Asupra recursului de faţă, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Acţiunea disciplinară
Prin acţiunea înregistrată pe rolul secţiei pentru judecători în materie disciplinară înregistrată sub nr. x/2018, Inspecţia Judiciară a solicitat aplicarea uneia dintre sancţiunile prevăzute de art. 100 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare (denumită, în continuare, Legea nr. 303/2004) pârâtei A., judecător în cadrul Tribunalului Călăraşi, cu privire la săvârşirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. c) din actul normativ anterior menţionat.
În motivare s-a susţinut, în esenţă, că maniera în care s-a manifestat doamna judecător la 11 martie 2020 şi la 22 mai 2020 faţă de personalul care îşi desfăşura activitatea în cadrul Departamentului economico-financiar al Tribunalului Călăraşi încalcă obligaţia judecătorului de a respecta normele de conduită şi morale acceptate de societate, precum şi obligaţia magistratului de rezervă cu privire la depăşirea limitelor unei atitudini civilizate şi a comunicării fireşti cu personalul din cadrul instanţei.
S-a reţinut că circumstanţele situaţiei de fapt la nivelul Tribunalul Călăraşi, faţă de apărările formulate de doamna judecător, nu pot conduce la justificarea acţiunilor acesteia sau la minimalizarea responsabilităţii sale cu privire la atitudinea demnă pe care trebuie să o aibă în faţa colegilor, inclusiv a personalului de specialitate din cadrul D.E.FA.
Secţia pentru judecători în materie disciplinară, prin încheierea din 3 martie 2021, a respins atât excepţia nulităţii absolute invocate de pârâtă, cât şi cererea de suspendare a judecăţii cauzei până la soluţionarea definitivă a dosarului nr. x/2021 al Curţii de Apel Bucureşti.
Referitor la excepţia nulităţii absolute a acţiunii disciplinare, secţia a arătat că în materia răspunderii disciplinare nu este aplicabil art. 194 din C. proc. civ. ce reglementează cuprinsul cererii de chemare în judecată, conţinutul rezoluţiei prin care se exercită acţiunea disciplinară fiind reglementat expres în cuprinsul art. 47 alin. (6) din Regulamentul privind normele pentru efectuarea lucrărilor de inspecţie aprobat prin Ordinul nr. 136/2018 emis de inspectorul-şef al Inspecţiei Judiciare; aşadar, acţiunea disciplinară a fost întocmită şi exercitată cu respectarea dispoziţiilor legale prevăzute de procedura specială în materie disciplinară, iar actele administrative de numire în funcţie a inspectorilor judiciari care au instrumentat lucrarea şi a inspectorului-şef al Inspecţiei Judiciare se bucură de prezumţia de legalitate şi nu pot face obiectul verificărilor în cadrul procedurii disciplinare de faţă.
În ceea ce priveşte motivul de nulitate absolută referitor la încălcarea dispoziţiilor art. 73 alin. (1) şi art. 46 alin. (1) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, s-a constatat că prezentul demers disciplinar a avut la bază o sesizare ce întruneşte condiţiile prevăzute de lege: este formulată de persoane interesate, este semnată, conţine datele de identificare ale autorilor, conţine indicii concrete cu privire la situaţia de fapt; lucrarea a fost repartizată, în mod aleatoriu, astfel cum rezultă din fişa de repartizare a lucrării depusă la dosarul de cercetare disciplinară şi prelungirea termenului de efectuare a verificărilor prealabile cu încă 45 de zile s-a făcut cu respectarea dispoziţiilor legale ca urmare a modificării gradului de complexitate şi a desemnării unui al doilea inspector judiciar, în condiţiile art. 76 din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Inspecţiei Judiciare.
În motivarea soluţiei de respingere a cererii de suspendare a judecăţii, faţă de conţinutul cererii de chemare în judecată ce face obiectul dosarului nr. x/2021 aflat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, secţia a constatat că nu există un raport de interdependenţă între dreptul dedus judecăţii în dosarul menţionat anterior şi soluţionarea prezentei cauze disciplinare.
De altfel, temeiul de drept al cererii de suspendare este o normă dispozitivă, ce instituie un caz de suspendare facultativă, instanţa de judecată fiind cea care decide asupra oportunităţii măsurii în situaţia în care soluţionarea unei alte cauze ar influenţa, în mod hotărâtor, soarta litigiului cu care este învestită.
Prin Hotărârea nr. 9J din 7 aprilie 2021, secţia pentru judecători în materie disciplinară, a Consiliului Superior al Magistraturii, a admis acţiunea disciplinară formulată de Inspecţia Judiciară împotriva doamnei A., fost judecător în cadrul Tribunalului Călăraşi, pentru săvârşirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. c) din Legea nr. 303/2004, a aplicat sancţiunea disciplinară constând în "diminuarea indemnizaţiei de încadrare lunare brute cu 10% pentru o perioadă de 3 luni" pentru săvârşirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. c) din acelaşi act normativ şi a reţinut că, în baza art. 521 alin. (2) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată sancţiunea disciplinară stabilită anterior nu se mai execută, judecătorul dându-şi demisia.
În motivare, sub aspectul laturii obiective, s-a reţinut că faptele reţinute în sarcina pârâtei şi confirmate de probele administrate în cauză se înscriu în sfera manifestărilor contrare demnităţii funcţiei pe care aceasta o deţine, fiind de natură a afecta în mod grav prestigiul justiţiei.
