Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României

Asupra contestaţiilor de faţă,

În baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin încheierea din data de 6 iulie 2021, pronunţată în dosarul nr. x/2014, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, printre altele, în baza art. 2502 din C. proc. pen., a menţinut măsurile asigurătorii dispuse în cauză (poprire şi sechestru asigurător), astfel cum acestea au fost menţinute prin sentinţa penală nr. 177/F din data de 14 septembrie 2020 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I Penală pronunţată în dosarul nr. x/2014 cu privire la sumele de bani şi celelalte bunuri mobile şi imobile aparţinând inculpaţilor A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N. şi O., precum şi măsurile asigurătorii instituite prin aceeaşi sentinţă asupra bunurilor mobile şi imobile, prezente şi viitoare ale inculpaţilor K., J., B., C., L., I., G., E..

A ridicat măsura sechestrului asigurător instituită prin ordonanţa nr. 46/D/P/2012 din data de 06.11.2013 asupra autoturismului marca x cu nr. de înmatriculare x serie şasiu x, uzufructuar inculpatul K., depus în camera de corpuri delicte a IGPF în baza dovezii seria x .

A ridicat măsura sechestrului asigurător instituită prin ordonanţa nr. 46/D/P/2012 din data de 06.11.2013 asupra autoturismului marca x culoare negru, cu număr de înmatriculare x, seria şasiu x, achiziţionat în leasing de la P. S.A., conform contractului de leasing nr. x/21.06.2011 .

A ridicat măsura sechestrului asigurător instituită prin ordonanţele nr. 46/D/P/2012 din datele de 19.09.2013, asupra bunurilor mobile şi imobile şi asupra conturilor bancare ale inculpatului Q. precum şi măsura sechestrului asigurător instituită asupra sumelor de 1.900 USD, depusă la casieria PICCJ-DIICOT cu chitanţa nr. x din 15.10.2013, 4.500 EUR, depusă la casieria PICCJ-DIICOT cu chitanţa nr. din 15.10.2013 şi 4.500 RON, depusă la casieria PICCJ-DIICOT cu chitanţa nr. x din 15.10.2013, dispusă prin ordonanţa nr. 46/D/P/2012 din 11.10.2013

A ridicat măsura sechestrului asigurător instituită prin ordonanţa nr. 46/D/P/2012 din data de 19.09.2013 cu privire la inculpatul R..

Pentru a dispune astfel, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală a reţinut că, prin sentinţa penală nr. 177/F din data de 14 septembrie 2020 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I Penală pronunţată în dosarul nr. x/2014, cu privire la măsurile asigurătorii, s-au dispus următoarele:

I. A fost menţinută, până la concurenţa sumei totale la plata căreia a fost obligat fiecare inculpat, măsura asiguratorie a popririi luate prin ordonanţa nr. 46/D/P/2012 din 19.09.2013 în vederea reparării pagubei cauzate prin infracţiuni asupra sumelor de bani aflate în şi cu care vor fi alimentate conturile deschise pe numele inculpaţilor A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N. şi O..

S-a constatat că sumele indisponibilizate în conturile deschise pe numele inculpatului H. la S. au fost transferate în conturile deschise de Agenţia Naţională de Administrare a Bunurilor Indisponibilizate - titular subcont ANABI H. - nr. x pentru suma de 1293,87 USD şi x pentru suma de 4789,16 EUR .

Au fost menţinute, în vederea reparării pagubei, până la concurenţa sumei totale la plata căreia a fost obligat fiecare inculpat şi în vederea confiscării speciale în cazul autoturismelor marca x cu număr de înmatriculare x, serie şasiu x şi autoturismul marca x cu număr de înmatriculare x cu serie şasiu x, măsurile asigurătorii luate prin următoarele ordonanţe:

1. Ordonanţa nr. 46/D/P/2012 din 19.09.2013, prin care s-a dispus instituirea sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile şi imobile, aparţinând inculpatului F., inclusiv asupra autoturismului marca x culoare argintiu metalizat nr. x serie şasiu x, ridicat cu ocazia percheziţiei domiciliare din data de 20.09.2013, introdus în camera de corpuri delicte a IGPF în baza dovezii seria x şi asupra autoturismului marca x cu număr de înmatriculare x serie şasiu x, introdus în camera de corpuri delicte a IGPF în baza dovezii seria x .

2. Ordonanţa nr. 46/D/P/2012 din 19.09.2013, prin care s-a dispus instituirea sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile şi imobile, aparţinând inculpatului H., inclusiv asupra vehiculului remorca specială marca x culoare albă, număr înmatriculare x, serie şasiu x, lăsat în custodia numitului T., posesor CI seria x nr. x eliberat de SPCEP S1;

3. Ordonanţa nr. 46/D/P/2012 din 16.10.2013, prin care s-a dispus instituirea sechestrului asigurător asupra sumei de 6.500 RON, aparţinând inculpatului H., sumă depusă la D.G.F.P. Bucureşti cu chitanţa nr. x/17.10.2013;

4. Ordonanţa nr. 46/D/P/2012 din data de 06.11.2013 prin care s-a dispus instituirea măsurii sechestrului asigurător asupra tuturor bunurilor mobile aparţinând inculpatului K. .

A fost ridicată măsura sechestrului asigurător instituită asupra autoturismului marca x cu numărul de înmatriculare x serie şasiu x, uzufructuar fiind inculpatul K., introdus în camera de corpuri delicte a IGPF în baza dovezii seria x .

S-a dispus restituirea autoturismului marca x cu numărul de înmatriculare x serie şasiu x, împreună cu toate accesoriile şi documentele ridicate, petentului U..

5. Ordonanţa nr. 46/D/P/2012 din 19.09.2013, prin care s-a dispus instituirea sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile şi imobile, aparţinând N., inclusiv asupra:

- terenului în suprafaţă de 200 mp situat în oraşul Bragadiru, judeţul Ilfov, tarla x, parcela x cu numărul cadastral x înscris în Cartea Funciară nr. x a oraşului Bragadiru, judeţul Ilfov, dobândit prin contractul de vânzare-cumpărare nr. x din 29.07.2010;

- terenului extravilan arabil în suprafaţă de 200 mp situat în oraşul Bragadiru, judeţul Ilfov, tarla x, parcela x cu numărul cadastral x înscris în Cartea Funciară nr. x a oraşului Bragadiru, judeţul Ilfov, conform încheierii nr. 112792 din 06.10.2010 eliberată de O.C.P.I. Ilfov, dobândit prin contractul de vânzare-cumpărare nr. x din 20.09.2010;

- terenului extravilan arabil în suprafaţă de 400 mp situat în oraşul Bragadiru, judeţul Ilfov, tarla x, parcela x cu numărul cadastral x înscris în Cartea Funciară nr. x a oraşului Bragadiru, judeţul Ilfov, conform încheierii nr. 123068 din 27.10.2010 eliberată de O.C.P.I. Ilfov, dobândit prin contractul de vânzare-cumpărare nr. x din 13.10.2010;

- terenului extravilan arabil în suprafaţă de 400 mp situat în oraşul Bragadiru, judeţul Ilfov, tarla x, parcela x cu numărul cadastral x înscris în Cartea Funciară nr. x a oraşului Bragadiru, judeţul Ilfov, conform încheierii nr. 123069 din 04.11.2010 eliberată de O.C.P.I. Ilfov, dobândit prin contractul de vânzare-cumpărare nr. x din 13.10.2010;

