Şedinţa publică din data de 9 decembrie 2021
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Cererea de chemare în judecată
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal sub nr. x/2018 din 15 mai 2018, reclamantul Sindicatul Naţional al Lucrătorilor de Penitenciare - Filiala Bacău, în numele şi pentru salariaţii Penitenciarului Bacău menţionaţi în anexa cererii, a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiţiei anularea în parte a Ordinului ministrului justiţiei nr. 399/C/2007 în privinţa dispoziţiilor pct. 26.1 cu referire la pct. 15 (1) din anexa 5 - 5.1, capitolul III şi pct. 7 (1) din anexa 5 - 5.3 la acest ordin, dispoziţii aplicabile la acordarea sporurilor pentru condiţii grele de muncă în condiţii vătămătoare.
Prin întâmpinare, pârâtul Ministerul Justiţiei a invocat, în temeiul art. 10 alin. (1) şi art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, excepţiile necompetenţei materiale a Tribunalului Bacău şi inadmisibilităţii acţiunii, în considerarea calităţii sale de autoritate centrală care a emis actul contestat, respectiv având în vedere că plângerea prealabilă a fost formulată pur formal, fără a se fi invocat nici un motiv de nelegalitate a ordinului contestat.
Prin sentinţa civilă nr. 786 din 3 octombrie 2018, Tribunalul Bacău a admis excepţia necompetenţei sale materiale, declinând competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bacău. Astfel, la data de 21.11.2018 cauza a fost înregistrată sub acelaşi nr. 1349/110/2018 pe rolul Curţii de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.
2. Soluţia instanţei de fond
Prin sentinţa civilă nr. 46/2019 din 24 aprilie 2019, Curtea de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunea, ca nefondată.
3. Cererea de recurs
Împotriva sentinţei de mai sus a declarat recurs recurentul Sindicatul Naţional al Lucrătorilor de Penitenciare - Filiala Bacău, în numele şi pentru membrii de sindicat mai sus menţionaţi, prin care a solicitat admiterea acestuia, modificarea în totalitate a sentinţei recurate, în sensul admiterii cererii de chemare în judecată în totalitate.
În motivarea cererii de recurs, s-au arătat următoarele:
În conformitate cu dispoziţiile art. 38 alin. (1) din O.G. nr 64/2006, funcţionarii publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare, pe timpul cât se afla în delegare, detaşare, incapacitate temporară de muncă, concediu de odihnă, concediu de maternitate, alte concedii plătite, precum şi învoiri plătite care se acordă în baza dispoziţiilor legale în vigoare,primesc salariile de bază şi celelalte drepturi băneşti avute, inclusiv sporurile de care beneficiază, potrivit legii.
Dispoziţiile art. 26.1 din O.M.J. 399/C/2007 contravin dispoziţiilor legale cu forţă juridică superioară prevăzute la art. 38 alin. (1) din O.G. nr. 64/2006 în sensul că din drepturile băneşti avute de care trebuie să beneficieze funcţionarii publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare pe perioada concediului de odihna sunt excluse sporurile care se plătesc pe baza unor pontaje. Introducerea in cuprinsul OMJ nr. 399/C/2007 a situaţiei normei potrivit căruia sporurile se plătesc în raport de timpul efectiv lucrat pe baza unor pontaje întocmite în acest sens, respectiv că sporul pentru munca în condiţii vătămătoare şi condiţii grele de muncă se acordă proporţional cu timpul lucrat în astfel de condiţii, la locurile de muncă, fără a depăşi 170 ore în medie, lunar, în program normal de lucru contravine art. 36 din Legea. 293/2004 si art. 5 din H.G. nr. 1294/2001. În acest sens, dispoziţiile amintite încalcă principiul subordonării fata de legea adoptata de Parlamentul României şi principiul ierarhiilor legii, limitându-se drepturi care sunt prevăzute in acte normative cu forţa superioară.
Până la adoptarea Legii cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, sporurile pentru condiţii vătămătoare şi grele de muncă erau acordate funcţionarilor publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare în baza dispoziţiilor O.G. nr. 64/2006 privind salarizarea şi alte drepturi ale funcţionarilor publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare şi ale OMJ nr. 399/C/2007 privind normele metodologice de aplicare a O.G. nr. 64/2006 privind salarizarea şi alte drepturi ale funcţionarilor publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare.
Conform art. 23 alin. (2) din Legea nr. 330/2009, acordarea sporurilor funcţionarilor publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare a fost limitată la 30 % din salariul de bază. Potrivit art. 30 alin. (6) din Legea nr. 330/2009, dacă sporul cu caracter permanent nu se mai regăseşte în anexele la prezenta lege şi nu a fost inclus în salariul de bază/indemnizaţia lunară de încadrare, suma corespunzătoare acestui spor va fi avută în vedere în legile anuale de salarizare, până la acoperirea integrală a acestuia.
În baza art. 4 alin. (1) şi art. 6 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 1/2010 (actul normativ de salarizare pentru anul 2010), începând cu luna ianuarie 2010, întregul personal din sectorul bugetar va fi reîncadrat corespunzător tranşelor de vechime în muncă şi pe funcţiile corespunzătoare categoriei, gradului şi treptei profesionale avute la 31 decembrie 2009, iar, în cazul în care drepturile salariale astfel determinate sunt mai mici decât cele stabilite prin legi sau hotărâri ale Guvernului pentru funcţia respectivă pentru luna decembrie 2009, se acordă o sumă compensatorie cu caracter tranzitoriu care să acopere diferenţa, în măsura în care persoana îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii. Această sumă se include în salariul de bază, solda/salariul funcţiei de bază sau indemnizaţia lunară de încadrare, după caz, dar nu este luată în calcul la determinarea altor drepturi de natură salarială care se stabilesc în funcţie de acestea.
Potrivit art. 1 alin. (5) din Legea nr. 285/2010 (legea anuală de salarizare pentru 2011), sporurile stabilite prin legi sau hotărâri ale Guvernului necuprinse în Legea-cadru nr. 330/2009 şi care au fost acordate în anul 2010 ca sume compensatorii cu caracter tranzitoriu sau, după caz, ca sporuri la data reîncadrării se introduc în salariul de bază, în indemnizaţia de încadrare brută lunară, respectiv în solda/salariul de funcţie, fără ca prin acordarea lor să conducă la creşteri salariale, altele decât cele prevăzute de prezenta.