Astfel, atât prin modalitatea în care a înţeles să se manifeste în 11 martie 2020 şi respectiv, în 22 mai 2020 faţă de personalul din cadrul Departamentului Economico Financiar şi Administrativ al Tribunalului Călăraşi, cât şi prin limbajul folosit, doamna judecător A. a depăşit cadrul legal ce circumscrie conduita unui magistrat în relaţiile de serviciu, făcând aprecieri neconforme poziţiei deţinute, de natură a afecta prestigiul funcţiei de magistrat. Chiar şi în situaţia în care nu era de acord cu modalitatea în care i se calculase indemnizaţia aferentă concediului medical şi era nemulţumită de faptul necomunicării fluturaşului de salariu aferent lunii martie 2020, pârâta nu trebuia să se exprime într-un mod care să pună la îndoială pregătirea profesională a persoanelor prezente, având obligaţia de a adopta o atitudine rezervată care să nu afecteze onoarea şi demnitatea celor cu care discuta.
Sub aspectul laturii subiective, maniera în care aceasta s-a manifestat duce fără echivoc la concluzia că atitudinea psihică a pârâtei faţă de acţiunile sale a fost aceea de prevedere a rezultatelor faptelor sale pe care, chiar dacă nu le-a urmărit, a acceptat producerea lor, iar probele administrate nu au relevat nicio împrejurare obiectivă care să justifice comportamentul neadecvat, contrar normelor de conduită ale doamnei A.
Având în vedere că prin Decretul nr. 231 publicat în Monitorul Oficial nr. 286 din 22 martie 2021 doamna judecător A. a fost eliberată din funcţie, ca urmare a demisiei, în baza art. 521 alin. (2) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată, secţia a reţinut că sancţiunea disciplinară stabilită nu se va mai executa.
3. Recursul exercitat împotriva hotărârii instanţei disciplinare
Împotriva încheierii din 3 martie 2021, precum şi a Hotărârii nr. 7J din 7 aprilie 2021, pronunţate de secţia pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii, pârâta A. a formulat recurs, în temeiul art. 51 alin. (3) din Legea nr. 317/2004.
Recurenta a solicitat casarea încheierii şi a hotărârii recurate, şi, în baza art. 413 alin. (1) pct. l C. proc. civ., admiterea cererii de suspendare a judecăţii cauzei până la soluţionarea definitivă a dosarului nr. x/2021 aflat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti.
În urma rejudecării, a solicitat, în principal, admiterea excepţiei nulităţii absolute a Rezoluţiei din 16.11.2020 prin care a fost exercitată acţiunea disciplinară şi a tuturor actelor întocmite de Inspecţia Judiciară pe parcursul cercetării disciplinare administrative; în subsidiar, pe fond, respingerea acţiunii disciplinare formulat de Inspecţia Judiciară.
În motivarea recursului declarat împotriva încheierii din 3 martie 2021, recurenta a susţinut că este nelegală soluţia de respingere a cererii de suspendare a judecăţii, în primul rând, pentru că nu a fost motivată cu referire la circumstanţele concrete ale cauzei, în raport de care a apreciat inaplicabilitatea dispoziţiilor art. 413 alin. (1) pct. l C. proc. civ., invocând generic că nu ar exista un raport de interdependentă între cele două cauze, faţă de conţinutul acţiunii.
În al doilea rând, recurenta apreciază că motivarea cererii de suspendare a judecăţii şi înscrisurile depuse ar fi făcut dovada existenţei raportului de interdependenţă între cele două cauze, urmând să se observe că în Dosarul nr. x/2021 se tranşează un drept şi nu un fapt, iar ceea ce va stabili instanţa de contencios administrativ se impune cu autoritate de lucru judecat în procesul disciplinar. A susţinut greşita respingere a excepţiei nulităţii rezoluţiilor de începere a cercetării disciplinare şi de exercitare a acţiunii disciplinare, precum şi a actelor întocmite pe parcursul cercetării disciplinare.
În ceea ce priveşte lipsa actului de învestire al instanţei disciplinare/lipsa acţiunii disciplinare şi lipsa motivării acţiunii, recurenta consideră că soluţia instanţei de respingere a excepţiei este nelegală, pentru că încalcă prevederile art. 46 alin. (1) din Legea nr. 317/2004, potrivit căruia procedurii disciplinare îi sunt aplicabile toate garanţiile procesuale şi procedurale prevăzute de C. proc. civ., cu referire la art. 194 C. proc. civ., caz în care susţine că acţiunea disciplinară trebuie să aibă conţinutul prevăzut de aceste dispoziţii legale.
Cu privire la nelegalitatea ordinelor de numire în funcţie a inspectorilor judiciari care au efectuat cercetarea disciplinară, instanţa disciplinară a respins excepţia nulităţii absolute, cu motivarea că aceste acte se bucură de prezumţie de legalitate atât timp cât nu au fost anulate.