- terenului extravilan arabil în suprafaţă de 400 mp situat în oraşul Bragadiru, judeţul Ilfov, tarla x, parcela x cu numărul cadastral x înscris în Cartea Funciară nr. x a oraşului Bragadiru, judeţul Ilfov, conform încheierii nr. 124719 din 09.11.2010 eliberată de O.C.P.I. Ilfov, dobândit prin contractul de vânzare-cumpărare nr. x din 18.10.2010;

- terenului extravilan arabil în suprafaţă de 400 mp situat în oraşul Bragadiru, judeţul Ilfov, tarla x, parcela x cu numărul cadastral x înscris în Cartea Funciară nr. x a oraşului Bragadiru, judeţul Ilfov, conform încheierii nr. 96729 din 16.08.2010 eliberată de O.C.P.I. Ilfov, dobândit prin contractul de vânzare-cumpărare nr. x din 20.10.2010;

- terenului extravilan arabil în suprafaţă de 400 mp situat în oraşul Bragadiru, judeţul Ilfov, tarla x, parcela x cu numărul cadastral x înscris în Cartea Funciară nr. x a oraşului Bragadiru, judeţul Ilfov, conform încheierii nr. 130687 din 12.11.2010 eliberată de O.C.P.I. Ilfov, dobândit prin contractul de vânzare-cumpărare nr. x din 29.10.2010;

- terenului extravilan arabil în suprafaţă de 200 mp situat în oraşul Bragadiru, judeţul Ilfov, tarla x, parcela x cu numărul cadastral x înscris în Cartea Funciară nr. x a oraşului Bragadiru, judeţul Ilfov, conform încheierii nr. 155313 din 04.01.2011 eliberată de O.C.P.I. Ilfov, dobândit prin contractul de vânzare-cumpărare nr. x din 22.12.2010;

- terenului extravilan arabil în suprafaţă de 400 mp situat în oraşul Bragadiru, judeţul Ilfov, tarla x, parcela x cu numărul cadastral x înscris în Cartea Funciară nr. x a oraşului Bragadiru, judeţul Ilfov, conform încheierii nr. 44021 din 06.04.2013 eliberate de O.C.P.I. Ilfov, dobândit prin contractul de vânzare-cumpărare nr. x din 22.03.2013;

- terenului extravilan arabil în suprafaţă de 400 mp situat în oraşul Bragadiru, judeţul Ilfov, tarla x, parcela x cu numărul cadastral x înscris în Cartea Funciară nr. x a oraşului Bragadiru, judeţul Ilfov, conform încheierii nr. 65720 din 20.05.2013 eliberată de O.C.P.I. Ilfov, dobândit prin contractul de vânzare-cumpărare nr. x din 26.04.2013;

- imobilului situat în intravilanul comunei Clinceni, judeţul Ilfov, strada x nr. 18, cu numărul cadastral x compus din una casă de locuit în suprafaţă de 20 mp şi anexă gospodărească în suprafaţă de 83 mp, teren în suprafaţă de 1368 mp aferent casei de locuit înscris, dobândit prin contractul de vânzare-cumpărare nr. x din 05.03.2002 şi teren intravilan în suprafaţă de 280,81 mp situat în comuna Clinceni, judeţul Ilfov, tarla x, parcela x cu numărul cadastral x înscris în Cartea Funciară nr. x a comunei Clinceni, judeţul Ilfov, conform încheierii nr. 100131 din 05.12.2006 eliberată de O.C.P.I. Ilfov, dobândit prin contractul de vânzare-cumpărare nr. x din 18.01.2007, alipite prin actul autentificat sub nr. x/15.10.2009 de V., terenul alipit şi construcţia fiind înscrise în cartea funciară nr. x comunei Clinceni, număr cadastral x . Conform actului de dezmembrare autentificat sub nr. x din 17.12.2009 de V., numărul cadastral x a fost dezmembrat în lotul x cu numărul cadastral x - teren 1406 mp şi construcţii 416 mp înregistrat în cartea funciară nr. x şi lotul x cu numărul cadastral x - teren 243 mp înregistrat în cartea funciară nr. x;

6. Ordonanţa nr. 46/D/P/2012 din 11.10.2013, prin care s-a dispus instituirea sechestrului asigurător asupra sumelor de 5.300 RON, depusă la D.G.F.P. Bucureşti cu chitanţa nr. x din 18.10.2013 şi 3.700 EUR, depusă la W.. cu ordinul de încasare nr. x din 18.10.2013 ridicate de la inculpatul I.;

7. Ordonanţa nr. 46/D/P/2012 din 19.09.2013, prin care s-a dispus instituirea sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile şi imobile, aparţinând inculpatului O., inclusiv asupra:

- cotei de 1/2 din imobilul situat în strada x nr. 8 din municipiul Ploieşti, judeţul Prahova, achiziţionat conform contractului de vânzare-cumpărare autentificat prin încheierea nr. 1258 din 26.09.2000, Cartea Funciară nr. x;

- sumei de 1.790 RON ridicată cu ocazia percheziţiei domiciliare din data de 20.09.2013 şi predată la casieria Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T. cu chitanţa nr. x din 11.10.2013;

8. Ordonanţa nr. 46/D/P/2012 din 19.09.2013, prin care s-a dispus instituirea sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile şi imobile deţinute de inculpatul A., inclusiv asupra:

- autoturismului marca x, cu seria şasiu x cu numărul de înmatriculare x, introdus în camera de corpuri delicte a IGPF în baza dovezii seria x .

9. Ordonanţa nr. 46/D/P/2012 din 03.10.2013, prin care s-a dispus instituirea sechestrului asigurător asupra sumei de 165.890 RON, depusă la D.G.F.P. Bucureşti cu chitanţa nr. x din 08.10.2013, ridicată de la inculpatul B.

A fost ridicată măsura sechestrul asigurător instituită asupra autoturismului marca x culoare negru, cu număr de înmatriculare x, seria şasiu x, achiziţionat în leasing de la P. S.A., conform contractului de leasing nr. x/21.06.2011, prin ordonanţa nr. 46/D/P/2012 din data de 06.11.2013 şi s-a dispus restituirea acestuia, împreună cu toate accesoriile şi documentele ridicate, către P. S.A..

10. Ordonanţa nr. 46/D/P/2012 din 19.09.2013, prin care s-a dispus instituirea sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile şi imobile deţinute de inculpatul M., inclusiv asupra:

- autoturismului marca x culoare verde metalizat cu numărul de înmatriculare P5737BB serie şasiu x, introdus în camera de corpuri delicte a IGPF în baza dovezii seria x .

11. Ordonanţa nr. 46/D/P/2012 din 19.09.2013, prin care s-a dispus instituirea sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile şi imobile deţinute de inculpatul D., inclusiv asupra:

- autoturismului marca x cu numărul de înmatriculare x serie şasiu x, introdus în camera de corpuri delicte a IGPF în baza dovezii seria x;

- asupra autoturismului marca x cu numărul de înmatriculare x, serie şasiu x, introdus în camera de corpuri delicte a IGPF în baza dovezii seria x .

