Şedinţa publică din data de 2 februarie 2022
asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Cererea de chemare în judecată
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dolj la data de 9 noiembrie 2020, A. medical veterinar a solicitat, în contradictoriu cu Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor - ANSVSA şi în baza Legii nr. 554/2004, modificată şi completată, obligarea pârâtei la achitarea sumei de 60.000 RON (respectiv 10.000 RON/lună de la data intrării în vigoare a Legii nr. 236/2019 şi până la apariţia Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 117/2020, adică de la 16 decembrie 2019 până la 24 iulie 2020), conform art. IV alin. (1) din Legea nr. 236/2019, pentru fiecare contract încheiat aferent unei circumscripţii sanitar veterinară.
2. Hotărârile care au generat conflictul de competenţă:
2.1. Prin încheierea din 3 februarie 2021, Tribunalul Dolj, secţia contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei materiale procesuale. A declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea secţiei a II-a civile din cadrul Tribunalului Dolj.
S-a reţinut că suma de bani a fost solicitată de reclamant în calitatea sa de beneficiar al contractului de concesiune pentru realizarea activităţilor prevăzute la alin. (2) al art. 15 din Ordonanţa Guvernului nr. 42/2004, ceea ce a condus la concluzia că pretenţiile decurg din executarea unui contract administrativ.
Având în vedere modificările aduse art. 8 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 prin Legea nr. 212/2018, instanţa a constatat că litigiile decurgând din executarea contractelor administrative au fost atribuite instanţei de drept comun, respectiv instanţei civile.
Astfel, tribunalul a reţinut că în speţă nu se contestă un act emis de către o autoritate publică în sensul art. 2 alin. (1) lit. c) şi alin. (2) din Legea nr. 554/2004, nu se referă la un raport juridic de drept administrativ sau un raport de serviciu, acţiunea având natura juridică a unui litigiu de drept comun - acţiune în pretenţii.
Instanţa a mai reţinut că faptul că reclamantul s-a adresat pârâtei cu o notificare vizând plata sumelor de bani solicitate, iar aceasta i-a răspuns printr-o adresă, nu conferă respectivului răspuns valoarea unui act administrativ atacabil pe calea contenciosului administrativ.
2.2. Prin sentinţa nr. 52 din 25 martie 2021, Tribunalul Dolj, secţia a II-a civilă a admis excepţia necompetenţei materiale. A declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Pornind de la prevederile art. 10 alin. (1) şi art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, s-a reţinut că reclamantul a înţeles a învesti instanţa cu o acţiune având ca obiect refuzul nejustificat al autorităţii de a-i soluţiona într-un termen rezonabil cererea.
Astfel, în raport de art. 5 lit. a) din Ordonanţa Guvernului nr. 42/2004, art. 1 alin. (1) şi (3) din Hotărârea Guvernului nr. 1415/2009 şi art. 96 pct. 1 C. proc. civ., s-a constatat că revine Curţii de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în a cărei rază teritorială se află sediul reclamantului, competenţa de soluţionare a cauzei.
2.3. Prin sentinţa nr. 150 din 11 mai 2021, Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal a declinat competenţa de soluţionare a cererii de chemare în judecată, având ca obiect pretenţii, în favoarea Judecătoriei Craiova.
Curtea a reţinut că reclamantul este titular al contractului de concesiune, care este act administrativ asimilat, potrivit art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 coroborat cu art. 26 din Anexa la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 117/2020, acţiunea promovată privind aspecte care ţin de executarea contractelor administrative.
Având în vedere dispoziţiile art. 8 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, s-a reţinut că s-a stabilit, în mod expres, competenţa de soluţionare în primă instanţă a litigiilor decurgând din executarea contractelor administrative în favoarea instanţei civile de drept comun.
În raport de suma solicită de reclamant, faţă de art. 94 alin. (1) lit. k) C. proc. civ., s-a constatat competenţa materială a judecătoriei, iar în ceea ce priveşte competenţa teritorială, s-au avut în vedere prevederile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, respectiv competenţa judecătoriei de la sediul reclamantului.
2.4. Prin sentinţa nr. 8714 din 8 noiembrie 2021, Judecătoria Craiova, secţia I civilă a admis excepţia necompetenţei materiale. A declinat competenţa de soluţionare a cererii în favoarea Curţii de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal. A constatat ivit conflictul de competenţă şi a dispus înaintarea cauzei la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării acestuia.
S-a reţinut, în esenţă, că obiectul acţiunii este în mod indubitabil întemeiat pe art. 8 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 coroborat cu art. IV alin. (1) din Legea nr. 236/2019 în raport de refuzul nejustificat al autorităţii de a soluţiona, într-un termen rezonabil, cererea reclamantului de achitare a sumei de bani.
S-a reţinut, de asemenea, că şi cadrul procesual a fost stabilit în mod clar de reclamant care a notificat şi chemat în judecată pe Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor - instituţia centrală, motiv pentru care, în conformitate cu art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, competenţa materială îi revine Curţii de apel Craiova, în a cărui rază teritorială se află sediul reclamantului.
