Ședințe de judecată: Iunie | | 2024
Sunteți aici: Pagina de început » Detalii jurisprudență

R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
Secţia I civilă

Decizia nr. 1156/2021

Decizia nr. 1156

Şedinţa publică din data de 25 mai 2021

Asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cereri de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă, sub nr. x/2016, la data de 15.06.2017, reclamantul Judeţul Ilfov - Consiliul Judeţean, reprezentat prin preşedinte A. a formulat în contradictoriu cu pârâta Primăria Municipiului Bucureşti, în temeiul prevederilor art. 194 şi urm. C. proc. civ., acţiune în regres, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună obligarea Primăriei Municipiului Bucureşti la plata sumei totale de 936.561,72 RON, reprezentând executarea lucrărilor de refacere a infrastructurii drumului judeţean 301A Glina, în data de 30.10.2014, pe porţiunea afectată de canalizarea efectuată de Primăria Municipiului Bucureşti, pentru aducerea la un nivel de viabilitate conform cu clasa de trafic în care este încadrat.

S-a precizat de către reclamant că temeiul legal al acţiunii este art. 1384 din C. civ. şi că raporturile dintre părţi sunt civile, iar prin completarea la cerere s-a arătat că pârâtul chemat în judecat este Municipiul Bucureşti şi nu Primăria Municipiului Bucureşti, temeiul legal fiind reprezentat de dispoziţiile art. 1349 C. civ. referitoare la răspunderea civilă delictuală.

Pârâtul Municipiul Bucureşti, prin Primar General, a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia prescripţiei dreptului la acţiune, excepţia inadmisibilităţii şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, iar pe fond a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată, cu motivarea că nu sunt întrunite cerinţele răspunderii civile delictuale.

Prin încheierea din 16.12.2016, tribunalul a respins excepţia prescripţiei dreptului la acţiune, excepţia inadmisibilităţii şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, invocate prin întâmpinare, ca neîntemeiate, cu motivarea arătată în cuprinsul acestei încheieri.

2. Sentinţa pronunţată în primă instanţă de Tribunalul Bucureşti

Prin sentinţa civilă nr. 701 din 26 martie 2018, Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă a admis acţiunea precizată formulată de reclamantul Judeţul Ilfov - Consiliul Judeţean, în contradictoriu cu pârâtul Municipiul Bucureşti, prin Primar General; a obligat pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 936.56L72 RON reprezentând contravaloarea lucrărilor efectuate de reclamantă pentru refacerea capacităţii portante a drumului rutier DJ 301 A km. 0+000 (centură), km. 2+700 (Glina-poştă) în zona căminelor de ramificare canalizare şi în zona adiacentă lor; a lua act că reclamanta îşi rezervă dreptul la cheltuieli de judecată.

3. Decizia pronunţată în apel de Curtea de Apel Bucureşti

Prin decizia civilă nr. 2028 A din 13 decembrie 2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă a admis apelul declarat de apelantul-pârât Municipiul Bucureşti, prin primarul general, împotriva sentinţei civile nr. 701/26.03.2018, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă; a schimbat în parte sentinţa apelată în sensul că a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 634.665,22 RON daune interese; a respins, ca nefondată, cererea apelantului având ca obiect plata sumei de 6500 RON onorariu expert cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.

4. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva deciziei civile nr. 2028 A din 13 decembrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a declarat recurs pârâtul Municipiul Bucureşti, prin primarul general.

Recurentul-pârât a solicitat admiterea recursului, în principal, casarea hotărârii atacate cu consecinţa trimiterii cauzei spre rejudecare, iar în subsidiar, admiterea recursului, cu consecinţa respingerii cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

Cu referire la dispoziţiile art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., ale art. 21 alin. (3) din Constituţia României şi ale art. 6 alin. (1) din CEDO, a invocat nulitatea hotărârii atacate pentru nemotivare, în contextul în care instanţa de apel a făcut referiri la situaţiile de fapt invocate de către părţi şi la valorificarea raportului de expertiza întocmit în cauză, fără a arăta care sunt normele substanţiale sau procedurale incidente în speţă.

