Asupra recursului de faţă, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Hotărârea ce formează obiectul recursului
Prin Decizia nr. 27 din 19 ianuarie 2021, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuenta Regia Naţională a Pădurilor Romsilva prin Direcţia Silvică Suceava împotriva Deciziei nr. 562 din 9 iulie 2020, pronunţată de Tribunalul Suceava, secţia I civilă, în Dosarul nr. x/2017 şi a obligat-o pe revizuentă la plata sumei de 5.799.82 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată către intimata B.
În motivare, a reţinut că revizuenta a solicitat instanţei anularea Deciziei nr. 562 din 9 iulie 2020 a Tribunalului Suceava, secţia I civilă, în temeiul dispoziţiilor art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., susţinând că această hotărâre înfrânge puterea lucrului judecat stabilită prin Deciziile civile nr. 147A/2013 a Curţii de Apel Cluj şi nr. 3332/2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, prin care s-a tranşat că Fundaţia A. nu a avut niciodată în proprietate terenuri pe raza Bucovinei.
Una dintre condiţiile impuse pentru admisibilitatea cererii de revizuire este reprezentată de neinvocarea excepţiei autorităţii de lucru judecat în cel de-al doilea proces sau, dacă a fost invocată, să nu se fi discutat. În aceste condiţii, nu se mai poate reitera, pe calea revizuirii, aceeaşi excepţie, deoarece, de data aceasta, se opune puterea de lucru judecat asupra acestei probleme, rezultând din hotărârea prin care s-a examinat, în cadrul celui de-al doilea proces, excepţia puterii de lucru judecat.
Înalta Curte a constatat că în cadrul litigiului în care a fost pronunţată decizia a cărei revizuire se cere a fost analizată problema autorităţii de lucru judecat stabilit prin Hotărârile nr. 147A/2013 şi nr. 3332/2014, această chestiune constituind şi motiv de apel formulat de Romsilva. Prin urmare, această cerinţă nu este îndeplinită în speţă.
Se reţine că instanţa competentă să se pronunţe asupra revizuirii întemeiată pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu exercită un control judiciar asupra legalităţii şi temeiniciei hotărârilor contradictorii, nu are căderea să aprecieze care dintre hotărârile considerate potrivnice conţine soluţia corectă, ci verifică numai dacă ultima hotărâre a fost pronunţată cu încălcarea principiului puterii lucrului judecat ce rezultă din prima hotărâre şi, în caz afirmativ, procedează la anularea ultimei hotărâri.
Scopul reglementării acestui motiv de revizuire nu este cel al îndreptării hotărârilor greşite prin anularea acestora şi pronunţarea altora, ci respectarea principiului autorităţii de lucru judecat, prin restabilirea situaţiei determinate de nesocotirea acestuia.
Cu privire la această chestiune, în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului s-a statuat asupra faptului că instituirea normei de la art. 322 pct. 7 C. proc. civ. (în Noul C. proc. civ., art. 509 alin. (1) pct. 8) răspunde acestui imperativ al respectării puterii de lucru judecat, dar şi celui al asigurării securităţii raporturilor juridice, ceea ce înseamnă că o asemenea cale de atac nu ar putea fi deturnată într-o cale de atac de natură a permite rejudecarea cauzei pentru simplul fapt că "există două puncte de vedere diferite asupra aceleiaşi chestiuni" (cauza Stanca Popescu contra României din 7 iulie 2009).
