Şedinţa publică din data de 18 ianuarie 2022
Asupra recursului de faţă, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
I.1. Obiectul cererii de chemare în judecată
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă, la data de 26 martie 2018, sub nr. x/2018, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii B. şi Municipiul Constanţa, prin primar, obligarea pârâtelor la:
- plata sumei de 41.227,84 RON (inclusiv T.V.A. aferent), reprezentând remuneraţia restantă datorată de pârâte pentru comunicarea publică a operelor muzicale în cadrul spectacolului "Festivalul Verii 2016 Carusel Cooltural", desfăşurat în perioada 15.07-04.09.2016 în Piaţeta Casino din Mamaia;
- plata sumei de 21.562,16 RON reprezentând penalităţi de întârziere datorate de pârâta până la data de 26.03.2018, pentru întârzierea plăţii remuneraţiilor menţionate la capătul 1.1. al prezentei cereri de chemare în judecată;
- plata penalităţilor de 0,1%/zi de întârziere datorate de către pârâtă până la data plăţii remuneraţiilor în sumă de 41.227,84 RON, începând cu data de 27.03.2018 şi până la data plăţii efective a acestor remuneraţii;
- obligarea pârâtei să comunice A. un raport complet cuprinzând toate operele muzicale comunicate public în cadrul spectacolului "Festivalul Verii 2016 - Carusel Cooltural" desfăşurat în perioada 15.07-04.09.2016, în Piaţeta Casino din Mamaia, raport care să cuprindă: denumirea evenimentului, denumirea formaţiilor/soliştilor, data şi locaţia desfaşurării evenimentului, denumirea fiecarei opere muzicale comunicate public, autorii fiecarei opere muzicale utilizate şi durata de utilizare în concert a fiecărei opere muzicale;
- obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
I.2. Sentinţa pronunţată de Tribunalul Bucureşti
Prin sentinţa civilă nr. 1999 din 09 noiembrie 2018, Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă a respins cererea de suspendare de drept a judecării cauzei formulată de către pârâta B. "Mişcarea Teatrală pentru Educaţia Tineretului"; a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Municipiul Constanţa, invocată prin întâmpinare; a respins acţiunea formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâtul Municipiul Constanţa, prin primar, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă; în temeiul art. 75 alin. (1) teza finală din Legea nr. 85/2014 s-a dispus încetarea acţiunii formulate de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâta B. "Mişcarea Teatrală pentru Educaţia Tineretului"; a obligat reclamanta la plata către pârâtul Municipiul Constanţa a sumei de 952 RON cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocat.
I.3. Deciziile pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti
Prin decizia civilă nr. 1412 A din 14 octombrie 2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă a admis apelul declarat de apelanta-reclamanta A.; a anulat în parte sentinţa civilă apelată; a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Municipiul Constanţa, ca nefondată; a acordat termen pentru evocarea fondului acţiunii promovate de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâtul Municipiul Constanţa la 13.01.2020, cu citarea ăarţilor; a menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Prin decizia civilă nr. 127 A din 01 februarie 2021, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, evocând fondul, a admis acţiunea formulată de A. împotriva sentinţei civile nr. 1999 din 09 noiembrie 2018, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, în contradictoriu cu pârâtul Municipiul Constanţa, prin primar; a obligat pârâtul Municipiul Constanţa la plata către reclamantă a sumei de 58.655,38 RON cu TVA inclus, reprezentând remuneraţie pentru comunicarea publică a operelor muzicale în cadrul spectacolului "Festivalul Verii 2016 Carusel Coolrural" desfăşurat în perioada 15.07.-04.09.2016; a obligat pârâta la plata către reclamantă a penalităţilor de întârziere aferente de 0,1% pe zi de întârziere, în sumă de 87.337,86 RON, calculate până la data de 16.11.2020, precum şi în continuare până la data plăţii efective; a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 4.025 RON cu titlu de cheltuieli de judecată în apel (2.975 RON onorariu de avocat, 50 RON taxa de timbru şi 1.000 RON onorariu de expertiză).
II. Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva deciziei civile nr. 1412 A din 14 octombrie 2019 şi a deciziei nr. 127 A din 01 februarie 2021 pronunţate Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a declarat recurs pârâtul Municipiul Constanţa, prin primar.
Calea de atac a fost înregistrată la data de 18 mai 2021 pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, fiind repartizată computerizat aleatoriu completului filtru nr. 2.
II.1. Motivele de recurs
Recurentul-pârât a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei civile nr. 1412 A din 14 octombrie 2019 şi a deciziei civile nr. 127 A din 01 februarie 2021 ale Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, cu consecinţa respingerii apelului şi a menţinerii, ca legală şi temeinică, a soluţiei pronunţate prin sentinţa civilă nr. 1999 din 09 noiembrie 2018 a Tribunalului Bucureşti, cu privire la excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Municipiului Constanţa, precum şi a cererii de chemare în judecată, în principal, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, iar în subsidiar, ca neîntemeiată, pentru motivele expuse pe larg în cererea de recurs, invocând incidenţa motivelor de casare reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 din C. proc. civ.
Cu privire la decizia civilă nr. 1412 A din 14 octombrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, prin prisma dispoziţiilor art. 234, art. 235 şi art. 483 alin. (1) din C. proc. civ., a apreciat că decizia menţionată este supusă căii de atac a recursului, întrucât soluţia vizează o excepţie procesuală, care nu poate avea caracter definitiv.
În analiza excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive, este de menţionat că temeiul juridic iniţial al cererii de chemare în judecată a fost reprezentat de răspunderea civilă contractuală/răspunderea civilă delictuală, iar criticile deduse judecăţii recursului cu privire la soluţia pronunţată asupra aceastei excepţii se raportează la motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 din C. proc. civ.
Reţinând că autorizaţia/licenţă neexclusivă a fost încheiată exclusiv cu pârâta B., precum şi temeiul de drept - răspunderea civilă contractuală, calitatea procesuală aparţine părţii contractuale căreia i se impune nerespectarea unei obligaţii asumate prin contractul încheiat.
Câtă vreme Municipiul Constanţa, prin primar, nu este parte în raportul contractual încheiat cu reclamanta, în mod evident acesta nu are calitate procesuală pasivă în cauză, astfel că instanţa de apel a pronunţat o hotărâre cu aplicarea şi interpretarea greşită a dispoziţiilor ce reglementează răspunderea contractuală.
Astfel, soluţia de respingere a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a avut drept premisă interpretarea greşită a noţiunii de utilizator, relevante din acest punct de vedere fiind dispoziţiilor art. 2 din Decizia nr. 189 din 3 mai 2010 privind publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I, a Hotărârii arbitrale din 12 aprilie 2010, având ca obiect forma finală a Metodologiei privind remuneraţiile pentru comunicarea publică a operelor muzicale în concerte, spectacole ori manifestări artistice, cu modificările aduse prin decizia ORDA nr. 203/2011.
Or, Municipiul Constanţa nu putea avea calitatea de utilizator şi nu putea fi obligat la plata remuneraţiei solicitate de către reclamantă, atât timp cât B. a încheiat autorizaţia licenţă neexclusivă, iar art. 16 din contractul încheiat de aceasta cu Municipiul Constanţa, reglementează obligaţiile organizatorului evenimentului (Asociaţia).
În contextul în care reclamanta a solicitat plata remuneraţiei, iar nu plata prejudiciului, se cuvine a se menţiona distincţia dintre cele două noţiunii în condiţiile în care remuneraţia se plăteşte de utilizatorul titular al licenţei neexclusive - B., cuantumul acesteia fiind determinată în raport de Decizia ORDA nr. 203/2011, pe când prejudiciul se determină în raport de prevederile art. 139 din Legea nr. 8/1996 şi poate fi generat de utilizarea fără drept a operelor, doar în lipsa unei licenţe neexclusive, raportul delictual având un caracter subsidiar răspunderii contractuale.
