Şedinţa publică din data de 28 octombrie 2021
Deliberând, asupra cauzei de faţă constată următoarele:
I. Circumstanţele litigiului:
1. Obiectul cauzei:
Prin acţiunea în anulare înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal sub nr. x/2019 la 31 decembrie 2019, formulată de reclamantul Clubul Sportiv Universitatea Cluj în contradictoriu cu pârâtele Federaţia Română de Handbal - Comisia de Soluţionare a Memoriilor şi Comisia de Apel, Comisia de Apel din cadrul Federaţiei Române de Handbal, Comisia de Soluţionare a Memoriilor din cadrul Federaţiei Române de Handbal şi A. s-a solicitat desfiinţarea hotărârii nr. 424 din 10 aprilie 2019 pronunţată de Federaţia Româna de Handbal - Comisia de Soluţionare a Memoriilor, a deciziei nr. 12 din 1 noiembrie 2019 pronunţată de Federaţia Romana de Handbal - Comisia de Apel şi respingerea memoriului formulat de sportiva A..
Hotărârea de declinare:
Prin încheierea din 9 septembrie 2020 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei funcţionale şi a declinat competenţa de soluţionare în favoarea secţiilor civile, cauza fiind înregistrată pe rolul secţiei a IV-a civile la 20 octombrie 2020 sub nr. x/2020.
2. Sentinţa pronunţată de curtea de apel:
Prin sentinţa civilă nr. 17F din 5 februarie 2021 pronunţată în dosarul nr. x/2020, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă a admis excepţia autorităţii de lucru judecat, invocată din oficiu.
A respins cererea formulată de reclamantul Clubul Sportiv Universitatea Cluj, în contradictoriu cu pârâţii Comisia de Aplicare din Cadrul Federaţiei Române de Handbal, Comisia de Soluţionare a Membrilor din Cadrul Federaţiei Române de Handbal, Federaţia Română de Handbal - Comisia de Soluţionare a Membrilor şi Comisia de Apel, constatând că există autoritate de lucru judecat.
3. Calea de atac a recursului:
Împotriva sentinţei civile nr. 17F din 5 februarie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă în dosarul nr. x/2020, a declarat recurs reclamantul Clubul Sportiv Universitatea Cluj.
Prin cererea de recurs s-a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi trimiterea cauzei curţii de apel spre o nouă judecată, precum şi obligarea intimaţilor la plata cheltuielilor de judecată.
Au fost formulate următoarele critici:
Curtea de apel a reţinut, în mod greşit, existenţa autorităţii de lucru judecat raportat la sentinţa civilă nr. 262 din 20 decembrie 2019 a Curţii de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal pronunţată în dosarul nr. x/2019, apreciind că există tripla identitate de părţi, obiect şi cauză, conţinutul celor două contestaţii fiind identic.
A apreciat că nu sunt îndeplinite cele trei condiţii pentru a opera autoritatea de lucru judecat.
În ceea ce priveşte identitatea de cauză, recurentul a indicat că trebuie avut în vedere temeiul juridic diferit al celor două acţiuni. Astfel, cererea ce face obiectul prezentului dosar este întemeiată pe dispoziţiile art. 608 alin. (1) lit. h) C. proc. civ., fiind o acţiune în anulare a hotărârii arbitrale, în timp ce cererea ce face obiectul dosarului nr. x/2019 s-a întemeiat pe dispoziţiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004.
A concluzionat în sensul că nu se justifică reţinerea autorităţii de lucru judecat chiar dacă finalitatea celor două acţiuni este aceeaşi - anularea actului, atât timp cât cauza cererilor de chemare în judecată este diferită.
În drept, a fost indicat motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
4. Înregistrarea recursului la Înalta Curte şi apărările formulate:
Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la 16 martie 2021.
Având în vedere data înregistrării cererii de chemare în judecată pe rolul instanţelor judecătoreşti (31 decembrie 2019), în cauză sunt aplicabile dispoziţiile C. proc. civ., cu modificările aduse prin Legea nr. 310/2018.
Constatându-se încheiată procedura de comunicare, în condiţiile art. 490 alin. (2) coroborat cu art. 4711 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., s-a fixat termen de judecată la 28 octombrie 2021, cu citarea părţilor, în şedinţă publică, în vederea soluţionării căii de atac, termen la care instanţa a rămas în pronunţare.
Intimata A. a depus întâmpinare în termen legal, la 13 mai 2021, prin care a solicitat anularea cererii de recurs, deoarece nu au fost indicate motivele de casare. De asemenea, a solicitat respingerea recursului şi menţinerea hotărârii recurate, cu cheltuieli de judecată pe cale separată.
Ceilalţi intimaţi nu au depus întâmpinare.
