Asupra recursului de faţă, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Acţiunea disciplinară
Prin acţiunea disciplinară înregistrată pe rolul secţiei pentru procurori în materie disciplinară sub nr. x/2018, Inspecţia Judiciară a solicitat secţiei ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să dispună aplicarea uneia dintre sancţiunile prevăzute de art. 100 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, pârâtului A., procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Caraş Severin pentru săvârşirea abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. a) şi lit. i) teza a II-a din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
În motivarea acţiunii, s-a reţinut că fapta pârâtului procuror A., în calitate de prim-procuror delegat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Oraviţa, de a avea discuţii cu un caracter de intimitate şi un comportament indecent în scopul de a întreţine relaţii intime faţă de o persoană care avea calitate de parte vătămată/parte civilă într-o cauză pe care o instrumenta, realizează elementul material al laturii obiective a abaterii prevăzute de art. 99 lit. a) Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor.
De asemenea, în aceeaşi acţiune, s-a mai reţinut că fapta pârâtului procuror de a relaţiona cu petenta în afara cadrului oficial specific funcţiei deţinute, ignorând obligaţia procesuală de abţinere, întruneşte elementele constitutive ale abaterii disciplinare reglementate de art. 99 lit. i) teza I din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor.
În drept, Inspecţia Judiciară şi-a întemeiat acţiunea disciplinară pe dispoziţiile art. 47 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
Cauza a fost înregistrată sub nr. x/2018.
2. Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii
Prin încheierea din 24 iunie 2020, secţia pentru procurori în materie disciplinară a respins excepţia nelegalei constituiri a completului de judecată şi excepţia nulităţii absolute a acţiunii disciplinare, a încuviinţat proba cu înscrisuri atât pentru Inspecţia Judiciară, cât şi pentru pârâtul procuror, a încuviinţat proba testimonială constând în audierea martorilor B., probă solicitată de către procurorul pârât A. şi proba testimonială constând în audierea martorului C., probă solicitată atât de către Inspecţia Judiciară, cât şi de către pârâtul procuror şi a respins proba testimonială constând în audierea celorlalţi martori, ca nefiind utilă soluţionării cauzei
Din oficiu, a pus în discuţia părţilor, necesitatea emiterii unei adrese către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia pentru investigarea infracţiunilor din justiţie, pentru a se comunica stadiul cercetărilor şi o copie după eventuala soluţie dispusă în cauza nr. 395/P/2018.
La termenul din 16 septembrie 2020, secţia pentru procurori în materie disciplinară a audiat martorul C., a respins cererea pârâtului de completare a declaraţiei, a respins anumite întrebări adresate de pârât martorului, ca nefiind utile, pertinente şi concludente şi a amânat judecarea cauzei în vederea audierii martorei B., la 14 octombrie 2020, pentru când a dispus revenirea cu adresă la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia pentru investigarea infracţiunilor din justiţie, pentru a se comunica stadiul cercetărilor şi o copie după eventuala soluţie dispusă în cauza nr. x/P/2018.
Prin încheierea din 9 decembrie 2020, secţia pentru procurori în materie disciplinară a respins cererea de sesizare a organelor judiciare privind săvârşirea de către martora B. a infracţiunii de mărturie mincinoasă, formulată de către pârâtul procuror A., a respins cererea de suspendare a judecării cauzei formulată de pârâtul procuror. A respins excepţia nulităţii acţiunii disciplinare sub aspectul repartizării aleatorii la Inspecţia Judiciară a lucrării ce face obiectul cauzei şi a rămas în pronunţare asupra acţiunii disciplinare, amânând pronunţarea la 17 decembrie 2020.
Prin Hotărârea nr. 15 din 17 decembrie 2020, secţia pentru procurori în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii a admis acţiunea disciplinară exercitată de Inspecţia Judiciară împotriva pârâtului A., procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Caraş-Severin, pentru săvârşirea abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. a) şi lit. i) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
Cu majoritate, în baza art. 100 alin. (1) lit. d)1) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, a aplicat pârâtului A., procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Caraş-Severin, sancţiunea disciplinară constând în retrogradarea din gradul profesional de parchet de pe lângă tribunal în gradul profesional de parchet de pe lângă judecătorie.
În motivarea acestei hotărâri, în raport de situaţia de fapt reţinută şi de probatoriul administrat, secţia pentru procurori în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii a reţinut următoarele:
Cu privire la abaterea disciplinară reglementată de art. 99 lit. a) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, în raport de art. 90 din aceeaşi lege, art. 17 din Codul deontologic al judecătorilor şi procurorilor şi Declaraţia privind etica judiciară de la Londra (2010), secţia a reţinut că probatoriul administrat în cauză, atât în cadrul cercetării disciplinare, cât şi în faţa secţiei, demonstrează conduita imputabilă pârâtului procuror, reţinându-se existenţa elementului material al laturii obiective.
