Ședințe de judecată: Martie | | 2026
Sunteți aici: Pagina de început » Detalii jurisprudență

R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
Completurile de 5 judecători

Decizia nr. 35/2022

Decizia nr. 35

Şedinţa publică din data de 14 februarie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor cauzei, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Hotărârea ce formează obiectul recursului

Prin Decizia nr. 1029 din 15 aprilie 2021 pronunţată în dosarul nr. x/2021, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă a anulat, ca netimbrată, cererea de revizuire formulată de revizuenta Compania Naţională de Termoficare A. împotriva Deciziei nr. 50/R din 26 ianuarie 2021 pronunţate de Curtea de Apel Timişoara, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2018 şi a obligat revizuenta Compania Naţională de Termoficare A. la plata sumei de 1.190 RON cheltuieli de judecată către intimatul B..

În motivarea hotărârii pronunţate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă a reţinut considerentele ce vor fi redate în cele ce urmează.

Prin art. 1 din O.U.G nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, a fost statuat principiul, potrivit căruia, acţiunile şi cererile adresate instanţelor judecătoreşti sunt supuse taxelor judiciare de timbru prevăzute de actul normativ menţionat, taxe datorate, atât de persoanele fizice cât şi de persoanele juridice, care se plătesc anticipat, sau, în mod excepţional, până la termenul stabilit de instanţă, de regulă primul termen de judecată.

Potrivit art. 486 alin. (2) C. proc. civ. "La cererea de recurs se vor ataşa dovada achitării taxei judiciare de timbru, conform legii …", dispoziţii legale aplicabile corespunzător şi în calea de atac a revizuirii.

Conform dispoziţiilor art. 33 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013, dacă cererea de chemare în judecată este netimbrată sau insuficient timbrată, reclamantului i se va pune în vedere, în condiţiile art. 200 alin. (2) teza I din C. proc. civ., obligaţia de a timbra cererea şi de a transmite instanţei dovada achitării taxei judiciare de timbru, în termen de cel mult 10 zile de la primirea comunicării instanţei.

Totodată, potrivit art. 26 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, cererea de revizuire se taxează cu 100 RON pentru fiecare motiv de revizuire invocat.

Dispoziţiile art. 32 din aceeaşi ordonanţă stabilesc că taxele judiciare de timbru se datorează atât pentru judecata în primă instanţă, cât şi pentru exercitarea căilor de atac, în condiţiile prevăzute de lege, iar art. 33 statuează că acestea se plătesc anticipat, cu excepţiile prevăzute de lege.

În cauză, Înalta Curte a constatat că cererea de revizuire nu a fost timbrată anticipat şi că revizuenta nu s-a conformat obligaţiei de a depune la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 100 RON, astfel cum i s-a pus în vedere prin citaţie, potrivit dovezii existente la dosar.

Prin urmare, faţă de cele ce preced, precum şi pentru a da eficienţă principiului constituţional al egalităţii în faţa legii şi autorităţilor, instanţa a reţinut că este obligată a examina cererile cu care este sesizată, prin prisma îndeplinirii condiţiilor de exercitare stabilite de legea procesuală. În cauză, s-a constatat că aceste cerinţe nu au fost îndeplinite, aşa încât chestiunea prealabilă invocată a fost socotită întemeiată.

Cum revizuenta nu s-a conformat dispoziţiilor legale imperative menţionate, pentru termenul de judecată de la 15 aprilie 2021, când părţile au fost legal citate, iar, în prezenta cauză, nu operează facilităţile prevăzute pentru scutirea de la obligaţia timbrării, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă a dat eficienţă dispoziţiilor art. 32, art. 33 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013 şi a dispus anularea, ca netimbrată, a cererii de revizuire.

Constatând culpa procesuală a revizuentei Compania Naţională de Termoficare A. în declanşarea litigiului, în raport de cererea formulată de intimatul B., Înalta Curte a aplicat dispoziţiile art. 453 alin. (1) C. proc. civ. şi a obligat revizuenta la plata sumei de 1.190 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.

