Şedinţa publică din data de 28 februarie 2022
Asupra recursului de faţă, reţine următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Încheierea recurată
Prin încheierea din 25 martie 2021 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă a fost constatată perimată cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 pct. 56 din Legea nr. 301/2018 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., formulată de petenta A..
În motivare, instanţa a reţinut că a fost depăşit termenul de 6 luni prevăzut de art. 416 alin. (1) C. proc. civ., ultimul act de procedură fiind efectuat la data de 25 iunie 2020, când pricina a fost suspendată pentru lipsa părţilor, măsură menţinută prin încheierea de şedinţă din 11 februarie 2021.
S-a apreciat că solicitarea petentei A. de repunere a cauzei pe rol la 10 noiembrie 2020 nu este de natură să întrerupă cursul perimării, având în vedere că pricina nu a fost repusă pe rol, ci, prin încheierea de şedinţă din 11 februarie 2021, instanţa a luat act de retragerea cererii de repunere pe rol şi a menţinut măsura suspendării cauzei.
Ca urmare, instanţa a reţinut că acest act de procedură, pe care petenta a înţeles să îl retragă, nu poate constitui act de procedură căruia să i se recunoască efectul de întrerupere a termenului de perimare.
Prin urmare, în speţă, nu a fost întrerupt cursul perimării în înţelesul dispoziţiilor art. 417 - 418 C. proc. civ., ultimul act de procedură fiind efectuat la data de 25 iunie 2020, când pricina a fost suspendată pentru lipsa părţilor, măsură menţinută prin încheierea de şedinţă din 11 februarie 2020.
În ceea ce priveşte apărările invocate de petentă prin concluziile scrise depuse la 24 martie 2021 referitoare la încălcarea dispoziţiilor art. 420 C. proc. civ. vizând modul de citare şi întocmire a referatului din 17 martie 2021 de către grefier, acestea nu pot fi reţinute, neavând relevanţa propusă de petentă, întrucât constatarea perimării se face cu citarea de urgenţă a părţilor şi cu întocmirea în prealabil, a unui referat de către grefier.
Instanţa a reţinut că termenul de 6 luni, prevăzut de norma de drept mai sus citată, calculat conform art. 181 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., s-a împlinit la data de 25 decembrie 2020, vineri, sărbătoarea de Crăciun, zi liberă legală, astfel că, potrivit alin. (2) al art. 181 C. proc. civ., termenul s-a prelungit până la prima zi lucrătoare, luni, 28 decembrie 2020, motiv pentru care instanţa a constatat intervenită sancţiunea perimării cererii.
2. Recursul
Împotriva acestei încheieri, petenta A. a declarat recurs.
Prin cererea de recurs, recurenta apreciază că un motiv de nelegalitate a încheierii recurate îl reprezintă încălcarea art. 416 alin. (1) C. proc. civ., susţinând că excepţia de neconstituţionalitate nu face parte din categoriile de cereri susceptibile de perimare.
Un alt motiv de nelegalitate al hotărârii de perimare este încălcarea art. 416 alin. (2) C. proc. civ.. Astfel, recurenta susţine că nu a intervenit perimarea deoarece ultimul act de procedură în dosar a fost încheierea pronunţată de instanţa de recurs - Complet 4 la termenul din 11 februarie 2021, chiar dacă instanţa de judecată a luat act de retragerea cererii de repunere pe rol a cauzei formulate de petentă şi a menţinut măsura suspendării cauzei.
Recurenta mai arată că nu este în culpă faţă de suspendarea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, şi, deci, încheierea prin care s-a constatat perimarea încalcă art. 416 alin. (3) C. proc. civ., întrucât a solicitat judecarea cauzei în lipsă, în baza art. 223 alin. (3) C. proc. civ., prin memoriul de recurs. Or, cererea sa de sesizare a Curţii Constituţionale a fost formulată în cadrul dosarului de recurs.
