Şedinţa publică din data de 15 decembrie 2021
Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului constată următoarele:
Prin cererea înregistrată iniţial la 5 iulie 2018, pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII a conflicte de muncă şi asigurări sociale, sub număr de dosar x/2018, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta B. S.R.L, drepturi salariale.
În baza art. 132 C. proc. civ. instanţa a admis excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII- a conflicte de muncă şi asigurări sociale şi a declinat cauza spre competentă soluţionare Tribunalului Botoşani.
Cauza a fost înregistrată la 22 ianuarie 2019, după declinare, pe rolul Tribunalului Botoşani, secţia I civilă, sub număr de dosar x/2018
Prin sentinţa nr. 342 din 23 iunie 2020, Tribunalul Botoşani, secţia I civilă a admis în parte acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta B. S.R.L. - CII C. - prin lichidator D..
A constatat că reclamantul a prestat activitate în calitate de paznic la societatea pârâtă, în baza unui contract individual de muncă, cu normă întreagă, în perioada 24.09.2014-30.04.2015, cu un salariu lunar egal cu salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată din acest interval.
A constatat dreptul acestuia de a beneficia de:
- diferenţele salariale pentru intervalul 1.11.2014-30.04.2015 dintre salariul calculat pentru un program de 2 ore/zi şi cel cuvenit pentru un program normal de lucru de 8 ore/zi;
- indemnizaţia de concediu de odihnă pentru perioada 24.09.2014-30.04.2015 calculată potrivit art. 150 alin. (2) din Codul Muncii.
Prin cererea formulată la 13 iulie 2020 pe rolul Tribunalului Botoşani, secţia I civilă, reclamantul A. a solicitat îndreptarea erorii materiale strecurate în sentinţa civilă nr. 342 din 23 iunie 2020 pronunţată de Tribunalul Botoşani în dosarul nr. x/2018.
Prin încheierea de îndreptare a erorii materiale din 15 iulie 2020, Tribunalul Botoşani a admis cererea de îndreptare a erorii materiale din minuta pronunţată de Tribunalul Botoşani în dosarul nr. x/2018, în sensul că: la aliniatul 2 din minută se va consemna corect: "Constată că reclamantul a prestat activitate în calitate de paznic la societatea pârâtă, în baza unui contract individual de muncă, cu normă întreagă, în perioada 24.09.2014-2.06.2015, cu un salariu lunar egal cu salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată din acest interval", cum este corect în loc de: "Constată că reclamantul a prestat activitate în calitate de paznic la societatea pârâtă, în baza unui contract individual de muncă, cu normă întreagă, în perioada 24.09.2014-30.04.2015, cu un salariu lunar egal cu salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată din acest interval", cum greşit s-a consemnat; la aliniatul 3 liniuţa 1 şi 2 din minută se va consemna corect:, Constată dreptul acestuia de a beneficia de:
- diferenţele salariale pentru intervalul 1. l1.11.2014-2.06.2015 dintre salariul calculat pentru un program de 2 ore/zi şi cel cuvenit pentru un program normal de lucru de 8 ore/zi;
- indemnizaţia de concediu de odihnă pentru perioada 24.09.2014-2.06.2015 calculată potrivit art. 150 alin. (2) din Codul Muncii", cum este corect, în loc de:, Constată dreptul acestuia de a beneficia de:
- diferenţele salariale pentru intervalul1.11.2014-30.04.2015 dintre salariul calculat pentru un program de 2 ore/zi şi cel cuvenit pentru un program normal de lucru de 8 ore/zi;
- indemnizaţia de concediu de odihnă pentru perioada 24.09.2014-30.04.2015 calculată potrivit art. 150 alin. (2) din Codul Muncii", cum greşit s-a consemnat.
Împotriva sentinţei civile nr. 342 din 23 iunie 2020 şi a încheierii de îndreptare a erorii materiale din 15 iulie 2020 a declarat apel reclamantul A..
Prin decizia nr. 6 din 18 ianuarie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia I civilă a fost respins apelul formulat de reclamantul A., împotriva sentinţei nr. 342 din 23 iunie 2020 a Tribunalului Botoşani, intimat fiind pârâtul S.C. B. S.R.L. prin lichidator D., ca tardiv formulat.
A fost respins apelul formulat de reclamantul A. împotriva încheierii de îndreptare a erorii materiale din 15 iulie 2020, intimat fiind pârâtul S.C. B. S.R.L. prin lichidator D., ca nefondat.
