Ședințe de judecată: Martie | | 2026
Sunteți aici: Pagina de început » Detalii jurisprudență

R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
Completurile de 5 judecători

Decizia nr. 38/2022

Decizia nr. 38

Şedinţa publică din data de 14 februarie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor cauzei, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Hotărârea ce formează obiectul recursului

Prin Decizia nr. 3692 din 16 iunie 2021, pronunţată în dosarul nr. x/2019, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal a respins cererea de revizuire formulată de revizuenta A. împotriva Deciziei nr. 73 din 18 ianuarie 2019 pronunţate de Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2018, ca fiind tardivă.

În motivarea hotărârii pronunţate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal a reţinut considerentele ce vor fi redate în cele ce urmează.

În cauză, revizuenta a invocat o pretinsă contrarietate între decizia civilă nr. 73 din 18 ianuarie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal şi deciziile pronunţate în privinţa asociatului B. şi administratorului societăţii, C., respectiv Decizia nr. 1108/24.05.2018 (dosarul nr. x/2017), Decizia nr. 271/27.03.2019 (dosarul nr. x/2017) şi Decizia nr. 1283/14.10.2019 (dosarul nr. x/2017) ale Curţii de Apel Timişoara.

Conform dispoziţiilor art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., termenul de revizuire este de o lună şi se va socoti, în cazul prevăzut la art. 509 alin. (1) pct. 8 din acelaşi cod, de la data rămânerii definitive a ultimei hotărâri.

Termenul de o lună are caracterul unui termen legal, imperativ şi absolut, a cărui încălcare atrage sancţiunea decăderii părţii din dreptul de a mai exercita calea de atac.

S-a reţinut, de către instanţa de revizuire, faptul că ultima hotărâre rămasă definitivă este Decizia nr. 73 din 18 ianuarie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal.

Cererea de revizuire pentru contrarietate de hotărâri formulată de revizuentă a fost înregistrată la instanţă la 15 noiembrie 2019 (conform datei menţionate pe ştampila de înregistrare la Curtea de Apel Timişoara - dosarul Curţii de Apel Timişoara).

Calculul termenelor procedurale se realizează în conformitate cu prevederile art. 181 alin. (1) C. proc. civ. - "când termenul se socoteşte pe săptămâni, luni sau ani, el se împlineşte în ziua corespunzătoare din ultima săptămână ori lună sau din ultimul an. […]". De asemenea, alin. (2) al aceluiaşi text de lege dispune:

"când ultima zi a unui termen cade într-o zi nelucrătoare, termenul se prelungeşte până în prima zi lucrătoare care urmează".

Făcând aplicarea dispoziţiilor legale anterior menţionate la speţa dedusă judecăţii, instanţa de revizuire a constatat că data la care a rămas definitivă ultima hotărâre este data pronunţării deciziei civile nr. 73, respectiv 18 ianuarie 2019, de către Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, astfel încât, în raport de data depunerii cererii de revizuire, 15 noiembrie 2019, termenul de o lună prevăzut de dispoziţiile art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. a fost încălcat.

2. Cererea de recurs

Împotriva hotărârii de la punctul I.1 de mai sus, a declarat recurs revizuenta A., prin care solicită: admiterea recursului; modificarea, în totalitate, a Deciziei nr. 3692 din 16 iunie 2021, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2019, în sensul admiterii cererii de revizuire formulate de recurenta-revizuentă.

Recurenta critică hotărârea atacată, invocând greşita admitere, de către instanţa de revizuire, a excepţiei tardivităţii introducerii cererii şi formulează apărări pe fondul cauzei, fără a indica niciunul dintre motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

În esenţă, recurenta-revizuentă susţine faptul că termenul legal pentru formularea cererii de revizuire curge de la data comunicării Deciziei nr. 73 din 18 ianuarie 2019 pronunţate de Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2018, şi nu de la data rămânerii definitive a ultimei hotărâri judecătoreşti.

