Şedinţa publică din data de 29 septembrie 2021
Deliberând asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
1. Obiectul cererii de chemare în judecată.
Prin cererea înregistrată la data de 26 august 2019 pe rolul Tribunalului Olt, sub nr. x/2019, reclamanta A. a solicitat să se dispună obligarea pârâtei, în principal, să-i lase, în deplină proprietate şi liniştită posesie suprafaţa de 26,68 ha, teren situat în Oraşul Potcoava, judeţul Olt, iar în subsidiar, să fie obligată la plata de despăgubiri, egale cu valoarea de circulaţie a terenului, stabilită conform standardelor internaţionale de evaluare la data plăţii.
2. Soluţia pronunţată de Tribunalul Olt.
Prin sentinţa civilă nr. 757 din 29 decembrie 2020, Tribunalul Olt a respins excepţia lipsei calităţii procesuale active, respectiv a lipsei calităţii procesuale pasive, invocate de pârâtă, şi a respins acţiunea formulată de reclamanta A., ca neîntemeiată.
Împotriva sentinţei pronunţate de Tribunalul Olt, a încheierilor de şedinţă din data de 18 august 2020, 09 iunie 2020, 10 decembrie 2020 şi 02 decembrie 2020, pronunţate de Tribunalul Olt în dosarul nr. x/2019, a declarat apel pârâta şi reclamanta A..
În sedinţa publică din data de 03 iunie 2021, în faţa Curţii de apel Craiova, reclamanta A. a invocat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 330 alin. (1) teza I din C. proc. civ. în interpretarea că sintagma "instanţa consideră necesar" ar permite instanţei să stabilească nu doar caracterul necesar, util şi pertinent, cât şi posibilitatea tehnică a administrării probei cu expertiză, din perspectiva încălcării dreptului de acces la justiţie şi dreptul la apărare, garantate de art. 21 alin. (1) şi alin. (2) şi art. 24 din Constituţie, în interpretarea art. 6 CEDO, dar şi excepţia de neconstituţionalitate a art. 563 alin. (1) din C. civ. în interpretarea că, în ipoteza în care pârâtul posesor sau detentor invocă un titlu provenind chiar de la reclamantul proprietar, proprietarul unui bun individual determinat are dreptul de a-l revendica de la posesor sau de la o altă persoană care îl deţine fără drept numai dacă identifică bunul cu toate caracteristicile sale, dispoziţii care, în opinia petentei, încalcă dreptul de proprietate, garantat de art. 44 din Constituţie.
3. Soluţia pronunţată de Curtea de Apel Craiova
Prin decizia civilă nr. 192 din 14 iulie 2021, Curtea de Apel Craiova, a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiilor de neconstituţionalitate a prevederilor art. 563 din C. civ. şi art. 330 din C. proc. civ. a respins, ca nefondat apelul declarat de reclamanta A. împotriva sentinţei civile nr. 757 din 29 decembrie 2020, pronunţată de Tribunalul Olt, a încheierilor de şedinţă din data de 18 august 2020, 09 iunie 2020, 10 decembrie 2020 şi 02 decembrie 2020, pronunţate de Tribunalul Olt în dosarul nr. x/2019; a respins, ca nefondat, apelul incident declarat de pârâta Oraşul Potcoava prin Primar împotriva sentinţei civile nr. 757 din 29 decembrie 2020 pronunţată de Tribunalul Olt.
4. Calea de atac exercitată în cauză.
Împotriva acestei decizii, în ceea ce priveşte soluţia de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, a declarat recurs petenta A., la data de 19 iulie 2021.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, la data de 08 septembrie 2021, sub nr. x/2019/a1, şi repartizată, aleatoriu, completului nr. 10.
În motivarea cererii, recurenta A. a arătat că, în mod nelegal, instanţa de apel a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 563 alin. (1) din C. civ. şi a art. 330 alin. (1) din C. proc. civ., având în vedere că, în cauză, sunt întrunite condiţiile impuse de prevederile art. 29 din Legea nr. 47/1992 în sensul că cererea a fost formulată în faţa unei instanţe judecătoreşti, vizează o prevedere legală care nu a fost anterior declarată neconstituţională şi care se află în strânsă legătură cu soluţionarea pe fond, a pricinii.
În continuare, în expunerea argumentelor în susţinerea cererii de recurs, petenta a învederat că potrivit jurisprudenţei Curţii Constituţionale, reţinută prin decizia nr. 713/2017, există distincţie între condiţii pentru sesizarea Curţii Constituţionale, care sunt supuse cenzurii instanţei de judecată în faţa căreia au fost invocate, şi condiţii pentru declanşarea controlului de constituţionalitate care trebuie examinate de instanţa de control constituţional.
