Şedinţa publică din data de 8 februarie 2022
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
1. Circumstanţele cauzei
La data de 1.04.2021 a fost înregistrat pe rolul Curţii de Apel Timişoara dosarul nr. x/2021, având ca obiect cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva deciziei civile nr. 340/10.03.2021 a Curţii de Apel Timişoara, pronunţată în dosarul nr. x/2019.
2. Încheierea pronunţată de Curtea de Apel Timişoara
Prin încheierea de şedinţă din 11 mai 2021 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă, s-a dispus suspendarea judecării cererii de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva deciziei civile nr. 340/10.03.2021 a Curţii de Apel Timişoara, pronunţată în dosarul nr. x/2019, în temeiul art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., pentru lipsa părţilor.
3. Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs revizuentul A., înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la 31 mai 2021.
Prin recursul formulat, neîncadrat în drept, recurentul a arătat că actul procedural, constând într-o încheiere de şedinţă, nu este semnat, fiind încălcate dispoziţiile art. 426 alin. (5) şi art. 427 C. proc. civ., precum şi dispoziţiile cuprinse în Regulamentul de ordine interioară al instanţelor, situaţie faţă de care acesta este lovit de nulitate, neputând fi luat în considerare.
A arătat, totodată, că solicită desfiinţarea hotărârii şi sesizarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu privire la săvârşirea infracţiunilor de neglijenţă în serviciu şi şantaj, săvârşite de către magistraţii acestei instituţii.
4. Procedura de filtru
Învestită cu soluţionarea căii de atac, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, prin raport constatându-se că recurentul are deschisă calea de atac a recursului împotriva încheierii recurate, însă recursul nu cuprinde motive care să vizeze încheierea atacată.
Completul de filtru C9, la data de 2 noiembrie 2021, constatând că raportul întruneşte condiţiile prevăzute de art. 493 alin. (3) din C. proc. civ., a dispus comunicarea acestuia, pentru ca părţile să formuleze punct de vedere, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 493 alin. (4) din acelaşi cod.
Potrivit dovezii aflate la dosarul de recurs, raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului a fost comunicat recurentului, care nu a formulat punct de vedere cu privire la acesta.
S-a fixat termen pentru judecarea recursului la 8 februarie 2022, în temeiul art. 493 alin. (5) C. proc. civ., fără citarea părţilor.
5. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
Analizând recursul sub aspectul posibilităţii de încadrare a criticilor formulate în cazurile de nelegalitate limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ., chestiune reţinută prin raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului, Înalta Curte constată următoarele:
Recursul este o cale extraordinară de atac care poate fi exercitată în termenul şi condiţiile prevăzute de lege, numai pentru motivele expres şi limitativ reglementate prin dispoziţiile art. 488 pct. 1-8 C. proc. civ., norme imperative, de ordine publică.
Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele se vor depune printr-un memoriu separat. Lipsa acestor menţiuni este sancţionată cu nulitatea, potrivit alin. (3) al aceluiaşi articol.
Totodată, art. 489 alin. (2) C. proc. civ. prevede sancţiunea nulităţii recursului în cazul în care motivele de recurs invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 din acelaşi cod.
Deşi nu se prevede în mod expres, este fără dubiu că pentru a putea fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., criticile formulate trebuie să vizeze argumentele reţinute de instanţă în justificarea soluţiei pronunţate, în caz contrar neputând fi exercitat controlul judiciar de către instanţa de recurs.
În speţă, se constată că, prin cererea de recurs formulată, recurentul nu a indicat niciunul dintre motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., astfel cum impun dispoziţiile art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., şi nici nu a formulat vreo critică susceptibilă de încadrare, din oficiu, în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ.
Or, condiţia legală a dezvoltării motivelor de recurs implică determinarea greşelilor anume imputate instanţei şi încadrarea lor în motivele de nelegalitate, limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ. întrucât, potrivit legii, nu orice nemulţumire a părţii poate duce la casarea unei hotărâri.
De altfel, recurentul nu a indicat ca temei de drept al recursului său niciunul dintre motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 pct. 1-8 C. proc. civ., iar din dezvoltarea motivelor rezultă că recurentul este nemulţumit de împrejurarea că exemplarul de pe încheierea recurată, ce i-a fost comunicat, nu este semnat, aspect care nu vizează nelegalitatea încheierii, ci modul de comunicare al acesteia, efectuat conform art. 427 alin. (1) C. proc. civ.
Având în vedere că recurentul nu a arătat care sunt criticile care susţin nelegalitatea încheierii atacate, iar în cauză, nu au fost identificate motive de ordine publică, care să poată fi invocate din oficiu, în condiţiile art. 489 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte constată că cererea de recurs dedusă judecăţii nu îndeplineşte cerinţele prevăzute sub sancţiunea nulităţii de art. 486 alin. (3) din acelaşi act normativ.
În plus, cu privire la aspectele referitoare la lipsa semnăturii membrilor completului de judecată de pe exemplarul hotărârii care i-a fost comunicată, Înalta Curte reţine că potrivit art. 426 alin. (6) din C. proc. civ. şi art. 131 alin. (5) din Regulamentul de ordine interioară a instanţelor judecătoreşti, aprobat prin Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1375/2015, hotărârea judecătorească se întocmeşte în două exemplare originale, dintre care unul se ataşează la dosarul cauzei, iar celălalt se depune spre conservare la dosarul de hotărâri al instanţei.
De asemenea, potrivit art. 427 alin. (1) din C. proc. civ. şi art. 131 alin. (8) din acelaşi regulament, hotărârea se comunică din oficiu părţilor, în copie, chiar dacă este definitivă.
Ca atare, împrejurarea că exemplarul comunicat, identic cu cel aflat la dosarul cauzei, nu poartă semnăturile completului de judecată se explică prin aceea că, potrivit dispoziţiilor legale mai sus indicate, hotărârea se redactează doar în două exemplare originale, purtând semnăturile membrilor completului de judecată.
Referitor la solicitarea recurentului de sesizare a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, se reţine că prezenta instanţă este una civilă, iar în ipoteza în care partea are suspiciuni cu privire la săvârşirea unor infracţiuni, acesta este îndreptăţit să se adreseze instanţei penale şi să facă demersurile pe care le consideră necesare în acest sens.
Pentru considerentele expuse, Înalta Curte constată că motivele de recurs formulate de recurent nu îndeplinesc condiţia prevăzută de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., întrucât nu pot fi încadrate în motivele de recurs prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ. şi cum, în cauză, nu pot fi reţinute motive de ordine publică, Înalta Curte va aplica sancţiunea expres prevăzută într-o asemenea situaţie de art. 489 alin. (2) C. proc. civ., respectiv aceea a nulităţii recursului, admiţând excepţia cu acest obiect.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Anulează recursul declarat de revizuentul A. împotriva încheierii din 11 mai 2021, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă în dosarul nr. x/2021.
Fără cale de atac.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 8 februarie 2022.