12. Ordonanţa nr. 46/D/P/2012 din 10.10.2013, prin care s-a dispus instituirea sechestrului asigurător asupra sumei de 1.830 EUR depusă la W. cu ordinul de încasare x din 14.10.2013 şi asupra sumei de 4.150 RON depusă la D.G.F.P. Bucureşti, chitanţa nr. x din 14.10.2013, ridicate de la inculpatul D.;

13. Ordonanţa nr. 46/D/P/2012 din 15.10.2013, prin care s-a dispus instituirea sechestrului asigurător asupra sumei de 100 EUR depusă la casieria D.I.I.C.O.T. cu chitanţa nr. x/16.10.2013 şi asupra sumei de 500 USD RON depusă la casieria D.I.I.C.O.T. cu chitanţa nr. x/16.10.2013, ridicate de la inculpatul G.;

14. Ordonanţa nr. 46/D/P/2012 din 05.11.2013, prin care s-a dispus instituirea sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile deţinute de inculpatul C., inclusiv asupra:

- autoturismului marca x cu numărul de înmatriculare x cu serie şasiu x, introdus în camera de corpuri delicte a IGPF în baza dovezii seria x;

- autoturismului marca x cu numărul de înmatriculare x cu serie şasiu x, introdus în camera de corpuri delicte a IGPF în baza dovezii seria x .

15. Ordonanţa nr. 46/D/P/2012 din 05.11.2013, prin care s-a dispus instituirea sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile deţinute de inculpatul L., inclusiv asupra autoturismului marca x cu număr de înmatriculare x, serie şasiu x, introdus în camera de corpuri delicte a IGPF în baza dovezii seria x .

A fost instituită măsura sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile şi imobile, prezente şi viitoare, până la concurenţa sumei totale la plata căreia a fost obligat fiecare inculpat, în cazul inculpaţilor cu privire la care măsura indicată nu a fost luată în cursul urmăririi penale, respectiv K., J., B., C., L., I., G., E..

A fost ridicată măsura sechestrului asigurător instituită asupra bunurilor mobile şi imobile, precum şi asupra conturilor bancare ale inculpatului Q. prin ordonanţele nr. 46/D/P/2012 din datele de 19.09.2013 .

A fost ridicată măsura sechestrului asigurător instituită asupra sumelor de 1.900 USD, depusă la casieria Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie -D.I.I.C.O.T. cu chitanţa nr. x din 15.10.2013, 4.500 EUR, depusă la casieria Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T. cu chitanţa nr. x din 15.10.2013, şi 4.500 RON, depusă la casieria Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T. cu chitanţa nr. x din 15.10.2013, dispusă prin ordonanţa nr. 46/D/P/2012 din 11.10.2013

A fost ridicată măsura sechestrului asigurător instituită prin ordonanţa nr. 46/D/P/2012 din data de 19.09.2013 cu privire la inculpatul R..

A fost admisă, în parte, acţiunea civilă formulată de Ministerul Finanţelor Publice - A.N.A.F. şi au fost obligaţi inculpaţii, în solidar, la plata sumei de 9.704.279,37 RON, cu titlu de accize, precum şi la plata accesoriilor fiscale calculate până la data achitării debitului, după cum urmează:

- inculpaţii A., D., C., K., L., E., N., M. până la concurenţa sumei de 9.704.279,37 RON;

- inculpaţii H., I., G., J., B. şi O. până la concurenţa sumei de 2.588.835,85 RON;

- inculpatul F. până la concurenţa sumei de 462.292,11 RON.

Inculpaţii D. şi F. au fost obligaţi, în solidar, la plata sumei de 407.768,25 RON, cu titlu de accize, precum şi la plata accesoriilor fiscale calculate până la data achitării debitului.

Inculpaţii D. şi F. au fost obligaţi, în solidar, la plata sumei de 1.340.804,78 RON, cu titlu de accize, precum şi la plata accesoriilor fiscale calculate până la data achitării debitului.

Inculpatul F. a fost obligat la plata sumei de 7.810 RON, cu titlu de accize, precum şi la plata accesoriilor fiscale calculate până la data achitării debitului. Deopotrivă, acelaşi inculpat, a fost obligat la plata sumei de 6.924,45 RON, cu titlu de taxe vamale şi accize, precum şi la plata accesoriilor fiscale calculate până la data achitării debitului.

Procedând la verificarea temeiurilor care au determinat menţinerea, prin sentinţa apelată, a măsurilor asigurătorii cu privire la sumele de bani şi celelalte bunuri mobile şi imobile aparţinând inculpaţilor A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N. şi O., respectiv instituirea măsurilor asigurătorii asupra bunurilor mobile şi imobile, prezente şi viitoare ale inculpaţilor K., J., B., C., L., I., G., E., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală a constatat că, în cursul anului 2013, în vederea asigurării reparării pagubei, confiscării speciale (în raport de săvârşirea infracţiunii de spălare a banilor prev. de art. 29 lit. b) din Legea 656/2002), precum şi a confiscării extinse au fost instituite următoarele măsuri asigurătorii: poprirea asupra sumelor aflate în şi cu care vor fi alimentate conturile bancare deschise de către inculpaţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N. şi O. (ordonanţa nr. 46/D/P/2012 din 19.09.2013), sechestrul asigurător asupra unor bunuri mobile şi imobile, cu privire la inculpaţii F. (ordonanţa nr. 46/D/P/2012 din 19.09.2013), H. (ordonanţa nr. 46/D/P/2012 din 19.09.2013), N. (ordonanţa nr. 46/D/P/2012 din 19.09.2013), O. (ordonanţa nr. 46/D/P/2012 din 19.09.2013), A. (ordonanţa nr. 46/D/P/2012 din 19.09.2013), M. (ordonanţa nr. 46/D/P/2012 din 19.09.2013), D. (ordonanţa nr. 46/D/P/2012 din 19.09.2013), sechestrul asigurător asupra unor bunuri mobile cu privire la inculpaţii K. (ordonanţa nr. 46/D/P/2012 din data de 06.11.2013), C. (ordonanţa nr. 46/D/P/2012 din 05.11.2013), L. (ordonanţa nr. 46/D/P/2012 din 05.11.2013) şi poprirea asupra unor sume individualizate cu privire la inculpaţii H. (ordonanţa nr. 46/D/P/2012 din 16.10.2013), I. (ordonanţa nr. 46/D/P/2012 din 11.10.2013), B. (ordonanţa nr. 46/D/P/2012 din 03.10.2013), D. (ordonanţa nr. 46/D/P/2012 din 10.10.2013) şi G. (ordonanţa nr. 46/D/P/2012 din 15.10.2013).

Deopotrivă, s-a constatat că în data de 14 septembrie 2020, în vederea asigurării reparării pagubei a fost luată de către Curtea de Apel Bucureşti măsura sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile şi imobile, prezente şi viitoare, cu privire la inculpaţii K., J., B., C., L., I., G., E., până la concurenţa sumei totale la plata căreia a fost obligat fiecare dintre inculpaţii indicaţi anterior.

