Şedinţa publică din data de 13 decembrie 2021
Asupra recursului de faţă, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Hotărârea ce formează obiectul recursului
Prin decizia civilă nr. 1579 din 16 septembrie 2021, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins ca inadmisibile cererile de revizuire formulate de revizuenta S.C. A. S.A., prin administrator judiciar B. S.P.R.L. şi de revizuenta S.C. A. S.A., prin administrator special C., împotriva deciziei civile nr. 932 din 11 decembrie 2019, pronunţate de Curtea de Apel Timişoara, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2015.
Pentru a pronunţa această soluţie, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a reţinut că, deşi în susţinerea cererilor de revizuire conexate, s-a invocat că decizia civilă nr. 932 din 11 decembrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia a II-a civilă în dosarul nr. x/2015 contravine efectului pozitiv al autorităţii de lucru judecat în raport cu prevederile Deciziei nr. 598 din 11 septembrie 2019, ale sentinţei civile nr. 1925 din 6 aprilie 2017, precum şi ale deciziei civile nr. 796/A din 25 octombrie 2016, pentru acurateţe juridică, în raport de dispoziţiile art. 513 alin. (4) teza I C. proc. civ. şi de condiţiile de admisibilitate, printre care se numără şi aceea ca un proces să se fi judecat de două ori, analiza a fost efectuată în raport de Decizia nr. 598 din 11 septembrie 2019.
S-a constatat că prin decizia civilă nr. 932 din 11 decembrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia a II-a civilă în dosarul nr. x/2015, a fost admis apelul declarat de apelanta-contestatoare S.C. D. S.A., în contradictoriu cu intimata-creditoare S.C. PROSPECŢIUNI S.A. - Preşedinte al comitetului creditorilor şi cu intimata-debitoare S.C. A. S.A., prin administrator judiciar B. S.P.R.L., împotriva sentinţei civile nr. 842 din 25 iunie 2019, pronunţată de Tribunalul Timiş, secţia a II-a civilă. Astfel, a fost schimbată sentinţa apelată, în sensul că a fost admisă, în parte, contestaţia S.C. D. S.A. împotriva raportului de activitate al administratorului judiciar nr. 297/15/ITM/2015, publicat în B.P.I. nr. 1344 din 22 ianuarie 2019, cu privire la poziţia acestuia exprimată la punctele 3, 10, 15, 18 şi 19 din raport şi s-a dispus obligarea debitoarei la plata facturilor de parcare pentru aeronavele proprietatea debitoarei aflate în incinta contestatoarei, ca şi creanţă curentă, începând cu data denunţării contractului de închiriere aeronave din data de 1 noiembrie 2012, încheiat între S.C. A. S.A., în calitate de locator şi S.C. E. S.R.L., în calitate de utilizator. A fost respinsă în rest contestaţia.
Totodată, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a reţinut că prin decizia civilă nr. 598 din 11 septembrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia a II-a civilă în dosarul nr. x/2015, a fost admis apelul declarat de debitoarea S.C. A. S.A. împotriva încheierii din 18 aprilie 2019, pronunţată de Tribunalul Timiş, secţia a II-a în dosarul nr. x/2015. A fost schimbată în parte încheierea apelată, în sensul că a fost respinsă cererea formulată de petenta S.C. D. S.A., aceasta nefiind considerată de drept în termenul de depunere a cererii de admitere a creanţei, motiv pentru care administratorul judiciar al debitoarei nu va analiza pe fond creanţa declarată de petentă. Au fost menţinute în rest dispoziţiile încheierii apelate.
Constatând că, în raport de această din urmă decizie, nu este îndeplinită condiţia identităţii de obiect, nefiind întrunite condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în temeiul dispoziţiilor art. 513 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins ca inadmisibile cererile de revizuire conexate.
2. Cererea de recurs
Împotriva acestei decizii, A. S.A., prin administrator judiciar B. S.P.R.L. şi administrator special C., a declarat recurs prin care a solicitat admiterea căii de atac, casarea deciziei atacate şi trimiterea cauzei spre o nouă judecată aceleiaşi instanţe.
În motivare, recurenta a prezentat litigiile în care au fost pronunţate hotărârile pretins contradictorii, după care a susţinut că sunt incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ.
În dezvoltarea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., a susţinut, în sinteză, că instanţa de retractare a omis să analizeze contrarietatea hotărârilor din perspectiva efectului pozitiv al autorităţii de lucru judecat.