Astfel, în calitate de procuror investit cu instrumentarea dosarului penal nr. x/2017 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Oraviţa (cauză penală în care B. avea calitatea de persoană vătămată/parte civilă), pârâtul procuror A. a avut discuţii cu un caracter de intimitate şi un comportament indecent în scopul de a întreţine relaţii intime faţă de o persoană care avea calitate de parte vătămată/parte civilă într-o cauză pe care o instrumenta, ceea ce reprezintă elementul material al laturii obiective a abaterii prevăzute de art. 99 lit. a) Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor.
Secţia pentru procurori în materie disciplinară a înlăturat susţinerile pârâtului procuror, referitoare la comportamentul decent avut în raport cu numita B. care ar fi fost justificat de interesul său profesional, arătând că discuţiile avute, cu un pronunţat caracter intim, nu se pot înscrie într-o acţiune oficială, având în vedere atât limbajul, cât şi ora nepotrivită.
De asemenea, s-a subliniat că întâlnirile au avut loc în afara oricărui cadru oficial, în zone ce sugerează intenţia de intimitate, iar acţiunile pârâtului procuror nu au fost reliefate în vreun act procedural, sens în care secţia a constatat că pârâtul a creat o circumstanţă ipotetică cu scopul de a întări ascendentul funcţiei sale asupra unei persoane nefamiliarizate cu procedurile judiciare.
Sub aspectul laturii subiective, s-a reţinut că, prin caracterul repetat al acţiunilor reţinute în sarcina pârâtului procuror şi a scopului urmărit, respectiv de a iniţia relaţii intime cu numita B., în raport de conduita sa şi urmările acesteia, pârâtul procuror A. a săvârşit abaterea cu intenţie directă.
De asemenea, se constată că urmarea imediată, constând în afectarea imaginii publice a corpului profesional din care face parte procurorul pârât, a încrederii şi respectului opiniei publice în funcţia de magistrat şi implicit în justiţie, ca sistem şi serviciu în apărarea ordinii de drept, cu atât mai mult cu cât acesta deţinea, prin delegare, funcţia de prim-procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Oraviţa, şi legătura de cauzalitate dintre aceasta şi manifestările sale neconforme sunt dovedite şi prin impactul conduitei sale la nivelul opiniei publice, aceasta fiind reflectată negativ prin articolele din presa naţională şi locală.
Cu privire la abaterea disciplinară reglementată de art. 99 lit. i) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, secţia a arătat că latura obiectivă a acestei abateri disciplinare constă fie într-o acţiune, fie într-o inacţiune care nu este conformă cu obligaţiile profesionale ale magistratului.
Pentru a constitui abatere disciplinară, sub aspectul elementului material al laturii obiective, în modalitatea reţinută de Inspecţia Judiciară în prezenta cauză, este necesară întrunirea cumulativă a următoarelor condiţii: nerespectarea de către procuror a îndatoririi de a se abţine şi cunoaşterea de către acesta că există una din cauzele prevăzute de lege pentru abţinerea sa.
Secţia a reţinut incidenţa în cauză a art. 4 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, art. 9 din Codul deontologic al judecătorilor şi procurorilor, dispoziţiile art. 104 din Legea nr. 161/2003, art. şi 64 art. 65 alin. (1) din C. proc. pen., context în care noţiunea de imparţialitate trebuie apreciată într-un dublu sens: pe de o parte, ea are în vedere un criteriu subiectiv, care presupune că magistratul nu are niciun motiv de a favoriza sau a defavoriza vreo parte (imparţialitate subiectivă), iar pe de altă parte, această noţiune cuprinde un criteriu obiectiv, care presupune a se analiza dacă există fapte determinate şi verificabile care pot ridica îndoieli cu privire la imparţialitatea magistratului, independent de comportamentul său personal (imparţialitate obiectivă).
În raport de aceste texte legale, secţia a apreciat că fapta pârâtului care, în calitate de procuror învestit cu soluţionarea Dosarul nr. x/2017 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Oraviţa, în care numita B. avea calitatea de persoană vătămată/parte civilă, a relaţionat cu petenta în afara cadrului oficial specific funcţiei deţinute şi a ignorat obligaţia sa procesuală de abţinere, soluţionând cauza, se circumscrie elementului material al laturii obiective a abaterii disciplinare reglementate de art. 99 lit. i) teza I din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor.
Sub aspectul laturii subiective, secţia a constatat că pârâtul A. şi-a asumat voit şi conştient atitudinea manifestată, în sensul că a iniţiat şi a dezvoltat o relaţie neprincipială cu o parte dintr-o cauză pe care o avea în instrumentare, săvârşind abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. i) din Legea nr. 303/2004, cu intenţie directă.
S-a reţinut că între urmarea produsă, constând în afectarea aparenţei de imparţialitate, cu consecinţe asupra afectării echităţii procedurii şi acţiunile pârâtului procuror ce constituie elementul material al acestei abateri, reliefate în cele de mai sus, există o legătură de cauzalitate.