La 18 ianuarie 2021, reclamantul A. a declarat recurs împotriva deciziei nr. 6 din 18 ianuarie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia I civilă.
Fără a-şi încadra susţinerile în motivele de casare expres reglementate de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., reclamantul A. a solicitat, în esenţă, rejudecarea dosarului în recurs şi trimiterea dosarului la Curtea de Apel Iaşi, motivat de împrejurarea că apelul a fost respins "fără a se face judecata din data de 18 ianuarie 2021". Arată că a menţionat că este operat la inimă şi a trimis cerere de învoire chiar de la prima oră a dimineţii.
Intimata-pârâtă B. S.R.L. prin lichidator D. nu a formulat întâmpinare.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului.
Prin încheierea din 20 octombrie 2021, potrivit dispoziţiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ., s-a dispus comunicarea către părţi a raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului.
Recurentul-reclamant a formulat punct de vedere la raportul întocmit.
Analizând recursul formulat, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că acesta este inadmisibil, pentru următoarele considerente:
În sistemul nostru de drept mijloacele procesuale de atac a hotărârilor judecătoreşti, exercitarea acestora şi efectele căilor de atac sunt guvernate de principiul legalităţii căilor de atac, regulă cu valoare de principiu constituţional, care semnifică instituirea prin lege a căilor de atac şi exercitarea lor în condiţiile legii, potrivit cu natura şi scopul lor şi într-o anumită ordine.
Legalitatea căilor de atac este un principiu a cărui respectare este impusă şi de exigenţele art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, concretizând una dintre garanţiile unui proces echitabil.
Reglementarea condiţiilor şi a procedurii de exercitare a căilor de atac reprezintă prerogativa exclusivă a legiuitorului, în conformitate cu art. 126 din Constituţie şi nu încalcă drepturile reglementate ale justiţiabililor.
Este de necontestat că recunoaşterea unei căii de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesuală constituie o încălcare a principiului legalităţii căilor de atac, precum şi a principiului constituţional al egalităţii în faţa legii.
Se constată că în speţă, hotărârea atacată, respectiv decizia nr. 6 din 18 ianuarie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia I civilă, a fost pronunţată în cadrul judecăţii în apel, fiind definitivă de la pronunţarea sa, pentru următoarele considerente:
Potrivit art. XVIII din Legea nr. 2/2013: " (1) Dispoziţiile art. 483 alin. (2) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată, proceselor pornite începând cu data de 1 ianuarie 2016, termenul fiind prorogat până la 1 ianuarie 2019 prin O.U.G. nr. 95/2016.
(2) În procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi şi până la data de 31 decembrie 2015 (prorogat la 31 decembrie 2018), nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a) - i) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată, în cele privind navigaţia civilă şi activitatea în porturi, conflictele de muncă şi de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv."
Prin Legea nr. 76/2012 (art. 73 pct. 18) s-a modificat art. 214 din Legea nr. 62/2011 în sensul că hotărârile instanţei de fond sunt supuse numai apelului.
Aşa fiind, în litigiile privind conflictele de muncă şi asigurările sociale, pentru acţiunile introduse după intrarea în vigoare a Noului C. proc. civ., calea de atac este numai a apelului.
Se constată că, prin acţiunea promovată, reclamantul A. a solicitat instanţei obligarea pârâtei B. S.R.L la plata unor drepturi salariale.
Astfel, raportând datele speţei la dispoziţiile legale evocate, se constată că obiectul acţiunii se încadrează în una dintre ipotezele reglementate de art. 483 alin. (2) C. proc. civ., întrucât vizează un conflict de muncă.
Cum textul de lege evocat exclude dreptul la recurs în conflictele de muncă, rezultă că decizia instanţei de apel este o hotărâre definitivă de la data pronunţării, conform art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., raportat la art. 214 din Legea dialogului social nr. 62/2011, astfel că nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, în speţă fiind operant principiul legalităţii căii de atac consacrat de art. 457 C. proc. civ.
Prin urmare, în condiţiile în care recursul declarat în cauză nu îndeplineşte condiţiile de admisibilitate în principiu la care se referă art. 483 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în raport cu prevederile art. 493 alin. (5) cu trimitere la art. 499 teza a II-a C. proc. civ., va respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei nr. 6 din 18 ianuarie 2021 pronunţate de Curtea de Apel Suceava, secţia I civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei nr. 6 din 18 ianuarie 2021 pronunţate de Curtea de Apel Suceava, secţia I civilă.
Fără nicio cale de atac.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 decembrie 2021.