Dispoziţiile art. 30 alin. (6) din Legea nr. 330/2009 lasă posibilitatea de compensare prin legile anuale de salarizare, doar a sumelor corespunzătoare sporurilor cu caracter permanent, care nu se mai regăsesc în anexele prevăzute în lege. Prevederile art. 30 alin. (6) din Legea nr. 330/2009 au fost puse în aplicare şi în ceea ce priveşte salarizarea funcţionarilor publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare, astfel sporurile au fost aplicate în limitata procentului de 30 % din salariul de bază. în acest sens singurul spor care se acordă funcţionarilor publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare este sporul de până la 30 % prevăzut la art. 21 alin. (1) din O.G. nr. 64/2006 şi la Anexa nr. 3 din OMJ nr. 399/C/2007.
Din economia dispoziţiilor legale sus menţionate reiese că sporurile pentru condiţii vătămătoare şi grele de muncă au stabilit regimul juridic al sporurilor cu caracter permanent. Aceste sporuri au fost considerate de către legiuitor sporuri cu caracter permanent, motiv pentru care au fost reglementate şi acordate funcţionarilor publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare în baza legilor anuale de salarizare, ulterioare adoptării L 330/2009, sub forma unor sume compensatorii. Dacă se interpretează după modalitatea de acordare stabilită conform dispoziţiilor OMJ 399/C/2007, atunci sporurile pentru condiţii vătămătoare şi grele de muncă nu sunt considerate sporuri cu caracter permanent. Prin urmare, dispoziţiile cuprinse în OMJ 399/C/2007 care stabilesc că sporurile pentru condiţii vătămătoare şi grele de muncă se plătesc în raport de timpul efectiv lucrat pe baza unor pontaje întocmite în acest sens, modifică regimul juridic al acestor sporuri consacrat prin art. 30 alin. (6) din Legea nr. 330/2009, transformându-le în sporuri cu caracter temporar.
Ţinând cont de cele menţionate mai sus, devin incidente dispoziţiile art. 150 alin. (1) din Codul muncii, conform cărora pe perioada concediului de odihnă salariatul beneficiază de o indemnizaţie de concediu, care nu poate fi mai mică decât salariul de bază, indemnizaţiile şi sporurile cu caracter permanent cuvenite pentru perioada respectivă.
Faţă de aspectele sus menţionate, reiese fără echivoc că sporurile pentru condiţii vătămătoare şi grele de muncă sunt cuprinse în categoria sporurilor cu caracter permanent, drept urmare pe perioada concediului de odihnă funcţionarii publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare au dreptul la o indemnizaţie de concediu care să cuprindă şi aceste sporuri. Potrivit jurisprudenţei Curţii, expresia "concediu anual plătit" care figurează la articolul 7 alin. (1) din Directiva 2003/88, are drept semnificaţie faptul că, pe durata concediului anual în sensul acestei directive, remuneraţia trebuie menţinută şi că, altfel spus, lucrătorul trebuie să primească remuneraţia obişnuită pentru această perioadă de repaus (a se vedea Hotărârea Robinson-Steeie şi alţii, punctul 50). Prin stabilirea indemnizaţiei datorate lucrătorului în temeiul articolului 7 alin. (2) din Directiva 2003/88, statele membre trebuie să asigure că modalităţile naţionale de aplicare ţin seama de limitele care decurg chiar din directivă. Potrivit jurisprudenţei Curţii, Directiva 2003/88 consideră că dreptul la concediul anual şi cel la obţinerea unei plăţi în acest temei constituie două aspecte ale unui drept unic. Obiectivul cerinţei de a plăti acest concediu este acela de a pune lucrătorul, în timpul concediului menţionat, într-o situaţie care este, în ceea ce priveşte salariul, comparabilă cu perioadele de muncă (a se vedea Hotărârea Robinson-Steeie şi alţii, citată anterior, punctul 58).
Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a statuat în sensul că dreptul fiecărui lucrător la concediul anual plătit trebuie considerat un principiu al dreptului social al Uniunii de o importanţă deosebită, de la care nu se poate deroga şi a cărui punere în aplicare de către autorităţile naţionale competente poate fi efectuată numai în limitele prevăzute în mod expres de Directiva 93/104/CE a Consiliului din 23 noiembrie 1993, privind anumite aspecte ale organizării timpului de lucru modificată prin Directiva Parlamentului European şi a Consiliului 2000/34/CE.
Art. 36 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 293/2004 privind Statutul funcţionarilor publici cu statut special din Administraţia Naţională a Penitenciarelor statuează că funcţionarul public cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare are dreptul la salariu lunar, compus din salariul de bază, indemnizaţii, sporuri, precum şi premii şi prime, ale căror cuantumuri se stabilesc prin lege, salariul de bază cuprinzând salariul corespunzător funcţiei îndeplinite, gradului profesional deţinut, gradaţiile, sporurile pentru misiune permanentă şi, după caz, indemnizaţia de conducere şi salariul de merit.
Reclamanţii au susţinut că prevederile ordinului (mai sus citate) contravin actelor normative cu forţă superioară, în aplicarea cărora au fost emise -art. 38 alin. (1) din O.G. nr. 64/2006, art. 36 al Legii nr. 293/2004 cu referire la art. 5 din H.G. nr. 1294/2001 şi art. 150 Codul muncii. În acest context, art. 5 din H.G. nr. 1294/2001 privind stabilirea locurilor de muncă şi activităţilor cu condiţii deosebite, condiţii speciale şi alte condiţii, specifice pentru cadrele militare în activitate, menţionează că "perioada în care un cadru militar în activitate, care lucrează în locuri de muncă sau activităţi cu condiţii dosebite, speciale sau alte condiţii specifice, a fost în concediu de odihnă sau în incapacitate temporară de muncă se consideră timp în care activitatea s-a desfăşurat în condiţiile locului de muncă în care a lucrat la data ivirii situaţiilor respective", text legal care se referă însă la încadrarea perioadei de muncă în condiţii deosebite, speciale sau alte condiţii specifice exclusiv pentru stabilirea drepturilor de pensie (inaplicabil speţei), iar art. 150 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 53/2003 prevede că pentru perioada concediului de odihnă salariatul beneficiază de o indemnizaţie de concediu, care nu poate fi mai mică decât salariul de bază, indemnizaţiile şi sporurile cu caracter permanent cuvenite pentru perioada respectivă, "indemnizaţia de concediu de odihnă reprezentând media zilnică a drepturilor salariale prevăzute la alin. (1) din ultimele 3 luni anterioare celei în care este efectuat concediul, multiplicată cu numărul de zile de concediu".