De asemenea, aceeaşi curte, în alte decizii de speţă (cauza Iordan Iordanov şi alţii contra Bulgariei din 2 iulie 2009) a statuat asupra faptului că divergenţele de jurisprudenţă nu pot justifica o intervenţie prin intermediul căilor extraordinare de atac prin care să se desfiinţeze hotărâri judecătoreşti intrate în puterea lucrului judecat. Cu toate că în aceste cauze a fost admisă nevoia de a corecta erorile judiciare şi de a asigura o jurisprudenţă unitară a instanţelor judecătoreşti, aceeaşi curte europeană a considerat că aceste scopuri nu trebuie atinse cu orice preţ, şi mai ales cu încălcarea principiului securităţii juridice. A constatat astfel că, în aceste situaţii nu se urmăreşte unificarea jurisprudenţei, ci mai degrabă, anularea unor hotărâri judecătoreşti ce nu erau favorabile celor care le promovau, nefiind vorba despre un veritabil demers judiciar întreprins în scopul armonizării practicii instanţelor şi care ar fi condus la pronunţarea unor soluţii general valabile şi obligatorii pentru restul sistemului judiciar. În realitate, soluţiile astfel pronunţate rămân la nivel de speţă, fără să "lege" în niciun fel instanţele de judecată, servind numai la desfiinţarea unor precedente nefavorabile pentru cei care uzează de această cale extraordinară de atac. Prin urmare, Curtea Europeană a Drepturilor Omului pare să fie reticentă în a îndrepta "un rău", respectiv divergenţele de jurisprudenţă prin intermediul altor mijloace care sunt de natură să aducă atingere principiului securităţii juridice în aceeaşi măsură.
Concluzionând, se constată că aspectele invocate prin cererea de revizuire îmbracă, în realitate, caracterul unor critici de netemeinicie la adresa Deciziei nr. 562 din 9 iulie 2020, ele vizând modul în care tribunalul a apreciat cu privire la autoritatea de lucru judecat invocată, ce ar rezulta din cele două hotărâri pronunţate în cadrul acţiunii pe care a promovat-o Fundaţia A.de revendicare, transformându-se astfel într-o veritabilă cale de atac de reformare.
Or, în calea de atac a revizuirii, care este una de retractare, şi nu de reformare, instanţa nu are căderea de a exercita un control judiciar asupra modalităţii în care o altă instanţă s-a pronunţat cu privire la chestiunea autorităţii de lucru judecat sub aspect pozitiv.
2. Cererea de recurs
Împotriva deciziei menţionate la pct. 1 a declarat recurs revizuenta Regia Naţională a Pădurilor - Romsilva, prin Direcţia Silvică Suceava, în temeiul art. 513 alin. (6) coroborat cu art. 488 alin. (1) pct. 4, 5, 6, 7 şi 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea deciziei recurate, cu consecinţa trimiterii cauzei spre judecare, în virtutea art. 497 alin. (1) C. proc. civ.
Motivele prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. coroborate cu art. 430 - 431 C. proc. civ.
Recurenta a susţinut că revizuirea întemeiată pe art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. poate fi exercitată atât pentru ocrotirea efectului negativ, cât şi pentru ocrotirea celui pozitiv, dat fiind că sub imperiul Noul C. proc. civ. instituţia autorităţii de lucru judecat cuprinde/înglobează atât efectul negativ (valabil şi pe vechiul Cod), cât şi efectul pozitiv (cunoscut în vechiul C. civ. şi putere de lucru judecat).
Astfel, efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat (puterea lucrului judecat) nu presupune întrunirea condiţiei triplei identităţi, ci existenţa unei legături între aspectul litigios supus judecăţii în cel de-al doilea proces şi acelaşi aspect, tranşat definitiv de către o instanţă printr-o hotărâre judecătorească anterioară.
În cazul dedus judecăţii, legătura este necontestată câtă vreme unitatea de cult intimată şi-a fundamentat cererea de reconstituire pe dreptul Fundaţiei A. asupra terenurilor cerute, iar prima hotărâre a statuat că acel drept nu există în patrimoniul Fundaţiei A., ci al Statului.
Ca urmare, recurenta a apreciat că decizia recurată este dată cu aplicarea greşită a legii (art. 509 alin. (1) pct. 8 coroborat cu art. 430 - 431 C. proc. civ.), în realitate revizuirea putând fi promovată şi pentru ocrotirea efectului pozitiv al lucrului judecat.
În acest sens, recurenta a invocat jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, Decizia nr. 1011 din 12 martie 2013, pe care a anexat-o memoriului de recurs.
Motivele prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 4 şi 6 C. proc. civ.
În raport cu dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., condiţia de admisibilitate reţinută de instanţă - ca în al doilea proces să nu se fi invocat excepţia autorităţii de lucru judecat sau, dacă a fost invocată, instanţa să fi omis să se pronunţe asupra ei - nu este prevăzută de norma legală.
