Cariera militară. Acţiune având ca obiect constatarea refuzului nejustificat de acordare a dreptului de încadrare în rândurile armatei a unui membru al familiei soldatului rănit. Lipsa de relevanţă a faptului că militarul nu era căsătorit la momentul la care a fost rănit asupra naşterii dreptului în favoarea soţiei acestuia.
OUG nr. 82/2006, art. 88 lit. c)
Legea nr. 554/2004, art.2 alin.(1) lit.i)
Potrivit disp. art.88 lit.c) din OUG nr.82/2006: „familia personalului armatei prevăzut la art.2 lit.a), încadrat în gradul I, II sau III de invaliditate, beneficiază, la cerere de: numirea soţului/ soţiei şi/ sau copiilor în funcţii militare, în condiţiile stabilite prin ordin al ministrului apărării naţionale”.
Cum norma legală analizată nu face nicio distincţie în funcţie de data căsătoriei militarului rănit în acţiunea armată, devine incident principiul de drept ubi lex non distinguit nec nos distingere debemus, astfel încât interpretarea potrivit căriea pentru a beneficia de acest drept soţia militarului trebuia să fie căsătorită cu acesta la momentul la care a fost rănit reprezintă o imixtiune nepermisă în privinţa voinței legiuitorului. Prin urmare, refuzul acordării dreptului în discuţie întemeiat pe această interpretare a legii constituie un refuz nejustificat de soluţionare a cererii, în sensul Legii contenciosului administrativ.
Decizia nr. 95 din 13 ianuarie 2022
I. Circumstanţele cauzei
1. Cererea de chemare în judecată
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Pitești, la data de 22 iunie 2020, sub nr. xx/46/2020, reclamanții AA și AB au chemat în judecată, în calitate de pârât, Ministerul Apărării Naționale, solicitând obligarea acestuia să emită un act administrativ privind încadrarea reclamantei AB în rândul personalului militar, ca efect al dispozițiilor art. 88 lit. c) din O.U.G. nr. 82/2006 pentru recunoașterea meritelor personalului armatei participant la acțiuni militare și acordarea unor drepturi acestuia și urmașilor celui decedat, cu cheltuieli de judecată.
2. Hotărârea primei instanțe
Prin Sentința nr. 115/F-CONT din data de 22 octombrie 2020 pronunțată în Dosarul nr. 546/46/2020, Curtea de Apel Pitești - Secția a II-a Civilă, de contencios administrativ și fiscal, a admis, ca întemeiată, acțiunea formulată de reclamanții AA și AB, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Apărării Naționale.
A obligat pârâtul Ministerul Apărării Naționale să emită un act administrativ privind încadrarea reclamantei AB în rândul personalului militar, ca efect al prevederilor art. 88 lit. c) din O.U.G. nr. 82/2006 pentru recunoașterea meritelor personalului armatei participant la acțiuni militare și acordarea unor drepturi acestuia și urmașilor celui decedat.
A obligat pârâtul la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 2.800 lei către reclamanții Nicula.
3. Calea de atac exercitată
Împotriva acestei hotărâri şi a încheierii de şedinţă din data de 24 septembrie 2020 a declarat recurs pârâtul Ministerul Apărării Naționale, criticându-le pentru nelegalitate din perspectiva motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct.5 și 8 din Codul de procedură civilă. A solicitat admiterea recursului, casarea în tot a hotărârii şi a încheierii recurate și rejudecarea cauzei în sensul respingerii cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată.
În dezvoltarea motivului de recurs întemeiat pe disp. art.488 alin.(1) pct.5 Cod procedură civilă se susţine încălcarea disp. art.315 alin.(1) pct.3 Cod procedură civilă, potrivit cărora nu pot fi ascultați ca martor „cei aflat în dușmănie sau în legături de interese cu vreuna dintre părţi”.
Deşi din cuprinsul Încheierii de şedinţă din data de 24.09.2020 se reţine de către instanţa de fond că reprezentantul pârâtului se opune probei testimoniale, întrucât martorul C are un proces similar pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, în care este reprezentat de acelaşi apărător şi, prin urmare, nu ar fi imparțial, iar proba nu este utilă soluţionării cauzei, deoarece se discută despre interpretarea normelor legale şi nu despre situaţii de fapt, instanţa, fără a motiva respingerea obiecţiunilor pârâtului, încuviinţează proba.
