Şedinţa publică din data de 14 februarie 2022
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor cauzei, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Cererea de revizuire
Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă la 10 noiembrie 2020, revizuenta Unitatea administrativ-teritorială oraş Vişeu de Sus ("U.A.T. Vişeu de Sus") a solicitat, in temeiul art. 509 alin. (1) pct. 1 şi 8 din C. proc. civ., revizuirea Deciziei nr. 303/R/2020 din 24 septembrie 2020 pronunţate de Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2018.
În ceea ce priveşte motivul de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., revizuenta a susţinut faptul că hotărârea atacată este potrivnică Deciziei nr. 5781 din 27 noiembrie 2017 pronunţate de Curtea de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2016.
Prin Decizia nr. 178 din 2 februarie 2021 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2020, a fost declinată competenţa de soluţionare a cererii de revizuire întemeiate pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ., în favoarea Curţii de Apel Cluj.
Prin aceeaşi decizie, a fost declinată competenta de soluţionare a cererii de revizuire întemeiate pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. în favoarea secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
2. Hotărârea ce formează obiectul recursului
Prin Decizia nr. 5196 din 2 noiembrie 2021, pronunţată în dosarul nr. x/2020, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia tardivităţii şi a respins cererea de revizuire formulată de revizuenta U.A.T. oraş Vişeu de Sus împotriva deciziei civile nr. 303/R/2020 din 24 septembrie 2020 a Curţii de Apel Cluj, secţia I civilă, pronunţate în dosarul nr. x/2018, ca tardivă.
În motivarea hotărârii pronunţate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal a reţinut considerentele ce vor fi redate în cele ce urmează.
Cererea de revizuire este o cale de atac de retractare, reglementată de dispoziţiile art. 509 - 513 C. proc. civ., care poate fi exercitată în cazurile şi în condiţiile expres prevăzute de art. 509 - 511 C. proc. civ.
Conform art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., "Termenul de revizuire este de o lună şi se va socoti […] în cazul prevăzut la art. 509 alin. (1) pct. 8, de la data rămânerii definitive a ultimei hotărâri".
În raport de conţinutul normei de drept citate, instanţa de revizuire a constatat că există un singur termen atât pentru introducerea revizuirii, cât şi pentru motivarea acesteia, respectiv o lună de la data rămânerii definitive a ultimei hotărâri, în cazul prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
Astfel fiind, cererea de revizuire a deciziei civile nr. 303/R/2020 din 24 septembrie 2020 a Curţii de Apel Cluj, secţia I civilă, pronunţate în dosarul nr. x/2018, în considerarea motivului de revizuire reglementat prin dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., trebuia atât introdusă la instanţă, cât şi motivată, în termen de o lună de la data de 24 septembrie 2020, indiferent de momentul comunicării deciziei, pe considerentul că, în momentul cunoaşterii soluţiei pronunţate de instanţa de recurs, partea interesată putea aprecia, în concret, dacă este sau nu cazul să formuleze o cerere de revizuire.
Astfel, instanţa de revizuire a constatat faptul că, deşi decizia atacată a fost pronunţată la 24 septembrie 2020, revizuentul a transmis cererea de revizuire, prin fax, la 9 noiembrie 2020, cu depăşirea termenului prevăzut de art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., ceea ce atrage sancţiunea prevăzută de art. 185 alin. (1) C. proc. civ.
3. Cererea de recurs
Împotriva hotărârii de la punctul I.2 de mai sus, a declarat recurs revizuenta U.A.T. oraş Vişeu de Sus, prin primar, prin care solicită: admiterea recursului, casarea Deciziei nr. 5196 din 2 noiembrie 2021 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2020, şi în principal, trimiterea cauzei spre rejudecare, iar, în subsidiar, reţinerea cauzei spre rejudecare.
Invocând motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta critică, în esenţă, hotărârea atacată pentru faptul că instanţa de revizuire ar fi omis să se pronunţe asupra cazului de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. - dat fiind faptul că cererea de revizuire cu care a fost învestită ar fi fost fundamentată şi pe acest motiv - şi pentru aplicarea, în mod eronat, a dispoziţiilor art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., cu privire la termenul legal stabilit pentru exercitarea căii de atac a revizuirii, termenul de introducere a cererii de revizuire fiind, în opinia recurentei, determinat de dispoziţiile art. 511 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.
4. Întâmpinarea
Intimata Curtea de Conturi a României a depus întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului, ca nefondat, şi menţinerea, ca legală, a Deciziei nr. 5196 din 2 noiembrie 2021 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2020.
