Şedinţa publică din data de 8 decembrie 2021
asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul cererii de chemare în judecată
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Cluj, secţia civilă la data de 10.09.2019, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta B. S.A., în calitate de pârât-asigurător, C., în calitate de intervenient forţat, obligarea pârâtei B. S.A. la plata sumei de 130.000 euro, respectiv echivalentul în RON la cursul BNR din ziua plăţii, cu titlu de daune morale şi 65 RON cu titlu de daune materiale; obligarea aceleiaşi pârâte la plata penalităţilor de întârziere în cuantum de 0,2%/zi de întârziere pentru suma de 130.000 euro, respectiv pentru suma de 65 RON, începând cu data de 03.09.2019; acordarea cheltuielilor de judecată.
În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 100 alin. (3) lit. b) din O.U.G. nr. 195/2002, art. 1357 şi 1349 C. civ. art. 10, 11 şi art. 21 din Legea nr. 132/2017; Norma 20/2017.
Prin precizarea la acţiune, reclamanta a arătat că solicită suma de 190.000 euro daune morale şi suma de 503 RON daune materiale.
2. Sentinţa Tribunalului Cluj
Prin sentinţa nr. 220/11.06.2020, Tribunalul Cluj, secţia civilă a admis în parte acţiunea; a obligat pârâta S.C. B. S.A. să plătească reclamantei A. suma de 503 RON cu titlu de daune materiale şi penalităţi de întârziere de 0,2% pe zi de întârziere calculate începând cu data de 18.03.2019 şi până la plata efectivă a despăgubirilor; a obligat aceeaşi pârâtă să plătească reclamantei suma de 25.000 euro echivalent în RON la data plăţii cu titlu de daune morale şi penalităţi de întârziere de 0,2% pe zi de întârziere calculate începând cu data de 18.03.2019 şi până la plata efectivă a despăgubirilor; a luat act că reclamanta solicită cheltuieli pe cale separată.
3. Decizia Curţii de Apel Cluj
Prin decizia nr. 10/21.01.2021, Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă a admis în parte apelul pârâtei S.C. B. S.A. împotriva sentinţei, pe care a schimbat-o în parte în sensul că a obligat pârâta să plătească reclamatei A. penalităţi de întârziere de 0,2%/zi întârziere, aferente daunelor materiale în sumă de 503 RON şi daunelor morale în sumă de 25.000 euro, începând cu data de 03.09.2019, până la plata efectivă a despăgubirilor; a menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei; a respins, ca nefondat, apelul reclamantei împotriva aceleiaşi sentinţe.
4. Calea de atac a recursului exercitată în cauză
Împotriva acestei decizii a declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. pârâta B. S.A., arătând că hotărârea a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material, respectiv art. 21 alin. (4) şi (5) din Legea nr. 132/2017, raportat la art. 22 din Norma ASF 20/2017.
În acest sens, recurenta a arătat că în mod greşit a fost obligată la plata penalităţilor de 0,2% pe zi întârziere, aferente daunelor morale şi materiale, calculate de la data de 03.09.2019 până la plata efectivă a despăgubirilor. Penalităţile de întârziere nu pot fi calculate de la data expirării celor de 30 de zile pe care asigurătorul le are la dispoziţie pentru a răspunde cererii de avizare, întrucât temeiul legal al acordării acestora (art. 21 alin. (5) din legea nr. 132/2017) care sunt condiţiile de acordare, respectiv în măsura în care nu se respectă termenul de plată prevăzut de art. 21 alin. (4), iar nu termenul de răspuns la cererea de avizare, astfel cum în mod greşit a reţinut instanţa de apel.
Prin cererea de recurs, recurenta a solicitat desfiinţarea actelor de executare efectuate în baza deciziei recurate şi întoarcerea executării.
5. Apărări formulate în cauză
Prin întâmpinarea formulată în termen legal, intimata-reclamantă A. a invocat excepţia de inadmisibilitate a recursului, prin raportare la prevederile art. 483 alin. (2) C. proc. civ.. În subsidiar, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat şi obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată.
Referitor la excepţia de inadmisibilitate, intimata-reclamantă a arătat că potrivit art. 483 alin. (2) C. proc. civ. în vigoare la data introducerii cererii de chemare în judecată (10.09l.2019), nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în materia asigurărilor.
Pe fondul recursului, intimata-reclamantă a arătat că dispoziţiile Legii nr. 132/2017 cu referire la acordarea penalităţilor de întârziere şi data de la care se acordă acestea au fost interpretate corect.
În ce priveşte cererea de întoarcere a executării, aceasta este nefondată, raportat la caracterul inadmisibil al recursului. Chiar dacă recursul ar fi admisibil, în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 742 alin. (2) C. proc. civ., în sensul că o astfel de măsură ar putea fi luată de instanţa care judecă fondul după casare.
Recurenta-pârâtă a formulat răspuns la întâmpinare prin care a precizat că recursul este admisibil, fiind admisibile cele declarate în materia asigurărilor sociale, iar nu cele din materia asigurării de răspundere civilă auto. În ce priveşte apărările pe fondul recursului, a solicitat înlăturarea acestora şi admiterea recursului astfel cum a fost formulat.
II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
Examinând decizia recurată, Înalta Curte constată că recursul este inadmisibil, pentru considerentele ce urmează să fie expuse.
