Şedinţa publică din data de 23 februarie 2022
Deliberând asupra cauzei penale de faţă, în baza actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 75 din 18 aprilie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Craiova a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în baza art. 386 C. proc. pen. a schimbat încadrarea juridică a faptelor pentru care a fost trimis în judecată inculpatul A., din:
- o infracţiune prev. de art. 297 alin. (1) C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 cu aplic art. 35 alin. (1) C. pen. (23 de acte materiale, parte civilă B.)
- o infracţiune prevăzută de art. 297 alin. (1) C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (2 acte materiale, parte civilă B.)
- 3 infracţiuni prev. de art. 297 alin. (1) C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (2 acte materiale - parte civilă S.C. C. S.A.; 4 acte materiale - parte civilă S.C. E.; 28 acte materiale -parte civilă B.)
- 4 infracţiuni prev. de art. 297 alin. (1) C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 (părţi civile F. şi G., S.C. H. S.R.L., S.C. I. S.R.L., S.C. K. L.)
- o infracţiune prevăzută de art. 297 alin. (1) C. pen. rap la art. 132 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (3 acte materiale-parte civilă BEJ M.), în:
- o infracţiune prev. de art. 297 alin. (1) C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 cu aplic art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 C. pen. (25 de acte materiale, parte civilă B.)
- o infracţiune prev. de art. 297 alin. (1) C. pen. rap la art. 132 din Legea nr. 78/2000 cu aplic art. 35 alin. (1) C. pen. (41 de acte materiale, părţi civile S.C. C. S.A., S.C. E., B. S.A., F. şi G., S.C. H. S.R.L., S.C. I. S.R.L., S.C. K. L. şi BEJ M.).
În baza art. 297 alin. (1) C. pen. raportat la art. 132 din Legea 78/2000 cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 C. pen. (25 de acte materiale, parte civilă B.) l-a condamnat pe inculpatul A. , la pedeapsa principală de 4 ani închisoare.
În baza art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. pen., i-a aplicat inculpatului A. pedeapsa complementară a interzicerii dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, dreptul de a exercita funcţia de executor judecătoresc pe o perioadă de 5 ani.
În baza art. 65 alin. (1) raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. pen., i-a interzis inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, dreptul de a exercita funcţia de executor judecătoresc.
În baza art. 297 alin. (1) C. pen. rap la art. 132 din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen. (38 de acte materiale, părţi civile S.C. C. S.A., S. C. civ..N. S.A., B. S.A., F. şi G., S.C. H. S.R.L., S.C. I. S.R.L., S.C. K. L.) l-a condamnat pe inculpatul A. la pedeapsa principală de 6 ani închisoare.
În baza art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. pen., i-a aplicat inculpatului A. pedeapsa complementară a interzicerii dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, dreptul de a exercita funcţia de executor judecătoresc pe o perioadă de 5 ani.
În baza art. 65 alin. (1) raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. pen., i-a interzis inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, dreptul de a exercita funcţia de executor judecătoresc.
În temeiul art. 38 alin. (1), art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., art. 45 alin. (3) C. pen., a contopit pedepsele aplicate inculpatului A. în pedeapsa cea mai grea de 6 ani închisoare, la care se adaugă un spor de o treime din cealaltă pedeapsă, respectiv 1 an şi 4 luni închisoare, în final inculpatul urmând să execute pedeapsa principală de 7 ani şi 4 luni închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g), respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, dreptul de a exercita funcţia de executor judecătoresc pe o perioadă de 5 ani.
În baza art. 45 alin. (3) şi (5) C. pen., i-a aplicat inculpatului A. pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. pen. (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a exercita funcţia de executor judecătoresc).
În baza art. 72 C. pen., a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului durata reţinerii şi a arestării preventive de la 04. 10. 2016 până la data de 27.02.2017.
În baza art. 399 alin. (1) C. proc. pen. a menţinut măsura preventivă a controlului judiciar dispusă faţă de inculpat.
A menţinut măsura asiguratorie a sechestrului instituită prin Ordonanţa din data de 19.01.2016 a Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Craiova, până la concurenţa pagubei produse prin infracţiuni, asupra următoarelor bunuri proprietatea inculpatului, respectiv: - teren intravilan, situat în mun. Tg. Jiu, Bld. Ecaterina Teodoroiu, nr. 90 A, jud. Gorj, cu suprafaţa de 806 mp, clădire (spaţiu comercial), cu suprafaţa de 185 mp, valoare de impozitare 373626,00 RON, clădire (spaţiu comercial), cu suprafaţa de 77 mp, valoare de impozitare 155509,20 RON, anexă în suprafaţă de 66 mp, valoare de impozitare 22 667,04 RON şi clădire (spaţiu comercial), cu suprafaţa de 94 mp, valoare de impozitare 189842,40 RON, ce au fost dobândite în baza contractului de vânzare cumpărare nr. x/12.09.2012, încheiat cu S.C. O. S.A., prin lichidator P. - I.P.U.R.L., având număr cadastral x;
- teren cu construcţii situat în mun. Tg. Jiu, str. x, jud. Gorj, în suprafaţă totală de 804 mp, clădire cu suprafaţa de 314 mp, valoare de impozitare 760 985,28 RON, anexa cu suprafaţa de 28 mp, valoare de impozitare 8 648,64 RON, ce au fost dobândite în baza contractului de vânzare cumpărare nr. x/20.10.2010, încheiat cu Q. şi R., având număr cadastral x;
- imobilul clădire, situat în mun. Tg. Jiu, str. x, S.C..1, jud. Gorj, cu suprafaţa de 99,55 mp, valoare de impozitare 256 898,73 RON, ce a fost dobândit în baza contractului de vânzare cumpărare nr. x/18.02.2014, încheiat cu S.C. S. S.R.L., prin lichidator T. I.P.U.R.L., având număr cadastral x.
- imobil, apartament cu 4 camere, în suprafaţă utilă de 150 mp, situat în Bucureşti, str. x, apart. 1.
A respins acţiunea civilă formulată în procesul penal de partea civilă BEJ M..
