Ședințe de judecată: Martie | | 2023
Sunteți aici: Pagina de început » Detalii jurisprudență

R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
Secţia I civilă

Decizia nr. 416/2022

Decizia nr. 416

Şedinţa publică din data de 24 februarie 2022

Deliberând asupra conflictului negativ de competenţă, constată următoarele:

I. Cererea:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Podu Turcului, astfel cum a fost precizată, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâtul B. pentru ca prin hotărâre judecătorească să se dispună desfacerea căsătoriei din culpa exclusivă a pârâtului şi revenirea sa la numele avut anterior căsătoriei. În motivarea cererii, reclamanta a menţionat că pe parcursul căsătoriei a locuit împreună cu pârâtul în Grecia, însă de aproximativ doi ani acesta se află în România.

În drept, cererea de chemare în judecată a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 379, art. 373 lit. b) şi art. 383 C. civ.

II. Hotărârea Judecătoriei Podu Turcului:

Prin sentinţa civilă nr. 270 din 22 octombrie 2020, Judecătoria Podu Turcului a admis excepţia necompetenţei teritoriale a Judecătoriei Podu Turcului, în soluţionarea acţiunii de divorţ formulată de reclamanta A., cu reşedinţa în Grecia, în contradictoriu cu pârâtul B., domiciliat în judeţul Bacău.

În temeiul art. 915 alin. (2) C. proc. civ., a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sector 5 Bucureşti.

În motivare a reţinut că pârâtul B. nu s-a întors la domiciliul din Tătărăşti, judeţul Bacău, după despărţirea de reclamantă, citaţiile fiind primate de fratele acestuia, deşi reclamanta a susţinut că acesta nu mai locuieşte în Grecia.

Astfel, a constatat incidenţa prevederilor art. 914 alin. (2) [după republicare 915 alin. (2)] C. proc. civ., potrivit cărora dacă nici reclamantul şi nici pârâtul nu au locuinţa în ţară, părţile pot conveni să introducă cererea de divorţ la orice judecătorie din România, în lipsa unui astfel de acord cererea de divorţ fiind de competenţa Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti.

Constatând că nici reclamanta A., nici pârâtul B. nu au locuinţa în ţară, că aceştia locuiesc fără forme legale în Grecia, iar părţile nu au convenit să introducă cererea de divorţ la Judecătoria Podu Turcului, în lipsa unui astfel de acord, Judecătoria Podu Turcului a apreciat că Judecătoria Sector 5 Bucureşti este competentă să soluţioneze cauza.

III. Hotărârea Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti:

Prin sentinţa civilă nr. 9871 din 22 noiembrie 2021, Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocată din oficiu, şi a declinat competenţa soluţionării acţiunii de divorţ formulată de reclamanta A. împotriva pârâtului B. în favoarea Judecătoriei Podul Turcului.

Constatând ivit conflict negativ de competenţă a dispus înaintarea cauzei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru soluţionarea conflictului negativ de competenţă.

Această instanţă a reţinut că la dosar nu se regăseşte nicio dovadă în sensul în care pârâtul ar locui în Grecia; dimpotrivă, reclamanta afirmând în cererea de chemare în judecată faptul că soţii nu mai locuiesc împreună de 2 ani, susţinând că pârâtul ar fi revenit în România.

Efectuând verificări în baza de date a Direcţiei Evidenţa Persoanei şi Administrare a Bazelor de Date, a constatat că domiciliul pârâtului figurează în sat Cornii de Sus, comuna Tătărăşti, judeţul Bacău, pe raza de competenţă a Judecătoriei Podu Turcului. De asemenea, în urma demersurilor către secţia 4 Poliţie Rurală Podu Turcului, a reieşit că pârâtul este plecat la muncă în Bucureşti de aproximativ 1 an, fapt relatat de vecini, fără însă a fi indicată vreo adresă, şi confirmat telefonic de către pârât.

Din aceste date şi relaţii, instanţa a reţinut că pârâtul locuieşte în Bucureşti - adică pe raza unuia dintre sectoarele 1-6, la o adresă necunoscută, caz în care nu mai sunt incidente dispoziţiile art. 915 alin. (2) C. proc. civ., ci cele ale art. 915 alin. (1) din acelaşi act normativ.

De asemenea, a menţionat că alin. (2) al art. 915 C. proc. civ. atribuie competenţa de soluţionare a acţiunilor de divorţ cu element de extraneitate Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti numai în cazul în care niciuna dintre situaţiile prevăzute la alin. (1) nu este aplicabilă particularităţilor speţei, din moment ce există dovezi în sensul în care pârâtul locuieşte în Bucureşti.

Aşadar, a declinat competenţa soluţionării cauzei în favoarea Judecătoriei Podu Turcului, instanţă pe a cărei rază teritorială îşi are domiciliul înregistrat pârâtul, în lipsa oricăror date referitoare la locuinţa în fapt a acestuia.