Pentru motivele arătate mai sus, secţia a admis acţiunea disciplinară exercitată de Inspecţia Judiciară împotriva pârâtului A., procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Caraş-Severin, pentru săvârşirea abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. a) şi lit. i) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
La individualizarea sancţiunii, în condiţiile art. 100 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată cu modificările şi completările ulterioare, secţia pentru procurori în materie disciplinară a avut în vedere împrejurările, gravitatea concretă, precum şi consecinţele faptelor săvârşite de pârâtul procuror, precum şi Hotărârea nr. 2P din 13 martie 2019 a secţiei pentru procurori în materie disciplinară, prin care procurorul a fost anterior sancţionat, aspect ce denotă atât o perseverenţă în ce priveşte încălcarea normelor care reglementează sancţionarea abaterilor disciplinare săvârşite de către magistraţi, cât şi o lipsă de conştientizare a consecinţelor faptelor sale.
În raport de sancţiunea dată prin hotărârea anterioară, când pârâtului procuror i-a fost aplicată sancţiunea disciplinară constând în "avertisment", reţinând totodată caracterul gradual al angajării răspunderii disciplinare, cât şi faptul că sancţiunile ce se pot aplica trebuie sa fie proporţionale cu gravitatea abaterilor, secţia a apreciat că se justifică aplicarea unei sancţiuni mai severe, care să îl atenţioneze pe pârât cu privire la comportamentul său.
3. Recursul exercitat împotriva încheierilor şi hotărârii Consiliului Superior al Magistraturii
Împotriva încheierilor din 24 iunie 2020, 16 septembrie 2020 şi 9 decembrie 2020, precum şi a Hotărârii nr. 15 P din 17 decembrie 2020, pronunţate de secţia pentru procurori în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii, pârâtul A. a formulat recurs, în temeiul art. 51 alin. (3) din Legea nr. 317/2004, precum şi a art. 483 şi art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 din C. proc. civ.
Cu privire la încheierile atacate, pârâtul a arătat următoarele:
Încheierea din 24 iunie 2020 este nelegală, fiind respinsă, cu încălcarea legii, excepţia nulităţii acţiunii disciplinare întemeiată pe nerespectarea termenului prevăzut de art. 45 alin. (3) din Legea nr. 317/2004, efectuarea cercetărilor cu o vădită lipsă de obiectivitate şi pe nerespectarea dreptului la apărare în cursul cercetării disciplinare şi nerespectarea dreptului la un proces echitabil prin emiterea unui comunicat de presă din care se desprinde ideea unei vinovăţii incontestabile.
Pârâtul a arătat că nu a fost respectat termenul de cel mult 45 de zile prevăzut de art. 45 din Legea 317/2004, întrucât Inspecţia Judiciară s-a sesizat din oficiu la data de 23 ianuarie 2018 (termenul de 45 de zile s-ar fi împlinit la data de 7 martie 2018), însă la 3 martie 2018 s-a prelungit perioada de efectuare a verificărilor prealabile cu încă 45 de zile, rezultând un termen de cel mult 90 de zile; termenul s-a împlinit la data de 22 aprilie 2018, anterior datei de 2 mai 2018 când s-a dispus începerea cercetării disciplinare.
Cu privire la acest aspect, Inspecţia Judiciară a arătat că la aceste termene s-a adăugat şi termenul de recomandare de 7 zile prevăzut de art. 19 alin. (1) din Regulamentul privind normele pentru efectuarea lucrărilor de inspecţie judiciară, dar, în opinia pârâtului, aceste susţineri adaugă la lege.
Astfel, a arătat că prelungirea termenului de 45 de zile s-a dispus cu încălcarea prevederilor art. 45 alin. (3) din Legea 317/2014, care reglementează că prelungirea termenului se va face doar ventru motive întemeiate, ajungându-se ca termenul de maxim de 90 de zile de la sesizare să fie depăşit cu mult mai mult, întrucât cercetarea disciplinară a fost începută la 112 zile de la sesizarea primită de Inspecţia Judiciară.
Încheierea din 24 iunie 2020 este nelegală pentru nerespectarea oricăror garanţii privind exercitarea dreptului la apărare, invocate prin întâmpinare, întrucât apărătorilor aleşi nu le-a fost permis studiul dosarului, iar dacă a fost permis, timpul alocat a fost limitat.
Pârâtul a solicitat să fie înlăturate considerentele secţiei, în sensul că nu ar fi făcut obiecţiuni cu privire la cercetarea prealabilă, conform procesului-verbal din 23 mai 2018, susţinând că aspectele semnalate atât de pârât personal, cât şi de avocaţi, nu au fost consemnate.
Aspectele legate de încălcarea dreptului la apărare le-ar fi adus la cunoştinţa Inspecţiei Judiciare prin memorii repetate, în cuprinsul cărora a reclamat şi faptul că i-ar fi fost respinse probe esenţiale, cu care dorea să dovedească inexistenţa laturii subiective a abaterii disciplinare, că inspectorul avea deja o opinie formată asupra cauzei, că pe parcursul audierii a fost întrerupt de multiple ori, ceea ce i-a format convingerea că se dorea ca cercetarea să fie dirijată spre o direcţie anume; de asemenea, că dosarul de cercetare studiat nu avea filele numerotate.