II. Considerentele Înaltei Curţi
Înalta Curte, competentă să soluţioneze conflictul conform art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal în considerarea argumentelor ce succed:
Cererea de chemare în judecată care a generat declinările reciproce de competenţă este o acţiune prin care, în baza Legii nr. 554/2004, reclamantul a solicitat, în contradictoriu cu Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor, obligarea pârâtei la achitarea unei sume de bani (respectiv 10.000 RON/lună pentru perioada indicată), sumă ce i se cuvine, în temeiul art. IV alin. (1) din Legea nr. 236/2019, pentru fiecare contract încheiat.
Se constată că instanţele aflate în conflict au determinat în mod diferit competenţa materială şi teritorială de soluţionare a cauzei în raport de obiectul acţiunii, prin calificarea litigiului ca fiind unul care ţine de executarea unei obligaţii contractuale sau de îndeplinirea unei obligaţii legale.
Se observă că reclamantul, în calitatea sa de beneficiar al contractului de concesiune pentru realizarea activităţilor prevăzute la alin. (2) al art. 15 din Ordonanţa Guvernului nr. 42/2004, şi-a întemeiat pretenţiile pecuniare pe dispoziţiile art. IV alin. (1) din Legea nr. 236/2019.
Astfel, potrivit art. IV alin. (1) din Legea nr. 236/2019 "Beneficiarii contractelor de concesiune şi/sau prestări servicii prevăzute la alin. (2) al art. 15 din Ordonanţa Guvernului nr. 42/2004 privind organizarea activităţii sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 215/2004, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi cu modificările şi completările aduse prin prezenta lege, primesc lunar, pentru fiecare contract, suma de 10.000 RON din bugetul Autorităţii Naţionale Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor, până la finalizarea acestora".
Ca atare, în cauză se urmăreşte recuperarea unor sume de bani solicitate în temeiul unui act normativ, Legea nr. 236/2019, reclamantul apreciind că pârâta refuză soluţionarea cererii sale în mod nejustificat.
În aceste condiţii, se constată că litigiul decurge din nerespectarea, de către o autoritate publică, a prevederii legale care recunoaşte un beneficiu patrimonial titularilor unor contracte de concesiune, beneficiu care nu face obiect al contractului (nu ţine de prestaţiile asumate de părţi). Ca atare, solicitarea nu are legătură cu încheierea şi respectiv, nici cu executarea unor astfel de contracte, pentru a fi operabilă distincţia prevăzută de art. 8 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.
Acest aspect reiese cu claritate şi din cuprinsul cererii de chemare în judecată, instanţa fiind învestită cu o acţiune formulată în baza Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, prin care reclamantul a considerat că există, din partea pârâtei, un refuz nejustificat de soluţionare a unei cereri.
Potrivit art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, se asimilează actelor administrative unilaterale şi refuzul nejustificat al unei autorităţi publice de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim ori, după caz, faptul de a nu răspunde solicitantului în termen legal.
Totodată, potrivit susţinerilor reclamantului, prin apărător, astfel cum au fost consemnate în practicaua sentinţei nr. 52 din 25 martie 2021 a Tribunalului Dolj, secţia a II-a civilă, competenţa soluţionării acţiunii este atrasă de art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, întrucât suma de bani solicitată prin cerere decurge din lege, respectiva sumă nefiind rezultată în baza unui contract de prestări servicii/concesiune, singura condiţie pentru a beneficia de această sumă fiind strict aceea a existenţei unui contract în desfăşurare.
Prin urmare, obiectul cererii deduse judecăţii vizează refuzul nejustificat al autorităţii de a soluţiona într-un termen rezonabil cererea reclamantului, respectiv de a achita suma de bani în temeiul art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 coroborat cu art. IV alin. (1) din Legea nr. 236/2019, nefiind vorba de un litigiu care decurge din executarea contractelor administrative.
În limitele astfel trasate, dând eficienţă şi principiului disponibilităţii care guvernează procesul civil, în stabilirea competenţei teritoriale se vor avea în vedere dispoziţiile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora instanţa de la domiciliul reclamantului este competentă să soluţioneze cererea.
Calitatea pârâtei Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor de autoritate centrală, organ al administraţiei publice centrale, se desprinde dintr-o serie de acte normative, respectiv Ordonanţa Guvernului nr. 42/2004, art. 5 lit. a) şi Anexa nr. 1, Hotărârea Guvernului nr. 1415/2009, art. alin. (1) şi (3).
În raport de calitatea pârâtei, se vor avea în vedere prevederile alin. (1) al art. 10 din Legea nr. 554/2004, care stipulează în sensul că litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice centrale se soluţionează în fond de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel.
Pentru toate aceste motive, se va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Craiova.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Definitivă.
Pronunţată astăzi, 2 februarie 2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei, conform art. 402 C. proc. civ.