Salariul de bază conform art. 2 din O.G. nr. 64/2006 este compus din: salariul pentru funcţia îndeplinită, salariul pentru gradul profesional deţinut, gradaţii, sporul pentru misiune permanentă şi, după caz, indemnizaţia de conducere şi salariul de merit, iar sporurile de care se beneficiază, potrivit legii, pe perioada concediului de odihnă sunt doar sporurile cu caracter permanent, adică acelea care nu sunt acordate pe bază de pontaj (prezenţă efectivă sub incidenţa factorilor de risc): sporul de pericol deosebit de 30 %, sporul de fidelitate, sporul de confidenţialitate, sporul de studii superioare (25%), sporul de doctorat (15 %). Aşadar, nu sunt acordate pe perioada concediului de odihnă sporurile cu caracter variabil, care au la bază buletinele de determinare sau, după caz, expertizare, emise de către autorităţile abilitate în acest sens sau prevederi legislative speciale, a căror acordare este condiţionată de prezenţa efectivă a factorilor de risc şi a muncii efective în acele condiţii, precum sporurile prevăzute de Anexa 5 din OMJ nr. 399/C/2007, sporul de izolare, sporul de pază şi supraveghere etc.
Modalitatea concretă de calcul a indemnizaţiilor de concediu se stabileşte fără a include în cuantumul acesteia şi sporurile pentru condiţii vătămătoare şi condiţii grele de muncă, dar potrivit buletinelor de determinare/măsurare eliberate de organele competente ale Ministerului Sănătăţii, reclamanţii lucrează în mod permanent în condiţii de muncă vătămătoare şi condiţii grele de muncă, motiv pentru care beneficiază de sporurile prevăzute la Anexa nr. 5.1. C şi Anexa 5 la OMJ nr. 399/C/2007. Recurenţii au indicat Hotărârea CJUE din 15 septembrie 2011 dată în cauza C-155/10, în care s-a relevat (la paragrafele 19, 20, 22, 23 şi 24) că "expresia "concediu anual plătit", care figurează la articolul 7 alin. (1) din Directiva 2003/88, are drept semnificaţie faptul că, pe durata "concediului anual" în sensul acestei directive, remuneraţia trebuie menţinută şi că, altfel spus, lucrătorul trebuie să primească remuneraţia obişnuită pentru această perioadă de repaus".
Astfel, obiectivul cerinţei de a plăti acest concediu este acela de a pune lucrătorul, în timpul concediului menţionat, într-o situaţie care este, în ceea ce priveşte salariul, comparabilă cu perioadele de muncă (a se vedea Hotărârile citate anterior A. şi alţii, punctul 58, şi B. şi alţii, punctul 60).
Interpretarea dată de instanţa europeană este, aşadar, în sensul că scopul indemnizaţiei de concediu este acela de a pune salariatul într-o situaţie comparabilă cu perioadele de muncă, pentru excluderea oricărui risc ca lucrătorul să nu îşi efectueze concediul, dată fiind perspectiva încasării unei sume diminuate prin neacordarea unor drepturi băneşti de care ar fi beneficiat dacă s-ar fi aflat în activitate. Excluderea sporurilor al căror cuantum lunar se determină pe bază de pontaj contravine actelor normative cu forţă superioară enunţate în prezenta expunere - O.G. nr. 64/2006 coroborat cu Codul muncii. Prin urmare, tuturor reclamanţilor din prezenta cauză, fără excepţie, li se produce un prejudiciu de ordin bănesc prin neplata acestor două sporuri menţionate mai sus, pe perioada concediului de odihnă, acestea nefiind incluse în indemnizaţia ce alcătuieşte concediul de odihnă, fiind considerate potrivit OMJ 399/2007 sporuri pontate, când de fapt acestea sunt sporuri cu caracter permanent potrivit O.U.G. nr. 64/2006, coroborat cu dispoziţiile Codului Muncii şi potrivit buletinelor de determinare/măsurare eliberate de organele competente ale Ministerului Sănătăţii.
În drept, au fost invocate prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ.
4. Apărările formulate în cauză
Pârâtul Ministerul Justiţiei a formulat întâmpinare faţă de recursul reclamanţilor, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.
În motivarea întâmpinării, s-au arătat următoarele:
Raportat la pretinsa încălcare a art. 36 din Legea nr. 293/2004, se arată că legislaţia specifică aplicabilă salarizării funcţionarilor publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare este Ordonanţa Guvernului nr. 64/2006 privind salarizarea şi alte drepturi ale funcţionarilor publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare şi ulterior legile cadru de salarizare unitară a personalului bugetar şi legile anuale de salarizare, precum şi ordinele ministrului justiţiei.
În ceea ce priveşte încălcarea art. 5 din H.G. nr. 1294/2001, se arată că H.G. nr. 1294/2001 nu mai are aplicabilitate în sistemul penitenciar, deoarece începând cu anul 2004 s-a demilitarizat personalul din sistemul penitenciar.
Contrar celor susţinute de recurenţii-reclamanţi, pct. 26.1 din OMJ nr. 399/2007 pentru aprobarea normelor metodologice de aplicare a O.G. nr. 64/2006 privind salarizarea şi alte drepturi ale funcţionarilor publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare, aprobată prin Legea nr. 462/2006 stabileşte un mod de calcul pentru indemnizaţiile şi sporurile care nu se plătesc în raport de timpul efectiv lucrat.
În sistemul penitenciar au aplicabilitate dispoziţiile specifice acestuia, reglementate de art. 22 din O.G. nr. 64/2006. Legile anuale de salarizare fac trimitere la legislaţia aplicabilă şi cuantumul salariilor/indemnizaţiilor din anul 2009, când era în vigoare O.G. nr. 64/2006 care stabileşte că sporul pentru condiţii de muncă se acordă în raport cu timpul efectiv lucrat în aceste condiţii. Astfel, O.M.J. nr. 399/C/2007 nu încalcă principiul ierarhiei actelor normative, întrucât a fost emis în acord cu legile şi actelor normative de nivel ierarhic inferior aplicabile cu privire la salarizarea funcţionarilor publici cu statut special din sistemul penitenciar.