În acest sens, a arătat că acest efect nu presupune existenţa triplei identităţi de părţi, obiect şi cauză, ci numai existenţa unei chestiuni litigioase tranşate definitiv printr-o hotărâre anterioară.
Recurenta a mai învederat că instanţa de retractare nu a expus motivele pentru care nu s-a raportat la toate hotărârile judecătoreşti cu privire la care a fost invocată încălcarea efectului pozitiv al autorităţii de lucru judecat.
În acest context, a subliniat că decizia recurată nu îndeplineşte exigenţele motivării hotărârilor judecătoreşti, fiind astfel nesocotit dreptul la un proces echitabil.
În dezvoltarea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., recurenta a susţinut, în esenţă, că decizia recurată a fost pronunţată cu încălcarea dispoziţiilor art. 123 alin. (1) din Legea nr. 85/2014 şi ale art. 431 alin. (1) din C. proc. civ.
În acest sens, a arătat că decizia atacată cu revizuire a fost pronunţată cu încălcarea efectului pozitiv al autorităţii de lucru judecat al unor hotărâri judecătoreşti definitive pronunţate anterior.
În concret, a subliniat că prin hotărârile judecătoreşti definitive pronunţate anterior s-a statuat definitiv că lichidatorul judiciar al societăţii E. S.R.L. a depus la dosar numai notificarea de denunţare adresată recurentei, fără a depune şi documente care să ateste că aeronavele aparţinând recurentei i-au fost restituite în baza unui proces-verbal, în urma denunţării contractului de închiriere.
În acest context, recurenta a subliniat că nu putea fi obligată prin decizia atacată cu revizuire la plata chiriei aferente spaţiului ocupat de aeronavele respective, în condiţiile în care acestea nu s-au aflat în folosinţa sa.
Prin încheierea din data de 22.11.2021 a fost admis, în principiu, recursul declarat de recurenta S.C. A. S.A., prin administrator judiciar B. S.P.R.L. şi administrator special C. împotriva deciziei civile nr. 1579 din 16 septembrie 2020 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2020, fixându-se termen în şedinţă publică pentru soluţionarea cererii de recurs.
3. Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători
Analizând criticile din cererea de recurs, Completul de 5 judecători constată că recursul este nefondat, pentru considerentele arătate în continuare.
Înalta Curte reţine că prin cererea de recurs, recurenta invocă motivele de casare reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ.
În ceea ce priveşte invocarea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că acesta nu poate fi primit, întrucât, instanţa de revizuire a motivat în mod corespunzător neîndeplinirea cerinţei de admisibilitate a cererii de revizuire, respectiv ca hotărârile să fie pronunţate în aceeaşi pricină, deci să fi existat tripla identitate de elemente: părţi, obiect, cauză.
Astfel, se constată că instanţa anterioară a reţinut că în raport de Decizia nr. 598 din 11 septembrie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia a II-a civilă, în dosarul x/2015, nu este îndeplinită condiţia identităţii de obiect: dosarul nr. x/2015, în care a fost pronunţată decizia civilă nr. 932 din 11 decembrie 2019, având ca obiect contestaţia S.C. D. S.A. împotriva raportului de activitate al administratorului judiciar nr. 297/15/ITM/2015, publicat în B.P.I. nr. 1344/22.01.2019, cu privire la poziţia acestuia exprimată la punctele 3, 10, 15, 18 şi 19 din raport, în timp ce dosarul nr. x/2015, soluţionat prin decizia civilă nr. 598 din 11 septembrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia a II-a civilă, are ca obiect cererea formulată de petenta S.C. D. S.A., de repunere în termen şi de admitere a creanţei acesteia.
Ca atare hotărârea recurată satisface cerinţele prevăzute de dispoziţiile art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., în cuprinsul acesteia regăsindu-se motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei cu privire la soluţia pronunţată, argumentele fiind prezentate într-o manieră concisă şi clară în raport cu circumstanţele cauzei şi dispoziţiile legale incidente raportului juridic dedus judecăţii.
Toate argumentele, pentru care cererea de revizuire a fost respinsă, se regăsesc, expuse în considerentele deciziei atacate, instanţa de revizuire analizând temeinic condiţiile de admisibilitate a cererii şi prezentând pe larg, în mod clar şi detaliat motivele pentru care acestea nu sunt îndeplinite în cauză. De asemenea, raportat la conţinutul hotărârii ce face obiectul controlului judiciar, instanţa de recurs constată că nu pot fi primite criticile recurentei referitoare la interpretarea eronată a argumentelor expuse în susţinerea cererii de revizuire.