Împotriva hotărârilor judecătoreşti se pot exercita doar căile de atac prevăzute de lege prin dispoziţii imperative, de la care nu se poate deroga.
Principiul legalităţii căilor de atac este reglementat prin dispoziţiile art. 457 C. proc. civ. potrivit cărora hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din cuprinsul ei.
Se observă că litigiul dedus judecăţii este unul născut în materia asigurărilor, în condiţiile în care despăgubirile solicitate de reclamantă, ca urmare a accidentului rutier, decurg dintr-un raport de asigurare, în considerarea unui contract de asigurare valabil încheiat şi a producerii riscului asigurat, constând în săvârşirea unei fapte ilicite delictuale de către persoana care are calitatea de asigurat.
Totodată, se mai observă că în astfel de litigii, care consacră principiul protecţiei terţului păgubit, instanţele sunt învestite cu stabilirea răspunderii civile delictuale de către un terţ faţă de contractul de asigurare, ca urmare a antrenării răspunderii asigurătorului, derivând din contractul de asigurare RCA, în care autorul faptei ilicite a avut calitatea de parte.
În acelaşi sens, sunt şi considerentele Deciziei nr. 13/18.05.2020 pronunţată de Înalta Curte în recurs în interesul legii, prin care se statuează că, în aceste cazuri, instanţele sunt învestite distinct de un litigiu de drept comun în răspundere civilă delictuală, diferenţa constând în chestiunea privind existenţa şi întinderea răspunderii asigurătorului RCA, materia asigurărilor fiind individualizată în mod expres în art. 483 alin. (2) C. proc. civ., astfel cum a fost modificat prin art. I pct. 49 din Legea nr. 310/2018 (paragrafele 84 şi 85 din decizie).
Art. 483 alin. (2) Cod procedură, cu modificările aduse prin Legea nr. 310/2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1074/2018, în forma în vigoare la data înregistrării cererii de chemare în judecată pe rolul primei instanţe, respectiv 12.12.2019, prevede că "Nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a) - j3), în cele privind navigaţia civilă şi activitatea în porturi, conflictele de muncă şi de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile pronunţate în materia protecţiei consumatorilor, a asigurărilor, precum şi în cele ce decurg din aplicarea Legii nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite. De asemenea nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanţele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanţă sunt supuse numai apelului".
Prin urmare, hotărârile judecătoreşti pronunţate în materia asigurărilor nu sunt supuse recursului, urmare a modificării legislative introduse prin Legea nr. 310/2018.
Aşadar, începând cu data intrării în vigoare a modificărilor aduse C. proc. civ. prin acest act normativ - 21 decembrie 2018 - în materiile prevăzute expres de alin. (2) al art. 483, inclusiv în litigiile din materia asigurărilor, calea de atac a recursului este suprimată, noile reguli de procedură aplicându-se cererilor de chemare în judecată introduse ulterior intrării în vigoare a prevederilor Legii nr. 310/2018.
Potrivit art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ. "sunt hotărâri definitive, cele date în apel, fără drept de recurs, precum şi cele neatacate cu recurs".
Astfel, decizia civilă nr. 10/21.01.2021 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, care a soluţionat apelurile declarate împotriva sentinţei tribunalului într-un litigiu din materia asigurărilor, nu este supusă căii de atac a recursului, fiind definitivă, în sensul art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ.
Având în vedere soluţia asupra recursului şi faptul că prin întâmpinare intimata-reclamantă a solicitat acordarea cheltuielilor de judecată, recurenta este parte căzută în pretenţii conform art. 453 alin. (1) C. proc. civ.. În cauză au fost solicitate cheltuieli de judecată în cuantum total de 7510 RON, constând în: onorariu avocaţial în cuantum de 5000 RON, 750 RON cheltuieli cazare şi 450 RON contravaloare carburant pentru termenul din 06.10.2021,860 RON cheltuieli cazare şi 450 RON contravaloare carburant pentru termenul din 08.12.2021. Însă, raportat la gradul de complexitate al pricinii şi la faptul că soluţionarea acesteia a pus în discuţie exclusiv problema admisibilităţii căii de atac, onorariul de avocat va fi redus în conformitate cu dispoziţiile art. 451 alin. (2) C. proc. civ., urmând a fi acordate cheltuieli de judecată în cuantum total de 4510 RON, respectiv 1610 RON cheltuieli cazare (750 RON+860 RON), 900 RON contravaloare carburant (450 RON+450 RON) şi 2000 RON onorariu avocaţial (în loc de 5000 RON, astfel cum a fost solicitat).
Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de pârâta B. S.A. împotriva deciziei nr. 10/21.01.2021 a Curţii de Apel Cluj, secţia I civilă şi va obliga pe recurenta-pârâtă la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 4510 RON, cu aplicarea dispoziţiilor art. 453 alin. (2) C. proc. civ., în favoarea intimatei-reclamante A..
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de pârâta B. S.A. împotriva deciziei nr. 10 din 21 ianuarie 2021 a Curţii de Apel Cluj, secţia I civilă.
Obligă pe recurenta-pârâtă la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 4510 RON, cu aplicarea dispoziţiilor art. 453 alin. (2) C. proc. civ., în favoarea intimatei-reclamante A..
Definitivă.
Pronunţată astăzi, 8 decembrie 2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei, conform art. 402 C. proc. civ.