De asemenea, contrar jurisprudenţei Curţii Constituţionale, reţinută prin deciziile nr. 438/2014, nr. 17/2017 şi nr. 766/2011, instanţa de apel a constatat, în mod greşit, că prevederile legale a căror neconstituţionalitate a fost invocată nu are legătură cu fondul dedus judecăţii având în vedere că, prin motivele de apel, a fost criticată soluţia pronunţată în primă instanţă de tribunal, din perspectiva în care, lipsa identificării imobilului nu reprezintă un motiv pentru respingerea acţiunii în revendicare, instanţa de judecată fiind chemată să efectueze exclusiv o comparare a titlurilor de proprietate exhibate de părţi, operaţiune care nu necesită identificarea imobilului revendicat. Pe de altă parte, a susţinut că prin respingerea cererii de probatorii, instanţa de apel a depăşit atribuţiile puterii judecătoreşţi "prin specularea unor elemente cu privire la care nu deţine cunoştinţe de specialitate".
5. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi
Examinând recursul declarat în cauză, prin prisma motivelor de recurs invocate şi a dispoziţiilor legale relevante, Înalta Curte constată că acesta nu este fondat şi îl va respinge pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, această instanţă decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti (...) privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia.
Corelativ, alin. (5) din acelaşi articol dispune că dacă excepţia este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) sau (3), instanţa respinge, printr-o încheiere motivată cererea de sesizare a Curţii Constituţionale.
Ca atare, instanţa este abilitată, în raport de prevederile alin. (1) şi (5) ale art. 29 din Legea nr. 47/1992, să aprecieze ea însăşi asupra relevanţei ori nerelevanţei textului denunţat ca fiind contrar legii fundamentale în soluţionarea cauzei în care s-a ridicat excepţia de neconstituţionalitate.
Aşadar, posibilitatea pe care legiuitorul a lăsat-o la îndemâna instanţei de a putea respinge cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate este limitată de textul art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992, strict la constatarea condiţiilor de admisibilitate, printre care şi cea referitoare la existenţa unei legături între textul legal a cărui neconstituţionalitate a fost invocată şi cauza dedusă judecăţii.
Condiţiile prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992 trebuie îndeplinite cumulativ, dar analiza lor este graduală, astfel încât dacă una dintre acestea nu este îndeplinită, instanţa va respinge, printr-o încheiere motivată, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale.
În calea extraordinară de atac, exercitată împotriva încheierii prin care s-a respins cererea de sesizare a instanţei de control constituţional, va fi examinată respectarea, de către instanţa care a pronunţat hotărârea atacată, a cerinţelor impuse de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată.
Înalta Curte reţine că una dintre condiţiile pentru a sesiza Curtea Constituţională este aceea a interesului procesual, ceea ce presupune ca partea să probeze influenţa hotărâtoare asupra judecării procesului a textelor sau dispoziţiilor dintr-o lege sau ordonanţă, în vigoare, contestate sub aspectul constituţionalităţii acestora.
În speţă, prin cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, recurenta-petentă a precizat că dispoziţiile art. 330 alin. (1) teza I din C. proc. civ. în interpretarea că sintagma "instanţa consideră necesar" ar permite instanţei să stabilească nu doar caracterul necesar, util şi pertinent, cât şi posibilitatea tehnică a administrării probei cu expertiză, încălcă dreptul de acces la justiţie şi dreptul la apărare, garantate de art. 21 alin. (1) şi alin. (2) şi art. 24 din Constituţie, în interpretarea art. 6 CEDO, iar prevederile art. 563 alin. (1) din C. civ. în interpretarea că, în ipoteza în care pârâtul posesor sau detentor invocă un titlu provenind chiar de la reclamantul proprietar, proprietarul unui bun individual determinat are dreptul de a-l revendica de la posesor sau de la o altă persoană care îl deţine fără drept numai dacă identifică bunul cu toate caracteristicile sale, dispoziţii care, încalcă dreptul de proprietate, garantat de art. 44 din Constituţie.
Condiţia relevanţei excepţiei de neconstituţionalitate, care impune ca normele criticate să aibă incidenţă în soluţionarea cauzei respective, nu trebuie analizată in abstracto, ci dedusă din directa legătură a prevederilor legale în discuţie cu litigiul aflat pe rolul instanţei.
Astfel, se impune a fi luat în calcul interesul procesual al rezolvării excepţiei de neconstituţionalitate, prin prisma obiectului cauzei, a stadiului procesual şi a dispoziţiilor legale în temeiul cărora judecata va fi realizată.
Cu privire la relevanţa pe care soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate invocată ar avea-o în prezenta cauză, din analiza articolelor a căror neconstituţionalitate a fost invocată şi a obiectului cauzei, se constată că nu sunt fondate criticile recurentei, neexistând legătură între soluţia ce ar fi putut fi dată cererii şi normele juridice pretins neconstituţionale.