Încheierea din 24 iunie 2020 este netemeinică, pentru că i-au fost respinse solicitările privind administrarea unor probe utile, pertinente şi concludente, cum ar fi cererea de audiere a martorului D. din cadrul Brigăzii Operaţiunii Speciale Timişoara, pentru a demonstra realitatea implicării pârâtului în aplicarea mandatelor de supraveghere tehnică şi înregistrare audio-video ambientală, precum şi imposibilitatea de a instala aparatură în interior fără un colaborator din locaţiile unde persoanele supravegheate purtau discuţii, precum şi cererea de audiere a martorilor E. şi F., ambii poliţişti în cadrul IPJ Caraş Severin, ce viza atât aspecte de ordin operativ cât şi veridicitatea declaraţiilor martorei B.
Încheierea din 16 septembrie 2020 este nelegală, întrucât au fost respinse nemotivat toate întrebările adresate martorului C., precum şi cererile de rectificare a declaraţiei; ca urmare, în declaraţia acestuia s-a consemnat exact opusul celor declarate de alţi martori.
Faţă de toate aspectele semnalate, recurentul a solicitat încuviinţarea audierii în recurs a martorilor D. din cadrul Direcţiei Operaţiuni Speciale Timişoara, E. şi F. din cadrul IPJ Caraş Severin.
Încheierea din 9 decembrie 2020 este nelegală, pentru că a fost respinsă, cu încălcarea legii, excepţia nulităţii absolute a acţiunii disciplinare şi a actelor efectuate de inspectorul judiciar, excepţie întemeiată pe nerespectarea regulilor imperative privind repartizarea aleatorie a lucrărilor de inspecţie judiciară, impuse de art. 73 din Legea nr. 317/2004.
În susţinerea acestei critici, pârâtul a arătat că a fost încălcat Regulamentul privind Normele pentru efectuarea lucrărilor de inspecţie de către Inspecţia Judiciară aprobat prin Hotărârea CSM nr. 1027/2012, potrivit căruia sesizarea ar fi trebuit înregistrată în Registrul General, repartizată ulterior de inspectorul-şef uneia dintre cele două direcţii de inspecţie judiciară (art. 11 alin. (1), aceasta înseamnă că pe fişa de repartizare a sesizării putea să apară preimprimat doar indicativul IJ, abia după repartizare, pe aceeaşi fişă s-ar fi scris indicativul direcţie (DIP sau DIJ după caz), în aceeaşi cronologie pe lângă indicativul corespunzător secţiei trebuia trecut şi numărul de înregistrare din Registru Direcţiei corespunzătoare, după care fişa de repartizare şi lucrarea se prezentau şefului direcţiei pentru repartizare aleatorie.
Din cuprinsul fişei, unde sunt tipărite atât indicatorul IJ cât şi indicatorul DIP, pârâtul susţine că lucrarea nu ar fi parcurs procedura prevăzută anterior, fiind repartizată Direcţie pentru procurori chiar înainte de a fi rezoluţionată de inspectorul-şef, sens în care repartizarea aleatorie s-a făcut cu nerespectarea Regulamentului, în raport de care pârâtul susţine că s-a dorit repartizarea cauzei la un anume inspector.
Ca urmare, recurentul a solicitat încuviinţarea unei adrese către Inspecţia Judiciară, cu solicitarea de a comunica numărul de înregistrare, fişa de repartizare şi copia soluţiei dispuse în cazul sesizării primite pe adresa de e-mail x.ro la 11 ianuarie 2018 de la adresa de e-mail x@x.com, precizarea perioadelor în care inspectorii judiciari G., H. şi I. au efectuat concediu de odihnă în luna ianuarie 2018, precum şi precizarea semnificaţiei menţiunii "CE" vizându-l pe inspectorul judiciar J. şi în ce perioadă din ianuarie 2018 a fost existentă acea împrejurare, precum şi textul legal prin care acesta a fost exclus de la repartizarea aleatorie a cauzelor cu nr. x/2018 şi nr. x/2018.
Încheierea din 9 decembrie 2020 este nelegală pentru că secţia nu a analizat şi nu s-a pronunţat pe excepţia nulităţii absolute a acţiunii disciplinare şi a actelor efectuate de inspectorul judiciar, întemeiată pe vădita lipsă de imparţialitate a inspectorului judiciar.
Cu privire la Hotărârea nr. 15 P din 17 decembrie 2020, recurentul pârât a susţinut nelegalitatea acesteia, fiindcă s-ar fi aplicat sancţiunea prevăzută de art. 100 lit. d)1 din Legea nr. 303/2004, respectiv retrogradarea din gradul profesional, deşi această sancţiune ar fi fost introdusă prin Legea nr. 242 din 12 octombrie 2018, publicată în Monitorul Oficial nr. 868 din 15 octombrie 2018, în vigoare cu mult după ultimul act material dedus judecăţii, respectiv 28 decembrie 2017.