Recurenta apreciază că încheierea prin care s-a constatat perimarea a fost dată cu încălcarea procedurii reglementate de art. 420 C. proc. civ., referindu-se la nelegalitatea referatului întocmit de grefier la data de 17 martie 2021 şi a procedurii de citare.
De asemenea, a invocat nelegala citare pentru termenul la care s-a constatat perimarea, şi, pe cale de consecinţă încălcarea dreptului la apărare.
Pentru toate motivele arătate anterior, recurenta a solicitat admiterea recursului declarat în baza art. 421 alin. (2) C. proc. civ., casarea hotărârii pronunţate de completul de recurs C4, prin care s-a perimat cererea de sesizare cu excepţia de neconstituţionalitate şi trimiterea cauzei instanţei de recurs, secţia I civilă, pentru soluţionarea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale.
II. Considerentele Înaltei Curţi
Analizând recursul declarat în cauză, Înalta Curte constată următoarele:
Susţinerea recurentei, în sensul că cererea de sesizare a Curţii Constituţionale nu ar face parte din categoria cererilor care sunt susceptibile de perimare, invocând art. 416 alin. (1) C. proc. civ., este nefondată.
Art. 416 alin. (1) C. proc. civ. prevede că "Orice cerere de chemare în judecată, contestaţie, apel, recurs, revizuire şi orice altă cerere de reformare sau de retractare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din motive imputabile părţii, timp de 6 luni".
Înalta Curte reţine că textul de lege nu distinge în sensul arătat de recurentă, ci stipulează că este vorba despre orice altă cerere. Prin urmare, enumerarea tipurilor de cereri susceptibile de perimare nu are caracter exhaustiv.
În cauză, în cadrul dosarului de recurs, petenta a formulat o cerere de sesizare a Curţii Constituţionale, care este o cerere incidentală şi este supusă aceluiaşi regim juridic ca şi recursul în cadrul căruia a fost invocată.
Prin memoriul de recurs, s-a susţinut că măsura perimării cererii de sesizare a Curţii Constituţionale este nelegală, pentru că petenta ar fi solicitat judecarea cauzei în lipsă prin cererea de recurs, iar această solicitare se aplică tuturor cererilor formulate în dosarul de recurs.
Această critică este fondată.
Înalta Curte reţine că această critică se circumscrie motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., ce vizează situaţia în care, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii.
Potrivit art. 174 C. proc. civ.:
"(1) Nulitatea este sancţiunea care lipseşte total sau parţial de efecte actul de procedură efectuat cu nerespectarea cerinţelor legale, de fond sau de formă;
(2) Nulitatea este absolută atunci când cerinţa nerespectată este instituită printr-o normă care ocroteşte un interes public;
(3) Nulitatea este relativă în cazul în care cerinţa nerespectată este instituită printr-o normă care ocroteşte un interes privat".
Nulitatea reprezintă principala sancţiune ce se răsfrânge asupra actelor de procedură care au fost aduse la îndeplinire cu nesocotirea dispoziţiilor legale.
Sub imperiul motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., se pot include mai multe neregularităţi de ordin procedural, începând de la nesemnarea cererii de chemare în judecată, nelegala citare a uneia dintre părţi, nesemnarea cererii reconvenţionale, etc.
Dispoziţiile art. 174 alin. (1) din C. proc. civ. constituie dreptul comun în materia nulităţii actelor de procedură, iar textul vizează o singură ipoteză de nulitate: încălcarea formelor procedurale. Nulitatea prevăzută în art. 174 alin. (1) din C. proc. civ. este condiţionată de producerea unei vătămări, în cazul nulităţilor relative şi este necondiţionată, în ce priveşte încălcarea normelor imperative.
Înalta Curte reţine că la 16 iulie 2019 a fost înregistrat pe rolul secţiei I Civile a acestei instanţe recursul declarat de A. împotriva încheierii din 5 iulie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru minori şi familie.
În cuprinsul memoriului de recurs, la fila x, recurenta a solicitat judecarea cauzei în lipsă, conform art. 223 alin. (3) C. proc. civ.