Adăugarea de către instanţă a unor condiţii de admisibilitate suplimentare, neprevăzute de legiuitor şi care nu rezultă din textul legal, prin crearea unei legi noi (lex tertia) şi respingerea revizuirii pentru acest motiv echivalează cu nemotivarea hotărârii, în sensul art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., precum şi cu depăşirea atribuţiilor puterii judecătoreşti care se subrogă în drepturile legiuitorului, în sensul art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ.
Recurenta a subliniat că, în materia revizuirii pentru contrarietate de hotărâri, condiţiile de admisibilitate sunt cele trei prevăzute în mod explicit de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., respectiv: existenţa unor hotărâri definitive potrivnice - condiţie îndeplinită, hotărârile sa fi fost date de instanţe de acelaşi grad, sau de grade diferite - condiţie îndeplinită şi a doua hotărâre să încalce autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri - condiţie îndeplinită.
Întrucât niciuna dintre reglementările revizuirii (sub imperiul vechiului şi noului C. proc. civ.) nu cuprindea o dispoziţie expresă în sensul neinvocării lucrului judecat în cadrul celui de-al doilea proces, recurenta a căutat izvorul condiţiei instituite de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi a descoperit referirea doctrinară, preluată din Decizia civilă nr. 803 din 26.04.1956, prin care Tribunalul Suprem a perpetuat în mod nejustificat şi fără o analiză corectă această condiţie. Or, arată recurenta, faptul că un judecător în anul 1956 a adăugat în mod nelegal la lege, nu poate conduce la concluzia că acele considerente netemeinice cuprinse în hotărârea citată trebuie să fie perpetuate/însuşite fără o analiză critică şi să conducă la respingerea ca inadmisibilă a unei căi de atac exercitată în acord cu dispoziţiile legale.
Faţă de acest aspect, recurenta a invocat art. 53 alin. (1) din Constituţie, potrivit căruia exerciţiul unor drepturi fundamentale (cum ar fi dreptul la un proces echitabil şi liberul acces la justiţie) poate fi restrâns numai prin lege şi numai dacă se impune, după caz pentru: apărarea securităţii naţionale, a ordinii, a sănătăţii ori a moralei publice, a drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor; desfăşurarea instrucţiei penale; prevenirea consecinţelor unei calamităţi naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav.
Motivele prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 coroborat cu pct. 8 C. proc. civ.
Prin memoriul de recurs, s-a arătat că greşelile de judecată evidenţiate anterior sunt tot atâtea încălcări ale legii şi din perspectiva motivului prevăzut în art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în sensul că instanţa a încălcat drepturile recurentei, ocrotite prin art. 21 din Constituţie şi art. 13 din CEDO (reglementând liberul acces la justiţie, dreptul la un proces echitabil şi dreptul la un remediu efectiv).
În acest caz, nerespectarea de către instanţa de revizuire a normelor substanţiale menţionate conduce la insecuritate juridică (cu încălcarea prevederilor constituţionale - art. 1 alin. (3) şi (5) din Constituţie - şi a celor convenţionale - art. 6 coroborat cu art. 13 din CEDO - care reglementează acest principiu).
Recurenta a susţinut că mecanismul de adăugare la lege a condiţiei care elimină tocmai posibilitatea înlăturării efectelor ultimei hotărâri (Decizia nr. 562 din 9 iulie 2020 a Tribunalului Suceava) care a încălcat efectele primei hotărârii (Decizia nr. 147/A/2013 a Curţii de Apel Cluj) a dus la pierderea nelegală a unei părţi din proprietatea statului asupra fondului forestier, operând validarea nulităţii absolute a unui act întocmit în contra efectelor primei hotărâri, cauza nulităţii fiind identificată tocmai în dezlegările de drept aflate în Decizia nr. 147/A/2013 a Curţii de Apel Cluj.
