Ședințe de judecată: Martie | | 2026
Sunteți aici: Pagina de început » Detalii jurisprudență

R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
Completurile de 5 judecători

Decizia nr. 357/2021

Şedinţa publică din data de 22 noiembrie 2021

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Decizia ce formează obiectul recursului

Prin Decizia nr. 574 din 10 martie 2021 pronunţată în Dosarul nr. x/2019, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, a respins ca tardivă cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva Deciziei civile nr. 2636 din 28 mai 2019 pronunţate de Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă, în Dosarul nr. x/2018.

În motivare, s-a constatat că termenul legal, stabilit pentru declararea căii extraordinare de atac a revizuirii întemeiată în drept pe cazul prevăzut la art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., de o lună, conform art. 511 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., care curge de la data rămânerii definitive a ultimei hotărâri, a fost depăşit. În acest sens, s-a reţinut că decizia ce formează obiectul revizuirii a fost pronunţată la 28 mai 2019, fiind definitivă de la acel moment, potrivit art. 634 alin. (1) pct. 5 şi alin. (2) C. proc. civ., iar revizuentul a promovat calea de atac la 1 iulie 2019, peste termenul legal.

2. Cererea de recurs

Împotriva deciziei menţionate la pct. 1, recurentul A. a declarat recurs, înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători sub nr. x/2021.

Recurentul nu a menţionat niciunul dintre cazurile de casare prevăzute de dispoziţiile art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., apreciind hotărârea atacată ca netemeinică şi nelegală.

Astfel, susţine că hotărârea atacată i-a fost comunicată în luna septembrie 2019 şi nu crede că este posibil şi legal să fi formulat cererea de revizuire fără să cunoască motivarea Înaltei Curţi.

În motivarea căii de atac formulate, recurentul face referire la argumente de fond, exprimându-şi nemulţumirea faţă de soluţia din hotărârea atacată şi solicită a se da o nouă hotărâre corectă şi legală, prin care să i se facă dreptate.

3. Procedura de filtrare a recursului

Conform art. 24 din C. proc. civ., în cauză, a fost urmată procedura de filtrare a recursului, reglementată de art. 493 din acelaşi cod, întrucât procesul a fost început la 07 februarie 2018, nefiindu-i aplicabile dispoziţiile art. I pct. 56 din Legea nr. 310/2018 (în vigoare de la 21 decembrie 2018), prin care a fost abrogat art. 493 din C. proc. civ.

Prin raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului s-a concluzionat că acesta este admisibil, dar criticile formulate nu pot fi încadrate în motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Prin încheierea din camera de consiliu de la 20 septembrie 2021, completul de filtru a dispus comunicarea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului către toate părţile.

4. Apărările părţilor

Recurentul a depus punct de vedere la raport, prin care a solicitat admiterea recursului, aşa cum a fost formulat.

II. Considerentele Înaltei Curţi

Analizând excepţia nulităţii recursului, pentru neîncadrarea criticilor în motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., invocată din oficiu, Înalta Curte reţine următoarele:

Potrivit art. 486 alin. (1) C. proc. civ., cererea de recurs trebuie să cuprindă, printre altele, numele, prenumele, domiciliul, reşedinţa, denumirea, sediul părţilor, precum şi motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele se vor depune printr-un memoriu separat.

Lipsa acestor menţiuni este sancţionată cu nulitatea potrivit alin. (3) al aceluiaşi articol.

Conform art. 487 alin. (1) C. proc. civ. "recursul se va motiva prin însăşi cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5) aplicabile şi în recurs", adică atunci când termenul pentru exercitarea căii de atac curge de la un alt moment decât comunicarea hotărârii, motivarea recursului se va face într-un termen de aceeaşi durată, care curge, însă, de la data comunicării hotărârii.

Înalta Curte reţine că petentul a formulat critici asupra deciziei recurate doar prin memoriul aflat la fila x faţă verso din dosarul de recurs.

În cuprinsul acestuia sunt formulate critici care nu vizează soluţia dată prin hotărârea atacată, de respingere, ca tardivă, a cererii de revizuire, ci se referă la motivarea cererii de revizuire, ceea ce echivalează, în sensul art. 486 alin. (3) C. proc. civ., cu lipsa motivelor de nelegalitate.

În realitate, cererea de recurs cuprinde simpla nemulţumire a părţii cu privire la modul în care a decurs judecata, iar susţinerea recurentului cu privire la faptul că era necesar să vadă mai întâi motivarea instanţei pentru a exercita calea de atac a revizuirii nu are suport legal, art. 511 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. se referă la data rămânerii definitive a ultimei hotărâri pronunţate.

Având în vedere cele constatate, se apreciază ca aspectele evidenţiate în cuprinsul memoriului de recurs nu reprezintă critici de nelegalitate ale deciziei recurate, care să permită încadrarea în vreunul dintre motivele de nelegalitate expres prevăzute de dispoziţiile art. 488 din C. proc. civ.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 486 alin. (1) şi art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., va constata nulitatea recursului declarat în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nulitatea recursului declarat de recurentul A. împotriva Deciziei nr. 574 din 10 martie 2021 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, în Dosarul nr. x/2019.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 22 noiembrie 2021.

GGC - ED