Cu privire la nelegalitatea deciziei civile nr. 127 A din 01 februarie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, invocând incidenţa motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ., recurentul-pârât a învederat interpretarea greşită a dispoziţiilor art. 477 din C. proc. civ., care reglementează limitele efectului devolutiv determinate de ceea ce s-a apelat, şi a dispoziţiilor art. 478 din C. proc. civ., ce statuează cu privire la limitele efectului devolutiv determinate de ceea ce s-a supus judecăţii la prima instanţă, având în vedere limitele deciziei de casare şi faptul că singurul aspect criticat viza extinderea argumentelor cu privire la excepţia lipsei calităţii procesuale pasive în ceea ce priveşte Municipiul Constanţa şi în raport de răspunderea civilă delictuală.
În condiţiile în care soluţia instanţei de fond în ceea ce priveşte răspunderea contractuală se bucură de autoritate de lucru judecat, limitele analizei pe fond a raportului obligaţional dintre reclamantă şi Municipiul Constanţa sunt date de prevederile art. 139 din Legea nr. 8/1996 (în forma în vigoare la data introducerii acţiunii).
Din perspectiva faptei ilicite, nu există o dovadă că pârâtul a procedat la difuzarea de opere muzicale, acesta neavând calitatea de utilizator, iar cu privire la întinderea prejudiciului, potrivit art. 139 din Legea nr. 8/1996, în cauză, nu s-a făcut dovada existenţei unor consecinţe economice negative, în sensul prevederilor art. 139 alin. (2) lit. a), pentru titularii dreptului, una dintre condiţiile prevăzute de lege pentru exercitarea acţiunii în varianta solicitării triplei remuneraţii, ce nu poate reprezenta o modalitate alternativă de calcul a remuneraţiei compensatorii prevăzute prin Metodologie, în temeiul legii.
Astfel, instanţa a confundat prejudiciul cu remuneraţia, soluţia pronunţată vizând obligaţia de plată a remuneraţiei, calculată în procent de 3,5%, incidenţa acesteia putând fi subsumată doar răspunderii contractuale.
Drept urmare, recurentul-pârât consideră că nu poate fi obligat la plata remuneraţiei, nefiind parte/deţinător al licenţei neexclusive, la plata unui prejudiciu - despăgubire, în raport de prevederile art. 139 în condiţiile în care nu s-a solicitat determinarea unei despăgubiri (prejudiciu), ci plata unei remuneraţii, şi nu s-a dovedit existenţa unei fapte ilicite în sarcina sa.
Reţinând că cererea de chemare în judecată are ca obiect solicitarea adresată instanţei de a fixa cuantumul remuneraţiilor (creanţelor) datorate cu titlu de drepturi patrimoniale de autor, în opinia recurentului-pârât, penalităţile de întârziere curg doar din momentul în care se cunoaşte cuantumul debitului principal stabilit prin hotărârea judecătorească pronunţată în prezenta cauza.
II.2. Apărările formulate în cauză
Intimata-reclamantă nu a formulat întâmpinare, însă, în şedinţa publică din 18 ianuarie 2022, a depus note scrise, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, cu obligarea recurentului-pârât la plata cheltuielilor de judecată.
Cu privire la motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., a susţinut că în motivarea căii de atac nu a fost indicată vreo normă de procedură care să fi fost încălcată de către instanţa de apel, de natură a atrage sancţiunea nulităţii hotărârii judecătoreşti.
În ceea ce priveşte decizia nr. 1412 din 14 octombrie 2019 a Curţii de Apel Bucureşi, a precizat că aceasta a fost atacată cu recurs odată cu decizia nr. 127 A din 01 februarie 2021 a aceleiaşi instanţe, întrucât reprezintă o hotărâre intermediară, supusă recursului odată cu decizia finală, iar nu separat.