În mod greşit instanţa de apel a respins excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, prin încheierea din 16 decembrie 2016, în raport cu dispoziţiile art. 2517, art. 2523, art. 2528 şi art. 2530 din C. civ., în condiţiile în care acţiunea este prescrisă în raport de data formulării, 15.06.2017, oricare ar fi reperul începerii curgerii prescripţiei, fie terminarea lucrărilor (30.06.2011), fie momentul semnării protocolului nr. 10775 privind darea în folosinţă a sistemelor de alimentare cu apa şi canalizare (12.12.2012) ori epuizarea celor 12 luni de constatare a deficienţelor (30.06.2012).

A susţinut că prin acordul privind regimul remedierilor, cuprinse în anexa 7 la protocolul privind darea în folosinţă a sistemelor de apă potabilă şi canalizare pe teritoriul comunei Glina, încheiat între Municipiul Bucureşti şi S.C. B., s-a stipulat "prin prezentul acord se confirmă lista remedierilor de efectuat la sistemele de alimentare cu apă şi canalizare conform anexei 7 a protocolului semnat între Municipiul Bucureşti şi S.C. B. S.A. şi Primăria Glina privind darea în folosinţă a sistemelor de alimentare cu apă şi canalizare", "părţile convin ca remedierile menţionate să fie realizate de către S.C. B.", având în vedere că folosinţa sistemelor de apă şi canalizare este gratuită.

Dând eficienţă raportului de expertiză efectuat în cauză, instanţa de fond a reţinut existenta faptei ilicite şi a prejudiciului material acordând valoare probantă unor împrejurări de fapt, stabilite de către expert, în detrimentul unor argumente juridice.

Instanţa de fond nu a analizat vinovăţia, ca o condiţie esenţială pentru angajarea răspunderii civile delictuale, invocând doar cu titlu generic art. 1357 şi 1358 din C. civ.. După cum a arătat şi expertul, în faza procesuală a apelului, prin proiect s-au respectat prevederile autorizaţiei de construire si normativele tehnice, prevederile din studiul de fezabilitate, iar contractul încheiat cu firma C. întruneşte cerinţele tehnice legale în ceea ce priveşte refacerea sistemului rutier pe Drumul Judeţean Glina.

În opinia recurentului, acţiunea culpabilă ar fi putut fi reţinută în situaţia în care lucrările nu s-ar fi realizat în conformitate cu studiul de fezabilitate, cartea tehnică a construcţiilor şi nu s-ar fi respectat obligaţiile asumate faţă de standardele europene; dacă recurentul-pârât nu şi-ar fi îndeplinit obligaţiile contractuale stipulate în cadrul contractelor firmele de execuţie;

Intimatul-reclamant nu este titularul proiectului european, ci beneficiarul colateral al lucrărilor, efectuate la iniţiativa Primăriei Municipiului Bucureşti, la care a participat, semnând procesele-verbale intermediare şi procesul final de recepţie, emiţând autorizaţiile de construire necesare realizării acestui proiect şi monitorizând lucrările pe toată perioada execuţiei acestora.

În ceea ce priveşte aspectele tehnice reţinute de către instanţa de fond în sensul deteriorării asfaltului, precum şi faptul că lucrările de refacere a sistemului rutier, după realizarea canalizării, au fost efectuate în mod necorespunzător de către Primăria Municipiului Bucureşti, a arătat că cerinţele proiectului au fost de refacere a sistemului rutier la stadiul iniţial la care a fost preluat.

A arătat recurentul că toate cauzele deteriorării asfaltice, cu preponderenţă în jurul căminelor de vizitare sau în zone imediat apropiate de acostamen,t au avut ca şi cauze o infrastructură stradală neadecvată traficului la nivel de drum judeţean, precum şi din cauza acumulării de ape freatice provenite din precipitaţii şi din şiroiri din străzile asfaltate laterale.

Expertiza extrajudiciară realizată de către reclamant a avut în vedere "aducerea porţiunii de drum afectată la un nivel de viabilitate conform cu clasa de trafic actuală", fapt ce necesită consolidări şi lucrări de reparaţie a drumului judeţean, însă nu pe cheltuiala Municipiului Bucureşti, iar lucrări ulterioare nu au fost avute în vedere prin proiectul UE.

