Şedinţa publică din data de 16 februarie 2022
Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă,
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Cadrul procesual
Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 15 octombrie 2020, sub nr. x/2020, reclamanta A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Naţională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilităţi Publice, anularea Deciziei nr. 717786/10.12.2019 şi a Deciziei nr. 1 de soluţionare a contestaţiei împotriva Deciziei referitoare la obligaţiile de plată accesorii nr. x/10.12.2019.
Prin sentinţa civilă nr. 538 din 7 aprilie 2021, Curtea de Apel Bucureşti a admis excepţia necompetenţei sale materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tibunalului Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut, în esenţă, că litigiul dedus judecăţii are caracter fiscal şi, având în vedere că actele administrative fiscale atacate prevăd o creanţă fiscală mai mică de 3.000.000 RON (accesorii în cuantum de 3.956 RON, conform precizărilor pârâtei, calculate la un debit principal în cuantum de 12.217 RON), competenţa de soluţionare în primă instanţă revine tribunalului, potrivit dispoziţiilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Suceava, secţia contencios administrativ şi fiscal, la data de 8.06.2021, sub acelaşi număr de dosar.
2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă
2.1. Hotărârea Tribunalului Suceava, secţia contencios administrativ şi fiscal
Prin sentinţa civilă nr. 552 din 9 septembrie 2021, Tribunalul Suceava a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa a reţinut, faţă de natura serviciului public pe care reclamanta îl prestează în regim de putere publică, că aceasta este asimilată unei autorităţi publice, conform art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 554/2004. Astfel, în cauză sunt incidente prevederile art. 10 alin. (3) teza a II-a din Legea nr. 554/2004, care instituie o competenţă teritorială exclusivă în favoarea instanţei de la domiciliul sau sediul pârâtului, în situaţia în care reclamant este o autoritate publică, aşa cum este ipoteza dedusă judecăţii. Având în vedere că sediul pârâtei Autoritatea Naţională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilităţi Publice este în municipiul Bucureşti, din perspectiva competenţei teritoriale, Tribunalul Bucureşti este competent să judece cauza.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 10.10.2021, sub acelaşi număr de dosar.
2.2. Hotărârea Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal
Prin sentinţa civilă nr. 6632 din 3 noiembrie 2021, Tribunalul Bucureşti a admis excepţia necompetenţei sale materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru pronunţarea regulatorului de competenţă.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa a reţinut că Decizia nr. 1 a Preşedintelui ANRSC de soluţionare a contestaţiei împotriva deciziei de respingere a cererii de anulare a obligaţiilor de plată accesorii nr. x/10.12.2019 este un act care se supune prevederilor art. 14 alin. (1) din Legea serviciilor comunitare de utilităţi publice nr. 51/2006, coroborate cu cele ale art. 16 alin. (8) din acelaşi act normativ, fiind emisă în exercitarea prerogativelor sale de către preşedintele autorităţii de reglementare.
A mai reţinut, contrar susţinerilor Curţii de Apel Bucureşti, că Legea nr. 51/2006 nu distinge între calitatea de autoritate de reglementare şi cea ce de organ fiscal a preşedintelui pârâtei, cu atât mai mult cu cât însuşi Codul de procedură fiscală face trimitere la prevederile Legii nr. 554/2004.
Astfel, câtă vreme art. 16 alin. (8) din Legea nr. 51/2006 derogă de la prevederile art. 10 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, fiind stipulate măsuri derogatorii, în virtutea principiului specialia generalibus derogant, instanţa a reţinut că în speţă competenţa de soluţionare revine Curţii de Apel Bucureşti, în favoarea căreia a declinat competenţa.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra conflictului negativ de competenţă.
Înalta Curte, constatând îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 133 pct. 2 şi art. 135 alin. (1) din C. proc. civ., urmează a pronunţa regulatorul de competenţă în raport cu obiectul cauzei, precum şi cu dispoziţiile legale incidente.
1. Argumente de fapt şi de drept relevante
Reclamanta a achitat contribuţia datorată de aceasta la bugetul ANRSC, potrivit sumelor stabilite prin nota de control încheiată de pârâtă, la data de 11.10.2019, respectiv debitul în sumă de 12.217 RON, iar în ceea ce priveşte obligaţia de plată a accesoriilor la acest debit, prin cererea nr. x/15.10.2019, a solicitat pârâtei anularea lor, în temeiul Ordonanţei Guvernului nr. 6/2019 privind instituirea unor facilităţi fiscale.
Prin decizia nr. 71786/10.12.2019, pârâta A.N.R.S.C. a respins cererea de anulare a obligaţiilor accesorii, pe motiv că reclamanta are "declaraţii nedepuse privind contribuţia datorată aferente perioadei 05.2011 - 12.2013".
Împotriva acestei decizii, reclamanta a formulat contestaţie, în temeiul prevederilor art. 268 şi art. 269 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, care a fost respinsă, prin decizia nr. 1 de soluţionare a contestaţiei, pârâta constatând neîndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 24 din Ordonanţa Guvernului nr. 6/2019 privind instituirea unor facilităţi fiscale, cu modificările şi completările ulterioare, societatea figurând cu declaraţiile nedepuse privind contribuţia de 0,1% aferentă perioadei 05.2011 - 12.2013.