Prin raportare la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., decizia recurată este un act de procedură nul, având în vedere că se materializează în încălcarea normelor procedurale imperative consacrate de art. 509 alin. (1) pct. 8 şi art. 513 alin. (3) şi (4) C. proc. civ., norme ocrotind un interes public, şi anume asigurarea securităţii juridice şi a circuitului civil prin reglementarea expresă a autorităţii de lucru judecat şi garantarea respectării acesteia conform art. 430 - 431 C. proc. civ. de către instanţa de judecată.
Nulitatea este una virtuală, însă absolută, având în vedere interesul public protejat prin normele de procedură imperative încălcate - vizând respectarea autorităţii de lucru judecat - în vederea evitării unei situaţii precum cea dedusă judecăţii în care două hotărâri judecătoreşti se contrazic şi vatămă patrimoniul recurentei şi al statului.
Din perspectiva vătămării, instanţa a golit de conţinut dreptul la revizuire pe de o parte, impunând condiţii nelegale de admisibilitate a cererii şi, pe de altă parte, pronunţând o soluţie de respingere a cererii pe fond, validând netemeinicia şi nelegalitatea raţionamentului Tribunalului Suceava şi perpetuând, astfel, încălcarea autorităţii de lucru judecat.
Motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ.
Decizia revizuită încalcă puterea de lucru judecat a Deciziei nr. 147A/2013 a Curţii de Apel Cluj şi a Deciziei nr. 3332/2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Recurenta a susţinut că instanţa ar fi ignorat şi nu ar fi analizat faptele descrise în cerere (art. 513 alin. (3) C. proc. civ.) şi care reprezentau statuări cu putere de lucru judecat, ce rezultă din deciziile pronunţate în dosarul nr. x/2010, respectiv:
- A. a fost înfiinţată de împăratul Iosif al II-lea în anul 1783, iar nu de Biserica Ortodoxă Română (Decizia 147/A/2013 CA Cluj), fiind o fundaţie de sine stătătoare care nu face parte/nu aparţine de BOR (Decizia 147/A/2013 CA Cluj)
- Natura juridică a A. este aceea de fundaţie de drept public, iar nu de drept privat (Decizia 147/A/2013);
- Bunurile erau legal în proprietatea Statului, iar nu a A. (Decizia 147/A/2013);
- Bunurile deţinute de A. nu au fost preluate abuziv prin Decretul nr. 273/1949, întrucât la momentul emiterii acestui act normativ, Fondul nu avea în patrimoniul său un drept de proprietate deplină asupra bunurilor pe care le deţinea, ci un drept de administrare;
Aceste statuări sunt contrare dezlegării date de Tribunalul Suceava prin decizia a cărei revizuire se solicită, întrucât Legea nr. 1/2000 permite reconstituirea doar a bunurilor din fondul bisericesc/averea bisericească, nu şi cele din patrimoniul statului ori al unor fundaţii de drept public între timp dizolvate, precum Fundaţia A., ce nu aparţine BOR, ci a fost înfiinţată de Statul austriac;
În plus, Legea nr. 1/2000 avea ca obiect doar bunurile preluate abuziv în perioada comunistă, or s-a stabilit cu putere de lucru judecat că cu privire la bunurile A. nu a existat o preluare abuzivă, şi cu siguranţa nu a existat o preluare în perioada comunistă (ulterior 1949), întrucât la acel moment bunurile erau deja în proprietatea Statului român, astfel încât nu puteau face obiectul reconstituirii.
A invocat jurisprudenţa Înaltei Curţi referitoare la efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat, respectiv Deciziile nr. 1372/2016 şi nr. 2001/2016 pronunţate de secţia de contencios administrativ şi fiscal.
3. Procedura de filtrare a recursului
Întrucât recursul este de competenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, a fost urmată procedura de filtrare a recursului, reglementată de art. 493 C. proc. civ.
Prin raportul asupra admisibilităţii în principiu, magistratul raportor a verificat îndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 486, art. 487 şi art. 489 C. proc. civ., reţinând că recursul îndeplineşte cerinţele de admisibilitate.
Prin încheierea din camera de consiliu de la 4 octombrie 2021, Completul de filtru a analizat raportul, a constatat că este întocmit în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ. şi a dispus comunicarea acestuia către părţi.