În acest context, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală a reţinut că de la instituirea primelor măsuri asigurătorii asupra bunurilor mobile şi imobile aparţinând inculpaţilor F., H., N., O., A., M., D., au trecut peste 7 ani, aceeaşi fiind perioada în care conturile bancare ale inculpaţilor au fost indisponibilizate, iar în privinţa instituirii măsurilor asigurătorii asupra bunurilor mobile şi imobile, prezente şi viitoare ale inculpaţilor K., J., B., C., L., I., G., E. a trecut aproximativ 1 an, această ultimă perioadă, în mod evident, neputând fi considerată ca depăşind o durată rezonabilă.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, evaluând actele dosarului din perspectiva dispoziţiilor art. 2502 din C. proc. pen., a constatat că subzistă temeiurile care au determinat luarea şi menţinerea măsurilor asigurătorii. Deşi prin raportare la primele măsuri dispuse în cauză, durata pare una excesivă, acesta nu este unicul element de analiză. Instanţa de apel a avut în vedere, pe de o parte, natura acuzaţiilor pentru care au fost trimişi în judecată inculpaţii, respectiv infracţiunea de marcare cu marcaje false a produselor accizabile supuse marcării, prevăzută de art. 2961 lit. h) din Legea nr. 571/2003, infracţiunea de producere de produse accizabile ce intră sub incidenţa sistemului de antrepozitare fiscală în afara unui antrepozit fiscal autorizat, prevăzută de art. 2961 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 571/2003, infracţiunea de deţinere în afara antrepozitului fiscal sau comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării, fără a fi marcate sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false, prevăzută de art. 2961 alin. (1) lit. l) din Legea nr. 571/2003, infracţiunea de spălare a banilor prevăzută de art. 29 lit. b) din Legea nr. 656/2002, infracţiunea de contrabandă, în varianta prevăzută de art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 (în diferite forme de participaţie, după caz), care sunt susceptibile de producerea unei pagube materiale, şi, pe de altă parte, faptul că, în cauză, a fost admisă acţiunea civilă formulată de Ministerul Finanţelor Publice - A.N.A.F. (chiar dacă soluţia nu este încă definitivă), inculpaţii fiind obligaţi la plata unor sume foarte mari, cu titlu de despăgubiri civile, precum şi la plata accesoriilor fiscale calculate până la data achitării debitului (în cuantum de 9.704.279,37 RON, inculpaţii A., D., C., K., L., E., N., M. până la concurenţa sumei de 9.704.279,37 RON; inculpaţii H., I., G., J., B. şi O. până la concurenţa sumei de 2.588.835,85 RON; inculpatul F. până la concurenţa sumei de 462.292,11 RON; inculpaţii D. şi F., fiind obligaţi în solidar şi la plata sumelor de 407.768,25 RON şi de 1.340.804,78) RON), condiţii în care pentru atingerea scopului prevăzut de art. 249 din C. proc. pen., şi anume pentru a se asigura recuperarea acestui eventual prejudiciu, s-a apreciat că se impune menţinerea, în continuare, a respectivelor măsuri procesuale.

Relativ la cele ce precedă, instanţa de apel a considerat că, raportat la numărul şi valoarea bunurilor sechestrate, la cuantumul prejudiciului stabilit prin hotărârea apelată (chiar dacă sentinţa apelată nu este încă definitivă), la complexitatea ridicată a cauzei şi stadiul de debut al cercetării judecătoreşti în apel, în raport şi cu poziţia procesuală exprimată de inculpaţi, se impune menţinerea măsurilor asigurătorii (cu excepţia apelantului intimat inculpat A., care a formulat concluzii de ridicare a acestora), apreciind că se păstrează un just echilibru între interesul general legitim al statului, constând în acoperirea unei eventuale pagube, şi interesul personal al acuzaţilor de a-şi exercita neîngrădit dreptul de proprietate asupra bunurilor ce au fost indisponibilizate (cauza Benet Czech, spol. sr.o. împotriva Republicii Cehe, hotărârea din 21 octombrie 2010; cauza Iordachescu împotriva Romaniei, cererea nr. x/09, hotărârea din 23 mai 2017).

Drept urmare, în baza art. 2502 din C. proc. pen., instanţa de apel a menţinut măsurile asigurătorii dispuse în cauză (poprire şi sechestru asigurător), astfel cum acestea au fost menţinute prin sentinţa penală nr. 177/F din data de 14 septembrie 2020 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I Penală pronunţată în dosarul nr. x/2014 cu privire la sumele de bani şi celelalte bunuri mobile şi imobile aparţinând inculpaţilor A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N. şi O., precum şi măsurile asigurătorii instituite prin aceeaşi sentinţă asupra bunurilor mobile şi imobile, prezente şi viitoare ale inculpaţilor K., J., B., C., L., I., G., E..

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală a constatat că, prin sentinţa apelată, instanţa de fond, a dispus ridicarea în totalitate sau doar parţial a măsurilor asigurătorii instituite în privinţa inculpaţilor Q., R., K. şi B., context în care a apreciat că se impune a fi analizată situaţia acestor măsuri.

Astfel, instanţa de apel a reţinut că soluţia instanţei de fond de ridicare a măsurilor asigurătorii nu este executorie, conform art. 397 alin. (4) din C. proc. pen., având acest caracter doar dispoziţiile din hotărâre privind luarea măsurilor asigurătorii, situaţie în care apelul formulat de Ministerul Public (care vizează inclusiv inculpaţii faţă de care s-au pronunţat soluţii de achitare) are, potrivit dispoziţiilor art. 416 din C. proc. pen., efect suspensiv de executare şi în privinţa dispoziţiei de ridicare a măsurilor asigurătorii. În atare condiţii, acestea continuă să fie în fiinţă până la soluţionarea definitivă a cauzei, similar măsurilor asigurătorii pe care instanţa le-a menţinut.

Ca atare, instanţa de apel a apreciat că trebuie verificate toate măsurile existente la acel moment procesual, întrucât o interpretare contrară ar crea o evidentă situaţie de inegalitate, discriminatorie între inculpaţi, în funcţie de soluţia pronunţată de prima instanţă, ceea ce nu ar corespunde voinţei legiuitorului. Astfel, numai cei faţă de care s-a dispus o soluţie de condamnare ar avea dreptul de a obţine, în apel, restrângerea sau ridicarea măsurii dispuse (soluţie executorie la rămânerea definitivă a încheierii), nu şi cei achitaţi, în privinţa cărora măsurile asiguratorii au fost ridicate de prima instanţă, aceştia din urmă fiind obligaţi să aştepte soluţionarea definitivă a cauzei.

Referitor la măsurile asigurătorii care îi privesc pe inculpaţii Q. şi R., instanţa de apel a apreciat că analiza acestora trebuie să se raporteze la criteriile stabilite în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului în materia protecţiei proprietăţii şi a dreptului la un proces echitabil, din perspectiva duratei procedurii, respectiv prin evaluarea complexităţii cauzei, în ansamblul său, a comportamentului acuzaţilor şi a celui al autorităţilor judiciare implicate, dar şi a multitudinii şi valorii importante a bunurilor ce au format obiectul indisponibilizării şi a intervalului mare de timp în care acestea s-au aflat sub puterea sechestrului.

Deşi complexitatea cauzei este una ridicată, aspect ce rezultă din amploarea activităţii infracţionale investigate şi numărul mare de inculpaţi ce au fost trimişi în judecată, iar în cadrul procedurilor judiciare nu au existat perioade de stagnare, instanţa de apel a constatat că reluarea primului ciclu procesual a fost consecinţa împrejurării că instanţa de fond nu a analizat apărările inculpaţilor şi nu şi-a motivat hotărârea pronunţată (decizia nr. 21/A din 30 ianuarie 2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală), astfel încât a apreciat că o perioadă de peste 7 ani în care inculpaţii au fost lipsiţi de posibilitatea de a dispune de sumele de bani, de bunurile mobile şi imobile asupra cărora s-au instituit măsuri asigurătorii, în vederea asigurării reparării prejudiciului, a confiscării speciale (în privinţa bunurilor obţinute prin săvârşirea infracţiunii de prevăzută de art. 29 lit. b) din Legea nr. 656/2002, modificată) şi a celei extinse, este disproporţională.