Recurenta susţine că această motivare vine în sprijinul cererii de suspendare a judecăţii cauzei până la soluţionarea definitivă a dosarului nr. x/2021 aflat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, ce avea ca obiect anularea actelor administrative de numire în funcţie a inspectorului şef şi a inspectorilor judiciari emise începând cu luna septembrie 2018, precum şi a celor privind organizarea şi funcţionarea Inspecţiei judiciare şi pentru efectuarea lucrărilor de inspecţie, întrucât anularea acestor ordine ar atrage nulitatea absolută a tuturor actelor întocmite în procedura de cercetare disciplinară, inclusiv a acţiunii disciplinare.
Cu privire la lipsa sesizării disciplinare la 23 iunie 2020, când a fost deschis dosarul disciplinar împotriva recurentei, a susţinut că excepţia a fost respinsă de instanţa disciplinară, dar nu au fost prezentate argumentele pentru care instanţa a considerat că poate fi deschis un dosar disciplinar împotriva recurentei, în lipsa unei sesizări disciplinare.
Referitor la conţinutul sesizării disciplinare înregistrată la dosar la 10 iulie 2020, despre care recurenta a susţinut că trebuia clasată pentru că nu cuprinde descrierea împrejurărilor de fapt care au justificat formularea ei, instanţa disciplinară a respins excepţia nulităţii absolute pentru că a apreciat că sesizarea petentelor corespunde exigenţelor legale; cu toate acestea, secţia nu indică temeiul de drept care reglementează posibilitatea motivării sesizării disciplinare printr-un alt înscris adresat unei alte persoane/alte instituţii.
Recurenta consideră nelegală soluţia de respingere a excepţiei nulităţii repartizării nelegale a dosarului, în lipsa verificărilor pe care le-a solicitat prin cererea de probatorii aflată la dosar şi care ar fi trebuit efectuate în raport de fişa de repartizare a dosarului, din care rezultă că dosarul nu a fost repartizat în ziua înregistrării lui, ci a doua zi. Or, în condiţiile în care instanţa disciplinară nu a arătat motivul pentru care a apreciat că este legal repartizat dosarul a doua zi după înregistrare, dar şi care a fost metoda de repartizare, apreciază că este întemeiată excepţia nulităţii absolute invocate.
Mai arată că instanţa disciplinară a respins excepţia nulităţii absolute cu privire la prelungirea nelegală a termenului pentru efectuarea verificărilor prealabile, însă nu arată care au fost motivele temeinice care au condus la prelungirea termenului, în condiţiile în care acestea nu apar indicate nici în referatul din data de 17 iulie 2020 întocmit de inspectorul judiciar B., cu precizarea că depăşirea acestui termen este sancţionată de lege cu decăderea din dreptul de a mai continua verificările.
Pentru motivele arătate, recurenta a solicitat casarea încheierii de şedinţă din 3 martie 2021, iar în urma rejudecării, admiterea cererii de suspendare a judecăţii până la soluţionarea definitivă a dosarului nr. x/2021 aflat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, urmând să îşi menţină sau să îşi restrângă motivele de nulitate absolută în raport şi de soluţia care va fi pronunţată în dosarul indicat.
În motivarea recursului declarat împotriva Hotărârii nr. 7J din 7 aprilie 2021, s-au arătat următoarele:
Soluţia pronunţată de secţie este nelegală pentru că nu au fost avute în vedere toate probele administrate la dosar şi nu au fost înlăturate motivat toate apărările recurentei, care se refereau la existenţa unei stări de conflict între recurentă şi personalul DEFA, despre care se face vorbire şi în Decizia nr. 173/3.10.2018 a Completului de 5 judecători.
Recurenta consideră că acuzaţiile petenţilor ar fi trebuit să fie confirmate şi de alte probe, fiind evident subiectivismul martorilor ascultaţi din oficiu de Inspecţia Judiciară, în condiţiile în care martorii audiaţi la propunerea recurentei au subliniat conduita sa ireproşabilă în colectiv.
Recurenta a apreciat că hotărârea este şi netemeinică, pentru că nu sunt îndeplinite cumulativ cele două condiţii pentru antrenarea răspunderii disciplinare în baza art. 99 lit. c) din Legea nr. 303/2004, întrucât recurenta nu se afla în exercitarea atribuţiilor de serviciu, având raportul de muncă suspendat de drept pentru motive medicale pe durata 13.10.2019 - 21.04.2020, caz în care nu se poate reţine că ar fi manifestat atitudini nedemne în timpul exercitării atribuţiilor de serviciu, însă aceasta apărare nu a fost analizată de instanţa disciplinară.
În realitate, recurenta a avut discuţii pe un ton ridicat, şi ferm, dar care nu au depăşit limitele unei discuţii rezonabile, dar a subliniat că acest demers disciplinar a fost cauzat de lămuririle pe care le-a cerut de la departamentul contabil financiar al instituţiei, cu privire la drepturile sale salariale, aşadar nu pot constitui elementele materiale ale abaterii disciplinare prevăzută de art. 99 lit. c) din Legea nr. 303/2004.
Motivarea hotărârii disciplinare este eronată şi cu privire la împrejurarea că recurenta şi-a desfăşurat activitatea la Tribunalul Constanţa, revenind la Tribunalul Călăraşi la 21 aprilie 2021, deci este greşită reţinerea că ar fi fost în conflict cu personalul DEFA de la această ultimă instanţă.