Ulterior recepţiei finale, responsabilitatea de administrare a drumului judeţean, cu diligenta unui bun proprietar, este în sarcina Consiliului Judeţean Ilfov, în conformitate cu art. 7 şi art. 22 din O.G. nr. 43/1997 privind regimul drumurilor. În cazul în care deteriorările suprastructurii rutiere sunt cauzate de defecţiuni la sistemul de alimentare şi/sau canalizare, responsabilitatea de remediere a degradărilor este a S.C. B., conform art. IV din protocolul nr. 10775/12.12.2012, încheiat între Municipiul Bucureşti, Comuna Glina, S.C. B. S.A., Asociaţia de dezvoltare intercomunitară de utilităţi publice pentru serviciul de alimentare cu apă şi canalizare, privind darea în folosinţă a sistemelor de alimentare cu apă şi canalizare de pe teritoriul comunei Glina.

Cu referire la art. V din acelaşi protocol, a susţinut că au fost transferate lucrările de reparaţii curente şi alte remedieri, stipulându-se şi interdicţia unor modificări structurale şi funcţionale, pentru orice astfel de lucrări fiind necesar acordul Primăriei Municipiului Bucureşti, care însă nu există aşa încât lucrările efectuate nu îi pot fi imputate. Vinovăţia, ca element al răspunderii civile delictuale, nu a fost analizată de către instanţa de fond atâta timp cât prin proiect s-au respectat prevederile autorizaţiei de construire şi normativele tehnice, prevederile din studiu de fezabilitate, iar contractul încheiat de către Primăria Municipiului Bucureşti cu firma C. întruneşte cerinţele tehnice legale în ceea ce priveşte refacerea sistemului rutier pe DJ301A Glina.

În ceea ce priveşte prejudiciul, a arătat că paguba trebuie să fie o consecinţă directă a faptei ilicite, or, după cum a arătat nu poate fi reţinută fapta ilicită şi vinovăţia în sarcina Municipiului Bucureşti, conduita acestuia fiind de necontestat prin acţiunile proiectului realizat;

Totodată instanţa de apel a admis apelul în parte, însă în mod greşit a respins cererea Municipiului Bucureşti privind plata sumei de 6.500 RON, reprezentând onorariul pentru efectuarea expertizei în faza procesuală a apelului.

5. Apărările formulate în cauză

La data de 28 august 2020 (data depunerii la oficiului poştal), în termenul legal, intimatul-reclamant Judeţul Ilfov a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca neîntemeiat.

Cu privire la pretinsa nemotivare a hotărârii recurate a susţinut că instanţa de apel a arătat în concret motivele pentru care a respins criticile formulate prin cererea de apel şi a menţinut sentinţa pronunţată de Tribunal realizând o analiză detaliată a condiţiilor antrenării răspunderii civile delictuale prin raportare la prevederile art. 1349 din C. civ.

Cu privire la excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune prin raportare la dispoziţiile art. 2528 din C. civ. a precizat că la data semnării procesului-verbal de recepţie nu exista paguba, aceasta apărând atunci când Consiliul Judeţean a fost semnat în anul 2014 contractul cu firma D. pentru refacerea lucrărilor, iar plăţile au fost efectuate în anul 2015. Or, prezenta acţiune a fost introdusă în anul 2016.

În ceea ce priveşte descoperirea faptei ilicite şi a persoanei responsabile de ea, a susţinut că aceasta s-a produs în etape, respectiv în anul 2014, ca urmare a ploilor abundente, au apărut cedări ale drumului, care anterior nu se produseseră astfel că nu se poate pune problema începutului cursului de prescripţie anterior acestui an de vreme ce efectele lucrărilor greşite nu erau aparente. Această împrejurare a determinat efectuarea unei expertize extrajudiciare, care a evidenţiat cauzele degradării (compactarea necorespunzătoare a terenului), acesta fiind momentul cert la care recurentul a luat cunoştinţă de cel care răspunde de pagubă.

A precizat că Consiliul Judeţean Ilfov nu a fost parte la protocolul încheiat între Municipiul Bucureşti, Comună Glina şi S.C. B., prin care Municipiul Bucureşti a predat Staţia de Epurare către Comuna Glina şi în operarea B.. Totodată, problemele semnalate în protocol nu au fost de plano apte să marcheze momentul de început a cursului prescripţiei, de vreme ce efectele faptei ilicite au devenit aparente pentru terţi, inclusiv pentru recurent, abia în anul 2014, atunci când drumul s-a tasat ca urmare a ploilor abundente, iar paguba s-a produs doar în momentul în care am achitat preţul lucrărilor de refacere a drumului.