A apreciat că nu sunt fondate criticile încadrate de reclamantă în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ., în sensul în care instanţa de apel a respectat caracterul devolutiv al apelului şi dispoziţiile art. 477 din C. proc. civ.
A precizat că instanţa de apel a reţinut în cadrul stabilirii situaţiei de fapt pe baza probelor, inclusiv a contractului încheiat între recurent şi B., implicarea Municipiului Constanţa în pregătirea desfăşurării spectacolului în litigiu împreună cu Asociaţia, recurenta fiind cea care a decis cu privire la conţinutul materialelor publicitare şi de promovare a evenimentului, a stabilit data şi locaţia acestuia, asigurând spaţiul necesar pentru desfăşurarea spectacolului.
În atare context, reţinând că Municipiului Constanţa are calitatea de utilizator, în sensul Metodologiei publicate prin Decizia ORDA nr. 189/2010, cu modificările publicate prin decizia ORDA nr. 203/2011, că existentă două persoane juridice care au acţionat împreună pentru pregătirea şi desfăşurarea spectacolului, în calitate de coorganizatori, ţinând cont că recurenta nu a contestat faptul că B. are calitatea de organizator al aceluiaşi spectacol, precum şi incidenţa dispoziţiilor art. 2 alin. (2) din Metodologie, instanţa de apel a apreciat că acestea răspund solidar faţă de A. pentru încheierea autorizaţiei licenţă neexclusivă, plata remuneraţiilor şi a penalităţilor şi pentru comunicarea rapoartelor, solidaritate ce derivă din dispoziţiile legale anterior menţionate coroborate cu art. 1312 alin. (8) din Legea nr. 8/1996, în forma în vigoare în perioada în litigiu, precum şi cu art. 1445 din C. civ.
Solidaritatea pasivă se caracterizează prin existenţa unui mandat tacit reciproc de reprezentare între debitori, iar în cazul în care contractul autorizaţie licenţă neexclusivă este încheiat de către unul dintre debitori pentru executarea unei obligaţii solidare se prezumă a fi încheiat în numele tuturor debitorilor solidari, şi profită, este opozabil şi produce efecte juridice faţă de toţi aceştia.
A mai arătat că obligaţia plăţii remuneraţiilor de către Municipiul Constanţa este şi obligaţie legală ce decurge din prevederile art. 2 alin. (2) şi art. 4 din Metodologia publicată prin decizia ORDA nr. 189/2010, cu modificările publicate prin decizia ORDA nr. 203/2011 o răspundere legală în condiţiile în care obligaţia de plată a remuneraţiei este prevăzută de un act cu caracter normativ, care potrivit art. 1312 alin. (8) din Legea nr. 8/1996, coroborate cu art. 1312 alin. (8) din Legea nr. 8/1996, în forma în vigoare în perioada în litigiu.
În caz contrar, Municipiul Constanşa s-ar afla în situaţia în care săvârşeşte o faptă ilicită, întrucât nu a fost autorizat pentru dreptul de comunicare publică a operelor muzicale, situaţie în care răspunderea este una delictuală pe care reclamanta şi-a întemeiat cererea de chemare în judecată, potrivit art. 139 din Legea nr. 8/1996, în forma în vigoare în perioada în litigiu.
A susţinut că nu îi este opozabil contractul încheiat între Municipiul Constanţa şi B., întrucât reprezentă doar o realitate socială, potrivit art. 1280 şi art. 1281 C. civ., şi dă naştere la drepturi şi obligaţii numai între părţile contractante, potrivit relativităţii efectelor sale.