Prin urmare, în speţă, contrar susţinerilor recurentei, instanţa de revizuire a analizat efectul autorităţii de lucru judecat, astfel încât nu sunt incidente dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ.
În acelaşi sens, se reţine că, în actualul stadiu procesual, în cadrul căruia instanţa de recurs este limitată la verificarea modului în care instanţa de revizuire a analizat, în temeiul art. 513 alin. (3) raportat la art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., condiţiile de admisibilitate a cererii de revizuire, fără a avea competenţa de a analiza fondul raportului juridic dedus judecăţii, nu pot forma obiectul examinării criticile din recurs referitoare la fondul litigiului dedus judecăţii în cauzele în care au fost pronunţate hotărârile potrivnice în opinia revizuentei.
Motivarea clară şi accesibilă a instanţei răspunde şi exigenţelor impuse de art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, care obligă tribunalele să-şi motiveze deciziile dar nu le poate impune să dea un răspuns detaliat la fiecare argument, întinderea obligaţiei de motivare putând să varieze în funcţie de natura deciziei şi trebuind analizată în lumina circumstanţelor fiecărei speţe (Hotărârea din 9 decembrie 1994, în cauza Ruiz Torja contra Spaniei, Hotărârea din 28 iulie 2005, în cauza Albina contra României).
Un alt motiv de casare invocat prin cererea de recurs este cel prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., recurenta susţinând, în esenţă, că decizia recurată a fost pronunţată cu încălcarea dispoziţiilor art. 123 alin. (1) din Legea nr. 85/2014 şi ale art. 431 alin. (1) din C. proc. civ., referitor la încălcarea efectului pozitiv al autorităţii de lucru judecat al unor hotărâri judecătoreşti definitive pronunţate anterior.
Completul de 5 judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie constată că este învestit, în temeiul art. 513 alin. (6) din C. proc. civ., cu recursul declarat împotriva hotărârii pronunţate de o secţie civilă a Înaltei Curţi prin care au fost respinse ca inadmisibile cererile de revizuire întemeiate pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., text procedural care reglementează ipoteza existenţei unor hotărâri definitive potrivnice, date de instanţe de acelaşi grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri.
Se constată că, raportat la soluţia supusă controlului judiciar, ce nu a antamat aspecte de drept material, motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. potrivit căruia casarea unei hotărâri poate fi cerută atunci când hotărârea pronunţată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu aplicarea greşită a legii, nu este incident în cauză, acesta fiind invocat în mod formal prin cererea de recurs.
Pe de altă parte, motivele ce vizează încălcarea dispoziţiilor art. 431 alin. (1) din C. proc. civ., referitor la încălcarea efectului pozitiv al autorităţii de lucru judecat al unor hotărâri judecătoreşti definitive sunt încadrabile în cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ. referitor la situaţia în care prin hotărârea pronunţată instanţa a încălcat regulile de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii.
Contrar celor susţinute de către autoarea recursului, se constată că dezlegarea dată cererii de revizuire de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II -a civilă este conformă dispoziţiilor procedurale incidente.
În circumstanţele expuse anterior, se constată că în mod întemeiat instanţa a reţinut că cererea de revizuire formulată în temeiul art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. s-a judecat potrivit dispoziţiilor art. 513 alin. (4) din C. proc. civ., în forma anterioară modificării prin art. I pct. 61 din Legea nr. 310/2018.
Potrivit acestor dispoziţii, revizuirea este o cale de atac extraordinară, de retractare şi nesuspensivă de executare, ea putându-se exercita în cazurile şi condiţiile expres prevăzute de lege.
Articolul 513 alin. (3) din C. proc. civ., statuează că dezbaterile sunt limitate la admisibilitatea revizuirii şi la faptele pe care se întemeiază. Ca atare, instanţa învestită cu cererea de revizuire
Totodată, conform art. 513 alin. (4) teza întâi C. proc. civ., forma în vigoare la data introducerii cererii de chemare în judecată, "Dacă instanţa încuviinţează cererea de revizuire, ea va schimba, în tot sau în parte, hotărârea atacată, iar în cazul hotărârilor definitive potrivnice, ea va anula cea din urmă hotărâre".
