Şedinţa publică din data de 22 iunie 2021
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei.
1. Obiectul cererii de chemare în judecată.
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă, sub nr. x/2019, reclamantul Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiştilor Interpreţi - A. a chemat în judecată pe pârâta B. S.R.L. solicitând obligarea pârâtei la plata sumei de 2.457 RON + TVA reprezentând remuneraţia înmulţită cu 3 (triplul sumei) datorată artiştilor interpreţi sau executanţi pentru comunicarea publică a fonogramelor de comerţ/publicate în scop comercial/fonogramelor sau a reproducerilor acestora şi a prestaţiilor artistice din domeniul audiovizual în incinta unităţii deţinute, în perioada 01.08.2017 - 30.04.2019;
- obligarea pârâtei la plata penalităţilor de întârziere în cuantum de 1.581,49 RON calculate până la data de 08.04.2019 şi în continuare până la recuperarea integrală a remuneraţiei datorate;
- să se dispună obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, conform art. 453 C. proc. civ.
2. Hotărârea pronunţată în primă instanţă
Prin sentinţa civilă nr. 2268 din 23.10.2019, Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă a admis în parte cererea formulată de reclamantul Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiştilor Interpreţi - A., în contradictoriu cu pârâta B. S.R.L. şi a obligat pârâta să plătească reclamantului suma de 7.371 RON (TVA exclus) reprezentând triplu remuneraţiei pentru comunicare publică fonograme pentru intervalul 01.08.2017 - 30.04.2019, să plătească reclamantului suma de 1.581,49 RON reprezentând penalităţi de întârziere calculate până la data de 08.04.2019, respectiv penalităţi de întârziere în cuantum de 0,1% pe fiecare zi în continuare până la achitarea integrală a debitului restant, precum şi să plătească reclamantului cu titlu de cheltuieli de judecată suma de 100 RON reprezentând taxă judiciară şi suma de 595 RON reprezentând onorariu avocat.
3. Hotărârea pronunţată în apel
Prin decizia civile nr. 1106A din data de 21 septembrie 2020 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă a respins apelul declarat de apelantul-pârât B. S.R.L., împotriva sentinţei civile nr. 2268/23.10.2019, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă în dosarul nr. x/2019, în contradictoriu cu intimatul-reclamant Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiştilor Interpreţi - A., ca nefondat şi a obligat apelantul-pârât B. S.R.L. la plata către intimatul-reclamant a sumei de 700 RON cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.
II. Calea de atac formulată în cauză.
Împotriva deciziei civile nr. 1106A din data de 21 septembrie 2020 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă a declarat recurs pârâta B. S.R.L. care a susţinut următoarele critici de nelegalitate
II.1. Motivele de recurs
Recurenta-pârâtă susţine că în faţa instanţei de apel a arătat că asociaţia A. nu are calitate procesuală activă în acţiunile având ca obiect obligarea societăţilor comerciale la plata remuneraţiilor cuvenite artiştilor, ci această asociaţie are ca obiect colectarea acestor drepturi cuvenite artiştilor în baza contractelor de licenţă exclusivă încheiate cu societăţile comerciale.
Se susţine că prin decizia atacată s-au încălcat dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., arătându-se că prin decizia atacată, instanţa de apel a pronunţat o hotărâre care cuprinde motive contradictorii, prin aceea că s-a reţinut că faptul de a fi deţinut un televizor prin care pot fi difuzate reclame, este apt să "nască probabilitatea faptului pretins de intimata-reclamanta."
De asemenea, trebuie precizat că recurenta nu putea fi obligată la demonstrarea unui fapt negativ, astfel cum reţine instanţa de apel, susţinând că nu a administrat probe în susţinerea aspectelor formulate prin apel.
Or, dacă instanţa de apel susţine că prin deţinerea unui aparat la locaţie nu este o dovadă deplină a difuzării de fonograme, ci dă naştere probabilităţii existenţei faptului pretins, atunci nu putea pronunţa o soluţie de respingere a apelului şi să susţină sentinţa, motivând în sensul că recurenta nu ar fi administrat probe care să susţină afirmaţiile regăsite în apelul formulat.
Se mai invocă faptul că hotărârea atacată este pronunţată cu aplicarea greşită a normelor de drept material, potrivit dispoziţiilor art. 488 alin. (1) punct 8 C. proc. civ., deoarece instanţa nu a aplicat dispoziţiile art. 204 alin. (1) şi alin. (3) C. proc. civ., prin neluarea în considerare a poziţiei exprimate de intimata-reclamantă, prin pronunţarea unei soluţii de admitere a apelului.
În altă ordine de idei, recurenta arată că intimata-reclamantă a "realizat o cerere de renunţare în parte la creanţă şi o veritabilă modificare a acţiunii", solicitând o altă sumă decât cea cerută iniţial, pretinzând efectuarea unui calcul eronat.