Recurentul pârât a susţinut şi că secţia a aplicat în mod neîntemeiat o sancţiune mai grea, pe considerentul că ar mai fi fost sancţionat anterior, însă sancţiunea anterioară a fost aplicată pentru fapte de altă natură (încălcarea unor ordine interne) presupus a fi comise în luna ianuarie 2018; ca urmare, nu se poate vorbi de o perseverenţă în a comite abateri disciplinare atunci când se apreciază gravitatea faptelor presupus a fi comise în anul 2017. În plus, instanţa disciplinară nu a pomenit nimic de activitatea profesională a recurentului pârât şi nu a ţinut cont de caracterizările aflate la dosar, care îi sunt favorabile.
Printr-o altă critică, recurentul a susţinut că secţia nu a analizat probe aflate la dosar, din care ar fi reieşit că nu a săvârşit abaterile, ci a avut în vedere doar informaţii trunchiate, care să ducă la concluzia săvârşirii abaterii disciplinare.
Mai arată recurentul că instanţa disciplinară a aplicat nelegal şi netemeinic dispoziţiile art. 99 lit. i) din Legea nr. 303/2004, prin raportare la o interpretare nelegală a prevederilor art. 66 C. proc. pen., cu referire la art. 65 alin. (1) şi 64 alin. (1) lit. f) C. proc. pen.
Cu privire la aceste aspecte, recurentul pârât a susţinut că din declaraţiile date de numita B., reiese că petenta nu a fost favorizată în niciun fel în cursul cercetărilor penale, nefiind invocat niciun viciu al rechizitorului întocmit de pârât.
A criticat hotărârea recurată şi pentru netemeinicie, fiindcă a stabilit şi reţinut o situaţie de fapt contrară realităţii, întrucât s-a limitat să analizeze o parte din probele administrate.
4. Apărările formulate de părţi
Inspecţia Judiciară a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, arătând că atât încheierile, cât şi hotărârea secţiei pentru procurori în materie disciplinară sunt legale şi temeinice.
Recurentul a depus note scrise, prin care a combătut apărările Inspecţiei Judiciare şi a solicitat admiterea recursului, aşa cum a fost formulat.
II. Considerentele Înaltei Curţi
Analizând recursul declarat în cauză, Înalta Curte reţine următoarele:
Recursul declarat împotriva încheierii din 24 iunie 2020 a secţiei pentru procurori în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii este nefondat.
Critica privind nerespectarea termenului de efectuare a verificărilor prealabile este nefondată.
Potrivit art. 45 alin. (3) din Legea nr. 317/2004 "Aspectele semnalate potrivit alin. (1) sunt supuse unei verificări prealabile efectuate de inspectorii judiciari din cadrul Inspecţiei Judiciare, în cadrul căreia se stabileşte dacă există indiciile săvârşirii unei abateri disciplinare. Verificările se efectuează în termen de cel mult 45 de zile de la data sesizării Inspecţiei Judiciare, potrivit alin. (1). Inspectorul-şef poate dispune prelungirea termenului de efectuare a verificării prealabile, cu cel mult 45 de zile, dacă există motive întemeiate care justifică această măsură".
Acest termen poate fi prelungit, în condiţiile art. 11 alin. (4) din Regulamentul privind normele de efectuare a lucrărilor de inspecţie de către Inspecţia Judiciară‚ "Termenul de 45 de zile prevăzut de art. 45 alin. (3) din Legea nr. 317/2004, republicată, poate fi prelungit cu încă 45 de zile, la solicitarea motivată a inspectorului judiciar sau a echipei de inspectori judiciari, în funcţie de complexitatea sesizării, de volumul de lucru al inspectorului/echipei de inspectori desemnaţi sau de existenţa altor motive întemeiate".
De asemenea, art. 19 alin. (1) din regulamentul enunţat anterior prevede că "În situaţia în care, ca urmare a efectuării verificărilor prealabile, se constată că există indicii cu privire la săvârşirea unor abateri disciplinare, inspectorii judiciari dispun, prin rezoluţie, începerea cercetării disciplinare, de regulă, în termen de 7 zile de la data finalizării verificărilor prealabile".
În cauză, din înscrisurile aflate la dosar, se reţine că sesizarea petentei B. a fost înregistrată la 23 ianuarie 2018 la Inspecţia Judiciară, sub nr. x/2018.
Ulterior, sub acelaşi număr, au fost ataşate revenirile cu conţinut identic înregistrate la Inspecţia Judiciară la 26 ianuarie 2018, 31 ianuarie 2018 şi 13 februarie 2018. De asemenea, lucrările cu nr. x/2018, nr. x/2018 şi nr. x/2018 au fost conexate la lucrarea iniţială, întrucât priveau aceleiaşi aspecte şi părţi.
La 7 martie 2018, inspectorul judiciar desemnat a solicitat prelungirea termenului de 45 de zile, stabilit iniţial, cu încă 45 de zile, referatul fiind aprobat de inspectorul-şef, care a dispus în sensul prelungirii. Verificările prealabile au fost finalizate la data de 23 aprilie 2018, înăuntrul termenului prelungit de 90 de zile, iar prin rezoluţia din 2 mai 2018 s-a dispus începerea cercetării disciplinare faţă de domnul procuror A., ce a fost finalizată la data de 20 iunie 2018.