Conform dispoziţiilor art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri pronunţate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă:
"există hotărâri potrivnice, date de instanţe de acelaşi grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri".
Acest motiv de revizuire este incident în situaţia în care acelaşi proces este judecat de două ori, pronunţându-se hotărâri potrivnice.
În mod corect a constatat instanţa anterioară că, pentru a se putea invoca acest motiv de revizuire, trebuie îndeplinite cumulativ următoarele condiţii: să fie vorba despre hotărâri definitive potrivnice; hotărârile să fie pronunţate în aceeaşi pricină, deci să fi existat tripla identitate de elemente: părţi, obiect, cauză; hotărârile să fie pronunţate în dosare diferite; în al doilea proces să nu se fi invocat excepţia autorităţii de lucru judecat sau, dacă a fost ridicată, să nu se fi discutat excepţia; să se ceară anularea celei de a doua hotărâri, care s-a pronunţat cu încălcarea autorităţii de lucru judecat.
Prin criticile din recurs sunt reiterate susţinerile din cererea de revizuire referitoare la efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat a considerentelor prin care s-a rezolvat chestiunea litigioasă antamată de recurenta-revizuentă în raport cu art. 430 şi art. 431 din C. proc. civ.
Legiuitorul a urmărit ca, prin reglementarea cuprinsă în art. 431 alin. (2) din C. proc. civ., care prevede că "Oricare dintre părţi poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluţionarea acestuia din urmă", să concretizeze şi pe plan normativ efectul pozitiv al lucrului judecat în sensul că o chestiune dezlegată în cadrul unui proces, indiferent dacă această dezlegare a fost dată prin dispozitiv sau numai în considerente, date fiind dispoziţiile art. 430 alin. (2) din C. proc. civ., este înzestrată cu autoritate de lucru judecat, ceea ce înseamnă că nu va putea fi contrazisă într-un litigiu ulterior.
Ceea ce invocă recurenta este efectul pozitiv al lucrului judecat, care se manifestă ca prezumţie, de natură a proba aspecte în legătură cu raporturile juridice dintre părţi, tinzând să demonstreze modalitatea în care, prin prima soluţie, au fost dezlegate anterior anumite chestiuni litigioase fără posibilitatea de a se statua diferit în următoarele hotărâri.
Este adevărat că această reglementare a puterii de lucru judecat în forma prezumţiei vine să asigure, din nevoia de ordine şi stabilitate juridică, evitarea contrazicerilor între considerentele hotărârilor judecătoreşti, însă raţiunea reglementării remediului juridic prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. o constituie necesitatea de a se înlătura încălcarea autorităţii lucrului judecat şi conduce, în final, la anularea ultimei hotărâri pronunţate cu încălcarea acestui principiu.
Prin urmare, instanţa de revizuire nu exercită un control judiciar asupra legalităţii şi temeiniciei hotărârilor pretins contradictorii, ci verifică numai dacă ultima hotărâre a fost dată cu încălcarea principiului autorităţii de lucru judecat şi, în caz afirmativ, procedează la anularea acestei din urmă hotărâri, ceea ce conduce la concluzia că art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., în forma aplicabilă prezentei speţe, se referă la situaţia existenţei triplei identităţi de obiect, cauză şi părţi.
Analizând comparativ litigiile, în temeiul art. 513 alin. (3) raportat la art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că nu se verifică tripla identitate de obiect, astfel cum în mod corect a reţinut şi instanţa de revizuire.
Prin raportare la cele de mai sus, instanţa de revizuire a concluzionat, în mod corect, că nu este îndeplinită condiţia admisibilităţii cererii de revizuire în ceea ce priveşte cerinţa existenţei unei hotărâri definitive potrivnice.
Pentru aceste argumente, sunt nefondate criticile invocate în susţinerea motivului prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ.
În consecinţă, pentru toate argumentele expuse, se constată că hotărârea recurată este legală şi temeinică, nefiind identificate motive de reformare în sensul motivelor art. 488 alin. (1) C. proc. civ., invocate în cererea de recurs, urmând a fi respins, ca nefondat, recursul ce formează obiectul prezentei cauze.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta S.C. A. S.A., prin administrator judiciar B. S.P.R.L. şi administrator special C. împotriva deciziei civile nr. 1579 din 16 septembrie 2020 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2020.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 13 decembrie 2021.