Ședințe de judecată: Aprilie | | 2024
Sunteți aici: Pagina de început » Detalii jurisprudență

R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
Secţia I civilă

Decizia nr. 988/2021

Decizia nr. 988

Şedinţa publică din data de 11 mai 2021

asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Obiectul dosarului nr. x/2017 aflat pe rolul Curţii de Apel Iaşi l-a constituit cererile de apel formulate de S.C. A. S.R.L. şi B. S.R.L., prin administrator special C. şi administrator judiciar Cabinet Individual de Insolvenţă "D." şi de S.C. E. S.R.L., F. şi G. împotriva sentinţei civile nr. 563/CA din 30 martie 2018 pronunţată de Tribunalul Iaşi, secţia a II-a civilă-contencios administrativ şi fiscal, având ca obiect obligaţia de a face.

Prin încheierea din 8 februarie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi completul de judecată compus din domnii judecători H. şi I. au respins cererea de recuzare a doamnelor judecător J. şi K., cerere formulată oral în şedinţa de judecată din data de 20.01.2021 şi depusă în scris la Curtea de Apel Iaşi, la data de 27.01.2021, de apelantele S.C. A. S.R.L. şi B. S.R.L..

Prin cererea formulată oral în şedinţa de judecată din data de 03.03.2021 şi depusă în scris la data de 08.03.2021, apelantele S.C. A. S.R.L. şi B. S.R.L., prin avocat, au formulat cerere de recuzare, solicitând să se constate starea de incompatibilitate a judecătorilor din compunerea de la acea dată a Completului CIVIL-APEL 2, respectiv doamna judecător J. şi domnul judecător I..

Subsecvent cererii de recuzare astfel formulate în şedinţa publică din data de 03.03.2021, instanţa de apel, în aceeaşi compunere, a procedat la discutarea asupra probatoriului, invocând dispoziţiile art. 49 alin. (2) C. proc. civ.

Prin cererea formulată oral în şedinţa de judecată de la data de 03.03.2021 (depusă şi în scris), apelantele S.C. A. S.R.L. şi B. S.R.L. au solicitat şi sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 49 alin. (2) C. proc. civ., raportat la faptul că membrii completului de apel, deşi recuzaţi, au pus în discuţie probatoriul şi au hotărât asupra acestei chestiuni.

Prin încheierea din data de 3 martie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi în dosarul nr. x/2017, completul compus din domnii judecători J. şi I., au stabilit termen la data de 10.03.2021 pentru soluţionarea de un alt complet a cererii de recuzare şi a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a art. 49 alin. (2) C. proc. civ. statuând că această din urmă excepţie are legătură cu recuzarea. De asemenea, a dispus amânarea pronunţării asupra apelurilor la data de 17 martie 2021.

Prin încheierea din 10 martie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi în dosarul nr. x/2017, s-a respins cererea formulată de apelantele S.C. A. S.R.L. şi B. S.R.L., de sesizare a Curţii Constituţionale a României cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 49 alin. (2) din C. proc. civ., precum şi cererea de recuzare a judecătorilor J. şi I., formulată de aceleaşi apelante.

În motivarea soluţiilor astfel adoptate s-a reţinut că se cuvine a statua mai întâi asupra cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 49 alin. (2) C. proc. civ. şi a constatat că prevederile alin. (1), (2) şi (3) din art. 29 al Legii nr. 47/1992 stabilesc condiţii ce trebuie întrunite cumulativ, iar lipsa uneia dintre ele - cea a legăturii cu soluţionarea cauzei - face inutilă îndeplinirea celorlalte.

Instanţa a mai reţinut că textul art. 49 alin. (2) C. proc. civ. nu are legătură cu soluţionarea cererii de recuzare ci cu procedura ce se desfăşoară în faţa judecătorilor recuzaţi, astfel încât nu este îndeplinită cerinţa stabilită în art. 29 alin. (1) partea finală din Legea nr. 47/1992.

Împotriva încheierii de şedinţă din 10 martie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia civilă în dosarul nr. x/2017, au declarat recurs petentele S.C. A. S.R.L. şi B. S.R.L. (fosta B. SRL) prin administrator special C. şi administrator judiciar Cabinet individual de insolvenţă "D.", în ce priveşte soluţia de sesizare a Curţii Constituţionale.

Criticile formulate sunt în sensul că:

Încheierea recurată este nulă de drept, deoarece în mod greşit cererea de sesizare a instanţei de contencios constituţional a fost soluţionată de un alt complet de judecată decât cel în faţa căruia s-a ridicat această excepţie la data de 3.03.3021.