Prin încheierea din 6 decembrie 2021, Completul de filtru a fost admis în principiu recursul şi a fost fixat termen de judecată la data de 17 ianuarie 2022, în şedinţă publică, pentru soluţionarea pe fond a acestui recurs, cu citarea părţilor.
4. Considerentele Înaltei Curţi
Analizând recursul dedus judecăţii, Înalta Curte constată că este nefondat, pentru considerentele arătate în continuare.
În esenţă, subsumat motivelor de recurs invocate, principala critică din recurs vizează faptul că instanţa de revizuire a realizat o adăugare la dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. prin faptul că a reţinut, în analiza revizuirii întemeiate pe dispoziţiile respective, o condiţie neprevăzută de lege, şi anume ca, în litigiul în care a fost pronunţată a doua hotărâre, să nu fi fost invocată ori instanţa să fi omis a analiza autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri.
Motivul de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. reglementează ipoteza existenţei unor hotărâri definitive potrivnice, date de instanţe de acelaşi grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri.
Astfel, potrivit dispoziţiilor invocate, "Revizuirea unei hotărâri pronunţate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă există hotărâri definitive potrivnice, date de instanţe de acelaşi grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri".
Invocarea normei de drept menţionate presupune îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiţii: existenţa unor hotărâri judecătoreşti definitive, care să fie potrivnice (contradictorii); hotărârile să fie date de instanţe de acelaşi grad sau de grade diferite; cea de-a doua hotărâre să fie pronunţată cu nesocotirea autorităţii de lucru judecat; hotărârile să fie date în dosare diferite; în al doilea proces să nu se fi invocat excepţia autorităţii de lucru judecat sau, dacă a fost invocată, instanţa să fi omis să se pronunţe asupra ei; să se ceară anularea celei de-a doua hotărâri, deoarece aceasta a fost pronunţată cu încălcarea autorităţii de lucru judecat.
Conform art. 430 C. proc. civ., autoritatea de lucru judecat este reglementată astfel: "(1) Hotărârea judecătorească ce soluţionează, în tot sau în parte, fondul procesului sau statuează asupra unei excepţii procesuale ori asupra oricărui alt incident are, de la pronunţare, autoritate de lucru judecat cu privire la chestiunea tranşată. (2) Autoritatea de lucru judecat priveşte dispozitivul, precum şi considerentele pe care acesta se sprijină, inclusiv cele prin care s-a rezolvat o chestiune litigioasă. (3) Hotărârea judecătorească prin care se ia o măsură provizorie nu are autoritate de lucru judecat asupra fondului. (4) Când hotărârea este supusă apelului sau recursului, autoritatea de lucru judecat este provizorie. (5) Hotărârea atacată cu contestaţia în anulare sau revizuire îşi păstrează autoritatea de lucru judecat până ce va fi înlocuită cu o altă hotărâre".
Prin norma citată s-a urmărit înlăturarea încălcării autorităţii de lucru judecat, atunci când instanţele au dat soluţii contrare în dosare diferite, atât în ceea ce priveşte efectul negativ, cât şi cel pozitiv, astfel cum reiese din interpretarea prevederilor art. 431 C. proc. civ.
Potrivit art. 431 alin. (2) C. proc. civ., "Oricare dintre părţi poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluţionarea acestuia din urmă".
În acest context, efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat presupune existenţa unui proces în desfăşurare, în cadrul căruia se impun dezlegările anterioare ale instanţei, spre deosebire de efectul negativ, reglementat de art. 431 alin. (1) C. proc. civ., care opreşte o nouă judecată în fond (bis de eadem re ne sit actio), în măsura în care există tripla identitate de elemente (părţi, obiect, cauză).
În jurisprudenţa referitoare la acest motiv de revizuire [a se vedea, cu titlu de exemplu, Deciziile Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători nr. 329 din 11 decembrie 2017 şi nr. 120 din 20 mai 2019, publicate pe pagina de internet a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - www.x.ro - în secţiunea de jurisprudenţă], s-a reţinut că una dintre condiţiile de admisibilitate a cererii de revizuire pentru hotărâri definitive potrivnice este ca excepţia autorităţii de lucru judecat să nu fi fost invocată în al doilea proces ori, în ipoteza în care a fost invocată, instanţa să fi omis a se pronunţa asupra acesteia.