II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie:
Analizând cu prioritate excepţia nulităţii recursului pentru nemotivare, în conformitate cu dispoziţiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:
Deşi recurentul a indicat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., prin cererea de recurs au fost expuse exclusiv critici cu privire la admiterea în mod greşit a autorităţii lucrului judecat, acestea fiind susceptibile de încadrare în motivul de nelegalitate prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., în condiţiile în care se invocă aplicarea greşită a normelor de procedură care reglementează instituţia autorităţii de lucru judecat, iar nu a unor norme de drept material.
Ca atare, Înalta Curte va respinge excepţia nulităţii recursului invocată de intimata-pârâtă A., calea de atac urmând a fi analizată prin prisma criticilor subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.
Examinând recursul prin prisma criticilor formulate, prin raportare la actele şi lucrările dosarului şi la dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că acesta este nefondat pentru considerentele ce urmează a fi expuse.
Recurentul-reclamant a susţinut că, în mod greşit, curtea de apel a reţinut că se impune autoritatea de lucru judecat, întrucât nu este îndeplinită cerinţa triplei identităţi - de părţi, de cauză şi de obiect, în condiţiile în care cererile de chemare în judecată ce fac obiectul prezentului dosar şi dosarului nr. x/2019 au cauze diferite.
Trebuie menţionat că, potrivit art. 430 C. proc. civ.:,,(1) Hotărârea judecătorească ce soluţionează, în tot sau în parte, fondul procesului sau statuează asupra unei excepţii procesuale ori asupra oricărui alt incident are, de la pronunţare, autoritate de lucru judecat cu privire la chestiunea tranşată.
(2) Autoritatea de lucru judecat priveşte dispozitivul, precum şi considerentele pe care acesta se sprijină, inclusiv cele prin care s-a rezolvat o chestiune litigioasă."
După cum se poate observa efectul de "lucru judecat" al unei hotărâri judecătoreşti are două accepţiuni: stricto sensu semnifică efectul negativ al autorităţii de lucru judecat, care face imposibilă judecarea unui nou litigiu între aceleaşi părţi, pentru acelaşi obiect, cu aceeaşi cauză, iar lato sensu semnifică efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat, care presupune că hotărârea beneficiază de o prezumţie irefragabilă că exprimă adevărul şi nu trebuie contrazisă de o altă hotărâre.
Sub acest aspect, Înalta Curte notează că este necesar să se facă distincţie între efectul negativ al autorităţii de lucru judecat, care are drept consecinţă respingerea acţiunii în temeiul acestei excepţii, întrucât sunt îndeplinite elementele prevăzute de art. 431 alin. (1) C. proc. civ. şi efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat consacrat de art. 431 alin. (2) C. proc. civ., care se referă la imposibilitatea de a statua diferit asupra modului în care anterior au fost dezlegate anumite aspecte litigioase în raporturile dintre părţi.
În ceea ce priveşte condiţia identităţii de părţi, obiect şi cauză, anume evitarea contradicţiilor dintre hotărârile judecătoreşti, Înalta Curte reţine că aceasta reprezintă o cerinţă care valorifică efectul negativ al autorităţii de lucru judecat: interzicerea reluării aceleiaşi judecăţi în condiţiile identităţii de elemente reglementate prin art. 431 alin. (1) C. proc. civ. - "Nimeni nu poate fi chemat în judecată de două ori în aceeaşi calitate, în temeiul aceleiaşi cauze şi pentru acelaşi obiect".
Din perspectiva dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. şi a criticilor expuse în recurs, Înalta Curte urmează a verifica dacă instanţa de apel a reţinut în mod judicios că există identitate de cauză între cele două litigii, nefiind contestată identitatea de părţi şi de obiect.
În speţă, recurentul arată că acţiunea ce face obiectul dosarului nr. x/2019 s-a întemeiat pe dispoziţiile Legii contenciosului administrativ nr. 544/2004, iar prezenta acţiune se întemeiază pe dispoziţiile art. 608 alin. (1) li. h) C. proc. civ., astfel că dacă temeiul juridic este diferit, nu există identitate de cauză între dosarul nr. x/2019 şi prezenta cauză, chiar dacă finalitatea urmărită este aceeaşi.
Criticile recurentului-reclamant sunt nefondate.
După cum s-a statuat în doctrină, pentru a exista identitate de cauză trebuie să se regăsească acelaşi fundament (act sau fapt juridic ori material) pe care se sprijină dreptul a cărui valorificare se urmăreşte prin intermediul acţiunii, împreună cu împrejurările de fapt care au generat promovarea acţiunii. Aceasta deoarece, dacă în virtutea rolului activ, instanţa poate da calificarea juridică corectă a cererii totuşi nu poate trece peste fundamentul faptic dedus judecăţii.
