Asupra contestaţiei de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului constată următoarele:
Prin încheierea penală nr. 343/RC din data de 15 septembrie 2021, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2019, a fost respins, ca inadmisibil, recursul în casaţie formulat de inculpaţii A. şi B. împotriva Deciziei penale nr. 275/A din 12 aprilie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori, şi de familie în Dosarul nr. x/2019.
Pentru a dispune astfel, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, a constatat că pentru a fi admisibilă în principiu cererea de recurs în casaţie trebuie să îndeplinească cumulativ cerinţele prevăzute de art. 434, art. 435, art. 436, art. 437 şi art. 438 din C. proc. pen., respectiv cerinţe legate de natura hotărârii atacate, termenul de declarare a căii extraordinare de atac, calitatea părţii ce o exercită, precum şi condiţii de formă şi fond.
Prima instanţă a constatat că Decizia penală nr. 275/A din 12 aprilie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori, şi de familie în Dosarul nr. x/2019 face parte din categoria celor ce pot fi supuse recursului în casaţie, fiind îndeplinită cerinţa prevăzută de art. 434 din C. proc. pen.
Totodată, a constatat că cererea de recurs în casaţie este formulată în termenul legal, în scris, în cuprinsul cererii fiind menţionate numele şi prenumele persoanelor care au formulat calea extraordinară de atac, hotărârea ce se atacă (decizia penală nr. 275/A din 12 aprilie 2021 pronunţată de Curtea de Apel - Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie), semnătura apărătorului care le reprezintă interesele, fiind îndeplinite exigenţele art. 435, art. 436 şi art. 437 alin. (1) lit. a), b) şi d) din C. proc. pen.
În ceea ce priveşte condiţia prevăzută de art. 437 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen., Înalta Curte a observat că în cererea de recurs în casaţie a fost invocat cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen.. Astfel, criticile invocate în susţinerea recursului în casaţie, nu vizează aspecte de legalitate a hotărârii atacate, ce pot fi examinate în calea extraordinară de atac, ci reprezintă critici ce ţin de fondul cauzei, de modalitatea în care instanţa de fond şi de apel au reţinut, pe baza probelor din dosar, vinovăţia inculpaţilor.
În acest sens, instanţa a reţinut că, dat fiind imperativul includerii în sfera controlului judiciar exercitat de instanţa de recurs numai a aspectelor de drept, cazul de recurs în casaţie menţionat vizează exclusiv situaţiile în care fapta concretă pentru care s-a pronunţat soluţia definitivă de condamnare nu întruneşte elementele de tipicitate obiectivă prevăzute de norma de incriminare sau în care instanţa a ignorat o normă care conţine dispoziţii de dezincriminare a faptei, în ansamblul său ori ca efect al modificării unor elemente ale conţinutului constitutiv, astfel încât nu se mai realizează o corespondenţă deplină între fapta concret săvârşită stabilită cu titlu definitiv de instanţele de fond şi de apel.
Deopotrivă, s-a notat că prevederile art. 438 pct. 7 din C. proc. pen., nu permit o analiză a conţinutului mijloacelor de probă, o nouă apreciere a materialului probator şi, pe această cale, stabilirea unei alte situaţii de fapt pe baza căreia să se concluzioneze că faptele nu sunt prevăzute de legea penală.
S-a apreciat că recurenţii nu aduc în discuţie, în concret, chestiunea lipsei elementelor de tipicitate obiectivă ale infracţiunii de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, ci aspecte privind, pe de o parte, maniera pretins defectuoasă de efectuare a cercetării judecătoreşti, iar pe de altă parte, de greşită apreciere a probatoriului administrat în cauză.
Înalta Curte a constatat că prin criticile aduse hotărârii definitive recurenţii nu au evidenţiat elemente de nelegalitate, încât să se ajungă la concluzia că faptele pentru care au fost condamnaţi nu constituie infracţiuni, ci au solicitat o reinterpretare a probelor prin prisma unor critici comune cu cele formulate cu titlu de apărări în fond şi cu titlu de motive de apel.