A respins cererea formulată de martora U. privind plata daunelor morale
A admis în parte acţiunile civile formulate în procesul penal de părţile civile B. S.A., E. S.A., S.C. I. S.R.L., S.C. K. L..
A admis acţiunile civile formulate de părţile civile S.C. H. S.R.L. prin lichidator judiciar Cab. ind. de practician în insolvenţă V., F. şi G., S.C. C. S.A. prin lichidator judiciar P..
A obligat inculpatul la plata despăgubirilor civile, după cum urmează:
- la plata sumei de 715.351,65 RON cu dobânda legală începând cu data de 23.08.2016 până la data plăţii efective, către partea civilă B. S.A.
- la plata sumei de 42.859,27 RON cu dobânda legală, începând cu data de 23.08.2016 până la data plăţii efective, către partea civilă E.
- la plata sumei de 249.990 RON cu dobânda legală începând cu data de 06.10.2014, până la data plăţii efective, către partea civilă S.C. K. L..
- la plata sumei de 10.691,40 RON cu dobânda legală începând cu data de 23.08.2016 până la data plăţii efective, către partea civilă S.C. H. S.R.L. prin lichidator judiciar cab. ind. de practician în insolvenţă V..
- la plata sumei de 12.250,97 RON cu dobânda legală începând cu data de 23.08.2016 până la data plăţii efective, către părţile civile F. şi G. şi la plata sumei de câte 5000 RON daune morale către fiecare dintre aceste părţi civile.
- la plata sumei de 39.806,34 RON cu dobândă legală începând cu data de 23.08.2016 până la data plăţii efective către partea civilă S.C. I. S.R.L.
- la plata sumei de 203.914,78 RON cu dobânda legală începând cu data de 23.08.2016 până la data plăţii efective, către partea civilă S.C. C. S.A. prin lichidator judiciar P..
În temeiul art. 274 alin. (1) C. proc. pen. a obligat inculpatul la plata către stat a sumei de 21.500 RON cheltuieli judiciare statului, din care suma de 20.000 RON aferentă urmăririi penale.
În esenţă, s-a reţinut că în perioada 2008-2015 numitul A., în calitatea sa de executor bancar şi judecătoresc, prin nerespectarea atribuţiilor de serviciu, a dispoziţiilor din C. proc. civ. şi celelalte reglementări aferente profesiei de executor bancar şi judecătoresc, nu a distribuit creditorilor sumele de bani primite de la debitorii din dosarele de executare, sume de bani primite şi păstrate temporar în contul de executor bancar şi în conturile de consemnare ale W., ci a transferat aceste sume, fără respectarea destinaţiei lor, în conturile personale, în conturile curente ale BEJ (fără a reprezenta cheltuieli de executare sau onorarii) sau ale unei terţe persoane (O.), sau le-a retras în numerar, fără a avea la bază documente justificative, în condiţiile în care aceste sume de bani nejustificate nu au ajuns la creditori, conform destinaţiei, dar nu au rămas nici în conturile de consemnare, fapt ce echivalează cu însuşirea şi folosirea în scop personal a acestor sume, cu consecinţa directă a producerii unui prejudiciu nu numai creditorilor din dosarele de executare dar şi B. şi Biroului de executor judecătoresc.
Referitor la activitatea de executor bancar s-a reţinut că prin nerespectarea atribuţiilor de serviciu, a dispoziţiilor C. proc. civ. şi a celorlalte reglementări aferente profesiei de executor bancar, nu a distribuit creditorului B. sumele de bani primite în contul de consemnare deschis la BT de la debitorii din dosarele de executare şi sumele de bani reprezentând contravaloarea bunurilor valorificate pentru diminuarea debitelor clienţilor băncii (debitorii X. S.R.L., Y. S.R.L., Z. S.R.L., AA. S.R.L., BB., CC., DD., EE., FF., GG., HH., II., JJ., KK., LL., MM., NN., OO., PP., QQ., RR., SS., TT.), a ridicat în numerar din contul de executor bancar aflat în gestiunea sa suma de 329.513,50 RON fără justificare şi a transferat din contul de executor bancar în contul S.C. O. S.A. suma de 61.500 RON reprezentând restituire garanţie participare la licitaţie, sumă ce nu a fost încasată anterior de la această firmă, în condiţiile în care aceste sume de bani nejustificate nu au ajuns la creditorul B., conform destinaţiei, dar nu au rămas nici în contul de consemnare, cu consecinţa directă a prejudicierii părţii civile B., întruneşte elementele constitutive ale unei infracţiuni de abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată, art. 297 alin. (1) C. pen. rap la art. 132 din Legea 78/2000 cu aplic art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 C. pen. (25 de acte materiale, parte civilă B.).
Referitor la activitatea de executor judecătoresc s-a reţinut că în perioada 17.02.2012-18.03.2015, în calitate de executor judecătoresc în cadrul W. Costinel Romeo, prin nerespectarea atribuţiilor de serviciu, a dispoziţiilor din C. proc. civ. şi celelalte reglementări aferente profesiei de executor judecătoresc, nu a distribuit creditorilor S.C. C. S.A., S.C. E., B. S.A., sumele de bani primite în conturile de consemnare ale W. de la debitorii lor (Consiliul Local Peştişani,Consiliul Local Motru - în cazul S.C. C. S.A., UU., VV., WW., S.C. XX. S.R.L., YY., ZZ., AAA., BBB. - în cazul S.C. E., CCC., DDD. şi EEE., FFF., GGG., HHH., III. şi JJJ., KKK., LLL., MMM., NNN., OOO., PPP., QQQ., RRR., SSS., U., TTT., UUU., VVV., WWW., XXX., YYY., ZZZ., AAAA., BBBB. - în cazul B.), creditorilor F. şi Otilia, S.C. H. S.R.L., S.C. I. S.R.L., S.C. K. L. sumele de bani primite în conturile de consemnare ale W. de la debitorii lor (SC CCCC. S.A. - în cazul creditorilor F. şi Otilia, DDDD., EEEE. şi FFFF. - în cazul S.C. K. L., S.C. GGGG. S.R.L. - în cazul S.C. H. S.R.L., S.C. HHHH. S.R.L. - în cazul S.C. I. SRL), a dispus de sumele de bani primite şi păstrate temporar în conturile de consemnare ale W. Costinel Romeo de la debitorii din dosarele de executare instrumentate, conturi pe care inculpatul le gestiona/administra, în sensul că a transferat aceste sume, fără respectarea destinaţiei lor, în conturile personale, în conturile curente ale BEJ (fără a reprezenta cheltuieli de executare sau onorarii), sau le-a retras în numerar, fără a avea la bază documente justificative, în condiţiile în care aceste sume de bani nejustificate nu au ajuns la creditori dar nu au rămas nici în conturile de consemnare, cu consecinţa directă a producerii unui prejudiciu creditorilor S.C. C. S.A., S.C. E., B. S.A., F. şi Otilia, S.C. H. S.R.L., S.C. I. S.R.L., S.C. K. L., dar şi Biroului de executor judecătoresc, constând în diferenţa dintre sumele încasate în conturile de consemnare ale W. şi sumele distribuite legal de executorul judecătoresc, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de abuz în serviciu în formă continuată, prev de art. 297 alin. (1) C. pen. rap la art. 132 din Legea 78/2000 cu aplic art. 35 alin. (1) C. pen. (41 de acte materiale, părţi civile S.C. C. S.A., S.C. E., B. S.A., F. şi G., S.C. H. S.R.L., S.C. I. S.R.L., S.C. K. L. şi BEJ M.).