II.3. Procedura de filtru
Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) din C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor, iar prin încheierea de şedinţă din 16 noiembrie 2021, completul de filtru a admis, în principiu, recursul declarat de pârâtul Municipiul Constanţa, prin primar, împotriva deciziei civile nr. 1412A din 14 octombrie 2019 şi a deciziei civile nr. 127A din 01 februarie 2021 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, în dosarul nr. x/2018, şi a fixat termen de judecată la data de 18 ianuarie 2022, în şedinţă publică, cu citarea părţilor, termen la care reţinând concluziile părţilor, Înalta Curte a rămas în pronunţare asupra căii de atac.
II.4. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
Examinând deciziile recurate, prin prisma criticilor formulate de recurentul-pârât şi prin raportare la actele şi lucrările dosarului şi la dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este fondat pentru considerentele ce urmează să fie expuse.
Cu titlu preliminar, se observă că motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (6) din C. proc. civ. a fost invocat de către recurent în mod formal, deoarece din cuprinsul memoriului de recurs nu se pot desprinde critici de nelegalitate ce ar putea fi analizate prin prisma ipotezelor de casare reglementate de acest text legal, recurentul-pârât limitându-se la argumente ce ţin de modalitatea de aplicare a normelor de drept procesual ce privesc regimul juridic al căii de atac a recursului, a celor ce reglementează calitatea procesuală pasivă şi care se circumscriu motivelor de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 din C. proc. civ.
Astfel, printr-o primă critică, în considerarea dispoziţiilor art. 483 alin. (1) şi a celor ale art. 466 alin. (4) din C. proc. civ., recurentul-pârât Municipiul Constanţa, prin primar, pune în discuţie nelegalitatea deciziei recurate prin prisma inserării în dispozitiv a menţiunii "definitivă".
Sub acest aspect, Înalta Curte apreciază că indicarea, în mod eronat, a menţiunii că hotărârea este definitivă nu impune casarea deciziei recurate, întrucât căile de atac sunt stabilite de lege şi nu de judecător prin hotărârea judecătorească, astfel cum prevede expres art. 457 alin. (1) şi (2) din C. proc. civ., potrivit căruia hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei, iar menţiunea inexactă din cuprinsul hotărârii cu privire la calea de atac deschisă contra acesteia nu are niciun efect asupra dreptului de a exercita calea de atac prevăzută de lege.
Drept urmare, neindicarea căii de atac nu a privat partea de dreptul de a exercita recursul şi nici nu i-a adus vreo vătămare care ar putea fi înlăturată prin desfiinţarea hotărârii, în condiţiile în care recurentul-pârât nu numai că a atacat hotărârea respectivă cu calea de atac prevăzută de lege, dar a făcut-o şi în termenul legal, astfel încât critica expusă cu acest obiect este nefondată.
O altă critică dedusă judecăţii recursului relevă nelegalitatea aceleiaşi decizii prin prisma încălcării dispoziţiilor art. 36 din C. proc. civ. de către instanţa de apel în sensul în care a reţinut calitatea procesuală pasivă în privinţa sa (pârâtul Municipiului Constanţa) câtă vreme nu poate avea calitate de utilizator de opere muzicale, în sensul arătat de art. 2 din Decizia ORDA nr. 189/2010, cu modificările publicate prin decizia ORDA nr. 203/2011, şi, în consecinţa acestui fapt, nu se justifică măsura obligării sale la plata remuneraţiei solicitate de către reclamantă.
Din această perspectivă, Înalta Curte apreciază că instanţa de apel a încălcat normele de procedură privind reglementarea calităţii procesuale pasive, având în vedere că, potrivit normei evocate, calitatea procesuală rezultă din identitatea dintre părţi şi subiectele raportului juridic litigios, astfel cum acesta este dedus judecăţii, aspect ce impune verificarea premisei, şi anume, stabilirea raportului juridic litigios şi identificarea corectă a subiectelor acestuia.
