Ședințe de judecată: Ianuarie | | 2023
Sunteți aici: Pagina de început » Detalii jurisprudență

R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
Secţia Penală

Decizia nr. 9/RC/2022

Decizia nr. 9/RC

Şedinţa publică din data de 18 ianuarie 2022

Deliberând asupra recursului în casaţie declarat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 496 din data de 30 iunie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2018, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 576 din data de 07.08.2020 pronunţată de Judecătoria Suceava, în baza art. 396 alin. (1) şi (5) rap. la art. 17 alin. (2) şi art. 16 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., a fost achitat inculpatul A., sub aspectul săvârşirii infracţiunii de distrugere prev. de art. 253 alin. (1) C. pen. (faptă din 07.09.2015).

În baza art. 397 alin. (1) C. proc. pen. a fost respinsă ca neîntemeiată acţiunea civilă formulată de partea civilă S.C B. S.A Agenţia Suceava.

S-a luat act că persoana vătămată C. nu s-a constituit parte civilă în cauză.

În baza art. 17 alin. (3) şi (4) din O.U.G nr. 2/2000 s-a dispus comunicarea Biroului Local de Expertize Tehnice Judiciare împrejurarea că inculpatul A. a achitat onorariul aferent expertizei tehnice auto în cuantum de 1500 RON, respectiv - onorariu provizoriu în cuantum de 600 RON conform chitanţei nr. x/1 din data de 03.06.2019 şi onorariu în cuantum de 902,70 RON reprezentând diferenţa, conform chitanţei nr. x/1 din data de 02.10.2019, şi menţiunile prev. de art. 17 alin. (3) lit. a)-i) din O.U.G nr. 2/2000. I s-a pus în vedere persoanei vătămate C. să achite suma de 1500 RON, reprezentând onorariul aferent întocmirii suplimentului la raportul de expertiză tehnică judiciară întocmit în cauză de către expertul tehnic D., conform decontului justificativ. În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., s-a dispus cu privire la cheltuielile judiciare avansate de stat să rămână în sarcina acestuia.

Împotriva sentinţei penale nr. 576 din data de 07.08.2020 a Judecătoriei Suceava, în termen legal, au declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Suceava, partea civilă S.C. B. S.A. Agenţia Suceava şi persoana vătămată C..

Prin decizia penală nr. 496 din 30 iunie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în baza art. 421 pct. 2 lit. a) din C. proc. pen., s-au admis apelurile declarate de partea civilă S.C. B. S.A, prin Agenţia Suceava, persoana vătămată C. şi Parchetul de pe lângă Judecătoria Suceava împotriva sentinţei penale nr. 576/07.08.2020 a Judecătoriei Suceava.

S-a desfiinţat, în parte, sentinţa penală apelată şi, rejudecând:

S-au înlăturat dispoziţiile de achitare a inculpatului A. pentru săvârşirea infracţiunii de distrugere, prev. de art. 253 alin. (1) C. pen. şi de respingere ca nefondată a acţiunii civile alăturată procesului penal de partea civilă S.C. B. S.A.

În baza art. 396 alin. (4) C. proc. pen., s-a stabilit în sarcina inculpatului A. pedeapsa de 6 (şase) luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de distrugere, prev. de art. 253 alin. (1) C. pen.

În baza art. 83 alin. (1), (3) C. pen., s-a dispus amânarea aplicării pedepsei închisorii stabilită în sarcina inculpatului A., pe durata termenului de supraveghere prevăzut de art. 84 alin. (1) C. pen., respectiv de 2 ani.

În baza art. 85 alin. (1) C. pen., pe durata termenului de supraveghere inculpatul A., trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de probaţiune Suceava, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

În baza art. 404 alin. (3) C. proc. pen., s-a atras atenţia inculpatului A., asupra prevederilor art. 88 alin. (1), (2) şi 3 C. pen. referitoare la revocarea amânării şi dispunerea executării pedepsei ca urmare a nerespectării măsurilor de supraveghere ori neexecutării obligaţiilor impuse prin hotărâre, cu rea-credinţă, a neîndeplinirii integrale până la expirarea termenului de supraveghere a obligaţiilor civile stabilite prin hotărâre, ori ca urmare a săvârşirii de infracţiuni pe durata termenului de supraveghere.