Prin urmare, s-a concluzionat că motivele invocate nu se circumscriu unor aspecte de nelegalitate ale hotărârii atacate, astfel cum se impune în situaţia exercitării acestei căi extraordinare de atac, acestea vizând, de fapt, reaprecierea materialului probator şi a situaţiei de fapt ceea ce excedează recursului în casaţie.
Împotriva încheierii penale nr. 343/RC din data de 15 septembrie 2021, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2019, recurenţii A. şi B. au formulat contestaţie, dosarul fiind înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători sub nr. x/2021, primul termen fiind fixat în mod aleatoriu la data de 06 decembrie 2021, dată la care au avut loc şi dezbaterile, susţinerile reprezentantului Ministerului Public, cele ale apărătorilor contestatorilor şi ale contestatorilor însăşi fiind consemnate în partea introductivă a prezentei decizii, astfel încât nu vor mai fi reluate.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători, examinând contestaţia prin prisma dispoziţiilor art. 4251 din C. proc. pen., formulată de contestatorii A. şi B., constată că aceasta este inadmisibilă, pentru următoarele considerente:
Dându-se eficienţă principiului legalităţii căilor de atac consfinţit prin art. 129 din Constituţia României, precum şi principiului privind liberul acces la justiţie statuat prin art. 21 din legea fundamentală, respectiv exigenţelor determinate prin art. 13 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, legea procesual penală a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, acelaşi pentru persoane aflate în situaţii identice.
Astfel, revine părţii interesate obligaţia sesizării instanţelor de judecată în condiţiile legii, prin exercitarea căilor de atac apte a provoca un control judiciar al hotărârii atacate.
Potrivit dispoziţiilor din Partea specială, Titlul III, Capitolul III1 din C. proc. pen., admisibilitatea căii de atac a contestaţiei este condiţionată de exercitarea acesteia potrivit dispoziţiilor legii procesual penale prin care au fost reglementate hotărârile susceptibile a fi supuse examinării.
În acest sens, potrivit art. 4251 din C. proc. pen., calea de atac a contestaţiei se poate exercita numai atunci când legea o prevede expres, aceste dispoziţii fiind aplicabile când legea nu prevede altfel.
În speţă, recurenţii au exercitat calea de atac a contestaţiei împotriva încheierii penale nr. 343/RC din data de 15 septembrie 2021, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2019, prin care, s-a respins, ca inadmisibilă, calea de atac declarată de aceeaşi petenţi împotriva Deciziei penale nr. 275/A din 12 aprilie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori, şi de familie în Dosarul nr. x/2019.
Or, potrivit art. 440 alin. (2) din C. proc. pen., în procedura admisibilităţii în principiu a recursului în casaţie, daca instanţa constată că cererea de recurs în casaţie nu este făcută în termenul prevăzut de lege sau dacă nu s-au respectat dispoziţiile legale, cererea este respinsă, prin încheiere definitivă.
Prin urmare, se constată că recurenţii au exercitat, în condiţii nereglementate de C. proc. pen., o cale de atac împotriva unei hotărâri definitive, aspect de natură a încălca coerenţa sistemului căilor de atac reglementate de lege.
Recunoaşterea unei căi de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesual penală constituie o încălcare a principiului legalităţii, respectiv a principiului unicităţii căilor de atac şi a dispoziţiilor ce stabilesc tipul de hotărâri susceptibile a fi atacate şi, din acest motiv, constituie o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept.
Pentru considerentele expuse, Înalta Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători, va respinge, ca inadmisibile, contestaţiile formulate de recurenţii A. şi B. împotriva încheierii penale nr. 343/RC din data de 15 septembrie 2021, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2019.
În baza art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariile parţiale cuvenite apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru contestatorii recurenţi, în cuantum de 80 RON fiecare, vor rămâne în sarcina statului.
În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga fiecare recurent la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibile, contestaţiile formulate de recurenţii A. şi B. împotriva încheierii penale nr. 343/RC din data de 15 septembrie 2021, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2019.
În baza art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariile parţiale cuvenite apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru contestatorii recurenţi, în cuantum de 80 RON fiecare, rămân în sarcina statului.
În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., obligă fiecare recurent la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 06 decembrie 2021.
GGC - ED