Intimata Casa Judeţeană de Pensii Bihor nu a depus întâmpinare.

II. Considerentele Înaltei Curţi

În actualul cadru procesual, Completul de 5 judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie este învestit, în temeiul art. 513 alin. (6) din C. proc. civ., cu recursul declarat împotriva hotărârii pronunţate de o secţie civilă a Înaltei Curţi, prin care a fost respinsă, ca tardiv introdusă, o cerere de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., text procedural care reglementează ipoteza existenţei unor hotărâri definitive potrivnice, date de instanţe de acelaşi grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri.

Analizând criticile din recurs, Completul de 5 judecători constată că recursul este nefondat, pentru considerentele arătate în continuare.

Cu prioritate, Înalta Curte constată că recurenta nu a indicat, în cadrul cererii de recurs, niciunul dintre motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., însă criticile formulate de către aceasta pot fi încadrate în motivul de recurs reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

În esenţă, recurenta critică hotărârea atacată pentru interpretarea greşită a dispoziţiilor art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., susţinând că excepţia tardivităţii formulării cererii de revizuire a fost admisă în mod nelegal, dat fiind faptul că termenul legal de 30 de zile prevăzut de textul legal ar fi trebuit calculat de la data comunicării Deciziei nr. 73 din 18 ianuarie 2019, pronunţate în dosarul nr. x/2018 al Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal.

Înalta Curte constată că, prin cererea de revizuire soluţionată prin hotărârea atacată prin prezentul recurs (întemeiată pe dispoziţiile art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.), revizuenta a invocat contrarietatea de hotărâri cu privire la Decizia nr. 73 din 18 ianuarie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2018, în raport cu Decizia nr. 1108/24.05.2018 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2017, Decizia nr. 271/27.03.2019 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2017 şi Decizia nr. 1283/14.10.2019 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2017, solicitând anularea primei hotărâri, respectiv a Deciziei nr. 73 din 18 ianuarie 2019.

Dat fiind faptul că cererea de revizuire formulată a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte reţine aplicabilitatea în cauză a art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., care prevede:

"Termenul de revizuire este de o lună şi se va socoti: [...] 8. În cazul prevăzut la art. 509 alin. (1) pct. 8, de la data rămânerii definitive a ultimei hotărâri".

În prezenta cauză, ultima hotărâre pronunţată a fost Decizia nr. 73 din 18 ianuarie 2019 a Curţii de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal, rămasă definitivă la data pronunţării, astfel că termenul de o lună, reglementat de legiuitor prin art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. pentru exercitarea căii de atac a revizuirii, calculat conform art. 182 alin. (1) C. proc. civ., a început să curgă la 18 ianuarie 2019, împlinindu-se la 18 februarie 2019.

Or, cererea de revizuire formulată în cauză a fost depusă de către recurenta-revizuentă la 15 noiembrie 2019 (conform datei menţionate pe ştampila de înregistrare la Curtea de Apel Timişoara - dosarul nr. x/2019 al Curţii de Apel Timşoara, secţia contencios administrativ şi fiscal) - aspect necontestat de către recurentă -, după expirarea termenului legal imperativ şi absolut.

În conformitate cu art. 185 alin. (1) C. proc. civ., nerespectarea termenului legal prevăzut pentru exercitarea dreptului de a formula calea de atac a revizuirii atrage aplicarea sancţiunii decăderii din exercitarea dreptului.

Faţă de prevederea expresă din cuprinsul art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., mai sus citat, care nu lasă loc de interpretare, precum şi faţă de sancţiunea reglementată prin dispoziţiile art. 185 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reţine caracterul nefondat al criticilor recurentei.