2. Cererea de recurs

Împotriva hotărârii de la punctul I.1 de mai sus, a declarat recurs revizuenta Compania Locală de Termoficare A., prin care solicită admiterea recursului; schimbarea, în tot, a hotărârii atacate şi, în cosecinţă, admiterea acţiunii formulate.

Prin recursul întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurenta-revizuentă critică hotărârea atacată pentru anularea, în mod nelegal şi neîntemeiat, a cererii de revizuire, ca netimbrată, susţinând că şi-a îndeplinit obligaţia de achita taxa judiciară de timbru în cuantum de 100 RON şi a depus, la dosar, dovada achitării, până la termenul de judecată acordat, potrivit dispoziţiilor instanţei de judecată.

Astfel, recurenta arată că, prin citaţia ce i-a fost comunicată la 16 februarie 2021, în dosarul nr. x/2021, i s-a pus în vedere că are obligaţia de a achita taxa judiciară de timbru în cuantum de 100 RON şi de a depune, la dosar, dovada îndeplinirii acestei obligaţii până la termenul de judecată din 15 aprilie 2021.

Recurenta învederează faptul că şi-a îndeplinit obligaţia mai sus-menţionată, respectiv a achitat, la 1 martie 2021, suma de 100 RON, cu titlu de taxă judiciară de timbru, prin Ordinul de plată nr. x, şi a depus la dosar, la 9 martie 2021, prin intermediul poştei electronice, dovada plăţii. În dovedirea celor de mai sus, recurenta anexează înscrisuri.

Cu privire la fondul litigiului, recurenta susţine că cererea de revizuire formulată în dosarul nr. x/2021 era întemeiată pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., deoarece există hotărâri definitive potrivnice, respectiv Decizia nr. 757R din 4 noiembrie 2019 şi Decizia nr. 50R din 26 ianuarie 2021, ambele pronunţate de Curtea de Apel Timişoara.

3. Întâmpinarea

Intimatul B. a depus întâmpinare, prin care solicită admiterea excepţiei inadmisibilităţii recursului; respingerea recursului, ca nefondat, şi, în consecinţă, menţinerea, în totalitate, a Deciziei nr. 1029 din 15 aprilie 2021 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în dosarul nr. x/2021; obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezenta cauză.

4. Procedura de filtrare a recursului

Recursul, fiind de competenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, a fost urmată procedura de filtrare a recursurilor, reglementată de art. 493 din C. proc. civ.

Prin raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului, întocmit în cauză, s-a concluzionat că, în raport de dispoziţiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ., recursul este admisibil, în principiu.

Prin încheierea din camera de consiliu de la 8 noiembrie 2021, completul de filtru a dispus comunicarea, către părţile din dosar, a raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului; la 16 noiembrie 2021, actul a fost comunicat atât recurentei Compania Locală de Termoficare A., cât şi intimatului B..

Părţile nu au depus punct de vedere cu privire la raport.

Prin încheierea din camera de consiliu din 17 ianuarie 2022, completul de filtru a admis, în principiu, recursul declarat de recurenta Compania Locală de Termoficare A. împotriva Deciziei nr. 1029 din 15 aprilie 2021 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2021, şi a fixat termen de judecată la 14 februarie 2022, cu citarea părţilor.

II. Considerentele Înaltei Curţi

În actualul cadru procesual, Completul de 5 judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie este învestit, în temeiul art. 513 alin. (6) din C. proc. civ., cu recursul declarat împotriva hotărârii pronunţate de o secţie civilă a Înaltei Curţi, prin care a fost anulată, ca netimbrată, o cerere de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., text procedural care reglementează ipoteza existenţei unor hotărâri definitive potrivnice, date de instanţe de acelaşi grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri.

Examinând hotărârea recurată, în raport cu criticile formulate de recurentă, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, Înalta Curte constată că recursul este fondat, după cum se va arăta în continuare.