Totodată, instanţa de apel a reţinut că măsurile asigurătorii aplicate în procesul penal asupra bunurilor acuzaţilor presupun, în principiu, restricţii temporare ale exercitării dreptului de dispoziţie asupra acestora şi nu implică un transfer de proprietate, însă, în condiţiile în care cercetarea judecătorească în apel se află la debut s-a apreciat că păstrarea, în continuare, a măsurilor asigurătorii instituite asupra tuturor bunurilor mobile şi imobile ale inculpaţilor Q. şi R. ar fi de natură a afecta justul echilibru între interesul general al societăţii (constând în acoperirea prezumptivei pagube produsă prin infracţiuni) şi interesul inculpaţilor, care ar fi obligaţi să suporte o sarcină disproporţionată şi excesivă în ipoteza prelungirii măsurilor pe o perioadă nedeterminată, ceea ce ar echivala cu însăşi încălcarea dreptului lor de proprietate asupra bunurilor (cauza Credit Europe Leasing IFN S.A. împotriva României, cererea nr. x/11, hotărârea din 21 iulie 2020; cauza Cernea împotriva României, cererea nr. x/12, hotărârea din 18 decembrie 2018; cauza Forminster Enterprises Limited împotriva Republicii Cehe, cererea nr. x/04, hotărârea din 09 octombrie 2008).

Prin urmare, faţă de durata îndelungată a procedurilor şi inclusiv a măsurilor asigurătorii, raportat la comportamentul autorităţilor şi cel al părţilor, precum şi la faptul că nu există o acţiune civilă admisă cu privire la inculpaţii Q. şi R. (chiar dacă sentinţa pronunţată de instanţa de fond nu este definitivă), Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală a apreciat că nu mai este respectată cerinţa proporţionalităţii acestor măsuri cu scopul în vederea realizării căruia au fost instituite.

Pe cale de consecinţă, instanţa de apel a ridicat măsura sechestrului asigurător instituită prin ordonanţele nr. 46/D/P/2012 din datele de 19.09.2013, asupra bunurilor mobile şi imobile şi asupra conturilor bancare ale inculpatului Q. precum şi măsura sechestrului asigurător instituită asupra sumelor de 1.900 USD, depusă la casieria Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T. cu chitanţa nr. x din 15.10.2013, 4.500 EUR, depusă la casieria Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T. cu chitanţa nr. x din 15.10.2013 şi 4.500 RON, depusă la casieria Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T. cu chitanţa nr. x din 15.10.2013, dispusă prin ordonanţa nr. 46/D/P/2012 din 11.10.2013 . Totodată, va ridica măsura sechestrului asigurător instituită prin ordonanţa nr. 46/D/P/2012 din data de 19.09.2013 cu privire la inculpatul R..

În ceea ce priveşte măsura sechestrului asigurător instituită prin ordonanţa nr. 46/D/P/2012 din data de 06.11.2013 asupra autoturismului marca x cu nr. de înmatriculare x serie şasiu x, uzufructuar inculpatul K., depus în camera de corpuri delicte a IGPF în baza dovezii seria x, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală a constatat că, în sarcina inculpatului K., s-a reţinut că a achiziţionat, la data de 10.04.2013, autoturismul marca x cu nr. de înmatriculare x serie şasiu x, iar pentru a ascunde adevărata provenienţă a bunului, ori a dreptului asupra acestuia, autoturismul a fost înmatriculat în Republica Moldova, pe numele tatălui inculpatului, U., inculpatul K. figurând ca uzufructuar .

Pe de altă parte, instanţa de fond a stabilit că U. a făcut dovada obţinerii în cursul anilor 2011-2013, în calitate de asociat al X., a unor sume de bani de natură a-i permite achiziţionarea autoturismului indicat, iar încredinţarea acestuia către inculpatul K., fiul numitului U., nu este aptă a dovedi, dincolo de orice îndoială, faptul că proprietarul real al bunului era inculpatul K.. În raport cu aceste considerente, s-a dispus ridicarea măsurii sechestrului asigurător şi restituirea bunului către U..

Instanţa de apel a reţinut că autoturismul în cauză a fost indisponibilizat, în vederea confiscării speciale, timp de aproximativ 7 ani şi jumătate, perioadă în care, în mod evident, valoarea acestuia s-a redus semnificativ. Deopotrivă, instanţa de apel a avut în vedere şi dispoziţiile art. 255 alin. (2) din C. proc. pen., care prevăd că în caz de restituire a lucrurilor există obligaţia pentru cel căruia îi sunt restituite să le păstreze până la pronunţarea unei soluţii definitive în procesul penal.

Apreciind că nu mai există un just echilibru între interesul general al societăţii şi interesul proprietarului acestui bun, care îşi diminuează valoarea prin simpla trecere a timpului, instanţa de apel a ridicat măsura sechestrului asigurător instituită prin ordonanţa nr. 46/D/P/2012 din data de 06.11.2013 asupra autoturismului marca x cu nr. de înmatriculare x serie şasiu x, uzufructuar inculpatul K., depus în camera de corpuri delicte a IGPF în baza dovezii seria x .

Referitor la măsura sechestrului asigurător instituită prin ordonanţa nr. 46/D/P/2012 din data de 06.11.2013 asupra autoturismului marca x culoare negru, cu număr de înmatriculare x, seria şasiu x, achiziţionat în leasing de la P. S.A., conform contractului de leasing nr. x/21.06.2011, instanţa de apel a constatat că în cazul inculpatului B. s-a reţinut infracţiunea de spălare de bani şi prin raportare la achiziţionarea, în cursul anului 2011, a autoturismului marca x culoare negru, cu nr. de înmatriculare x seria şasiu x, de la P. S.A., conform contractului de leasing nr. x/21.06.2011, valoarea totală cu TVA a contractului fiind de 54.120,18 euro, iar rata lunară de leasing de 767 euro, arătându-se că, pentru a ascunde adevărata provenienţă a bunului sau a dreptului asupra acestuia, contractul de leasing a fost încheiat pe numele S.C. Y. S.R.L..

Cu privire la autoturism, instanţa de fond a ridicat măsura sechestrului asigurator şi a dispus restituirea bunului către P. S.A., reţinând că acesta a făcut obiectul contractului de leasing nr. x/21.06.2011 încheiat de P. S.A. cu S.C. Y. S.R.L., autoturismul fiind folosit de inculpatul B., în calitate de garant al contractului de leasing. La momentul încheierii contractului, societatea S.C. Y. S.R.L. a fost reprezentată de inculpatul B., acesta având şi calitatea de asociat şi administrator al societăţii . Potrivit graficului de plăţi al ratelor de leasing, ultima rată urma a fi achitată la data de 10.06.2015, P. S.A. precizând că S.C. Y. S.R.L. nu a achitat ratele contractului de leasing, condiţii în care a operat rezilierea unilaterală şi obligaţia utilizatorului de a proceda la restituirea acestuia, conform art. 12.3. lit. d) din Condiţiile generale ale contractului. Dovadă în acest sens fiind notificarea de reziliere nr. x/13.02.2014 prin care S.C. Y. S.R.L. era notificată cu privire la rezilierea contractului începând de la 13.02.2014, precum şi cu privire la obligaţia de a restitui autoturismul în termen de 3 zile .