Instanţa de judecată nu putea pronunţa o încheiere interlocutorie cu privire la o cerere de probatorii în apel, în condiţiile în care a fost formulată cerere de recuzare a membrilor completului de judecată.

Încheierea atacată este nemotivată, întrucât nu au fost analizate cerinţele de admisibilitate a excepţiei ridicate.

Completul recuzat nu mai putea îndeplini acte de procedură, deci nici să amâne pronunţarea asupra fondului cauzei până după soluţionarea cererii de recuzare.

Consideră că se impune clarificarea înţelesului "pronunţarea soluţiei", deoarece prin faptul că un complet recuzat continuă judecarea dosarului, amânând doar pronunţarea pentru un termen ulterior, încalcă principiile fundamentale, anume dreptul la apărare, dreptul la un proces echitabil, art. 124 din Constituţie.

Analizând încheierea recurată, Înalta Curte constată că recursul declarat este fondat, urmând a fi admis şi casată în parte încheierea atacată, cu consecinţa admiterii cererii de sesizare a instanţei de contencios constituţional, pentru următoarele considerente:

Cu titlu prealabil, Înalta Curte are în vedere considerentele de la pct. 21 din Decizia Curţii Constituţionale nr. 321/2017, prin care, referitor la recursul reglementat de art. 29 alin. (5) teza a doua din Legea nr. 47/192, s-a reţinut că "este vorba de o cale de atac pe care legiuitorul a conceput-o, distinct de orice calificare procesual civilă sau penală, numai în privinţa hotărârilor judecătoreşti prin care se respinge cererea de sesizare a Curţii Constituţionale. Prin urmare, acest recurs este un remediu judiciar care nu preia niciunul dintre elementele şi caracteristicile proprii recursului din C. proc. civ. sau penală. [...] dat fiind faptul că textul art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 este aplicabil atât în materie procesual civilă, cât şi penală, acesta îşi menţine natura juridică de cale de atac specială ce nu poate fi calificată în funcţie de reglementările proprii procedurii penale sau civile. De aceea, această cale de atac cu o fizionomie juridică proprie nu poate fi considerată nici recurs în sensul propriu al termenului prevăzut de C. proc. civ. sau penală şi nici apel, contestaţie sau plângere în sensul C. proc. pen.. Mai mult, Curtea reţine că aceeaşi cale de atac nu poate purta denumiri diferite în funcţie procedura civilă sau penală în care intervine".

Prin urmare, evaluarea criticilor formulate de recurente nu trebuie făcută prin raportare la limitările impuse de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., şi nici soluţia instanţei de recurs nu este subordonată limitărilor stabilite prin art. 497 din acelaşi cod.

În speţă, la data de 3.03.2021 s-a formulat de către apărătorul apelantelor S.C. A. S.R.L. şi B. S.R.L. o cerere de recuzare a completului învestit cu soluţionarea apelurilor, iar instanţa a procedat la discutarea asupra probatoriului, continuând judecata asupra cauzei, deşi a luat act de cererea de recuzare, şi a amânat pronunţarea soluţiei asupra apelurilor după soluţionarea cererii de recuzare de către completul imediat următor. A reţinut incidenţa prevederilor art. 49 alin. (2) C. proc. civ. în argumentarea măsurilor procesuale astfel dispuse.

În acest context, apărătorul apelantelor a formulat şi o cerere de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 49 alin. (2) teza finală C. proc. civ.

În privinţa acestei cereri, completul de apel a dispus în sensul că ea trebuie să fie soluţionată de completul ce se va pronunţa asupra cererii de recuzare.

Prin urmare, prin încheierea din data de 3 martie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi în dosarul nr. x/2017, completul învestit cu soluţionarea apelurilor, în vederea soluţionării cu precădere a cererii de recuzare şi a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a art. 49 alin. (2) C. proc. civ., a dispus amânarea pronunţării asupra apelurilor la data de 17 martie 2021.

Prin încheierea din 10 martie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi în dosarul nr. x/2017, completul imediat următor celui recuzat a respins cererea formulată de apelantele S.C. A. S.R.L. şi B. S.R.L., de sesizare a Curţii Constituţionale a României cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 49 alin. (2) din C. proc. civ., pe care a analizat-o cu prioritate, precum şi cererea de recuzare a completului învestit cu soluţionarea apelurilor, formulată de aceleaşi apelante.

Însă, completul învestit cu soluţionarea cererii de recuzare nu putea soluţiona şi cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, cum în mod eronat s-a procedat în cauză, pentru că această prerogativă aparţine completului învestit cu soluţionarea apelurilor, în temeiul prevederilor art. 124 din C. proc. civ., excepţia de neconstituţionalitate reprezentând un incident procedural relativ la măsuri dispuse în cadrul judecării apelului.