Cu privire la fapta ilicită, prejudiciu, vinovăţie a arătat intimatul că motivarea deciziei recurate cuprinde o amplă argumentare a motivelor pentru care apărările apelantului-pârât au fost înlăturate, inclusiv prin trimitere la cele două expertize judiciare întocmite în prezenta cauza care au ajuns la aceeaşi concluzie, respectiv că lucrările efectuate au condus la slăbirea capacităţii portante prin necompactarea corespunzătoare a terenului, astfel că fapta ilicită constă în realizarea necorespunzătoare a lucrărilor. Temeiul juridic al acţiunii este răspunderea civilă delictuală, întrucât între intimatul-reclamant şi Municipiul Bucureşti nu există raporturi contractuale. Fapta ilicită, condiţie a antrenării răspunderii delictuale, este încălcarea obligaţiei legale prevăzute de art. 22 lit. d) şi e) din Legea nr. 10/1995 constând în verificarea execuţiei corecte a lucrărilor de construcţii prin diriginţi de şantiere, obligaţie care a fost încălcată, deoarece terasamentul nu a fost compactat în mod corespunzător de către firma C., după cum a reieşit din cele două expertize întocmite în cauză, precum şi lipsa acţionării de către recurentul-pârât în vederea soluţionării neconformităţilor, deşi a existat o intensă corespondenţă între intimatul-reclamant, prin care a sesizat aceste neconformităţi şi a solicitat luarea măsurilor care se impun. Totodată, a fost încălcată o obligaţie care izvorăşte din contractul de asociere încheiat între Primăria Glina şi Municipiul Bucureşti încheiat în vederea realizării lucrărilor de canalizare, contract care la art. 10.1 instituie obligaţia Municipiului Bucureşti de a realiza şi finaliza investiţia.

6. Procedura de filtru

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor, iar prin încheierea din 9 martie 2021 completul de filtru a admis în principiu recursul declarat de pârâtul Municipiul Bucureşti împotriva deciziei civile nr. 2028 A din 13 decembrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă şi a fixat termen pentru judecata recursului la data de 20 aprilie 2021, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

I. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate şi prin raportare la actele şi lucrările dosarului şi la dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat este nefondat, în considerarea celor ce succed:

I. Circumscris celui dintâi motiv de recurs, recurentul susţine că hotărârea instanţei de apel nu cuprinde motivele pe care se sprijină, nu evocă normele substanţiale incidente şi aplicarea lor la speţă.

Înalta Curte subliniază că poate fi cerută casarea unei hotărâri, în situaţia în care ea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, în raport cu dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 teza I, coroborat cu art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. Este vizată ipoteza în care fie motivele hotărârii lipsesc cu desăvârşire, fie există o motivare, însă ea este insuficientă, nu răspunde tuturor cererilor sau, după caz, criticilor aduse hotărârii de primă instanţă.

În principiu, toate hotărârile judecătoreşti trebuie să fie motivate, însemnând prin aceasta încadrarea unei situaţii particulare, clară şi concisă, în cadrul prevederilor generale şi abstracte ale unei legi. Scopul motivării este acela de a explica măsurile adoptate de instanţă într-o manieră convingătoare, în măsură să garanteze imparţialitatea judecătorului, să înlăture arbitrariul şi să permită realizarea controlului de legalitate şi de temeinicie, de către instanţa superioară.

În prezenta cauză, analiza apelului de către instanţa de judecată s-a realizat în limitele cererii de apel, adică în limitele criticilor care au fost formulate, ţinându-se seama de principiul disponibilităţii părţilor în procesul civil.

În integralitatea lor, motivele de apel ale pârâtului în proces au vizat starea de fapt, împrejurările apreciate a fi relevante şi probele administrate, contestate fiind concluziile raportului de expertiză; nu a fost invocat niciun text normativ, substanţial ori procedural, într-o manieră care să oblige instanţa de apel la analiza şi interpretarea acestuia, complementar celor care au fost reţinute deja prin hotărârea de primă instanţă.