II. Considerentele Înaltei Curţi
În actualul cadru procesual, Completul de 5 judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie este învestit, în temeiul art. 513 alin. (6) din C. proc. civ., cu recursul declarat împotriva hotărârii pronunţate de o secţie civilă a Înaltei Curţi, prin care a fost respinsă, ca tardiv introdusă, o cerere de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., text procedural care reglementează ipoteza existenţei unor hotărâri definitive potrivnice, date de instanţe de acelaşi grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri.
Analizând criticile din recurs, Completul de 5 judecători constată că recursul este nefondat, pentru considerentele arătate în continuare.
Înalta Curte constată că, deşi recurenta a înţeles să-şi întemeieze cererea de recurs pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., criticile formulate de recurentă se circumscriu motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.
În cadrul motivelor de recurs formulate, recurenta-revizuentă critică hotărârea pronunţată de instanţa de revizuire pentru nelegala admitere a excepţiei tardivităţii introducerii cererii de revizuire, susţinând, în esenţă, faptul că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal ar fi fost învestită cu soluţionarea unei cereri de revizuire întemeiate pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 1 şi pct. 8 C. proc. civ. şi ar fi omis să soluţioneze primul motiv de revizuire, ceea ce a determinat aplicarea eronată a dispoziţiilor art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în loc de art. 511 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.
Din analiza actelor şi lucrărilor dosarului, rezultă faptul că, la 9 noiembrie 2020 (prin intermediul fax-ului) şi la 11 noiembrie 2020 (prin Compania Naţională Poşta Română), recurenta-revizuentă a depus, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, o cerere de revizuire formulată împotriva Deciziei nr. 303/R/2020 din 24 septembrie 2020 pronunţate de Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2018, întemeiată pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 1 şi pct. 8 C. proc. civ.. Urmare a înregistrării cererii de revizuire sus-menţionate, pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, s-a format dosarul nr. x/2020.
Prin Decizia nr. 178 din 2 februarie 2021, pronunţată în dosarul nr. x/2020, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă: (i) a declinat competenţa de soluţionare a cererii de revizuire întemeiate pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., formulate de revizuenta U.A.T. oraş Vişeu de Sus împotriva Deciziei nr. 303/R/2020 din 24 septembrie 2020, pronunţate de Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2018, în favoarea Curţii de Apel Cluj, secţia I civilă; (ii) a declinat competenţa de soluţionare a cererii de revizuire întemeiate pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. formulate de revizuenta U.A.T. oraş Vişeu de Sus împotriva aceleiaşi decizii, în favoarea secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Prin urmare, Înalta Curte constată faptul că instanţa de revizuire care a pronunţat hotărârea atacată cu recurs în prezenta cauză, respectiv Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a fost învestită exclusiv cu cererea de revizuire formulată de către recurenta-revizuentă împotriva Deciziei nr. 303/R/2020 din 24 septembrie 2020 pronunţate de Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă, în temeiul dispoziţiilor art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
Dat fiind faptul că cererea de revizuire cu care a fost învestită secţia de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte reţine aplicabilitatea în cauză a art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., care prevede:
"Termenul de revizuire este de o lună şi se va socoti: [...] 8. În cazul prevăzut la art. 509 alin. (1) pct. 8, de la data rămânerii definitive a ultimei hotărâri".
În prezenta cauză, ultima hotărâre pronunţată a fost Decizia nr. 303/R/2020 din 24 septembrie 2020 a Curţii de Apel Cluj, secţia I civilă, rămasă definitivă la data pronunţării, astfel că termenul de o lună, reglementat de legiuitor prin art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. pentru exercitarea căii de atac a revizuirii, calculat conform art. 182 alin. (1) C. proc. civ., a început să curgă la 24 septembrie 2020, împlinindu-se la 24 octombrie 2020.
Or, cererea de revizuire formulată în cauză a fost depusă de către recurenta-revizuentă, prin intermediul faxului, la 9 noiembrie 2020 şi prin poştă la 11 noiembrie 2020 - aspect necontestat de către recurentă -, după expirarea termenului legal imperativ şi absolut.
În conformitate cu art. 185 alin. (1) C. proc. civ., nerespectarea termenului legal prevăzut pentru exercitarea dreptului de a formula calea de atac a revizuirii atrage aplicarea sancţiunii decăderii din exercitarea dreptului.