Astfel, în apelul declarat împotriva sentinţei civile nr. 757 din 29 decembrie 2020, pronunţată de Tribunalul Olt, cu a cărui soluţionare a fost învestită Curtea de Apel Craiova, reclamanta A. a criticat soluţia de respingere a acţiunii în revendicare promovate pentru greşita reţinere a împrejurării că aceasta nu a făcut dovada dreptului său de proprietate cu privire la imobilul în suprafaţă de 26,28 ha, situat în oraşul Potcoava, judeţul Olt, şi nici pe cea de ocupare, fără drept, de către pârâtă, a imobilului revendicat, invocând dispoziţiile art. 651, art. 653 şi art. 644 din C. civ. de la 1864, art. 9 din Decretul lege nr. 151/1950, art. 26 din Decretul lege nr. 115/1938, art. 28 din Legea nr. 7/1996, art. 554 din noul C. civ., art. 35 din Legea nr. 18/1991 şi art. 254 din C. proc. civ., fără a face trimitere la prevederile art. 563 alin. (1) din noul C. civ.
Totodată, prin apelul exercitat împotriva încheierilor de şedinţă din data de 09 iunie 2020 şi 02 decembrie 2020, ambele pronunţate de Tribunalul Olt în dosarul nr. x/2019, reclamanta A. a criticat soluţia de respingere a cererii de probatorii, fără a face trimitere însă la prevederile art. 330 alin. (1) teza I din C. proc. civ., ci antamând chestiuni legate de efectele sentinţei civile de partaj nr. 381/1940, de istoricul tabular al imobilului ce face obiectul acţiunii în revendicare şi la necesitatea administrării probei cu martori, a probei testimoniale şi a celei cu înscrisuri (în sensul efectuării unei adrese către Primăria Potcoava pentru a comunica dacă de pe urma autoarei B. s-a dispus reconstituirea suprafeţelor de teren a cărei proprietară a devenit prin sentinţa de partaj nr. 381 din 11 iulie 1940).
Reiese, aşadar, că prin motivele de apel, reclamanta nu a criticat soluţia primei instanţe prin raportare la prevederile art. 563 alin. (1) din noul C. civ. sau ale art. 330 din C. proc. civ., de unde se poate concluziona lipsa oricărei legături între normele de drept pretins neconstituţionale şi dispoziţiile legale în temeiul cărora judecata va fi realizată.
Cu alte cuvinte, şi dacă s-ar admite excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor invocate, acest fapt nu ar avea vreo înrâurire în soluţionarea cererii de apel.
Prin urmare, în mod corect şi legal, Curtea de Apel Craiova a constatat că, în cauză, nu sunt incidente dispoziţiile art. 29 din Legea 47/1992 şi a dispus respingerea cererii de sesizare a instanţei de contencios constituţional cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 330 alin. (1) teza I din C. proc. civ. şi art. 563 alin. (1) din noul C. civ., reţinând că instanţa de fond a respins acţiunea în revendicare motivat de împrejurarea că reclamanta nu a făcut dovada unui drept determinat asupra imobilului a cărui restituire o solicită, iar nu pentru considerentul că nu ar identificat bunul cu toate caracteristicile sale‚ ipoteză vizată de dispoziţiile art. 563 alin. (1) din noul C. civ.
În raport de prevederile art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, se constată că, în mod judicios, s-a reţinut netemeinicia cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, excepţia de neconstituţionalitate fiind invocată cu referire la o normă care nu avea legătură cu litigiul (corespunzător limitelor în care avea loc judecata în apel).
Pe de altă parte, Înalta Curte constată că argumentele prin prisma cărora recurenta-reclamantă motivează excepţiile de neconstituţionalitate, expuse pe larg atât prin cererea depusă în faţa curţii de apel, filele x, respectiv ataşate dosarului Înaltei Curţi, filele x, nu sunt apte a satisface exigenţele demersului de sesizare a Curţii Constituţionale, dat fiind că nu privesc inadvertenţe între prevederile legale a căror neconstituţionalitate a fost solicitată a fi constatată, şi dispoziţii ale Constituţiei, ci se referă la aspecte legate de jurisprudenţa Curţii Constituţionale pronunţată în materia acţiunilor în revendicare formulate în condiţiile legilor speciale, respectiv la prevederile legale ale Legii nr. 47/1992 care reglementează organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, precum şi la jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului. Or, Curtea Constituţională nu se poate substitui autorului excepţiei, potrivit jurisprudenţei sale constante, spre a identifica eventuale vicii de neconstituţionalitate a normei la care se referă sesizarea.
Concluzionând, Înalta Curte apreciază că instanţa anterioară în mod legal şi temeinic a apreciat că în cauză nu este îndeplinită cerinţa prevăzută de dispoziţiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, anume aceea ca dispoziţia legală criticată să aibă legătură cu soluţionarea cauzei, astfel încât şi recursul de faţă va fi respins, ca nefondat.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamanta A. împotriva soluţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, din cuprinsul deciziei civile nr. 192 din 14 iulie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de reclamanta A. împotriva soluţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, din cuprinsul deciziei civile nr. 192 din 14 iulie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 29 septembrie 2021.