Aşa fiind, instanţa de apel a analizat în detaliu probele care au fost administrate şi a stabilit împrejurările de fapt esenţiale în cauză, răspunzând punctual tuturor motivelor de apel, cele care vizau excepţiile procesuale precum şi cele aflate în legătură cu fondul dreptului litigios. Au fost menţionate, în mod expres şi explicit, în considerentele hotărârii, care sunt argumentele în măsură să susţină soluţia dată apelului. În aceste circumstanţe, omisiunea instanţei de apel de a invoca formal, în cuprinsul considerentelor, normele substanţiale incidente, a căror analiză a fost deja realizată prin hotărârea de primă instanţă, nu este în măsură să justifice admiterea recursului şi casarea acestei hotărâri, în sensul celor pretinse de recurent. Aceasta întrucât, fundamental, nu incidenţa ori interpretarea legii substanţiale a fost contestată de apelant, ci stabilirea împrejurările de fapt esenţiale în acest proces şi aprecierea lor, în raport cu textele normative care reglementează condiţiile răspunderii civile delictuale. Motivele apelului au fost preponderent de netemeinicie, iar nu de nelegalitate.

Înalta Curte apreciază că hotărârea instanţei de apel respectă exigenţele art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., precum şi cele ale art. 6 parag. 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, cererea apelantului fiind examinată în mod echitabil.

II. Din perspectiva motivului de casare reglementat prin art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., se invocă o greşită aplicare a dispoziţiilor de drept material care reglementează prescripţia extinctivă, în concret, art. 2517, art. 2530, art. 2523 şi art. 2528 C. civ.

Circumscris aceluiaşi motiv de casare, recurentul afirmă şi aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 1357 şi art. 1358 C. civ., cele care reglementează condiţiile răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie, cu referire specială la vinovăţie şi la existenţa raportului de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu.

1. În esenţă, recurentul susţine că, în speţă, termenul general de prescripţie a fost depăşit, pentru că, de la momentul încheierii procesului-verbal de terminare a lucrărilor sau, cel mai târziu, de la data semnării protocolului privind darea în folosinţă a sistemelor de alimentare cu apă şi canalizare, reclamantul trebuia să cunoască atât paguba, cât şi pe cel care răspunde de ea.

Înalta Curte reaminteşte că, în raport cu dispoziţiile art. 2517 C. civ., termenul general de prescripţie este de 3 ani şi acesta operează ori de câte ori legea nu reglementează un termen special.

Pentru circumstanţele particulare ale prezentei cauze deduse judecăţii, nu există reglementat un termen special de prescripţie extinctivă, aşa încât, se aplică termenul general, acela de trei ani.

Cât priveşte începutul prescripţiei extinctive, conform art. 2528 C. civ., prescripţia dreptului la acţiunea în repararea unei pagube care a fost cauzată printr-o faptă ilicită începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască atât paguba, cât şi pe cel care răspunde de ea.

Aşadar, în cazul dreptului la acţiunea în repararea pagubei cauzate printr-o faptă ilicită, contractuală sau extracontractuală, sunt stabilite alternativ două momente de la care curge termenul de prescripţie, în sensul celor ce urmează: a) unul subiectiv, constând în data când cel păgubit a cunoscut sau trebuia să cunoască atât paguba, cât şi pe cel care răspunde de ea; b) unul obiectiv, constând în data, stabilită judecătoreşte, când păgubitul ar fi trebuit să cunoască atât paguba, cât şi pe cel care răspunde de ea; acest moment se va stabilit de instanţă, în funcţie de circumstanţele specifice fiecărui caz.

În prezentul proces, momentul iniţial al curgerii termenului general de prescripţie, invocat de recurent, acela al încheierii procesului-verbal de recepţie finală sau al semnării al protocolului de dare în folosinţă, vizează ipoteza reglementată prin art. 2531 alin. (1) lit. b) C. civ., respectiv dreptul la acţiunea în răspundere pentru vicii ascunse, în cazul contractului de antrepriză. Or, prezenta acţiune este una în repararea pagubei cauzate printr-o fată ilicită, astfel că primesc incidenţă dispoziţiilor art. 2528, evocate mai sus.

Înalta Curte, apreciază că, în raport cu cele reţinute în fapt, în mod corect, tribunalul a stabilit că prescripţia a început să curgă de la data luării la cunoştinţă a raportului de expertiză extrajudiciară, 24 iulie 2014, acesta fiind momentul când reclamantul a cunoscut şi putea să cunoască atât paguba, cât şi pe cel care răspunde de ea. Acţiunea fiind promovată în data de 15 iunie 2017, corect s-a concluzionat în sensul respectării termenului general de prescripţie, acela de 3 ani.