Împotriva sentinţei penale nr. 75 din data de 18 aprilie 2018 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori au declarat apel Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Craiova, inculpat A. şi părţile civile B. S.A., S.C. I. S.R.L. şi S. C. civ..N. S.A.
Criticile formulate în scris de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie Serviciul Teritorial Craiova au fost restrânse de procurorul de şedinţă, acesta arătând în mod expres că nu susţine motivul de apel ce viza nereţinerea în conţinutul infracţiunii de abuz în serviciu a celor trei acte materiale privind-o pe partea civilă B.E.J. M., ci doar pe cel referitor la greşita individualizare a pedepselor.
Inculpatul A., în esenţă, în principal a solicitat trimiterea cauzei spre rejudecare, iar în subsidiar achitarea în temeiul dispoziţiilor art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen. iar părţile civile B. S.A., S.C. I. S.R.L. şi S. C. civ..N. S.A. au invocat, prin motivele scrise, greşita soluţionare a acţiunilor civile.
Prin decizia penală nr. 312/A din data de 27 octombrie 2020 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală în dosarul nr. x/2016, au fost admise apelurile declarate de inculpatul A. şi părţile civile E. şi S.C. J. S.R.L. împotriva sentinţei penale nr. 75 din data de 18 aprilie 2018 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
A fost desfiinţată în parte hotărârea apelată şi rejudecând:
1. A fost descontopită pedeapsa principală rezultantă de 7 ani şi 4 luni închisoare în pedepsele componente de 4 ani închisoare aplicată pentru infracţiunea prev. de art. 297 alin. (1) C. pen. rap la art. 132 din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 35 C. pen. şi art. 5 C. pen. (35 acte materiale) şi de 6 ani închisoare aplicată pentru infracţiunea prev. de art. 297 alin. (1) C. pen. rap la art. 132 din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 35 C. pen. şi art. 5 C. pen. (38 de acte materiale), care au fost repuse în individualitatea lor şi a fost înlăturat sporul de 1 an şi 4 luni închisoare.
A fost redusă pedeapsa principală aplicată inculpatului pentru infracţiunea prev. de art. 297 alin. (1) C. pen. rap la art. 132 din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 35 C. pen. şi art. 5 C. pen. (38 de acte materiale, părţi civile S.C. C. S.A., S.C. E., B. S.A., IIII. şi G., S.C. H. S.R.L., S.C. J. S.R.L., S.C. K. S.C. JJJJ.), de la 6 ani închisoare la 4 ani şi 6 luni închisoare.
Au fost menţinute pedepsele complementare şi accesorii aplicate pentru infracţiunea prev. de art. 297 alin. (1) C. pen. rap la art. 132 din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 35 C. pen. şi art. 5 C. pen. (38 de acte materiale, părţi civile S.C. C. S.A., S.C. E., B. S.A., IIII. şi G., S.C. H. S.R.L., S.C. J. S.R.L., S.C. K. S.C. JJJJ.).
În baza art. 38 alin. (1), art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., au fost contopite pedepsele principale de 4 ani şi 6 luni închisoare şi de 4 ani închisoare şi s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 4 ani şi 6 luni închisoare la care se adaugă sporul de 1 an şi 4 luni închisoare (o treime din pedeapsa de 4 ani închisoare), în total, 5 ani şi 10 luni închisoare.
A fost menţinută dispoziţia de contopire a pedepselor complementare şi accesorii.
2. Au fost reduse cuantumul despăgubirilor civile acordate de prima instanţă părţii civile B. S.A. la suma de 673.290,9 RON, la care s-a adaugat dobânda legală ce curge începând cu data de 23.08.2016 şi până la data achitării integrale a prejudiciului.
A fost redus cuantumul despăgubirilor civile acordate de prima instanţă cu titlu de daune materiale părţilor civile F. şi G. la suma de 10.394,10 RON la care se adaugă dobânda legală ce curge începând cu data de 23.08.2016 şi până la data achitării integrale a prejudiciului.
A fost admisă acţiunea civilă formulată de E. şi a fost obligat inculpatul A. la plata către partea civilă E. a următoarelor sume cu titlu de despăgubiri civile, daune materiale:
- 9.612,76 RON la care se adaugă dobânda legală ce începe să curgă de la data la care inculpatul trebuia să procedeze la distribuirea către creditor a sumelor încasate în dosarul de executare x/2012 aparţinând W. Costinel Romeo şi până la data achitării integrale a prejudiciului.
- 78.750,00 RON la care se adaugă dobânda legală ce începe să curgă de la data la care inculpatul trebuia să procedeze la distribuirea către creditor a sumelor încasate în dosarul de executare nr. 296/E/2012 aparţinând W. Costinel Romeo şi până la data achitării integrale a prejudiciului.