Astfel potrivit dispoziţiilor art. 406 al (5) C. proc. civ.: "Când renunţarea la judecată se face în apel sau în căile extraordinare de atac, instanţa va lua act de renunţare şi va dispune şi anularea, în tot sau în parte, a hotărârii sau, după caz, a hotărârilor pronunţate în cauză".
Or, instanţa de apel nu a avut în vedere această cerere de renunţare, nu a reţinut în considerente această precizare din partea reclamantei-intimate şi nici nu a pus în discuţia părţilor acest incident procedural.
Se mai susţine că prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii, potrivit art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., deoarece instanţa de apel nu a pus în discuţie cererea modificatoare formulată de intimata-reclamantă, formulată în faza apelului, sens în care i s-a încălcat dreptul la apărare garantat de Constituţie, dar şi prin art. 6 din CEDO.
II.2. Apărările formulate în cauză
La data de 14 aprilie 2021 intimata-reclamantă Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiştilor Interpreţi-A. a formulat întâmpinare prin care solicită respingerea recursului, în principal, ca fiind nul şi, în subsidiar, ca fiind neîntemeiat şi, în consecinţă, menţinerea deciziei civile nr. 1106 pronunţate în data de 21.09.2020 de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, cu obligarea recurentei la achitarea cheltuielilor de judecată.
II.3. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Asupra excepţiei nulităţii invocată de intimatul-reclamant Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiştilor Interpreţi - A., Inalta Curte o va respinge pentru următoarele considerente:
Potrivit dispoziţiilor imperative ale art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat, aceste obligaţii nefiind îndeplinite de către recurent.
În conformitate cu prevederile art. 486 alin. (3) C. proc. civ., "Menţiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) şi c)-e), precum şi cerinţele menţionate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii", art. 489 alin. (2) din acelaşi Cod prevăzând că sancţiunea nulităţii intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488.
Aşa fiind, încadrarea motivelor de recurs în cele enumerate de lege este o cerinţă care consacră legislativ o practică îndelungată şi stabilă a instanţelor judecătoreşti, în condiţiile în care şi sub imperiul vechii legi de procedură, sancţiunea nulităţii exista şi era reglementată atunci când, nefiind structurate, criticile din recurs nu puteau fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc. civ. de la 1865.
Din dispoziţiile imperative ale art. 489 alin. (2) C. proc. civ., se reţine că instanţele au obligaţia de a verifica dacă motivele invocate de recurent se încadrează în cazurile de casare prevăzute de art. 488, iar dacă această cerinţă nu este îndeplinită, operează sancţiunea nulităţii recursului.
Se învederează de către intimat faptul că simpla indicare a textelor legale de către recurentă şi motivarea într-o modalitate care este cu totul străină de cazurile de casare, astfel cum acestea sunt prevăzute de legiuitor, ar echivala cu o nemotivare.
În cauză, din analiza memoriului de recurs se desprind unele argumente pentru care recurenta invocă nelegalitatea hotărârii, prin prisma dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ., şi anume, se indică şi se dezvoltă critica legată de aplicarea eronată a art. 406 alin. (5) C. proc. civ., precum şi cea legată de motivele contradictorii din considerentele deciziei recurate.
Pentru aceste considerente, se va respinge excepţia nulităţii recursului invocată de intimat.
Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate, prin raportare la actele şi lucrările dosarului, precum şi la dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat este nefondat pentru considerentele ce urmează să fie expuse.
Primul motiv de recurs invocat este motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., motiv ce nu poate fi primit. Obligaţia instanţei de a-şi motiva hotărârea adoptată, consacrată legislativ în dispoziţiile art. 425 C. proc. civ. are în vedere stabilirea în considerentele hotărârii a situaţiei de fapt reţinute, încadrarea în drept, cu arătarea normelor legale incidente, examinarea argumentelor părţilor şi prezentarea raţionamentului logico-juridic ce a fundamentat soluţia pronunţată.
Aceste cerinţe legale sunt impuse de însăşi esenţa înfăptuirii justiţiei, iar forţa de convingere a unei hotărâri judecătoreşti rezidă din raţionamentul logico-juridic clar explicitat şi întemeiat pe considerente de drept şi au fost respectate de instanţa de apel.
În practica judiciară, s-a statuat că judecătorii sunt datori să arate în cuprinsul hotărârii motivele de fapt şi de drept în temeiul cărora şi-au format convingerea, cum şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor. Fără arătarea motivelor şi a probelor nu se poate exercita controlul judiciar.
Motivarea hotărârii este necesară pentru ca părţile să cunoască motivele ce au fost avute în vedere de către instanţă în pronunţarea soluţiei, iar instanţa ierarhic superioară să aibă în vedere, în aprecierea legalităţii şi temeiniciei hotărârii, şi considerentele pentru care s-a pronunţat soluţia respectivă.