2. Cu referire la recunoaşterea efectelor răspunderii civile delictuale a pârâtului, în esenţă, recurentul susţine că, în realitate, deteriorarea asfaltică a fost determinată de existenţa unei infrastructuri stradale inadecvată traficului la nivel judeţean şi de acumularea de ape freatice provenite din precipitaţii, precum şi din şiroiri ale străzilor laterale, în condiţiile în care cerinţele proiectului, acela referitoare la refacerea sistemului rutier la stadiul iniţial, au fost respectate. În privinţa vinovăţiei, orice neîndeplinire a obligaţilor contractuale de către firma C. ar atrage răspunderea contractuală a acesteia, în niciun caz răspunderea delictuală a pârâtului, care nu a fost executant al lucrărilor.

Înalta Curte reaminteşte că pentru angajarea obligaţiei de despăgubire a victimei, în raport cu dispoziţiile art. 1357 C. civ., apare necesară îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiţii: existenţa unui prejudiciu, comiterea unei fapte ilicite, stabilirea legăturii de cauzalitate dintre aceasta şi consecinţele dăunătoare produse, vinovăţia făptuitorului.

Cât priveşte vinovăţia, condiţie a cărei neîndeplinire este afirmată cu insistenţă de recurent, ea reprezintă o condiţie distinctă şi esenţială, o constantă a răspunderii civile delictuale, putând îmbrăca forma intenţiei sau a culpei. Mai mult, răspunderea ar putea fi angajată şi pentru cea mai uşoară culpă, potrivit art. 1357 alin. (2) C. civ., aceasta însemnând neglijenţa sau imprudenţa pe care nici persoana cea mai lipsită de dibăcie nu ar fi manifestat-o faţă de propriile interese.

Vinovăţia este fundamentul răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie şi, în aprecierea acestei condiţii, esenţiale sunt două elemente: comportamentul făptuitorului şi imputabilitatea acestuia.

În cauza dedusă judecăţii, instanţa de apel a stabilit, în fapt, în urma unei riguroase analize şi sinteze a probelor care au fost administrate (proba cu înscrisuri, expertiza tehnico-judiciară), că în anul 2013 a fost încheiat un protocol privind darea în folosinţă a sistemelor de alimentare cu apă şi canalizare de pe teritoriul comunei Glina, Judeţul Ilfov, realizate de către Municipiul Bucureşti în cadrul proiectului Reabilitarea şi modernizarea Staţiei de Epurare a apelor uzate a Municipiului Bucureşti, - Faza 1 (SEAU Glina Faza 1) între Municipiul Bucureşti, comuna Glina, S.C. B. şi Asociaţia de dezvoltare intercomunitară de utilităţi publice pentru serviciul de alimentare cu apă şi de canalizare " E.", prin care S.C. B. a preluat în folosinţă gratuită sistemele de alimentare cu apă şi de canalizare de pe teritoriul administrativ al comunei Glina.

Protocol încheiat are la bază "faptul că proprietatea sistemelor de alimentare cu apă şi canalizare de pe teritoriul comunei Glina nu a fost încă transferată de către municipiul Bucureşti către comuna Glina şi că instalaţiile şi construcţiile aferente sistemelor sunt finalizate si vot fi puse în funcţiune pentru asigurarea serviciului public de alimentare cu apă si canalizare".

Prin adresa nr. x/28.10.2013, S.C. B. S.A. comunică Primăriei Glina identificarea zonelor care prezintă tasări semnificative în carosabil solicitând, prin adresa x din 01.11.2013, sprijin pentru remediere problemelor identificate.

Conform adresei sus menţionate precum şi minutei încheiate în data de 04.08.2014, între Primăria Glina, Consiliul Judeţean Ilfov, S.C. B. şi S.C. F. S.R.L., s-a constatat "că pe aliniamentul trasee de canalizare menajeră executată de-a lungul Drumului Judeţean menţionat mai sus fenomenul de tasare este încă activ la nivelul căii de rulare cu amplitudini mai mari sau mai mici funcţie şi de adâncimea de prizare a canalizării; cedări mari structurale identificate la intersecţia DJ 301 A cu str. x şi Zona limitrofă".

