Şedinţa publică din data de 31 ianuarie 2022
Din examinarea actelor aflate la dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 1571 din 22 octombrie 2021, pronunţată în dosarul nr. x/2020, Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă a declinat competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanta A., în contradictoriu cu pârâţii Consiliul Superior al Magistraturii şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, având ca obiect "acţiune în constatare" în favoarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
În motivare, faţă de obiectul acţiunii introductive şi în raport cu prevederile art. 97 pct. 4 şi 98 alin. (1) şi (2) din C. proc. civ. coroborate cu dispoziţiile art. 51 alin. (3) din Legea nr. 317/2004, s-a apreciat că revine Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie competenţa de soluţionare a cererii formulate.
Ca urmare a declinării de competenţă, dosarul a fost înregistrat pe rolul Completului de 5 judecători sub nr. x/2021.
Analizând cu prioritate, în temeiul art. 494 şi 248 din C. proc. civ., excepţia necompetenţei materiale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în soluţionarea prezentei cereri, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători constată că aceasta este întemeiată pentru următoarele considerente:
Conform art. 51 alin. (3) din Legea nr. 317/2004, împotriva hotărârilor secţiilor Consiliului Superior al Magistraturii prin care s-a soluţionat acţiunea disciplinară se poate exercita recurs în termen de 15 zile de la comunicare de către judecătorul sau procurorul sancţionat ori, după caz, de Inspecţia Judiciară sau de către ceilalţi titulari ai acţiunii disciplinare care au exercitat-o.
Secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii, prin Hotărârea nr. 458 din 22 aprilie 2010, a admis sesizarea formulată de Comisia de disciplină pentru judecători împotriva judecătorului A. şi a constatat încălcarea de către aceasta a dispoziţiilor art. 9 alin. (2) din Codul deontologic al judecătorilor şi procurorilor.
Prin Hotărârea nr. 587 din 1 iulie 2010, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a respins contestaţia formulată de contestatoarea A. împotriva Hotărârii nr. 458 din 22 aprilie 2010 a secţiei pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii.
Secţia de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, prin Decizia nr. 1933 din 31 martie 2011, pronunţată în dosarul nr. x/2010, a respins ca nefondat recursul declarat de A. împotriva Hotărârii nr. 587 din 1 iulie 2010 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii.
La 23 decembrie 2020, reclamanta A. a învestit Tribunalul Bucureşti cu o acţiune în constatare, anume căderea în desuetudine a Deciziei nr. 1933 din 31 martie 2011 a instanţei supreme, secţia de contencios administrativ şi fiscal (în raport cu motivarea Deciziei nr. 7024 din 01 noiembrie 2013 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în dosarul x/2012), precum şi pierderea caracterului irevocabil ataşat hotărârii secţiei pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii nr. 458/2010 şi nulitatea absolută a acesteia, care formează obiectul prezentului dosar.
Din cuprinsul art. 97 din C. proc. civ., conform căruia Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie judecă [...] orice alte cereri date prin lege în competenţa sa, coroborat cu art. 21 şi art. 23 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, care stabilesc sfera cauzelor ce revin în competenţa de soluţionare a secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi în raport cu obiectul învestirii, astfel cum a fost el formulat de reclamantă însăşi, rezultă că secţia de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie deţine o competenţă legală circumscrisă soluţionării cererii formulate.
Instanţa constată că, în principiu, şi fără a antama soluţia ce s-ar putea pronunţa în cauză, desfiinţarea sau lipsirea de efecte a unei hotărâri judecătoreşti se poate solicita numai în cadrul căilor de atac reglementate de C. proc. civ., iar nu pe cale principală sau incidentală, în cadrul unui proces.
Altfel spus, în afara căilor de atac prevăzute imperativ de lege nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a obţine reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătoreşti.
Cum, în speţă, se tinde la desfiinţarea sau lipsirea de efecte a unei hotărâri pronunţate de o secţie a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, anume secţia de contencios administrativ şi fiscal, iar în sistemul căilor de atac şi în competenţa formaţiunii speciale de judecată reprezentate de Completul de 5 judecători nu poate fi identificată o cale de reformare a unei asemenea hotărâri, înseamnă că singurul mijloc procedural rămâne retractarea acestei soluţii.
Or, competenţa de a dispune retractarea unei hotărâri aparţine instanţei care a pronunţat hotărârea, anume secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. De altfel, aceasta a fost şi raţiunea pentru care instanţa iniţial sesizată s-a dezînvestit în favoarea Înaltei Curţi, eroarea care a determinat înregistrarea cauzei pe rolul Completului de 5 judecători fiind aceea că instanţa supremă s-ar fi pronunţat în materie disciplinară.
Reamintind şi dispoziţiile art. 10 "Obligaţiile părţilor în desfăşurarea procesului" din C. proc. civ., care prevăd expres că "(1) părţile au obligaţia să îndeplinească actele de procedură în condiţiile, ordinea şi termenele stabilite de lege sau de judecător, să-şi probeze pretenţiile şi apărările, să contribuie la desfăşurarea fără întârziere a procesului, urmărind, tot astfel, finalizarea acestuia", Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători va da eficienţă prevederilor legale anterior menţionate şi, în aplicarea dispoziţiilor art. 132 alin. (1) şi (3) din C. proc. civ., va constata că instanţa competentă pentru a soluţiona cererea este secţia de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite excepţia necompetenţei materiale formulate de reclamanta A..
Declină soluţionarea cauzei în favoarea secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 31 ianuarie 2022.