Apreciază că hotărârea este nelegală pentru că secţia ar fi încălcat dispoziţiile art. 14 şi art. 16 din C. proc. civ., întrucât atât acţiunea disciplinară, cât şi rezoluţia nr. x/2020 descriu o situaţie de fapt ce reiese exclusiv din declaraţiile date de angajaţii DEFA, fără a se corobora şi cu alte probe.
Recurenta mai susţine că scopul sancţiunii disciplinare care i-a fost aplicată prin hotărârea recurată nu mai poate fi atins după eliberarea sa din funcţia de judecător la 22 martie 2021.
Totodată, a arătat că procedura disciplinară îndreptată împotriva sa s-a efectuat fără respectarea garanţiilor procesuale şi procedurale prevăzute de Legea nr. 134/2010, republicată, cu modificările ulterioare, întrucât inspectorul-şef judecător C. a fost numit interimar în baza unui act administrativ emis de Guvernul României (O.U.G. nr. 77/2018 prin care a fost completat art. 67 din Legea nr. 317/2004, a cărei neconstituţionalitate recurenta a invocat-o în Dosarul nr. x/2021), iar nelegalitatea numirii a fost constatată de CJUE prin Hotărârea Marii Camere pronunţată la data de 18.05.2021.
5. Apărările formulate de părţi
Inspecţia Judiciară a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului.
A invocat excepţia inadmisibilităţii recursului declarat împotriva încheierii din 3 martie 2021, cu privire la suspendarea judecăţii cauzei, în raport de art. 414 şi art. 483 alin. (1) C. proc. civ., din care rezultă că soluţia de respingere a cererii de suspendare a judecării cauzei nu poate fi atacată cu recurs, calea de atac exercitată de recurentă sub acest aspect, fiind inadmisibilă.
A invocat şi excepţia nulităţii recursului declarat împotriva încheierii de şedinţă din data de 03.03.2021 sub aspectul respingerii excepţiei nulităţii absolute şi împotriva Hotărârii nr. 7J/07.04.2021, ca urmare a aplicării sancţiunii nemotivării recursului, în condiţiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ. întrucât motivele invocate prin cererea de recurs nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ.
Pe fond, a solicitat respingerea, ca nefondat, a recursului, cu motivarea că nici din cuprinsul prevederilor Legii nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată, cu modificările ulterioare, şi nici din cel al Normelor de efectuare a lucrărilor de Inspecţie nu rezultă că rezoluţia prin care se admite sesizarea şi se exercită acţiunea disciplinară poate fi asimilată unei cereri de chemare în judecată pentru a se putea da eficienţă dispoziţiilor art. 49 alin. (7) din legea menţionată.
A susţinut că sesizarea Inspecţiei Judiciare s-a realizat cu respectarea dispoziţiilor legale, iar criticile aduse pe calea recursului sunt neîntemeiate. Referatul întocmit de inspectorul judiciar prin care a solicitat prelungirea termenului de efectuare a verificărilor prealabile este motivat, de altfel conţinutul acestui referat neputând conduce la o altă concluzie; în plus, prin referat au fost expuse pe larg motivele pentru care s-a solicitat prelungirea termenului de verificări prealabile, simpla susţinere a contrariului de către recurentă, fără vreun fundament în materialul probatoriu administrat, neputând conduce la dovedirea încălcării vreuneia dintre dispoziţii legale invocate în faţa instanţei disciplinare.
Recurenta a depus note scrise, prin care a combătut apărările Inspecţiei Judiciare şi a solicitat admiterea recursului, aşa cum a fost formulat.
II. Considerentele Înaltei Curţi
Asupra recursului declarat împotriva încheierii din 3 martie 2021 pronunţate de secţia pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii, se reţin următoarele:
Prin această încheiere, secţia pentru judecători a respins excepţia nulităţii absolute a rezoluţiei nr. x/B/16.11.2020, a rezoluţiei cu acelaşi număr privind rezultatul cercetării disciplinare, a rezoluţiei nr. x/A/16.11.2020 de începere a cercetării disciplinare, a tuturor actelor întocmite în Dosarul nr. x, precum şi cererea de suspendare a judecăţii acţiunii disciplinare până la soluţionarea definitivă a dosarului nr. x/2021 al Curţii de Apel Bucureşti.
Critica recurentei privind greşita respingere a cererii de suspendare a judecăţii acţiunii disciplinare până la soluţionarea definitivă a dosarului nr. x/2021 al Curţii de Apel Bucureşti este nefondată.
Înalta Curte reţine că art. 413 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ. prevede un caz de suspendare facultativă, lăsat la aprecierea judecătorului, care implică analiza îndeplinirii în mod cumulativ a două condiţii, anume: dezlegarea procesului să depindă în tot sau în parte de existenţa sau inexistenţa unui drept care face obiectul unei alte judecăţi şi procesul în care urmează să se stabilească existenţa sau inexistenţa unui drept să fie în curs de judecată, să nu fi fost el însuşi suspendat.
În speţă, cerinţele legale impuse de art. 413 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ. nu sunt îndeplinite, cum, de altfel, a motivat şi secţia pentru judecători în cuprinsul încheierii recurate.
Recurenta a invocat strânsa legătură dintre Dosarul nr. x/2021 aflat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti şi cauza pendinte, apreciind că a făcut dovada existenţei raportului de interdependenţă între cele două cauze.
