Şedinţa publică din data de 23 februarie 2022
Deliberând asupra conflictului negativ de competenţă, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Circumstanţele cauzei
Obiectul cererii de chemare în judecată
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, sub numărul x/2021 la data de 26.04.2021, reclamanţii A. şi B. au solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Parlamentul României - Camera Deputaţilor şi Secretarul General al Camerei Deputaţilor, anularea Ordinelor de încetare la plată a indemnizaţiei pentru limita de vârstă emise pentru fiecare dintre reclamanţi, obligarea pârâţilor la repunerea în plată a indemnizaţiei pentru limita de vârstă începând cu data de 27.02.2021 la zi, pentru fiecare dintre reclamanţi; obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.
Hotărârile care au generat conflictul de competenţă
Prin sentinţa nr. 4948 din 29 iunie 2021, Tribunalul Bucureşti, a admis excepţia necompetenţei materiale a instanţei, invocată de pârât prin întâmpinare şi, pe cale de consecinţă, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanţii A. şi B., în contradictoriu cu pârâtul Parlamentul României-Camera Deputaţilor şi Secretarul General al Camerei Deputaţilor, în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal.
În argumentele expuse în susţinerea soluţiei, a apreciat că Ordinele de încetare a plăţii indemnizaţiilor pentru limita de vârstă acordate reclamanţilor în baza Legii nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor emise de Secretarul general al Senatului României au natura juridică a unui act administrativ cu caracter individual în sensul prevederilor art. 2 lit. c) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.
Totodată, a reţinut că aceste drepturi nu sunt drepturi de asigurări sociale, deoarece nu se circumscriu Legii nr. 263/2010 or Legii nr. 127/2019, nu se stabilesc prin decizie a casei teritoriale de pensii şi nici nu se achită din bugetul asigurărilor sociale de stat, nefiind drepturi de natură salarială care să se circumscrie prevederilor art. 269 din Codul Muncii.
Învestită cu soluţionarea cauzei, Curtea de Apel Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 200 din 30 mai 2019, a admis excepţia necompetenţei materiale în cauza ce priveşte pe reclamanţii A. şi B. în contradictoriu cu pârâtul Parlamentul României-Camera Deputaţilor şi Secretarul General al Camerei Deputaţilor şi a declinat competenţa materială în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia de litigii de muncă şi asigurări sociale.
Totodată, a constat ivit conflict negativ de competenţă şi a trimis dosarul la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, spre competentă soluţionare a conflictului negativ de competenţă.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa a reţinut că faţă de raporturile juridice create prin Legea nr. 96/2006 şi natura de indemnizaţie pentru limită de vârstă, acest tip de drepturi sunt de natura celor de asigurări sociale, fiind evident chiar din terminologia art. 49 şi din posibilitatea cumulării acestei indemnizaţii cu orice tip de pensie din sistemul public de pensii sau alt sistem de pensii.
A mai precizat instanţa că, dacă nu ar fi drepturi de asigurări sociale, atunci legiuitorul nu le-ar fi plasat analogic în situaţia cumulării cu cele din categoria pensiilor.
Astfel, fiind un litigiu care în esenţă urmăreşte un control al unor acte juridice ce sting aceste raporturi juridice de asigurări sociale, litigiile de acest tip se soluţionează de secţiile de conflicte de muncă şi asigurări sociale, iar Tribunalul are competenţa de fond, conform art. 269 din Legea nr. 53/2003 (Codul Muncii) şi art. 95 C. proc. civ.
Considerentele Înaltei Curţi asupra conflictului negativ de competenţă
Înalta Curte, constatând îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 133 pct. 2 şi art. 135 alin. (1) din C. proc. civ., urmează a pronunţa regulatorul de competenţă în raport cu obiectul cauzei, precum şi cu dispoziţiile legale incidente.
Analizând conflictul negativ de competenţă intervenit între cele două instanţe, în raport de hotărârile pronunţate şi de înscrisurile aflate la dosarul cauzei, Înalta Curte constată că instanţa competentă să soluţioneze cauza este Tribunalul Bucureşti, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale, pentru următoarele considerente:
Acţiunea reclamanţilor a vizat anularea Ordinelor de încetare a plăţii indemnizaţiei pentru limită de vârstă emise pentru fiecare dintre reclamanţi de către Secretarul General al Camerei Deputaţilor.
Este de menţionat că aceste Ordine din februarie 2021 au fost precedate de Ordine de acordare a indemnizaţiei pentru limită de vârstă începând cu anul 2017 în baza Legii nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor.
Or, în stabilirea competenţei de soluţionare a cauzei, se apreciază că se impune stabilirea naturii indemnizaţiei pentru limită de vârstă.
Astfel, prin Legea nr. 7 din 24.02.2021 pentru modificarea Legii nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor, Publicată în Monitorul Oficial Nr. 186 din 24 februarie 2021, prin art. I, prevederile art. 49 şi 50 din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 49 din 22 ianuarie 2016, cu modificările şi completările ulterioare au fost abrogate.
Înalta Curte apreciază că, acordarea unei astfel de indemnizaţii este strâns legată de drepturile de pensie, situaţie în care natura juridică a acestui drept nu poate fi diferită, fiind evident unul de asigurări sociale.
Încadrarea acestei indemnizaţii ca fiind venit din altă sursă, potrivit art. 49 alin. (8) din Legea nr. 96/2006 nu este de natură a o exclude din categoria drepturilor de asigurări sociale, încadrarea, de către legiuitor ca venit din altă sursă fiind făcută doar pentru stabilirea regimului fiscal al acesteia.
În opinia instanţei, faţă de raporturile juridice create prin Legea nr. 96/2006 şi natura de indemnizaţie pentru limită de vârstă, acest tip de drepturi sunt de natura celor de asigurări sociale, fiind evident chiar din terminologia art. 49 şi din posibilitatea cumulării acestei indemnizaţii cu orice tip de pensie din sistemul public de pensii sau alt sistem de pensii.
În consecinţă, câtă vreme natura indemnizaţiei pentru limită de vârstă de care au beneficiat reclamanţii este cea a unui drept de asigurări sociale, verificarea legalităţii şi temeiniciei ordinului prin care s-a dispus încetarea plăţii acestei indemnizaţii nu poate intra decât în sfera de competenţă a instanţei cu competenţă în soluţionarea litigiilor având ca obiect asigurările sociale.
În această situaţie devin incidente prevederile art. 152 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, potrivit cărora "jurisdicţia asigurărilor sociale se realizează prin tribunale şi curţi de apel", respectiv dispoziţiile art. 95 C. proc. civ., competenta de soluţionare a cauzei, în primă instanţă revenind Tribunalului Bucureşti, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale, instanţă în a cărei rază de competenţa îşi au domiciliul reclamanţii.
Pentru considerentele expuse, instanţa competentă în soluţionarea prezentei cauze este Tribunalul Bucutreşti, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanţii A. şi B. în contradictoriu cu pârâtul Parlamentul României-Camera Deputaţilor şi Secretarul General al Camerei Deputaţilor în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a -conflicte de muncă şi asigurări sociale.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 23 februarie 2022.