Prin încheierea contractului de leasing nu s-a transmis dreptul de proprietate asupra autoturismului marca x culoare negru, cu număr de înmatriculare x, seria şasiu x, ci doar dreptul de folosinţă a acestuia. Transmiterea dreptului de proprietate putea avea loc, la expirarea contractului de leasing, în urma achitării valorii reziduale, ceea ce în cauză nu s-a întâmplat, contractul fiind reziliat.

În aceste circumstanţe, instanţa de apel a apreciat că nu mai există un just echilibru între interesul general al societăţii şi interesul proprietarului acestui bun, care îşi diminuează valoarea prin simpla trecere a timpului, autoturismul fiind indisponibilizat timp de aproximativ 7 ani şi jumătate.

Având în vedere şi obligaţia prevăzută de lege pentru cel căruia îi sunt restituite lucrurile, să le păstreze până la pronunţarea unei soluţii definitive în procesul penal, instanţa de apel a ridicat măsura sechestrului asigurător instituită prin ordonanţa nr. 46/D/P/2012 din data de 06.11.2013 asupra autoturismului marca x culoare negru, cu număr de înmatriculare x, seria şasiu x, achiziţionat în leasing de la P. S.A., conform contractului de leasing nr. x/21.06.2011 (filele 214-215, vol. 39 d.u.p.).

Împotriva încheierii din data de 6 iulie 2021, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. x/2014, în termen legal, au formulat contestaţie Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - DIICOT şi de apelantul inculpat A., dosarul fiind înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 Judecători sub nr. x/2021, primul termen fiind fixat în mod aleatoriu la data de 6 septembrie 2021, termen la care au avut loc şi dezbaterile, astfel că susţinerile reprezentantului Ministerului Public, precum şi cele ale apărătorilor aleşi ai contestatorului inculpat A. şi intimaţilor Q., R., K. şi U. nu vor mai fi reluate, acestea fiind consemnate detaliat în partea introductivă a prezentei decizii.

Prin contestaţia formulată, Ministerul Public a solicitat instanţei de control judiciar să constate subzistenţa temeiurilor care au stat la baza luării măsurilor asigurătorii în prezenta cauză, opinând că în mod greşit instanţa de apel a apreciat că s-a rupt justul echilibru dintre scopul urmărit prin instituirea măsurilor asigurătorii şi restrângerea dreptului de proprietate al inculpaţilor.

Prin contestaţia formulată, apelantul inculpat A. a criticat încheierea din data de 6 iulie 2021, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. x/2014, sub aspectul menţinerii măsurii sechestrului asigurător asupra autoturismului x, măsură instituită prin ordonanţa nr. 46/D/P/20212 din data de 19.09.2013.

Examinând contestaţiile formulate de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - DIICOT şi apelantul inculpat A., prin raportare la actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 Judecători, în temeiul art. 4251 alin. (7) pct. 1 lit. b) din C. proc. pen., apreciază contestaţiile ca fiind nefondate, urmând a fi respinse ca atare, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Cu titlu prealabil, Completul de 5 Judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie reţine că, în conformitate cu art. 53 din Constituţia României, exerciţiul unor drepturi sau al unor libertăţi poate fi restrâns numai prin lege şi numai dacă se impune, după caz: pentru apărarea securităţii naţionale, a ordinii, a sănătăţii ori a moralei publice, a drepturilor şi a libertăţilor cetăţenilor, desfăşurarea instrucţiei penale, prevenirea consecinţelor unei calamităţi naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav. Restrângerea poate fi dispusă numai dacă este necesară într-o societate democratică. Măsura trebuie să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu şi fără a aduce atingere existenţei dreptului sau a libertăţii.

Totodată, se reţine că potrivit art. 1 din Protocolul 1 al Convenţiei, orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea drepturilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică şi în condiţiile prevăzute de lege şi de principiile generale ale dreptului internaţional.

De asemenea, instanţa de control judiciar reţine că potrivit jurisprudenţei constate a Curţii Europene a Drepturilor Omului instituirea sechestrului nu reprezintă o judecată asupra unei acuzaţii în materie penală în sensul art. 6 din Convenţie, deoarece, atât stabilirea unor drepturi de creanţe ale unor terţi, cât şi confiscarea unor bunuri sunt măsuri ce urmează a fi luate ulterior, în cadrul unor proceduri separate. (Decizia din 18 septembrie 2006, pronunţată în Cauza Mohammad Yassin Dogmoch împotriva Germaniei).

Mai mult decât atât, se reţine că prin decizia nr. 629 din 8 octombrie 2015, Curtea Constituţională a reţinut că "sechestrul este o măsură asigurătorie de drept penal, iar nu o sancţiune penală, care poate fi dispusă împotriva persoanelor care au săvârşit fapte prevăzute de legea penală, dar nu ca o consecinţă a răspunderii penale, nedepinzând de gravitatea faptei săvârşite, neavând, aşadar, caracter punitiv, ci eminamente preventiv. De altfel, potrivit art. 107 alin. (3) din C. pen., măsurile de siguranţă se pot lua şi în situaţia în care făptuitorului nu i se aplică o pedeapsă."

În continuare, Înalta Curte, Completul de 5 Judecători notează faptul că prin art. 19 din Legea nr. 6/2021 privind stabilirea unor măsuri pentru punerea în aplicare a dispoziţiilor cuprinse în Regulamentul (UE) 2017/1.939 al Consiliului din 12 octombrie 2017 de punere în aplicare a unei forme de cooperare consolidată în ceea ce priveşte instituirea Parchetului European (EPPO), intrată în vigoare la data de 28 februarie 2021, a fost modificată şi completată Legea nr. 135/2010 privind C. proc. pen., printre altele, fiind introdus art. 2502 din C. proc. pen. în materia măsurilor asigurătorii.

Potrivit acestui text de lege, "în tot cursul procesului penal, procurorul, judecătorul de cameră preliminară sau, după caz, instanţa de judecată verifică periodic, dar nu mai târziu de 6 luni în cursul urmăririi penale, respectiv un an în cursul judecăţii, dacă subzistă temeiurile care au determinat luarea sau menţinerea măsurii asigurătorii, dispunând, după caz, menţinerea, restrângerea sau extinderea măsurii dispuse, respectiv ridicarea măsurii dispuse, prevederile art. 250 şi 2501 aplicându-se în mod corespunzător."

Conform dispoziţiilor art. 249 alin. (1) şi (5) din C. proc. pen., procurorul, în cursul urmăririi penale, judecătorul de cameră preliminară sau instanţa de judecată, din oficiu sau la cererea procurorului, în procedura de cameră preliminară ori în cursul judecăţii, poate lua măsuri asigurătorii, prin ordonanţă sau, după caz, prin încheiere motivată, pentru a evita ascunderea, distrugerea, înstrăinarea sau sustragerea de la urmărire a bunurilor care pot face obiectul confiscării speciale sau al confiscării extinse ori care pot servi la garantarea executării pedepsei amenzii sau a cheltuielilor judiciare ori a reparării pagubei produse prin infracţiune (alin. (1). Măsurile asigurătorii în vederea reparării pagubei produse prin infracţiune şi pentru garantarea executării cheltuielilor judiciare se pot lua asupra bunurilor suspectului sau inculpatului şi ale persoanei responsabile civilmente, până la concurenţa valorii probabile a acestora (alin. (5).