IV. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie:

Cu privire la conflictul negativ de competenţă, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în temeiul art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Podu Turcului, astfel cum a fost precizată, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâtul B., solicitând desfacerea căsătoriei din culpa exclusivă a pârâtului şi revenirea sa la numele avut anterior căsătoriei.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 379, art. 373 lit. b) şi art. 383 C. civ.

Se observă că instanţele aflate în conflict au interpretat diferit prevederile art. 915 C. proc. civ., prin circumstanţiere la domiciliul părţilor.

Astfel, norma de competenţă în materia divorţului, reglementată de C. proc. civ. la art. 915 alin. (1), stipulează în sensul că aceasta aparţine judecătoriei în circumscripţia căreia se află cea din urmă locuinţă comună a soţilor. În teza a doua a menţionatului articol se prevede că în situaţia în care soţii nu au avut locuinţă comună sau dacă niciunul nu mai locuieşte în circumscripţia judecătoriei în care se află ultima locuinţă comună, judecătoria competentă este aceea în circumscripţia căreia îşi are locuinţa pârâtul, iar când pârâtul nu are locuinţa în ţară şi instanţele române sunt competente internaţional, este competentă judecătoria în circumscripţia căreia îşi are locuinţa reclamantul.

Aşa cum rezultă din norma de drept menţionată, regula generală în materie de divorţ este aceea că instanţa competentă teritorial să soluţioneze cererea este cea în circumscripţia căreia se află cea din urmă locuinţă comună a soţilor, însă aceasta poate fi aplicată doar dacă sunt îndeplinite în mod cumulativ două condiţii, şi anume: cei doi soţi să fi avut o locuinţă comună şi cel puţin unul dintre soţi să mai locuiască în circumscripţia respectivei instanţe.

Competenţa prevăzută de art. 915 C. proc. civ. nu are un caracter facultativ, ci absolut, reclamantul neavând un drept de opţiune între instanţele menţionate în cadrul acestui articol, ci fiind obligat să aleagă instanţa competentă în funcţie de ordinea prevăzută de text.

În speţă, ultima locuinţă comună a soţilor a fost în Grecia, iar în prezent, domiciliul pârâtului se află în România. Din verificările efectuate de Judecătoria Sector 5 Bucureşti, reiese că domiciliul pârâtului figurează în sat Cornii de Sus, comuna Tătărăşti, judeţul Bacău, pe raza de competenţă a Judecătoriei Podu Turcului, însă potrivit informaţiilor comunicate de Poliţia comunei Tătărăşti, locuinţa în fapt a pârâtului ar fi pe raza municipiului Bucureşti, fără a fi cunoscută adresa exactă .

Astfel, prima teza a art. 915 alin. (1) C. proc. civ. nu poate fi aplicată, întrucât din actele şi lucrările dosarului reiese că ultima locuinţă comună a soţilor este pe teritoriul Greciei.

Prin urmare, competenta teritorial, potrivit art. 915 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., este judecătoria în circumscripţia căreia îşi are locuinţa pârâtul, deoarece acesta are locuinţa în ţară şi instanţele române sunt competente internaţional.

Înalta Curte constată că în cauză sunt incidente prevederile art. 90 alin. (2) C. civ., conform cărora "În lipsă de reşedinţă, persoana fizică este considerată că domiciliază la locul ultimului domiciliu, iar dacă acesta nu se cunoaşte, la locul unde acea persoană se găseşte."

Totodată, Înalta Curte reţine că nu pot fi aplicate dispoziţiile art. 108 C. proc. civ., care reglementează regulile de stabilire a competenţei teritoriale în cazul pârâtului cu domiciliul sau sediul necunoscut. Potrivit acestor dispoziţii, "Dacă domiciliul sau, după caz, sediul pârâtului este necunoscut, cererea se introduce la instanţa în a cărei circumscripţie se află reşedinţa sau reprezentanţa acestuia, iar dacă nu are nici reşedinţa ori reprezentanţa cunoscută, la instanţa în a cărei circumscripţie reclamantul îşi are domiciliul, sediul, reşedinţa ori reprezentanţa, după caz."

Cum locuinţa pârâtului nu a putut fi identificată în mod suficient pentru a determina competenţa unei judecătorii de pe raza municipiului Bucureşti, instanţa competentă să judece cererea de divorţ este judecătoria în circumscripţia căreia se află locul ultimului domiciliu cunoscut al pârâtului, în aplicarea dispoziţiilor art. 915 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ. coroborate cu prevederile art. 90 alin. (2) C. proc. civ.

Având în vedere particularităţile cauzei, competenţa teritorială a instanţei este determinată în raport cu locul ultimului domiciliu al pârâtului, iar nu în raport cu locuinţa acestuia, în condiţiile în care acesta a refuzat să precizeze unde locuieşte efectiv.

Prin urmare, competenţa de soluţionare a cererii de divorţ revine Judecătoriei Podu Turcului, în conformitate cu dispoziţiile art. 915 alin. (1) C. proc. civ.

Pentru considerentele expuse, în aplicarea dispoziţiilor art. 135 C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Podu Turcului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Podu Turcului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 24 februarie 2022.