Recurentul-pârât consideră că depoziția martorului a avut o influenţă hotărâtoare în pronunţarea sentinţei, reţinându-se în considerente că, prin coroborare, probele administrate au demonstrat existenţa unor situaţii similare cu cea a reclamanţilor, dar în urma cărora s-a dispus încadrarea soțiilor combatanților răniţi, în rândul Armatei Române, fără să existe niciun înscris în susţinerea celor relatate de martor.
De asemenea, prima instanţă reţine şi anumite generalizări eronate, precum şi interpretări proprii ale martorului cu privire la faptul că majoritatea celor ce au plecat în teatrele de operaţiuni din Afganistan erau necăsătoriți şi aveau vârsta între 19 şi 30 de ani.
Astfel, instanţa de fond concluzionează, în mod eronat, în sensul existenţei unei discriminări între militarii care erau căsătoriți la momentul la care a survenit incidentul în teatrul de operații şi cei care nu erau căsătoriți în acel moment, exclusiv prin prisma declaraţiei martorului audiat.
Prin hotărârea recurată se încalcă şi dispoziţiile art.324 Cod procedură civilă, confirm cărora „în aprecierea declaraţiilor martorilor, instanţa va ţine seama de sinceritatea acestora şi de împrejurările în care au luat cunoştinţă de faptele ce fac obiectul declaraţiei respective”.
Prin cel de-al doilea motiv de recurs, întemeiat pe disp. art.488 alin.(1) pct.8 Cod procedură civilă, recurentul-pârât invocă încălcarea şi aplicarea greşită a disp. art.88 lit.c) din OUG nr.82/2006, cu modificările şi completările ulterioare, art.8 alin.(1) teza a II-a din Legea nr.554/2004, cu modificările şi completările ulterioare şi art.2 alin.(1) lit.i) rap. la art.2 alin.(2) lit.n) din Legea contenciosului administrativ.
Pentru existenţa unui refuz nejustificat trebuie să fim în prezenţa unei comunicări exprese a autorităţii publice căreia i s-a adresat cererea, iar refuzul să fie făcut prin încălcarea limitelor competenţei prevăzute de lege sau prin încălcarea drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor.
Instanţa de fond nu a explicat pretinsul refuz nejustificat, nu a indicat în ce constă potenţialul exces de putere şi nu a realizat conexiunea dintre pretinsul refuz nejustificat şi excesul de putere.
În speţă nu este vorba despre un refuz nejustificat, mai mult, prin Legea nr.168/2020 pentru recunoaşterea meritelor personalului participant la acţiuni militare, misiuni şi operații pe teritoriul sau în afara teritoriului statului român şi acordarea unor drepturi acestuia, familiei acestuia şi membrilor celui decedat, ce va intra în vigoare la 06.02.2021, dată la care va interveni abrogarea OUG nr.82/2006, sunt stabilite în cuprinsul art.16 alin.(2) şi (3) anumite condiționări ale exercitării drepturilor de către membrii familiei personalului rănit.
În speţă, nu se poate vorbi despre o discriminare, în sensul art.1 din Protocolul nr.12 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi dispoziţiilor OG nr.137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, republicată.
În ceea ce priveşte Încheierea de şedinţă din data de 24.09.2020, prin care s-a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a reclamantului AA, se susţine încălcarea prevederilor art.36 teza I Cod procedură civilă, neexistând identitate între persoana acestuia şi persoana care se pretinde titular al dreptului dedus judecăţii, numai soţia reclamantului având dreptul de a fi numită într-o funcţie militară, în temeiul art.88 lit.c) din OUG nr.88/2006.
Cu privire la respingerea excepţiei inadmisibilităţii acţiunii pentru neîndeplinirea plângerii prealabile, se arată că în mod greşit s-a considerat că pârâtul a soluţionat cererea prin adresa nr. DJP-3089/ 08.05.2020, deoarece reclamanţii au formulat această cerere prin Raportul nr.P/S4200/ 07.05.2019, motiv pentru care plângerea prealabilă trebuie formulată cel mai târziu la data de 08.06.2019.
Pe fondul pricinii, recurentul-pârât arată că intimatul-reclamant a fost rănit în data de 25.10.2011, s-a căsătorit cu intimata-reclamantă la 18.06.2016.
În privinţa intimatei-reclamante, urmare a raportului întocmit, au fost demarate procedurile pentru chemare în activitate şi numirea într-o funcţie corespunzătoare, aceasta fiind declarată „aptă”.
Dosarul a fost înaintat către eșaloanele superioare, însă s-a depus un aviz nefavorabil al Direcţiei generale juridice, cu nr.DJ-715/ 04.02.2020, prin care s-a arătat că prin termenul „soţie”, legiuitorul a vizat persoana care, la momentul la care a survenit invaliditatea personalului armatei participant la acţiuni militare, avea acest statut, neputând fi vorba despre un drept perpetuum pe care destinatarul facilității legale îl poate exercita ori de câte ori componenţa familiei sale se modifică.