În drept, au fost invocate prevederile art. 490 şi următoarele din C. proc. civ.
5. Răspunsul la întâmpinare
Împotriva întâmpinării formulate de intimatul-pârât, recurentul Sindicatul Naţional al Lucrătorilor de Penitenciare - Filiala Bacău, în numele şi pentru membrii de sindicat, reclamanţii persoane fizice a formulat răspuns la întâmpinare, solicitând admiterea recursului şi înlăturarea apărărilor aduse de intimat.
6. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului, potrivit prevederilor art. 496-499 din C. proc. civ.
6.1. Elemente de fapt şi de drept reţinute de prima instanţă
Membrii de sindicat reprezentaţi de reclamantul Sindicatul Naţional al Lucrătorilor de Penitenciare - Filiala Bacău au formulat cererea de chemare în judecată în considerarea calităţii lor de funcţionari publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare. Astfel cum au precizat prin cererile depuse la Curtea de Apel Bacău, interesul lor privat în formularea unei acţiuni prin care se solicită anularea unor dispoziţii dintr-un act administrativ cu caracter normativ constă în îndreptăţirea de a li se plăti, pe perioada concediului de odihnă, o indemnizaţie în care sunt incluse şi sporurile pentru condiţii vătămătoare şi pentru condiţii grele de muncă.
Dispoziţiile a căror anulare se solicită în cauză, cuprinse în Ordinul nr. 399/C/2007 prin care ministrul justiţiei a aprobat normele metodologice de aplicare a Ordonanţei Guvernului nr. 64/2006 privind salarizarea şi alte drepturi ale funcţionarilor publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare, aprobată prin Legea nr. 462/2006, sunt următoarele:
- Pct. 26.1 din anexa la O.M.J. nr. 399/C/2007 - care se referă la art. 38 din O.G. nr. 64/2006 - prevede că "Prin «drepturi băneşti avute» se înţeleg indemnizaţiile şi sporurile care nu se plătesc în raport de timpul efectiv lucrat pe baza unor pontaje întocmite în acest sens, cu excepţia situaţiei în care persoanele respective se află în delegare sau sunt detaşate şi desfăşoară activităţi pentru care se acordă astfel de sporuri."
- pct. 5.1. din Anexa nr. 5 la normele metodologice (adică la anexa la O.M.J. nr. 399/C/2007, anexă care nu are număr):
"Acordarea sporului prevăzut la art. 8 lit. a) din Hotărârea Guvernului nr. 281/1993, modificată şi completată, pentru personalul care îşi desfăşoară activitatea în condiţii deosebit de periculoase sau vătămătoare".
- pct. 15. (1) din capitolul III "Dispoziţii cu caracter general" (de la pct. 5.1 din Anexa nr. 5) prevede că "Sporul de muncă în condiţii deosebit de periculoase, condiţii periculoase sau condiţii vătămătoare se acordă proporţional cu timpul cât personalul respectiv a lucrat în astfel de condiţii, la locurile de muncă prevăzute în anexă, fără a depăşi 170 ore în medie lunar, în program normal de lucru."
- Anexa nr. 5 reglementează la pct. 5.3. "Acordarea sporului prevăzut la art. 8 lit. c) din Hotărârea Guvernului nr. 281/1993, modificată şi completată, pentru personalul care îşi desfăşoară activitatea în condiţii deosebit de periculoase sau vătămătoare".
- la pct. 7. (1) de la pct. 5.3 din Anexa nr. 5 se prevede că "Sporul pentru condiţii grele de muncă se acordă pentru timpul efectiv lucrat în astfel de condiţii, fără a se depăşi 170 ore în medie lunar, şi se calculează la salariul de bază lunar."
În preambulul Ordinului nr. 399/C/2007 se prevede că acesta a fost emis în conformitate cu art. 54 din O.G. nr. 64/2006 şi în temeiul H.G. nr. 838/2005 privind organizarea şi funcţionarea Ministerul Justiţiei, cu modificările şi completările ulterioare.
6.2. Analiza motivelor de recurs invocate de recurenţi şi a apărărilor aduse de intimat
Problema de drept cu care este învestită prezenta instanţă este aceea de a lămuri dacă stabilirea indemnizaţiei de concediu pentru funcţionarii publici reclamanţi cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare (în prezent, poliţiştii de penitenciare) se face prin includerea sau dimpotrivă, prin neincluderea în cuantumul acestei indemnizaţii, a sporurilor pentru condiţii periculoase sau vătămătoare şi pentru condiţii grele de muncă de care această categorie de personal a beneficiat în perioada de activitate, corespunzător timpului lucrat în locurile de muncă respective.
În cadrul motivelor de casare invocate de către recurenţii-reclamanţi, aceştia au indicat şi prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., fără a detalia raţiunile pentru care au considerat că acest motiv de recurs este fondat.
În ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., invocat ca atare de recurenţi, dar nedezvoltat în concret, Înalta Curte constată că obligaţia instanţei de a-şi motiva hotărârea adoptată, consacrată legislativ în dispoziţiile art. 425 C. proc. civ., are în vedere stabilirea în considerentele hotărârii a situaţiei de fapt expusă în detaliu, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părţilor şi punctul de vedere al instanţei faţă de fiecare argument relevant, şi, nu în ultimul rând raţionamentul logico-juridic care a fundamentat soluţia adoptată. Aceste cerinţe legale sunt impuse de însăşi esenţa înfăptuirii justiţiei, iar forţa de convingere a unei hotărâri judecătoreşti rezidă din raţionamentul logico-juridic clar explicitat şi întemeiat pe considerente de drept.
Totodată, omisiunea primei instanţe de a oferi o motivare, în condiţiile art. 425 din C. proc. civ., sub aspectele învederate mai sus, echivalează cu omisiunea de pronunţare asupra acţiunii, căci nu se poate stabili o asociere logică între dispozitiv şi considerente, ca elemente componente esenţiale şi obligatorii ale hotărârii judecătoreşti.
