Şedinţa publică din data de 7 decembrie 2021
I. Circumstanţele cauzei:
I.1. Obiectul cauzei:
Prin cererea înregistrată, sub nr. x/2018, la data de 10 septembrie 2018 pe rolul Judecătoriei Galaţi, secţia civilă, reclamantul A. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, obligarea pârâtului să-i plătească suma de 940 RON, cu titlu de daune materiale, şi suma de 50.000 RON, cu titlu de daune morale, precum şi cheltuielile de judecată avansate pentru soluţionarea procesului de faţă.
I.2. Sentinţa pronunţată de Judecătoria Galaţi, secţia civilă:
Prin sentinţa civilă nr. 3079 din data de 22 mai 2019 Judecătoria Galaţi, secţia civilă a admis excepţia necompetenţei materiale de soluţionare a cauzei în primă instanţă şi şi-a declinat competenţa în favoarea Tribunalului Galaţi, secţia I civilă.
I.3. Sentinţa pronunţată de Tribunalul Galaţi, secţia I civilă:
Prin sentinţa civilă nr. 1196 din data de 4 noiembrie 2019 Tribunalul Galaţi, secţia I civilă a respins ca nefondată excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Statul Român şi a respins ca nefondată acţiunea.
I.4. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia I civilă:
Prin decizia nr. 42A din data de 10 iunie 2020, Curtea de Apel Galaţi, secţia I civilă a admis apelul declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 1196 din data de 4 noiembrie 2019 a Tribunalului Galaţi.
A schimbat sentinţa civilă nr. 1196 din data de 4 noiembrie 2019 a Tribunalului Galaţi, secţia I civilă, astfel: a admis în parte acţiunea promovată de reclamantul A. în contradictoriu cu Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice şi a obligat pe pârâtul Statul Român către reclamant la plata a 940 RON cu titlu de daune materiale şi 2.000 RON cu titlu de daune morale.
I.5. Calea de atac exercitată în cauză:
Împotriva deciziei pronunţate de Curtea de Apel Galaţi, secţia I civilă a declarat recurs pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, reprezentat de Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Galaţi - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Galaţi.
I.6. Înregistrarea recursului la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie:
Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă la data de 31 august 2020 şi a fost repartizat aleatoriu completului de filtru nr. 2, astfel cum reiese din fişa Ecris (aflată la dosarul de recurs).
Prin rezoluţia din data de 9 septembrie 2020, s-a dispus întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, după efectuarea comunicărilor prevăzute de art. 490 alin. (2) C. proc. civ.
I.7. Procedura de filtru:
Prin suplimentul la raportul vizând admisibilitatea în principiu a recursului s-a arătat că, în speţă, completul de filtru urmează a analiza dacă decizia recurată este supusă recursului sau este incidentă excepţia inadmisibilităţii prezentei căi de atac.
Suplimentul la raport a fost comunicat părţilor, astfel cum rezultă din procesele-verbale de înmânare aflate la dosarul de recurs, iar acestea nu au formulat puncte de vedere.
Prin rezoluţia din data de 22 noiembrie 2021, în cauză a fost fixat termen la data de 7 decembrie 2021, în vederea analizării admisibilităţii în principiu a recursului.
II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie:
Analizând recursul în raport de excepţia inadmisibilităţii, reţinută prin suplimentul la raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului, Înalta Curte constată următoarele:
Prioritar, reţine că părţile nu şi-au exprimat opinia cu privire la incidenţa în cauză a celor statuate prin decizia nr. 54 din data de 14 septembrie 2020, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 63 din data de 20 ianuarie 2021, prin raportare la obiectul şi temeiul de drept al litigiului, deşi acestora le-a fost comunicat suplimentul la raportul asupra admisibilităţii în principiu, neformulând puncte de vedere cu privire la cuprinsul acestuia.
Prevederile art. 483 alin. (1) C. proc. civ. stipulează:
"Hotărârile date în apel, cele date, potrivit legii, fără drept de apel, precum şi alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege sunt supuse recursului", iar, conform art. 634 alin. (1) pct. 4 din acelaşi cod, sunt hotărâri definitive hotărârile date în apel, fără drept de recurs.
Conform prevederilor art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., în forma în vigoare la data formulării prezentei acţiuni (10 septembrie 2018):
"În procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi şi până la data de 31 decembrie 2015 nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în (...) cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare (...)".
Aplicarea acestor dispoziţii legale a fost extinsă şi proceselor pornite până la data de 31 decembrie 2018 (cum este şi prezentul litigiu), potrivit art. I alin. (2) din O.U.G. nr. 95/2016 pentru prorogarea unor termene, precum şi pentru instituirea unor măsuri necesare pregătirii punerii în aplicare a unor dispoziţii din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ.
Totodată, prin decizia nr. 54 din data de 14 septembrie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 63 din data de 20 ianuarie 2021, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, a statuat următoarele:
"În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. XVIII alin. (2) teza a doua din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., cu modificările ulterioare, nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate (...) în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, respectiv hotărârile pronunţate în cererile formulate în temeiul art. 538 din C. proc. pen..".
De asemenea, în considerentele acestei decizii, s-a reţinut că "interpretarea art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 trebuie să fie una restrictivă, dându-se noţiunii de eroare judiciară în procesul penal înţelesul care, după data de 1 februarie 2014, rezultă din dispoziţiile art. 538 din C. proc. pen..".