Faţă de prevederea expresă din cuprinsul art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., mai sus citat, care nu lasă loc de interpretare, precum şi faţă de sancţiunea reglementată prin dispoziţiile art. 185 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reţine caracterul nefondat al criticilor recurentei.
De altfel, analizând pricina şi din perspectiva dreptului de acces la o instanţă, ca o componentă a dreptului la un proces echitabil, astfel cum este reglementat şi garantat de prevederile art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, Înalta Curte reţine că, în jurisprudenţa sa, Curtea Europeană a statuat că "securitatea juridică implică respectul pentru principiul res iudicata, care constituie principiul caracterului definitiv al hotărârilor judecătoreşti. Acest principiu subliniază că nicio parte nu poate solicita revizuirea unei hotărâri definitive şi obligatorii doar pentru a obţine o nouă rejudecare a cauzei. Puterea de revizuire a instanţelor superioare ar trebui utilizată pentru a corecta erorile judiciare, şi nu pentru a se ajunge la o nouă examinare a cauzei. Revizuirea nu ar trebui tratată ca un apel deghizat, iar simpla posibilitate de a exista două puncte de vedere asupra unei probleme nu este un temei pentru reexaminare." (a se vedea Ryabyk împotriva Rusiei, nr. 52.854/99, par. 52, CEDO 2003-IX, în Hotărârea Mitrea împotriva României, par. 24, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 855/21.12.2010).
Totodată, analizând garantarea dreptului la un recurs efectiv, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că acest drept presupune că orice persoană ale cărei drepturi şi libertăţi au fost încălcate are dreptul de a se adresa efectiv unei instanţe naţionale, chiar şi atunci când încălcarea s-ar datora unor persoane care au acţionat în exercitarea atribuţiilor lor oficiale. Ca atare, dreptul la un recurs efectiv obligă la asigurarea a cel puţin o cale de atac care să garanteze toate drepturile şi garanţiile specifice judecării în faţa unui tribunal, care să poată analiza încălcarea dreptului subiectiv, pe fondul său, şi nu instituie în orice circumstanţe dreptul la redeschiderea unor căi extraordinare de atac. Or, cererea de revizuire, fiind o cale extraordinară de atac, de retractare, poate fi exercitată numai în condiţiile şi pentru motivele expres prevăzute de lege, şi nu poate fi transformată într-un "recurs deghizat" prin care partea să pună în dezbatere pretinse erori de judecată.
De asemenea, din perspectiva jurisprudenţei Curţii Constituţionale a României stabilirea unor condiţionări pentru introducerea acţiunilor în justiţie sau exercitarea căilor de atac, ordinare sau extraordinare, nu constituie o încălcare a dreptului la liber acces la justiţie. În acest sens, este Decizia nr. 1 din 8 februarie 1994 a Curţii Constituţionale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994, în care s-a stabilit că accesul liber la justiţie presupune accesul la mijloacele procedurale prin care justiţia se înfăptuieşte şi este de competenţa exclusivă a legiuitorului de a institui regulile de desfăşurare a procesului în faţa instanţelor judecătoreşti.
Prin Decizia nr. 279 din 26 aprilie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 725 din 22 august 2018, Curtea Constituţională a reţinut că principiul accesului liber la justiţie trebuie interpretat şi prin prisma art. 6 paragraful 1 privind dreptul la un proces echitabil din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Cu privire la interpretarea acestui articol, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit că dreptul de acces la un tribunal nu este un drept absolut, existând posibilitatea limitărilor implicit admise chiar în afara limitelor care circumscriu conţinutul oricărui drept (Hotărârea din 21 februarie 1975, pronunţată în Cauza Golder împotriva Regatului Unit, paragrafele 37 şi 38). Prin Hotărârea din 26 ianuarie 2006, pronunţată în Cauza Lungoci împotriva României, paragraful 36, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 588 din 7 iulie 2006, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a arătat că accesul liber la justiţie implică, prin natura sa, o reglementare din partea statului şi poate fi supus unor limitări, atât timp cât nu este atinsă substanţa dreptului.
Pentru toate considerentele arătate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători constată că hotărârea atacată este legală şi temeinică, nefiind identificate motive de reformare în sensul art. 488 din C. proc. civ., astfel că, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., va fi respins, ca nefondat, recursul declarat în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de Unitatea Administrativ Teritorială Vişeu de Sus, prin Primar, împotriva Deciziei nr. 5196 din 2 noiembrie 2021 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2020.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 14 februarie 2022.