Înalta Curte mai arată şi că, în acord cu disp. art. 22 alin. (2) din C. proc. civ., revine judecătorului de fond sarcina ca, în soluţionarea cererii de chemare în judecată, să stabilească situaţia de fapt specifică procesului, iar în funcţie de aceasta să aplice normele juridice incidente.
Or, instanţa de fond a arătat în mod expres motivele pentru care a ajuns la soluţia adoptată, astfel că sentinţa civilă recurată respectă disp. art. 22 alin. (2) şi art. 425 C. proc. civ.. Prima instanţă a expus silogismul logico-juridic ce a stat la baza soluţiei pronunţate, fiind clare raţiunile avute în vedere de instanţă, având obligaţia de a răspunde argumentelor esenţiale invocate de părţi, iar nu tuturor subargumentelor aduse de acestea. Astfel, aşa cum s-a statuat în prg. 20 al Deciziei pronunţate în Cauza Gheorghe Mocuţa împotriva României:
"În continuare, Curtea reiterează că, deşi articolul 6 § 1 obligă instanţele să îşi motiveze hotărârile, acesta nu poate fi interpretat ca impunând un răspuns detaliat pentru fiecare argument (a se vedea Van de Hurk împotriva Ţărilor de Jos, 19 aprilie 1994, pct. 61, seria x nr. x). De asemenea, Curtea nu are obligaţia de a examina dacă s-a răspuns în mod adecvat argumentelor. Instanţele trebuie să răspundă la argumentele esenţiale ale părţilor, dar măsura în care se aplică această obligaţie poate varia în funcţie de natura hotărârii şi, prin urmare, trebuie apreciată în lumina circumstanţelor cauzei (a se vedea, alături de alte hotărâri, C. împotriva Spaniei, 9 decembrie 1994, pct. 27, seria x nr. x-B)."
Aplicând cele statuate mai sus la prezenta cauză, Înalta Curte observă că prima instanţă a pronunţat o hotărâre motivată şi nu există niciun element care indice caracterul arbitrar al modalităţii în care instanţa a aplicat legislaţia relevantă pentru faptele cauzei.
Ca urmare, motivul de casare prev. de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. este nefondat.
În ceea ce priveşte criticile subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că acestea sunt fondate, pentru raţiunile ce vor fi expuse în continuare.
Conform art. 38 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 64/2006, "Funcţionarii publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare, pe timpul cât se află în delegare, detaşare, incapacitate temporară de muncă, concediu de odihnă, concediu de maternitate, alte concedii plătite, precum şi învoiri plătite care se acordă în baza dispoziţiilor legale în vigoare, primesc salariile de bază şi celelalte drepturi băneşti avute, inclusiv sporurile de care beneficiază, potrivit legii."
Din perspectivă teleologică, art. 36 lit. e) din Legea nr. 293/2004 statua dreptul funcţionarului public cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare de a beneficia de concedii de odihnă, concedii de studii, învoiri plătite şi concedii fără plată, în condiţii stabilite prin hotărâre a Guvernului, urmând ca, potrivit art. 89 din acelaşi act normativ, dispoziţiile acestei legi sa fie completate, după caz, cu prevederile din legislaţia muncii.
Legea nr. 293/2004 a fost abrogată prin art. 210 din Legea nr. 145/2019 privind statutul poliţiştilor de penitenciare, cu modificările şi completările ulterioare, care a reiterat faptul că poliţistul de penitenciare are dreptul la concedii de odihnă, concedii de studii, învoiri plătite şi concedii fără plată, în condiţiile stabilite prin hotărâre a Guvernului. De asemenea, a statuat în sensul că dispoziţiile legii se completează, după caz, cu prevederile cuprinse în legislaţia muncii, ceea ce conduce la concluzia că legislaţia muncii, inclusiv prevederile art. 150 alin. (1) şi (2) din Codul muncii, este aplicabilă funcţionarilor publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare (actuali poliţişti de penitenciare), în completarea dispoziţiilor speciale conţinute în legile care au reglementat succesiv statutul acestei categorii profesionale.
Potrivit art. 150 alin. (1) şi (2) din Codul muncii:
"(1) Pentru perioada concediului de odihnă salariatul beneficiază de o indemnizaţie de concediu, care nu poate fi mai mică decât salariul de bază, indemnizaţiile şi sporurile cu caracter permanent cuvenite pentru perioada respectivă, prevăzute în contractul individual de muncă. (2) Indemnizaţia de concediu de odihnă reprezintă media zilnică a drepturilor salariale prevăzute la alin. (1) din ultimele 3 luni anterioare celei în care este efectuat concediul, multiplicată cu numărul de zile de concediu. (...)".
Soluţia de principiu din dreptul comun al muncii a fost transpusă, în privinţa funcţionarilor publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare, în termenii consacraţi de art. 38 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 64/2006, în sensul că pe timpul cât se află în concediu de odihnă, aceştia primesc salariile de bază şi celelalte drepturi băneşti avute, inclusiv sporurile de care beneficiază, potrivit legii.
Art. 38 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 64/2006 a rămas în vigoare, nefiind abrogat de art. 48 alin. (1) pct. 27 din Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice (Legea-cadru nr. 330/2009).
În aplicarea Ordonanţei Guvernului nr. 64/2006 au fost emise Normele metodologice aprobate prin Ordinul ministrului justiţiei nr. 399/C/2007 (nepublicat în Monitorul Oficial al României, Partea I), care, în anexa nr. 5, prevede că sporurile pentru condiţii de muncă grele, vătămătoare sau periculoase se acordă pentru prestarea activităţii în condiţii considerate atipice - care nu sunt generice, ci stabilite în concret pentru fiecare situaţie particulară în parte, pe baza unor "buletine de determinare prin expertizare a locurilor de muncă", respectiv a unor "buletine de determinare/măsurare" - şi numai în funcţie de expunerea efectivă la factori ce au impus calificarea respectivă.