- 26.034,54 RON la care se adaugă dobânda legală ce începe să curgă de la data la care inculpatul trebuia să procedeze la distribuirea către creditor a sumelor încasate în dosarul de executare nr. 280/E/2012 aparţinând W. Costinel Romeo şi până la data achitării integrale a prejudiciului.
A fost disjunsă acţiunea civilă formulată de E. având ca obiect despăgubirile civile aferente dosarului de executare nr. 3/E/2013 aparţinând W. Costinel Romeo.
S-a stabilit că data de la care curge dobânda legală aferentă sumei de 39.806,34 RON acordată părţii civile S.C. J. S.R.L cu titlu de despăgubiri civile de către instanţa de fond este data la care inculpatul trebuia să procedeze la distribuirea către creditor a sumelor încasate în dosarul de executare nr. 478/E/2013 aparţinând W. Costinel Romeo şi până la data achitării integrale a prejudiciului.
Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate.
II. S-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecarea acţiunii civile formulate de E. având ca obiect despăgubirile civile aferente dosarului de executare nr. 3/E/2013 aparţinând W. Costinel Romeo la aceeaşi instanţă, Curtea de Apel Craiova.
III. S-a luat act de retragerea apelului părţii civile B. S.A. formulat împotriva aceleiaşi sentinţe.
IV. A fost respins ca nefondat apelul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie, Serviciul Teritorial Craiova.
A fost obligată partea civilă B. S.A. la plata sumei de 100 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
V. Onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru apelantul inculpat A., în sumă de 217 RON, a rămas în sarcina statului.
VI. Cheltuielile judiciare ocazionate de judecarea apelurilor declarate de apelantul inculpat A., părţile civile E. şi S.C. J. S.R.L. şi Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie, Serviciul Teritorial Craiova au rămas în sarcina statului.
VII. A fost admisă cererea formulată de expertul KKKK. cu privire la majorarea onorariului de expert cuvenit pentru suplimentul de expertiză efectuat în cauză.
În baza art. 273 alin. (5) C. proc. pen., s-a dispus avansarea sumei de 1910 RON reprezentând onorariul aferent întocmirii suplimentului la raportul de expertiză contabilă din fondul cheltuielilor judiciare special alocat al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, către expertul KKKK..
Împotriva deciziei penale nr. 312/A din data de 27 octombrie 2020 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală în dosarul nr. x/2016, la data de 2 aprilie 2021, inculpatul A., prin avocat LLLL. a declarat recurs în casaţie.
În motivarea scrisă a cererii sale inculpatul, prin apărător a invocat cazurile de casare prevăzute de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. " inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală" şi art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen. "s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege".
Referitor la cazul de casare prevăzut art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.
Referitor la activitatea desfăşurată de inculpat în calitate de executor bancar, s-a arătat că faţă de infracţiunea de abuz în serviciu reţinută, judecătorul primei instanţe a procedat la o interprtare eronată a cadrului legal aplicabil ceea ce a condus la o soluţie greşita de condamnare.
Cât priveşte cadrul legal de deschidere a contului de executor bancar judecatorul primei instante mentionează că aceasta operaţiune s-a făcut în baza unor acte normative ce nu au caracter de legislaţie primara. De asemenea, cât priveşte legalitatea operaţiunilor, conform celor mentionate în paragraf 10 fila x hotărâre:"controlul curent asupra plăţilor efectuate fiind făcut prin SUPERVIZARE ZILNICĂ de către Directia de Administrare Credite din Centrală".
Aceste aspecte nu au fost interpretate corespunzător sub aspectul relevantei juridice. Faţă de aceste aspecte s-a apreciat ca instanţa era obligata să dispună încetarea procesului penal, având în vedere dispoziţiile general obligatorii ale Deciziilor Curţii Constituţionale nr. 392/06.06.2017 şi nr. 405 din 15 iunie 2016.
S-a considerat că în cauza de faţă termenul expres prevăzut de lege pentru punerea în acord a dispoziţiilor Curţii Constituţionale cu legislaţia în vigoare a expirat, cu "consecinţa încetării imediate a efectelor juridice a normei penale incriminate, fapt pentru care sunt incidente dispoziţiile art. 16 coroborat cu dispoziţiile art. 17 C. proc. pen. cu privire la încetarea procesului penal.
În actualul stadiu al procesului, s-a apreciat că după dezbaterea în fond instanţa era obligata să pronunţe o soluţie de achitare.
Se susţine că faptele reţinute în seama inculpatului nu realizează elementele de tipicitate expuse în norma de incriminare reţinută ca temei al acuzaţiei ce i s-a adus. A mai arătat că ipotezele expuse de către judecător în raţionamentul sau reprezintă elementele de tipicitate ale unei alte infracţiuni (art. 295 C. pen.) şi nu ale infracţiunii de abuz în serviciu .
În raport cu cele menţionate, se constată că, potrivit descrierii faptelor în prezenta cauză penală, aceeaşi faptă, constând în întocmirea de către un funcţionar, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, a unor înscrisuri false nu poate justifica reţinerea în concurs real ori chiar ideal atât a infracţiunii de abuz în serviciu cât şi a infracţiunii de fals intelectual deoarece întocmirea acelor înscrisuri false reprezintă o formă specială a abuzului în serviciu, incriminarea faptei ca infracţiune de fals intelectual având caracter special în raport cu incriminarea faptei ca abuz în serviciu.
Raportat la aceste aspecte, se constată încălcat principiul MMMM. în situaţia în care a fost acuzat de săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu.
Prin urmare, s-a solicitat admiterea recursului în casaţie, casare decizie şi în rejudecare achitarea, în conformitate cu prevederile art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen. iar sub aspectul laturii civile să fie respinsă acţiunea civila, nefiind întrunite condiţiile răspunderii civile delictuale (faptă ilicită a inculpatului, vinovăţie, prejudiciu, legătură de cauzalitate).
Referitor la cazul de casare prevăzut art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen.
S-a apreciat că s-a aplicat o pedeapsa în afara cadrului legal de reglementare - încâlcindu-se prevederile art. 7 CEDO.
Prin încheierea din data de 29 septembrie 2021, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosar nr. x/2021, a fost admisă, în principiu, cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 312/A din data de 27 octombrie 2020 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală în dosarul nr. x/2016.