Faţă de cronologia evenimentelor expusă anterior, vor fi respinse criticile recurentului, reţinându-se că începerea cercetării disciplinare faţă de acesta s-a făcut cu respectarea termenelor stipulate de dispoziţiilor legale citate mai sus.
Susţinerile privind nerespectarea garanţiilor privind dreptul la apărare, prin neluarea în considerare a obiecţiunilor la procesul-verbal din 23 iunie 2018, ce nu au fost consemnate şi neîncuviinţarea probelor solicitate, care i-ar fi susţinut apărările recurentului sunt, de asemenea, nefondate.
Înalta Curte reţine, din cronologia evenimentelor, că la 17 mai 2018, i-a fost înmânată recurentului procuror invitaţia de a se prezenta la sediul Inspecţiei Judiciare, la 23 mai 2018, ora 10:00, în vederea prezentării probatoriului din cursul cercetării disciplinare.
Ulterior, la 21 mai 2018, recurentul a dat mandat de reprezentare doamnei judecător K., pentru ca această să îi reprezinte interesele în faţa Inspecţiei Judiciare şi a Consiliului Superior al Magistraturii, cu privire la lucrarea înregistrată sub nr. x/2018, ce face obiectul prezentului dosar.
La 22 mai 2018 au fost înregistrate pe e-mailul Inspecţiei Judiciare cererile formulate de doamna judecător K., de acordare a unui alt termen, respectiv de preschimbare a termenului fixat, întrucât în perioada 24 - 25 mai 2018 participă la o conferinţă internaţională, fără a se invoca imposibilitatea de prezentare pentru data de 23 mai 2018.
La 23 mai 2018, recurentul procuror s-a prezentat la sediul Inspecţiei Judiciare, fiind însoţit de avocatul ales L., angajat în aceeaşi zi. Recurentului i-a fost prezentat materialul probator rezultat în urma cercetării disciplinare, în raport de care nu au fost formulate obiecţiuni, astfel cum reiese din procesul-verbal de finalizare al cercetării disciplinare.
Ca urmare, este corectă reţinerea secţiei din încheierea recurată, în sensul că cercetarea disciplinară s-a făcut cu respectarea dispoziţiilor legale, inclusiv cele referitoare la dreptul la apărare, criticile recurentului fiind nefondate, câtă vreme a beneficiat de asistenţă juridică de specialitate.
În ceea ce priveşte administrarea probatoriului în cauză, care este criticat de recurent pentru că i-ar fi fost respinse probe în opinia sa concludente şi pertinente, Înalta Curte reţine că, din dispoziţiile art. 255 alin. (1) C. proc. civ., probele trebuie să fie admisibile potrivit legii şi să ducă la soluţionarea procesului.
Prin urmare, probele trebuie să fie concludente şi pertinente, ceea ce presupune verificarea relaţiei existente între pretenţiile formulate şi faptul susceptibil de probare, precum şi dacă probele solicitate poartă asupra unor împrejurări care sunt de natură să ducă la soluţionarea cauzei.
Din perspectiva dispoziţiilor legale sus enunţate, Înalta Curte reţine că aprecierea asupra necesităţii administrării unei probe pentru soluţionarea cauzei este atributul exclusiv al instanţei. Aceasta deoarece probatoriul administrat în cauză serveşte instanţei în aprecierea situaţiei de fapt, iar când instanţa se consideră lămurită, închide dezbaterile astfel cum prevede art. 394 C. proc. civ.
Or, câtă vreme prin încheierea recurată, secţia a pus în vedere pârâtului procuror să detalieze pentru fiecare solicitare teza probatorie, a analizat probele propuse şi a motivat atât admiterea, cât respingerea probelor solicitate şi încuviinţate, cum reiese din filele x ale încheierii, se vor respinge criticile recurentului pe aceste aspecte.
Cu această motivare, Înalta Curte va respinge şi recursul declarat împotriva încheierii din 16 septembrie 2020 a secţiei pentru procurori în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii, în Dosarul nr. x/2018, ca nefondat, întrucât recurentul critică măsura instanţei disciplinare de a respinge întrebările adresate martorului audiat, care fac parte din probatoriul administrat în cauză.
Totodată, Înalta Curte reţine, din cuprinsul încheierii recurate, filele x, că solicitările pârâtului procuror referitoare la completarea declaraţiei martorului audiat au fost respinse cu motivarea că respectivele chestiuni fuseseră consemnate deja, iar succesiunea relatărilor este clară şi nu are nevoie de alte lămuriri, iar restul întrebărilor adresate au fost apreciate ca nefiind utile, pertinente şi concludente cauzei, apreciere care este atributul exclusiv al instanţei în faţa căreia sunt administrate probatoriile.
Cu privire la recursul declarat de recurentul A. împotriva Hotărârii nr. 15P din 17 decembrie 2020 a secţiei pentru procurori în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii din care face parte integrantă încheierea de amânare a pronunţării din 9 decembrie 2020, se reţin următoarele:
Prin încheierea de amânare a pronunţării din 9 decembrie 2020, secţia pentru procurori în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii a respins excepţia nulităţii acţiunii disciplinare sub aspectul repartizării aleatorii la Inspecţia Judiciară a lucrării ce face obiectul cauzei, ca neîntemeiată, iar această soluţie este recurată în cauză, recurentul susţinând că încalcă atât legea cât şi regulile imperative prevăzute de regulamentul privind repartizarea aleatorie a lucrărilor.