În speţă, în cuprinsul deciziei recurate, instanţa de apel a reţinut că "în cazul de faţă situaţia de fapt prezentată instanţei civile şi temeiurile de drept aplicabile (...) sunt cele raportate la o privare de libertate nelegală ulterior terminării procesului penal, căreia îi pot fi aplicabile normele Convenţiei EDO şi Protocoalele anexă la Convenţie (a se vedea şi dispoziţiile art. 3 C. proc. civ.).
Curtea de apel, analizând art. 3 din Protocolul nr. 7 anexă la Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, a arătat şi că această normă convenţională îşi găseşte expresia în dreptul intern la art. 538 alin. (1) C. proc. pen.
Prin prezentul demers judiciar, intimatul-reclamant A., invocând dispoziţiile art. 1357 şi următoarele C. civ. şi pe cele ale art. 539 C. proc. pen., a solicitat obligarea pârâtului Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice la plata de despăgubiri morale şi materiale pentru prejudiciul cauzat prin eroarea judiciară în urma căreia a fost încarcerat pe perioada 8 ianuarie 2018 - 15 ianuarie 2018.
În motivarea cererii de chemare în judecată, a arătat că, prin sentinţa penală nr. 146 din 29 noiembrie 2017 a Judecătoriei Panciu, a fost condamnat la o pedeapsă totală de 4 ani în regim de detenţie, contrar dispoziţiilor art. 396 alin. (1) şi art. 16 alin. (1) lit. g) C. proc. pen.
De asemenea, a precizat că, ulterior, la data de 8 ianuarie 2018, în baza acestei sentinţe de condamnare a fost pus în executare împotriva sa mandatul de executare nr. 182/2017, în baza căruia a fost încarcerat în Penitenciarul Galaţi, în perioada 8 ianuarie 2018 - 15 ianuarie 2018.
A susţinut că, pentru a remedia această greşeală a instanţei, a formulat o contestaţie în anulare care a fost admisă prin sentinţa penală nr. 88 din data de 14 iunie 2018, această din urmă hotărâre reprezentând izvorul demersului juridic pendinte, întrucât instanţa a anulat hotărârea de condamnare şi a constatat existenţa unei erori judiciare în soluţionarea cauzei anterioare în care a fost condamnat.
Totodată, a arătat că art. 3 din Protocolul nr. 7, adiţional la Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale reglementează dreptul la reparaţiune pentru prejudiciile derivate din erori judiciare.
Faţă de situaţia de fapt a speţei, astfel cum a fost anterior prezentată, Înalta Curte, în acord cu cele reţinute de instanţa de apel, constată că, deşi intimatul-reclamant şi-a întemeiat cererea pe dispoziţiile art. 1357 şi următoarele C. civ. şi pe cele ale art. 539 C. proc. pen., cele susţinute prin cererea de chemare în judecată tind a demonstra ipoteza reglementată de art. 538 alin. (1) C. proc. pen., potrivit căruia:
"Persoana care a fost condamnată definitiv, indiferent dacă pedeapsa aplicată sau măsura educativă privativă de libertate a fost sau nu pusă în executare, are dreptul la repararea de către stat a pagubei suferite în cazul în care, în urma rejudecării cauzei, după anularea sau desfiinţarea hotărârii de condamnare pentru un fapt nou sau recent descoperit care dovedeşte că s-a produs o eroare judiciară, s-a pronunţat o hotărâre definitivă de achitare".
Ca atare, cum pretenţiile deduse judecăţii reprezintă despăgubiri solicitate în temeiul dispoziţiilor art. 538 C. proc. pen. şi având în vedere dezlegările date de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept prin decizia nr. 54 din data de 14 septembrie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 63 din data de 20 ianuarie 2021, obligatorii pentru instanţele de judecată în raport de prevederile art. 521 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte reţine că decizia recurată este o hotărâre definitivă, nesusceptibilă de a fi atacată cu recurs.
Legalitatea căilor de atac, prevăzută expres de dispoziţiile art. 457 alin. (1) C. proc. civ., presupune faptul că o hotărâre judecătorească poate fi supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta.
Aşa fiind, în afară de căile de atac prevăzute de lege, nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obţine reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătoreşti.
Această regulă are valoare de principiu constituţional, dispoziţiile art. 129 din Constituţie arătând că mijloacele procesuale prin care poate fi atacată o hotărâre judecătorească sunt cele prevăzute de lege, dar şi că exercitarea acestora trebuie făcută în condiţiile legii, cu respectarea acesteia.
Totodată, potrivit alin. (2) al art. 457 C. proc. civ., menţiunea inexactă din cuprinsul hotărârii cu privire la calea de atac deschisă contra acesteia nu are niciun efect asupra dreptului de a exercita calea de atac prevăzută de lege, astfel, că precizarea din cuprinsul dispozitivului hotărârii recurate în prezenta cauză, în sensul că aceasta este pronunţată "Cu recurs în 30 de zile de la comunicare", nu este de natură a deschide părţii o cale de atac nerecunoscută de lege.
Prin urmare, având în vedere considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 493 alin. (5) C. proc. civ., va respinge recursul ca inadmisibil.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, reprezentat de Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Galaţi - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Galaţi împotriva deciziei nr. 42/A din data de 10 iunie 2020 a Curţii de Apel Galaţi, secţia I civilă.
Fără cale de atac.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 7 decembrie 2021.