Cauza a fost trimisă în vederea judecării recursului în casaţie la Completul 8 şi s-a fixeat termen la data de 10 noiembrie 2021, cu citarea părţilor.
Potrivit art. 275 alin. (3) C. proc. pen. cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.
Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din data de 12 ianuarie 2022, fiind consemnate în încheierea de şedinţă de la acea dată, încheiere care face parte integrantă din prezenta.
Analizând recursul în casaţie formulat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 312/A din data de 27 octombrie 2020 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. x/2016, Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Potrivit dispoziţiilor art. 433 C. proc. pen., scopul recursului în casaţie este acela de a supune Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie judecarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.
Astfel, cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. ("inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală"), se circumscrie situaţiilor în care fapta concretă pentru care s-a pronunţat soluţia definitivă de condamnare nu întruneşte elementele de tipicitate prevăzute de norma de incriminare, când instanţa a ignorat o normă care conţine dispoziţii de dezincriminare a faptei, astfel încât nu se mai realizează o corespondenţă deplină între fapta săvârşită şi noua configurare legală a tipului respectiv de infracţiune.
Înalta Curte constată că prin decizia penală nr. 312/A din data de 27 octombrie 2020 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. x/2016, inculpatul A. a fost condamnat pentru infracţiunea prev. de art. 297 alin. (1) C. pen. rap la art. 132 din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 35 C. pen. şi art. 5 C. pen. (38 de acte materiale, părţi civile S.C. C. S.A., S.C. E., B. S.A., IIII. şi G., S.C. H. S.R.L., S.C. J. S.R.L., S.C. K. S.C. JJJJ.), la pedeapsa de 4 ani şi 6 luni închisoare şi la pedeapsa de 4 ani închisoare pentru infracţiunea prev. de art. 297 alin. (1) C. pen. rap la art. 132 din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 35 C. pen. şi art. 5 C. pen. (35 acte materiale).
În baza art. 38 alin. (1), art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., au fost contopite pedepsele principale de 4 ani şi 6 luni închisoare şi de 4 ani închisoare şi s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 4 ani şi 6 luni închisoare la care s-a adăugat sporul de 1 an şi 4 luni închisoare (o treime din pedeapsa de 4 ani închisoare), în total, pedeapsa de 5 ani şi 10 luni închisoare.
În ceea ce priveşte situaţia de fapt, cu referire la activitatea de executor bancar, s-a constatat că aceasta a fost în mod corect stabilită, Înalta Curte, ca instanţă de apel, reţinând, în esenţă, că acesta nu a distribuit creditorului B. suma de 96.926,56 RON primită în contul de consemnare deschis la această bancă de la debitorii din dosarele de executare reprezentând inclusiv contravaloarea bunurilor valorificate pentru diminuarea debitelor clienţilor băncii (debitorii X. S.R.L., Y. S.R.L., Z. S.R.L., AA. S.R.L., BB., CC., DD., EE., FF., GG., HH., II., JJ., KK., LL., MM., NN., OO., PP., QQ., RR., SS., TT.), că a ridicat în numerar din contul de executor bancar aflat în gestiunea sa suma de 329.513,50 RON fără justificare şi că a transferat din contul de executor bancar în contul S.C. O. S.A. suma de 61.500 RON reprezentând restituire garanţie participare la licitaţie, sumă ce nu a fost încasată anterior de la această firmă.
Referitor la activitatea desfăşurată în calitate de executor judecătoresc, Înalta Curte a constatat că inculpatul, în apel, nu a formulat critici cu privire la situaţia de fapt stabilită de către prima instanţă, aspectele invocate cu ocazia soluţionării apelului au vizat lipsa prejudiciului şi faptul că orice nereguli s-ar fi constatat acestea nu pot atrage decât o sancţiune de natură civilă, contractuală.
În esenţă, în sarcina inculpatului instanţa de apel a reţinut că, în perioada 17.02.2012-18.03.2015, în calitate de executor judecătoresc în cadrul B.E.J. A. nu a distribuit creditorilor S.C. E., B. S.A., F. şi Otilia, S.C. H. S.R.L, S.C.I. S.R.L., OOOO. L. şi S.C. C. S.A. toate sumele de bani primite în conturile de consemnare ale B.E.J. A. de la debitorii acestora, a dispus de sumele de bani primite de la debitorii din dosarele de executare şi păstrate temporar în conturile de consemnare, prin transferul lor în conturile personale, în conturile curente ale BEJ (fără a reprezenta cheltuieli de executare sau onorarii), sau prin retragere în numerar, fără a avea la bază documente justificative.
În recursul în casaţie formulat, invocând cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., inculpatul a susţinut că starea de fapt nu se circumscrie elementelor de tipicitate ale infracţiunii de abuz în serviciu, aceste norme fiind ridicate de instanţele precedente de la rangul de norme secundare, la rangul de norme primare, atât în ceea ce priveşte calitatea de executor bancar, cât şi în ceea ce priveşte calitatea de executor judecătoresc.
În esenţa s-a arătat că faptele pentru care a fost condamnat nu întrunesc elementele de tipicitate ale infracţiunii de abuz în serviciu prevăzută de art. 297 alin. (1) C. pen. raportat la art. 132 din Legea 78/2000 cu aplic art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 C. pen., solicitând casarea decizie şi, în rejudecare, achitarea în conformitate cu prevederile art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., iar, sub aspectul laturii civile respingerea acţiunii civile, apreciind că nu sunt întrunite condiţiile răspunderii civile delictuale.
Totodată, inculpatul a mai susţinut că starea de fapt şi încadrarea juridică dată faptelor au fost interpretate greşit deoarece exercitarea atribuţiilor de executor bancar nu era prevăzută de legislaţie primară, legislaţie care ar fi atras incidenţa dispoziţiilor art. 297 C. pen. din perspectiva deciziei Curţii Constituţionale nr. 392/2017.
Înalta Curte constată că faptele pentru care a fost condamnat inculpatul A. prin decizia recurată întrunesc condiţiile de tipicitate prevăzute de norma de incriminare, iar criticile recurentului privesc chestiunile de fapt analizate de instanţa de fond, respectiv de apel, chestiuni ce excedă cenzurii instanţei învestită cu judecarea recursului în casaţie.