Se mai arată că funcţia şi specialitatea pe care a solicitat să fie încadrată intimata-reclamantă sunt cele prevăzute cu arma „Apărare Chimică, Biologică, Radiologică şi Nucleară” şi nu cu arma şi specialitatea „resurse umane” sau „psihologie”.
4. Apărările formulate în cauză
Intimații-reclamanți au formulat întâmpinare față de recursul promovat de recurentul-pârât Ministerul Apărării Naționale, solicitând respingerea acestuia ca neîntemeiat.
II. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului
Analiza motivelor de casare
1. Cu privire la motivele de nelegalitate întemeiate pe disp. art.488 alin.(1) pct.5 Cod procedură civilă
Reclamantul-pârât susţine nerespectarea de către prima instanţă a disp. art.315 alin.(1) pct.3 Cod procedură civilă, conform cărora nu pot fi audiaţi ca martori „cei aflaţi în dușmănie sau în legături de interese cu vreuna dintre părţi”.
Înalta Curte reţine că la termenul de judecată din data de 24.09.2020, reclamanţii au solicitat încuviinţarea probei testimoniale, prin audierea martorului C, care cunoaşte militari aflaţi în situaţii identice, pentru dovedirea ipotezei existenţei unui tratament diferenţiat.
Reprezentantul pârâtului s-a opus încuviinţării acestei probe, arătând că martorul are un proces similar pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, nu este imparțial, iar proba nu este utilă soluţionării cauzei, deoarece se discută despre interpretarea normelor legale şi nu despre situaţii de fapt.
Prin Încheierea din data de 24.09.2020, prima instanţă a încuviinţat proba testimonială pe aspectul precizat în acţiune.
Din declaraţia martorului, rezultă că şi acesta a fost rănit în anul 2014 în Afganistan, a rămas cu infirmități, astfel că a solicitat ca soţia sa să beneficieze de prevederile OUG nr.82/2006, deşi nu era căsătorit la data când a fost rănit.
A mai arătat martorul că a depus o acţiune pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, deoarece a primit aviz negativ de la departamentul juridic din cadrul Ministerul Apărării Naţionale, în timp ce alţi camarazi, al căror nume îl precizează, deşi s-au aflat în aceeaşi situaţie, cererile de încadrare a soţiilor în cadrul armatei au fost admise.
Norma legală presupus a fi încălcată de prima instanţă, respectiv disp. art.315 alin.(1) pct.3 Cod procedură civilă, conţine interdicţia de a fi audiate ca martori persoanele aflate în dușmănie cu vreuna dintre părţi şi persoanele ce au legături de interese cu vreuna dintre părţi.
Recurentul-pârât nu a precizat, în concret, la care anume situaţie se referă, însă, din felul în care a fost motivată cererea de recurs, Înalta Curte urmează că analizeze cea de-a doua ipoteză a existenţei unei legături de interese a martorului cu intimaţii-reclamanţi.
Recurentul-pârât susţine, în esenţă, că martorul, având la rândul său un proces identic cu al reclamanţilor, depoziția acestuia a avut o influenţă hotărâtoare în pronunţarea sentinţei recurate.
Din cuprinsul considerentelor sentinţei de fond, rezultă că judecătorul fondului a reţinut drept elemente de fapt existenţa unor situaţii similare, dar tratate diferit de către pârât, situaţii pe care acesta nu le-a negat, însă elementul hotărâtor ce a condus la admiterea acţiunii reclamanţilor a fost interpretarea de către prima instanţă a dispoziţiilor art.88 lit.c) din OUG nr.82/2008, cu privire la acordarea unor drepturi membrilor familiei invalizilor de gradul II şi III, răniți ca urmare a participării la acţiuni militare.
Existenţa unei legături de interese cu una dintre părţi este analizată şi apreciată ca atare de către judecător, în raport de faptele pentru a căror dovedire este încuviinţată proba, iar în aprecierea declaraţiei martorului se ţine seama de sinceritatea acesteia şi de împrejurările în care a luat cunoştinţă de faptele ce fac obiectul declaraţiei.
În speţă, existenţa unui dosar similar pe rolul Curţii de Apel Bucureşti şi indicarea unor persoane a căror cerere a fost soluţionată favorabil de către pârât, fără să conteste această împrejurare, nu pot influenţa modul de interpretare al disp,. art.88 lit.c) din OUG nr.82/2008 realizat de prima instanţă, astfel că scopul reglementării interdicţiei analizate nu a fost înfrânt ca urmare a încuviinţării şi administrării probei testimoniale, critica apărând ca nefondată.