Este adevărat că art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. nu reglementează expressis verbis o asemenea condiţie de admisibilitate, însă această condiţionare derivă din faptul că, în cadrul acestei căi extraordinare de atac, instanţa de revizuire nu efectuează o analiză de legalitate şi temeinicie a hotărârii atacate cu revizuire, ca un corolar al principiului res judicata caracteristic hotărârilor judecătoreşti definitive.
În cauză, revizuenta susţine că Decizia nr. 562 din 9 iulie 2020 a Tribunalului Suceava, secţia I civilă, încalcă autoritatea de lucru judecat a Deciziei nr. 147/A/2013 a Curţii de Apel Cluj, irevocabilă (în reglementarea C. proc. civ. din 1865) prin Decizia nr. 3332/2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, sub aspectul dezlegării date chestiunii de drept referitoare la proprietatea statului şi lipsa de îndreptăţire a A. cu privire la suprafeţele de teren în litigiu.
Se constată, însă, că, pronunţând Decizia nr. 562 din 9 iulie 2020, Tribunalul Suceava a analizat puterea de lucru judecat a Deciziei nr. 147/A/2013 a Curţii de Apel Cluj, irevocabilă prin Decizia nr. 3332/2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pronunţate în Dosarul nr. x/2010, reţinând că, între cele două litigii, nu există identitate, întrucât: Dosarul nr. x/2010 a avut ca obiect o acţiune în revendicare, în timp ce Dosarul nr. x/2017 are ca obiect constatarea nulităţii absolute a Titlului de proprietate nr. x din 25.11.2003, emis în baza Legii nr. 1/2000, iar suprafeţele de teren ce fac obiectul celor două cauze sunt diferite.
În consecinţă, Tribunalul Suceava a concluzionat în sensul că nu se poate reţine autoritatea de lucru judecat a Deciziei nr. 3332/2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în condiţiile în care, între cele două litigii, nefiind îndeplinită identitatea de cauză şi de obiect, nu a fost dezlegată, cu putere de lucru judecat, chestiunea litigioasă a dreptului de proprietate cu privire la unul şi acelaşi bun.
Totodată, Tribunalul Suceava a apreciat, prin raportare la cele statuate prin hotărârea anterioară în legătură cu calitatea de proprietar util a A., că aceasta nu era o piedică în calea reconstituirii dreptului de proprietate, deoarece art. 29 alin. (2) şi art. 29 alin. (31) din Legea nr. 1/2000 nu făceau o astfel de distincţie între proprietarul util şi proprietarul direct, putându-se proceda la reconstituire şi dacă acesta avusese doar în înzestrare/administrare/folosinţă bunul. În cauză, această instanţa nu a găsit relevantă, faţă de cauza juridică a dreptului afirmat în a doua judecată, distincţia pe care s-a fundamentat hotărârea pronunţată în primul litigiu.
În acest context, în măsura în care ar fi realizat o examinare a legalităţii şi temeiniciei asupra modului în care a fost dezlegată chestiunea de drept referitoare la dreptul de proprietate asupra suprafeţelor de teren în litigiu, instanţa de revizuire ar fi exercitat o competenţă specifică unei instanţe de control judiciar şi ar fi cenzurat o hotărâre judecătorească definitivă.
Procedând în acord cu dispoziţiile procedurale, instanţa de revizuire a concluzionat în sensul că nu are competenţa de a efectua o examinare a legalităţii şi temeiniciei hotărârilor potenţial potrivnice în opinia revizuentei pentru a decide care este cea corectă, întrucât scopul acestui motiv de revizuire nu este cel al corectării unor eventuale greşeli de judecată, ci de a asigura respectarea autorităţii de lucru judecat, chestiune care fusese deja analizată şi tranşată cu caracter definitiv prin Decizia nr. 562/2020 a Tribunalului Suceava.
