Şedinţa publică din data de 15 decembrie 2021
Deliberând asupra conflictului negativ de competenţă, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată iniţial pe rolul Tribunalului Harghita, secţia Civilă, sub număr de dosar nr. x/2020, reclamanta A. a solicitat instanţei, în contradictoriu cu pârâţii CURTEA DE APEL TÂRGU MUREŞ şi TRIBUNALUL HARGHITA:
1) Obligarea pârâţilor la plata de despăgubiri egale cu diferenţa dintre salariul încasat şi salariul ce ar fi trebuit să includă creşterile prevăzute de O.G. nr. 9/2005 şi O.U.G. nr. 10/2007, pentru perioada 24.04.2005 - 08.04.2015, în care sunt cuprinse inclusiv creşterile salariale aduse de intrarea în vigoare a Legii nr. 330/2009 (01.01.2020) şi intrarea în vigoare a Legii nr. 71/2015 (08.04.2015);
2) Actualizarea sumelor de mai sus cu indicele de inflaţie stabilit de Institutul Naţional de Statistică, precum şi aplicarea dobânzii legale, justificate pentru executarea cu întârziere a acestor obligaţii de plată privind diferenţele de drepturi salariale, calculate începând cu data scadenţei plăţii sumelor ce ar fi trebuit să fie achitate şi până la plata efectivă a acestor sume.
În fapt, reclamanta a arătat că în perioada vizată prin acţiune a avut calitatea de personal auxiliar de specialitate în cadrul Tribunalului Harghita.
Analizând cu prioritate excepţia necompetenţei teritoriale invocată prin întâmpinare de pârâtul Tribunalul Harghita, instanţa a constatat că aceasta este întemeiată, în raport de obiectul cererii formulate şi a motivelor de fapt şi de drept invocate, apreciind, în temeiul prevederilor art. 127 alin. (1), (2)1 şi 3 din C. proc. civ. raportat şi la decizia nr. 290 din 26 aprilie 2018 pronunţată de Curtea Constituţională a României, ca instanţă competentă, Tribunalul Neamţ, secţia civilă, în complete specializate pentru soluţionarea litigiilor de muncă şi asigurări sociale.
Aşa fiind, Tribunalul Harghita, secţia Civilă, prin sentina civilă nr. 241 din 4 martie 2021 a admis excepţia de necompetenţă teritorială invocată de către Tribunalului Harghita şi, în consecinţă, a declinat competenţa teritorială de soluţionare a cererii formulată de către reclamanta A., în favoarea Tribunalului Neamţ, secţia civilă, complete specializate pentru soluţionarea litigiilor de muncă şi asigurări sociale.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalul Neamţ la 19 aprilie 2021 sub acelaşi număr de dosar.
La termenul de judecată din 10 iunie 2021, Tribunalul Neamţ a invocat din oficiu excepţia necompetenţei sale teritoriale.
Analizând cu prioritate excepţia necompetenţei sale teritoriale, având în vedere şi dispoziţiile art. 131 C. proc. civ., raportat la obiectul cauzei, precum şi la împrejurarea că reclamanta nu mai are în prezent calitatea de grefier, fiind pensionară din 1 martie 2020, fără a nesocoti cele statuate de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 290/2018, Tribunalul Neamţ a apreciat că în cauză nu sunt incidente dispoziţiile art. 127 alin. (1), (2)1 şi 3 C. proc. civ., în considerarea calităţii de pârât a Tribunalului Harghita.
A mai reţinut că la momentul sesizării instanţei, reclamanta nu mai avea calitatea de grefier la Tribunalul Harghita, fiind pensionată, iar în atare condiţii, în cauză nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 127 alin. (1) şi (2) C. proc. civ., ci dispoziţiile de drept comun, respectiv art. 269 alin. (2) Codul muncii şi art. 210 din Legea nr. 62/2011, care prevăd că, în materia conflictelor individuale de muncă, competenţa revine instanţei de la domiciliul/sediul reclamantului.
Prin urmare, întrucât în cauza de faţă nu ne aflăm în prezenţa unei competenţe teritoriale relative sau a uneia alternative, în materia litigiilor de muncă competenţa teritorială având caracter exclusiv, fiind reglementată expres prin dispoziţiile imperative conţinute de art. 269 alin. (2) Codul muncii şi art. 210 din Legea nr. 62/2011, luând în considerare şi dispoziţiile art. 130 alin. (2) C. proc. civ., prin sentinţa civilă nr. 1062 din 14 octombrie 2021, Tribunalul Neam, a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Harghita, instanţă în a cărei circumscripţie reclamanta îşi are domiciliul.
