Şedinţa publică din data de 28 februarie 2022
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea actelor aflate la dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Decizia recurată
Prin Decizia nr. 644 din 17 martie 2021, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă a respins cererea de revizuire formulată de revizuenta Compania Locală de Termoficare A. S.A. împotriva deciziei civile nr. 290/R din 22 iulie 2020 pronunţate de Curtea de Apel Timişoara, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2018.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că în dosarul nr. x/2018, soluţionat definitiv prin decizia civilă nr. 757/R din 4 noiembrie 2019, Compania Locală de Termoficare A. S.A. are calitate de reclamantă, iar pârâtă este S.C. B. S.R.L., iar în dosarul nr. x/2018, soluţionat definitiv prin decizia civilă nr. 290/R din 22 iulie 2020, Compania Locală de Termoficare A. S.A., este reclamantă, iar calitatea de pârâtă este deţinută de S.C. Buna Vestire S.R.L.
Ca urmare, analizând comparativ litigiile, în temeiul art. 513 alin. (3), raportat la art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a constatat că nu se verifică tripla identitate de părţi, obiect şi cauză.
2. Recursul
Împotriva deciziei menţionate la pct. 1, revizuenta Compania Locală de Termoficare A. S.A. a declarat recurs, indicând motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.
Revizuenta a susţinut că cererea de revizuire era întemeiată pe art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., fiindcă există hotărâri judecătoreşti potrivnice, respectiv Decizia nr. 290/R din 22 iulie 2020 şi Decizia nr. 757/R din 4 noiembrie 2019, ambele pronunţate de Curtea de Apel Timişoara.
A arătat că, în opinia sa, instanţa a făcut o greşită aplicare a normelor de drept material, ignorând efectele puterii de lucru judecat, precum şi o greşită aplicare a legii în ceea ce priveşte analiza calităţii procesual pasive şi aplicarea altor dispoziţii legale.
A susţinut că aceste două hotărâri judecătoreşti au aceleaşi părţi, acelaşi obiect şi aceeaşi cauză, fiind pronunţate în dosare diferite şi a făcut o amplă prezentare a istoricului celor două litigii, precum şi a situaţiei de fapt.
Recurenta a arătat că, în cauză, Curtea de Apel Timişoara a pronunţat decizii radical opuse, nesocotind efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat şi legătura firească cu lucrul judecat anterior, în condiţiile în care ambele dosare au aceeaşi cauza şi acelaşi obiect, motivând prin decizia civilă nr. 290/R, că răspunderea civilă delictuală invocată nu ar fi întemeiată, ceea ce este în totală contradicţie cu deciziile anterioare pronunţate de aceeaşi instanţă.
II. Considerentele Înaltei Curţi - Completul de 5 judecători
Analizând recursul dedus judecăţii, Înalta Curte constată că este nefondat, pentru considerentele arătate în continuare.
Ca o chestiune prealabilă, Înalta Curte reţine că recurenta şi-a întemeiat în drept criticile formulate pe motivul de recurs prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ.
Acestea vor fi analizate din perspectiva motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., deoarece se susţine că instanţa de revizuire a aplicat/interpretat greşit cerinţele de admisibilitate a cererii de revizuire privind tripla identitate de părţi, obiect şi cauză, încălcând astfel normele referitoare la autoritatea de lucru judecat; recurenta nu indică norme de drept material care să fi fost greşit aplicate.
Astfel, recurenta consideră că instanţa de revizuire a aplicat şi interpretat greşit normele privind efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat, care nu ar presupune o identitate de părţi, fiind suficientă identitatea aspectului litigios.
Aceste susţineri sunt nefondate.
Prevederile art. 431 C. proc. civ. reglementează efectele lucrului judecat, dispunând, în alin. (1), că nimeni nu poate fi chemat în judecată de două ori în aceeaşi calitate, în temeiul aceleiaşi cauze şi pentru acelaşi obiect, iar, potrivit alin. (2), oricare din părţi poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu dacă are legătură cu soluţionarea acestuia din urmă.
În termenii consacraţi de art. 431 alin. (2) C. proc. civ., nu este nevoie să fie întrunită tripla identitate de elemente ale raportului juridic transpus pe plan procesual, cum se întâmplă în cazul excepţiei autorităţii de lucru judecat (obiect, cauză şi părţi), ci trebuie să existe doar o legătură cu lucrul judecat anterior, care să se impună noii judecăţi (în sensul de a nu se nesocoti ceea ce o instanţă a statuat deja jurisdicţional).