A fost obligat inculpatul A. să plătească părţii civile S.C. B. S.A, prin Agenţia Suceava suma de 17187,91 de RON, cu titlu de daune materiale. În baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul A. să plătească statului suma de 800 de RON cu titlu de cheltuieli judiciare de la judecata în prima instanţă (din care 400 de RON reprezintă cheltuieli aferente fazei de urmărire penală).

S-au menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate, care nu contravin deciziei. În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de către stat în apel au rămas în sarcina acestuia. În baza art. 276 alin. (6) C. proc. pen., a fost obligat intimatul inculpat să plătească apelantului persoană vătămată suma de 3000 de RON cu titlu de cheltuieli judiciare din apel (onorariu apărător ales).

S-a reţinut că din mijloacele de probă administrate în cauză (inclusiv cele administrate în faţa instanţei de apel), cu privire la infracţiunea de distrugere, prev. de art. 253 alin. (1) C. pen. dedusă judecăţii, rezultă că, în mod greşit, prima instanţă a reţinut incidenţa cauzei de împiedicare a exercitării acţiunii penale prev. de art. 16 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., că nu există probe că o persoană a săvârşit infracţiunea.

În fapt, Curtea a reţinut, în esenţă, că la data de 07.09.2015, în jurul orelor 20:40, în timp ce inculpatul A. se deplasa cu un buldoexcavator pe DJ178A, din direcţia Todireşti spre Costîna, pe raza jud. Suceava, pe fondul unor discuţii contradictorii anterioare, în contextul unei şicanări în trafic, cu intenţie, a efectuat un viraj brusc la stânga, acroşând autoutilitara marca x, cu nr. de înmatriculare x, condusă de persoana vătămată C., care se angajase în depăşire, distrugându-i oglinda retrovizoare exterioară dreapta, aripa dreapta, portieră dreapta şi geamul lateral dreapta, cauzând astfel un prejudiciu material de 17187,91 RON. Cele de mai sus rezultă fără niciun dubiu din ansamblul mijloacelor de probă administrate în cauză, inclusiv a celor din faţa instanţei de apel (extrem de relevante fiind declaraţiile martorilor oculari E. şi F.). S-a reţinut că mijloacele de probă se coroborează perfect între ele şi sunt suficiente pentru a răsturna prezumţia de nevinovăţie de care a beneficiat inculpatul A.. Simplul fapt că la momentul producerii accidentului martorii E. şi F. se aflau într-o relaţie profesională cu persoana vătămată nu constituie, în aprecierea Curţii, contrar celor susţinute de prima instanţă, un motiv care să facă să planeze asupra acestora vreo suspiciune de părtinire şi de lipsă de sinceritate. De asemenea, între declaraţiile celor doi martori apar unele diferenţe/contradicţii, însă Curtea a constatat că acestea sunt rezultatul perceperii diferite a evenimentelor şi că nu poartă asupra unor elemente esenţiale ale cauzei, ambii afirmând că inculpatul, intenţionat, a acroşat autoutilitara în care se aflau, cu buldoexcavatorul şi a proiectat-o în şanţ.

Cu privire la concluziile raportului de expertiză tehnică auto întocmit de către expertul D., s-a constatat că acestea nu sunt relevante cauzei. Audiat fiind în faţa instanţei de apel expertul D. a arătat că la întocmirea raportului de expertiză a ţinut seama doar de procesul-verbal întocmit de organele de poliţie la faţa locului şi de avariile suferite de cele două vehicule implicate şi nu a luat în considerare declaraţiile martorilor şi ale persoanei vătămate. Aceasta în condiţiile în care la dosarul cauzei nu există un proces-verbal de cercetare a locului faptei (aspect confirmat şi de martorul G., lucrător de poliţie la Postul de poliţie al comunei Todireşti, jud. Suceava - acesta a declarat că nu s-a întocmit un proces-verbal de cercetare a locului accidentului şi că s-a deplasat acolo abia a doua zi, când a făcut nişte fotografii ale unor urme, cu camera foto a telefonului personal).

Procedând la individualizarea judiciară a sancţiunii stabilite în sarcina inculpatului A., Curtea a reţinut că pedeapsa aplicată infractorului are ca scop reeducarea sa şi prevenirea de noi infracţiuni, deci ea trebuie să fie adaptată, individualizată persoanei căreia îi este destinată. Aceeaşi pedeapsă, identică ca gen şi cuantum, nu produce aceleaşi efecte asupra tuturor infractorilor cărora le este aplicată. Din aceste motive, pedeapsa trebuie să fie adaptată fiecărui infractor, să fie proporţională faţă de fiecare infractor, în raport cu trăsăturile sale specifice, cu periculozitatea sa pentru ordinea publică şi cu orice alte elemente de natură să caracterizeze personalitatea sa.