Astfel, cu privire la sporul pentru activitatea desfăşurată în condiţii deosebit de periculoase, periculoase sau vătămătoare, în secţiunea 5.1 din anexa nr. 5 a Ordinului ministrului justiţiei nr. 399/C/2007 s-a prevăzut că acest spor se acordă în baza unor "buletine de determinare prin expertizare a locurilor de muncă", eliberate de organele de specialitate din cadrul direcţiilor sau institutelor de sănătate publică sau alte organe autorizate şi avizate de responsabilul cu protecţia muncii din unitate (în cazul sporului pentru condiţii deosebit de periculoase şi periculoase în muncă - pct. 4), respectiv în baza unor "buletine de determinare/măsurare", eliberate de organele competente ale Ministerului Sănătăţii şi Ministerului Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei ori de laboratoare sau instituţii agreate de acestea şi confirmate de responsabilul cu protecţia muncii din unitate (în cazul sporului pentru condiţii de muncă vătămătoare - pct. 7), acolo unde, cu toate măsurile de protecţie a muncii luate, se menţine un permanent risc sau pericol de accidentare ori de îmbolnăvire profesională.
De asemenea, s-a prevăzut că unităţile au obligaţia să solicite organelor abilitate buletinele de determinare prin expertizare a locurilor de muncă sau buletinele de determinare/măsurare, după caz, ori de câte ori intervin modificări tehnologice în procesul de producţie sau se aplică unele măsuri care să conducă la îmbunătăţirea condiţiilor avute în vedere la stabilirea sporurilor, confirmate de rezultatele determinărilor efectuate (pct. 14).
În privinţa regimului de acordare, la pct. 15 din secţiunea 5.1 din anexa nr. 5 a aceluiaşi ordin s-a stabilit că sporul pentru muncă în condiţii deosebit de periculoase, condiţii periculoase sau condiţii vătămătoare se acordă proporţional cu timpul pe care personalul respectiv l-a lucrat în astfel de condiţii, la locurile de muncă prevăzute în anexă, fără a depăşi 170 de ore lunar, în program normal de lucru - alin. (1), iar dacă la un loc de muncă se constată prezenţa simultană a doi sau mai mulţi factori care, prin acţiunea lor, conferă dreptul la sporuri pentru condiţii deosebit de periculoase, periculoase sau vătămătoare, se acordă un singur spor, şi anume cel mai mare - alin. (2); sporul se calculează în condiţiile stabilite la alin. (1), prin aplicarea cotelor procentuale prevăzute în anexa nr. 5 la Ordinul ministrului justiţiei nr. 399/C/2007 asupra salariului de bază lunar, şi se va plăti în fiecare lună, pentru luna anterioară, pe baza pontajelor întocmite şi transmise la compartimentul financiar (...) - alin. (3).
În ceea ce priveşte sporul pentru condiţii grele de muncă, potrivit secţiunii 5.3 din anexa nr. 5 la Ordinul ministrului justiţiei nr. 399/C/2007, acesta se acordă "personalului care lucrează în condiţii de efort fizic sau psihic ridicat, la temperaturi foarte ridicate sau foarte scăzute, în mediu umed sau în condiţii de mediu deosebite sau nedorite, trepidaţii, zgomote şi alte asemenea, unde atragerea forţei de muncă se face cu dificultate" (pct. 1), precum şi "personalului care asigură paza şi supravegherea persoanelor private de libertate care desfăşoară activităţi pe punctele de lucru situate în exteriorul clădirilor" - pct. 2 alin. (2) raportat la pct. 5 din tabelul-anexă cuprinzând locurile de muncă, activităţile şi mărimea concretă a sporului pentru personalul care îşi desfăşoară activitatea în condiţii grele de muncă; locurile de muncă pentru care se acordă acest spor, precum şi nivelul său pentru fiecare loc de muncă se stabilesc la începutul fiecărui an, pe baza buletinelor de determinare/măsurare, de către o comisie constituită la nivelul unităţii, printr-un proces-verbal supus aprobării directorului unităţii (pct. 5).
Şi în privinţa sporului pentru condiţii grele de muncă, prin aceleaşi norme, au fost instituie reguli privind regimul de acordare (proporţional cu timpul efectiv lucrat şi pe bază de pontaj), precum şi obligativitatea evaluării periodice a condiţiilor care justifică acordarea sa - pct. 3, 6 şi 7 din secţiunea 5.3 a anexei nr. 5 la Ordinul ministrului justiţiei nr. 399/C/2007.
În aplicarea dispoziţiilor art. 38 din Ordonanţa Guvernului nr. 64/2006 cu referire la drepturile băneşti ale funcţionarilor publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare, pe timpul cât se află în delegare, detaşare, incapacitate temporară de muncă, concediu de odihnă, concediu de maternitate, alte concedii plătite, la pct. 26.1 din Ordinul ministrului justiţiei nr. 399/C/2007 s-a prevăzut că "prin drepturi băneşti avute . . . . . . . . . .potrivit legii" se înţeleg indemnizaţiile şi sporurile care nu se plătesc în raport cu timpul efectiv lucrat pe baza unor pontaje întocmite în acest sens, cu excepţia situaţiei în care persoanele respective se află în delegare sau sunt detaşate şi desfăşoară activităţi în locuri pentru care se acordă astfel de sporuri şi indemnizaţii.
Sintagma "potrivit legii" ce caracterizează "drepturile băneşti avute" se referă la acele drepturi salariale reglementate prin lege de care au beneficiat subiecţii normei legale anterior intervenirii situaţiilor speciale reglementate în această normă (delegare, detaşare, concedii, zile libere etc.), aspect care rezultă cu claritate din utilizarea, de către legiuitor, a verbului la timpul trecut.
Prin urmare, prin pct. 26.1 din Ordinul ministrului justiţiei nr. 399/C/2007, legiuitorul infralegal a operat o restrângere a "drepturilor băneşti avute" luate în considerare de legiuitorul primar la determinarea situaţiilor speciale menţionate în ipoteza art. 38 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 64/2006, reducând-o la indemnizaţiile şi sporurile care se plătesc în raport cu timpul efectiv lucrat pe baza unor pontaje întocmite în acest sens, fiind excluse în consecinţă cele permanente. Mai mult, în cazul persoanelor aflate în concediu, dispoziţiile din ordin au lipsit norma legală de conţinut, pentru că, prin ipoteză, sunt avute în vedere numai sporurile şi indemnizaţiile care se plătesc în raport cu timpul efectiv lucrat.