Potrivit art. 438 alin. (2) C. proc. pen., cazurile prevăzute la alin. (1) pot constitui temei al casării hotărârii doar dacă nu au fost invocate pe calea apelului sau în cursul judecării apelului ori dacă, deşi au fost invocate, au fost respinse sau instanţa a omis să se pronunţe asupra lor.
Analizând decizia recurată, Înalta Curte constată că aceste critici au fost invocate şi în faţa instanţei de apel, iar prin decizia pronunţată Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ca instanţă de apel, a respins aceste critici, fiind amplu analizate.
Se constată însă că prin motivele invocate recurentul inculpat critică greşita aplicare a legii în ceea ce priveşte încadrarea juridică dată faptei pentru care a fost condamnat, critică ce nu poate fi analizată prin cazul de casare invocat.
Înalta Curte observă că s-au indicat în considerentele deciziei instanţei de apel dispoziţiile legale încălcate de inculpatul recurent acestea fiind prevăzute de C. proc. civ. şi a reglementărilor aferente profesiei de executor bancar şi judecătoresc.
În esenţă Curtea Constituţională, prin deciziile invocate de inculpatul recurent a stabilit că, în materie penală, principiul legalităţii incriminării, "nullum crimen sine lege, nulla poena sine lege", impune ca numai legiuitorul primar să poată stabili conduita pe care destinatarul legii este obligat să o respecte, în caz contrar aceştia supunându-se sancţiunii penale.
În sensul acestei concluzii s-a arătat că în cazul în care neîndeplinirea ori defectuozitatea îndeplinirii unui act nu s-ar raporta la atribuţii de serviciu prevăzute într-un act normativ cu putere de lege s-ar ajunge la situaţia ca în cazul infracţiunii de abuz în serviciu elementul material al acesteia să fie configurat atât de legiuitor, Parlament sau Guvern, cât şi de alte organe, inclusiv persoane juridice de drept privat, în cazul fişei postului, ceea ce nu este de acceptat în sistemul juridic de drept penal.
Curtea Constituţională a mai reţinut însă că, legislaţia primară poate fi detaliată prin intermediul adoptării unor acte de reglementare secundară, potrivit art. 4 alin. (3) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, cu condiţia ca actele normative date în executarea legilor şi a ordonanţelor Guvernului să se emită doar în limitele şi potrivit normelor care le ordonă.
Ori, Înalta Curte constată că, în speţă, dispoziţiile din legislaţia secundară au fost date în executarea legilor şi ordonanţelor Guvernului care privesc activitatea executorului bancar şi judecătoresc.
În consecinţă, critica este neîntemeiată.
Prin urmare, faptele inculpatului, astfel cum au fost anterior descrise, se circumscriu ilicitului penal şi întrunesc condiţiile de tipicitate obiectivă şi subiectivă a doua infracţiuni de abuz în serviciu, în formă continuată, prev. de art. 297 alin. (1) C. pen. rap la art. 132 din Legea nr. 78/2000 cu aplic art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 C. pen.
Referitor la cazul de casare prevăzut de art. 438 pct. 12 C. proc. pen., inculpatul A., prin apărător a susţinut că se impun critici inclusiv cu privire la modul în care s-a stabilit pedeapsa aplicată, mai exact cu nesocotirea principiului non bis in idem, întrucât acesta a fost pedepsit pentru primele acte materiale de abuz în serviciu prin hotărârea definitivă nr. 133 din data de 12 aprilie 2019, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosar nr. x/2017.
Înalta Curte reaminteşte că dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen. sunt incidente atunci când se procedează la aplicarea unei alte pedepse principale decât cea prevăzută de lege pentru infracţiunea săvârşită sau aplicarea unei pedepse principale care depăşeşte limitele generale ale pedepsei prevăzute de art. 60 C. pen. ori care se situează sub aceste limite, aplicarea unei pedepse principale care depăşeşte sau se situează sub limitele speciale ale pedepsei prevăzute de lege pentru infracţiunea săvârşită.
Efectul negativ al autorităţii de lucru judecat presupune incidenţa principiului ne bis in idem, prevăzut explicit de actualul legiuitor în cuprinsul art. 6 C. proc. pen., potrivit căruia nicio persoană nu poate fi urmărită sau judecată pentru săvârşirea unei infracţiuni atunci când faţă de acea persoană s-a pronunţat anterior o hotărâre penală cu privire la aceeaşi faptă, chiar şi sub o altă încadrare juridică, acest text de lege transpunând, la nivel naţional, reglementările internaţionale în materie, respectiv Capitolul 3 din Convenţia de punere în aplicare a Acordului Schengen, Convenţia de la Bruxelles cu privire la principiul ne bis in idem şi art. 4 din Protocolul 7 la Convenţia pentru apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor fundamentale.
În jurisprudenţa sa, Curtea europeană a drepturilor omului a statuat că pentru a se reţine aplicabilitatea principiului ne bis in idem trebuie verificate trei aspecte (condiţii), respectiv dacă primul set de sancţiuni se circumscrie sau nu noţiunii de "acuzaţie penală", folosindu-se, în acest sens, criteriile "PPPP.", dacă faptele din cele două proceduri sunt identice (elementul idem) şi dacă a existat o dublare a procedurilor (elementul bis).
Altfel spus, pentru a-şi găsi aplicarea principiul non bis in idem, trebuie să existe o primă procedură penală care s-a finalizat printr-o hotărâre de condamnare sau de achitare definitivă a unei persoane împotriva căreia s-a formulat o acuzaţie în materie penală, iar autorităţile să demareze o a doua procedură penală (elementul bis), pentru aceeaşi faptă (elementul idem) cu privire la aceeaşi persoană.
Înalta Curte observă că inculpatul recurent, în esenţă, invocă faptul că, fiind condamnat anterior pentru infracţiunea de fals material în înscrisuri oficiale, nu se mai putea dispune condamnarea sa şi pentru infracţiunea de abuz în serviciu întrucât acţiunile prin care s-a realizat elementul material al infracţiunii de fals material în înscrisuri oficiale reprezintă şi acţiunile prin care a fost comisă infracţiunea de abuz în serviciu.