De altfel, analizând pricina şi din perspectiva dreptului de acces la o instanţă, ca o componentă a dreptului la un proces echitabil, astfel cum este reglementat şi garantat de prevederile art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, Înalta Curte reţine că, în jurisprudenţa sa, Curtea Europeană a statuat că "securitatea juridică implică respectul pentru principiul res iudicata, care constituie principiul caracterului definitiv al hotărârilor judecătoreşti. Acest principiu subliniază că nicio parte nu poate solicita revizuirea unei hotărâri definitive şi obligatorii doar pentru a obţine o nouă rejudecare a cauzei. Puterea de revizuire a instanţelor superioare ar trebui utilizată pentru a corecta erorile judiciare, şi nu pentru a se ajunge la o nouă examinare a cauzei. Revizuirea nu ar trebui tratată ca un apel deghizat, iar simpla posibilitate de a exista două puncte de vedere asupra unei probleme nu este un temei pentru reexaminare." (a se vedea Ryabyk împotriva Rusiei, nr. 52.854/99, par. 52, CEDO 2003-IX, în Hotărârea Mitrea împotriva României, par. 24, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 855/21.12.2010).

Totodată, analizând garantarea dreptului la un recurs efectiv, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că acest drept presupune că orice persoană ale cărei drepturi şi libertăţi au fost încălcate are dreptul de a se adresa efectiv unei instanţe naţionale, chiar şi atunci când încălcarea s-ar datora unor persoane care au acţionat în exercitarea atribuţiilor lor oficiale. Ca atare, dreptul la un recurs efectiv obligă la asigurarea a cel puţin o cale de atac care să garanteze toate drepturile şi garanţiile specifice judecării în faţa unui tribunal, care să poată analiza încălcarea dreptului subiectiv, pe fondul său, şi nu instituie în orice circumstanţe dreptul la redeschiderea unor căi extraordinare de atac. Or, cererea de revizuire, fiind o cale extraordinară de atac, de retractare, poate fi exercitată numai în condiţiile şi pentru motivele expres prevăzute de lege, şi nu poate fi transformată într-un "recurs deghizat" prin care partea să pună în dezbatere pretinse erori de judecată.

De asemenea, din perspectiva jurisprudenţei Curţii Constituţionale a României stabilirea unor condiţionări pentru introducerea acţiunilor în justiţie sau exercitarea căilor de atac, ordinare sau extraordinare, nu constituie o încălcare a dreptului la liber acces la justiţie. În acest sens, este Decizia nr. 1 din 8 februarie 1994 a Curţii Constituţionale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994, în care s-a stabilit că accesul liber la justiţie presupune accesul la mijloacele procedurale prin care justiţia se înfăptuieşte şi este de competenţa exclusivă a legiuitorului de a institui regulile de desfăşurare a procesului în faţa instanţelor judecătoreşti.

Prin Decizia nr. 279 din 26 aprilie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 725 din 22 august 2018, Curtea Constituţională a reţinut că principiul accesului liber la justiţie trebuie interpretat şi prin prisma art. 6 paragraful 1 privind dreptul la un proces echitabil din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Cu privire la interpretarea acestui articol, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit că dreptul de acces la un tribunal nu este un drept absolut, existând posibilitatea limitărilor implicit admise chiar în afara limitelor care circumscriu conţinutul oricărui drept (Hotărârea din 21 februarie 1975, pronunţată în Cauza Golder împotriva Regatului Unit, paragrafele 37 şi 38). Prin Hotărârea din 26 ianuarie 2006, pronunţată în Cauza Lungoci împotriva României, paragraful 36, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 588 din 7 iulie 2006, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a arătat că accesul liber la justiţie implică, prin natura sa, o reglementare din partea statului şi poate fi supus unor limitări, atât timp cât nu este atinsă substanţa dreptului.

Pentru toate considerentele arătate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători constată că hotărârea atacată este legală şi temeinică, nefiind identificate motive de reformare în sensul art. 488 din C. proc. civ., astfel că, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., va fi respins, ca nefondat, recursul declarat în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de A. împotriva Deciziei nr. 3692 din 16 iunie 2021 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2019.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 14 februarie 2022.