Şedinţa publică din data de 14 februarie 2022
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor cauzei, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Hotărârea ce formează obiectul recursului
Prin Decizia nr. 95 din 26 ianuarie 2021, pronunţată în dosarul nr. x/2016, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă a constatat perimat recursul declarat de reclamanta A. împotriva Deciziei nr. 642/2018 din 21 martie 2018 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.
În motivarea hotărârii pronunţate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă a reţinut considerentele ce vor fi redate în cele ce urmează.
Prin încheierea din 5 noiembrie 2019, pronunţată în dosarul nr. x/2016, a fost suspendată judecata recursului declarat de reclamanta A. împotriva Deciziei nr. 642/2018 din 21 martie 2018 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, în temeiul dispoziţiilor art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., cu motivarea că, deşi legal citate, părţile nu s-au prezentat şi nu au solicitat judecata în lipsă.
La 30 octombrie 2020, a fost întocmit referatul cu propunerea de fixare a unui termen în vederea constatării perimării, potrivit dispoziţiilor art. 416 C. proc. civ., instanţa stabilind termen la 26 ianuarie 2021.
La termenul din 26 ianuarie 2021, în temeiul dispoziţiilor art. 248 C. proc. civ., Înalta Curte a luat în examinare excepţia perimării cererii de recurs şi a reţinut considerentele de mai jos.
Buna administrare a justiţiei impune ca actele de procedură să fie îndeplinite cu respectarea condiţiilor impuse de lege, precum şi ca acestea să se succeadă cu respectarea termenelor stabilite de lege sau de judecător.
Potrivit art. 416 alin. (1) şi (2) C. proc. civ., "(1) Orice cerere de chemare în judecată, contestaţie, apel, recurs, revizuire şi orice altă cerere de reformare sau de retractare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din motive imputabile părţii, timp de 6 luni.
(2) Termenul de perimare curge de la ultimul act de procedură îndeplinit de părţi sau de instanţă."
Perimarea este sancţiunea procedurală care intervine în cazul în care nu este respectată cerinţa de a exista continuitate între actele de procedură şi constă în stingerea procesului în faza în care acesta se găseşte, din cauza rămânerii lui în nelucrare, din vina părţii, timp de 6 luni.
Perimarea, pe lângă rolul sancţionator, are şi natura unei prezumţii de desistare, care reiese din lipsa de stăruinţă a părţilor în soluţionarea cauzei.
Termenul de perimare începe să curgă de la data ultimului act de procedură, care nu a mai fost urmat, din vina părţii, de alte acte de procedură, în scopul continuării judecării cauzei, acest moment fiind reprezentat de data încheierii prin care s-a dispus suspendarea judecăţii cauzei.
Înalta Curte a constatat că judecata recursului a fost suspendată, în temeiul dispoziţiilor art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., prin încheierea de şedinţă din 5 noiembrie 2019, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă.
S-a constatat că, de la momentul suspendării, în cauză a trecut un termen mai mare de 6 luni.
Prin urmare, constatând că dosarul a rămas în nelucrare din vina părţilor mai mult de 6 luni, fără ca în acest termen să intervină o cauză de întrerupere sau suspendare a cursului perimării în condiţiile art. 417 - 418 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 496 raportat la art. 416 alin. (1) şi (2) şi art. 420 C. proc. civ., a constatat perimat recursul declarat de reclamanta A. împotriva Deciziei nr. 642/2018 din 21 martie 2018 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.
2. Cererea de recurs
Împotriva hotărârii de la punctul 1 de mai sus a formulat recurs A. prin care a solicitat admiterea recursului, anularea Deciziei nr. 95 din 26 ianuarie 2021 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2016, şi judecarea, pe fond, a acestui dosar.
Printr-un prim motiv de recurs, recurenta critică hotărârea atacată, susţinând că măsura suspendării judecării cauzei dispuse de instanţă la 5 noiembrie 2019, în temeiul dispoziţiilor art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., ar reprezenta, în realitate, consecinţa admiterii cererii depuse de către recurentă la 29 octombrie 2019, prin care a solicitat suspendarea judecării cauzei până la pronunţarea, de către Curtea de Justiţie a Uniunii Europene, a unei hotărâri în cauza C-81/2019, în urma sesizării făcute de Curtea de Apel Cluj, în dosarul nr. x/2017.
Prin cel de-al doilea motiv de recurs formulat în cauză, recurenta invocă starea de autoizolare în care s-a aflat, în afara reşedinţei din Bucureşti, şi din pricina căreia nu a avut acces la corespondenţă, precum şi instituirea stării de alertă pe teritoriul României.
3. Întâmpinarea
Intimata B. S.A. a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.
4. Procedura de filtrare a recursului
Recursul, fiind de competenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, a fost urmată procedura de filtrare a recursurilor, reglementată de art. 493 din C. proc. civ.
Prin raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului, întocmit în cauză, s-a concluzionat că, în raport de dispoziţiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ., recursul este admisibil, în principiu.
Prin încheierea din camera de consiliu de la 4 octombrie 2021, completul de filtru a dispus comunicarea, către părţile din dosar, a raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului; la 11 octombrie 2021, actul a fost comunicat atât intimatei B. S.A., cât şi recurentei A.. Recurenta a depus punct de vedere cu privire la raport, prin care a arătat că îşi însuşeşte concluziile acestuia.
Prin încheierea din camera de consiliu din 6 decembrie 2021, completul de filtru a admis, în principiu, recursul declarat de recurenta A. împotriva Deciziei nr. 95 din 26 ianuarie 2021 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2016, şi a fixat termen de judecată la 14 februarie 2022, cu citarea părţilor.