Înalta Curte constată că acest susţineri sunt nefondate, întrucât dosarul invocat de recurentă are ca obiect cererea formulată de recurenta din dosarul de faţă, A., în contradictoriu cu Consiliul Superior al Magistraturii şi Inspecţia Judiciară, prin care solicită anularea Hotărârii nr. 1074/2018 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, Ordinele nr. 136/2018, nr. 134/2018 şi nr. 131/2018, precum şi a actelor subsecvente emise în baza acestui ultim ordin, inclusiv ordinele de numire în funcţia de inspector judiciar a doamnelor judecător B. şi D.
Ca urmare, având în vedere obiectul acestei cauze, este corectă reţinerea în sensul că soluţionarea acţiunii disciplinare ce o priveşte pe A. nu depinde de soluţia ce se va pronunţa în Dosarul nr. x/2021 aflat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti.
Mai mult, textul de lege invocat de recurentă ca temei de drept al cererii de suspendare este o normă dispozitivă, ce instituie un caz de suspendare facultativă, cum s-a arătat anterior, iar instanţa de judecată este cea care decide asupra oportunităţii măsurii, cu condiţia ca soluţionarea unei alte cauze să influenţeze, în mod hotărâtor, soarta litigiului cu care este învestită, ceea ce nu se verifică în cauză.
Recurenta a formulat critici cu privire la lipsa sesizării disciplinare la 23 iunie 2020, când s-a deschis dosarul disciplinar împotriva sa, arătând, totodată, că acţiunea disciplinară nu întruneşte condiţiile prevăzute de art. 194 C. proc. civ.
Înalta Curte respinge aceste susţineri, în condiţiile în care art. 47 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 317/2004 se referă la acţiunea disciplinară şi nu la rezoluţia inspectorilor judiciari.
Potrivit art. 47 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată "după efectuarea cercetării disciplinare, inspectorul judiciar dispune prin rezoluţie, scrisă şi motivată, admiterea sesizării prin exercitarea acţiunii disciplinare".
Înalta Curte reţine că nu sunt aplicabile în materia răspunderii disciplinare dispoziţiile art. 194 din C. proc. civ. ce reglementează cuprinsul cererii de chemare în judecată, întrucât sunt două acte procedurale distincte, reglementate de acte normative diferite.
Astfel, conţinutul şi forma unei cereri de chemare în judecată sunt pe larg expuse în art. 194 din C. proc. civ., pe când conţinutul rezoluţiei prin care se finalizează cercetarea disciplinară, se admite sesizarea şi se exercită acţiunea disciplinară este reglementat prin art. 47 alin. (6) din Regulamentul privind normele pentru efectuarea lucrărilor de inspecţie aprobat prin Ordinul nr. 136/2018 emis de inspectorul-şef al Inspecţiei Judiciare, care prevede că:
"Rezoluţia emisă potrivit alin. (5) poartă data minutei prevăzute la alin. (4), se redactează în cel mult 20 de zile de la data finalizării cercetării disciplinare şi cuprinde următoarele menţiuni: data şi modalitatea sesizării; aspectele sesizate; data finalizării şi conţinutul verificărilor prealabile; data începerii şi finalizării cercetării disciplinare, precum şi actele de cercetare; situaţia de fapt reţinută din verificările prealabile şi din cercetarea disciplinară; apărările formulate pe parcursul verificărilor prealabile şi cercetării disciplinare; fundamentarea soluţiei de admitere a sesizării şi exercitare a acţiunii disciplinare sau, după caz, de respingere a sesizării, prin raportare la aspectele sesizate, la rezultatul verificărilor prealabile şi cercetării disciplinare, la conţinutul abaterilor disciplinare pentru care s-a dispus şi efectuat cercetarea disciplinară, precum şi la dispoziţiile legale incidente".
În speţă, acţiunea disciplinară a fost întocmită şi exercitată cu respectarea dispoziţiilor legale prevăzute de procedura specială în materie disciplinară, astfel că susţinerile pârâtei în sensul ca rezoluţia de exercitare a acţiunii nu este motivată în fapt şi în drept sunt nefondate.
Astfel, rezoluţia nr. 3576/B din 16.11.2020 prin care s-a dispus exercitarea acţiunii disciplinare faţă de doamna judecător A. este motivată sub aspectul situaţiei de fapt reţinute şi în drept prin raportare la dispoziţiile legale aplicabile, fiind avizată de directorul Direcţiei de inspecţie pentru judecători şi confirmată de inspectorul-şef, în condiţiile art. 47 alin. (3) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată.
În ceea ce priveşte sesizarea disciplinară, despre care recurenta susţine că i-ar lipsi actul iniţial de sesizare, Înalta Curte reţine, din istoricul înregistrării înscrisurilor aflate în dosarul de cercetare disciplinară, că sesizarea Inspecţiei Judiciare s-a făcut cu respectarea dispoziţiilor legale, câtă vreme la data de 17 iunie 2020 au fost înregistrate cele trei adrese trimise de preşedintele Curţii de Apel Bucureşti, ca lucrări separate, cu nr. x.
Aceste lucrări şi-au urmat cursul prevăzut de textele legale, ce a fost prezentat pe larg în hotărârea recurată, în raport de care Înalta Curte constată că sesizarea disciplinară a întrunit condiţiile art. 45 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 317/2004, întrucât a fost formulată de persoane interesate, a fost semnată şi a conţinut datele de identificare ale semnatarilor, cu o prezentare a situaţiei de fapt.