Ca urmare a ploilor căzute, s-a constatat pe sectorul de drum pe care a fost executată lucrarea de canalizare, cedări mari de sistem rutier, apariţia de cratere sub asfalt, fapt ce a impus ca, Judeţul Ilfov - Consiliul Judeţean să achiziţioneze o expertiză tehnică care să constate prin încercări complexe şi măsurători nedistructive de defectometrie, capacitatea portantă a acestei zone de drum.

În urma determinărilor efectuate prin expertiza tehnică extrajudiciară solicitată de reclamant, a rezultat că, pentru a aduce porţiunea de drum afectată la un nivel de viabilitate conform cu clasa de trafic actual, sunt imperios necesare lucrări de remediere a degradărilor semnalate pe porţiunea afectată de canalizare, lucrări ce constau în decopertarea asfaltului şi săpătură pentru realizarea unui strat de fundaţie cu grosimea de minim 98% proctor normal al patului drumului urmat de aplicarea unui strat de 10 cm mixtură asfaltică. Având în vedere că lucrările de refacere a sistemului rutier după realizarea canalizării au fost efectuate în mod necorespunzător de către Primăria Municipiului Bucureşti respectiv nu s-a făcut o compactare corespunzătoare a infrastructurii drumului, rezultând o capacitate portantă " rea", apărând cedări ale structurii rutiere, sectorul de drum pe lungimea de 2,7 Km aflându-se în interiorul localităţii, face dificilă circulaţia rutieră, fapt ce generează nemulţumiri şi reclamaţii din partea locuitorilor.

Urmare solicitărilor care i-au fost adresate, reclamantul Judeţul Ilfov - Consiliul Judeţean a contractat lucrarea privind "refacerea infrastructurii drumului judeţean DJ 301 A, Glina, pe porţiunea afectată de canalizare ", potrivit contractului x din 30.10.2014.

Judeţul Ilfov - Consiliul Judeţean a achiziţionat servicii de expertiză tehnică, proiectul tehnic, şi a executat lucrările de remediere a infrastructurii drumului judeţean pe porţiunea afectată de canalizare, care au necesitat alocarea sumei de 936. 561,72 RON pentru a se aduce porţiunea de drum afectată de lucrările efectuate la reţeaua de canalizare de către Primăria Municipiului Bucureşti, la un nivel de viabilitate conform cu clasa de trafic în care este încadrat drumul judeţean 301 A.

Din conţinutul raportului de expertiză efectuat la dosar de expert G., coroborat cu răspunsul la obiecţiuni, a rezultat că lucrările efectuate de Municipiul Bucureşti au condus la slăbirea capacităţii portante a drumului rutier DJ 301 A km. 0+000 (centură), km. 2 + 700 (Glina-poştă), prin tăierea necorespunzătoare a asfaltului, prin faptul că suprafaţa ce a făcut contactul cu betonul nu a fost bine curăţată şi amorsată prin faptul că fundaţiile nu au fost etanşe, permiţând apariţia de tasări datorită pătrunderii apei prin fisuri şi crăpături, inclusiv în jurul căminului de vizitare unde fenomenul este mai grav. Totodată, expertul a arătat că lucrările efectuate de reclamantă conform contractului nr. x/2014 încheiat cu S.C. D. x S.R.L. au fost necesare pentru refacerea capacităţii portante a drumului şi că s-au acoperit eventualele deficienţe ale lucrărilor efectuate de pârâtul Municipiul Bucureşti

Raportul de expertiză întocmit de expert H. confirmă concluzia expertizei administrate în primă instanţă, potrivit căreia degradările ulterioare lucrărilor de aducere a DJ 301A la starea iniţială se datorează executantului lucrărilor de canalizare, cocontractantul apelantului Municipiul Bucureşti. Astfel, nu s-a realizat o compactare corespunzătoare a umpluturii pe traseul reţelei de canalizare şi îndeosebi în jurul căminelor de canalizare şi nu s-au respectat regulile tehnologice de pregătire a suprafeţei pe care s-a turnat mixtura asfaltică de deasupra lucrărilor la canalizare, apărând fisuri între noul strat asfaltic şi cel vechi, respectiv tasări care nu sunt rezultatul unor uzuri normale ulterioare.