În cauză, Înalta Curte apreciază că instanţa de apel a respectat prevederile art. 425 alin. (2) lit. b) C. proc. civ., neputând fi reţinută existenţa unei contradicţii în considerentele instanţei de apel sub aspectul reţinerii faptului că instalarea unui televizor este aptă să nască probabilitatea faptului pretins de A. - radiodifuzarea de fonograme de comerţ şi fonograme publicate în scop commercial -, premisă ce a justificat reţinerea calităţii pârâtei de utilizator de fonograme şi de prestaţii artistice din domeniul audiovizual şi, prin aceasta, antrenarea obligaţiei acesteia de a achita despăgubiri constând în contravaloarea remuneraţiei echitabile datorate artiştilor interpreţi sau executanţi, prin antrenarea răspunderii civile delictuale a acesteia.
În acest context, se constată că în mod legal curtea de apel a reţinut că deţinerea spaţiului cu destinaţia de bar, spaţiu accesibil publicului, în care este instalat un televizor, ce permite recepţia, redarea sau difuzarea sunetelor, reprezintă un faptul probat care are puterea de a naşte probabilitatea faptului pretins de intimata-reclamantă, respectiv - comunicare publică de fonogramelor sau reproduceri ale acestora pentru.
Ca atare, instanţa de apel în mod corect a constatat că tribunalul a reţinut calitatea de utilizator de fonograme în baza acestei prezumţii judiciare, pentru perioada în litigiu, făcând o corectă aplicare a dispoziţiilor art. 329 C. proc. civ., astfel încât nu se poate reţine critica recurentei prin care a invocat existenţa unor motive contradictorii în cuprinsul deciziei recurate.
Nu poate fi primit nici motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., care se referă la aplicarea greşită a art. 406 alin. (5) C. proc. civ. de către instanţa de apel, constând, în opinia recurentei, în aceea că, deşi reclamanta şi-a micşorat câtimea pretenţiilor, instanţa nu a luat în considerare acea modificare a acţiunii.
Critica evocată nu elevă aplicarea eronată a unor dispoziţii de drept substabţial, ci recurenta susţine pretinse neregularităţi procedurale, susceptibile de încadrare în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ.
În cauză, prin sentinţa civilă nr. 2268/23.10.2019, Tribunalul Bucureşti a admis cererea de chemare în judecată formulată de intimat şi a obligat recurenta la plata sumei de 7.371 RON cu titlul de remuneraţie datorată artiştilor interpreţi sau executanţi pentru comunicarea publică a fonogramelor sau a reproducerilor acestora. A. a constatat faptul că această sumă nu era cea solicitată prin cererea de chemare în judecată şi a formulat la data de 26.11.2019 o cerere de îndreptare a acestei erori materiale strecurate în sentinţă, soluţionată prin încheierea de îndreptare a erorii materiale pronunţată în data de 13.05.2020, prin care Tribunalul Bucureşti a dispus îndreptarea erorii materiale şi astfel, recurenta a fost obligată la plata sumei solicitate prin cererea de chemare în judecată, respectiv suma de 2.457 RON.
Prin motivele de apel invocate, pârâta nu a criticat însă decizia apelată cu privire la o eventuală modificare a acţiunii de către reclamantă (ce ar fi vizat micşorarea pretenţiilor deduse judecăţii, aşa cum recurenta interpretează îndreptarea erorilor de calcul de către reclamantă), astfel încât, această critică, reîncadrată de această instanţă de recurs în ipoteza de nelegalitate de la art. 488 alin. (1) pct. 5, apare ca fiind formulată omisso medio.
Judecarea recursului are în vedere exclusiv aspectele de nelegalitate ale deciziei recurate, iar invocarea omisso medio a unor motive, nesusţinute prin memoriul de apel, nu este permisă de prevederile art. 488 alin. (2) din C. proc. civ.
În ultimul motiv de recurs invocat, întemeiat de recurenta însăşi pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., aceasta reia aceeaşi nemulţumire legată de pretinsa nesoluţionare a cererii de modificare a acţiunii, critică formulată, conform considerentelor deja expuse, omisso medio.
Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte, în aplicarea dispoziţiilor art. 497 rap. la art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul declarant de pârâtă, întrucât în cauză nu poate fi reţinut niciunul dintre motivele de recurs invocate.
În baza prevederilor art. 453 C. proc. civ., conform cărora "partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părţii care a câştigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată, se constată că recurenta este în culpă procesuală, urmând a fi obligată la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 800 RON către intimata-reclamantă Asociaţia Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiştilor Interpreţi - A..
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge excepţia nulităţii recursului.
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta B. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 1106A din data de 21 septembrie 2020 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Obligă pe recurenta-pârâtă B. S.R.L. la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 800 RON către intimata-reclamantă Asociaţia Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiştilor Interpreţi - A..
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 22 iunie 2021.