Totodată, există şi situaţii în care legea prevede obligativitatea luării măsurilor asigurătorii, cum este cazul dispoziţiilor din Legea nr. 656/2002 pentru prevenirea şi sancţionarea spălării banilor, precum şi pentru instituirea unor măsuri de prevenire şi combatere a finanţării terorismului, respectiv Legea nr. 129/2019 pentru prevenirea şi combaterea spălării banilor şi finanţării terorismului, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative (în vigoare de la 21 iulie 2019) potrivit cărora, în cazul infracţiunilor de spălare a banilor şi de finanţare a terorismului se aplică dispoziţiile din C. pen. privind confiscarea bunurilor, iar pentru a garanta aducerea la îndeplinire a confiscării bunurilor, este obligatorie luarea măsurilor asigurătorii prevăzute de C. proc. pen.

Indiferent de caracterul lor obligatoriu sau facultativ, prin noile dispoziţii procesual penale legiuitorul a impus obligativitatea verificării periodice a subzistenţei temeiurilor care au fost avute în vedere la luarea sau menţinerea respectivelor măsuri, putându-se dispune, în raport cu particularităţile fiecărei cauze, menţinerea, restrângerea, extinderea sau ridicarea măsurii dispuse. În cadrul acestui examen, instanţa trebuie să se raporteze atât la dispoziţiile legale care vizează condiţiile în care poate fi dispusă măsura, la jurisprudenţa cu caracter obligatoriu a Înaltei Curţi de Casaţie şi justiţiei (Decizia nr. 19/2017 pronunţată de Completul competent să judece recursul în interesul legii), dar şi la principiile rezultate din jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului referitoare la protecţia proprietăţii.

Jurisprudenţa europeană în materia drepturilor omului a statuat că orice ingerinţă în drepturile protejate de art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale trebuie să fie prevăzută de lege, pentru a exclude caracterul arbitrar, să fie justificată de un interes public sau general legitim şi, nu în ultimul rând, să asigure un just echilibru între cerinţele de interes general ale comunităţii şi cele privind protecţia drepturilor fundamentale ale persoanei. Referitor la proporţionalitatea dintre ingerinţa statului în dreptul recunoscut de art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie şi interesul urmărit prin instituirea unei măsuri asigurătorii/de confiscare, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că aceasta trebuie analizată, în funcţie de circumstanţele cauzei şi natura ingerinţei în discuţie, prin raportare la mai mulţi factori relevanţi, precum durata măsurii şi valoarea bunurilor supuse acesteia (cauza OOO Avrora Maloetazhnoe Stroitelstvo împotriva Rusiei, hotărârea din 07 aprilie 2020, paragr. 69; cauza Credit Europe Leasing IFN S.A. împotriva României, hotărârea din 21 iulie 2020, paragr. 87), necesitatea menţinerii măsurii, având în vedere desfăşurarea procedurii penale şi consecinţele acesteia asupra părţii interesate (cauza Lachikhina împotriva Rusiei, hotărârea din 10 octombrie 2017, paragr. 59), comportamentul reclamantului şi al autorităţilor statului care intervin, prin raportare şi la complexitatea cauzei (cauza Forminster Enterprises Limited împotriva Republicii Cehe, hotărârea din 09 octombrie 2008, paragr. 75), disponibilitatea unei căi de atac efective, inclusiv accesul la instanţe, prin care un reclamant poate contesta măsura asigurătorie/confiscarea (cauza Benet Czech, spol. sr.o. împotriva Republicii Cehe, hotărârea din 21 octombrie 2010, paragr. 49; cauza Credit Europe Leasing IFN S.A. împotriva României, hotărârea din 21 iulie 2020, paragr. 83 şi 87).

Prin urmare, unul dintre criteriile ce trebuie evaluate în procedura prevăzută de art. 2502 din C. proc. pen. îl reprezintă proporţionalitatea dintre scopul urmărit prin instituirea măsurilor asigurătorii şi restrângerea dreptului de proprietate al unei persoane acuzate, aspect ce trebuie analizat indiferent de modul în care legiuitorul a reglementat necesitatea dispunerii sechestrului (decurgând din lege ori fiind lăsată la aprecierea organului judiciar), având în vedere caracterul real al respectivelor măsuri procesuale, care au ca efect indisponibilizarea bunurilor mobile şi imobile care aparţin suspectului sau, după caz, inculpatului, afectând atributul dispoziţiei juridice şi materiale, de vreme ce proprietarul pierde dreptul de a le înstrăina sau greva de sarcini.

În acelaşi sens sunt şi considerentele Deciziei nr. 19/2017 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii. Astfel, s-a reţinut că "Instituirea unei măsuri asigurătorii obligă organul judiciar să stabilească un raport rezonabil de proporţionalitate între scopul pentru care măsura a fost dispusă (de exemplu, în vederea confiscării bunurilor), ca modalitate de asigurare a interesului general, şi protecţia dreptului persoanei acuzate de a se folosi de bunurile sale, pentru a evita să se impună o sarcină individuală excesivă.

Proporţionalitatea dintre scopul urmărit la instituirea măsurii şi restrângerea drepturilor persoanei acuzate trebuie asigurată indiferent de modul în care legiuitorul a apreciat necesitatea dispunerii sechestrului, ca decurgând din lege sau ca fiind lăsată la aprecierea judecătorului. Condiţia decurge atât din art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia europeană a drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale, cât şi din art. 53 alin. (2) din Constituţia României, republicată (măsura trebuie să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu şi fără a aduce atingere existenţei dreptului sau a libertăţii)."

În acest context, indiferent dacă instituirea măsurii asigurătorii derivă din lege, verificările efectuate de instanţa de judecată în considerarea art. 2502 din C. proc. pen., se limitează la examinarea asigurării unei juste proporţionalităţi între restrângerea dreptului de proprietate şi scopul urmărit prin impunerea măsurii asigurătorii.

Referitor la critica Ministerul Public privind ridicarea măsurii sechestrului asigurător instituită împotriva inculpatului Q. prin ordonanţele nr. 46/D/P/2012 din datele de 19.09.2013 şi 11.10.2013 asupra bunurilor mobile şi imobile, a conturilor bancare şi a sumelor de 1.900 USD, 4.500 EUR şi 4.500 RON, depuse de către acesta la casieria Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T., precum şi cu privire la ridicarea măsurii sechestrului asigurător instituită prin ordonanţa nr. 46/D/P/2012 din data de 19.09.2013 cu privire la inculpatul R., Înalta Curte - Completul de 5 Judecători consideră că analiza proporţionalităţi dintre restrângerea dreptului de proprietate şi scopul urmărit prin impunerea măsurii asigurătorii se face prin raportare la durata procedurii, a complexităţii cauzei, în ansamblul său, a comportamentului acuzaţilor şi al autorităţilor judiciare implicate, precum şi la valoarea bunurilor ce au format obiectul indisponibilizării şi a intervalului de timp în care acestea s-au aflat sub puterea sechestrului.