Raportat la împrejurările şi modul de comitere a infracţiunii (mai sus arătate), valoarea relativ însemnată a prejudiciului produs şi, nu în ultimul rând, la datele ce caracterizează persoana inculpatului A. (persoană bine integrată în familie şi societate, dar care nu a recunoscut săvârşirea infracţiunii imputate - ce denotă că nu a înţeles pe deplin gravitatea celor întâmplate) s-a apreciat că se justifică, în mod rezonabil, stabilirea unei pedepse de 6 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de distrugere, prev. de art. 253 alin. (1) C. pen.. În ceea ce priveşte individualizarea modalităţii de executare a pedepsei principale stabilite în sarcina inculpatului, Curtea a apreciat că sunt îndeplinite condiţiile art. 83 şi urm. C. pen. pentru a se putea dispune amânarea executării pedepsei.

Decizia penală nr. 496 din 30 iunie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori a fost comunicată astfel: Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava la data de 01.07.2021, inculpatului A. la data de 02.07.2021, părţii vătămate C. la data de 08.07.2021.

Împotriva deciziei penale nr. 496 din 30 iunie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori a declarat recurs în casaţie inculpatul A. la data de 30 iulie 2021.

Cererea de recurs în casaţie a fost comunicată către Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava la data de 05.08.2021, părţii vătămate C. la data de 11.08.2021, B. S.A. la data de 01.08.2021 şi 05.08.2021.

La dosar, la data de 11.08.2021, au fost transmise concluzii scrise de B. S.A. prin care s-a solicitat respingerea recursului formulat de inculpatul A., ca nefondat şi menţinerea deciziei ca legală şi temeinică.

Dosarul a fost înaintat Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 02 septembrie 2021.

Prin referat, judecătorul de filtru a dispus întocmirea raportului de către magistratul asistent desemnat în cauză, în vederea discutării admisibilităţii cererii, în procedura prevăzută de art. 440 din C. proc. pen., la data de 2 noiembrie 2021.

Prin cererea de recurs în casaţie, inculpatul A. a invocat cazul de recurs în casaţie prev. de art. 438 pct. 7 din C. proc. pen., şi a solicitat în temeiul art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. coroborat cu art. 440 din C. proc. pen. şi art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. a) din C. proc. pen., admiterea recursului în casaţie şi pe cale de consecinţă, casarea deciziei din apel atacate şi achitarea în baza art. 16 alin. (1) lit. b) teza I sau teza a II-a din C. proc. pen.

În susţinerea motivelor de recurs în casaţie, a arătat că fapta nu întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de distrugere prevăzută de art. 253 alin. (1) din C. pen., având în vedere situaţia de fapt expusă şi întreg materialul probatoriu administrat atât în faţa instanţei de fond, cât şi cel administrat în faţa instanţei de apel.

În primul rând, din concluziile raportului de expertiză tehnică auto nr. 353/30.09.2020 şi a suplimentului de expertiză tehnică nr. 95/21.02.2020 rezultă în mod foarte clar două aspecte esenţiale: faptul că impactul dintre vehicule s-a produs la marginea din dreapta drumului, între partea dreaptă a autoutilitarei şi roata dreaptă faţă a buldoexcavatorului, contrar celor susţinute de martorii oculari. Persoana vătămată a efectuat virajul spre dreapta spre a pătrunde în faţa utilajului, iar conducătorul utilajului a efectuat virajul spre dreapta drumului încercând să evite impactul. Astfel, cu privire la acest argument, instanţa de apel în mod cu totul greşit a înlăturat concluziile unei probe ştiinţifice şi a preferat să coroboreze declaraţiile martorilor oculari pro causa cu poziţia şi declaraţia persoanei vătămate.

În doctrina de specialitate s-a statuat că valoarea probantă a expertizelor nu este prestabilită de către C. proc. pen., ca toate probele din dreptul românesc, aceste probe vor fi analizate în context, prin coroborare cu celelalte probe existente la dosarul cauzei. În jurisprudenţă s-a reţinut că există mai multe situaţii în care probele obţinute prin raportul de expertiză judiciară au o valoare superioară, care rezultă din caracterul ştiinţific al raportului de expertiză judiciară, care poate fi combătut doar prin probatoriu cu acelaşi caracter, nu şi de înscrisuri sau declaraţii ale părţilor sau ale martorilor.