În contextul expus, obiectul cererii introductive îl reprezintă anularea unor acte administrativ fiscale, respectiv a deciziei referitoare la obligaţiile de plată accesorii nr. x/10.12.2019 şi a deciziei nr. 1/10.02.2020 de soluţionare a contestaţiei împotriva deciziei referitoare la obligaţiile de plată accesorii.
Solicitarea reclamantei priveşte, aşadar, anularea unor obligaţii bugetare restante - reprezentând accesorii, în procedura prevăzută de Ordonanţa Guvernului nr. 6/2019 privind instituirea unor facilităţi fiscale, cu modificările şi completările ulterioare.
Potrivit precizărilor pârâtei (la termenul de judecată din 31.03.2021 în faţa Curţii de Apel Bucureşti), accesoriile calculate la debitul de 12.217 RON achitat de reclamantă sunt în sumă de 3.956 RON.
Competenţa materială a instanţei de contencios administrativ şi fiscal este reglementată de dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în forma în vigoare la data formulării acţiunii, potrivit cărora: "Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice locale şi judeţene, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora de până la 3.000.000 de RON se soluţionează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice centrale, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora mai mari de 3.000.000 de RON se soluţionează în fond de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel".
Deci, art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 face o dublă distincţie pentru stabilirea competenţei instanţelor de contencios administrativ: în raport cu organul emitent al actului şi în funcţie de cuantumul sumei ce formează obiectul actului administrativ contestat.
Legea distinge între actele administrative care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora de până la 3.000.000 de RON (litigii ce sunt date în competenţa tribunalelor administrativ-fiscale) şi acte administrative care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora mai mari de 3.000.000 de RON (litigii ce sunt date în competenţa secţiilor de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel).
Astfel fiind, având în vedere faptul că actele contestate în prezenta cauză sunt acte administrativ fiscale, precum şi faptul că în cazul litigiilor având ca obiect astfel de acte competenţa de soluţionare a cauzei se stabileşte, potrivit art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în raport cu criteriul valoric, iar nu în raport cu criteriul rangului central sau local al organului fiscal emitent, întrucât cuantumul sumei ce formează obiectul actelor contestate este mai mic de 3.000.000 RON, competenţa de soluţionare în fond a litigiului aparţine tribunalului.
Este adevărat că art. 16 alin. (8) din Legea serviciilor comunitare de utilităţi publice nr. 51/2006 prevede că "ordinele şi deciziile preşedintelui A.N.R.S.C. pot fi atacate, în condiţiile Legii nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, la Curtea de Apel Bucureşti".
Însă, contrar opiniei Tribunalului Bucureşti, nu se poate considera că art. 16 alin. (8) din Legea nr. 51/2006 derogă de la prevederile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, astfel încât, competenţa de soluţionare a cauzei să revină Curţii de Apel Bucureşti, potrivit normei de excepţie.
Corect a observat Curtea de Apel Bucureşti că, deşi deciziile au fost semnate de preşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilităţi Publice, aceste acte nu reprezintă acte emise de preşedinte în temeiul art. 16 alin. (8) din Legea nr. 51/2006, în calitate de autoritate de reglementare în sensul Legii serviciilor comunitare de utilităţi publice nr. 51/2006, ci sunt acte emise de autoritatea pârâtă în calitatea sa de organ fiscal, temeiul juridic al actelor contestate fiind reprezentat de prevederile Cap. II din Ordonanţa Guvernului nr. 6/2019 privind instituirea unor facilităţi fiscale, cu modificările şi completările ulterioare şi ale Ordinului Preşedintelui A.N.R.S.C. nr. 565/25.11.2019 pentru aprobarea Procedurii de anulare a obligaţiilor de plată accesorii, respectiv art. 272-281 din Codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare.
Prin urmare, Înalta Curte constată că litigiul dedus judecăţii priveşte o creanţă fiscală al cărei cuantum se situază sub pragul de 3.000.000 RON, respectiv suma de 3.956 RON, ceea ce atrage competenţa de soluţionare a tribunalului, conform art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în funcţie de criteriul valoric.
În ceea ce priveşte competenţa teritorială de soluţionare a cauzei, având în vedere că reclamanta prestează un serviciu public, în regim de putere publică, fiind astfel asimilată, potrivit art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 554/2004, unei autorităţi publice şi reţinând că sediul pârâtei se află în Municipiul Bucureşti, în speţă, sunt aplicabile prevederile art. 10 alin. (3) teza a II-a din Legea nr. 554/2004, care instituie o competenţă teritorială exclusivă în favoarea instanţei de la domiciliul sau sediul pârâtului.
Prin urmare, Înalta Curte constată că instanţa competentă din punct de vedere teritorial să soluţioneze prezenta cauză, în fond, este tribunalul aflat în circumscripţia teritorială a municipiului Bucureşti.
2. Temeiul legal al soluţiei adoptate
Pentru aceste considerente, în condiţiile art. 133 pct. 2, art. 135 alin. (1) şi alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanta A. S.R.L. şi pe pârâta Autoritatea Naţională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilităţi Publice, în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 16 februarie 2022.