Ulterior, la 4 februarie 2020, recurenta a formulat cerere de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 pct. 56 din Legea nr. 301/2018 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ.
Potrivit art. 97 alin. (1) pct. 3 din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale a fost înregistrată ca dosar asociat în cadrul dosarului de recurs, primind indicativul a1.
Art. 223 alin. (3) C. proc. civ. prevede că "Dispoziţiile alin. (1) şi (2) se aplică în mod corespunzător şi în cazul în care lipsesc ambele părţi, deşi au fost legal citate, dacă cel puţin una dintre ele a cerut în scris judecarea cauzei în lipsă".
Conform art. 411 alin. (2) C. proc. civ.:
"Cererea de judecată în lipsă produce efecte numai la instanţa în faţa căreia a fost formulată".
Din dispoziţiile legale citate anterior, Înalta Curte reţine că cererea de judecare a cauzei în lipsă produce efecte numai în faţa instanţei în faţa căreia a fost formulată şi nu se poate extinde la alte etape ale procesului.
În cauză de faţă, aceste condiţii sunt îndeplinite, pentru că recurenta a solicitat judecarea cauzei în lipsă prin cererea de recurs, cu care a fost învestită secţia I Civilă a Înaltei Curţi.
Ca urmare, această cerere va fi avută în vedere în tot cuprinsul dosarului de recurs, până la soluţionarea cauzei, deci până la momentul la care instanţa se va dezînvesti, inclusiv cu privire la orice cereri incidentale, cum este cea de sesizare a Curţii Constituţionale.
În mod greşit, instanţa a apreciat că solicitarea de judecare a cauzei în lipsă nu are în vedere şi cererea incidentală, de sesizare a Curţii Constituţionale şi a dispus suspendarea judecăţii acesteia din urmă, pentru lipsa nejustificată a părţilor.
Ca urmare a aplicării greşite a textelor de lege anterior citate, Înalta Curte, secţia I civilă a suspendat judecata cauzei şi, ulterior, a constatat perimarea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, apreciind eronat că solicitarea de judecare a cauzei în lipsă din memoriul de recurs nu este aplicabilă cererii pendinte.
În acest sens, se constată că nu erau îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 416 alin. (1) C. proc. civ. pentru a se putea dispune perimarea. Astfel, pe lângă condiţiile referitoare la rămânerea cauzei în nelucrare o perioadă determinată de timp (condiţie îndeplinită în speţă), este necesar, de asemenea, să se constate şi culpa procesuală a părţii. Această cerinţă, prevăzută expres de textul de lege suscitat, exprimă caracterul de sancţiune al acestei instituţii de drept procesual civil. Or, din moment ce procesul s-a suspendat din eroare, întrucât recurenta solicitase judecata cauzei în lipsă prin intermediul căii de atac, iar o atare solicitare este valabilă pentru orice cerere incidentală ivită în cursul judecăţii, în aceeaşi etapă procesuală, este evident că perimarea este inoperantă, chiar dacă a trecut termenul defipt de lege. În acest caz, soluţia se întemeiază pe faptul că, de această dată, culpa aparţine instanţei, iar nu părţii.
Faţă de soluţia ce urmează a se pronunţa în cauză, Înalta Curte nu va mai analiza criticile recurentei privind nelegala citare pentru termenul din 25 martie 2021 şi calculul greşit al termenului de perimare.
Pentru toate considerentele arătate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători constată că instanţa a făcut o greşită aplicare a prevederilor art. 223 alin. (3) şi art. 411 alin. (2) C. proc. civ., motiv pentru care, în aplicarea dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. şi în temeiul art. 496 alin. (2) C. proc. civ., urmează să admită recursul declarat de recurenta A. împotriva încheierii din 25 martie 2021 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2019, să caseze încheierea recurată, cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de recurenta A. împotriva încheierii din 25 martie 2021 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2019.
Casează încheierea recurată şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 28 februarie 2022.