În al doilea rând, nici instanţa de fond şi nici instanţa de apel nu au coroborat cele patru elemente esenţiale de fapt cu materialul probatoriu.

Primul element esenţial, din perspectiva faptelor, respectiv atitudinea de rea-credinţă a persoanei vătămate C., prin refuzul de a plăti preţul integral, a generat un schimb de replici în contradictoriu între acesta şi inculpatul A..

Al doilea element esenţial din perspectiva faptelor, respectiv faptul că persoana vătămată nu avea niciun motiv să îl oprească în trafic pe inculpatul A., mai ales în condiţiile în care între aceştia se produseseră deja două discuţii contradictorii din cauza neexecutării obligaţiei de plată. Persoana vătămată nu doar că a oprit fără niciun motiv autoutilitara cu care se deplasa, dar a şi urcat la cabina buldoexcavatorului unde se afla inculpatului, începând să îl înjure şi să îl lovească, fără ca ceilalţi martori oculari, respectiv numiţii F., E. şi H. să intervină.

Al treilea element esenţial din perspectiva faptelor, respectiv discuţia telefonică purtată între inculpatul A. şi tatăl său, I., faptul că imediat cum a demarat de la locul în care a fost agresat verbal de către numitul C., inculpatul era foarte speriat pentru că după primul incident era sigur că va fi din nou oprit în trafic şi agresat de numitul C.. Această înregistrare audio a fost solicitată ca probă şi a fost administrată de către instanţa de fond în data de 25.11.2019, aşa cum rezultă din încheierea de şedinţă pronunţată de Judecătoria Suceava.

Al patrulea element esenţial din perspectiva faptelor, respectiv, a doua zi după incidentul din trafic, când, cu ocazia prezentării la sediul poliţiei, agenţii de poliţie au observat faptul că inculpatul A. prezenta leziuni la nivelul feţei şi au hotărât să îl sancţioneze pe numitul C., prin aplicarea unei amenzi contravenţionale.

A mai precizat că există un argument foarte important în ceea ce priveşte dacă fapta sa aparţine sau nu sferei ilicitului penal în raport de toate cele patru elemente esenţiale de fapt şi a materialului probatoriu administrat. Astfel, pe de o parte, instanţa de apel a reţinut în considerentele deciziei penale de condamnare faptul că evenimentul din data de 07.09.2015 reprezintă "un conflict banal, fără importanţă", dar, pe de altă parte, a considerat că, comportamentul inculpatului A. nu poate rămâne nepedepsit, instanţa de judecată considerând că a trecut cu uşurinţă în sfera ilicitului penal, prin comiterea infracţiunii de distrugere.

A învederat că este de acord cu instanţa de apel doar cu privire la prima parte a raţionamentului, respectiv faptul că evenimentul din data de 07.09.2015 a reprezentat un conflict banal, fără importanţă, pornit de la o diferenţă de preţ de 200 de RON, dar, într-un mod inexplicabil şi nu poate fi de acord cu partea a doua a raţionamentului, prin care, aceeaşi instanţa care a apreciat că evenimentul a fost unul banal, a înţeles să sancţioneze într-un mod foarte aspru un tânăr de 27 de ani, educat şi foarte bine integrat în societate, prin condamnarea acestuia la o pedeapsă cu închisoarea.

Pe cale de consecinţă, având în vedere aceste argumente, a susţinut că fapta comisă în cadrul unui conflict banal şi simplu, fără importanţă, petrecut în trafic, prin oprirea fără niciun motiv a inculpatului A. de către numitul C. şi, pe fondul violenţelor verbale şi fizice la care a fost supus, a demarat în forţă şi a accidentat autoutilitara x, în modalitatea reţinută prin concluziile raportului de expertiză, nu întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de distrugere prevăzută de art. 253 şi este incident cazul de casare reglementat de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen.

Având în vedere situaţia de fapt expusă, a solicitat în temeiul art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. coroborat cu art. 440 din C. proc. pen. şi art. 448 alin. (1) pct. 2, lit. a) din C. proc. pen. admiterea recursului în casaţie, casarea deciziei din apel atacate şi achitarea în baza art. 16 alin. (1) lit. b) teza I sau teza a II-a din C. proc. pen.

