiunilor disciplinare corelat cu gravitatea faptei, reflectată de expunerea publică, cu depăşirea dreptului la liberă exprimare şi a obligaţiei de rezervă, a unor opinii prin care sunt alterate imaginea şi încrederea publicului în sistemul judiciar, justifică aplicarea celei de-a doua sancţiuni în ordinea severităţii, nefiind adecvată nici aplicarea celei mai uşoare sancţiuni ("avertismentul"), dar nici a celei de-a patra sancţiuni (aplicate prin hotărârea atacată).

207. Înalta Curte apreciază că derularea prezentei proceduri disciplinare şi sancţiunea aplicată sunt apte să asigure conştientizarea de către magistrat a conduitei imputate şi a consecinţelor negative pe care acţiunile sale le-au produs, iar, pentru viitor, să o determine pe pârâtă să îşi adapteze conduita la standardele specifice statutului profesional pe care îl deţine.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea formulată de recurenta A. privind repunerea pe rol a cauzei pentru reluarea dezbaterilor.

Admite recursul declarat de A. împotriva Hotărârii nr. 9J din 15 iulie 2020, pronunţată de Consiliul Superior al Magistraturii, secţia pentru judecători în materie disciplinară, în Dosarul nr. x/2020.

Casează în parte Hotărârea nr. 9J din 15 iulie 2020, pronunţată de Consiliul Superior al Magistraturii, secţia pentru judecători în materie disciplinară, în Dosarul nr. x/2020, şi, în rejudecare, în temeiul art. 100 lit. b) din Legea nr. 303/2004, aplică pârâtei A. - judecător în cadrul Tribunalului Bihor sancţiunea disciplinară constând "diminuarea indemnizaţiei de încadrare lunare brute cu 25% pe o perioadă de 3 luni", pentru săvârşirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. a) din Legea nr. 303/2004.

Menţine în rest Hotărârea nr. 9J din 15 iulie 2020, pronunţată de Consiliul Superior al Magistraturii, secţia pentru judecători în materie disciplinară, în Dosarul nr. x/2020.

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de A. împotriva încheierilor din 19 februarie 2020, 31 martie 2020, 17 iunie 2020 şi 1 iulie 2020, pronunţate de Consiliul Superior al Magistraturii, secţia pentru judecători în materie disciplinară, în Dosarul nr. x/2020.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 7 iunie 2021.

GGC - ED