Cu aceeaşi motivare, în raport de cronologia înscrisurilor înregistrate la Inspecţia Judiciară, se vor înlătura şi criticile privind greşita respingere a excepţiei nulităţii absolute a rezoluţiei nr. x/B/16.11.2020, a rezoluţiei cu acelaşi număr privind rezultatul cercetării disciplinare, a rezoluţiei nr. x/A/16.11.2020 de începere a cercetării disciplinare, precum şi a tuturor actelor întocmite în Dosarul nr. x.
În susţinerea nulităţii absolute, recurenta a făcut referire şi la înlăturarea nelegală şi abuzivă a garanţiilor procesuale prevăzute de legiuitor în favoarea magistratului cercetat disciplinar, faţă de împrejurarea că inspectorul-şef judecător C. a fost nelegal numit în funcţie, cum a constatat şi CJUE prin Hotărârea Marii Camere pronunţată la 18 mai 2021.
Înalta Curte reţine că la data la care recurenta a fost cercetată disciplinar erau în vigoare acte administrative de numire în funcţie a inspectorilor judiciari care au instrumentat prezenta lucrare şi a inspectorului-şef al Inspecţiei Judiciare, sens în care se bucură de prezumţia de legalitate, criticile recurentei pe aceste aspecte neputând fi reţinute.
Critica privind repartizarea nelegală este, de asemenea, neîntemeiată.
Înalta Curte reţine că lucrarea nr. x a fost repartizată, în mod aleatoriu, astfel cum rezultă din fişa de repartizare a lucrării din dosarul de cercetare disciplinară, cu respectarea dispoziţiilor art. 73 alin. (1) din Legea nr. 317/2004 republicată.
Ulterior, în temeiul art. 45 alin. (6) din Legea nr. 317/2004 şi art. 16 alin. (1) şi (2) din Regulamentul privind normele de efectuare a lucrărilor de inspecţie, prin referat motivat şi avizat în condiţiile legii, s-a dispus conexarea lucrărilor nr. x şi nr. y la lucrarea nr. z, sesizările ulterioare vizând aceleaşi fapte şi aceeaşi persoană.
Critica privind prelungirea nelegală a termenului pentru efectuarea verificărilor este nefondată.
Înalta Curte reţine că, pentru verificarea aspectelor sesizate, a fost stabilit un termen de 45 zile, în condiţiile art. 45 alin. (3) din Legea nr. 317/2004, republicată, care a curs de la data înregistrării la Inspecţia Judiciară a adresei de la Preşedintele Curţii de Apel Bucureşti, respectiv 17 iunie 2020.
Înăuntrul acestui termen, la 16 iulie 2020 inspectorul judiciar desemnat în lucrarea nr. z a întocmit un referat motivat prin care a solicitat prelungirea termenului de efectuare a verificărilor prealabile cu încă 45 de zile . Acest referat a fost aprobat de inspectorul-şef la data de 17 iulie 2020, astfel fiind prelungit termenul de efectuare a verificărilor prealabile.
Prin referatul motivat din 2 septembrie 2020, inspectorul judiciar desemnat a solicitat modificarea gradului de complexitate şi desemnarea unui al doilea inspector judiciar, în condiţiile art. 76 din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Inspecţiei Judiciare, referatul fiind aprobat de inspectorul-şef.
La data de 15 septembrie 2020 au fost finalizate verificările prealabile, astfel cum rezultă din procesul-verbal depus la dosar, astfel că termenele mai sus indicate au fost pe deplin respectate.
Având în vedere aceste considerente, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta A. împotriva încheierii din 3 martie 2021 pronunţate de secţia pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii.
Asupra recursului declarat împotriva Hotărârii nr. 7J din 7 aprilie 2021 pronunţate de secţia pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii, se reţin următoarele:
Critica privind scopul sancţiunii aplicate, ce nu ar mai putea fi atins după eliberarea judecătorului din funcţia de judecător, este nefondată.
Înalta Curte reţine că sancţiunea disciplinară a magistraţilor are un dublu scop, pe de o parte de a determina îndreptarea magistratului care a comis o faptă disciplinară şi pe de altă parte de a constitui mijloc de prevenţie, atât pentru magistratul sancţionat, cât şi pentru corpul magistraţilor.
Art. 521 din Legea nr. 317/2004 prevede la alin. (1) "Eliberarea din funcţie a unui judecător sau procuror, în condiţiile art. 65 din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, sau numirea unui judecător în funcţia de procuror ori a unui procuror în funcţia de judecător nu împiedică continuarea procedurii disciplinare", iar la alin. (2) "Cu excepţia situaţiei în care judecătorul a fost numit în funcţia de procuror sau procurorul a fost numit în funcţia de judecător, în procedura disciplinară continuată în condiţiile alin. (1), dacă se exercită acţiunea disciplinară, secţia corespunzătoare, când constată că sesizarea este întemeiată, stabileşte una dintre sancţiunile disciplinare prevăzute de lege, în raport cu gravitatea abaterii disciplinare şi cu circumstanţele personale ale celui care a săvârşit-o. Sancţiunea disciplinară astfel stabilită nu se mai execută. În situaţia în care judecătorul a fost numit în funcţia de procuror sau procurorul a fost numit în funcţia de judecător sunt aplicabile dispoziţiile art. 49 alin. (6)."