Prealabil, în raport cu prevederile art. 440 din C. proc. pen., Înalta Curte a reţinut că cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. îndeplineşte cerinţele de formă prevăzute la art. 437 alin. (1) din C. proc. pen., în cuprinsul acesteia fiind menţionat numele şi prenumele inculpatului -A., hotărârea care se atacă - decizia penală nr. 496 din 30 iunie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Suceava, şi semnătura apărătorului inculpatului care a exercitat calea de atac, avocat J. şi avocat K. cu delegaţie avocaţială aflată la fila x, precum şi indicarea cazului de recurs în casaţie pe care se întemeiază - art. 438 pct. 7 din C. proc. pen. cu motivarea acestuia.

Înalta Curte a apreciat că motivele expuse în cererea formulată, în sensul că a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală, se circumscriu în conţinutul cazului de recurs în casaţie invocat, respectiv art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen.

Prin urmare, s-a constatat că cererea de recurs în casaţie este formulată în termenul prevăzut de lege şi îndeplineşte condiţiile de formă prevăzute de art. 434 - 438 din C. proc. pen., iar motivele expuse de către inculpatul A. se circumscriu în conţinutul cazului de recurs în casaţie invocat, respectiv art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen.

Prin încheierea din 02 noiembrie 2021, în baza art. 440 alin. (4) din C. proc. pen., s-a admis în principiu cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 496 din 30 iunie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2018. S-a trimis cauza, în vederea judecării recursului în casaţie şi s-a fixat termen de judecată în şedinţă publică la data de 18 ianuarie 2022.

Examinând recursul în casaţie declarat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 496 din data de 30 iunie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2018, în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază recursul în casaţie formulat, ca fiind nefondat, pentru următoarele considerente:

Potrivit dispoziţiilor art. 433 din C. proc. pen., în calea extraordinară a recursului în casaţie, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este obligată să verifice, în condiţiile legii, conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, iar, conform art. 447 din C. proc. pen., pe această cale instanţa examinează exclusiv legalitatea deciziei recurate.

Se constată, astfel, că recursul în casaţie este o cale extraordinară de atac, prin care sunt supuse verificării hotărâri definitive care au intrat în autoritatea de lucru judecat, însă, numai în cazuri anume prevăzute de lege şi exclusiv pentru motive de nelegalitate, strict circumscrise dispoziţiilor art. 438 alin. (1) din C. proc. pen.

Drept urmare, chestiunile de fapt analizate de instanţa de fond şi/sau apel intră în puterea lucrului judecat şi nu pot face obiectul cenzurii Înaltei Curţi învestită cu judecarea recursului în casaţie, fiind obligatoriu ca motivele de casare prevăzute limitativ de lege şi invocate de recurent să se raporteze exclusiv la situaţia factuală şi elementele care au circumstanţiat activitatea imputată astfel cum au fost stabilite prin hotărârea atacată, în baza analizei mijloacelor de probă administrate în cauză.

Astfel, calea de atac extraordinară a recursului în casaţie nu presupune examinarea unei cauze sub toate aspectele, ci doar controlul legalităţii hotărârii atacate, respectiv al concordanţei acesteia cu regulile de drept aplicabile, însă exclusiv din perspectiva motivelor prevăzute de art. 438 alin. (1) din C. proc. pen., având, aşadar, ca scop exclusiv sancţionarea deciziilor neconforme cu legea materială şi procesuală şi nicidecum judecarea propriu-zisă a procesului penal prin reaprecierea faptelor şi a vinovăţiei persoanei condamnate/achitate.

Prin limitarea cazurilor în care poate fi promovată, această cale extraordinară de atac tinde să asigure echilibrul între principiul legalităţii şi principiul respectării autorităţii de lucru judecat, legalitatea hotărârilor definitive putând fi examinată doar pentru motivele expres şi limitativ prevăzute, fără ca pe calea recursului în casaţie să poată fi invocate şi, corespunzător, să poată fi analizate de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie orice încălcări ale legii, ci numai cele pe care legiuitorul le-a apreciat ca fiind importante.

Conform art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., hotărârile definitive sunt supuse casării dacă inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală.