Aceste susţineri sunt nefondate.
Conform art. 73 alin. (1) din Legea nr. 317/2004, republicată, forma în vigoare la data primirii şi înregistrării la Inspecţia Judiciară a lucrării ce face obiectul prezentului dosar disciplinar:
"modul de repartizare a sesizărilor şi dosarelor disciplinare către inspectorii judiciari se face cu respectarea principiului repartizării aleatorii".
Potrivit art. 45 alin. (1) din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Inspecţiei Judiciare, în vigoare la 23 ianuarie 2018:
"Actele de sesizare a Inspecţiei Judiciare, transmise prin poştă, curier, fax ori e-mail, se primesc la registratură, unde, în aceeaşi zi, primesc dată certă şi număr de înregistrare din registrul general de evidenţă a lucrărilor Inspecţiei Judiciare, cu indicativul "IJ", iar art. 46 alin. (3) din acelaşi regulament stipulează "Dosarele se predau la registratura fiecărei direcţii de inspecţie judiciară, unde se înregistrează în ordine crescătoare, în raport cu numărul de înregistrare în registrul general de evidenţă a lucrărilor direcţiei. La numărul stabilit potrivit alin. (1) se adaugă numărul din registrul general de evidenţă a lucrărilor direcţiei, însoţit de indicativul DIJ (Direcţia de inspecţie pentru judecători) şi DIP (Direcţia de inspecţie pentru procurori), după caz".
Din înscrisurile depuse la dosarul cauzei, Înalta Curte reţine că sesizarea petentei B. a fost înregistrată la Inspecţia Judiciară în 23 ianuarie 2018, sub nr. x/2018.
Aşa cum s-a arătat mai sus, ulterior, sub acelaşi număr, au fost ataşate revenirile cu conţinut identic înregistrate la 26 ianuarie 2018, 31 ianuarie 2018, 13 februarie 2018, la care au fost conexate lucrările cu nr. x, întrucât priveau aceleaşi aspecte şi părţi.
Lucrarea nr. x/2018 a fost repartizată inspectorului judiciar M., iar din conţinutul fişei de repartizare reiese că s-ar fi efectuat o modificare a ordinii de repartizare, întrucât patru inspectori se aflau în concediu în acea zi.
Această măsură a modificării repartizării aleatorii nu are valenţele pe care i le acordă recurentul, în sensul că s-ar fi urmărit repartizarea la un anumit inspector, care ar fi avut o părere formată deja despre cauză, întrucât repartizarea cauzei respectă prevederile art. 47 alin. (6) din Regulamentul enunţat anterior, care prevede că "modificarea ordinii în care se face repartizarea aleatorie a lucrărilor se evidenţiază în fişa de repartizare ataşată dosarului şi are loc în următoarele situaţii: (...) b) când inspectorul judiciar efectuează concediul legal de odihnă".
Or, câtă vreme aceste aspecte apar consemnate în fişa de repartizarea aleatorie a cauzei, se constată că atribuirea indicativelor şi a numerelor aferente este făcută în conformitate cu Regulamentul de organizare si funcţionare a Inspecţiei Judiciare, în vigoare la data sesizării, criticile formulate fiind nefondate.
Cu privire la decizia de sancţionare disciplinară, recurentul susţine că este nelegală măsura aplicării unei sancţiuni mai grele pe considerentul că ar mai fi fost sancţionat anterior.
Această critică este nefondată.
Înalta Curte reţine că, prin Hotărârea nr. 2P din data de 13 martie 2019, secţia pentru procurori în materie disciplinară a aplicat procurorului A. sancţiunea disciplinară constând în "avertisment", hotărâre rămasă definitivă prin nerecurare.
Înalta Curte reaminteşte că sancţiunea disciplinară are un dublu scop, pe de o parte de a determina îndreptarea magistratului care a comis o faptă disciplinară şi pe de altă parte de a constitui mijloc de prevenţie atât pentru magistratul sancţionat cât şi pentru corpul magistraţilor.
Or, la aplicarea sancţiunii este necesar să se ţină cont de caracterul gradual al angajării răspunderii disciplinare, aşa cum s-a stabilit prin jurisprudenţa Completului de 5 judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (spre exemplu, deciziile nr. 66/2014 şi nr. 127/2019), prin care s-a arătat necesitatea creşterii graduale a sancţiunii aplicate magistratului care comite fapte ce sunt circumscrise abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 din Legea nr. 303/2004, pentru a-şi atinge scopul enunţat mai sus.
Ca urmare, este legală măsura secţiei de a ţine cont la individualizarea sancţiunii de alte sancţiuni anterioare, fără a avea relevanţă dacă magistratul a fost sancţionat pentru aceeaşi faptă sau nu, câtă vreme prin sancţiune se urmăreşte evitarea unor manifestări de natură a afecta prestigiul funcţiei de magistrat în special, şi al justiţiei, în general.