Din textul de lege mai sus enunţat, se reţine că eliberarea din funcţie a magistratului nu împiedică continuarea procedurii disciplinare, din care face parte şi aplicarea sancţiunii, proporţional cu gravitatea abaterilor reţinute.
Ca urmare, deşi sancţiunea stabilită nu se execută efectiv de către magistratul care a fost eliberat din funcţie, scopul său este atins, ca mijloc de prevenţie, astfel încât să se evite săvârşirea pe viitor a unor fapte asemănătoare.
Critica privind netemeinicia hotărârii, în sensul că nu sunt îndeplinite cumulativ condiţiile privind antrenarea răspunderii disciplinare în baza art. 99 lit. c) este fondată, pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 99 lit. c) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată constituie abatere disciplinară "atitudinile nedemne în timpul exercitării atribuţiilor de serviciu faţă de colegi, celălalt personal al instanţei sau al parchetului în care funcţionează, inspectori judiciari, avocaţi, experţi, martori, justiţiabili ori reprezentanţii altor instituţii".
Prin urmare, pentru existenţa abaterii disciplinare prevăzute de textul de lege anterior citat este necesar ca, sub aspectul laturii obiective, judecătorul să fi avut o atitudine nedemnă faţă de unul dintre subiecţii pasivi expres enumeraţi de textul de lege, iar atitudinea respectivă să fie manifestată în timpul exercitării atribuţiilor de serviciu.
O atitudine nedemnă reprezintă o conduită care lasă de dorit, dezonorantă, în condiţiile în care chiar trimiterea textului legal la noţiunea de nedemnitate are conotaţii negative în cadrul relaţiilor interumane ce se conturează din perspectiva acestei abateri disciplinare.
Sub aspectul laturii subiective, pentru existenţa abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. c) din Legea nr. 303/2004 republicată este necesar ca atitudinile astfel caracterizate să fie asumate de judecător în mod conştient şi voit sau acceptat.
În doctrină, s-a conturat ideea că "atitudinea nedemnă" constituie acele manifestări comportamentale de o anumită gravitate contrare standardelor de conduită stabilite prin legi şi regulamente în sarcina magistraţilor.
O conduită nedemnă este contrară şi dispoziţiilor art. 17 din Codul deontologic al judecătorilor şi procurorilor, potrivit cărora judecătorii sunt datori să se abţină de la orice acte sau fapte de natură să compromită demnitatea lor în profesie şi societate.
Mai mult, art. 5 alin. (2) lit. b) din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti instituie în sarcina judecătorilor obligaţia de a respecta normele Codului deontologic, iar art. 5 alin. (2) lit. d) din acelaşi regulament prevede că judecătorii au îndatorirea de a avea "un comportament decent şi civilizat în relaţiile de serviciu".
Înalta Curte apreciază că faptele recurentei reţinute în cuprinsul acţiunii disciplinare nu pot fi caracterizate ca nedemne, în sensul textului de lege şi a interpretării date acestuia în doctrină.
Înalta Curte reţine că sunt întemeiate susţinerile recurentei pe acest aspect, prin care a învederat că incidentele din 11 martie 2020 şi 22 mai 2020 au fost determinate pe de o parte, de situaţia tensionată care s-a conturat în cadrul Tribunalului Călăraşi, iar pe de altă parte de o ineficientă comunicare la nivel interuman.
S-a reţinut, ca situaţie de fapt, că doamna judecător A. s-a deplasat la Departamentul Economic Financiar şi Administrativ din cadrul Tribunalului Călăraşi pentru a solicita lămuriri cu privire la următoarele aspecte: în 11 martie 2020 cu scopul de a afla modalitatea de calcul a salariului aferent perioadei în care s-a aflat în concediu medical, iar în 22 mai 2020 pentru a solicita comunicarea fluturaşului de salariu.
Din probele administrate, s-a reţinut că doamna judecător a avut discuţii cu persoanele care îşi desfăşurau activitatea în cadrul compartimentului DEFA.
Înalta Curte apreciază că deşi în cadrul acestor întâlniri s-a folosit un ton ferm sau ridicat, cuvintele şi expresiile folosite de doamna judecător nu au depăşit limitele unei discuţii rezonabile, în contextul unor nemulţumiri legate de modalitatea de calcul a indemnizaţiei de concediu medical şi respectiv de lipsa fluturaşului de salariu aferent lunii martie 2020.
Pe acest aspect, Înalta Curte apreciază fondată critica recurentei, care susţine că percepţia subiectivă a interlocutorului nu este suficientă şi concludentă pentru a reţine în mod automat o încălcare a normelor disciplinare din partea magistratului.
În acelaşi sens, se reţine că reproşurile şi insistenţele doamnei judecător în obţinerea unor informaţii privind modalitatea de calcul a drepturilor sale salariale nu reprezintă o faptă de natură a atrage răspunderea disciplinară, cum este reglementată de textul de lege.
De altfel, situaţia de fapt reţinută de Inspecţia Judiciară este confirmată chiar de către persoanele care au întocmit notele de informare ce au stat la baza sesizării în prezenta cauză, acestea fiind ascultate ca martori în cadrul cercetării disciplinare, de unde se poate reţine şi subiectivismul acestor declaraţii în contextul formulării sesizărilor care au declanşat prezenta procedura disciplinară, fiind fondate criticile recurentei pe aceste aspecte.