Astfel, prin pct. 26.1 din Ordinul ministrului justiţiei nr. 399/C/2007 s-a oferit o interpretare oficială unor dispoziţii legale cu forţă superioară, cu rang de lege, prin care s-au restrâns sensul şi întinderea acestora, operând chiar o abrogare parţială şi tacită a lor. Prin urmare, dispoziţiile pct. 26.1 din Ordinul ministrului justiţiei nr. 399/C/2007 nu pot justifica excluderea din cuantumul indemnizaţiei de concediu a sporurilor care se plătesc în raport cu timpul efectiv lucrat, pe bază de pontaje, dacă aceste sporuri au fost avute de funcţionarii publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare (poliţişti de penitenciare), în sensul că au fost plătite, intrând în compunerea drepturilor salariale cuvenite acestora anterior efectuării concediului de odihnă.
Dimpotrivă, aceste sporuri trebuie incluse în indemnizaţia de concediu atunci când ele au fost incluse în drepturile salariale avute anterior efectuării concediului de odihnă şi îndeplinesc, în mod cumulativ, şi condiţia prevăzută de art. 150 alin. (1) din Codul muncii, aceea de a avea caracter permanent, condiţie de la care prevederile art. 38 din Ordonanţa Guvernului nr. 64/2006 nu derogă.
Ca atare, în măsura în care sporurile pentru condiţii periculoase sau vătămătoare, precum şi pentru condiţii grele de muncă au fost incluse în drepturile salariale avute anterior efectuării concediului de odihnă, trebuie a se verifica dacă acestea au avut sau nu caracter permanent, în înţelesul art. 150 alin. (1) din Codul muncii.
Raportat la dispoziţiile legale prevăzute de art. 12 alin. (2) din anexa nr. VII la Legea-cadru nr. 284/2010 şi, respectiv, art. 12 alin. (2) din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017, se impune concluzia că sporurile pentru condiţii periculoase sau vătămătoare, precum şi pentru condiţii grele de muncă, de până la 15% din salariul funcţiei, corespunzător timpului lucrat la locurile de muncă respective, sunt sporuri cu caracter permanent, nu temporar. Această calificare a sporurilor în discuţie rezultă din modalitatea de stabilire care presupune identificarea, expertizarea şi atestarea la nivelul fiecărui angajator a locurilor de muncă ce, prin specificul lor, prezintă un risc sau pericol permanent de accidentare sau îmbolnăvire profesională, respectiv a locurilor de muncă ce presupun desfăşurarea activităţii personalului care le ocupă în condiţii de efort fizic sau psihic ridicat ori în condiţii de lucru nocive pentru sănătatea lucrătorilor.
Stabilirea locurilor şi condiţiilor de muncă pentru care se acordă sporurile pentru condiţii de muncă grele, vătămătoare sau periculoase se realizează prin ordin al ordonatorului principal de credite, în considerarea unor aspecte ce ţin de caracteristica generală a unor categorii de activităţi, spaţii de lucru, şi nu în considerarea fiecărui lucrător în parte şi a fiecărei sarcini de serviciu a acestuia, vizează perioade lungi de timp şi nu se stabilesc zilnic sau lunar.
Fiind stabilite şi acordate în considerarea condiţiilor specifice ale locurilor de muncă şi atribuţiilor corespunzătoare statutului profesional, sporurile pentru condiţii de muncă grele, vătămătoare sau periculoase constituie elemente ale salarizării poliţiştilor de penitenciare care se menţin atât timp cât subzistă premisele ce au justificat acordarea lor, până la modificarea condiţiilor locurilor de muncă sau a raporturilor de serviciu ale personalului care beneficiază de aceste drepturi salariale.
Astfel, este evident caracterul permanent al sporurilor în discuţie, iar împrejurarea că aceste sporuri se acordă proporţional cu timpul efectiv lucrat în condiţii de muncă grele, vătămătoare şi periculoase constituie doar o modalitate de cuantificare a lor în perioadele de activitate a personalului, fără a avea vreo influenţă asupra calificării acestora ca sporuri cu caracter permanent (cu atât mai mult cu cât consecinţele condiţiilor speciale de muncă repercutate asupra beneficiarilor acestor sporuri nu încetează automat la intrarea acestora în concediu, ci se prelungesc în timp şi ulterior, justificând astfel acordarea sporurilor cu caracter de continuitate).
Aşadar, deşi variabile sub aspectul cuantificării, sporurile pentru condiţii de muncă au caracter permanent, după cum şi condiţiile care determină acordarea lor au caracter permanent, la fel ca şi consecinţele lor; or pentru a nu fi incluse în indemnizaţia de concediu, sporurile ar trebui să aibă caracter temporar. Caracterul variabil al sporului priveşte cuantificarea, stabilirea valorii sale nominale prin aplicarea reperelor de cuantificare (în cauzele analizate, timpul efectiv lucrat), opuse sporurilor cu caracter variabil fiind sporurile fixe, iar nu sporurile cu caracter permanent. Altfel spus, caracterul variabil/fix al sporului vizează cuantificarea acestuia, în timp ce caracterul permanent/temporar vizează condiţiile de acordare a sporului, acestea fiind două aspecte distincte.
Astfel, chiar dacă au un caracter variabil, în măsura în care sunt permanente, sporurile pentru condiţii de muncă se includ în indemnizaţia de concediu, atunci când "au fost avute", în sensul că au intrat în compunerea salariilor plătite poliţiştilor de penitenciare anterior efectuării concediului de odihnă, iar cuantumul indemnizaţiei de concediu urmează a fi stabilit prin aplicarea algoritmului prevăzut de art. 150 alin. (2) din Codul muncii, fiind indiferentă, din această perspectivă, împrejurarea că ele se acordă proporţional cu timpul lucrat, de vreme ce acest aspect ţine de caracterul variabil al sporurilor în discuţie şi nu vizează caracterul lor permanent.
Aşa fiind, întrucât concediul de odihnă este intrinsec legat de activitatea desfăşurată de salariat anterior efectuării acestuia, fiind destinat să asigure refacerea capacităţii de muncă afectate - între altele - de condiţiile de muncă, este firesc ca şi drepturile băneşti aferente concediului de odihnă să fie stabilite în raport cu salariul lunar corespunzător perioadei de activitate, deci cu luarea în considerare a sporurilor pentru condiţii de muncă grele, vătămătoare sau periculoase.
De asemenea, prin aplicarea în acest sens a prevederilor art. 150 alin. (1) şi (2) din Codul muncii se asigură egalitatea de tratament între poliţiştii de penitenciare în ceea ce priveşte drepturile băneşti aferente concediului de odihnă, sporurile pentru condiţii de muncă grele, vătămătoare sau periculoase urmând să se regăsească în indemnizaţia de concediu, proporţional cu timpul efectiv lucrat în astfel de condiţii în ultimele 3 luni anterioare celei în care este efectuat concediul.