II. Considerentele Înaltei Curţi
Analizând recursul prin prisma criticilor formulate în susţinerea motivelor de recurs invocate, Înalta Curte constată că acesta este nefondat, pentru considerentele arătate în continuare.
Prin cererea de recurs, recurenta critică hotărârea atacată, în esenţă, pentru greşita aplicare, de către instanţa care a constatat perimarea, a dispoziţiilor art. 416 alin. (1) şi (2) C. proc. civ., întrucât la 5 noiembrie 2019 ar fi intervenit suspendarea judecării cauzei ca urmare a admiterii cererii recurentei de suspendare până la pronunţarea, de către Curtea de Justiţie a Uniunii Europene, a unei hotărâri în cauza C-81/2019, şi nu pentru lipsa părţilor.
Înalta Curte constată faptul că, prin încheierea din 5 noiembrie 2019, pronunţată în dosarul nr. x/2016 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, în temeiul dispoziţiilor art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., s-a dispus suspendarea judecării recursului declarat de A. împotriva Deciziei nr. 642/2018 din 21 martie 2018 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, întrucât părţile, deşi legal citate pentru termenul de judecată, nu s-au înfăţişat la strigarea cauzei şi nu au solicitat judecarea acesteia în lipsă.
Aşa cum s-a reţinut, în mod corect, în practicaua încheierii sus-menţionate, la 31 octombrie 2019, a fost înregistrată la dosar cererea recurentei-reclamante A. de suspendare a judecării recursului, în temeiul dispoziţiilor art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., până la soluţionarea cauzei C-81/2019 aflate pe rolul Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, fără a solicita, însă, judecata în lipsă.
Faţă de cele sus-menţionate, Înalta Curte constată că suspendarea judecării cauzei dispusă prin încheierea din 5 noiembrie 2019 s-a realizat, în mod corect, în temeiul art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., dat fiind faptul că niciuna dintre părţi nu s-a prezentat la strigarea cauzei, şi nici nu a solicitat judecata în lipsă. De altfel, cererea de suspendare a judecării cauzei în temeiul dispoziţiilor art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., formulată de către recurenta-reclamantă, nu putea fi pusă în discuţia părţilor, în mod legal, întrucât, la termenul de judecată din 5 noiembrie, niciuna dintre părţi, legal citate, nu s-a înfăţişat la strigarea pricinii, şi nici nu a solicitat judecata în lipsă.
Încheierea din 5 noiembrie 2019 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2016, a fost comunicată recurentei-reclamante la 24 decembrie 2019, la adresa de domiciliu indicată de către aceasta, respectiv Bucureşti, B-dul x nr. 39.
La 30 octombrie 2020, a fost întocmit de către grefier referatul privind propunerea de fixare a termenului pentru constatarea intervenirii perimării, potrivit dispoziţiilor art. 416 C. proc. civ.
Ulterior, părţile au fost citate pentru termenul de judecată din 26 ianuarie 2021, pentru discutarea excepţiei perimării, citaţia fiindu-i comunicată recurentei-reclamante la 8 decembrie 2020 .
Prin urmare, Înalta Curte constată faptul că susţinerile recurentei-reclamante din cadrul primului motiv de recurs - faptul că, la 5 octombrie 2019, s-ar fi dispus suspendarea judecării cauzei până la pronunţarea, de către Curtea de Justiţie a Uniunii Europene, a unei hotărâri în cauza C-81/19 - sunt nereale, fiind contrazise de actele şi lucrările dosarului.
În ceea ce priveşte considerentele invocate în cadrul celui de-al doilea motiv din cererea de recurs - respectiv faptul că recurenta s-ar fi aflat în autoizolare departe de reşedinţa sa din Bucureşti, nu a avut acces la corespondenţă, însă recunoaşte că nu a informat instanţa de judecată cu privire la noua adresă şi nu a solicitat comunicarea actelor de procedură la aceasta din urmă, precum şi starea de alertă instituită pe teritoriul României - Înalta Curte reţine faptul că niciunul dintre motivele invocate nu este de natură a întrerupe sau a suspenda cursul perimării, potrivit dispoziţiilor art. 417 şi, respectiv, art. 418 C. proc. civ. sau potrivit altor dispoziţii normative.
Conform dispoziţiilor art. 416 alin. (1) şi (2) din C. proc. civ.:
"Art. 416. - Cererile supuse perimării
(1) Orice cerere de chemare în judecată, contestaţie, apel, recurs, revizuire şi orice altă cerere de reformare sau de retractare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din motive imputabile părţii, timp de 6 luni.
(2) Termenul de perimare curge de la ultimul act de procedură îndeplinit de părţi sau de instanţă./…/"
Termenul de perimare de 6 luni, prevăzut de dispoziţiile citate anterior, a început să curgă, în dosarul nr. x/2016, de la 5 noiembrie 2019, când instanţa a dispus suspendarea judecăţii pentru lipsa părţilor, în temeiul art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., şi se împlinea la 5 aprilie 2020, calculat conform art. 181 alin. (1) pct. 3 din C. proc. civ.
Întrucât, în termenul de perimare, nu a fost îndeplinit niciun act de procedură în sensul art. 417 din C. proc. civ., a devenit incidentă sancţiunea perimării de drept a cererii, prevăzută de art. 416 alin. (1) din C. proc. civ., deoarece cauza a rămas în nelucrare timp de 6 luni din motive imputabile părţii.
Pentru toate considerentele arătate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători constată că hotărârea atacată este legală şi temeinică, nefiind identificate motive de reformare în sensul art. 488 din C. proc. civ., astfel că, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., va fi respins, ca nefondat, recursul declarat în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de A. împotriva Deciziei nr. 95 din 26 ianuarie 2021 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2016.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 14 februarie 2022.