Şedinţa publică din data de 16 februarie 2022
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Cadrul procesual
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, la data de 18 februarie 2019, sub nr. x/2019, reclamantul A. a solicitat obligarea pârâtului Statul Român la plata a 10.000.000 RON despăgubiri civile.
2. Soluţia instanţei de fond
Prin sentinţa civilă nr. 53 din 28 mai 2019, Curtea de Apel Bacău:
(i) a respins excepţia nulităţii acţiunii, invocată de pârât, ca nefondată;
(ii) a respins excepţia netimbrării acţiunii, invocată de pârât, ca nefondată;
(iii) a admis excepţia invocată de pârât privind inadmisibilitatea acţiunii;
(iv) a respins acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, ca inadmisibilă;
(v) a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, invocată de pârât, ca rămasă fără obiect.
3. Cererea de recurs
Împotriva sentinţei menţionate la pct. I.2 a declarat recurs reclamantul A., întemeiat pe art. 483 şi următoarele din C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi, în rejudecare, admiterea acţiunii aşa cum a fost formulată.
În motivarea recursului arată că instanţa de fond a admis în mod greşit excepţia inadmisibilităţii acţiunii, invocată de pârât, reţinând că nu rezultă din cuprinsul acţiunii că a fost contestat vreun act administrativ, astfel că obiectul acţiunii nu se circumscrie dispoziţiilor art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, care reglementează obiectul acţiunii în contencios administrativ.
Recurentul-reclamant arată că obiectul acţiunii sale vizează obligarea Statului Român să-i plătească o sumă de bani pentru prejudiciile morale care i-au fost cauzate de instituţiile acestuia, astfel că în mod greşit instanţa de fond a făcut trimitere la Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, din moment ce acţiunea formulată este o acţiune în pretenţii, nefiind vorba de contestarea vreunui act administrativ.
4. Apărările intimatului-reclamant
Intimatul-pârât Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice a formulat întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului ca nefondat, arătând, în esenţă, că în mod corect instanţa de fond a admis excepţia inadmisibilităţii acţiunii.
În materia contenciosului administrativ, dispoziţiile legale care reglementează cu privire la acordarea de despăgubiri (materiale/morale) se regăsesc la art. 18, respectiv la art. 19 din Legea nr. 554/2004. În raport de aceste dispoziţii legale, pentru a putea să hotărască cu privire la despăgubirile materiale şi morale cauzate, instanţa trebuie să soluţioneze cererea al cărei obiect trebuie să se regăsească în dispoziţiile art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
Or, aşa cum rezultă din analiza cererii de chemare în judecată, obiectul acesteia este reprezentat exclusiv de acordarea de despăgubiri de la Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice şi, ca atare, obiectul acţiunii nu se circumscrise dispoziţiilor art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
Totodată, litigiul nu se circumscrie nici dispoziţiilor art. 19 din Legea nr. 554/2004, în sensul că acesta nu este ulterior unui alt litigiu care să se fi circumscris dispoziţiilor art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
II. Soluţia instanţei de recurs
Analizând actele şi lucrările dosarului, sentinţa recurată în raport cu criticile invocate, Înalta Curte constată că recursul este fondat.
2.1. Argumentele de fapt şi de drept relevante
Cu titlu preliminar, instanţa de control judiciar reţine că motivele invocate prin cererea de recurs se circumscriu motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., urmând a fi examinate din perspectiva acestor dispoziţii legale.
Reclamantul A. a învestit instanţa de contencios administrativ cu o acţiune prin care a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, obligarea acestuia la plata unor despăgubiri civile, în sumă de 10.000.000 RON.
Soluţionând cauza, prima instanţă a respins acţiunea, ca inadmisibilă, reţinând că reclamantul nu contestă niciun act administrativ, respectiv că obiectul acţiunii nu este de contencios administrativ, astfel cum este acesta reglementat de art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
Prin criticile din recurs, recurentul-reclamant susţine, în esenţă, că instanţa a încălcat dreptul său de dispoziţie, întrucât a investit instanţa cu o acţiune în pretenţii, nicidecum cu anularea vreunui act administrativ.
Potrivit art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.:
"Casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru următoarele motive de nelegalitate: 5. când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii;".
Înalta Curte constată că acest motiv de casare este incident în cauză.
Din cuprinsul cererii de chemare în judecată, rezultă că reclamantul a solicitat obligarea pârâtului la plata unor despăgubiri civile, în temeiul dispoziţiilor art. 58 alin. (1), art. 71, 72, 73 şi art. 1373 din C. civ.
Verificând sentinţa atacată prin prisma art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., reţine instanţa de control judiciar că au fost încălcate norme de procedură a căror nerespectare atrag sancţiunea nulităţii, ţinându-se seama de faptul că instanţa de fond a respins acţiunea ca inadmisibilă, pe motiv că obiectul acţiunii nu constă în anularea unui act administrativ, conform art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
Or, raportat la aceste dispoziţii legale şi având în vedere modalitatea în care a fost formulată cererea de către reclamant, primei instanţe îi revenea obligaţia de a lămuri obiectul cererii de chemare în judecată şi de a stabili în concret dacă a fost învestită cu soluţionarea vreunei cereri de anulare a unui act administrativ sau doar cu soluţionarea unei acţiuni în pretenţii, cum susţine recurentul-reclamant şi rezultă din cuprinsul acţiunii.
Obligaţia primei instanţe de a lămuri obiectul cererii de chemare în judecată derivă şi din dispoziţiile art. 22 alin. (2) C. proc. civ., potrivit cărora, instanţa de judecată trebuie să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greşeală privind aflarea adevărului în cauză şi este în drept să ceară părţilor, cu privire la situaţia de fapt şi motivarea în drept pe care le invocă, să prezinte explicaţii, oral sau în scris, să pună în dezbaterea acestora orice împrejurări de fapt sau de drept, chiar dacă nu sunt menţionate în cerere sau în întâmpinare, să dispună administrarea probelor pe care le consideră necesare, precum şi alte măsuri prevăzute de lege, chiar dacă părţile se împotrivesc.
Încălcarea rolului activ de către judecătorul fondului prin omisiunea de a stabili în mod corespunzător obiectul cererii de chemare în judecată face imposibilă exercitarea de către instanţa de recurs a controlului de legalitate.
În consecinţă, Înalta Curte apreciază că neregula de ordin procedural expusă anterior nu poate fi înlăturată decât prin casarea hotărârii de fond şi, pentru a asigura părţilor dreptul la soluţionarea cauzei cu respectarea dublului grad de jurisdicţie, trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
2.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs
Pentru aceste considerente, constatând incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., în temeiul art. 497 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de reclamantul A., va casa sentinţa civilă recurată şi va trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 53 din data de 28 mai 2019 pronunţate de Curtea de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa civilă recurată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 16 februarie 2022.