Pentru aceste considerente nu pot fi primite nici criticile expuse de recurentă în sensul că în mod nelegal s-a reţinut în hotărârea atacată că cererea de revizuire ar avea caracterul unui "recurs la recurs".
Din această perspectivă, este edificatoare jurisprudenţa CEDO în care s-a reţinut, cu referire la cererea de revizuire, că "unul dintre aspectele fundamentale ale supremaţiei dreptului este principiul securităţii juridice, care impune, inter alia, ca, atunci când instanţele au pronunţat o soluţie definitivă, soluţia lor să nu poată fi repusă în discuţie (Brumărescu, citată mai sus, § 61). Securitatea juridică implică respectul pentru principiul res judicata, care constituie principiul caracterului definitiv al hotărârilor judecătoreşti. Acest principiu subliniază că nicio parte nu poate solicita revizuirea unei hotărâri definitive şi obligatorii doar pentru a obţine o nouă rejudecare a cauzei. Puterea de revizuire a instanţelor superioare ar trebui utilizată pentru a corecta erorile judiciare, şi nu pentru a se ajunge la o nouă examinare a cauzei. Revizuirea nu ar trebui tratată ca un apel deghizat [...]. O îndepărtare de la acest principiu este justificată doar când devine necesară ca urmare a unor circumstanţe având un caracter substanţial şi obligatoriu (Cauza Mitrea împotriva României, Hotărârea din 29 iulie 2008, definitivă la 1 decembrie 2008, §23 - 24, publicată în M. Of. nr. 855/21.12.2010)".
În lumina acestei jurisprudenţe, nu pot fi primite criticile din recurs referitoare la încălcarea liberului acces la justiţie, a dreptului la un proces echitabil, a dreptului la un remediu efectiv şi a principiului securităţii raporturilor juridice, invocate prin raportare la art. 1 alin. (3) şi (5) şi art. 21 din Constituţie, art. 6 coroborat cu art. 13 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, întrucât repunerea în discuţie, fie pe calea revizuirii, fie pe calea recursului exercitat în temeiul art. 513 alin. (6) din C. proc. civ., a unei chestiuni de drept soluţionate prin hotărâre judecătorească definitivă ar presupune o nouă examinare a cauzei în fond, ceea ce contravine securităţii juridice, care "implică respectul pentru principiul res judicata", ataşat caracterului definitiv al hotărârilor judecătoreşti.
În acelaşi sens, se reţine că, în actualul stadiu procesual, în cadrul căruia instanţa de recurs este limitată la verificarea modului în care instanţa de revizuire a analizat, în temeiul art. 513 alin. (3) raportat la art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., condiţiile de admisibilitate a cererii de revizuire, fără a avea competenţa de a analiza fondului raportului juridic dedus judecăţii, nu pot forma obiectul examinării criticile din recurs referitoare la dreptul de proprietate asupra suprafeţelor de teren ce au format obiectul litigiilor în care au fost pronunţate hotărârile potrivnice în opinia revizuentei.
În concluzie, se observă că în mod corect instanţa de revizuire, în cadrul analizei realizate în temeiul art. 513 alin. (3) din C. proc. civ., a constatat că, în raport cu circumstanţele cauzei, nu sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate a revizuirii formulate în temeiul art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.
Pentru toate aceste argumente, nefiind identificate motive de reformare a hotărârii atacate din perspectiva motivelor de nelegalitate invocate, urmează a fi respins, ca nefondat, recursul declarat de Regia Naţională a Pădurilor - Romsilva, prin Direcţia Silvică Suceava.
În aplicarea dispoziţiilor art. 453 C. proc. civ., va obliga pe recurenta Regia Naţională a Pădurilor Romsilva - prin Direcţia Silvică Suceava la plata sumei de 2929 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, către intimata B.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de Regia Naţională a Pădurilor - "Romsilva" prin Direcţia Silvică Suceava împotriva Deciziei civile nr. 27 din 19 ianuarie 2021, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, în Dosarul nr. x/2020.
Obligă pe recurentă la plata sumei de 2929 RON, cheltuieli de judecată către intimata B.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 17 ianuarie 2022.
GGC - ED