Înalta Curte constată că prin decizia panală nr. 133 din 12 aprilie 2019, pronunţata de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală, în dosar nr. x/2017, inculpatul A. a fost condamnat pentru comiterea infracţiunilor de fals material în înscrisuri oficiale în formă continuată, prev. de art. 320 alin. (1) şi (2) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi uz de fals în formă continuată, prev. de art. 323 teza I C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., ambele cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen., reţinându-se că:
- fapta executorului judecătoresc A. care, în perioada 03-05.03.2015, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale şi în exercitarea atribuţiilor de serviciu, a falsificat 11 file din Registrele de valori aferente anilor 2012 şi 2013 ale W. Costinel Romeo, în sensul adăugării, după completarea filelor respective de către angajatele biroului, a unor menţiuni care să ateste faptul că a remis diverse sume de bani, în numerar, numiţilor QQQQ., RRR., RRRR., SSSS., TTTT., UUUU., VVVV., WWWW., XXXX., YYYY. şi ZZZZ. AAAAA., întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de fals material în înscrisuri oficiale în formă continuată, prev. de art. 320 alin. (1) şi (2) C. pen., cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen.
- fapta inculpatului A. care, la datele de 03.03.2015 şi 05.03.2015, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, a depus la Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Gorj copii certificate pentru conformitate cu originalul de pe cele 11 înscrisuri originale falsificate pentru a justifica faptul că sumele de bani retrase în numerar din contul de consemnare al W. Costinel Romeo, reprezintă plăţi către debitori şi creditori în cadrul dosarelor de executare silită şi nu venituri pentru care ar fi datorat taxe şi impozite la bugetul de stat, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de uz de fals în formă continuată, prev. de art. 323 teza I C. pen., cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen.
Principiul non bis in idem reprezintă un principiu de drept procesual penal, având însă şi o componentă de drept substanţial (elementul "idem") ce reflectă interdicţia unei valorificări multiple din perspectivă penală a unei conduite unice realizată de agent, împiedicând aplicarea simultană a mai multor texte de lege atunci când semnificaţia juridică a faptei este acoperită integral de o unică normă de incriminare, principiu ce se aplică nu doar în cazurile în care acuzatul este judecat în procese diferite, ci şi în ceea ce priveşte aceeaşi cauză penală.
Acest principiu este prevăzut atât în Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, respectiv art. 4 din Protocolul adiţional nr. 7 la Convenţie cât şi în alte instrumente internaţionale, şi anume art. 14, paragraful 7 din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice adoptat sub egida Organizaţiei Naţiunilor Unite, art. 50 din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene (2012/C 326/02) sau art. 54 din Convenţia de punere în aplicare a Acordului Schengen (CAAS) din 14 iunie 1958, încorporat în al BBBBB. al Uniunii Europene (Cooperarea în domeniul justiţiei şi al afacerilor interne) în cadrul Protocolului la Tratatul de la Amsterdam.
Cu privire la definirea expresiei de identitate a faptelor materiale în aplicarea art. 54 CAAS, aceasta a fost înţeleasă ca "existenţa unui ansamblu de circumstanţe concrete indisociabil legate între ele în timp, spaţiu, precum şi prin obiectul lor", aprecierea definitivă în această privinţă aparţinând instanţelor naţionale competente, care trebuie să determine dacă faptele materiale în discuţie îndeplinesc aceste condiţii.
Curtea de Justiţie a Uniunii Europene, în jurisprudenţa sa, a stabilit că aplicarea principiului este subsumată unei triple condiţii: identitatea faptelor, unitatea persoanei care a comis infracţiunea în sens larg şi unitatea interesului juridic protejat, interzicând sancţionarea aceleiaşi persoane încă o dată pentru acelaşi comportament ilicit în scopul de a proteja o unică valoare socială lezată.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în garantarea dreptului fundamental prevăzut de articolul 4 din Protocolul nr. 7, a decis ca acest articol să fie înţeles ca interzicând a urmări sau judeca o persoană pentru o a doua infracţiune cu condiţia că aceasta să aibă la origine fapte identice sau fapte care sunt "în substanţă" aceleaşi cu cele care au constituit prima infracţiune, avându-se în vedere, în principal, "elementele esenţiale" ale infracţiunilor.
Astfel, în cauza Franz Fischer c. Austria Curtea a apreciat că se impune analizarea împrejurării dacă cele două infracţiuni aveau sau nu aceleaşi "elemente esenţiale". Relevant fiind faptul că, în această speţă, Curtea a decis că " dacă cele două infracţiuni s-ar fi suprapus foarte puţin, nu s-ar fi putut susţine interdicţia reţinerii lor în concurs."
În speţă, Curtea constatând că reclamantul a fost condamnat atât pentru "infracţiunea administrativă de a fi condus un autovehicul sub influenţa băuturilor alcoolice, cât şi pentru infracţiunea de ucidere din culpă, cu circumstanţa agravantă constând în săvârşirea faptei în stare de ebrietate", a considerat că cele două condamnări s-au bazat pe aceleaşi "elemente esenţiale" şi anume uciderea din culpă a unei persoane ca urmare a conducerii unui autovehicul în stare de ebrietate, încălcându-se principiul non bis in idem.
Curtea a stabilit că "deşi denumirea, natura şi scopul celor două "infracţiuni" erau diferite, a existat o încălcarea a art. 4 din Protocolul nr. 7, datorită faptului că ambele sancţiuni s-au bazat pe aceeaşi conduită a autorului."
Au fost evidenţiate, ca şi criterii în raport de care se poate reţine încălcarea principiului consacrat de art. 4 din Protocolul adiţional nr. 7 la Convenţie elementele constitutive diferite dar şi comiterea lor succesiv şi nu concomitent.
În acest sens facem trimitere la cauza CCCCC. c. Austriei şi cauza Schutte c. Austriei.
În speţa CCCCC. s-a statuat că "infracţiunea de abandonare a victimei şi infracţiunea constând în omisiunea de a informa organele de poliţie despre producerea accidentului se diferenţiază prin existenţa unei forme de vinovăţie specifice fiecărei infracţiuni, privind de asemenea acte de executare diferite."
