Şedinţa publică din data de 13 decembrie 2021
Asupra căii de atac de faţă;
Din examinarea lucrărilor cauzei, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Hotărârea ce formează obiectul recursului
Prin decizia civilă nr. 89 din 14 ianuarie 2021, în dosarul x/2020, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal a respins ca inadmisibilă contestaţia în anulare, formulată de contestatorul A. împotriva deciziei civile nr. 4065 din 18 septembrie 2019 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, pronunţate în Dosarul nr. x/2016.
2. Calea de atac exercitată împotriva hotărârii pronunţate în recurs
Împotriva deciziei menţionate la pct. 1, a declarat recurs A., cauza fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători sub nr. x/2021.
3. Apărările formulate în cauză
Intimata Inspecţia Judiciară a formulat întâmpinare, înregistrată la dosar la 7 octombrie 2021, prin care invocă excepţia inadmisibilităţii căii de atac, în raport de dispoziţiile art. 508 alin. (4) şi art. 634 alin. (1) pct. 5 şi din C. proc. civ., întrucât decizia recurată este o hotărâre definitivă, nesusceptibilă a fi atacată cu recurs.
II. Considerentele Înaltei Curţi
Analizând recursul, Înalta Curte constată următoarele:
Una din regulile generale privitoare la exercitarea căilor legale de atac constă în aceea că dreptul de a promova o cale de atac este, în principiu, unic şi se epuizează odată cu exercitarea lui, ceea ce înseamnă că nimănui nu-i este îngăduit de a uza de două sau mai multe ori de una şi aceeaşi cale de atac.
Potrivit art. 634 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. "sunt hotărâri definitive, hotărârile date în recurs, chiar dacă prin acestea s-a soluţionat fondul pricinii." Aliniatul 2 al aceluiaşi articol prevede că "hotărârile prevăzute la alin. (1) devin definitive la data expirării termenului de exercitare a apelului ori recursului sau, după caz, la data pronunţării."
Art. 508 alin. (4) C. proc. civ. prevede că "hotărârea dată în contestaţie în anulare este supusă aceloraşi căi de atac ca şi hotărârea atacată."
În speţă, prin decizia civilă nr. 89 din 14 ianuarie 2021, pronunţată în dosarul x/2020, ce face obiectul prezentei cereri de recurs, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal a respins ca inadmisibilă contestaţia în anulare, formulată de contestatorul A. împotriva deciziei civile nr. 4065 din 18 septembrie 2019 dată în recurs de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. x/2016.
Această decizie, potrivit dispoziţiilor legale anterior menţionate este o decizie definitivă, în înţelesul legii de procedură civilă.
O hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât cele expres prevăzute de lege sau, cu alte cuvinte, căile de atac a hotărârilor judecătoreşti nu pot exista în afara legii.
Art. 129 din Constituţie prevede că mijloacele procesuale de atac a hotărârii judecătoreşti sunt cele prevăzute de lege, iar exercitarea acestora se realizează în condiţiile legii.
Corespunzător acestui principiu constituţional, legea procesual-civilă a reglementat condiţiile examinării cauzei civile în grade de jurisdicţie, determinând hotărârile susceptibile a fi supuse reformării, căile de atac şi titularii acestora, precum şi cazurile de casare, iar acest mod de determinare asigură un control judiciar efectiv al hotărârilor judecătoreşti şi satisface exigenţele art. 21 din legea fundamentală, referitoare la liberul acces la justiţie şi la dreptul la un proces echitabil, reglementate prin Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.
Faţă de cele ce preced, în cauză nu poate fi admisibil recursul declarat de recurent împotriva acestei decizii definitive, o asemenea hotărâre nefiind susceptibilă de a mai fi atacată cu recurs, atâta timp cât unul din principiile de drept procesual priveşte unicitatea dreptului de a folosi calea de atac.
Respingerea cererii de recurs ca inadmisibilă, nu încalcă dreptul recurentului de acces la justiţie, consacrat de CEDO şi Constituţia României, în acest sens instanţa reţinând că în cauza Botten împotriva Norvegiei, CEDO a reamintit că modalitatea de aplicare a art. 6 depinde de caracteristicile procedurii în justiţie, de întreaga procedură internă şi de rolul cuvenit instanţelor în ordinea juridică internă, urmând să se ţină seama de natura situaţiei de drept intern, de competenţa instanţelor, de modul în care interesele reclamantului au fost expuse şi prezentate în faţa instanţei şi, în special, de natura problemei pe care aceasta a trebuit să le soluţioneze.
Din moment ce recurentul a beneficiat de o judecată în primă instanţă, precum şi în căile de atac prevăzute de lege, nu se poate susţine că prin respingerea ca inadmisibilă a prezentei cereri de recurs i se încalcă accesul la justiţie, cu atât mai mult cu cât hotărârea atacată este, potrivit dispoziţiilor procesual civile, definitivă, deci împotriva acesteia nu este prevăzută calea de atac a recursului.
În temeiul art. 248 alin. (1) şi (2) coroborat cu art. 457 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte constată că, pentru considerentele arătate anterior, este întemeiată excepţia inadmisibilităţii recursului, invocată prin întâmpinare de către intimata Inspecţia Judiciară, excepţie de procedură ce face inutilă, în tot, cercetarea în fond a cauzei.
Pe cale de consecinţă, va fi respins, ca inadmisibil, recursul declarat de A. împotriva Deciziei nr. 89 din 14 ianuarie 2021 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2020.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de recurentul A. împotriva Deciziei nr. 89 din 14 ianuarie 2021 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2020.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 13 decembrie 2021.