Or, sancţiunile anterioare arată o anume atitudine în ce priveşte încălcarea normelor care reglementează abaterea disciplinară a magistraţilor, precum şi o lipsă de conştientizare a consecinţelor faptelor săvârşite.
Critica prin care s-a susţinut că secţia nu a analizat probe aflate la dosar, din care ar fi reieşit că nu a săvârşit abaterile, ci a avut în vedere doar informaţii trunchiate, care să ducă la concluzia săvârşirii abaterii disciplinare, este, de asemenea, nefondată, Înalta Curte reţinând că secţia pentru procurori a realizat o analiză a tuturor probelor administrate, atât în cursul cercetării disciplinare, cât şi al judecăţii, făcând trimitere la acestea în cuprinsul hotărârii atacate şi a verificat punctual apărările formulate de recurent, pe care le-a respins motivat, cum rezultă din analiza considerentelor hotărârii recurate.
Critica prin care recurentul pârât a susţinut nelegalitatea hotărârii, pe motiv că i s-ar fi aplicat o sancţiune ce nu exista la data producerii faptelor pentru care a fost cercetat, este fondată, cum de altfel a subliniat şi reprezentantul Inspecţiei Judiciare cu ocazia dezbaterilor pe fondul recursului.
Înalta Curte reţine că sesizarea petentei B. a fost înregistrată la 23 ianuarie 2018 la Inspecţia Judiciară, iar cele prezentate se refereau la faptele procurorului săvârşite în intervalul 15 octombrie 2017 - 5 ianuarie 2018.
Sancţiunile aplicabile magistraţilor pentru săvârşirea abaterilor disciplinare sunt prevăzute de Legea nr. 303/2004.
Aşadar, legea aplicabilă faptelor reclamate prin sesizarea petentei B. este cea în vigoare în intervalul mai sus menţionat, când au fost comise faptele, respectiv varianta consolidată din 7 decembrie 2017, aşa cum a fost modificată de O.U.G. nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din O.U.G. nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, precum şi pentru instituirea altor măsuri financiare în domeniul bugetar.
Or, Legea nr. 303/2004 prevedea, în varianta în vigoare intervalul 15 octombrie 2017 - 5 ianuarie 2018, la art. 100 următoarele sancţiuni ce puteau fi aplicate magistraţilor:
a) avertismentul;
b) diminuarea indemnizaţiei de încadrare lunare brute cu până la 20% pe o perioadă de până la 6 luni;
c) mutarea disciplinară pentru o perioadă de până la un an la o altă instanţă sau la un alt parchet, situate în circumscripţia altei curţi de apel ori în circumscripţia altui parchet de pe lângă o curte de apel;
d) suspendarea din funcţie pe o perioadă de până la 6 luni;
e) excluderea din magistratură.
Înalta Curte reţine că, prin hotărârea recurată, a fost aplicată procurorului o sancţiune disciplinară care nu era în vigoare la data săvârşirii faptelor pentru care fusese cercetat.
Astfel, sancţiunea retrogradarea în grad profesional a fost introdusă ca pct. d1 ulterior, prin Legea nr. 242 din 12 octombrie 2018, publicată în Monitorul Oficial nr. 868 din 15 octombrie 2018, criticile recurentului pe acest aspect fiind fondate.
Pentru considerentele arătate mai sus, Completul de 5 judecători constată că hotărârea secţiei pentru procurori este legală şi temeinică în ceea ce priveşte soluţia de admitere a acţiunii disciplinare, iar recursul declarat de recurent este fondat în ceea ce priveşte nelegalitatea sancţiunii aplicate.
Ca urmare, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., hotărârea recurată va fi casată în parte, pentru incidenţa motivului de recurs prevăzut de art. 488 pct. 5 C. proc. civ., respectiv aplicarea greşită a art. 24 C. proc. civ., care se referă la Legea aplicabilă proceselor noi.
În rejudecare, Înalta Curte va aplica recurentului sancţiunea prevăzută de art. 100 lit. d) din Legea nr. 303/2004, existentă la momentul săvârşirii faptelor, ţinând cont şi de caracterul gradual al angajării răspunderii disciplinare enunţat anterior şi va înlocui sancţiunea disciplinare privind retrogradarea din funcţie cu sancţiunea disciplinară privind suspendarea din funcţie pe o perioadă de două luni.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul A. împotriva încheierilor din 24 iunie 2020, 16 septembrie 2020 şi 9 decembrie 2020 pronunţate de secţia pentru procurori în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii, în Dosarul nr. x/2018.
Admite recursul declarat de recurentul A. împotriva Hotărârii nr. 15P din 17 decembrie 2020 pronunţate de aceeaşi secţie.
Casează, în parte, hotărârea recurată şi rejudecând:
Înlocuieşte sancţiunea disciplinară privind retrogradarea din funcţie aplicată recurentului cu sancţiunea disciplinară privind suspendarea din funcţie pe o perioadă de două luni.
Menţine celelalte dispoziţii ale hotărârii recurate.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 22 noiembrie 2021.
GGC - ED