Astfel, se reţine că intimata-reclamantă A. a chemat în judecată pe pârâţii B. şi Municipiul Constanţa, prin primar, solicitând, prin capătul de cerere principal, obligarea acestora la plata remuneraţiei restante datorate pentru comunicarea publică a operelor muzicale în cadrul spectacolului "Festivalul Verii 2016 Carusel Cooltural" desfăşurat în perioada 15.07-04.09.2016 în Piaţeta Casino din Mamaia, precum şi la plata penalităţilor de întârziere; cererea de chemare în judecată având şi alte capete de cerere accesorii.
Deşi prima instanţă a reţinut în cauză că Municipiul Constanţa nu are calitate procesuală pasivă, curtea de apel, din analiza probelor cauzei şi în aplicarea prevederilor art. 2 alin. (2) din Metodologia publicată prin Decizia ORDA nr. 189/2010, a reţinut calitatea Municipiului Constanţa de coorganizator al evenimentului, alături de B. şi, prin urmare, calitatea de utilizator de opere muzicale, sens în care a dispus obligarea acestuia la plata remuneraţiilor restante şi a penalităţilor de întârziere către intimata-reclamantă (în condiţiile în care pârâta B. nu mai are calitatea de subiect de drept), organismul de gestiune colectivă fiind colectorul unic al acestor remuneraţii, în temeiul gestiunii colective obligatorii.
Înalta Curte apreciază că dezlegarea dată în decizia intermediară a instanţei de apel (decizia nr. 1412/14.10.2019) în ceea ce priveşte calitatea procesuală pasivă a Municipiului Constanţa se fundamentează pe o greşită determinare a subiectelor raportului juridic de drept material dedus judecăţii.
Astfel, intimata-reclamantă a solicitat obligarea pârâtelor la plata obligaţiilor restante, constând în remuneraţiile datorate pentru comunicarea publică de opere muzicale în cadrul spectacolului "Festivalul Verii 2016 Carusel Cooltural" desfăşurat în perioada 15.07-04.09.2016 în Piaţeta Casino din Mamaia, remuneraţii determinate potrivit criteriilor stabilite prin Decizia ORDA nr. 189/2010, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 314 din 13.05.2010, astfel cum a fost modificată, în parte, prin Decizia ORDA nr. 203/2011, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 420 din 16.06.2011.
Prin decizia menţionată, a fost publicată forma finală a Metodologiei privind remuneraţiile pentru comunicarea publică a operelor muzicale în concerte, spectacole ori manifestări artistice, aceasta fiind adoptată în baza dispoziţiilor legale, pentru organizarea colectării de la utilizatori de către organismul de gestiune colectivă, în baza gestiunii colective obligatorii, a drepturilor patrimoniale ale autorilor de opere muzicale.
Dispoziţiile art. 2 şi 3 din această Metodologie prevăd astfel:
Art. 2:
"(1) Este utilizator, în sensul prezentei metodologii, oricare persoană juridică sau fizică autorizată care organizează concerte, spectacole sau manifestări artistice în cadrul cărora sunt utilizate opere muzicale. (2) În cazul în care activităţile de organizare a unui concert, spectacol ori a unei manifestări artistice se realizează de două sau mai multe persoane, acestea răspund solidar pentru îndeplinirea obligaţiilor prevăzute de prezenta metodologie."
Art. 3:
"Utilizatorii au obligaţia să solicite organismului de gestiune colectivă încheierea autorizaţiei licenţă neexclusivă cu cel puţin 10 zile înainte de data la care urmează a avea loc concertul, spectacolul ori manifestarea artistică."
Înalta Curte constată că, potrivit situaţiei de fapt reţinute de instanţele de fond, intimata-reclamantă, în motivele cererii de chemare în judecată, s-a întemeiat pe răspunderea contractuală, întrucât pentru organizarea spectacolului "Festivalul Verii 2016 Carusel Cooltural", derulat în intervalul 15.07 - 04.09.2016, a eliberat intimatei-pârâte B. autorizaţia licenţă neexclusivă a utilizării operelor muzicale în concerte, spectacole ori manifestări artistice seria x nr. x/02.09.2016, corespunzătoare acestui eveniment muzical.