Astfel, în raport cu stadiul procesual actual, cauza fiind la debutul cercetării judecătoreşti în apel, cercetare ce poate fi îndelungată în raport cu probele ce urmează a fi administrate, precum şi cu procedura în care urmează a fi audiaţi unii martori încuviinţaţi de instanţa de apel (prin comisie rogatorie), cu perioada de timp scursă de la data instituirii acestor măsuri precum şi în raport cu împrejurarea că, în cauză, acţiunea civilă cu privire la inculpaţii Q. şi R. nu a fost admisă, chiar dacă sentinţa pronunţată de instanţa de fond nu este definitivă, se apreciază că în mod corect instanţa de apel a considerat că menţinerea măsurilor asigurătorii instituite asupra tuturor bunurilor mobile şi imobile ale inculpaţilor Q. şi R. este de natură a afecta justul echilibru între interesul general al societăţii şi drepturile inculpaţilor, care ar fi obligaţi să suporte o sarcină disproporţionată şi excesivă, aspect care ar echivala cu încălcarea dreptului lor de proprietate asupra bunurilor.

Referitor la critica Ministerul Public privind ridicarea măsurii sechestrului asigurător instituită prin ordonanţa nr. 46/D/P/2012 din data de 06.11.2013 asupra autoturismului marca x cu nr. de înmatriculare x serie şasiu x, uzufructuar inculpatul K., depus în camera de corpuri delicte a IGPF în baza dovezii seria x, instanţa o apreciază ca nefondată.

Astfel, deşi în sarcina inculpatului K., s-a reţinut că a achiziţionat, la data de 10.04.2013, autoturismul marca x cu nr. de înmatriculare x serie şasiu x, iar pentru a ascunde adevărata provenienţă a bunului, ori a dreptului asupra acestuia, autoturismul a fost înmatriculat în Republica Moldova, pe numele tatălui său, U., inculpatul K. figurând ca uzufructuar, Înalta Curte - Completul de 5 Judecători constată că persoana interesată U. a făcut dovada obţinerii în cursul anilor 2011-2013, în calitate de asociat al X., a unor sume de bani suficiente pentru achiziţionarea autoturismului indicat.

Deopotrivă, instanţa de apel a avut în vedere dispoziţiile art. 255 alin. (2) din C. proc. pen., potrivit cărora în caz de restituire a lucrurilor există obligaţia pentru cel căruia îi sunt restituite să le păstreze până la pronunţarea unei soluţii definitive în procesul penal.

De asemenea, se constată că autoturismul în cauză a fost indisponibilizat, în vederea confiscării speciale, timp de mai bine de 7 ani, perioadă în care, în mod evident, valoarea acestuia s-a redus semnificativ.

În raport cu aceste considerente, Înalta Curte - Completul de 5 Judecători apreciază că în mod corect instanţa de apel a ridicat măsura sechestrului asigurător instituită prin ordonanţa nr. 46/D/P/2012 din data de 06.11.2013 asupra autoturismului marca x cu nr. de înmatriculare x serie şasiu x, întrucât nu mai există un just echilibru între interesul general al societăţii (constând în confiscarea bunurilor provenite din eventuale infracţiuni) şi interesul proprietarului acestuia.

În ceea ce priveşte critica formulată de apelantul inculpat A., referitoare la menţinerea sechestrului asigurător asupra autoturismului x, măsură instituită prin ordonanţa nr. 46/D/P/20212 din data de 19.09.2013, Înalta Curte - Completul de 5 Judecători o apreciază ca fiind nefondată.

Astfel, prin ordonanţa nr. 46/D/P/2012 din 19.09.2013 s-a dispus instituirea sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile şi imobile deţinute de inculpatul A., inclusiv asupra autoturismului marca x, cu seria şasiu x cu numărul de înmatriculare x, introdus în camera de corpuri delicte a IGPF în baza dovezii seria x.

Prin sentinţa penală nr. 177/F din data de 14 septembrie 2020 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I Penală, pronunţată în dosarul nr. x/2014, printre altele a fost menţinută măsura sechestrului asigurător instituită prin ordonanţa nr. 46/D/P/2012 din 19.09.2013.

Înalta Curte, Completul de 5 Judecători, analizând încheierea atacată şi susţinerile inculpatului A., constată că măsura asigurătorie instituită asupra bunurilor acestuia, până la concurenţa sumei totale la plata căreia a fost obligat prin sentinţa penală nr. 177/F din data de 14 septembrie 2020 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I Penală pronunţată în dosarul nr. x/2014, respectă dispoziţiile legale incidente şi exigenţele de proporţionalitate, iar temeiurile ce au justificat luarea măsurii subzistă.

Astfel, deşi timpul scurs de la instituirea măsurii şi până în prezent poate părea ca fiind excesiv, acesta nu este unicul element de analiză ce se are în vedere la analizarea proporţionalităţii dintre restrângerea dreptului de proprietate şi scopul urmărit prin impunerea măsurii asigurătorii, ci se au în vedere şi natura acuzaţiei pentru care inculpatul A. este cercetat, cuantumul ridicat al eventualului prejudiciu imputat inculpatului, complexitatea ridicată a cauzei, precum şi etapa procesuală în care se află cauza, respectiv cercetarea judecătorească în apel.

În raport cu aceste criterii, Completul de 5 Judecători al instanţei supreme constată că la momentul procesual actual se poate aprecia rezonabil că în privinţa măsurii asigurătorii menţinute faţă de inculpatul A. se păstrează un just echilibru între interesul general legitim al statului, constând în acoperirea unei eventuale pagube, şi interesul personal al acuzatului de a-şi exercita neîngrădit dreptul de proprietate asupra bunurilor ce au fost indisponibilizate (cauza Benet Czech, spol. sr.o. împotriva Republicii Cehe, hotărârea din 21 octombrie 2010; cauza Iordachescu împotriva Romaniei, cererea nr. x/09, hotărârea din 23 mai 2017).

Pentru considerentele anterior expuse, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 Judecători, în baza art. 4251 alin. (7) pct. 1 lit. b) din C. proc. pen., va respinge, ca nefondate, contestaţiile formulate de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - DIICOT şi apelantul inculpat A. împotriva încheierii din data de 6 iulie 2021, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. x/2014, privind şi pe intimaţii Q., R., K. şi U..

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga contestatorul apelant la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, iar în baza art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., cheltuielile judiciare ocazionate cu soluţionarea contestaţiei formulate de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - DIICOT, vor rămâne în sarcina statului.

În baza art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariile cuvenite apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru contestatorul apelant A., precum şi pentru intimaţii Q., R. şi K., până la prezentarea apărătorilor aleşi, în cuantum de câte 80 RON, vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, contestaţiile formulate de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - DIICOT şi de apelantul inculpat A. împotriva încheierii din data de 6 iulie 2021, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. x/2014, privind şi pe intimaţii Q., R., K. şi U..

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., obligă contestatorul apelant la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., cheltuielile judiciare ocazionate cu soluţionarea contestaţiei formulate de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - DIICOT, rămân în sarcina statului.

În baza art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariile cuvenite apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru contestatorul apelant A., precum şi pentru intimaţii Q., R. şi K., până la prezentarea apărătorilor aleşi, în cuantum de câte 80 RON, rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 6 septembrie 2021.