Competenţa unui alt complet de a judeca cererea de recuzare este stabilită printr-o dispoziţie expresă a legii, art. 50 C. proc. civ., coroborată cu art. 110 alin. (1) din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor, făcând astfel parte din categoria excepţiilor permise prin teza finală a art. 124 C. proc. civ.

Prin urmare, Înalta Curte constată incidenţa motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., întrucât, prin hotărârea dată instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii, încheierea din 10 martie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi în dosarul nr. x/2017, fiind nulă sub aspectul soluţiei pronunţate asupra cererii de sesizare a instanţei de contencios constituţional.

De asemenea, Înalta Curte constată lipsa de legătură cu soluţionarea recursului declarat împotriva soluţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a art. 49 alin. (2) C. proc. civ., a criticilor referitoare la măsurile procesuale dispuse în legătură cu judecarea apelurilor şi a celor ce privesc incompatibilitatea membrilor completului de apel.

Urmare a stabilirii menţionatelor vicii ale soluţiei recurate, şi ţinând seama de natura juridică de excepţie a recursurilor exercitate în materia cererilor de sesizare a instanţei de contencios constituţional, Înalta Curte va proceda la analizarea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale din prisma condiţiilor de admisibilitate a excepţiei de neconstituţionalitate prevăzute de art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992.

În cadrul căii de atac cu fizionomia juridică proprie reglementată de art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, se reţine că, în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor alin. (1)-(3) din aceeaşi lege, este necesară îndeplinirea următoarelor condiţii: (a) excepţia să fie ridicată în faţa unei instanţe de judecată ori de arbitraj comercial; (b) excepţia să fie ridicată cu privire la neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare; (c) dispoziţiile ce formează obiectul excepţiei să aibă legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia; (d) excepţia să fie ridicată de una dintre părţi sau, din oficiu, de către instanţa de judecată ori de arbitraj comercial ori de procuror, în cauzele la care acesta participă; (e) excepţia să nu fie invocată cu privire la dispoziţii constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale.

În cauză, raportat la circumstanţele cauzei, se constată că excepţia de neconstituţionalitate îndeplineşte condiţiile menţionate la lit. a), b), d) şi e) din paragraful anterior, respectiv: cererea a fost formulată în faţa Curţii de apel Iaşi, învestită cu soluţionarea apelurilor ce formează obiectul dosarului nr. x/2017; excepţia vizează neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 49 alin. (2) din C. proc. civ. excepţia a fost ridicată de către apelantele S.C. A. S.R.L. şi B. S.R.L.; dispoziţiile legale invocate nu au fost declarate neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale.

În ceea ce priveşte analiza îndeplinirii condiţiei referitoare la faptul că dispoziţiile ce formează obiectul excepţiei să aibă legătură cu soluţionarea cauzei, se constată că acest lucru nu se realizează in abstracto ori în raport cu orice fel de tangenţă cu litigiul aflat pe rolul instanţei, ci prin prisma identificării acelor elemente care demonstrează legătura de dependenţă între dispoziţiile criticate pentru neconstituţionalitate şi soluţionarea litigiului în fond.

Curtea Constituţională, prin Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, a statuat că "legătură cu soluţionarea cauzei au toate dispoziţiile legale de drept substanţial şi de drept procedural care vizează drepturile subiective deduse judecăţii şi fac posibilă desfăşurarea şi finalizarea procedurii judiciare".

De altfel, legea face vorbire despre legătura cu "soluţionarea cauzei", ceea ce nu se limitează doar la "soluţia" care urmează a fi pronunţată în cauza respectivă.

În cauză, se constată că excepţia de neconstituţionalitate invocată de petentele S.C. A. S.R.L. şi B. S.R.L. are ca obiect dispoziţiile art. 49 alin. (2) teza finală C. proc. civ., care prevăd că "formularea unei cereri de recuzare nu determină suspendarea judecăţii. Cu toate acestea, pronunţarea soluţiei în cauză nu poate avea loc decât după soluţionarea cererii de recuzare", petentele considerând că aceste dispoziţii legale încalcă dispoziţiile art. 16, art. 21, art. 24, art. 44 şi art. 124 din Constituţia României, precum şi faţă de cele ale art. 6 alin. (1) din CEDO.

De asemenea, relevant este faptul că cererea de sesizare a instanţei de contencios constituţional cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor arătate a fost formulată după formularea unei cereri de recuzare a completului învestit cu soluţionarea apelurilor, context în care completul recuzat a dispus măsuri procesuale şi a amânat pronunţarea soluţiei în cauză spre a fi soluţionată cererea de recuzare.