Constatându-se ivit conflictul negativ de competenţă, dosarul a fost înaintat Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru pronunţarea regulatorului de competenţă.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, sub acelaşi număr de dosar.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, constatând existenţa unui conflict negativ de competenţă între cele două instanţe, care se declară deopotrivă necompetente de a judeca aceeaşi pricină, în temeiul dispoziţiilor art. 135 alin. (1) C. proc. civ., va pronunţa regulatorul de competenţă, stabilind în favoarea Tribunalului Harghita, secţia Civilă competenţa teritorială de soluţionare a cauzei, pentru următoarele considerente:
Înalta Curte constată că la data introducerii acţiunii pe rolul Tribunalului Harghita, 3 noiembrie 2020, reclamanta A. avea calitatea de grefier pensionar, aspect menţionat şi de către aceasta în cuprinsul cererii de chemare în judecată.
Pentru stabilirea instanţei competente teritorial în soluţionarea acţiunii de faţă este relevant acest aspect, precum şi faptul că pârâtul chemat în judecată este şi instanţă, respectiv Tribunalul Harghita.
În aceste condiţii, Înalta Curte reţine că în cauză nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 127 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora, "dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cauză de competenţa instanţei la care îşi desfăşoară activitatea sau a unei instanţe inferioare acesteia, va sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa la care îşi desfăşoară activitatea", raportat la dispoziţiile alin. (3) ale aceluiaşi articol, potrivit cărora, "dispoziţiile alin. (1) şi (2) se aplică în mod corespunzător şi în cazul procurorilor, asistenţilor judiciari şi grefierilor", ci dispoziţiile de drept comun, respectiv art. 269 alin. (2) Codul muncii şi art. 210 din Legea nr. 62/2011 ce prevăd că, în materia conflictelor individuale de muncă, competenţa revine instanţei de la domiciliul/sediul sau locul de muncă al reclamantului.
În acest context, se arată că dispoziţiile art. 127 alin. (1) C. proc. civ. reglementează situaţia particulară a litigiilor în care este implicat un judecător, în calitate de reclamant, raţiunea normei fiind aceea de a înlătura orice suspiciune de soluţionare părtinitoare a cauzei, din pricina calităţii părţii.
Aceleaşi dispoziţii se aplică şi în cazul procurorilor, asistenţilor judiciari şi grefierilor, conform alin. (3) al articolului evocat anterior.
Litigiul de faţă este un conflict de muncă, de competenţa materială a tribunalului în primă instanţă, iar Tribunalul Harghita este chemat în judecată în calitate de pârât.
Potrivit art. 269 alin. (2) Codul muncii, reclamanta a introdus acţiunea la Tribunalul Harghita, unde aceasta îşi are domiciliul.
Conform art. 127 alin. (2) C. proc. civ., reclamantul poate sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad.
Acţiunea dedusă judecăţii a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Harghita la 3 noiembrie 2020, ca atare sunt aplicabile cauzei dispoziţiile art. 269 alin. (2) Codul muncii, în ceea ce priveşte alegerea instanţei competente, dreptul de opţiune aparţinând reclamantei, dispoziţiile art. 127 alin. (2) C. proc. civ. fiind de ordine privată.
În consecinţă, raportat la cadrul procesual stabilit de reclamantă, în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 269 din Codul muncii referitoare la stabilirea competenţei teritoriale de drept comun în materia conflictelor de muncă.
Cum dispoziţiile de ordine publică cuprinse în art. 127 alin. (1) şi (3) C. proc. civ. conţin o derogare de la normele de competenţă, reglementând o situaţie excepţională, şi cum, în cauză, nu este îndeplinită condiţia premisă, respectiv calitatea de grefier a reclamantei la data sesizării instanţei, Înalta Curte constată că în cauză nu sunt incidente aceste dispoziţii.
Cât priveşte împrejurarea că Tribunalul Harghita este pârât în cauză, aceasta atrage incidenţa alin. (2) al art. 127 C. proc. civ., ce instituie posibilitatea reclamantului de a alege să se adreseze altei instanţe decât cea pârâtă în cauză. În speţă, însă, reclamanta nu a înţeles să se prevaleze de aceste dispoziţii legale, aşa încât nici instanţa nu putea să invoce din oficiu necompetenţa sa.
În ceea ce priveşte decizia nr. 290/2018 a Curţii Constituţionale, se apreciază că aceasta nu se aplică şi în speţa de faţă, întrucât la data înregistrării acţiunii pe rolul Tribunalului Neamţ, art. 127 alin. (1) C. proc. civ. fusese modificat prin Legea nr. 310/2018, iar considerentele acesteia nu vizează situaţia din cauza pendinte.
Aşa fiind, în raport de considerentele expuse şi de principiul asigurării accesului efectiv la justiţie, văzând şi dispoziţiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie urmează a stabili competenţa de soluţionare a cererii, în favoarea Tribunalului Harghita, secţia Civilă căruia i se va trimite dosarul pentru continuarea judecăţii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Harghita, secţia Civilă.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 decembrie 2021.