Drept urmare, reclamanta nu a chemat în judecată pe pârâte în temeiul răspunderii civile delictuale, prin invocarea dispoziţiilor art. 139 din Legea nr. 8/1996, imputându-le nerespectarea dispoziţiilor legale de a comunica public opere muzicale numai în baza unei autorizaţii licenţă neexclusivă, astfel cum prevede art. 130 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 8/1996 şi art. 1 din Metodologia publicată prin Decizia ORDA nr. 189/2010, modificată prin Decizia nr. 203/2011.
În prezenţa răspunderii contractuale (excepţia) nu poate fi antrenată răspunderea civilă delictuală (regula).
În acest sens, sunt şi prevederile art. 1350 alin. (3) din C. civ.:
"Dacă prin lege nu se prevede altfel, niciuna dintre părţi nu poate înlătura aplicarea regulilor răspunderii contractuale pentru a opta în favoarea altor reguli care i-ar fi mai favorabile."
Înalta Curte reţine că Legea nr. 8/1996 nu prevede posibilitatea unei astfel de opţiuni pentru părţile contractante, actul normativ special în materie neînţelegând să deroge de la regimul juridic de drept comun al raportului dintre răspunderea civilă contractuală şi răspunderea civilă delictuală.
Mai mult decât atât, se constată că instanţa de apel nu a demonstrat mecanismul legal prin care se poate antrena răspunderea ambilor pârâţi (în configurarea raportului judiric de drept procesual stabilit de reclamantă prin cererea de chemare în judecată), în condiţiile în care unul dintre ei este parte contractantă (B., în prezent, radiată), iar celălalt nu, sau în condiţiile în care cauza raportului juridic obligaţional dedus judecăţii nu este reprezentată de răspunderea civilă delictuală (întrucât evenimentul s-a derulat în condiţiile legii dreptului de autor, cu obţinerea unei autorizaţii licenţă neexclusivă), tip de răspundere în care regula aplicabilă pentru repararea prejudiciului ar fi fost solidaritatea, potrivit art. 1382 din C. civ.
Înalta Curte constată că din decizia intermediară a instanţei de apel nu reiese mecanismul legal avut în vedere pentru reţinerea calităţii procesuale pasive a recurentului pârât, în sensul că nu s-a demonstrat posibilitatea substituirii unei obligaţii contractuale a unei părţi cu realizarea aceleiaşi obligaţii de către un terţ faţă de contract (precum recurentul), prin antrenarea răspundercii civile delictuale a celui din urmă.
În acest context, Înalta Curte apreciază că instanţa de apel a ignorat şi dispoziţiile art. 1280 din C. civ. referitoare la relativitatea efectelor contractului, în ceea ce priveşte autorizaţia licenţă neexclusivă, având în vedere că, prin reţinerea calităţii procesuale pasive a Municipiului Constanţa, s-a confirmat posibilitatea îndeplinirii obligaţiilor de plată a remuneraţiilor datorate de o parte contractantă cu titlu de drepturi patrimoniale de autor, de către un terţ în raport cu acest contract, respectiv de recurentul-pârât din cauză.
Totodată, curtea de apel nu a redat niciun argument pertinent cu privire la neinserarea de către intimată a Municipiului Constanţa, între clauzele autorizaţiei licenţă neexclusivă, a calităţii acestuia de coorganizator al evenimentului, calitate reţinută de instanţa de apel pe baza unor elemente extrinseci înscrisului cu valoare contractuală menţionat.
Este de precizat că faţă de partea contractantă (B.), prima instanţă a dispus încetarea acţiunii, ca urmare a deschiderii procedurii insolvenţei, potrivit dispoziţiilor art. 75 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, soluţie rămasă definitivă prin neapelare.