2. În ceea ce priveşte motivele de nelegalitate întemeiate pe disp. art.488 alin.(1) pct.8 Cod procedură civilă
Critica referitoare la greşita respingere a excepţiei lipsei calităţii procesuale active a reclamantului AA este nefondată.
Prima instanţă a respins excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantului, considerând că prevederile art.88 lit.c) din OUG nr.82/2006, ce reprezintă temeiul de drept al cererii de chemare în judecată instituie, printre altele, şi dreptul familiei personalului armatei de a beneficia la cerere de numirea în funcţii militare, dar acest drept este subsecvent rănirii militarului.
Înalta Curte este în acord cu cele reţinute de prima instanţă, deoarece beneficiarii textului legal sunt atât militarii răniţi, cât şi familiile acestora, deşi strict formal încadrarea în rândurile armatei se face doar pentru soţia/ soţul militarului, însă această încadrare nu poate avea loc decât dacă este îndeplinită ipoteza iniţială a rănirii militarilor în cadrul unor acţiuni ale armatei.
Din acest motiv este îndreptăţită formularea acţiunii în instanţă de către ambele persoane, în calitate de reclamanţi, fără să fie încălcate dispoziţiile art.36 teza I din Codul de procedură civilă.
Referitor la critica adusă soluţiei de respingere a excepţiei inadmisibilităţii acţiunii, pentru neîndeplinirea plângerii prealabile, Înalta Curte o va respinge ca nefondată.
Recurentul-pârât susţine că raportul prin care s-a solicitat încadrarea soţiei reclamantului în rândul cadrelor armate a fost înregistrat sub nr.P/S4200 din 07.05.2019, iar refuzul nejustificat sau lipsa răspunsului conduce la obligaţia de formulare a plângerii prealabile într-un termen de 30 zile, respectiv până la 08.06.2019, în timp ce reclamanţii au formulat plângere prealabilă abia în data de 30.03.2020.
Susţinerea recurentului-pârât face abstracție de faptul că reclamanta a susţinut probe eliminatorii, a fost declarată aptă, şeful Statului Major al Apărării a fost de acord cu propunerea , iar refuzul a fost comunicat abia la data de 08.05.2020.
Prin urmare, nu poate fi luat ca punct de reper data de 07.05.2019, cum solicită recurentul-pârât, ci cum în mod corect a arătat prima instanţă, data de 08.05.2020.
În ceea ce priveşte criticile aduse modului de soluţionare a fondului cauzei, prin interpretarea şi aplicarea greşită a disp. art.88 lit.c) din OUG nr.82/2006, Înalta Curte urmează să le respingă ca nefondate.
Potrivit disp. art.88 lit.c) din OUG nr.82/2006: „familia personalului armatei prevăzut la art.2 lit.a), încadrat în gradul I, II sau III de invaliditate, beneficiază, la cerere de: numirea soţului/ soţiei şi/ sau copiilor în funcţii militare, în condiţiile stabilite prin ordin al ministrului apărării naţionale”.
Recurentul-pârât invocă existenţa avizului negativ dat de Direcţia generală juridică a Ministerului Apărării Naţionale, prin care a fost interpretată restrictiv lit.c) sus-menţionată, în sensul că aceasta se aplică doar în situaţia în care militarul rănit era căsătorit la data intervenirii incidentului.
Înalta Curte, în acord cu prima instanţă, observă că norma legală analizată nu face nicio distincţie în funcţie de data căsătoriei militarului rănit în acţiunea armată, motiv pentru care devine incident principiul de drept ubi lex non distinguit nec nos cistinguere debemus.
Interpretarea susţinută de recurentul-reclamant reprezintă o imixtiune nepermisă în privinţa voinței legiuitorului, ceea ce conduce la existenţa unui refuz nejustificat de soluţionare a cererii formulate de reclamanţi.
Cu privire la funcţia pe care reclamanta a solicitat să fie încadrată, din cuprinsul motivelor de recurs se constată că recurentul-pârât nu aduce nicio critică concretă, ci doar a enunțat funcţia fără să combată considerentele sentinţei recurate.
Faţă de acestea, nefiind întrunite motivele de recurs, în temeiul disp. art.496 Cod procedură civilă coroborate cu disp. art.20 din Legea nr.554/2004, modificată şi completată, recursul a fost respins ca nefondat.