În esenţă, recurenta critică hotărârea atacată pentru nelegala admitere a excepţiei netimbrării cererii de revizuire, arătând că instanţa de revizuire a reţinut, în mod eronat, faptul că revizuenta nu şi-ar fi îndeplinit obligaţia de a achita taxa judiciară de timbru în cuantum de 100 de RON, potrivit dispoziţiilor instanţei de judecată. În realitate, recurenta a achitat, la 1 martie 2021, taxa de timbru în cuantum de 100 RON, depunând, la dosar, la 9 martie 2021, prin poştă electronică, dovada îndeplinirii obligaţiei.

Analizând actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte constată faptul că aprecierea instanţei de revizuire cu privire la admisibilitatea excepţiei netimbrării cererii este eronată, fiind contrazisă de dovezile administrate în cadrul prezentului recurs, respectiv înscrisurile anexate cererii de recurs, aflate la filele14-15 din dosar.

Prin citaţia emisă în cadrul dosarului nr. x/2021, înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, pentru termenul de judecată din 15 aprilie 2021, s-a pus în vedere revizuentei Compania Locală de Termoficare A. faptul că are obligaţia de a achita o taxă judiciară de timbru în cuantum de 100 RON, sub sancţiunea anulării cererii, şi de a depune dovada îndpelinirii obligaţiei menţionate, până la termenul de judecată menţionat. Citaţia a fost comunicată revizuentei la 24 februarie 2021 .

Potrivit susţinerilor recurentei-revizuente din cererea de recurs, confirmate de înscrisurile ataşate de către aceasta la filele x din prezentul dosar - corespondenţă electronică din 9 martie 2021, trimisă la adresa de e-mail arhiva.civil2@scj.ro, şi Ordinul de plată nr. x din 1 martie 2021, recepţionat de C. - aceasta şi-a executat obligaţia de plată a taxei judiciare de timbru şi de depunere, la dosar, a dovezii în acest sens, în conformitate cu dispoziţiile instanţei de revizuire.

Cu toate acestea, Înalta Curte constată faptul că, la dosarul nr. x/2021 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, nu se regăseşte dovada depunerii ordinului de plată mai sus-menţionat.

Potrivit referatului întocmit de prim-grefierul secţiei a II-a civile a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în urma verificărilor efectuate la nivelul acestei secţii cu privire la depunerea dovezii de achitare a taxei judiciare de timbru la 9 martie 2021, de către revizuenta Compania Locală de Termoficare A., a rezultat faptul că, la adresa de e-mail arhiva.civil2@scj.ro, nu se regăseşte dovada transmiterii ordinului de plată ataşat cererii de recurs.

Cu toate acestea, faţă de înscrisurile doveditoare depuse de către recurenta-revizuentă, anexate cererii de recurs, Înalta Curte constată faptul că aceasta din urmă şi-a îndeplinit obligaţia de a achita taxa judiciară de timbru în cuantum de 100 de RON şi de a depune dovada plăţii la dosarul cauzei până la termenul de judecată din 15 aprilie 2021, neprimirea corespondeţei electronice din 9 martie 2021 la adresa arhiva.civil2@scj.ro fiind, probabil, generată de o eroare de ordin tehnic, care nu poate fi imputată revizuentei.

Prin raportare la cele de mai sus, Înalta Curte reţine faptul că revizuenta Compania Locală de Termoficare A. şi-a îndeplinit obligaţia de a achita taxa judiciară de timbru datorată în dosarul nr. x/2021, conform celor dispuse de către instanţa de revizuire, astfel încât admiterea, de către instanţa de revizure, a excepţiei netimbrării, cu consecinţa anulării cererii de revizuire, este neîntemeiată.

Pentru toate considerentele arătate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători constată că recursul este fondat, astfel că, în temeiul art. 496 C. proc. civ., va admite recursul declarat de Compania Locală de Termoficare A. împotriva Deciziei nr. 1029 din 15 aprilie 2021 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2021, va casa decizia recurată şi va trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de Compania Locală de Termoficare A. împotriva Deciziei nr. 1029 din 15 aprilie 2021 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2021.

Casează Decizia nr. 1029 din 15 aprilie 2021, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2021, şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe de judecată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 14 februarie 2022.