Totodată, se constată că recurentul-pârât a invocat prevederile art. 15 (Obligaţiile Municipiului Constanţa) şi art. 16 (Obligaţiile beneficiarului) din contractului de finanţare nerambursabilă nr. x/01.07.2016, încheiat între Municipiul Constanţa şi B. pentru a învedera curţii de apel modalitatea în care a convenit cu intimata-pârâtă B. îndeplinirea unor obligaţii legale, inclusiv partea contractantă care şi-a asumat derularea demersurilor pentru obţinerea avizelor, acordurilor şi autorizaţiilor necesare realizării contractului.
Or, din acest punct de vedere, se constată că instanţa de apel a înlăturat apărările pârâtului Municipiul Constanţa întemeiate pe invocarea clauzelor contractuale, concluzionând că acestea privesc obligaţiile stabilite între părţile respectivului contract şi nu pot fi opuse apelantei A., în calitate de creditoare a obligaţiei de plată a remuneraţiei, care este terţ faţă de contract.
În acest context, Înalta Curte reţine că instanţa de apel în mod nelegal a făcut referire la principiul relativităţii efectelor contractului, întrucât apărarea pârâtului era circumscrisă însă noţiunii de opozabilitate a efectelor contractului.
Dispoziţiilor art. 1281 din C. civ. stabilesc astfel:
"Contractul este opozabil terţilor, care nu pot aduce atingere drepturilor şi obligaţiilor născute din contract. Terţii se pot prevala de efectele contractului, însă fără a avea dreptul de a cere executarea lui, cu excepţia cazurilor prevăzute de lege."
Ca atare, potrivit art. 1280 şi art. 1281 din C. civ., contractul de finanţare nerambursabilă nr. x/01.07.2016 pentru părţile contractante reprezintă un act juridic (a dat naştere la drepturi şi obligaţii pentru acestea), iar pentru terţi, precum intimata-reclamantă A., apare drept o realitate socială, un fapt juridic, faţă de care aceştia se raportează în conformitate cu rigorile principiului relativităţii efectelor contractului.
Având în vedere toate aceste considerente, Înalta Curte reţine că în cauză sunt întrunite cerinţele cazurilor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 din C. proc. civ. în ceea ce priveşte decizia civilă nr. 1412 A din 14 octombrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, urmând ca instanţa de apel, în rejudecare, să reevalueze calitatea procesuală pasivă a pârâtului Municipiul Constanţa, pornind de la cele ce arătate în decizia de faţă.
În consecinţă, în raport de prevederile art. 497 rap. la art. 496 alin. (2) din C. proc. civ., se va admite recursul pârâtului Municipiul Constanţa şi se va casa decizia menţionată, cu trimiterea cauzei spre rejudecare.
În raport de această împrejurare, ţinând cont că decizia 1412 A/2019 este o hotărâre intermediară, în aplicarea dispoziţiilor art. 179 alin. (3) din C. proc. civ. coroborate şi cu prevederile art. 248 alin. (1) din acelaşi cod, se va dispune şi casarea deciziei consecutive (decizia civilă nr. 127A din 1 februarie 2021), prin care s-a soluţionat pe fond raportul juridic litigios, în contradictoriu cu Municipiul Constanţa.
Având în vedere faptul că, la acest moment procesual, nu se poate tranşa definitiv asupra culpei procesuale a recurentului-pârât şi nici a îndreptăţirii intimatei-reclamante la a pretinde obligarea părţii căzute în pretenţii la plata cheltuielilor de judecată în recurs reprezentând onorariu avocat, în cuantum de 2.975 RON, dat fiind că soluţia care s-a impus a fost aceea de casare cu trimitere spre rejudecarea cauzei, rămâne în sarcina instanţei de rejudecare să analizeze cererea cu acest obiect formulată de către intimata-reclamantă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de pârâtul Municipiul Constanţa, prin primar, împotriva deciziei civile nr. 1412A din 14 octombrie 2019 şi a deciziei nr. 127A din 01 februarie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Casează deciziile recurate şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi curte de apel.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 18 ianuarie 2022.