Faţă de acest context litigios în care a fost invocată neconstituţionalitatea art. 49 alin. (2) C. proc. civ., dispoziţiile ce formează obiectul excepţiei au legătură cu soluţionarea apelurilor, pentru că în mod evident a fost făcută aplicarea lor de către instanţa de apel în procedura ce s-a urmat în faţa sa.

Aşadar, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 49 alin. (2) teza finală C. proc. civ. întruneşte condiţiile de admisibilitate prevăzute în art. 29 alin. (1) - (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale.

Opinia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu privire la excepţia de neconstituţionalitate invocată este că dispoziţiile textelor de lege criticate nu contravin dispoziţiilor constituţionale invocate şi celor ale art. 6 alin. (1) din CEDO.

Astfel, în concepţia C. proc. civ. adoptat prin Legea nr. 134/2010 judecarea cererii de recuzare nu vizează fondul cauzei şi nu presupune dezbateri contradictorii, instanţa competentă conform art. 50 din C. proc. civ. pronunţând o soluţie premergător dezînvestirii instanţei vizate de o asemenea cerere de recuzare. Prin aceasta, legiuitorul a instituit o procedură operativă de soluţionare a litigiilor. Cererea de recuzare nu constituie o acţiune de sine stătătoare, având ca obiect realizarea sau recunoaşterea unui drept subiectiv al autorului cererii, ci o procedură integrată procesului în curs de judecată, al cărei scop nu poate afecta desfăşurarea normală a judecăţii, respectiv exercitarea drepturilor şi obligaţiilor procesuale potrivit cu scopul în care au fost reglementate, dar şi cu respectarea principiului fundamental al procesului civil, reprezentat de necesitatea soluţionării procesului într-un termen rezonabil.

În cazul în care instanţa se află în etapa pronunţării soluţiei în acea cauză, legiuitorul a prevăzut că pronunţarea soluţiei nu poate avea loc decât după soluţionarea cererii de recuzare, iar acest aspect nu încalcă dreptul la un proces echitabil, de vreme ce în temeiul unei asemenea cereri nu se soluţionează fondul litigiului, iar prevederea are ca finalitate depăşirea situaţiilor care ar conduce la amânări ale judecăţii pentru formala depunere a unor cereri de recuzare,

De asemenea, nu se poate reţine nici îngrădirea exercitării accesului la justiţie, deoarece în cazul admiterii cererii de recuzare legiuitorul a reglementat, prin art. 51 alin. (6) din C. proc. civ., că încheierea va arăta şi în ce măsură actele îndeplinite de judecător urmează să fie păstrate. În situaţia în care cererea de recuzare a fost respinsă, încheierea poate fi atacată de părţi odată cu hotărârea prin care s-a soluţionat cauza sau separat, cu recurs, chiar şi în cazul în care hotărârea asupra cauzei este definitivă. Dacă instanţa de control judiciar constată că cererea de recuzare a fost în mod greşit respinsă, reface toate actele de procedură şi dovezile administrate la prima instanţă sau, după caz, casează hotărârea dispunând trimiterea cauzei spre rejudecare, în condiţiile art. 53 alin. (3) din C. proc. civ.

Prin decizia Curţii Constituţionale nr. 166/2017 instanţa de contencios constituţional a reţinut că legiuitorul, prin reglementarea criticată - art. 49 alin. (2) C. proc. civ., nu a restrâns accesul liber la justiţie, dreptul la un proces echitabil sau dreptul la apărare, ci a instituit un climat de ordine indispensabil exercitării, în condiţii optime, a acestor drepturi constituţionale, întrucât exercitarea drepturilor poate avea loc doar într-un anumit cadru juridic, stabilit de legiuitor, cu respectarea anumitor exigenţe, de natură a preveni eventualele abuzuri şi tergiversarea soluţionării cauzelor deduse judecăţii.

Constatând că sunt întrunite condiţiile de admisibilitate prevăzute în art. 29 alin. (1) - (3) din Legea nr. 47/1992, Înalta Curte va admite recursul declarat de petentele S.C. A. S.R.L. şi B. S.R.L., va casa în parte încheierea recurată şi va dispune sesizarea Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 49 alin. (2) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de petentele S.C. A. S.R.L. şi B. S.R.L. (fosta B. SRL) prin administrator special C. şi administrator judiciar Cabinet individual de insolvenţă "D." împotriva încheierii de şedinţă din 10 martie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia civilă în dosarul nr. x/2017.

Casează în parte încheierea de şedinţă atacată.

Admite cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 49 alin. (2) C. proc. civ.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 11 mai 2021.