Faptul că în temeiul art. 13 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 1.946/2004 - corespunzător art. 12 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 604/2021 - poliţiştii de penitenciare care îşi desfăşoară activitatea în condiţii vătămătoare, grele sau periculoase au dreptul în fiecare an calendaristic la un concediu de odihnă suplimentar nu constituie un argument pentru neluarea în considerare a sporurilor pentru condiţii de muncă la determinarea drepturilor băneşti aferente concediului de odihnă.
Soluţia includerii sporurilor pentru condiţii de muncă grele, vătămătoare sau periculoase în drepturile băneşti aferente concediului de odihnă de care beneficiază poliţiştii de penitenciare este conformă celor statuate de Curtea de Justiţie a Uniunii Europene în jurisprudenţa dezvoltată în interpretarea art. 7 alin. (1) din Directiva 2003/88/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 4 noiembrie 2003 privind unele aspecte ale organizării timpului de lucru (Directiva 2003/88/CE).
Conform art. 7 alin. (1) din aceeaşi directivă, "Statele membre iau măsurile necesare pentru ca orice lucrător să beneficieze de un concediu anual plătit de cel puţin patru săptămâni în conformitate cu condiţiile de obţinere şi de acordare a concediilor prevăzute de legislaţiile şi practicile naţionale".
În interpretarea acestor dispoziţii, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a statuat într-o bogată jurisprudenţă că dreptul la concediul anual plătit este consacrat în mod expres la articolul 31 alin. (2) din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene şi trebuie considerat un principiu al dreptului social comunitar de o importanţă deosebită. De asemenea, s-a statuat că expresia "concediu anual plătit" ce figurează în art. 7 alin. (1) din directivă are drept semnificaţie faptul că, pe durata concediului anual în sensul acestei directive, remuneraţia trebuie menţinută şi că, altfel spus, lucrătorul trebuie să primească remuneraţia obişnuită pentru această perioadă de repaus.
Potrivit Hotărârii din 15 septembrie 2011, pronunţată în Cauza C-155/10, Williams şi alţii, paragrafele 19 - 28, pe durata concediului anual în sensul Directivei 2003/88/CE, remuneraţia trebuie menţinută. Altfel spus, lucrătorul trebuie să primească remuneraţia obişnuită şi pentru această perioadă de repaus, întrucât obiectivul cerinţei de a plăti acest concediu este acela de a pune lucrătorul în timpul concediului de odihnă într-o situaţie care este, în ceea ce priveşte salariul, comparabilă cu perioadele de muncă.
Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a subliniat că orice inconvenient legat în mod intrinsec de executarea sarcinilor ce revin lucrătorului şi care este compensat printr-o sumă de bani ce intră în calculul indemnizaţiei globale a lucrătorului trebuie să facă parte în mod obligatoriu din suma la care acesta are dreptul pe durata concediului anual. Doar acele elemente ale remuneraţiei globale a lucrătorului care au ca scop numai acoperirea unor costuri accesorii sau ocazionale, intervenite în contextul executării sarcinilor care revin lucrătorului, nu trebuie luate în considerare la calculul sumei cuvenite acestuia pe durata concediului anual. Pe lângă elementele remuneraţiei globale care compensează inconvenientele intrinsec legate de executarea sarcinilor lucrătorului, trebuie menţinute, pe durata concediului anual plătit, toate elementele aferente statutului personal şi profesional al acestuia.
Aplicând aceste repere problemei de drept sesizate, este evident că sporurile pentru condiţii de muncă grele, vătămătoare sau periculoase, având caracter permanent şi scopul de a compensa inconvenientele legate în mod intrinsec de executarea sarcinilor de serviciu ale poliţiştilor de penitenciare care au beneficiat de aceste sporuri în perioadele de activitate, regăsindu-se, ca atare, în remuneraţia globală a acestora, trebuie să facă parte în mod obligatoriu şi din indemnizaţia ce li se cuvine pe durata concediului de odihnă.
În concluzie, Înalta Curte constată caracterul fondat al motivului de recurs întemeiat pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., în sensul că la stabilirea drepturilor băneşti cuvenite poliţiştilor de penitenciare pentru perioada concediului de odihnă trebuie avute în vedere sporurile pentru condiţii de muncă grele, vătămătoare sau periculoase de care aceştia au beneficiat în perioada de activitate, corespunzător timpului lucrat în locurile de muncă respective.
6.3. Temeiul procesual al soluţiei date recursului
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa sentinţa recurată şi rejudecând, va admite acţiunea şi va anula în parte Ordinul Ministrului Justiţiei nr. 399/C/2007, în ceea ce priveşte dispoziţiile pct. 26.1 cu referire la pct. 15 (1) din Anexa nr. 5-5.1, capitolul III şi pct. 7 (1) din Anexa nr. 5-5.3 la acest ordin, respectiv dispoziţiile aplicabile acordării sporurilor pentru condiţii de muncă grele, vătămătoare sau periculoase.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul formulat de reclamantul Sindicatul Naţional al Lucrătorilor de Penitenciare - Filiala Bacău, în numele şi pentru membrii de sindicat D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD., EE., FF., GG., HH., II., JJ., KK., LL., MM., NN., OO., PP., QQ., RR., SS., TT., UU., VV., WW., XX., YY., ZZ., AAA., BBB., CCC., DDD., EEE., FFF., GGG., HHH., III., JJJ., KKK. şi LLL. împotriva sentinţei nr. 46/2019 din 24 aprilie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa recurată şi, rejudecând:
Admite acţiunea.
Anulează în parte Ordinul Ministrului Justiţiei nr. 399/C/2007, în ceea ce priveşte dispoziţiile pct. 26.1 cu referire la pct. 15 (1) din Anexa nr. 5-5.1, capitolul III şi pct. 7 (1) din Anexa nr. 5-5.3 la acest ordin, respectiv dispoziţiile aplicabile acordării sporurilor pentru condiţii de muncă grele, vătămătoare sau periculoase.
Definitivă.
Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402, raportat la art. 396 alin. (2) din C. proc. civ., astăzi, 9 decembrie 2021.