Dispoziţiile art. 435 C. proc. civ. reglementează modalitatea în care se produc efectele hotărârii judecătoreşti, cu valoare obligatorie, sub semnul relativităţii, în raporturile dintre părţi şi în forma opozabilităţii faţă de terţii neparticipanţi la procedura judiciară, care vor putea face însă dovada contrară celor statuate prin hotărâre, în absenţa participării lor la proces.
Astfel, potrivit textului, "hotărârea judecătorească este obligatorie şi produce efecte numai între părţi şi succesorii acestora. Hotărârea este opozabilă oricărei terţe persoane atât timp cât aceasta din urmă nu face, în condiţiile legii, dovada contrară."
Principiul relativităţii hotărârii judecătoreşti, atât sub aspectul efectelor obligatorii între părţi, cât şi al lucrului judecat, presupune ca ceea ce a fost judecat să nu poată folosi sau, în principiu, să nu poată fi opus decât de către părţile în proces şi succesorii acestora.
Fundamentul şi justificarea acestui principiu le constituie contradictorialitatea şi dreptul la apărare, deoarece doar aceste părţi au participat în litigiu, au avut ocazia de a-şi susţine apărările, de a propune şi administra probe, de a dezbate pricina în contradictoriu şi de a exercita căile legale de atac. Este, prin urmare, just ca ele să respecte ceea ce s-a stabilit definitiv, atât în sensul inadmisibilităţii unei noi acţiuni identice (efectul negativ al lucrului judecat), cât şi în sensul că, între ele, chestiunile litigioase definitiv stabilite să nu mai poată fi contrazise, iar judecăţile respective trebuie avute în vedere ca premise cu valoare de adevăr juridic şi, în consecinţă, inatacabile în litigiile ulterioare (efectul pozitiv).
Înalta Curte constată că, dată fiind relativitatea efectelor lucrului judecat, este necesară, însă, existenţa identităţii de părţi, pentru a se reţine incidenţa dispoziţiilor art. 431 alin. (2) C. proc. civ., pentru ca ceea ce s-a stabilit juridisdicţional anterior să se impună cu efect obligatoriu într-un nou proces, care are legătură cu aspectele litigioase tranşate deja.
Astfel fiind, în deplin acord cu argumentele instanţei de revizuire, Înalta Curte reţine la rândul său că în cele două litigii în raport de care s-a opus efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat nu este prezentă identitatea de părţi.
Primul litigiu a fost înregistrat sub nr. x/2018, a avut ca obiect pretenţii şi s-a derulat între reclamanta Compania Locală de Termoficare "A." S.A., în contradictoriu cu pârâta B. S.R.L., finalizându-se prin pronunţarea Deciziei nr. 757R din 4 noiembrie 2019 a Curţii de Apel Timişoara.
La rândul său, dosarul nr. x/2018 în care s-a pronunţat Decizia nr. 290 R din 22 iulie 2020 a avut acelaşi obiect pretenţii, avându-le ca părţi pe reclamanta Compania Locală de Termoficare "A." S.A., în contradictoriu cu pârâta S.C. Buna Vestire S.R.L.
În concluzie, Înalta Curte reţine că nu sunt îndeplinite condiţiile impuse de art. 431 alin. (2) C. proc. civ. pentru a opera autoritatea de lucru judecat sub aspect pozitiv a hotărârilor invocate prin cererea de revizuire, criticile formulate pe acest aspect fiind neîntemeiate, câtă vreme nu este întrunită identitatea de părţi.
Se reţine că, în realitate, recurenta invocă practică judecătorească neunitară la nivelul Curţii de Apel Timişoara, aspect reţinut şi în considerentele deciziei recurate, care însă nu poate constitui motiv de revizuire întemeiată pe prevederile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
Pentru toate considerentele arătate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători constată că hotărârea ce formează obiectul recursului este legală şi temeinică, nefiind identificate motive de reformare în sensul art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., astfel că, în temeiul art. 496 C. proc. civ., va fi respins, ca nefondat, recursul declarat în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta Compania Locală de Termoficare A. S.A. împotriva deciziei civile nr. 644 din 17 martie 2021 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2020.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 28 februarie 2022.