De asemenea, instanţa de apel a stabilit în fapt, reţinând concluziile rapoartelor de expertiză, că degradarea sistemului rutier, care a făcut necesare lucrările a căror contravaloare este pretinsă în prezenta cauză, nu se datorează apei pluviale şi lipsei sistemului de colectare propriu, argumentul expertului - potrivit căruia în caz contrar se deteriora şi restul drumului, nu doar porţiunea de deasupra lucrărilor de canalizare - fiind unul plauzibil şi raţional; expertul a constatat, pe temeiul înscrisurilor şi constatărilor anterioare, că partea carosabilă a DJ 301 A Glina a cedat numai pe traseul pe care s-a realizat canalizarea. Expertul desemnat în apel arată că lucrările efectuate erau necesare stabilirii situaţiei anterioare a circulaţiei pe DJ 301 A Glina, neducând la capacităţi de trafic superioare şi neaflate în legătură cu lucrările defăşurate pe seama apelantului Mun. Bucureşti.

Prin urmare, faptul ilicit dovedit constă în realizarea în mod necorespunzător a lucrărilor la proiectul "Reabilitarea şi Modernizarea Staţiei de Epurare a Apelor uzate a Municipiului Bucureşti - faza 1".

Faptul ilicit evidenţiat este cel care a provocat reclamantului un prejudiciu material, constând în contravaloarea lucrărilor efectuate de reclamant pentru refacerea capacităţii portante a drumului rutier DJ 301 A km. 0+000 (centură), km. 2 + 700 (Glina-poştă), în zona căminelor de ramificare canalizare şi în zona adiacentă lor.

Vinovăţia în săvârşirea acestui fapt ilicit aparţine pârâtului, Municipiul Bucureşti, în condiţiile în care proprietatea sistemelor de alimentare cu apă şi canalizare de pe teritoriul comunei Glina nu a fost transferată de către municipiul Bucureşti către comuna Glina şi Municipiul Bucureşti este cel care a efectuat lucrări cu un dovedit caracter defectuos, pe un drum aflat în proprietatea publică a judeţului Ilfov.

Circumscris acestei condiţii, sunt juste aprecierile instanţei de apel referitoare la faptul că răspunderea pârâtului pentru prejudiciul cauzat prin executarea necorespunzătoare a lucrărilor efectuate din însărcinarea sa nu poate fi înlăturată prin invocarea contractului încheiat cu executantul C., responsabilitatea aparţinând pârâtului, obligat să efectueze aceste lucrări. Aspectele legate de execuţia efectivă pot fi discutate exclusiv în cadrul raportului stabilit între pârât şi executant. Pârâtul răspunde pentru deteriorările cauzate drumului, în mod obiectiv, neputându-se exonera faţă de reclamant, care este un terţ faţă de contract, prin invocarea clauzelor contractului încheiat cu executantul lucrării. Tot astfel, participarea unui reprezentant al Consiliului Judeţean Ilfov la recepţia tehnică a lucrării autorizate nu este de natură a înlătura răspunderea civilă pentru lucrări defectuoase descoperite ulterior.

O reapreciere a probelor în recurs, în scopul unei modificări a împrejurărilor esenţiale de fapt, nu este procedural posibilă.

Sunt, aşadar, puse în evidenţă atât comiterea unei fapte ilicite, cauzarea unui prejudiciu, raportul de cauzalitate, cât şi vinovăţia pârâtului, elemente cumulative în prezenţa cărora apreciază efectele răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie, astfel cum a apreciat şi instanţa de apel.

Cu referire la obligaţia de plată a cheltuielilor de judecată constând în onorariul expertului, păstrată în sarcina pârâtului, Înalta Curte reţine că, într-adevăr, a fost admis în parte apelul pârâtei, însă pentru un alt motiv decât acela care a determinat întocmirea raportului de expertiză. Reclamantul şi-a redus pretenţiile în apel şi în considerarea acestui act de dispoziţie al părţii apelul a fost admis şi soluţia a fost schimbată în parte. Toate celelalte dispoziţii ale sentinţei au fost menţinute, astfel că instanţa de apel a făcut o judicioasă aplicare a dispoziţiilor art. 451 alin. (1), art. 453 C. proc. civ.

Faţă de toate cele ce preced, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., recursul pârâtului se va respinge, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul Municipiul Bucureşti, prin primarul general, împotriva deciziei civile nr. 2028 A din 13 decembrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă în dosarul nr. x/2016.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 25 mai 2021.