În cauza Schutte s-a arătat că "elementul material cu privire la o infracţiune a fost folosirea ameninţării sau a violenţei ca mijloace de opunere împotriva autorităţilor, în timp ce cu privire la cealaltă infracţiune, aceasta a constat într-o simplă omisiune în contextul siguranţei pe drumurile publice, şi anume faptul că nu a oprit autoturismul la solicitarea poliţiei."
Aplicând jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului şi a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, Înalta Curte constată, raportat la situaţia de fapt reţinută de instanţa de fond şi de apel, că, în prezenta cauză, nu se poate reţine încălcarea principiului non bis in idem.
Din punct de vedere al obiectului juridic al infracţiunii de abuz în serviciu constatăm că aceasta a fost cuprinsă în grupa infracţiunilor de serviciu, respectiv în Capitolul II al Titlului V al C. pen., intitulat "Infracţiuni de serviciu".
Din perspectiva obiectului juridic, prin incriminarea infracţiunii de abuz în serviciu legiuitorul a urmărit să ocrotească relaţiile sociale pentru a căror existenţă şi normală dezvoltare se impune ocrotirea relaţiilor referitoare la buna desfăşurare a atribuţiilor de serviciu ale persoanelor care activează în "serviciul public", în cel mai larg înţeles.
În cazul infracţiunii de abuz în serviciu, neîndeplinirea unui act şi îndeplinirea defectuoasă a unui act reprezintă modalităţi de realizare a elementului material al laturii obiective.
Totodată, infracţiunea de abuz în serviciu, fiind una de rezultat, se consumă în momentul producerii unei pagube sau a unei vătămări a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau juridice, prin neîndeplinirea sau îndeplinirea, prin încălcarea legii, a unui act ce intră în sfera atribuţiilor de serviciu ale subiectului activ.
Falsul material în înscrisuri oficiale este prevăzut de art. 320 C. pen., text care incriminează în alin. Falsificarea unui înscris oficial, prin contrafacerea scrierii ori a subscrierii sau prin alterarea lui în orice mod, de natură să producă consecinţe juridice" fapta fiind mai gravă potrivit alin. (2) atunci când este săvârşită de un funcţionar public.
Astfel, conform art. 320 alin. (2) C. pen., "Falsul prevăzut în alin. (1), săvârşit de un funcţionar public în exerciţiul atribuţiilor de serviciu, se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi".
Valoarea socială protejată de norma de incriminare o reprezintă încrederea publicului în veridicitatea conţinutului unui înscris oficial. În subsidiar, textul protejează şi relaţiile sociale referitoare la corecta îndeplinire a atribuţiilor de serviciu, având în vedere că, în forma prev. de alin. (2) fapta este săvârşită de către un funcţionar public aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu.
Nu se poate reţine că există identitate între infracţiunea de fals material în înscrisuri oficiale şi infracţiunea de abuz în serviciu dacă a existat un folos astfel cum prevede art. 132 din Legea nr. 78/2000, deoarece infracţiunea de abuz în serviciu este o infracţiune de rezultat ale cărei elemente de tipicitate sunt existenţa unei pagube şi a unui folos indiferent de persoana în favoarea căreia a fost realizat folosul şi conduita ilicită efectuată de către inculpat.
Infracţiunea de abuz în serviciu s-a reţinut în raport de împrejurarea că în perioada 2008-2015 numitul A., în calitatea sa de executor bancar şi judecătoresc, prin nerespectarea atribuţiilor de serviciu, a dispoziţiilor din C. proc. civ. şi celelalte reglementări aferente profesiei de executor bancar şi judecătoresc, nu a distribuit creditorilor sumele de bani primite de la debitorii din dosarele de executare, sume de bani primite şi păstrate temporar în contul de executor bancar şi în conturile de consemnare ale W., ci a transferat aceste sume, fără respectarea destinaţiei lor, în conturile personale, în conturile curente ale BEJ (fără a reprezenta cheltuieli de executare sau onorarii) sau ale unei terţe persoane (O.), sau le-a retras în numerar, fără a avea la bază documente justificative.
Înalta Curte reaminteşte că, în jurisprudenţa sa, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a stabilit că aplicarea principiului este subsumată unei triple condiţii: identitatea faptelor, unitatea persoanei care a comis infracţiunea în sens larg şi unitatea interesului juridic protejat, ori, astfel cum s-a reliefat, din perspectiva ultimului criteriu, reglementarea celor două infracţiuni vizează atât consecinţe juridice diferite dar şi interese juridice distincte.
Prin urmare, Înalta Curte constată că în speţă principiului ne bis in idem invocat de inculpat, prin apărător nu este incident.
Înalta Curte consideră că acest motiv de recurs în casaţie poate fi invocat din perspectiva art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. şi nu a art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen.
Referitor la pedepsele aplicate inculpatului A., de 4 ani şi 6 luni închisoare, pentru infracţiunea prev. de art. 297 alin. (1) C. pen. rap la art. 132 din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 35 C. pen. şi art. 5 C. pen. (38 de acte materiale) şi 4 ani închisoare pentru infracţiunea prev. de art. 297 alin. (1) C. pen., rap la art. 132 din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 35 C. pen. şi art. 5 C. pen. (35 acte materiale), Înalta Curte constată că acestea se situează în limite legale.
Totodată, Înalta Curte constată că şi în procesul de contopire a pedepselor, potrivit art. 38 alin. (1), art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., în mod corect s-a stabilit pedeapsa rezultantă ce urmează a fi executată de inculpat, respectiv, pedeapsa de 5 ani şi 10 luni închisoare.
Prin urmare, pedepsele stabilite inculpatului de instanţa de apel sunt legale, cazul de recurs în casaţie invocat, respectiv art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen., nefiind incident în speţă.
Pentru considerentele expuse, potrivit art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul în casaţie formulat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 312/A din data de 27 octombrie 2020 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. x/2016.
Potrivit art. 275 alin. (2) C. proc. pen. recurentul inculpat va fi obligat la plata sumei de 300 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 312/A din data de 27 octombrie 2020 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. x/2016.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 23 februarie 2022.