Înalta Curte reţine că, pentru a atrage răspunderea disciplinară a magistratului, atitudinea nedemnă a acestuia trebuie reliefată pe parcursul exercitării atribuţiilor de serviciu şi trebuie să rezulte în mod cert din coroborarea probelor administrate cu ocazia verificării aspectelor invocate în susţinerea sesizării. Or, aşa cum se susţine şi prin memoriul de recurs, comportamentul doamnei judecător A. nu a fost de natură a crea unor observatori rezonabili, externi relaţiei interumane configurate în cauză, percepţia unei depăşiri a puterii conferite de lege.
În acelaşi sens, trebuie menţionat faptul că la nivelul Tribunalului Călăraşi a existat o atmosferă tensionată, aspect ce reiese chiar din considerentele Deciziei nr. 173 din 3 octombrie 2018 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie-Completul de 5 judecători într-o cauză având ca obiect o altă acţiune disciplinară exercitată împotriva doamnei judecător A.
În motivarea acestei hotărâri judecătoreşti s-a reţinut "Nu se poate face abstracţie de realitatea că atmosfera tensionată existentă în cadrul unei colectivităţi umane, cum este, în speţă, o instanţă judecătorească, generează frecvent conduite neconforme standardelor de comportament reglementate care sunt circumscrise răspunderii disciplinare. Este necontestat faptul că asemenea situaţii tensionate ori conduite neconforme nu sunt de dorit la nivelul unei instanţe, iar gestionarea relaţiilor inter-umane este ideal a fi realizată cu succes la nivelul colectivului, prin comunicare eficientă şi conduită constructivă, caracterizate de echilibru şi sobrietate. Evaluarea şi remedierea acestor aspecte excedează prezentei procedurii disciplinare în cadrul căreia este necesar a fi observat potenţialul unor asemenea elemente de circumstanţiere în procesul de individualizare a sancţiunii disciplinare".
Având în vedere existenţa unei asemenea atmosfere tensionate la nivelul Tribunalului Călăraşi, nu se poate reţine exclusiv în sarcina doamnei judecător culpa în gestionarea incidentelor apărute în lunile martie şi mai 2020, ci trebuie avut în vedere contextul mai larg generator de conflict. Dată fiind natura şi complexitatea activităţilor desfăşurate în cadrul instanţei, un mediu de lucru pozitiv, bazat pe colaborare şi comunicare colegială asigură nu doar o mai bună desfăşurare a muncii, ci şi un raport net superior calitate/timp, determinat de înlăturarea unor tensiuni interumane inerente.
În speţă, recurenta ar fi trebuit să identifice căi de comunicare adecvate pentru un dialog constructiv cu interlocutorul, cu atât mai mult cu cât o exprimare imperativă poate escalada o atitudine conflictuală. Cu toate acestea, nu poate fi omis din vedere faptul că doamna judecător A. era îndreptăţită să solicite şi să primească explicaţii cu privire la propria situaţie salarială care fusese tratată diferit în luna respectivă comparativ cu lunile anterioare, deşi se aflase în situaţii identice.
Prin urmare, atitudinea doamnei judecător poate fi uşor explicată din această perspectivă, fără însă a întruni elementele abaterii disciplinare prevăzute de lit. c) a art. 99 din Legea nr. 304/2004.
Totodată, Înalta Curte reţine că cele două incidente nu au potenţialul de a atrage răspunderea disciplinară, cu atât mai mult cu cât solicitările erau legitime, judecătorul în cauză fiind îndreptăţit să primească toate explicaţiile corespunzătoare întinderii drepturilor salariale ce i se cuveneau, precum şi de a i se înmâna copii ale fluturaşului de salariu.
Din această perspectivă, nu se poate reţine că doamna judecător A. a avut o atitudine ce poate fi caracterizată ca nedemnă, răspunderea disciplinară intervenind atunci când faptele săvârşite prezintă un element de gravitate, de natură a impune sancţionarea judecătorului.
Faţă de cele anterior prezentate, se constată că faptele reţinute de Inspecţia Judiciară în sarcina pârâtei A. nu se circumscriu unei atitudini nedemne, în sensul abaterii disciplinare reglementate prin dispoziţiile art. 99 lit. c) din Legea 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, astfel că acţiunea disciplinară exercitată de Inspecţia Judiciară se impune a fi respinsă, ca atare.
Pentru considerentele arătate, Completul de 5 judecători va admite recursul declarat împotriva hotărârii prin care doamna judecător A. a fost sancţionată disciplinar, va casa hotărârea atacată şi, în rejudecare, va respinge acţiunea disciplinară formulată de Inspecţia Judiciară împotriva recurentei A.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta A. împotriva încheierii din 3 martie 2021 pronunţate de secţia pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii, în Dosarul nr. x/2020.
Admite recursul declarat de recurenta A. împotriva Hotărârii nr. 7J din 7 aprilie 2021 a aceleiaşi secţii.
Casează hotărârea recurată şi rejudecând:
Respinge acţiunea disciplinară formulată de Inspecţia Judiciară împotriva recurentei A.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 22 noiembrie 2021.
GGC - ED