Prin sintagma "fapta nu este prevăzută de legea penală" legiuitorul a avut în vedere atât lipsa incriminării (neprevederea faptei ca infracţiune sau lipsa de tipicitate a faptei în sensul că nu corespunde modelului abstract de incriminare, fiind incident alt tip de răspundere, după caz, civilă, contravenţională, materială sau disciplinară), cât şi situaţia în care lipsesc anumite elemente constitutive ale infracţiunii, altele decât cele referitoare la "vinovăţia prevăzută de lege".

Analizând în aceste coordonate de principiu prezenta cale de atac, Înalta Curte constată că aceste consideraţii sunt valabile şi cu privire la cazul de recurs prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., invocat de inculpatul A. ce a susţinut că instanţa de fond a pronunţat o soluţie de achitare, conform prevederilor art. 16 lit. c) din C. proc. pen., prin raportare la expertiza tehnico-ştiinţifică şi la înregistrarea ambientală, iar instanţa de apel a pronunţat o soluţie de condamnare dând curs unor declaraţii de martori a căror depoziţii au fost subiective, făcând referire la situaţia de fapt ce a fost reţinută de instanţa de apel.

Din examinarea actelor dosarului, în limitele procesuale menţionate şi în raport cu situaţia de fapt, astfel cum a fost stabilită definitiv de către curtea de apel, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că elementele de tipicitate obiectivă ale infracţiunii de distrugere prevăzute de art. 253 alin. (1) C. pen., pentru care a fost condamnat inculpatul, corespund faptei reţinute în concret în sarcina sa, respectiv că la data de 07.09.2015, în jurul orelor 20:40, în timp ce inculpatul A. se deplasa cu un buldoexcavator pe DJ178A, din direcţia Todireşti spre Costîna, pe raza jud. Suceava, pe fondul unor discuţii contradictorii anterioare, în contextul unei şicanări în trafic, cu intenţie, a efectuat un viraj brusc la stânga, acroşând autoutilitara marca x, cu nr. de înmatriculare x, condusă de persoana vătămată C., care se angajase în depăşire, distrugându-i oglinda retrovizoare exterioară dreapta, aripa dreapta, portieră dreapta şi geamul lateral dreapta, cauzând astfel un prejudiciu material de 17187,91 RON.

În acest context, Înalta Curte constată că fondul criticilor formulate pe calea recursului în casaţie în sensul că fapta nu este prevăzută de legea penală, prin raportare la situaţia de fapt reţinută de instanţa de apel, precum la probatoriul administrat, respectiv faptul că instanţa de fond a avut în vedere raportul de expertiză nr. x din 30.09.2020 şi suplimentul raportului de expertiză nr. x din 21.02.2020, iar instanţa de apel a dat eficientă declaraţiilor martorilor, porneşte de la negarea bazei factuale care a condus la reţinerea vinovăţiei, solicitându-se implicit o reevaluare a materialului probator, care nu este posibilă în actualul stadiu procesual.

Înalta Curte constată că starea de fapt reţinută în cauză, concordanţa acesteia cu probele administrate sau modul de administrare şi de apreciere a probatoriului nu mai pot fi analizate de către instanţa de recurs în casaţie, excedând competenţelor pe care legiuitorul le-a stabilit în cadrul acestei căi extraordinare de atac.

În concret, se reţine că motivele invocate în cererea de recurs în casaţie de inculpatul A. contestă practic situaţia de fapt reţinută, probele administrate, solicitându-se reaprecierea acestora cu o noua interpretare, aspecte care au fost avute în vedere de instanţa de fond cu autoritate de lucru judecat.

Astfel, cum pe calea recursului în casaţie nu poate fi modificată situaţia de fapt şi nici reapreciate mijloacele de probă, în raport cu natura căii de atac, Înalta Curte constată că nu este incident în contextul cauzei, cazul de recurs în casaţie conform art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., respectiv fapta nu este prevăzută de legea penală.

Cu privire la argumentele subsidiare susţinute de apărare ce vizează elemente ce circumstanţiază persoana recurentului, acestea excedează cadrului căii extraordinare de atac a recursului în casaţie şi nu fac obiectul cenzurii, deoarece sunt aspecte care ţin de temeinicia hotărârii recurate.

Pentru considerentele expuse, potrivit art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul în casaţie declarat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 496 din data de 30 iunie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2018.

Conform art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va fi obligat recurentul inculpat la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie declarat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 496 din data de 30 iunie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2018.

Obligă recurentul-inculpat la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi, 18 ianuarie 2022.