Cu alte cuvinte, elementul preponderent şi imutabil al cauzei este situaţia de fapt pretinsă.
Înalta Curte reţine că nu suntem în prezenţa unei diferenţe de cauză în situaţia în care, fără ca faptele să fie diferite, se invocă doar alte temeiuri de drept, condiţia fiind ca noul temei să se raporteze la exact aceleaşi fapte. A considera contrariul înseamnă a disipa efectele autorităţii de lucru judecat şi a permite reclamantului să deducă judecăţii, în nenumărate rânduri, aceeaşi pretenţie, derivată din aceleaşi fapte, cu nesemnificative diferenţe de calificare juridică. O astfel de interpretare nu poate fi admisă, deoarece s-ar permite prejudicierea părţii adverse şi s-ar crea premisele pentru a fi iniţiate mai multe cauze care, în substanţă, privesc acelaşi diferend juridic, ce s-ar perpetua nejustificat prin conduita reclamantului.
Realizând evaluarea celor două litigii prin prisma consideraţiilor de mai-sus, se constată că instanţele au fost sesizate de reclamant cu aceeaşi pretenţie, derivată din aceeaşi situaţie de fapt, argumentaţia celor două cereri fiind chiar identică.
Cât priveşte cererea ce a format obiectul dosarului nr. x/2019 al Curţii de Apel Cluj, Înalta Curte observă că reclamantul Clubul Sportiv Universitatea Cluj a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele Federaţia Română de Handbal - Comisia de Soluţionare a Memoriilor şi Comisia de Apel, Comisia de Apel din cadrul Federaţiei Române de Handbal, Comisia de Soluţionare a Memoriilor din cadrul Federaţiei Române de Handbal şi A., desfiinţarea hotărârii nr. 424 din 10 aprilie 2019 pronunţată de Federaţia Româna de Handbal - Comisia de Soluţionare a Memoriilor, a deciziei nr. 12 din 1 noiembrie 2019 pronunţată de Federaţia Romana de Handbal - Comisia de Apel şi respingerea memoriului formulat de sportiva A..
Acest litigiu s-a soluţionat definitiv prin sentinţa civilă nr. 262 din 20 decembrie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal, în sensul că s-a respins excepţia necompetenţei generale a instanţei şi necompetenţei teritoriale invocate prin întâmpinările depuse de pârâte, s-a admis excepţia inadmisibilităţii şi, în consecinţă, s-a respins cererea de suspendare şi acţiunea.
Corect a reţinut curtea de apel că prin acţiunea din prezenta cauză reclamantul Clubul Sportiv Universitatea Cluj a solicitat, în contradictoriu cu aceleaşi pârâte, desfiinţarea aceloraşi hotărâri şi respingerea memoriului formulat de sportiva A..
În realitate, în ambele acţiuni faţă de care s-a reţinut existenţa identităţii de cauză juridică s-a solicitat desfiinţarea actelor atacate cu motivarea că reclamantul şi-a îndeplinit toate obligaţiile pecuniare asumate prin contractul sportiv încheiat cu pârâta A..
Or, cauza juridică a unei cereri este reprezentată de fundamentul juridic al pretenţiei, de actul sau faptul juridic generator al dreptului, alături de împrejurările de fapt care au determinat promovarea acţiunii.
Din acest punct de vedere, cele două demersuri juridice supuse comparaţiei se grefează pe împrejurări de fapt şi de drept identice, după cum acestea au fost reliefate prin motivarea celor două cereri de chemare în judecată.
Astfel, în ambele procese, solicitarea de desfiinţare a actelor atacate s-a grefat pe inexistenţa obligaţiei Clubului Sportiv Universitatea Cluj-Napoca de a achita diferenţele financiare restante solicitate de sportiva A. în baza contractului de pregătire sportivă.
Deşi într-adevăr temeiul juridic invocat în cele două litigii este distinct, astfel cum susţine recurentul, Înalta Curte constată că actul juridic generator al dreptului subiectiv (contractul de pregătire sportivă), precum şi elementele de fapt (neachitarea diferenţelor financiare restante) sunt aceleaşi şi conturează identitatea de cauză juridică.
Aşa fiind, pentru considerentele arătate, Înalta Curte constată că, în mod corect, curtea de apel a reţinut incidenţa excepţiei autorităţii de lucru judecat în prezenta cauză.
Pentru argumentele expuse, Înalta Curte, constatând că nu sunt întrunite premisele cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., în temeiul art. 496, va respinge recursul declarat de reclamant ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge excepţia nulităţii recursului invocată de intimată-pârâtă A..
Respinge, ca nefondat, recursul formulat de reclamantul Clubul Sportiv Universitatea Cluj împotriva sentinţei nr. 17F din 5 februarie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 28 octombrie 2021.